Mişcarea, iulie 1912 (Anul 4, nr. 144-168)
1912-07-24 / nr. 162
ANUL IV No. 162 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In tară pe un an.....................20 lei In străinătate pe un an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . 50°/0 Partidul conservator — — —Ce-a fost în trecut. Ce poate fi în viitor.— Spuneam în articolul nostru precedent că explicaţia faptului pus în discuţîune de ziarul «Epoca», n’o putem găsi decît în paginile istoriei noastre politice. Cînd un partid reuşeşte ca din 36 de ani, să steie 24 in fruntea trebilor publice, faptul are un înţeles mai adinc şi cauze bine lămurite. Forţa cea mare a partidului liberal a stat în omogenitatea lui organică şi în tendinţa lui continuă şi stăruitoare de a realiza operile pe care le reclamau necesităţile imperioase ale evoluţiei statului român. Partidul liberal a stăpînit şi a condus procesul desvoltărei şi al desăvlrşirei organizaţiei noastre economice, sociale şi politice. In epoca de închegare, de transformare şi de consolidare a întocmirei noastre de stat, prezenţa partidului liberal la cîrma afacerilor publice s’a impus ca o inevitabilă necesitate istorică şi ca o condiţiune esenţială pentru aşezarea acestei întocmiri pe temelia principiilor noui care stăpîniau viaţa statelor moderne. Şi partidul liberal a răspuns pe deaîntregul marilor lui chemări. Prin puterea organizaţiei lui interne unitare, prin disciplina acestei organizaţii şi prin superioritatea principiilor de care a fost călăuzit, partidul liberal a devenit pîrghia de rezistenţă şi de progres a desvoltărei statului român. Dar rolul şi situaţia partidului liberal apar în lumină şi mai strălucitoare, cînd le judecăm în comparaţie cu situaţia partidului conservator. Organism politic ale cărui principii erau în contradicţie cu tendinţele şi nevoile timpului, partidul conservator s’a găsit la un moment dat micşorat şi în prestigiul lui şi în rolul lui de factor de guvernământ. Uitase sau nu voise să-şi modeleze doctrina după cerinţele vremei şi vremea a trebuit să meargă înnainte. Partidul conservator rămăsese un anacronism fără altă menire, decît aceea de a înlocui pentru scurtă vreme la cîrma statului partidul liberal, care conducea întreaga operă de desvoltare a statului român. Guvernări scurte, presărate de măsuri efemere, guvernări lipsite de orice vlagă, de orice prestigiu, guvernări de expediare a afacerilor curente, a fost tot ce-a putut da ţărei partidul conservator. Dar situaţiunea acestui partid a fost şi mai nenorocită din punctul de vedere al organizaţiei lui interne. Vecinie zbuciumat de certuri intestine, vecinie minat de deslânţuirea patimilor şi a ambiţiunilor personale — ultimile rămăşiţi ale caracterului boehimei de altă dată— partidul conservator n’a putut fi niciodată un partid omogen, cu o organizaţie şi o directivă unitară. Şefia—suprema ambiţie a boerului român—a fost suprema şi eterna nenorocire a partidului conservator. Drama politică a şefiei conservatoare a intrat astăzi—sperăm—in faza ei din urmă. Şefia «boerească» a dat cel mai complect faliment. Şefiile d-lor Cantacuzino şi Carp sunt cea mai eloquentă dovadă. Odată cu şefiile însă, au dat faliment şi doctrinele conservatorismului nostru medieval. Astăzi partidul conservator are înaintea lui un drum nou deschis, o doctrină nouă şi un criteriu nou de selecţionare a forţelor. Partidul conservator-democrat a deschis acest drum. Rămine de văzut dacă din frămîntările zilelor de astăzi, acei cari poartă răspunderea destinelor partidului conservator, vor şti să renască doctrina şi viaţa acestui partid sau se vor mulţumi să punga pe ruinele trecutului in care au trăit atît de puțin și au guvernat atît de detestabil. DIN SAGA „Inimă miloasă“ Cu prilejul inaugurării ospiciului de la Cetăţuia d. Riegler a ţinut un discurs, ca toate discursurile d-sale. D-l Riegler spune următoarele :Domnilor, înainte de a termina găsesc de a mea datorie să invoc o calitate frumoasă a poporului românesc şi anume inima miloasă şi duioasă pentru infirmi, pentru săraci, pentru bolnavi, de orice naţionalitate vor fi. Cercetaţi registrele ospiciului nostru de la înfiinţarea lui pină astăzi şi veţi găsi că între nenorociţii cari au fost internaţi sunt şi mulţi streini“. Mai mult, poporul romînesc a primit in spitale nu numai bolnavi creştini şi străini, ci şi oameni sănătoşi, pe simpla bănueală că ar exista o boală ascunsă, nesimţită de viitorul pacient. Ce vaci la toanmă ? Asta e întrebarea care stăpâneşte viaţa politică de vacanţă. Fără îndoială, că ne găsim în pragul unor mari frământări politice, din vălmăşagul cărora e greu de desprins formula definitivă care va soluţiona criza politică la toamnă. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât dezlegarea crizei atârnă de dificila şi interminabila problemă a concentrărei. Se va face sau nu se va face concentrarea ? Toţi o doresc, dar nimeni nu poate garanta că se va realiza. Sunt dificultăţi peste care cu greu se va putea trece, dată fiind starea spiritelor din partidul conservator. In asemenea împrejurări, un lucru se poate prevedea cu siguranţă , ceea ce nu va fi la toamnă. La toamnă nu va mai fi ridicola înjghebare de sub preşidenţia d-lui Maiorescu. Asta o ştie toată lumea - o recunoaşte şi actualul ministru de război în interviewul publicat în „Universul“. La toamnă, în nici un caz, d-nii Carp şi Marghiloman nu vor mai reveni acolo de unde au fost isgoniţi de propriile lor infamii, de oprobiul opiniei publice şi de biciul de foc al sentinţelor judecătoreşti. Iată ce nu va fi la toamnă. Asta e sigur. Trista experiență care s'a făcut nu se mai poate repeta. Ei se plîng? De o lună de zile presa se ocupă de isprăvile consorţiului Cantacuzino- Marţag. Frumoasa noastră Constanţă, ca şi reşedinţa de vară a M. S. Regelui, au fost transformate în adevărate spelunci, unde zlmbetul pervers al cocotelor se întilneşte cu zîmbetul sinistru al spoliatorilor de reputaţie europeană ! Ziarele abundă de faptele scandaloase ce se petrec în cele două spelunci. Dar presa guvernului e furioasă : să nu se atingă nimeni, să nu vorbească nimeni de casino-uri. Ele sunt „opera“ economică (?) a partidului conservator. Aşa sunt operile „economice" boereşti: o operă de ingroşare a buzunarelor lor — fără muncă — şi de spoliare a naivilor cari se lasă ademeniţi de ispita ucigătoare a viţiului. In consecinţă, opoziţia e absolut infamă cînd se atinge de casino-uri şi cînd denunţă cele ce se petrec la Sinaia şi Constanţa. Partidul conservator e calomniat pe nedrept, iar presa guvernului ţipă ca în gaură de şarpe ! Un an şi jumătate această presă a calomniat şi a insultat, în timp ce şeful fostului guvern flutura în virrt imagina fierului roş. Afacerea tramvailor era un isvor inepuizabil pentru insultele şi calomniile presei guvernamentale. Dar exact în momentul cînd afacerea tramvailor a fost închisă, spre imensa dezolare a presei guvernamentale, apar la suprafaţă isprăvile consorţiului Cantacuzino-Margay. Un an şi jumătate a calomniat această presă, iar acum cînd în sarcina patronilor ei se denunţă fapta previne şi controlabile de oricine, are pretenţiunea ca nimeni să nu tulbure liniştea speluncilor de la Sinai şi Constanţa. Presa guvernului a calomniat, dar presa opoziţiei denunţă adevăruri scandaloase şi loveşte cu dreptate. Asta e deosebirea. Să nu se plîngă, deci, căci n’au dreptul să se plîngă, oricît le-ar fi de primejduită „opera economică“ de la Sinaia şi Constanţa, mizeria ce îngroapă măhălălile uitate ? Nu se gîndeşte dr. Bardescu că, întrînd Holera în odăile, ce adăpostesc 8 —10 oameni, va fi neputincios serviciul sanitar s’o scoată de-acolo ? Decît să ia măsuri pentru izolarea viitorilor bolnavi şi curarea lor, ar fi de dorit să preîntâmpine intrarea Holerei şi să stăruiască a se curăţi, cît mai e timp, tîrgurile infecte. Ne aducem aminte cu toţii ce activitate a desfăşurat serviciul sanitar, în iunte cu dl. dr. I. Cantacuzino, şi dl. V. G. Morţun, ministru ad-interim la Interne, în 1910. Numai măsurilor luate atunci, se datoreşte oprirea bolii la graniţă. Iaşul a fost printre oraşele, asupra cărora, în deosebi, s’a îndreptat atenţia d-lui V. G. Morţun. Astăzi însă, lăsaţi în părăsire şi de Administraţie comunală, şi de ministrul de Interne, sîntem mîngîiaţi doar de dl. Bardescu, care ne spune că, după ce va sosi Holera, ne va da îngrijirile necesare. Aducem cu acest prilej mulţumirile noastre d-lui director al serviciului sanitar pentru făgăduiala dată, că ne va cura bine de Holeră și, de n’om muri, ii vom face și un cadou. Fare de cit sa vie! — Interviewul d-rului Bardescu — Vestea că Holera s’a ivit In Rusia şi Ungaria, în vecinătatea noastră chiar, a umplut de groază populaţia ţării. Şi groaza era cu atît mai mare, cu cît se ştia că tîrgurile ţării, începînd cu Bucureştii şi sfirşind cu Hîrlăul, se găsesc In cea mai mare murdărie posibilă. Se ştie apoi că paza serviciului sanitar de* anul trecut a fost aşa de slabă, incit a pătruns în ţară molima, care ar fi făcut multe ravagii, dacă nu s’ar fi sfîrşit căldurile. Era natural că In această fierbere să se adreseze ziarele, chemate să dee lămuriri lumii, d-lui Bardescu, şeful serviciului sanitar. Acesta, spre surprinderea tuturora, ne-a încredinţat că, în urcea măsurilor luate, vom avea probabil Holeră. Domnul Bardescu, însă, ne dă şi-o mîngîere : „Sîntem bine pregătiţi,-na'are decît să vie“. Dacă domnul şef al serviciului sanitar şi-a pregătit paturi şi targi pentru bolnavi, socoate că pericolul boliştei e înlăturat. .Nu se gindeşte dl. Bardescu la focarele de infecţie din maidanele tîrgurilor noastre, la movilele de gunoi ce zac în mijlocul uliţilor mărginaşe,—la toată BLOK-NOTES O informaţie „Evenimentul“ a avut o zi mai mult de delir: a descoperit că „Mişcarea“ a reprodus o informaţie dintr’un ziar din Capitală ! Articol la pagina I, denunţuri anonime, litere de-o-şcmoapă, tot partidul liberal complice şi cîte Cataclisme pe capul nostru ! Dar ridicolul In care cade ziarul d-lui Greceanu e şi mai formidabil, cînd toată lumea vede şi ştie că In „Evenimentul“ se reproduc nu una, ci o duzină de informaţii din ziarele bucureştene şi nu numai o duzină de informaţii, dar cite douâ-trei articole In fiecare zi din „Conservatorul“ şi „Seara“, fără a menţiona bine înţeles de unde sunt... luate. De ce nu şi-ar continua „operaţia“ în tihnă „excelentul“—cerem pardon pentru ghilimete!—ziar al d-lui Greceanu ? Nu de altă, dar n-avem nici timpul şi mai ales nici gustul să ne ocupăm prea mult de ceea ce... face „Evenimentul“. Ministrul-farsă Domnul general Argentoianu, arhaicul ministru de război, a ajuns să facă prognosticuri asupra viitorului partidului conservator. Cînd l-a numit ministru, bravul general credea că-i o farsă și a bătut faimoasa depeșa de Viena. Acum cînd e sigur că-i ministru, d. Argentoianu joaca farse acelora cari l’au făcut ministru, acordînd interviewuri in streinatate şi vorbind la numele partidului şi al guvernului conservator. Cind toţi vorbeau, dl. Argetoianu tăcea şi se minuna de fericirea ce-i lovise la bătrineţa, iar cînd toţi tac, dl. Argitoianu vorbeşte—şi încă din streinătate! scandal internal După cum s’a anunţat, rezultatul examenului de capacitate pentru muzică a fost iarăşi casat de consiliul permanent al instrucţiunei publice. Acest examen se casează pentru a doua oară. In două rinduri candidaţii au fost reţinuţi luni de zile in Capitală pentru depunerea acestui examen şi de două ori examenul a fost casat. Aceşti candidaţi fac cheltueli cu drumul, cheltuesc în timpul cît stau în Bucureşti, iar după atîta sbucium, după atîta vreme pierdută şi după atîtea cheltueli peste puterile lor, se trezesc că examenul se casează. Va recunoaşte oricine că ceea ce se petrece cu examenul de capacitate pentru muzică este un scandal intolerabil şi din nenorocire şi interminabil. Noul examen a fost fixat pentru toamnă, dar Dumnezeu ştie dacă va fi cel din urmă! MARŢI 24 IULIE 1913 ZIAR NAŢIONAL LIBERAL SUD DIRECŢIUNEA COMITET ZILNIC Pentru aeroplanul Ardealului După lupta de la Ostrolenca Polonii zăceau zdrobiţi la picioarele învingătorilor Muscali şi strigătul «Finis Polonia» deveni strigătul de triumf al biruitorilor. Un popor Insă nu poate fi şters aşa de uşor de pe harta Europei, şi Polonilor le trebuia un răspuns vrednic, aveau nevoie de o probă de solidaritate naţională şi de un simbol de vitalitate neinfrîntă. Ciţiva ani mai tîrziu, pe o clmpie de lingă Leov, se adunară mii de Poloni cari aruncau cîte-o mină de ţărînă peste o moviliţă mică. Trei zile s’au perindat pe lingă acea moviliţă miile de bărrini, de tineri, de ostaşi, de femei, şi de copii cari aruncau mereu cite un pumn de ţărînă, şi din pitica moviliţă, sub ochii poporului adunat ca să creieze o minune, s’a ridicat in cele trei zile un munte, „muntele libertăţii“, un strălucit şi neperitor simbol de solidaritate şi de trăinicie, cum n’are nici un neam pe lume. Noi o istorie, a noastră proprie, bogată în biruinţe strălucite, n’avem ; trecutul ni-i sărac în fapte mari, sărac şi un eroi. Zilele trecute însă de pe cimpiile de sbor de la Aspern, unde cele mai mari şi mai culte naţiuni ale lumii s’au luat la întrecere, biruitor şi încărcat de lauri s’a întors eroul nostru, Vlaicu, şoimul Ardealului primit cu aclamaţii şi aplauze de toată suflarea românească. La Grecii cei vechi biruitorii cari se întorceau de la jocurile olimpice, pe lingă aplauzele ieftine, erau ospătaţi in Prianeu şi susţinut pe cheltuiala statului ; în ziua de azi un popor cu mult mai sărac decît al nostru, Rutenii, i-au cumpărat unui mare om al lor, poetului Frabko, o moşie şi i-au creat o pensie viageră. Iolonii i-au asigurat lui Sienkiewicz existenţa pentru toată viaţa, dâruind-i o mare avere, asemenea au tăcut Francezii cu Rostand şi cu aviatorul Blériot, îndulcindu-le viaţa. Eroului nostru, învingatorului Vlaicu care a făcut să străluciască geniul romînesc in ţaţa lumei străine de la Aspern, noi, ce-i oferim în schimb ? Care-i cadoul nostru ? Aplauzele ? Ovaţiile ? Telegramele de felicitare ? Prea puţin in vremile acestea de cumplita răstrişte şi de repetate infringed din partea duşmanului nostru de moarte, cînd nu numai el,ci şi împăratul şi papa, locţiitorul lui Dumnezeu de pe pâmint, ba ch ar însuşi Dumnezeu şi cu el tot iadul pare câ s’au conjurat împotriva noastră, jurindu-ne peirea, avem mai mult ca ori cind nevoie de un înălţător simbol de trăinicie a neamului, de jertfa marinimoasâ şi de nebiruita solidaritate care să puie In respect pe toţi acei, cari cred că ne-au şters de pe harta Europei ! Simbolul acesta de vitalitate să ni-l cream noi înşine ! Să arătăm lumii că rădăcina şi tulpina neamului nostru e viguroasă şi că la locul fiecărei crengi tăiate, răsare im nou mugur, că suntem ca acea vargă de oţel, care cu cit e mai mult încordată, cu atît mai tare isbeşte îndărăt, revenind în poziţia ei naturală ! Ni se cere acum o probă de jertfă. Sa ştie că Vlaicu la concursul de aviaţie de la Aspern ar fi luat toate premiile, dacă ar fi avut un aeroplan nou, mai puternic decit cel actual ; el ar fi bătut recordul pentru orice fel de sbor întunecind cu gloria lui pe reprezentanţii tuturor naţiunilor şi ridicindu-ne neamul in slăvi ameţitoare. Vlaicu a întreprins turneul său aviatic printre Rominii din ţara ungurească cu scopul să stringă fondul necesar pentru un nou aeroplan. Acest nou aeroplan insă, de care el are nevoie, trebue noi să i-l cumpărăm, şi nu toţi Românii, ci numai cei de sub oblăduirea ungurească. Aceasta să fie pentru un moment suprema noastră ambiţie ! Să nu-l lăsăm pe Vlaicu să-şi adune fondurile necesare pentru aeroplan cu pericolul vieţii sale! „Vlaicu 111“ nu-i destinat unei armate, nici nu-i menit pentru un război distrugător, ci pentru răsplndirea numelui, a gloriei şi a geniului rominesc peste tot pftmîntul. Toate naţiunile lumii se întrec in ziua de azi in lupta pentru cucerirea văzduhului, jertfind milioane. De ce probe de Insufleţitoare jertfă sunt capabili, bunăoară, Francezii, să ne servească următoarea pildă. Fostul ministru Clemenceau a apelat într’o adunăre uriaşă in faţa sutelor şi miilor