Mişcarea, iulie 1912 (Anul 4, nr. 144-168)

1912-07-24 / nr. 162

ANUL IV No. 162 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In tară pe un an.....................20 lei In străinătate pe un an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . 50°/0 Partidul conservator — — —Ce-a fost în trecut. Ce poate fi în viitor.— Spuneam în articolul nostru pre­cedent că explicaţia faptului pus în discuţîune de ziarul «Epoca», n’o putem găsi decît în paginile is­toriei noastre politice. Cînd un par­tid reuşeşte ca din 36 de ani, să steie 24 in fruntea trebilor publi­ce, faptul are un înţeles mai a­­dinc şi cauze bine lămurite. For­ţa cea mare a partidului liberal a stat în omogenitatea lui organică şi în tendinţa lui continuă şi stă­ruitoare de a realiza operile pe ca­re le reclamau necesităţile imperi­oase ale evoluţiei statului român. Partidul liberal a stăpînit şi a con­dus procesul desvoltărei şi al de­­săvlrşirei organizaţiei noastre eco­nomice, sociale şi politice. In epo­ca de închegare, de transformare şi de consolidare a întocmirei noas­tre de stat, prezenţa partidului li­beral la cîrma afacerilor publice s’a impus ca o inevitabilă necesi­tate istorică şi ca o condiţiune e­­senţială pentru aşezarea acestei în­tocmiri pe temelia principiilor noui care stăpîniau viaţa statelor mo­derne. Şi partidul liberal a răspuns pe deaîntregul marilor lui chemări. Prin puterea organizaţiei lui inter­ne unitare, prin disciplina acestei organizaţii şi prin superioritatea prin­cipiilor de care a fost călăuzit, par­tidul liberal a devenit pîrghia de rezistenţă şi de progres a desvol­tărei statului român. Dar rolul şi situaţia partidului liberal apar în lumină şi mai strălucitoare, cînd le judecăm în comparaţie cu situ­aţia partidului conservator. Orga­nism politic ale cărui principii erau în contradicţie cu tendinţele şi ne­voile timpului, partidul conservator s’a găsit la un moment dat mic­şorat şi în prestigiul lui şi în ro­lul lui de factor de guvernământ. Uitase sau nu voise să-şi mode­leze doctrina după cerinţele vremei şi vremea a trebuit să meargă în­­nainte. Partidul conservator rămă­sese un anacronism fără altă menire, de­cît aceea de a înlocui pentru scurtă vreme la cîrma statului par­tidul liberal, care conducea întrea­ga operă de desvoltare a statului român. Guvernări scurte, presărate de măsuri efemere, guvernări lip­site de orice vlagă, de orice pre­stigiu, guvernări de expediare a a­­facerilor curente­, a fost tot ce-a putut da ţărei partidul conservator. Dar situaţiunea acestui partid a fost şi mai nenorocită din punctul de vedere al organizaţiei lui inter­ne. Vecinie zbuciumat de certuri intestine, vecinie minat de deslân­­ţuirea patimilor şi a ambiţiunilor personale — ultimile rămăşiţi ale caracterului boehimei de altă dată— partidul conservator n’a putut fi nici­odată un partid omogen, cu o organizaţie şi o directivă unitară. Şefia—suprema ambiţie a boe­­rului român—­a fost suprema şi e­­terna nenorocire a partidului con­servator. Drama politică a şefiei conservatoare a intrat astăzi—spe­răm—in faza ei din urmă. Şefia «boerească» a dat cel mai com­plect faliment. Şefiile d-lor Canta­­cuzino şi Carp sunt cea mai elo­­quentă dovadă. Odată cu şefiile însă, au dat faliment şi doctrinele con­servatorismului nostru medieval. Astăzi partidul conservator are îna­intea lui un drum nou deschis, o doctrină nouă şi un criteriu nou de selecţionare a forţelor. Partidul con­servator-democrat a deschis acest drum. Rămine de văzut dacă din fră­­mîntările zilelor de astăzi, acei cari poartă răspunderea destinelor par­tidului conservator, vor şti să re­nască doctrina şi viaţa acestui par­tid sau se vor mulţumi să punga pe ruinele trecutului in care au trăit atît de puțin și au guvernat atît de detestabil. DIN SAGA „Inimă miloasă“ Cu prilejul inaugurării ospiciului de la Cetăţuia d. Riegler a ţinut un discurs, ca toate discursurile d-sale. D-l Riegler spune următoarele :­­Domnilor, înainte de a termina gă­sesc de a mea datorie să invoc o calitate frumoasă a poporului românesc şi anume inima miloasă şi duioasă pentru infirmi, pentru săraci, pentru bolnavi, de orice na­ţionalitate vor fi. Cercetaţi registrele ospi­ciului nostru de la înfiinţarea lui pină astăzi şi veţi găsi că între nenorociţii cari au fost internaţi sunt şi mulţi streini“. Mai mult, poporul romînesc a primit in spitale nu numai bolnavi creştini şi străini, ci şi oameni sănătoşi, pe simpla bănueală că ar exista o boală ascunsă, nesimţită de viitorul pacient. Ce va­ci la toanmă ? Asta e întrebarea care stăpâneşte viaţa politică de vacanţă. Fără în­doială, că ne găsim în pragul unor mari frământări politice, din văl­măşagul cărora e greu de desprins formula definitivă care va soluţiona criza politică la toamnă. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât dezlega­rea crizei atârnă de dificila şi in­terminabila problemă a concentrărei. Se va face sau nu se va face con­centrarea ? Toţi o doresc, dar ni­meni nu poate garanta că se va realiza. Sunt dificultăţi peste care cu greu se va putea trece, dată fiind starea spiritelor din partidul con­servator. In asemenea împrejurări, un lu­cru se poate prevedea cu siguranţă , ceea ce nu va fi la toamnă. La toamnă nu va mai fi ridicola înjghebare de sub preşidenţia d-lui Maiorescu. Asta o ştie toată lumea - o recunoaşte şi actualul ministru de război în interviewul publicat în „Universul“. La toamnă, în nici un caz, d-nii Carp şi Marghiloman nu vor mai reveni acolo de unde au fost isgo­­niţi de propriile lor infamii, de o­­probiul opiniei publice şi de biciul de foc al sentinţelor judecătoreşti. Iată ce nu va fi la toamnă. Asta e sigur. Trista experiență care s'a făcut nu se mai poate repeta. Ei se plîng? De o lună de zile presa se ocupă de isprăvile consorţiului Cantacuzino- Marţag. Frumoasa noastră Constanţă, ca şi reşedinţa de vară a M. S. Rege­lui, au fost transformate în adevărate spelunci, unde zlmbetul pervers al co­cotelor se întilneşte cu zîmbetul si­nistru al spoliatorilor de reputaţie e­­uropeană ! Ziarele abundă de faptele scandaloase ce se petrec în cele două spelunci. Dar presa guvernului e furi­oasă : să nu se atingă nimeni, să nu vorbească nimeni de casino-uri. Ele sunt „opera“ economică (?) a parti­dului conservator. Aşa sunt operile „economice" boereşti: o operă de ingroşare a buzunarelor lor — fără muncă — şi de spoliare a naivilor cari se lasă ademeniţi de ispita ucigătoare a viţiului. In consecinţă, opoziţia e absolut infamă cînd se atinge de ca­sino-uri şi cînd denunţă cele ce se petrec la Sinaia şi Constanţa. Partidul conservator e calomniat pe nedrept, iar presa guvernului ţipă ca în gaură de şarpe ! Un an şi jumătate această presă a calomniat şi a insultat, în timp ce şe­ful fostului guvern flutura în virrt ima­gina fierului roş. Afacerea tramvai­­lor era un isvor inepuizabil pentru in­sultele şi calomniile presei guverna­mentale. Dar exact în momentul cînd afacerea tramvailor a fost închisă, spre imensa dezolare a presei guver­namentale, apar la suprafaţă isprăvile consorţiului Cantacuzino-Margay. Un an şi jumătate a calomniat această presă, iar acum cînd în sarcina pa­tronilor ei se denunţă fapta previne şi controlabile de oricine, are pre­­tenţiunea ca nimeni să nu tulbure li­niştea speluncilor de la Sina­i şi Constanţa. Presa guvernului a calomniat, dar presa opoziţiei denunţă adevăruri scan­daloase şi loveşte cu dreptate. Asta e deosebirea. Să nu se plîngă, deci, căci n’au drep­tul să se plîngă, ori­cît le-ar fi de primejduită „opera economică“ de la Sinaia şi Constanţa, mizeria ce îngroapă măhălălile uitate ? Nu se gîndeşte dr. Bardescu că, întrînd Holera în odăile, ce adăpostesc 8 —10 oa­meni, va fi neputincios serviciul sanitar s’o scoată de-acolo ? Decît să ia măsuri pentru izolarea vii­torilor bolnavi şi curarea lor, ar fi de dorit să preîntâmpine intrarea Holerei şi să stăruiască a se curăţi, cît mai e timp, tîrgurile infecte. Ne aducem aminte cu toţii ce activi­tate a desfăşurat serviciul sanitar, în iunte cu dl. dr. I. Cantacuzino, şi dl. V. G. Morţun, ministru ad-interim la In­terne, în 1910. Numai măsurilor luate atunci, se dato­­reşte oprirea bolii la graniţă. Iaşul a fost printre oraşele, asupra cărora, în deosebi, s’a îndreptat atenţia d-lui V. G. Morţun. Astăzi însă, lăsaţi în părăsire şi de Administraţie comunală, şi de ministrul de Interne, sîntem mîngîiaţi doar de dl. Bardescu, care ne spune că, d­upă ce va sosi Holera, ne va da îngrijirile necesare. Aducem cu acest prilej mulţumirile noastre d-lui director al serviciului sani­tar pentru făgăduiala dată, că ne va cura bine de Holeră și, de n’om muri, ii vom face și un cadou. Fare de cit sa vie! — Interviewul d-rului Bardescu — Vestea că Holera s’a ivit In Rusia şi Ungaria, în vecinătatea noastră chiar, a umplut de groază populaţia ţării. Şi groaza era cu atît mai mare, cu cît se ştia că tîrgurile ţării, începînd cu Bucureştii şi sfirşind cu Hîrlăul, se găsesc In cea mai mare murdărie posibilă. Se ştie apoi că paza serviciului sani­tar de* anul trecut a fost aşa de slabă, incit a pătruns în ţară molima, care ar fi făcut multe ravagii, dacă nu s’ar fi sfîrşit căldurile. Era natural că In această fierbere să se adreseze ziarele, chemate să dee lă­muriri lumii, d-lui Bardescu, şeful servi­ciului sanitar. Acesta, spre surprinderea tuturora, ne-a încredinţat că, în urcea măsurilor luate, vom avea probabil Holeră. Domnul Bardescu, însă, ne dă şi-o mîngîere : „Sîntem bine pregătiţi,-n­a'are decît să vie“. Dacă domnul şef al serviciului sanitar şi-a pregătit paturi şi targi pentru bol­navi, socoate că pericolul boliş­tei e înlă­turat. .Nu se gindeşte dl. Bardescu la focarele de infecţie din maidanele tîrgu­­rilor noastre, la movilele de gu­noi ce zac în mijlocul uliţilor mărginaşe,­—la toată BLOK-NOTES O informaţie­­ „Evenimentul“ a avut o zi mai mult de delir: a descoperit că „Mişcarea“ a repro­dus o informaţie dintr’un ziar din Capitală ! Articol la pagina I, denunţuri anonime, li­tere de-o-şcm­oapă, tot partidul liberal com­plice şi cîte Cataclisme pe capul nostru ! Dar ridicolul In care cade ziarul d-lui Gre­­ceanu e şi mai formidabil, cînd toată lumea vede şi ştie că In „Evenimentul“ se repro­duc nu una, ci o duzină de informaţii din ziarele bucureştene şi nu numai o duzină de informaţii, dar cite douâ-trei articole In fie­care zi din „Conservatorul“ şi „Seara“, fără a menţiona bine înţeles de unde sunt... luate. De ce nu şi-ar continua „operaţia“ în tihnă „excelentul“—cerem pardon pentru ghili­­mete!—ziar al d-lui Greceanu ? Nu de altă, dar n-avem nici timpul şi mai ales nici gus­tul să ne ocupăm prea mult de ceea ce... face „Evenimentul“. Ministrul-farsă Domnul general Argentoianu, arhaicul mi­nistru de război, a ajuns să facă prognos­ticuri asupra viitorului partidului conserva­tor. Cînd l-a numit ministru, bravul gene­ral credea că-i o farsă și a bătut faimoasa depeșa de Viena. Acum cînd e sigur că-i ministru, d. Argentoianu joaca farse acelora cari l’au făcut ministru, acordînd interviewuri in streinatate şi vorbind la numele partidu­lui şi al guvernului conservator. Cind toţi vorbeau, dl. Argetoianu tăcea şi se minuna de fericirea ce-i lovise la bă­­trineţa, iar cînd toţi tac, dl. Argitoianu vor­beşte—şi încă din streinătate! ­ scandal intern­al După cum s’a anunţat, rezulta­tul examenului de capacitate pentru muzică a fost iarăşi casat de con­siliul permanent al instrucţiunei pu­blice. Acest examen se casează pentru a doua oară. In două rinduri can­didaţii au fost reţinuţi luni de zile in Capitală pentru depunerea acestui examen şi de două ori examenul a fost casat. Aceşti candidaţi fac chel­­tueli cu drumul, cheltuesc în tim­pul cît stau în Bucureşti, iar după atîta sbucium, după atîta vreme pierdută şi după atîtea cheltueli peste puterile lor, se trezesc că examenul se casează. Va recunoaşte ori­cine că ceea ce se petrece cu examenul de capacitate pentru muzică este un scandal in­tolerabil şi din nenorocire şi inter­minabil. Noul examen a fost fixat pentru toamnă, dar Dumnezeu ştie dacă va fi cel din urmă! MARŢI 24 IULIE 1913 ZIAR NAŢIONAL LIBERAL SUD DIRECŢIUNEA COMITET ZIL­NIC Pentru aeropla­nul Ardealului După lupta de la Ostrolenca Polonii zăceau zdrobiţi la picioarele învingăto­rilor Muscali şi strigătul «Finis Polonia» deveni strigătul de triumf al biruitorilor. Un popor Insă nu poate fi şters aşa de uşor de pe harta Europei, şi Polonilor le trebuia un răspuns vrednic, aveau ne­voie de o probă de solidaritate naţio­nală şi de un simbol de vitalitate nein­­frîntă. Ciţiva ani mai tîrziu, pe o clmpie de lingă Leov, se adunară mii de Poloni cari aruncau cîte-o mină de ţărînă peste o moviliţă mică. Trei zile s’au perindat pe lingă acea moviliţă miile de bărrini, de tineri, de ostaşi, de femei, şi de co­pii cari aruncau mereu cite un pumn de ţărînă, şi din pitica moviliţă, sub ochii poporului adunat ca să creieze o minune, s’a ridicat in cele trei zile un munte, „muntele libertăţii“, un strălucit şi ne­­peritor simbol de solidaritate şi de trăi­nicie, cum n’are nici un neam pe lume. Noi o istorie, a noastră proprie, bo­gată în biruinţe strălucite, n’avem ; tre­cutul ni-i sărac în fapte mari, sărac şi un eroi. Zilele trecute însă de pe cim­­piile de sbor de la Aspern, unde cele mai mari şi mai culte naţiuni ale lumii s’au luat la întrecere, biruitor şi încăr­cat de lauri s’a întors eroul nostru, Vlaicu, şoimul Ardealului primit cu a­­clamaţii şi aplauze de toată suflarea ro­­mânească. La Grecii cei vechi biruitorii cari se întorceau de la jocurile olimpice, pe lingă aplauzele ieftine, erau ospătaţi in Prianeu şi susţinut pe cheltuiala statu­lui ; în ziua de azi un popor cu mult mai sărac decît al nostru, Rutenii, i-au cumpărat unui mare om al lor, poetu­lui Frabko, o moşie şi i-au creat o pen­sie viageră. I­olonii i-au asigurat lui Sienkiewicz existenţa pentru toată viaţa, dâruind-i o mare avere, asemenea au tăcut Francezii cu Rostand şi cu aviatorul Blériot, îndulcindu-le viaţa. Eroului nostru, învingatorului Vlaicu care a făcut să străluciască geniul ro­mînesc in ţaţa lumei străine de la Aspern, noi, ce-i oferim în schimb ? Care-i ca­doul nostru ? Aplauzele ? Ovaţiile ? Te­legramele de felicitare ? Prea puţin­­ in vremile acestea de cumplita răs­­trişte şi de repetate infringed din par­tea duşmanului nostru de moarte, cînd nu numai el,­­ci şi împăratul şi papa, locţiitorul lui Dumnezeu de pe pâmint, ba ch ar însuşi Dumnezeu şi cu el tot iadul pare câ s’au conjurat împotriva noastră, jurindu-ne peirea, avem mai mult ca ori cind nevoie de un înălţător simbol de trăinicie a neamului, de jertfa marinimoasâ şi de nebiruita solidaritate care să puie In respect pe toţi acei, cari cred că ne-au şters de pe harta Europei ! Simbolul acesta de vitalitate să ni-l cream­ noi înşine ! Să arătăm lumii că rădăcina şi tulpina neamului nostru e viguroasă şi că la locul fiecărei crengi tăiate, ră­sare im nou mugur, că suntem ca acea vargă de oţel, care cu cit e mai mult încordată, cu atît mai tare isbeşte îndă­răt, revenind în poziţia ei naturală ! Ni se cere acum o probă de jertfă. Sa ştie că Vlaicu la concursul de avia­ţie de la Aspern ar fi luat toate premi­ile, dacă ar fi avut un aeroplan nou, mai puternic decit cel actual ; el ar fi bătut recordul pentru orice fel de sbor întunecind cu gloria lui pe reprezentan­ţii tuturor naţiunilor şi ridicindu-ne nea­mul in slăvi ameţitoare. Vlaicu a întreprins turneul său avia­tic printre Rominii din ţara ungurească cu scopul să stringă fondul necesar pen­tru un nou aeroplan. Acest nou aeroplan insă, de care el are nevoie, trebue noi să i-l cumpărăm, şi nu toţi Românii, ci numai cei de sub oblăduirea ungurească. Aceasta să fie pentru un moment su­­prem­a noastră ambiţie ! Să nu-l lăsăm pe Vlaicu să-şi adune fondurile necesare pentru aeroplan cu pericolul vieţii sale! „Vlaicu 111“ nu-i destinat unei armate, nici nu-i menit pentru un război distru­gător, ci pentru răsplndirea numelui, a gloriei şi a geniului rominesc peste tot pftmîntul. Toate naţiunile lumii se întrec in ziua de azi in lupta pentru cucerirea văzduhului, jertfind milioane. De ce probe de Insufleţitoare jertfă sunt capabili, bunăoară, Francezii, să ne servească următoarea pildă. Fostul ministru Clemenceau a apelat într’o a­­dunăre uriaşă in faţa sutelor şi miilor

Next