Mişcarea, ianuarie 1913 (Anul 5, nr. 1-24)

1913-01-24 / nr. 19

ANUL V No. 19 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE Intern pe un an ..... 20 lei In străinătate pe un an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . 50°/p Problemele vramentului Diferendul româno-bulgar suscită o serie întreagă de probleme care interesează în cel mai înalt grad prestigiul şi poate însăşi existenţa noastră ca stat aici în orientul Eu-ropei. Acest diferend, pe lingă problema rectificărei de graniţă, pune în discuţie o problemă mult mai gravă şi mai complicată , problema echilibrului politic din peninsula balcanică, problemă care, în primul loc, ne priveşte şi ne interesează pe noi. In chestia rectificărei de graniţă se atribuie d-nului P. P. Carp următoarele păreri: „Atâta vreme cît am avut în dreapta Dunărei o Bulgarie mică, României era indiferent dacă graniţa dobrogeană era cea de azi sau alta. Aşa fiind este explicabil lucru pentru ce nu a cerut pînă acum o rectificare la care are drepturi indiscutabile“. «Astăzi însă, cînd la dreapta Dunărei se ridică o Bulgarie mare, România nu mai poate privi cu aceiaşi indiferenţă graniţa sa dobrogeană şi pentru a-şi asigura şi pe viitor, preponderenţa de pină acum, este datoare să obţină cu orice preţ, rectificarea pe baza liniei Turtucaia-Balcic. Dacă pe cale diplomatică această rectificare nu se poate obţine, spune d-nul Carp, oamenii politici răspunzători din ţara aceasta, sunt datori să treacă la acţiunea pe care o îndreptăţeşte puterea militară a Romîniei». In privinţa echilibrului pe care noi cei dintâi avem interesul să-l menţinem în peninsula balcanică, confratele „Viitorul“ face o serie de constatări foarte judicioase şi cari pun în lumina adevărată interesele mari ce avem de aparat în mijlocul prefacerilor adinei ce se operează în orientul Europei. Este clar evident, că în locul Turciei micşorate, trebuie să se creeze un alt stat, care să restabilească echilibrul rupt şi să asigure viaţa diferitelor naţionalităţi. Dar, s’ar putea obiecta, că acum este prea tîrziu,—că Turcia a cedat deja Macedonia, care va fi împărţită intre aliaţi, — că fruntariile Albaniei se trag deja către Puteri. La aceasta răspundem, că tocmai asupra acestei împărţiri a Macedoniei, care urmează a se face, Romînia poate să declare războiu Bulgariei. Precum războiul, care nu s’a sfirşit încă, a adus această stare de lucruri, în momentul de faţă, între aliaţi şi Turci, tot aşa războiul de mîine între Romînia şi Bulgaria va trebui să aibă de motiv şi de rezultat crearea unui stat albano-macedonean în spatele Bulgariei. Fiecare războiu cu drepturile lui. Astfel, este sigur, că dacă Rominia s’a hotărît a face războiu Bulgariei, cheltuind cîteva sute de milioane şi perzînd 100 de mii de soldaţi, ea nu se va mulţumi, dacă va învinge, numai cu rectificarea fruntariei sau luarea quadrilaterului, ci va impune ca condiţiune capitală echilibrul şi dreptul naţionalităţilor, prin aşezarea statului albano-macedonean. Dacă Bulgaria nu va admite rectificarea fruntariei cu Silistra, războiul va avea desigur acest scop. Cine dar zice Silistra, zice Macedonia. DIN ŞAGĂ DUEL In toate ţările femeile se mişcă. Fac ageații să fie proclamate egale cu bărbaţii; de aceia caută ca, în toate discuţiile lor feministe, să se întemeieze pe fapte. Fiindcă bărbaţii se bat în duel, au ho- tărit femeile să procedeze aşijderea, în, conflictele, care nu s'ar putea tranşa cu, bună înţelegere. Aşa, de curând, două cocote din Paris s’au sfădit într'un stabiliment de noapte, înţelegând că diferendul trebue neapărat sa fie tranşat cu armele, fiecare s’a înarmat cu cite tin cuţit de masă şi au eşit în ogradă să dee lupta. Cum însă una dintre combatante era prea nerăbdătoare, na mai aşteptat semnalul, ci s'a repezit asupra rivalei, şi, odată cu corsetul, i-a perforat şi pieptul. Duelul acesta e plin de sfaturi pentru femeniste. Fie ca ele să le poată utiliza. Târia Bulgarilor O telegramă neconfirmată încă a anunţat ieri că ostilităţile au reînceput şi că Adrianopolul a fost bombardat în noaptea de Luni spre Mărfi în aşa fel, încât şrapnelele au căzut în lăuntrul oraşului, incendiind numeroase case. Am înregistrat şi noi această ştire aşa cum am primit-o, sub rezerva de a fi confirmată. Constatăm însă că şi de astă-dată, înainte de a se fi primit ştiri exacte, presa străină a început a înregistra victoriile armatei bulgare, fără a arăta măcar dacă Turcii au opus vre o rezistenţă la bombardarea Adrianopolului. Căci orice s’ar zice, nu este de admis că Turcii stau cu mâinele în sân privind şi admirând atacurile armatei rivale. In ceiace priveşte tăria Bulgariei aceasta se explică numai prin concursul ce-l aşteaptă ea din partea Rusiei la orice eventualitate. Dacă Rusia n’ar avea interese la Marea Neagră şi n’ar avea ochii aţintiţi asupra Constantinopolului, — cheia patriei ruseşti — cu siguranţă că Bulgarii ar fi mai puţin diplomaţi şi mai puţin îndrăzneţi şi ar înţelege că ceia ce fac acum este o adevărată aventură. Sacrificiile ce le-a făcut Bulgaria au făcut pe Turci să facă concesiuni însemnate — dar cu cari Bulgarii a ţinut să se arate a nu fi mulţumită. Reluînd ostilităţile Bulgaria se sprijină pe concursul Rusiei, care având şi ea interese, evită de a da Bulgariei poveţe mai bune. Acest adevăr este indiscutabil. Accidentele de tren In ceea ce priveşte accidentele de tren şi mai cu seamă în raport cu întinderea reţelei noastre de căi ferate, ţinem un dureros record. Cauzele care dau naştere acestor catastrofe sunt multiple, dar în majoritatea cazurilor ele sunt pricinuite de lipsa de vigilenţă a personalului de mişcare. Intr’adevăr, ori se dă drumul dintr’asta ţie unui tren în timp ce pe aceiaşi linie trebue să vie un altul, ori o funcţionare defectuoasă de macaz poate da loc unei catastrofe cu consecinţi incalculabile. Dar una din cauzele cari pot produce o catastrofă in felul celui ce s’a întâmplat acum câtva timp, când un tren expres a deraiat chiar în gara de Nord, este viteza extraordinară cu care aceste trenuri intră şi iesă din staţii. Intr’adevăr, cu toţii am trecut prin emoţiunile provocate de trecerea trenurilor exprese prin staţiile în care nu au oprire. Această trecere făcându-se de obicei cu o viteză de 60—80 km. pe oră se produc o sumă de sguduituri cari fac să cadă bagajele de la locurile lor, iar pasagerii să se lovească cu capetele de pereţi. Dar dacă admitem cazul foarte frequent că un macaz nu funcţionează ? Trenul în goana lui nebună apucă pe o altă linie unde poate staţionează un altul şi catastrofa se produce. De aceia până la găsirea mijlocului de a evita deraerile, direcţia căilor ferate are datoria de a lua imediate măsuri ca trecerea trenurilor exprese să se facă cu viteza micşorată la minimum posibil. Direcţia nu va fi cu nimic prejudiciată printr’o asemenea măsură, iar călătorii preferă să ajungă cu o oră mai târziu la destinaţie, decât să nu ajungă de loc, ne onorează ca profesionişti—căci dl. Mîrzescu a arătat, prin observaţiunea ce a făcut-o, cită consideraţie poartă presei romîneştî—şi în ace’aş timp a limpezit o situaţie care, din proectul legii în discuție, părea echivocă și nedreaptă. C. BLOCK-NOTES Iar tramvaiul... Ziarul La Politique iarăşi deschide „chestia" tramvaielor. Zvârle dispreţul ciocoesc asupra acestui vulgar mijloc de locomoţiune. Cere anchetă publică, judiciară şi parlamentară. Pentru ce, vă veţi întreba ? Pentru un lucru grav de altfel, dar în care partidul liberal, credem, n’are nici o vină: un vagon de tramvai a sfărmat o căruţă,acura se întâmplă, din nenorocire, pretutindeni unde sunt tramvae şi trăsuri. La Politique crede, însă, că accidentul e pricinuit de prea marea forţă a curentului, de aşezarea şinelor şi de indolenţa justiţiei. Iar dl. Miile, prin „Adevărul“, va scrie desigur mine : „Brătenii vor sânge ! şi de aceia dau cu tramvaiul peste trăsuri şi oameni“. Donaţiile O mare luptă s’a încins între ziare. Nu se ştie sigur care, cel dintăiu, a luat iniţiativa pentru construirea flotei marine. Dacă nu va reuşi „Universul“, va rămânea „Adevărul“ şampionul acestor curse aquatice. Libertatea Presei Cu prilejul discuturtei ce a urmat ieri în Cameră în jurul proectului de lege contra spionajului, s’a ivit şi o discuţie care interesează din punctul de vedere, al libertatei presei. Discuţiunea a fost provocată de cătră dl. G. G Mîrzescu care la art. 2 din proectul de lege contra spionagiului a relevat că articolul acesta, aşa cum era redactat in proect, punea cu desăvîrşire presa la disccţia guvernului. Dl. Mîrzescu a cerut să se redacteze în mod lămurit, că prin acel articol din lege nu se menţionează decît publicaţiunile strict secrete ale armatei referitoare la planuri, scripte şi documente, şi nu se prevăd nici de cum obicinuitele informaţiuni militare de toate zilele, căci dacii s’ar fi prevăzut şi acestea, libertatea presei ar fi fost atinsă, căci ar urma ca ziarele să aibă mai întâi autoritatea prealabilă pentru a putea instra obicinuitele informaţiuni militare. Articolul respectiv a fost conceput în sensul de a nu atinge întru nimic prevederile constituţionale prin care se garantează libertatea presei. El însă, aşa cum a fost admis, înfrînează excesele de libertate ale unei anumite prese, care fără a ţine seamă de superioare interese de stat, depăşesc limita libertăţei servind astfel nu interesele noastre, ci acelea ale duşmanilor noştri. Relevarea făcută ieri in Cameră de către alesul colegiului al doilea de Iaşi JOI 24 IANUARIE 1918 A fi i ZIAR NATIONAL LIBERAL SUB DIRECTIUNEA gisnjl COMITET ■,,-A APARE ZILNIC .AAnunciuri comerciale Linia In pagina Il-a 1 leu. In pagina 40 banL fii-a 60 bani. Jinjjasina IV-a — TELEFON lîl — PĂRERI ŞI FAPTE Un singur elev... O informaţie obscură, strecurată în multiplele informaţii de toate clipele, poate uneori să înregistreze fapte destul de serioase şi destul de însemnate cari abia atrag atenţia veşnic însetatei opinii publice de a alia noutăţi de senzaţie. Aşa a fost o informaţie apărută într’o gazetă locală care anunţa — mai mult ca să umple spaţiul coloanei de informaţii—că anul acesta nu s’a înscris de cît un singur elev la şcoala noastră de Brne-Arte. Cetită în fuga această informaţie care n’are nimic senzaţional trece neobservată de cetititor,deşi ea reţine un fapt destul de important pentru noi ieşenii, cari revendicăm gloria trecută pentru ca să avem încă iluzia că trăim într’un Iaşi al culturei şi al artei. Că nu s’a înscris de cît un singur elev la Bele-Artele din Iaşi este un fenomen dacă nu... artistic, dar cel puţin social, asupra căruia trebuie să insistăm. Ştim că noua direcţie a vrut să întroneze o eră nouă la această instituţie artistică care, orice s’ar spune, a dat acum două decenii o pleiadă de artişti valoroşi la frunte cu pictorii Buneilă, Burghele, Atanasiu, ş. a. De s’a întronat sau nu acea eră nouă la şcoala de Bele- Arte nu ştim. Ceia ce am văzut insă şi nu cu destulă părere de rău e că această veche instituţie de artă a căzut mereu în declin. Nu numai că de ani de zile ea n’a mai produs elemente artistice de distincţie, ca acum două decenii, dar sub noua direcţiune care ştim că plănuia reforme mari — au dispărut pînă şi expoziţiile anuale ale elevilor şi elevelor şcoalei—ceiace se înţelege că insamnă un regres... Cauzele, însă, cari au determinat rărirea din ce în ce mai mare a elevilor la Bele- Arte trebuiesc căutate in altă parte. In epoca aceasta de materialism absolut, cînd tineretul nu mai are atîtea iluzii şi idealuri ca generaţiile din urmă, acest tineret nu se simte atras, chiar dacă are talent, spre şcoala de Bele-Arte, fiindcă absolvirea ei nu-i dă chezăşia că-şi va putea agonisi existenţa. Din arta propriu zisă nu poţi exista, iar cu titlul academiei noastre de pictură cu greu poţi obţine o catedră de... desemn şi caligrafie. Din această cauză am văzut că acei absolvenţi ai şcoalei cari manifestau un talent real pentru pictură au abandonat această artă, pentru a putea deveni maiştri de desemn sau maiştri caligrafi, cu toate că pentru ambele aceste specialităţi aveau mai puţine însuşiri. Cum pictura în sine nu poate fi la noi un mijloc de existenţă şi cum catedrele de desemn şi caligrafie sunt foarte restrînse la şcoalele noastre, tineretul de astăzi nu vede perspective sigure în şcoala de Bele-Arte... şi de aceia înscrierile la aceasta şcoală se reduc din an în an. Numai cînd se vor reglementa mai bine şi mai sigur avantagiile pentru absolvenţii acestei şcoli, numai atuncea Bele-Artele noastre vor avea raţiunea de a fi şi ea va putea atarge contigente de elevi mai mari —cel puțin decît contigentele pe cari le are azi... Araid CRIZE DE STAT 1901-1907-1913 III de V. I. BRATIANU Uitarea învăţămintelor, ce ar fi trebuit să tragem din revoltă de la sate din 1907, se agravează prin faptul că în viitor trebuie să ţinem seamă şi de masele muncitoare de la oraşe, mai lesne de aprins şi de revoltat. Sporirea meseriilor şi mai cu seamă crearea unei vieţi industriale au concentrat şi la noi massere de lucrători. Grevele, mişcarea sindicalistă, sunt probe evidente ale acestei mişcări. Noua lege de protecţie a industriei şi legea asigurărilor muncitoreşti, votate de ultimul parlament, formează actualmente regimul sub care se va desvolta viaţa industrială. Este locul să cercetăm ce situaţie vor crea aceste legiuiri pentru pacea socială viitoare. Regimul vamal protector din 1904 a înrâurit foarte mult desvoltarea unei industriei în Ţară, favorurile cu totul excepţionale ale nouei legi industriale au înlesnit şi mai mult acţiunea începută de protecţia vamală. Nepregătita însă a elementelor naţionale faţă de această ocrotire vamală şi mai cu seama de lipsa oricărei preocupări de naţionalizare reală a industrii şi de protecţie a mancei, a adus şi va aduce din ce în ce mai mult stabilirea unei industrii în felul celei spaniole, adică cu capital şi personal străin, o industrie a cărei pildă o găsim în industria petrolului. Nu este locul de a analiza aicea regimul absolut de neînţeles pe care câţiva interesaţi l-au obţinut de la un ministru, care a uitat răspunderea lui faţă de neamul din care face parte. Legea din 1912, în loc de a căuta să îndrumeze industria noastră spre naţionalizarea ei reală (capital şi muncă românească), va creia un timp scurt o industrie absolut străină, care nu va utiliza decât munca brută românească, şi aceasta unde concurenţa străină nu o va înlătura. De aceea în cercetarea mişcărilor muncitoreşti la oraşe, nu trebue să uităm că muncitorii vor lucra în Case străine şi să cugetăm care ar fi putinţa reformelor agrare cu proprietarii de moşii străini Majoritatea fabricelor încurajate nu sunt şi ei vor fi nici chiar in mâna unor individualtăţi străine stabilite în Ţară, dar a societăţilor anonime diriguite din străinătate, neavând nici un simţimânt de solidaritate naţională cu noi. Această tendinţă a lor de a utiliza cât mai puţin elementele naţionale apare de pe acum în chestia personalului, azi aproape străin în conducerea administrativă şi technica. Legea asigurărilor muncitoreşti se ocupă, în afară de meseriaşi, numai de organizarea asigurărilor şi lasă la o parte toate relaţiile dintre muncă şi capital, adică tocmai acele relaţii care influenţează pacea socială. Sacrificiile pe care Statul le face în favoarea mai cu seamă a unor industriaşi străini prin legea de încurajare, trebuia să-i permită ca să obţie, dacă nu sacrificii materiale mai mari, dar cel puţin măsurile necesare pentru asigurarea păcei sociale în industria mare, unde ciocnirile dintre capital şi muncă sunt mai puternice. Trebuia, odată cu asigurarea muncitorilor şi cu regimul industriei mari, să se dea o organizaţie păturei muncitoare, care să facă dintr’insa un element de ordine şi muncă, de întărire a Statului, de apărare a intereselor celor slabi, iar nu de sbuciumare socială. Ingnjat de interesele exclusive ale câtorva industriaşi — lăcomiţi de un interes imediat şi neprevăzători ai situaţiei viitoare pe care o crează industriei lor, — crezând că, cu un codru de pâine, atrage simpatia muncitorilor industriaşi, partidul conservator a pierdut ocazia cea mai bună pentru a înlătura, pe cât omenește posibil, obuciumările sociale inerente industriei mari. De aceste legiuiri trebuiau legate contractul mancei şi resolvarea pacinică a grevelor. Era o asigurare a liniştei şi inttat şi în fabrică. Concepţia avută în stabilirea regimului industrial şi regulamentarea relaţiilor dintre capital şi muncă, spre a fi judecată în întregul ei, trebuie apropiată de atitudinea aceluiaşi guvern faţă de mişcarea anarhistă internaţională de la noi ,şi a conducătorilor săi străini. Se da acestei mişcări îndemnarea şi putinţa de a lua un loc pe care legiuirea conservatoare îl lasă gol in rezolvarea relaţiilor dintre capital şi muncă. In examinarea cauzelor complexe, care creează mentalitatea muncitorilor industriali la noi, nu trebuie să uităm situaţia grea pe care o face populaţiei sărace de la oraşe scumpirea generală a traiului, scumpire numai în parte compensată prin sporirea salariilor. Această situaţie este îngreuiată mai cu seamă prin neprevederea şi indolenţa administraţiilor comunale urbane, care lasă in suferinţă nevoile cele mai esenţiale ale acestei populaţii, pentru cheltueli nechibzuite şi de lux. Starea mahala-