Mişcarea, decembrie 1913 (Anul 5, nr. 273-294)
1913-12-08 / nr. 278
ANUL V, No."278 ABONAMENTE In ţară pe un an . . . 20 lei In streinătate pe un an' 40 „ Pentru preoţi şi învăţători la răii se face o reducere de 5ou/0 Redacţia ţi Anmhidraţi, IAŞI, PIAŢA UNIREI, No. 5, la localul clubului Naţional-Liberal. Un număr 5 BANI DUMINICI 8 DECEMBRIE 1913 Sfârşitul legendei In cele două şedinţi ale Senatului, consacrate discursului rostit de d-nul Ion I. C. Brătianu, şeful partidului naţional-liberal, s’a scris o pagină însemnată în istoria politică a ţărei noastre. S'a scris o pagină de istorie reală, de istorie plină de înţelepciune şi de învăţăminte pentru viitor. Şeful partidului naţional-liberal, cu limpezimea de gândire caracteristică spiritelor superioare, cu puterea de argumentare ce izvorăşte din analiza profundă a faptelor şi acţiunilor omeneşti, a făcut cel mai judicios şi mai obiectiv proces al politicei noastre externe, de la izbucnirea războiului balcanic până la pacea de la Bucureşti. Domnul Maiorescu se strădănuise să creeze o atmosferă de glorie nemeritată în jurul acţiunei guvernului de colaborare. «Trenul cel de al doilea», faimosul tren al d-nului Maiorescu, emfaza cu care preşedintele consiliului se obicinuise să vorbească despre «succesul» acţiunei sale, «prevederile» sale pe cât de miraculoase, pe atât de misterioase, toate acestea au tulminat în Cartea Verde, menită să eternizeze trenurile şi prevederile d-lui Maiorescu... .Căci d-nul Maiorescu nu s’a putut mulţumi să publice tratatul de pace şi protocoalele conferinţei de la Bucureşti, ci a voit ca în Cartea Verde să publice toate convorbirile, toate «raportatele» toate culisele, pentru ca tratatul dela Bucureşti să fie prezentat, înainte de toate, ca un succes al seu. Dar pânza de glorie diafană ce şi a ţesut-o primul-ministru în paginele Cărţei Verzi a fost sfâşiată, fără cruţare, de şeful partidului naţional-liberal. Aureola s’a risipit ca prin minune şi d-nul Maiorescu a rămas expus ceea ce a fost în realitate, în tot cursul desfăşurărei evenimentelor cari au adus pacea de la Bucureşti, un simplu instrument al vremilor şi al unor împrejurări norocoase pentru prestigiul şi interesele acestei ţări Prins în vâltoarea acestor împrejurări, d-nul Maiorescu nici n’a putut să le stăpînească, nici să le abată cursul. De alt-fel, în răspunsul ce l’a dat d-nului Brătianu, d-nul Maiorescu a avut un acces de superbă naivitate și bonhimie, când a spus: — D-nul Brătianu face analize și interpretări.La ce nevoe? Ce interesează ceea ce a fost, sau ceea ce n’a fost ? Chestiunea este: afacerea a eşit bine? Rezultatul ne-a mulţumit pe toţi? Să ne fie de bine! Aşa pusă chestiunea, d-nul Maiorescu a fost în nota exactă a realităţei. Decât un lucru: atunci d-l Maiorescu nu mai avea dreptul să vorbiască despre faimoasele «trenuri» ce le aştepta, nu mai avea dreptul să-şi asume gloria unui succes la care nu putuse contribui cu nimic şi mai ales nu avea dreptul să scrie ceea ce a scris în Cartea Verde. Strâns în cercul de fer al argumentelor dlui Brătianu, primul ministru a dat îndărăt şi a fost nevoit să mai lepede «din penele cu care se împodobise. De aici încolo eşim din domeniul legendelor, pentru a întră în domeniul istoriei adevărate şi reale. La sfârşitul magistratului său discurs, şefulpartidului naţional-liberal a pus în lumină tragica situaţie a guvernului de colaborare. Este un guvern care pentru morala vieţei noastre politice şi pentru interesele propăşirei acestui stat, nu mai poate dăinui. Odată cu legenda va muri şi guvernul. DIN SIlGA Un succes al feminismulu In Anglia feministele au succese dese dar toate sânt înăbuşite in beciurile poliţiei... Pentru casa feministă, poliţia a fost pretutindeni stavila cea mai grea de înlăturat. In Elveţia s'au admis femeile în poliţie încă nu li s'au dat posturi de sergenţi de noapte sau de zi, desigur din cavalerism —deoarece sânt anevoioase; dar femeile formează poliţia civilă, acea poliţie secretă care veghează veşnic şi care are menirea să descopere cele mai abile manopere Civilizaţia a transformat şi breasla pungaşilor; agerimea minţii a înlocuit brutalitatea... !Şi femeile, care au neîntrecutul dar de a spiona şi de a întinde curse, desigur că îşi vor îndrepta primejdioasele lor arme împotriva duşmanilor societăţii... In Elveţia confidenţele trebuesc evitate. O mână mică pe care o dezmerzi şi-o săruţi, îţi poate pune cătuşe dacă tu, din imprudenţă, vei spune dulcineei că pentru dânsa, cu riscul de a-ţi sfâşia pantalonii, ai sărit într’o grădină şi ai furat un buchet de trandafiri. Poezia dragostei în Elveţia a murit. Feminismul a ucis-o. 0 nona lovim lașului — Proectul d-lui Al. Davilla De câteva zile ziarele se ocupă de nou de proiectul de lege pentru organizarea teatrelor întocmit de actualul director general d-l Al. Davilla— proec despre care s’a mai discutat prin presi când a fost anunțat pentru prima dată D-l Al. Davilla pare că vrea să ma profite de scurta existentă a regimulu de colaborare, petru ca in ajunul retragerei lui să treacă o lege in care a avut fericita inspiraţie să-şi asigure directoratul actual pe timp de zece ani Dacă ar fi numai atât, în afară chiar de acea putere discreţionară pe care tinde să o obţie în ceea ce priveşc manipularea timbrului teatral când n'am protesta, căci e firesc pentru un membru al „colaborărei“ ca d-l Davilla să-şi asigure o cât mai bună o poziţiune materială atâta vreme cât situaţiunea politică îi permite aceasta şi când alţii mai cu seamă, membri ai aceluiaşi regim, au izbutit să facă acelaşi lucru—cum s’a procedat de pildă cu numirile făcute la „ Academia de comerţ“ . Dar d-l Cavilla vrea să fie în acelaş timp şi un reformator, un inovavator, şi acesta e faptul care rădică protestări unanime. Directorul general al teatrelor, din combinaţiuni pe care nu vrem să le cunoaştem, Unde prin proiectul său să desfiinţeze societăţile dramatice din Iaşi şi Craiova. Acest lucru nu se va întâmpla, nu trebuie să se întâmple. Nici craiovenii, nici ieşenii, nu vor îngădui realizarea acestei tentative care însamnă o adevărată lovitură morală pentru ambele foaste capitale. In special Iaşul, care a făcut atâtea mari sacrificii, nu va permite această lovitură şi nu va lăsa nici să se aducă în discuţie un asemenea proiect de lege ; în acest scop se vor găsi destule mijloace, pentru ca însuşi d-l Davila să nţeleagă că încercarea d sale e o imposibilitate. Să fim bine înţeleşi : nu ne ridicăm împotriva faptului că d.l Davilla vrea să-şi asigure postul de director general pe un termen de zece ani şi cu un onorar mai mare, după cum nu contestăm necesitatea unor modificări în actuala lege a teatrelor. Dar atuncea când e vorba să se desfiinţeze o instituţie culturală ca aceea a teatrului nostru naţional, avem tot dreptul să ne împotrivim şi să apelăm la concursul tuturor pentru a împiedeca această lovitură pe care o încearcă d-l Davilla împotriva Iașului. plini de capitate pentru specialitatea ştiinţele naturale, chimie, igienă, merceologie, geografie. De aproape zece ani nu s’a mai ţinut examenul de capacitate pentru profesoarele de curs secundar şi dat i-a fost ca în 1918, să se ţină în condiţiuni ilegale. Ilegal prin faptul că în comisiunea examinatoare n’au fost reprezentate ambele universităţi, conform art. 25 din legea învățământului secundar. Ilegal prin dezordine din partea unuia dintre membrii comisiunei, căci la a doua teză în momentul dictărei subiectului, a părăsit sala şi a alergat după una din protejatele d-sale, ceea ce e incalificabil. Ilegal prin faptul că la oral, s'au chestionat unele candidate numai după cursul de liceu, mai exact s’ar putea zice, după cursul inferior de liceu, pe când pe alte candidate şi din specialitatea de licență, ceea ce nici legea, nici dreptatea nu îngăduie. Candidatele de la matematici, cari au asistat la oralul de la ştiinţele naturale, au rămas surprinse de felul chestionărilor şi au cerut pe acest motiv, casarea întregei grupe a examenelor de capacitate. Fiind vorba de educaţiunea copiilor şi faţă cu numărul restrâns al locurilor in învăţământ, drept e să se aleagă, printr'o examinare severă, spirite superioare, cu cunoştinţe temeinice, conştiente de misiunea lor şi nu, după cum s’a procedat, când conduşi de criteriul de a se admite o mediocritate protejată, să se admită toate. D-nii membri ai comisiunei examinatoare, ar putea mărturisi lămurit, că la botanică, geografie, merceologie, igienă, chimie, geologie şi chestiunile din programa specială, aproape toate candidate, nu posedă nici cele mai elementare cunoştinţe. Dintre numeroasele exemple, doveditoare de o vădită neştiinţă, cităm cîteva: aşa nu s’a ştiut cura e forma structura stomahului la om, nu s’a ştiut ce e un sac embrionar, ce e o samară, cum se prepară clorul, ce e un fenol, faţă de chestiuni elementare spre ex. deosebirea între fiorduri şi has răspundeau răspicat, că nici n’au auzit vreodată despre aşa ceva. In fine când un Domn Profesor, se găsea în neplăcuta situaţiune de a întreba ceva mai greu, se simţia oarecum îndatorat, să dea candidatei răspunsul pe jumătate. De o pildă: puteţi spune d-vă nervii ce merg la limbă ? Candidata tace. D-nul Profesor răspunde: nervii glosso.... ş. a. m. d. O asemenea ne maipomenită indulgenţă la oral, indulgenţă anume plănuită pentru cele protejate, ne face să credem, că şi la probele scrise a fost aceiaşi pomană de note. Şi ceea ce ne întăreşte această credinţă, e mărturisirea unui Domn Profesor, membru in comisiunea examinatoare, anume că la trei candidate, a fost silit să dea câte patru puncte mai mult, pentru ca să întrunească media trebuitoare la teză (7.50). In asemeni împrejurări, examenul de capacitate ţinut,, nu poate fi decât înjositor pentru învăţământ şi în acelaş timp imoral. Cerem, cu insistenţă, d-lui ministru Dissescu, casarea examenului, ţinerea lui în condiţiunile legale, nepărtinitoare, faţă de o comisiune căreia să i se dea toată latitudinea, spre a deosebi grâul de neghină. Modificarea programului, de e nevoie aceasta, în sensul ca toate candidatele să ştie de se cere numai cursul de liceu, ori şi din specialitatea de licenţă şi acesta în mod egal pentru toate, fără nici o excepţiune. Cetiți în corpul ziarului ultimele ştiri telegrafice şi telefonice. TELEFON Inc. 121 Arinciuri"comerciate Linia pe pagina II Linia pe pagina III Liniajpe||pagina IV AIAR COTIDIAN DIRECȚIUNEA UNUI COMITET instituit de clubul naţional-liberal n număr 5 BANI 1 leu 50 b. 40 b. Strindberg despre el Celebrul scriitor scandinav a fost din nou pus pe afişul marilor teatre din apus. Cu prilejul studiilor ce s’au scris despre acest straniu cugetător, s’au pus In circulaţie două auto-caracterizări ale personalităţii sale artstice pe cari le transcriem informa chestionărilor originale. Primul chestionar datează din 1880, epocă în care maestrul a scris pe faimosul „Maestru Olaf“. Iată-l întocma: Care-i proverbul d-sare ?—Bate felul cât e cald. Posezi ambiţiune?—O dai Raţiunea preferabilă ?—Bunătate şi milă. Regele cel mai simpatic ?—„Regele“ lui Laboulaye. Regina de preferinţă ?—Blanca. Eroul favorit ?—Aceia care luptă împotriva Spartei. Poetul favorit ?—Rupeberg. Scriitorul favorit ?—Dickens. Componistul ?—Weber. Numele de preferinţă ?Acel al soţiei mele : Siri Strindberg. Floarea ?—Hyacintha. Culoarea ?—Neagră. Ce dispreţuieşti mai mult ?— Minciuna şi silnicia. La 1897, adică după 17 ani mai târziu, autorul „Tatuim“ şi al „d-rei iulie“ a dat următoarele răspunsuri criticului danez Georg Bröehner, cari sunt o nouă auto-critică a individualităţei sale. Această auto-analiză datează din epoca în care Strindberg s’a divorţat pentru a doua oară. Iată şi acest chestionar psicho-fizic: TjAMPtfe e principala trăsătură a caracterului “ ^dPtale ? — Un amestec ciudat de adîncă melancolie şi de uşurinţă nespusă. Ce calităţi apreciezi mai mult la un bărbat ?—Lipsa de micimi sufleteşti. —La o femeie?—Maternitatea. —Ce capacitate ai dori să posezi ? — Să cunosc tainele lumei şi să ştiu scopul vieţei. —Ocupaţiunea de predilecţie?— Să scriu drame. —Fericirea cea mai mare? — Să nu văd şi să nu am nici un duşman. —Situaţiunea cea mai convenabilă? — Să fiu un dramaturg, vecinic jucat. —Culoarea fericită?—Galbenul zincului şi amethystul. —Floarea favorită?—Floarea Alpilor. —Insecta favorită?—Fluturul. —Cărţile ?—Biblia, „Geniul creştinismului“ de Chateaubriand, „Arcana Coelestia“ de Swedenborg, „Mizerabilii“ de Hugo, „Armoniile“ lui St. Pierre. —Tablourile? „Peysage Intimes* de Rouessan şi „Insula Morţii“ de Böcklin. Figura cea mai însemnată din Istorie ?— Henre al IV-lea din Franţa şi Bernhard de Clairvaux. —Ca femeie?—Elisabetha de Thüringen şi Margarete de Provence, soţia lui Lundovic cel sfânt. —Ce caracter istoric dispreţueşti?—Nu avem dreptul de a dispreţui. —Figurile simpatice în literatură?—Louis Embert al lui Balzac şi Cardinalul din „Mizerabilii* lui Hugo. — Tipuri femenine? — „Margaretha“ lui Goethe şi „Seraphita* lui Balzac. —Băutura favorită?—Berea. —Anotimpul favorit ? Toiul verei şi ploaia caldă. —Numele favorit?—Margaretha. —Dictonul de preferinţă? — Speravit Infestio. Araid Campania împotriva activităţei extraşcolare de Oh. ADAMESCU Dl. C. Dissescu şi-a adus aminte că a adresat pe vremuri o interpelare ministrului Haret în chestia activităţii economice a învăţătorilor şi s’a socotit dator — cam târziu, ar putea zice cineva, având în vedere că mai ieri îşi prezentase demisiunea—să facă şi aea ceva în această privinţă. Se ştie că d. Arion, ca ministru, oprise pe diriginţii şcolilor de a mai păstra cancelariile băncilor în localul şcoalei. Era o lovitură băncilor populare, care a dat pe faţă tendinţele reacţionare ale actualului ministru de domenii. E drept că fapta d-sale era în contrazicere cu unele afirmaţii din discursul ce rostise in congresul învăţătorilor din Târgovişte; dar asemenea amănunt nu poate să prezinte pentru d. Anon nici o importanţă: efectul discursului e important, însă el n’are a face cu ceea ce va făptui oratorul. Dl. Dissescu porneşte şi d-sa pe această ş cale, însă e mai abil decât predecesorul d-sale, căci poate să prezinte măsura ce ia, ca fiind provocată de interesul ce poartă şcoalei primare. Ne propunem a examina aci pe scurt circulara d-sale cu privire la amestecul învăţătorilor în conducerea băncilor populare. D-sa afirmă în primul aliniat că, din rapoartele inspectorilor şi dintr’un studiu statistic ce s’ar fi făcut la minister, rezultă că «şcoala sufere simţitor din cauza amestecului învăţătorului în prea largă măsură în conducerea efectivă a băncilor, obştiilor şi cooperativelor». Despre care epocă vorbeşte d. Ministru? Aliniatul următor precizează că e vorba de trecut şi de prezent. Deci, şcoala a suferit şi sufere din pricina activităţii economice a învăţătorilor, căci „binefacerile acestor instituţiuni“ compensează (d-sa zice în circulară „ispăşesc“ ?!) „neajunsurile aduse şcoalei“. Pentru prezent, se resemnează, dar se gândeşte la viitor şi se hotăreşte «să redea şcolii» pe „apostolii culturii“. Negreşit, ziarul conservator care publică circulara consideră constatările ministrului «de o alarmantă gravitate“. Cam sunt aceste constatări şi ce a alarmat pe d. ministru Dissescu ? Dacă e vorba de starea şcoalei primare în timpul cât a fost ministru d. Arion şi apoi d. Dissescu, e firesc să fie o scădere, date fiind numirile de inspectori şi revizori din acest timp şi măsurile de tot felul cari au împiedecat bunul ei mers. N’avem la îndemână statistica anilor din urmă ca să vorbim cu date precise. Putem însă să afirmăm cu tărie că nu activităţii extraşcolare se datoreşte această stare «gravă». E destul să amintim toate piedicile ce s’au pus şi de d. Dissescu mişcării aceştia, pentru ca să vedem că în mod firesc ea a trebuit să fie mai scăzută, mai slabă decît atunci când ministerul însuşi o încuraja. Să vorbim deci de acest timp, de acest „trecut“, de care pomeneşte şi circulara d-lui ministru, înainte de 1896—97 nu se poate vorbi de o activitate extra-şcolarâ a învăţătorilor, căci atunci au început a se discuta în mod mai stăruitor idede acestea şi în 1898 se înfiinţează cantinele şcolare, prima manifestaţie a preocupării pentru educaţia poporului în afară de şcoală. Poate oare afirma d. Ministru că învăţământul nostru primar şi în special cel rural a fost în scădere de la 1898 încoace faţă de perioada dinaintea acestui an. Desigur că nu ar face o asemenea afirmaţiune, când ar şti că de la 1864 până la 1898, adică în 29 de ani şcoalele rurale au sporit numai cu 142 unităţi, că corpul didactic al lor a sporit numai cu 962 persoane , iar de la 1896 până la 1909, în 13 ani, şcoalele rurale au sporit cu 1249 şi învăţătorii cu 2375. Asemenea roadele şcoalei în această epocă au fost foarte importante, căci frecventarea şcolarilor a crescut de la 129.283 în 1896, la 338.211 în 1909, iar numărul absolvenţilor s-a ridicat de la 6880 (în 1896) la 26.992 (în 1909). Dacă ar zice cineva că din aceste cifre ar rezulta numai solicitudinea guvernelor, iar nu silinţa învăţătorilor, putem da alte cifre şi mai convingătoare. In situaţia din 1896 vedem că 4.085 de învăţători instruiau 129.283 elevi, adică 32 de elevi la un învăţător, iar în situaţia din 1909 vedem că 6460 instruesc 338.211, adică 53 de elevi de învăţător. Asemenea în creşterea numărului de absolvenţi, se vede meritul învăţătorilor, căci în 1896 un învăţător dădea 1,6 absolvenţi, iar in 1909 a dat 4,2 absolvenţi. In ce priveşte diminuarea numărului analfabeţilor, statistica din 1899 arată la sate numai 15,2 la sută ştiutori de carte, iar cea din 1909 arată 34,7 la sută ştiutori de carte, adică numărul locuitorilor rurali ştiutori de carte, s’a îndoit. Unde este „scăderea simţitoare a şcoalei ? Am luat anume timpul dintre anul şcolar 1896—97 şi anul şcolar 1909—910 pentru că in acest timp au fost cele trei