Mişcarea, octombrie 1919 (Anul 13, nr. 201-226)

1919-10-15 / nr. 213

* i ­’S l / -4 y y ANUL XIV NO. 213 MERCURI 15 OCTOMBRIE 1919 Un­apel Opera larilisM Baptaai-n­israi Mi vnnsitorime , Partidul naţional-liberal aşteaptă, cu încredere, voturile meseriaşilor şi lucră­torilor cari au colaborat cu el la întregirea neamului. Patriotismul cu care lucrătorii români, din serviciile publice, din industriile particulare, au răspuns în August 1916, la chemarea ţărei, despreţuind declaraţi­­unile potrivnice războiului şi îndemnurile la nesupunere ce li se făceau de orga­nizaţiile politice cu caracter internaţional...; devotamentul cu care ei au lucrat, în timpul războiului, pentru a satisface nevoile armatei şi ale Statului—îndreptăţeşte partidul naţional-liberal să creadă că ei, credincioşi politicei naţionale ce au spri­jinit până acum, nu vor încuraja, cu voturile lor, acţiunile care tind să distrugă opera la care au contribuit cu atâta muncă, cu atâtea suferinţi şi cu atâtea jertfe, încrezător în maturitatea cetăţenească a păturilor muncitoare, care l-a şi ho­tărât să întemeieze sistemul electoral pe votul obştesc, partidul naţional-liberal este convins că aceste pături vor fi şi faţă de chestiile mari naţionale, pe care aceste alegeri le supun judecăţei lor, apărătoare intereselor obşteşti. Astăzi, când pe nedrept ni se cere, după 41 de ani, ştirbirea neatârnărei noastre politice şi e­­conomice,­muncitorii, după ce au contribuit la desrobirea întregului neam româ­nesc, după ce, prin noile reforme, viaţa nouă şi liberă se aşează pentru massele mari, vor şti să lupte pentru păstrarea drepturilor noastre în afară, susţinând politica de apărare naţională dusă de representanţii partidului naţional-liberal la Conferinţa de la Paris. Cui trebuesc să dea sprijin mese­riaşii şi muncitorii Tot astfel credem că meseriaşii şi lucrătorii români nu vor da concursul lor acelora, cari, sub înrâuriri streine vrăjmaşe, încearcă să arunce ţara în haosul anarchiei. Lucrătorii, cei dintâi, ar cădea victimele unei asemenea stări de lucruri. Ei singuri s’ar condamna la tirania şi la mizeria în care este dovedit că zac cla­sele muncitoare din ţările stăpânite de nebunia revoluţionară. Partidul naţional-liberal deschide alte perspective păt­irei muncitoreşti. Partid naţionalist şi democrat, de ordine, evoluţionist şi reformist, în faţa alegerilor generale, din care trebue să iasă marea Adunare iraţionale, menită să dea ţarei întregite, în spiritul vremei, aşezământul constituţional şi legiuirile care să consolideze unirea şi să asigure, pe toate tărâmurile de activitate ale poporu­lui, desvoltarea statului, chiamă muncitorimea la­ o nouă alcătuire naţională şi so­cială, de ordine, de progres şi de civilizaţie. Şi cum el este convins că această operă legislativă nu-şi va­ putea atinge ţe­lul decât dacă va fi întemeiată pe ideile largi liberale şi democ­atice ale poporu­lui, partidul naţional-liberal îşi propune să o înfăptuiască cu sprijinul elementelor democrate de ordine ce crede a găsi în massa lucrătorilor români. După ce prin votul obştesc a dat muncitorimei dreptul de a-şi alege repre­zentanţi, după ce a asigurat armonizarea intereselor sociale prin reprezentarea tuturor curentelor de opiniuni, prin susţinerea candidaturilor, desemnate de sim­­ţimântul păturilor muncitoreşti de la sate sau de la oraşe, sau de organizaţiile lor, partidul naţional-liberal asigură participarea directă şi efectivă a muncitori­mei la întocmirea legilor ţarei. Votând, dar, pentru partidul naţional-liberal, muncitorimea votează, pe lân­gă elementele lui democrate, pe proprii ei candidaţi. Astfel, cu sprijinul şi conlucrarea efectivă a lucrătorilor, partidul naţional­­liberal îşi va putea complecta reformele sociale începute, înfăptuind, pe temeiul celor enunţate în manifestul din Noembrie 1918, şi legiuirile pentru organizarea meseriilor şi pentru regularea raporturilor dintre capital şi muncă, aşa cum se impun în noua stare de lucruri creată de război. Opera Partidului Naţional-Liberal Partidul naţional-liberal, care a dat chestiunei agrare o deslegare atât , de democratică, ţine ca şi lucrătorii din industrii şi meserii să se poată bucura de un trai mai bun şi să se poată folosi, într’o largă măsură, de ro­adele m­uncii lor şi de propăşirea întregei economii naţionale. In acest scop, el a declarat că susţine: opt ore de lucru, minimum de salar, contractul colectiv al m­uncei, ocrotirea m­uncei copiilor şi femeilor, creditul mun­citoresc, reorganizarea şi îmbunătăţirea asigurărilor, participarea la beneficii şi reprezentarea lucrătorilor în toate organele privitoare la muncă. Prin dispoziţiunile luate de ultimul guvern naţional-liberal şi prin ajutorul ce el a acordat muncitorimei în încheerea contractelor colective de muncă, multe din legitimele revendicări ale muncitorilor sunt astăzi de fapt împlinite. Cele opt ore de lucru ce au fost decretate în toate stabilimentele Statului şi printr acesta impuse în industriile particulare, unde­­ aplicaţiunea lor era posibilă, plata orelor suplimentare , repausul săptămânal, nu mai au nevoe decât de forma întărirei legale. Partidul Naţional-Liberal şi Muncitorimea. Pentru desăvârşirea reformei sale, partidul naţional-liberal a mai declarat că admite libertatea asociaţiunilor şi, ca consecinţă, constituirea sindicatelor pro­­fesionale. El nu înţelege, însă, să învestească cu personalitatea morală şi să facă să beneficieze de avantagiile ce decurg din această calitate, sindicatele care într’ade­­văr se constitue într’un corp pur profesional şi care sunt­­conduse, într’un spirit de ordine, de lucrători cari, în mod efectiv, îşi exercită profesiunea lor. Partidul naţional-liberal, în concepţiunea sa de partid de guvern, nu crede că Statul poate învesti, cu această calitate, sindicatele ce s’au dovedit a fi contopite sau a­­filiate organizărilor politice, a fi servit acţiuni împotriva ordinei în stat, a for­mei lui de guvernământ, împotriva Coroanei şi a armatei. Cârmuit de aceste idei care împacă necesităţile desvoltărei noastre industriale cu interesele Statului şi cu interesele muncitorimei, partidul naţional-liberal se cre­de a fi singurul partid în măsură de a aduce o îmbunătăţire imediată în condi­­ţiunea meseriaşilor şi lucrătorilor. Conştient de răspunderile ce are faţă de ţară şi faţă de păturile muncitoare el nu se poate perde nici în acţiunile deşarte ale acelora care nesocotesc soluţiu­­nile realizabile ale­­momentului în aşteptarea realizărei integrale a unui program utopic, nici în acţiunile înşelătoare ale acelora care făgăduesc totul pentru că n’au putinţa de a realiza ceva. Partidul naţional-liberal nu poate merge pe calea acţiunilor demagogice. Partid format şi pregătit pentru reforme, prin cunoaşterea adâncă a tuturor nevoilor sociale şi printr’o experienţă de guvern de peste 60 ani, partidul naţio­nal-liberal cu legături adânci în straturile Societăţei româneşti nu se găseşte în situaţiunea unora din grupările politice în formaţiune, care, pentru a dobândi mai mult simpatia, decât încrederea maselor muncitoare, susţin, necondiţionat, toate re­vendicările şi toate nemulţumirile lor, fără a fi în stare să le cerceteze cauzele şi să le găsească soluţiile. o Dintre toate partidele politice, partidul naţional-liberal a fost singurul care a cercetat problema muncitorească şi i-a rndicat soluţiile. In el muncitorimea să aibă încredere, întreg trecutul său stă chezăşie de puterea cu care ştie să învingă toate îm­­potrivirele lor pentru a înfăptui tot ceea ce crede că leagă interesele superioare ale ţărei de buna stare a claselor muncitoare. El este partidul reformei agrare prin expropriere şi partidul votului obştesc.­ In faţa lui nu stau de­cât partidele reacţionare, care s’au împotrivit în­tot­deauna la reformele lui şi partidele pretinse democratice, care n’au realizat nimic până acum pentru păturile muncitoare şi care, în acţiunea lor politică, se găsesc alături de partidul conservator. In această situaţie, partidul naţional-liberal nu se poate îndoi de dreapta ju­decată a muncitorimei. Ea n’are de­cât o singură cale de urmat: calea propriilor ei interese, care este calea intereser ţărei. Muncitorimea nu poate vota decât pentru partidul naţional-liberal. Partidul Naţional Liberal Sinucişi­ politici — Ce însamnă abţinerea de la alegeri — D. Inculeţ ministrul Basarabiei a a­­cordat un interview ziarului „Isbânda" din care reproducem câteva pasagii ex­trem de interesante..? „Politica pentru pastrarea dem­nităţii României—a spus d. minis­tru Inculeţ—pare că este asigurată şi ştirile de la Paris cu fiecare zi ce trece, ne conving că mergem pe calea cea bună şi că vom isbuti în dreptatea noastră. Viitorul apropiat ne va arata că am făcut bine că ne am semnat şi nu semnăm aşa cum ne-a fost pro­pus tratatul cu Austria“. Cu privire la cei ce încearcă să tul­bure ordinea publică, dl. ministru Incu­­leţ a declarat: „Cele întâmplate în Rusia ne-a învă­ţat că o revoluţie ştii cum s’o începi, dar nu ştii cum o termini. Steagul revoluţiei ruse a fost desfăşurat de Miliukov şi Gutzk­ov ca să treacă repede în mâinile lui Lenin şi Trotzki. Cei care vorbesc de revoluţii­ vor să în­ceapă prin a se abţine de la alegeri.­­Cred că abţinerea e cea mai mare greşală politică. Ca să te abţii de la nişte alegeri pe cari le fac alţii, trebue să ai mai întăi deplina siguranţă că vei fi în stare să faci tu altele. Şi după cât cunosc eu lucrurile, ale­gerile nu vor mai suferi amânări şi le va face negreşit guvernul actual“. Abţinerea de la alegeri însamnă sinu­­cidere politică — spune de ministru in­culeţ. Acest mare adevăr trebue să-l înţe­leagă ori şi cine—spune ministrul Ba­sarabiei. Dacă socialiştii nu-l înţeleg ei sunt scuzabili, fiind­că n’au o prea mare ex­perienţă politică, dar au multă sinceritate în linia lor de conduită ; mă miră, însă, atitudinea celorlalte partide burgheze, cari ’până dăunăzi, se simţeau foarte bine în cele trei colegii electorale, unde ţăranul —temeiul ţării—avea fiinţă numai cât îi permitea boerul. S-a declarat prin gura d-lui dr. Cazacu că şi „opoziţia basarabeană“ se va ab­ţine de la alegeri, urmând sfaturile fra­ţilor din regat. Nu cred că declaraţii de aşa natură vor micşora aici în regat şi dincolo, în Basarabia, numărul votanţilor. Dar nu-şi dau seama acei cari împrăş­tie sfaturi de aşa natură ce rău aduc ei neamului întreg şi cauzei naţionale. In lupta politică duşmănoasă, partidele de aci au pierdut—după cum am mai spus — bunul simţ şi cumpătul. Rămâi încreme­nit când un partid declarând abţinerea de la alegeri hotărăşte ca declaraţiile a­­cestea să fie aduse, cu toată stăruinţa la cunoştinţa străinătăţii. Pentru ce la cu­noştinţa­ străinilor? Aţi mai văzut aşa ceva la alt neam, cât de ticălos ar fi el? S’a pierdut ruşinea, s’a pierdut demnita­tea naţională în lupta aceasta duşmă­noasă dintre partide. In ce priveşte Basarabia, acolo, toţi duşmanii românismului se vor îmbrăca în straiul opozantului şi nu se vor pre­zenta la vot, aşa după cum soldaţii ruşi cari nu voiau să lupte se declarau bol­şevici. Intenţii cele mai josnice vor fi îm­brăcate cu haina principiilor înalte. Cine sunt vinovaţii? — noi ştim. Va veni parlamentul unde vom spune şi vom cere socoteală. Acum constat lucrurile dureroase pe cari un neam ca al nostru care a suferit atât nu le merită. Dar în privinţa viitorului neamului meu, n’am grije, n’am teamă. 1) Campania contra urei. Căuta să arăte că poporul german era victima unei fatali­tăţi, şi că germanii nu sunt mai de urât de­cât ceilalţi. De unde, necesitatea pentru sol­datul francez de- a fi bun şi uman cu sol­datul german. 2) Campania contra moralului soldaţilor. Căuta să convingă soldatul francez că, în timp ce el îşi făcea datoria, acei pe cari îi lăsase acasă, femeia şi copii, duceau o viaţă de scandal, patronii exploatau pe lucrători şi, în timp ce Provincia suferea, Parisul era în sărbătoare. 3) Campania contra patriotismului şi pa­trioţilor francezi. Atacuri contra D-lor Dau­det, Barres şi Herve. 4) Campania contra marei prese franceze, şi mai ales contra lui Figaro, l’Echo de Paris şi le Temps. 5) Campania contra cenzurei franceze reclamând desfinţarea ei. 6) Campania contra luptei economice de după răsboi arătând că faţă cu scumpirea pieţei, va trebui acaparat de­ a se relua re­laţiile cu Germania. 7) Campania contra Angliei, arătându-se că ea era cauza răsboiului şi că numai ea profita de pace. 8) Insfărşit, făcea campanie în favoarea păcei, căutând să facă să pătrundă în spi­ritul poporului ideia unei păci conciliante. Blok-Notes Gura păcătosului... Sforţările „Rom­âni­ei“ de a impresiona pe cetitori ca fiind un organ al unui par­tid într’adevăr naţionalist sunt demne de toată atenţiunea. Astăzi oficialul d-lui Take Ionescu so­mează pe dl. Brătianu în chestiunea Ba­natului, afirmând că dl. Brătianu este a­­cela care „înşală ţara“. Cetitorii cari vor înlocui numele d-lui Brătianu cu acel al d-lui Take Ionescu vor vedea din însăşi coloanele „Români­­mei“ toată politica naţională a partidului conservator-naţionalist... Hs Renunţare Dl. Take Ionescu a renunţat la emblema de „naţionalist“ intitulându-şi gruparea „conservator-unionistă“. Dacă renunţarea făcută este legitimată prin toată atitudinea anti-românească pe care a avut-o d-sa în timpul cât a stat la Paris, nu e mai puţin adevărat că d. Ta­ke Ionescu trebuie să-şi justifice emble­ma de „democrat", întru­cât toată lumea ştie la ce reduce acest democratism. Cât despre emblema „unionist“ ea se referă la sesiunea comună cu d. Averescu, pentru agitaţia bolşevică... ii PROCES DE PRESA — Gazette des Ardennes — PARIS. La 30 Septembrie a început pro­cesul jurnalului „Gazette des Ardennes“. Des­­baterile au loc în faţa Consiliului al 4-a de război. Sunt 12 acuzaţi, de­ a fi dus prin acest jurnal editat cu ajutorul germanilor şi sub influenţa lor, în teritoriul ocupat la Char­­lev­ille. Ziarul apare la 1 Noembrie 1914 și la 30 Iunie 1918 tirajul ajunsese le 175.000 exemplare. Acuzarea, susținută de căpitanul Salanson, se rezumă în următoarele capete : D­LUI TAKE IONESCU ! Dl T. Ionescu renunţă a mai face politică naţională Dl Take Ionescu, evident desorientat în politica externă ca şi în cea internă, şi-a convocat din nou gruparea politică pen­tru a discuta chestiunea reorganizărei „partidului“.­­ Fără multe discuţiuni, dl Take Ionescu a decretat ca „partidul conservator-naţio­nalist“ să se transforme în partid „demo­crat-unionist. Dl. Take Ionescu a renunţat la emblema de „naţionalist“ convins şi d-sa că acţiu­nea pe care a desfăşurat-o în tot timpul războiului nostru pentru unitatea naţio­nală îi impune să renunţa la cuvântul „na­ționalist“. Cuvântul a fost şters din firma politică . a „partidului“ şi înlocuit cu cuvântul „u­­nionist“. Dl Take Ionescu este de astăzi—nu ştiu pănă când !— „şeful partidului democrat­­unionist“. D-sa a expus un nou program de activi­tate, fără a motiva de ce a pus partidului această nouă titulatură, „şi-a încheiat cu­vântarea cu strigătul de „vrem cinste“. Pentru a avea cinstea dorită trebue ca dl Take Ionescu să-şi schimbe­­ nu titula­tura, ci întreaga concepţiune politică ne­norocită care l-a adus în stadiul de azi, ca să propage bolşevismul în tovărăşia d-lui Averescu. — Declaraţia lui Berchtoîd — Un prieten al nostru care se a­­flă la Paris ne trimite o lungă scri­soare în care ne descrie atmosfera ce domină în capitala Franţei în ceea­ ce priveşte discuţiunea asu­pra viitoarei păci între popoare şi a noului echilibru european. Intre altele prietenul nostru in­­zistă asupra senzaţiei pe care a provocat-o în cercurile politice şi culturale din Paris recentele decla­raţii ale contelui Berchtoîd cu pri­vire la consecinţele păcei. Berchtoîd răspunzând ca o an­chetă a ziarului „N. Fr. Presse“ a­­supra responsabilităţilor răsboiului a făcut următoarea declaraţie tex­tuală : „Responzabilităţile răsboiului dispar in faţa responsabilităţii păcei. Viitorul răsboi apare deja la orizont şi pare tot atât de inevitabil ca şi acela ce abia s’a sfărşit. Abstracţie făcând de faptul că Berchtoîd, ca toţi compatrioţii sei, ocolesc chestiunea responsabilităţii răsboiului, care revine toată în sar­cina provocatorilor, reţinem impor­tanţa declaraţîunii în ce priveşte marea răspundere pentru pacea în­cheiată. Berchtoîd declară că la orizont se şi întrevede noul rasboi drept rezultat al păcei încheiate, mai fi­xact al modului cum­ s’a încheiat a­­ceastă pace. Ş­i de aici isvorăşte acea mare respundere pentru opera incom­­plectă încheiată între popoare, du­pă concepţiunea acelora care au avut menirea într’adevăr apostolică de a fi dictat pacea de astăzi. Responzabilităţile păcei sunt tot atât de mari ca şi acele ale răs­­boiului provocat la 1914—dacă nu chiar şi mai mari, în faţa întregei omeniri. — ÎNTRUNIREA DIN TAT­ARAŞI. Aseară a avut loc o întrunire a parti­dului naţional-liberal în­ tatar­aşi, întrunirea a fost prezidată de d-l Zamfirescu. Au luat cuvântul d-nii C. B. Penne­­scu, C. Tom­a, Zamfirescu, arătând datoria ce o au alegătorii de a merge la vot şi de a da voturile candidaţilor partidului naţional-liberal. D-l G. G. Mârzescu într-o admira­bilă cuvântare a făcut analiza acţiunei primejdioase pe care o duc d-nii Tach­e Ionescu şi Averescu alături de socialişti şi face apel ca cetăţenii conştienţi de interesele mari ce sunt în joc, nu numai să-şi dea voturile candidaţilor partidu­lui naţional-liberal, dar să ducă cea mai vie propagandă pentru combaterea curentelor primejdioase. Mulţimea a ovaţionat cu entuziasm pe şeful partidului naţional-liberal. — La ministerul de Finanţe—anunţă zia­rul „Argus“—se lucrează la întocmirea unui proiect pentru înlocuirea coroanei şi a rublei în hârtia monedă a Băncei Naţionale.­­ Ministerul de Interne, di­recţia personalului, a intervenit la Prefectura de poliţie de a comunica d-lui D. Dimitriu, pre­şedintele ligei chiriaşilor, că me­moriul ligei a fost remis de în­dată d-lui ministru de justiție,­­ care a declarat că îi va studia și va lua curând masurile nece­sare timpului.

Next