Mişcarea, noiembrie 1922 (Anul 16, nr. 240-264)
1922-11-26 / nr. 261
ARUL XVI Ro. 261 mmmmaommmmm UN LEU NUMĂRUL a şl Administraţia AmmcîifH şi Reclame c to oBodstttîsi avswtaj*«se direct ta MrsA rtratta starataA, tefi Piaţa Ustre* S. urnea prte toate zgenţffte de pufeiîcrate. DUMINICA 26 NOEMBRIE 1922 Apare zilnic Seb Direcţiunea «nai cosu#».' de Redacţie REGINEI NOASTRE... Aproape zi cu zi, sânt şase ani de otancL. Intr'o seară de Noembrie, pe urmele frânturilor de oşti, mânate de viforui tuturor nenorocirilor, Rgina ţării ojunsă U restrişte, ceru şi Ea adăpostul ziduilor noastre. Purtând In cuget icoana chinuitoare a patriei sdrobite, sângeratâ’n suflet de pierderea copilului său scump, cu ochii plini de priveliştea bătăliilor fatale şi da Icoana unui mormânt a bea unchir în preajma Bucureştilor.—Mărita Doamnă atingea la Iaşi culmile îndoitului său calvar, de Regină şi de Mamă. Şi totuşi, întrecându-se pe sine, în vâltoarea durerilor care cutremura o ’ntreagă ţară, din clipa cea dintâi, Regina a dat pilda sufletului Său nobil de o antică virtute. Deasupra tuturor a fost Aceea Care veghează şi Care alină muncind fără odihnă şi fără de răgaz, cu o râvnă, cu o însufleţire de om întrecută şi admirabilă abnegaţune Poporul şi armata, din cele mai umile locuinţe până în fundul tranşelelor pierdute, a cunoscut ocrotirea sa caldă, milostivă, dătătoare de nădejde şi de viaţă, la spitalele de răniţi, In lazaretele de bolnavi, Regina a purtat şi zi şi noapte ajutorul care clină, vorba care mângâie, şi mai presus de toate credinţa neînfrântă în dreptate şi în tsbârdâ. Doi ani plini de dureri, dar plini şi de speranţe,îndemnaţi cu sacrificiile şi biruinţele oştirii, cu necredinţa unui aliat care ne sili să depunem armele fărâ vreme, cu apăsarea unei cârmuiri duşmane care sdrobea toate drepturile şi aspiraţiunile noastre naţionale, au legat în viaţa laşulut şi a Moldovei repopera neamului şi însăşi viaţa şi opera Reginei. " Când zorile mântuitoare s’au arătat iarăşi, când steagurile amitei au pornit falnice să despresoare trupul României Mari, atunci pe urma lor Inima ţării a părăsit şi Ea plaiurile noastre. Cărând, în fruntea oştilor învingătoare Regele şi Regina îşi făceau intrarea triumfală în Bucureştii răsbunaţi. De atunci treceau iarăşi anii. Şi rând pe rând se ’ndeplineau poruncie istoriei, care au hărăzit patrii române drept răsplată a jertfelor şi muceniciei sale, puterea şi mărirea abea închipuită de premergătorii idealului naţional. Iaşul, martor al zilelor grele, a împărtăşit cu bucurie mândră foate clipite acestea fericite, şi a tresărit odine în zidurile sale solitare, când clopotele sonore din cele aproape o sută de biserici vesteau încoronarea glorioasă de la Alba Iulia. Astăzi, Roma încoronată, în fastul înălţătoarei apoteoze a poporului român, vine spre vechiul Iaşi, cinstindu-l cu întâiul pas, care şi-l îndreaptă din înălţimile tronului său consacrat, pe cuprinsul larg al României întregite. Noi înţelegem însă că nu este numai un act de curiers pe care Doamna ţârii îl face vechiului oraş, fostă Capitală şi leagăn al tuturor Unirilor, ci întorcăndu-se spre dânsul El vine cu sufletul pelerinului cucernic, care la clipa cea mai sfântă şi mai răsplătitoara vie falade, îşi închină gândul acolo unde a luptat bârbăteşte, a suferit şi a nădăjduit mai puternic şi mai viu, pentru labânda patriei şi a credinţii Sale. Anii de răsboi, au înmulit aşezâmintele de ocrotire ale Iaşului, pentru a împlini atâtea nevoi şi alina atâtea suferinţe. Operile caritabile s’au ridicat cu îndemnul, şi cu exemplul inuit şi binefăcător al Reginei, care vine să le revadă iarăşi ca o chezăşia nouă a dragostei Sale pentru nevoile obşteşti, ca un semn de aleasă cinste pentru oraşul nostru. laşul fericit şi mândru, închină Reginei României Mari sentimentele sale de neţărmurită dragoste şi de adâncă venerațiune. „MIŞCAREA" Bine ai venit la noi, Regină 1 Regia* a Ţărilor unite Şi dulce marță a pribegiei O stea în noaptea de ’ntuneric Lucind pe cerul României. Azi, când revii pe platul nostru Strălucitoare de lumină, In orice Inimă vibrează: „Bineai venit la noi, Regină I II Căci astăzi, re'ntregim în suflet Un vis frumos al deportărei Când Alba-lalia renaşte Cu clipele Incoronărei... Şi bucuria se revarsă Din înălţimile albastre Dealungul razelor de soare In fundul Inimilor noastre. III Iar noi, Te prea-mărim, Regină, Ce-ai dat sublima măngâere Ştergând cu mâna Ta de mamă Atâtea lacrimi şi durere., Şi Cerul să Te aibă ’n pază Călăuzindu-Ţi viitorul. , Bine-ai veni la noi Regină“ Iţi strigă astăzi tot poporul. Ionel Fr. Botez Plecarea ti-lui Mussolini Laussane 23. (Rado?). E-l Mussolini a plecat aseari, la Roma^ înainta de plecarea sa, el a făcut dedări fii ziariștilor italiene aspralusitanii reparafiunilor. Primul ministru a didim! ci Germania poete să plătească și trebue să plătească. El a adăugat că Italia va sprijini acest punct de vedere. Din „Ţara* Reginei Cuvinte Regale despre Iaşi In al douilea volum din tŢara Mea• M. S. Rgina Maria închină un slogios capitol Iaşului. La cronicele ce s’au scris până acuma despre Capitala de odinioară şi acum, Regina României a adus, în vremuri de bejenie o contribute adânc cugetată şi abaţie, invocând, în pagini maestre, reminiscenţe glotioase din istancul Iaşui şi crdonănd fugitiv dar artistic pitorescul său: laşul! Numele acesta are un sunet deosebit in urechile noastre! Mai aies in clipa când primejdii nouă şi nemaiauzite ne privesc In tată. * Clnd trebuia să fugim din Bucureşti, laşul a fost oraşul unde alergarăm cu toţii,—odată el insuşi o mîndră cetate de Scaun, care fusese jrtfttă gloriei alteia şi care deodată avu să adăpostească pe aceia cari o ingreoraseră atiţia ani. laşul făcu tot ce era cu putinţă ca să ne primească, dar puţinele lui mijloace au fost greu incercate la laşul ! Oraş de soartă schimbătoare, oraş scump oricarii inimi moldoveneşti, odată centrul îngrijit cu dragoste şi Înfloritor, iar in anii din ■ rmâ foarte neglijat, foarte părăsit trăind numai dla amintirile sale, după ce plecaseră chiar şi aceia la cari ţinuse mai mult. Numele lui a păstrat dulceaţa lucrurilor odată Îndrăgite, ca numele unei femei pe vremuri iubite pentru frumuseţea ei, dar pe care anii trecind au dat-o uitării, ca atitea altele. Aşezat pe mai multe dealuri, intre verdeaţă şi grădini, Înconjurat de regiuni roditoare, laşul are toate motivele să fie mindru de situaţia sa pe care multe oraşe i-ar învidia-o. Bisericile lui sunt nenumărate şi, văzut de departe intr’amurg, cac ceaţa pluteşte ca un val deasupra neajunsurilor sale, laşul pare o cetate fermecată din mijtonul căreia turnuriie şi cupolele de multe feluri ale lăcaşurilor sale se înalţă ca stafiile gloriilor trecute pe care nimic nu poate sa le şteargă. Dar in toate vremurile aşezarea geografică a laşului a fost nenorocită, şi de aceea a cunoscut invazis in toate formele şi, odată cu cumnvasia, schimbarea şi dezastrul focul, foametea şi teama. Aşa de felurite au fost fazele soartei sale, aşa de multiplii stăpîni cari îşi Însemnau drtpnri asupra oraşului, urmindu se unul pe altul cu o aşa de ameţitoare rupezeciune, incit, cetind vechii letopiseţ!, mintea se Încurcă şi e greu pentru cel nedeprins să urmeze o aşa de învălmăşită poveste. Dar, ştind noi astăzi înaintea unor împrejurări mari şi grozave nu pot decit să arunce o privire în urma asemănănd ziua de astăzi cu ziua de ieri şi minunindu-mă cum acest oraş nenorocit a fost supus la toate formele de dezastru. Totuşi el dăinuieşte şi se află in viaţă nesupus de restrişte, ţi nici o prefăcere n’a fost in stare să-l smulgă de la neamul al căruia este. Am încercat să tăesc Întrecutul laşului ca să Înţeleg mai bine starea lui dar, azi m'ar duce prea departe de ar fi să-i Înșir tot trecutul*. Gândurile au aripi de sboară în lume fără să fie văzute, ducând cu dănsele putinţa binelui şi a răului. Cei cari le zămislesc, şi mai mult încă, cei cari le aştern pe hârtie, trebue sâ aibă griza de sămânţă pe care o seamănă şi o împrăştie. Un gănd frumos poate să fie ca o biserica In care omul tot odhneşte sufletul, Iar gâdul rău ete neghea care trăbuşă grâul cel mai curat şi mai rodnic. Gândurile au ailpit d* acela să fim cu grajd pentru gândurile trimise In lume, mal ales în ceasul când soarta tot coboară umbra ’t asupra viitorului nostu şi asupra onoarei unei ţâri care s’a ridicat la o culme înalta prin credinţa, prin jetţa, p In suferinţa şl prin idealul care a timis-o In luptă. Măreţia unul popor nu stă nuat în ceasul biruinţei, ci mal ales în puterea lui de a sufen. De acela gândurile fiecăruia trebue să fie ca stârnite cu care clăd şti o fortăreaţă împrejurul onoarii patriei, o fortăreaţă atât de tare In cât generaţii e care vor veni să se simtă sigure litre zidurile ridicate pe mormite—pe mormintele acelora cari şi-au dat viaţa pentru un ideal, ziduri cimentate de sângel vitejilor şl de lacrimile celor care 11 ptlng. Gândurile au aripi—de acela tea aminte la gândurile pe care le trimiţi In lume. MARIA Regina Românie! Chestia Tradei Lausanne 23.Rado ! - In chestia Trade! Oreideniale D-nii Duca şi Nincici s’au pronunţat la contra propunerea de-a rezolva această chestiune pe cale de plebiscit. La această părere s’au asociat delegaţii puterilor aliate, Cari consideră câ plebiscitul este periculos pentru menţinerea păcii, cu atât mai mult cu Cât experienţa ce s’a făcut până acum cu Întrebuinţarea plebiscitului a’a dat rezultate satisfăcătoare. Occidentale Icoane din vremea războiului In Jurul Războiului Era noapte. Un vânt tăios sufli dfasupra câmpie!. Se lăsase un fig »trasalc. S de e sdip au In îaâlţim'Ie fără sfârşit şi păreau că vor si fegă cât mai depate de cerul pământului Zăpada densă scânteia de lumină. Nouri mei se ridicau dn când in câod şl, fugăriţi de v-soo*, părea că Îşi caută scăparea dn niţta vrânii chiuitoare. * O noapte tristă, o noapte întunecoasă, o noapte da sufli. Vâjâita! vâatold rostigjla uneori sunete skistre. Erau bbituite din depărtare care vestiau glasul războiului. La marginea drumului, de-abia sărindu-ie în noapte ca o linie neagră în zăpada albă pângărită de multe picioare, câţiva sedaţi înghezuiţi unul iati’zttal tremurau lângă cenuşa acul foc aproape s’ ni. Viscolul prea că pe ei îi caută, căci saupra lor tfinnca vârtejdle da căpadă, precum uneori vslatila spemegânde se aruncă asupra stâncilor. Soldaţa îţi ildiase gulerele peste urechi, îşi trăseseră chiurile pe ochi, însă ulei mantalele, nici căciulile nu erau în știre să-i ocrotească de furia viscolului. Să fi fost de toți pisă la doisprezece. Intre ei, vreo patru bătrâni cu bifaie cărunte şi unui tinerel de tot. Păzisa o ceată de pionieri zdrenţăroşi, trişti şi resemnaţi, trâniţi împrejurui celor din urmă tăciuni numeguezi ai focurii. Şedeau cu capetele plecate pe genunchii aioştri îşi apărau iţele de zipidă şi de privirile celor cari se uitau la ei cu milă, dar şi cu dispreţ. Toţi aveau nuaile degerate şi crăpate. Santnelele nu prea luau seama ei. Verbele lor întretăiate de vânt mergeau numai la tovarăşul lor cel mai tânăr, ca e se sprala în arma lui ca el obteu în bâl. Era un fiicăiadra de vre-o 18 -19 ml, cere privea în noapte ca o expresie visătoare in ochii mari aba^frL Fagi mari de zăpadă vis-oleau din toate pârti.e, cădeau în blana căciulilor, se pindeau de gemle lungi și asprâ și îi sleau sânsa din dmp în timp cu mâna pe obraz. — Vaiile ss atinge focul, mormăi un bătrân; pâ Jo trece și noaptea asta de otâadi vom muri ca toții de frig, de Regina Maria. — Să nu fi rătăcit drame’, bombăni na a’ful. — Cine se mai gândește la asta? site Acdri Scurta, s fui mica lui detașament. Firea îi era ca şi nomei®, scurtă și supărătoare pentru cei ce trebuiau să-l asculte. — Cuta poți să daci pizoaierd mai departe ca picioarele nghteste? Trebuia să ajângem în ed lanaimea nopţii....... şi mai nare misa. — Dar degerăm aici, până în ziuă puţini vom rad rămânea dn câţi suntem. Şi păcatul nu va fi nici a! nostru, nici al fi Dumnezeu. — Dar al cui va fi păcatani? — Ficatul războiului, zise bătrânel Petre a Pasca, care până aten.I na sî amestecesc îa vorbi. • — Războia, războiu I lagâni Scurta, războiul v ne și ucide ca d vară secetoasă, su ce ă ă n un potop când semințele de abia Încolţesc. — Și Iacă un războiu ca cel de acum! îndrăzni an atal. — Distriașii ăștia sunt draci carsti! adiogă unii! care facerea în zidar şi aţâţe câţiva tăciuni. — Să-i ia drace! strigă Sceris, şi, ca să dea tăie csvistelor lui, saflă îa foc. Vâsle îşi întoarse către bătâni fata tânără, bătută de viscol. — Mi-i milă de prizonieri. — Milă! Sa auziră deodată mai multe ghii i potivnice. — Mită pentru câiii fs'ia de străini! — Sast tineri și departe da casele lor, încearcă să lămurească sfos Vasle. — Și noi, unde santem? — Noi sântem toc în ţsri noastră ! — Nu penun că ei au vrut mai suntem încă pa aii ii Câteva clipe de tăcere. — Mă, asta e noaptea lupilor, întrerupse lari și unui. — Noaptea lui Scaraoțchi, zise un alini. — Bî noaptea morţii —^idă,gâ an al trecea. — Văsiie, murim de fr’g dică ne găsim lemne, zise Scarts din noi. — Unda să gătești lemne în pustia asta ! răspunse Vaslie, răuimat în puşcă ca tip