Mişcarea, iunie 1929 (Anul 23, nr. 122-145)

1929-06-04 / nr. 123

ANUL mn .Q. 123 Guvernul, Funcţionarii si Pensionarii Oficiosul „Dreptatea“ — zia­rul domnului Maniu şi al par­tidului de la cârmă — încearcă o aparare Tn chestiunea atitu­­dinei pe care guvernul a adop­­tat-o faţă de funcţionari. . Dreptatea“ îşl arogă o cute­zanţă Incalificabilă, afirmând că discutând această chestiune, a­­duce „adevărul“. Ştiţi cum apără „Drept tei“ guvernul ? Afirmând că nu se urmăreşte prin suprimarea fun­cţionarilor economii budgetare —cum susţine ministrul de fi­nanţe—ci pentru că funcţionarii sunt liberali. Prin urmare o adevărată pri­goană împotriva funcţionarilor cari vor fi suspectate că nu sunt naţional-ţărănişui, şi înlocuirea lor prin partizanii regimului. Acesta e adevărul cel mai a­­devărat în chestiunea funcţiona­rilor, şi ceea­ ce a determinat gu­vernul să calce legile şi statutul. * Trecem la pensionari. Se ştie că pentru a realiza e­­conomii guvernul a decis scoa­terea, şi a început chiar să şi pensioneze pe funcţionarii cari au împlinit vrâsta de 60 de ani. Pentru a scoate şi mai mulţi funcţionari, guvernul — călcând legile — a decis că funcţionarii pot fi pensionaţi şi la 55 de ani iar dacă se vor produce proce­se, guvernul va m­difica legea pensiilor. Pensionările nu se fac în ve­derea economiilor budgetare­ —ci în scopul ca guvernul să pună Tn slujbele ce ar deveni vacante de pe urma pensiona­ţilor, pe aceia pe cari îI consi­deră partizani. Deci introducerea unei calamităţi politice în corpul vast al funcţionă­­rimii. * Dar punând chestiunea din punctul de vedere al „economiilor budgetare“ asemenea procedee pot într’adevăr atrage eco­nomii ? Nu, hotărât nu , ci dimpotrivă. Pensionarea unui fun­cţionar, încarcă budge­tul statului, unu­l fiindcă cel scos din funcţie ur­mează a primi pensie, şi al douilea fiindcă în locul său, vine un altul care grevează budgetul cu salarul fixat pentru gradul său. Prin urmare pensio­narea ilegală a funcţio­narilor se face dease­­menea din meschine cal­cule de partid, împovă­rând budgetul cu sume enorme. Funcţionarii ameninţa­­ţi cu pensionarea ilega­lă şi corpul întreg al fun­­cţionăriii au cuvântul. ECOURI CRONICA politică şi parlamentară. In noul număr (15) aduce o materie politică şi socială semnate de C. Qaroflid, B. So­­lacolu, V. Stoica, O. Tauşan, M. Ticano, Dr. A. Berkowitz, I. San-Georgiu, L. Po­pea, I. Toni etc. etc. Numeroase caricaturi, desemne şi vig­­nete de Dralix şi o bogată cronică po­litică scrisă cu multe verve şi apropouri spirituale. VREMEA ŞCOLII este o revistă a în­văţătorilor ieşeni ce apare lunar sub aus­piciile asociaţiei «Cuza Vodă» din Iaşi. Revista a intrat în al doilea an de re­gulată apariţie în publică în numărul de azi (5) articole semnate de Gh. Chibă­­nescu, Elena Diaconu, Ch. C. Vasiliu, C. Brustureanu, Oh Chirițescu, D. Zimflo­rescu, Margareta Zosin etc. î SCRISUL NOSTRU (No. 5) consacră un frumos articol poetului Ștefan Petică —datorit d-lui P. Tutoveanu. Colaborează la revista bârlădeană d-nii O. Mos­u, D. Iov, Al. Pogonat, I. Mihail etc. AUTORII ieşeni cari vor să-şi expună operele la secţia culturală românească de la expoziţia internaţională din Barcelona, vor adresa câte două exemplare d-nului Em. Bucatu, directorul muzeului social din Ministerul Muncii, stradela general Lahovary 7, București. * LECTURA cea mai interesantă și care cultivă pe lector, sunt cele trei volume de «Siluete Literere și artistice» și­ volumul «Geniu și caracter» depuse în j principa­­lele librării. Cetit­ in pftifina II-* ultimele știri telegrafice STREINII ADMINISTREAZĂ ŢARA — Un procedeu nenorocit al gu­vernului Ziarele anunţă că expertul străin d. Duihie a fost numit director ge­neral al contabilităţei c. f. r. Şi a­­ceastei numire s’a făcut cu contract intre instituţie şi specialistul străin. Ceea ce s’a făcut la c. f. r. e de­sigur, fără precedent în administra­ţia romănească. Se poa­e aduce un străin care să colaboreze din punct de vedere technic cu sfaturi şi pro­puneri la organizarea unei admi­nistraţii. Dar ca un specialist străin să fie numit cu contract conducător al unei direcţii de contabilitate, e tot ce se putea face numai sub mi­nisteriatul d-lui Madgearu. Procedeele guvernului actual sco­boară prestigiul statului român şi preiază un regim de colonie unei ţări care s’a organizat şi adminis­trat singură şi fără contracte de an­gajament cu specialişti străini. Lupte sângeroase — Morţi şi răniţi — Bac.—Se aauuţi din Romi că la regiunea Himad*, la Trip­olit­ania, a avut loc lapte săngeros şi tatre ra­bit! şi trupele Italiene. Trupele rebele au 600 morţi şi ră­niţi. Trupele italiene au 24 morţi şi 74 răfiiţi. Partidul liberii s Concordatul Dactoraţiila d-lui I. G. Duca. După luminosul discurs rostit la Se­nat de fostul ministru al cultelor d. Al. Lapedatu, a vorbit la Cameră d. I. G. Duca in chestia Concordatului. Dl. Duca a presentat chestiunea în lumina realităţii, netezând terenul discuţiilor. Dl. Duca a încheiat astfel declara­ţiile făcute în numele partidului na­ţional-liberal . Ulti­mile dificultăţi, care mai stă­teau în cale, fiind înlăturate, nu ne rămâne astăzi decât să votăm acest Concordat şi să fim mulţumiţi că pu­tem, de astăzi înainte, să avem cu Bi­serica catolică reporturi care să ne permită înlăturarea tuturor dificultă­ţilor. Căci, în definitiv, acesta este scopul adevărat al Concordatului. Şi fiindcă noi vrem să avem ca Bi­serica catolică raporturi de frăţească înţelegere, cum este datoria statului să aibă ca toate confesiunile şi cum, cu atât mai mult, se cade să avem cu o Biserică ce dispune de „o influenţă mondială atât de însemnată, eu aşi vrea să termin numai cu urarea că ceea ce votăm astăzi să poată­­într’a­­devăr duce la rezultatele pe care le dorim. Şi aceasta nu depinde de textul le­gii. Aceasta depinde de starea de spi­rit care va domni­­în sânul Bisericii catolice în tot timpul aplicării concor­datului, de starea de spirit care va e­­xista la Borna, de starea da spirit ca­re va exista şi la conducătorii celor două biserici catolice­­de la noi, Bise­ricii romano-catolice şi Bisericii unite. Dată la aceste organe va exista acel spirit de frăţească solidaritate şi înţe­legere naţională, acest concordat va da roadele pe care noi le aşteptăm de la el şi va contribui, prin aceasta, în­­tr-o largă măsură, la consolidarea şi politică dar mai cu seamă sufletească a României întregite. ECONOMILE GUVERNULUI Concedierea funcţionarilor publici Zilnic ziarele înregistrează—ca simple fapte diverse—concedierea unor anumite categorii de funcţionari din instituţiile Statului, fără însă a da o atenţie deose­bită acestei importante chestiuni. Guvernul Maniu—care azi conduce destinele acestei ţări—e grozav de preo­cupat de bugetul Statului, şi nu ştie cum să mai realizeze economii... Pentru a salva ţara, în aceste momente grele, singura soluţie eficace e : arunca­rea pe drumuri a mii de funcţionari. Cum însă primul obstacol ce le era în cale, era Legea Statutului Funcţionarilor Pu­blici,peste care nu se prea putea trece uşor, guvernul trebuia să-l suprime. A hotărât deci, suspendarea acestei legi, singura ce ocrotea pe funcţionari. Şi aceasta a fost primită şi înregistrată tot ca o simplă Informaţie. Nimeni din guvern nu apără cauza funcţionarilor! Guvernul Naţional-Ţărănist a cugetat oare în­deajuns când şi-a îndreptat pri­virile în această direcţie ? Să fie oare, aceasta, singura soluţie salvatoare a grelei probleme financiare de azi ? Credem că nu ! Această piesă infinit de mică—funcţio­narul—pe cât de necesară, e pe atât de indispensabilă, dacă se poate îndepărta, se pune întrebarea: buna funcţionare a aparatului administrativ nu va suferi ? Să nu se creadă că prin jertfa acestor câteva mii de funcţionari—lăsaţi fără o bucată de pâine, pentru ei şi familiile lor —se va ajunge la acoperirea deficitului. Se va lovi, în primul rând, în însăşi interesele statului ! Dar acei muritori de foame, lăsaţi în voia soartei, fără nici o speranţă în viitor, nu vor reacţiona ? Nu-i destul că acestui sărman funcţio­nar, oropsit de soartă, i se dă o pâine amară pentru care munceşte din greu ; astăzi i se ia şi aceasta ? E foarte uşor, din cabinetul ministerial, —de unde imposibil să cunoşti lipsa pâinei —prin câteva trăsături de condei să suprimi viaţa câtorva mii de cetăţeni— cari muncesc !—căci dacă li-ai lua şi acea bucăţică mizerabilă de pâine, e ca şi cum şi-ai lua şi viaţa şi a lor şi a celor de­pendenţi de ei; dar, nu va fi oare o crimă fără precedent ? Suntem o ţară cu bogăţii imense, cari se irosesc fără folos ! Ne vindem străinilor, împrumutându-ne cu bani, cari intră în mâinile conducăto­rilor cu prea puţină durere pentru inte­resele ROMÂNIEI-MARI ! Se plătesc, partizanii guvernului, cu sute de mii lei lunar; se desfiinţează li­nele ministere, pentru ca, în locul lor, să se creeze alte demnităţi pentru me­mbri guvernului „dreptăţei şi legalitaţei“ şi cari să fie retribuiţi cu sute de mii de lei! Să se judece profund chestiunea con­­cedierei funcţionarilor statului—care este de o importanţă capitală —în adevărata ei lumină, înainte, şi nu după trecerea la fapte ! VICTOR MIGNARD Falimentele în Iugo­slavia Belgrad, (Ceps). —După statistica ofi­cială, au fost înregistrate în primele 1­4 luni 1929 , nu mai puţin de 407 falimen­­te, faţă de 371 în acelaşi interval din a­­nul trecut­ Din acest număr 23 au fost înregistrate în Croaţia şi Slavonia, 18 în Slovenia şi Dalmaţia, 17 în Voevodina, 3 în Bosnia şi Herzegonia, 346 în Serbia şi Muntenegru. Acest mare număr de fali­mente nu e pricinuit numai de situaţia e­­conomică nefavorabilă şi de dobânzile u­­zurare, cari oscilează între 20—23 la su­tă, dar şi legislaţia specială. Zilele aces­tea de ex. s’a anunţat falimentul unei vechi firme din Belgrad G. Janosevici, care prezintă un pasiv de 12 milioane şi un activ de 16 mii. Astfel de falimente active sunt o întreagă serie. In cercurile comerciale se afirmă, că criza economică e înăsprită prin riguroasa practică impo­zitară, care percepe şi restanţele de dări din anii trecuţi. Cauza principală a crizei este însă recolta neizbutită în două rân­duri anterioare. Ţăranul, care e consumatorul principal, a trebuit să-şi reducă cumpărăturile, de multe ori nu şi a putut ţine obligaţiile de plată, ceea a avut repercursivni asupra Întregii economii. Cu o încordare cu atât mai mare sunt așteptate rezultatele recol­tei din anul acesta. Sinistra descoperire de lângă Tg.­Frumos — O femee tăiată de tren, un bărbat rănit mortal.—Crimă sau accident de tren. — Astă noapte la intrarea trenului de marfă în staţia Tg. Frumos, mecanicul a oprit trenul în dreptul cantonului No. 25 în urma deselor semnale de oprire. Canto­nierul făcând cuvenita inspecţie pe linie a găsit la kilometru 31, cadavrul unei femei tăiat în două şi oribil mutilat. La vre­o 6 metri depărtare de linia ferată un geamăt sfâşietor a atras atenţia can­tonierului. In şanţul apropiat zăcea în ne­simţire un bărbat rănit, cu grave leziuni pe corp şi pe obraz. Cantonierul cu ajutorul personalului de tren au urcat rămăşiţele femeiei şi pe bărbatul care abia mai răsufla. Avizându-se autorităţile la primele cer­cetări s’a putut dovedi identitatea per­soanelor, a femeei Maria a Petrei şi bărbatul ei Spiridon. Parchetul va cerceta dacă a fost un accident de tren sau o crimă a răufăcă­torilor. Cadavrul femeei a fost transportat la morga orașului. Bărbatul a fost dus la spital, starea lui inspirând serioase în­grijiri. Japonia şi alegerile en­gleze Buc.—Se anunţă din Tokio că o­­pinia publică din Japonia urmăre­şte cu viu interes, luptele politice şi schimbările ce se vor produce în Anglia. Japonia crede că se va putea a­­junge—prin noul guvern—la o în­ţelegere definitivă în chestia dezar­­mărei. MARTI 4 IUNIE 1929 Un poet al idealurilor sociale Faţă de anumiţi artişti criticul se re­trage. Fiindcă nu are ce spune. Şi ceea ce are, nu vrea s’o spună fiindcă omul în artist, omul dindărătul artistului, farmecă şi se îndepărtează într’o dulce şi calmă armonie. Foarte rar se întâlnesc amândoi, omul şi artistul. Cu cât artistul e mai mare, cu atât mai retras e omul. Cu cât omul e mai mare, mai fin şi mai drag, cu atâta artistul apare mai acoperit. Tolstoi a fost un om puţin simpatic. Cu cât îl cunoşti mai îndeaproape cu a­­tâta e! devine mai puţin simpatic, ca om şi mai măreţ şi impunător ca artist. Balzac, poate cel mai mare romancier din toate timpurile, a fost în viaţa privată un egoist, mărunt în năzuinţele şi am­­biţiunele sale. Aproape te îndoeşti dacă e cu putinţă să armonizeze între ele­­: o­­menia, bunatatea, gingăşia şi arta, fiindcă numai acela poate fi artist care simte în­­trânsul toată distrugerea vieţii. Artistul trebue să fie înainte de toate bun. Dar cel care e bun şi drăgilit în delicat prin naştere, nu poate răsbate prin lume. Un asemenea om bun şi delicat, des­­brăcat de orice rele a fost Vladimir Ga­­lactionovici Korolenco. Şi e foarte caracteristic că n’a fost cri­ticat niciodată, că n’a fost analizat nicio­dată, că n’a fost pus niciodată în faţa unui semn de întrebare. Cum a fost ca­zul cu Dostoevski, sau cu Cehov, sau chiar cu Gorki. El a intrat în literatură şi a fost primit cu căldură şi cu zâmbe­te plăcute iar zâmbetul său propriu l-a întovărăşit până la groapă. Acelaş unic zâmbet, fără nici o altă tranziţie, nici stră­lucind entusiast, nici ironic sau sarcas­tic, ci blând şi calm cum a fost şi el, întrebaţi pe cineva din Rusia ce ştie despre Korolenco şi el vă va răspunde mai întăi : «E un om sfânt, e un luptă­tor pentru libertate, el e adevăratul re­prezentant al inteligenţii liberale ruseşti de altă­dată». Şi el vă va aminti acti­vitatea politică a lui Korolenco, de per­manentul său protest contra nedreptăţii, de munca sa devotată pentru cei umiliţi şi obijduiţi, pentru flămânzii şi dispera­ţii Rusiei. Şi vă va mai aminti apoi de «Ruskoe Borgatstvo» ziarul pe care Ko­rolenco l-a redactat mulţi ani, ziarul care n’a fost atât de literar pe cât a fost de social. Şi întrebaţi­ mai departe despre Koro­lenko artistul, şi intelectualul rus, dacă nu-i specializat în istoria literaturii ru­seşti, vă va răspunde zimbind: «Da, se înţelege... «Muzicantul orb»... «Visul lui Macarie»... «Focuşorul»... «Casa Nr. 13».. Artă? Nu ştiu... Eline că intenţia a fost bună, bine că scopul a fost atins şi e­­fectul folositor. Fie­care artist, mare sau mic, urmăreşte un scop. Puşkin a voit «s’aprindă prin cuvântul său inima omenirii», Tolstoi a voit s’o conducă deadreptul în rai Dos­toevski a năzuit să scoată omenirea din adânc şi întunecime spre a o înălţa sau poate spre a o înjosi. Tendinţa lui Korolenko n’a fost atât de înaltă, el nu s‘a aventurat într’atât. Lumea sa a fost mai mult politică şi so­cială. Dar politica sa a fost morală. El s‘a mulţumit cu ceea­ ce putea realiza : pământ pentru ţăran, egalitate pentru toţi cetăţenii, pace pentru toate popoarele— toate idealuri ce pot fi introduse într’un program, care pot fi votate de un par­­lament sau de o adunare naţională. I­­dealurile lui Tolstoi nu puteau fi votate de o corporaţiune. Tolstoi a desbrăcat pe om de tot ce-i exterior, aşezându-l în faţa veciniciei, cu D-zeu, cu sine în­suşi. Korolenko n’a îndepărtat niciodată pe om de societate. Tot idealul seu a fost societatea. Singurătatea îl înspăimânta. Omul singur, solitar, nu era pentru dân­sul ceva naţional. Fiindcă cel care poate fi singur trebue să fie tare şi rigid, tre­bue să ştie să urască, trebue să poată iubi cu acea iubire care e «tare ca moar­tea» cu acea iubire care n’are limite. Korolenco a ţinut să fie un scriitor drag şi plăcut care are înrâurire asupra tinerimii. Aceasta era vocaţiunea sa fi­­rească. «Muzicantul orb» ne a făgăduit aceasta—dar pe dânsul l-a salvat pub­licistica. Cu bunul său simţ pe care o avea el a simţit că străbate o cale pri­mejdioasă, şi s-a abătut pe calea opusă. De la artă pură, psichologică, la scrisul apărător, conducător şi social. (Va urma) TRAD.

Next