Mişcarea, iunie 1929 (Anul 23, nr. 122-145)
1929-06-04 / nr. 123
ANUL mn .Q. 123 Guvernul, Funcţionarii si Pensionarii Oficiosul „Dreptatea“ — ziarul domnului Maniu şi al partidului de la cârmă — încearcă o aparare Tn chestiunea atitudinei pe care guvernul a adoptat-o faţă de funcţionari. . Dreptatea“ îşl arogă o cutezanţă Incalificabilă, afirmând că discutând această chestiune, aduce „adevărul“. Ştiţi cum apără „Drept tei“ guvernul ? Afirmând că nu se urmăreşte prin suprimarea funcţionarilor economii budgetare —cum susţine ministrul de finanţe—ci pentru că funcţionarii sunt liberali. Prin urmare o adevărată prigoană împotriva funcţionarilor cari vor fi suspectate că nu sunt naţional-ţărănişui, şi înlocuirea lor prin partizanii regimului. Acesta e adevărul cel mai adevărat în chestiunea funcţionarilor, şi ceea ce a determinat guvernul să calce legile şi statutul. * Trecem la pensionari. Se ştie că pentru a realiza economii guvernul a decis scoaterea, şi a început chiar să şi pensioneze pe funcţionarii cari au împlinit vrâsta de 60 de ani. Pentru a scoate şi mai mulţi funcţionari, guvernul — călcând legile — a decis că funcţionarii pot fi pensionaţi şi la 55 de ani iar dacă se vor produce procese, guvernul va mdifica legea pensiilor. Pensionările nu se fac în vederea economiilor budgetare —ci în scopul ca guvernul să pună Tn slujbele ce ar deveni vacante de pe urma pensionaţilor, pe aceia pe cari îI consideră partizani. Deci introducerea unei calamităţi politice în corpul vast al funcţionărimii. * Dar punând chestiunea din punctul de vedere al „economiilor budgetare“ asemenea procedee pot într’adevăr atrage economii ? Nu, hotărât nu , ci dimpotrivă. Pensionarea unui funcţionar, încarcă budgetul statului, unul fiindcă cel scos din funcţie urmează a primi pensie, şi al douilea fiindcă în locul său, vine un altul care grevează budgetul cu salarul fixat pentru gradul său. Prin urmare pensionarea ilegală a funcţionarilor se face deasemenea din meschine calcule de partid, împovărând budgetul cu sume enorme. Funcţionarii ameninţaţi cu pensionarea ilegală şi corpul întreg al funcţionăriii au cuvântul. ECOURI CRONICA politică şi parlamentară. In noul număr (15) aduce o materie politică şi socială semnate de C. Qaroflid, B. Solacolu, V. Stoica, O. Tauşan, M. Ticano, Dr. A. Berkowitz, I. San-Georgiu, L. Popea, I. Toni etc. etc. Numeroase caricaturi, desemne şi vignete de Dralix şi o bogată cronică politică scrisă cu multe verve şi apropouri spirituale. VREMEA ŞCOLII este o revistă a învăţătorilor ieşeni ce apare lunar sub auspiciile asociaţiei «Cuza Vodă» din Iaşi. Revista a intrat în al doilea an de regulată apariţie în publică în numărul de azi (5) articole semnate de Gh. Chibănescu, Elena Diaconu, Ch. C. Vasiliu, C. Brustureanu, Oh Chirițescu, D. Zimflorescu, Margareta Zosin etc. î SCRISUL NOSTRU (No. 5) consacră un frumos articol poetului Ștefan Petică —datorit d-lui P. Tutoveanu. Colaborează la revista bârlădeană d-nii O. Mosu, D. Iov, Al. Pogonat, I. Mihail etc. AUTORII ieşeni cari vor să-şi expună operele la secţia culturală românească de la expoziţia internaţională din Barcelona, vor adresa câte două exemplare d-nului Em. Bucatu, directorul muzeului social din Ministerul Muncii, stradela general Lahovary 7, București. * LECTURA cea mai interesantă și care cultivă pe lector, sunt cele trei volume de «Siluete Literere și artistice» și volumul «Geniu și caracter» depuse în j principalele librării. Cetit in pftifina II-* ultimele știri telegrafice STREINII ADMINISTREAZĂ ŢARA — Un procedeu nenorocit al guvernului Ziarele anunţă că expertul străin d. Duihie a fost numit director general al contabilităţei c. f. r. Şi aceastei numire s’a făcut cu contract intre instituţie şi specialistul străin. Ceea ce s’a făcut la c. f. r. e desigur, fără precedent în administraţia romănească. Se poae aduce un străin care să colaboreze din punct de vedere technic cu sfaturi şi propuneri la organizarea unei administraţii. Dar ca un specialist străin să fie numit cu contract conducător al unei direcţii de contabilitate, e tot ce se putea face numai sub ministeriatul d-lui Madgearu. Procedeele guvernului actual scoboară prestigiul statului român şi preiază un regim de colonie unei ţări care s’a organizat şi administrat singură şi fără contracte de angajament cu specialişti străini. Lupte sângeroase — Morţi şi răniţi — Bac.—Se aauuţi din Romi că la regiunea Himad*, la Tripolitania, a avut loc lapte săngeros şi tatre rabit! şi trupele Italiene. Trupele rebele au 600 morţi şi răniţi. Trupele italiene au 24 morţi şi 74 răfiiţi. Partidul liberii s Concordatul Dactoraţiila d-lui I. G. Duca. După luminosul discurs rostit la Senat de fostul ministru al cultelor d. Al. Lapedatu, a vorbit la Cameră d. I. G. Duca in chestia Concordatului. Dl. Duca a presentat chestiunea în lumina realităţii, netezând terenul discuţiilor. Dl. Duca a încheiat astfel declaraţiile făcute în numele partidului naţional-liberal . Ultimile dificultăţi, care mai stăteau în cale, fiind înlăturate, nu ne rămâne astăzi decât să votăm acest Concordat şi să fim mulţumiţi că putem, de astăzi înainte, să avem cu Biserica catolică reporturi care să ne permită înlăturarea tuturor dificultăţilor. Căci, în definitiv, acesta este scopul adevărat al Concordatului. Şi fiindcă noi vrem să avem ca Biserica catolică raporturi de frăţească înţelegere, cum este datoria statului să aibă ca toate confesiunile şi cum, cu atât mai mult, se cade să avem cu o Biserică ce dispune de „o influenţă mondială atât de însemnată, eu aşi vrea să termin numai cu urarea că ceea ce votăm astăzi să poatăîntr’adevăr duce la rezultatele pe care le dorim. Şi aceasta nu depinde de textul legii. Aceasta depinde de starea de spirit care va domniîn sânul Bisericii catolice în tot timpul aplicării concordatului, de starea de spirit care va exista la Borna, de starea da spirit care va exista şi la conducătorii celor două biserici catolicede la noi, Bisericii romano-catolice şi Bisericii unite. Dată la aceste organe va exista acel spirit de frăţească solidaritate şi înţelegere naţională, acest concordat va da roadele pe care noi le aşteptăm de la el şi va contribui, prin aceasta, într-o largă măsură, la consolidarea şi politică dar mai cu seamă sufletească a României întregite. ECONOMILE GUVERNULUI Concedierea funcţionarilor publici Zilnic ziarele înregistrează—ca simple fapte diverse—concedierea unor anumite categorii de funcţionari din instituţiile Statului, fără însă a da o atenţie deosebită acestei importante chestiuni. Guvernul Maniu—care azi conduce destinele acestei ţări—e grozav de preocupat de bugetul Statului, şi nu ştie cum să mai realizeze economii... Pentru a salva ţara, în aceste momente grele, singura soluţie eficace e : aruncarea pe drumuri a mii de funcţionari. Cum însă primul obstacol ce le era în cale, era Legea Statutului Funcţionarilor Publici,peste care nu se prea putea trece uşor, guvernul trebuia să-l suprime. A hotărât deci, suspendarea acestei legi, singura ce ocrotea pe funcţionari. Şi aceasta a fost primită şi înregistrată tot ca o simplă Informaţie. Nimeni din guvern nu apără cauza funcţionarilor! Guvernul Naţional-Ţărănist a cugetat oare îndeajuns când şi-a îndreptat privirile în această direcţie ? Să fie oare, aceasta, singura soluţie salvatoare a grelei probleme financiare de azi ? Credem că nu ! Această piesă infinit de mică—funcţionarul—pe cât de necesară, e pe atât de indispensabilă, dacă se poate îndepărta, se pune întrebarea: buna funcţionare a aparatului administrativ nu va suferi ? Să nu se creadă că prin jertfa acestor câteva mii de funcţionari—lăsaţi fără o bucată de pâine, pentru ei şi familiile lor —se va ajunge la acoperirea deficitului. Se va lovi, în primul rând, în însăşi interesele statului ! Dar acei muritori de foame, lăsaţi în voia soartei, fără nici o speranţă în viitor, nu vor reacţiona ? Nu-i destul că acestui sărman funcţionar, oropsit de soartă, i se dă o pâine amară pentru care munceşte din greu ; astăzi i se ia şi aceasta ? E foarte uşor, din cabinetul ministerial, —de unde imposibil să cunoşti lipsa pâinei —prin câteva trăsături de condei să suprimi viaţa câtorva mii de cetăţeni— cari muncesc !—căci dacă li-ai lua şi acea bucăţică mizerabilă de pâine, e ca şi cum şi-ai lua şi viaţa şi a lor şi a celor dependenţi de ei; dar, nu va fi oare o crimă fără precedent ? Suntem o ţară cu bogăţii imense, cari se irosesc fără folos ! Ne vindem străinilor, împrumutându-ne cu bani, cari intră în mâinile conducătorilor cu prea puţină durere pentru interesele ROMÂNIEI-MARI ! Se plătesc, partizanii guvernului, cu sute de mii lei lunar; se desfiinţează linele ministere, pentru ca, în locul lor, să se creeze alte demnităţi pentru membri guvernului „dreptăţei şi legalitaţei“ şi cari să fie retribuiţi cu sute de mii de lei! Să se judece profund chestiunea concedierei funcţionarilor statului—care este de o importanţă capitală —în adevărata ei lumină, înainte, şi nu după trecerea la fapte ! VICTOR MIGNARD Falimentele în Iugoslavia Belgrad, (Ceps). —După statistica oficială, au fost înregistrate în primele 14 luni 1929 , nu mai puţin de 407 falimente, faţă de 371 în acelaşi interval din anul trecut Din acest număr 23 au fost înregistrate în Croaţia şi Slavonia, 18 în Slovenia şi Dalmaţia, 17 în Voevodina, 3 în Bosnia şi Herzegonia, 346 în Serbia şi Muntenegru. Acest mare număr de falimente nu e pricinuit numai de situaţia economică nefavorabilă şi de dobânzile uzurare, cari oscilează între 20—23 la sută, dar şi legislaţia specială. Zilele acestea de ex. s’a anunţat falimentul unei vechi firme din Belgrad G. Janosevici, care prezintă un pasiv de 12 milioane şi un activ de 16 mii. Astfel de falimente active sunt o întreagă serie. In cercurile comerciale se afirmă, că criza economică e înăsprită prin riguroasa practică impozitară, care percepe şi restanţele de dări din anii trecuţi. Cauza principală a crizei este însă recolta neizbutită în două rânduri anterioare. Ţăranul, care e consumatorul principal, a trebuit să-şi reducă cumpărăturile, de multe ori nu şi a putut ţine obligaţiile de plată, ceea a avut repercursivni asupra Întregii economii. Cu o încordare cu atât mai mare sunt așteptate rezultatele recoltei din anul acesta. Sinistra descoperire de lângă Tg.Frumos — O femee tăiată de tren, un bărbat rănit mortal.—Crimă sau accident de tren. — Astă noapte la intrarea trenului de marfă în staţia Tg. Frumos, mecanicul a oprit trenul în dreptul cantonului No. 25 în urma deselor semnale de oprire. Cantonierul făcând cuvenita inspecţie pe linie a găsit la kilometru 31, cadavrul unei femei tăiat în două şi oribil mutilat. La vreo 6 metri depărtare de linia ferată un geamăt sfâşietor a atras atenţia cantonierului. In şanţul apropiat zăcea în nesimţire un bărbat rănit, cu grave leziuni pe corp şi pe obraz. Cantonierul cu ajutorul personalului de tren au urcat rămăşiţele femeiei şi pe bărbatul care abia mai răsufla. Avizându-se autorităţile la primele cercetări s’a putut dovedi identitatea persoanelor, a femeei Maria a Petrei şi bărbatul ei Spiridon. Parchetul va cerceta dacă a fost un accident de tren sau o crimă a răufăcătorilor. Cadavrul femeei a fost transportat la morga orașului. Bărbatul a fost dus la spital, starea lui inspirând serioase îngrijiri. Japonia şi alegerile engleze Buc.—Se anunţă din Tokio că opinia publică din Japonia urmăreşte cu viu interes, luptele politice şi schimbările ce se vor produce în Anglia. Japonia crede că se va putea ajunge—prin noul guvern—la o înţelegere definitivă în chestia dezarmărei. MARTI 4 IUNIE 1929 Un poet al idealurilor sociale Faţă de anumiţi artişti criticul se retrage. Fiindcă nu are ce spune. Şi ceea ce are, nu vrea s’o spună fiindcă omul în artist, omul dindărătul artistului, farmecă şi se îndepărtează într’o dulce şi calmă armonie. Foarte rar se întâlnesc amândoi, omul şi artistul. Cu cât artistul e mai mare, cu atât mai retras e omul. Cu cât omul e mai mare, mai fin şi mai drag, cu atâta artistul apare mai acoperit. Tolstoi a fost un om puţin simpatic. Cu cât îl cunoşti mai îndeaproape cu atâta e! devine mai puţin simpatic, ca om şi mai măreţ şi impunător ca artist. Balzac, poate cel mai mare romancier din toate timpurile, a fost în viaţa privată un egoist, mărunt în năzuinţele şi ambiţiunele sale. Aproape te îndoeşti dacă e cu putinţă să armonizeze între ele: omenia, bunatatea, gingăşia şi arta, fiindcă numai acela poate fi artist care simte întrânsul toată distrugerea vieţii. Artistul trebue să fie înainte de toate bun. Dar cel care e bun şi drăgilit în delicat prin naştere, nu poate răsbate prin lume. Un asemenea om bun şi delicat, desbrăcat de orice rele a fost Vladimir Galactionovici Korolenco. Şi e foarte caracteristic că n’a fost criticat niciodată, că n’a fost analizat niciodată, că n’a fost pus niciodată în faţa unui semn de întrebare. Cum a fost cazul cu Dostoevski, sau cu Cehov, sau chiar cu Gorki. El a intrat în literatură şi a fost primit cu căldură şi cu zâmbete plăcute iar zâmbetul său propriu l-a întovărăşit până la groapă. Acelaş unic zâmbet, fără nici o altă tranziţie, nici strălucind entusiast, nici ironic sau sarcastic, ci blând şi calm cum a fost şi el, întrebaţi pe cineva din Rusia ce ştie despre Korolenco şi el vă va răspunde mai întăi : «E un om sfânt, e un luptător pentru libertate, el e adevăratul reprezentant al inteligenţii liberale ruseşti de altădată». Şi el vă va aminti activitatea politică a lui Korolenco, de permanentul său protest contra nedreptăţii, de munca sa devotată pentru cei umiliţi şi obijduiţi, pentru flămânzii şi disperaţii Rusiei. Şi vă va mai aminti apoi de «Ruskoe Borgatstvo» ziarul pe care Korolenco l-a redactat mulţi ani, ziarul care n’a fost atât de literar pe cât a fost de social. Şi întrebaţi mai departe despre Korolenko artistul, şi intelectualul rus, dacă nu-i specializat în istoria literaturii ruseşti, vă va răspunde zimbind: «Da, se înţelege... «Muzicantul orb»... «Visul lui Macarie»... «Focuşorul»... «Casa Nr. 13».. Artă? Nu ştiu... Eline că intenţia a fost bună, bine că scopul a fost atins şi efectul folositor. Fiecare artist, mare sau mic, urmăreşte un scop. Puşkin a voit «s’aprindă prin cuvântul său inima omenirii», Tolstoi a voit s’o conducă deadreptul în rai Dostoevski a năzuit să scoată omenirea din adânc şi întunecime spre a o înălţa sau poate spre a o înjosi. Tendinţa lui Korolenko n’a fost atât de înaltă, el nu s‘a aventurat într’atât. Lumea sa a fost mai mult politică şi socială. Dar politica sa a fost morală. El s‘a mulţumit cu ceea ce putea realiza : pământ pentru ţăran, egalitate pentru toţi cetăţenii, pace pentru toate popoarele— toate idealuri ce pot fi introduse într’un program, care pot fi votate de un parlament sau de o adunare naţională. Idealurile lui Tolstoi nu puteau fi votate de o corporaţiune. Tolstoi a desbrăcat pe om de tot ce-i exterior, aşezându-l în faţa veciniciei, cu D-zeu, cu sine însuşi. Korolenko n’a îndepărtat niciodată pe om de societate. Tot idealul seu a fost societatea. Singurătatea îl înspăimânta. Omul singur, solitar, nu era pentru dânsul ceva naţional. Fiindcă cel care poate fi singur trebue să fie tare şi rigid, trebue să ştie să urască, trebue să poată iubi cu acea iubire care e «tare ca moartea» cu acea iubire care n’are limite. Korolenco a ţinut să fie un scriitor drag şi plăcut care are înrâurire asupra tinerimii. Aceasta era vocaţiunea sa firească. «Muzicantul orb» ne a făgăduit aceasta—dar pe dânsul l-a salvat publicistica. Cu bunul său simţ pe care o avea el a simţit că străbate o cale primejdioasă, şi s-a abătut pe calea opusă. De la artă pură, psichologică, la scrisul apărător, conducător şi social. (Va urma) TRAD.