Mişcarea, octombrie 1929 (Anul 23, nr. 221-246)

1929-10-02 / nr. 222

ARUL XXIII 222 MERCURI 2 OCTOMBRIE 1929 ................................................................................................­.........................................................—---------------— ............................................................................ Brim­ari Prima Ziarul „Dreptatea“ ne aduce la cunoştinfă că dl. Prefect al jude­ţului Iaşi. Înfierează victimile schin­giuirilor şi banditismelor din tim­pul alegerilor dela Camera Agri­coli, printr’un Inter­view a cărei savoare depăşeşte Însăşi intelec­tualitatea d-lui Petrovanu.­­ Prefectul judeţului Iaşi, înfie­rează in termeni aspri pe toţi a­­cei cari au primit lovituri crunte, in urma cărora au fost internaţi In spitale. Din fericire pentru sufle­tul mes­chin al d-lui Petrovanu, victimele s-a întâmplat a fi din rândurile noastre. Că d. Prefect Petrovanu înfie­rează victimele şi Îmbrăţişează pe agresori, se poate deduce din „ca­tegorica" de aminţire ce o dă a­­firmaţiunilor controlate ale d-lui Ch. Brătianu, îndrăsuind a le pu­ne la îndoială, cu alte cuvinte a tăgădui onestitatea care l’a călău­zit pe şeful nostru atunci când a dat un vileag metoda şi maniera ţărănistă. Prefectul judeţului, se ia la har­ţă cu d. profesor Bratianu. Câtă obrăznicie! Certificatele medicale eliberate celor stâlciţi la bătăi de ţărănişti; mărturiile oamenilor de bună cre­dinţă şi­ imparţiali; buletinele me­dicale Întocmite de către persona­lul spitalicesc la internarea vicţi­melor; strigătele disperate ale celor loviţi; bandele de declisaţi trimişi la localurile de vot pen­tru a favoriza; alcoolul pe care exponenţii partidelui ţărănist îl debitau până şi la localurile de vot—toate acestea înseamnă pen­tru pestriţul domn Petrovanu, că ingerinţe nu au existat şi că ale­gerile de la 19 Septembrie, s’au petrecut la cea mai desăvârşită legalitate. Prefectul judeţului tăgăduind ororile săvârşite, se aşează în rân­dul oamenilor pentru care min­ciuna este unica armă de luptă. Prefectul judeţului îndrăsnind să nege afirmaţiunile verificate ale şefului nostru, lipseşte de la acea onestitate de care trebue să dee dovadă un profesor, chiar când ocupi o funcţiune administrativă. Lumea cunoaşte atât pe d. pro­fesor Brătianu cât şi pe actualul prefect de judeţ. Unul conduce cu mintea, celă­lalt cu părui; unul este un cald apărător al libertăţilor publice, celălalt un distins reprezentant al desfrâului electoral; unul este un educator cu inima largi, celălalt un meschin intrigant de cancela­rie; cuvântul unuia poartă pece­tea sfinţeniei, a celuilalt veninul viperei. „Câtă depărtare doamne, dela vierme poa’la astru“. ADNOTĂRI POLITICE Preşedintele comisiei municipiu­le a fost la Bucreşti cerând guvernului să vină în ajutorul olaşului edilitar. Dl. Cananău s’a întors cu un car de promisiuni... La Sfântul Aşteaptă! * Un ziar guvernamental afirmă că guvernul d-lui Maniu caută să-şi asi­gure simpatii în străinătate. ...Fiindcă în țară nu poate fi vorba decât de un oprobiu general. . . • Deși a condus personal campania e­­lectorală în buna tovărășie cu dl. C. Cerkez—dl. Crnanău Si hapădă astăzi de tot ce a făcut și pus la cale pentru alegerea camerei de comerț declarând, destul de timid, că n’a luptat în această alegere. Asta—după căderea ruşinoasă a coa­liţiei naţional ţăranisto-averescane. * Ca să şi scuze risipa budgetară şi politica financiară care duce ţara la ruină—guvernul evoacă pn textul unei „moşteniri grele" pe care a preluat-o. Ce vor spune urmaşii regimului când vor lua succesiunea, de pe urma ruinei generale pe care o va lăsa guvernul d-lui Maniu ?! UNIUNEA STATE­LOR EUROPEIE — Proectul Briand.—Părerea u­­nui savant sârb — Este cunoscut proectul d-lui Briand cu privire la o misiune a statelor europene. In această privinţă profesorul universitar dr. M. Novacovici, de la facultatea de drept, publică un articol în ziarul «Vreme» în care arată că această idee a mai fost studiată pe vremuri. încă la­.începutul­­ secolului al 17-lea, ministrul francez şi consilier al lui Enric IV, Sully, a fost iniţiatorul ei. Serioasă este însă împrejurarea că a­­ceastă idee a fost adusă pe tapet tocmai acum, şi această desigur din pricini foarte importante. Spiritul pătrunzător al lui Briand vede în viitor un mare pericol pentru pacea Europei şi ar dori ca să se creeze o U­­niune a ţărilor europene spre a se pre­veni acest pericol. Însăşi Liga Naţiunilor este într-o anu­mită măsură o astfel de Uniune. Ea cu­prinde însă toate sentimentele şi nu numai statele europene. Dacă se va crea în sânul Ligii Naţiu­nilor o nouă Uniune a statelor europene, ea va forma un grup puternic şi strâns legat. Nu este însă nici o îndoială că în ca­lea spre realizarea acestei idei sunt foarte multe obstacole. Una din ele o formează divergenţele de interese ale statelor europene, în urma războiului mondial. Consolidarea păcii poate fi realizată nu prin o schimbare a tratatelor de pace cum ar dori statele învinse, ci prin o în­ţeleger­e în baza acestor tratate. înţelegerea e posibilă în primul rând pe terenul economic şi cultural. Şi tocmai cu această înţelegere e necesar a se începe. Catastrofa horticulturii poloneze Varșovia—(C*ps).—Gtr­nița din a­­nul acesta au pricinuit horticulturii poloneza pagube imense. După o dare de seamă asupra stricăciunilor pricinuite, au fost distruse de ger 12.500.000 ppm*. Au degerat 90 la sută din peri, 30 la sută din vișini, 30 la sută din meri, etc. Recolta de fructa din anul a­­cesta evaluată la 25 mii. xlt. a desa­­năgit complect. Deoarece fructele din străinătate sunt foarte scumpe, având la vedere tariful vamal ridicat, a survenit o complectă stagnare In comerţul de fructe din Polonia. Numeroase firme vechi pentru comerțul cu fructe sa dat faliment. Cei cari au luat grădini la arendă au pardut întregul lor ca­pital și au vor mai putea încheia noul contract, la anul viitor. ! Starea­ de spirit la oraşe — Semnificaţia alegerii de la Ca­mera de Comerţ din Iaşi — Rezultatul alegerii nouilor mem­bri ai camerei de comerţ din Iaşi­­ arată starea de spirit ce domneşte în clasa cea mai indicată să se pro- I nunţe asupra politicei economice şi­­ financiare a guvernului naţional­­ţărănist. Dacă examinăm mai atent împre­jurările în care s’a dat lupta şi toa­te maşinaţiunile întrebuinţate de cele două partide politice cartelate împo­triva noastră, ne dăm seama de câtă hotărâre domneşte în rândurile in­dustriaşilor şi a negustorimei, aceste două importante categorii atât de greu lovite prin incapabila gospodă­rie politică a guvernului. Căci împotriva listei sprijinită de partidul naţional-liberal au luptat atât guvernul cât şi organizaţia a­­verescană, adică atât d. N. Cananău cu­­tregul său partid, cât şi d. C. Ce­rez cu gruparea sa politică. Au căzut ambele nuanţe. Şi nici că se pitea astfel. Căci alegătorii a­­cestei camere profesionale, cetăţeni liberi şi independenţi, în afară de partide şi de luptele politice, au tre­­buit să dea un vot de blam regimu­lui naţional-ţărănist, şi -au dat, după cum au desconsiderat şi organizaţia averescană care a luptat nu ca să-l aleagă pe d. C. Corkiz, dar ca să-şi mai afirme existenţa. Votul de Duminică arată starea de spirit o domneşte la oraşe. El este un indiciu interesant—cel mai interes­at — pentru conducătorii de astăzi cari îşi mai prelungesc ago­nia prin demagogie şi cu concursul bandelor de „voinici“ şi asupra a-­­­cestei atitudini a celei mai impor­tante clase sociale, care reprezintă organismul viu în stat, guvernul tre­bue să mediteze. Votul de Duminică exprimat de alegătorii din Iaşi şi Vaslui, mai este o dovadă de starea de spirit a oraşelor, și un indiciu pentru apro­piatele alegeri comunale, când soarta regimului va fi definitiv condamnată. Intre Biserica bulgară şi Patriarhatul din Constan­­tinopol la ultimul timp se poate observa o creş­tere a spiritului de concilianţă la diferi­tele Biserici din Balcani. Intoleranţa a scă­zut considerabil şi Bisericele pravoslave, caută căi spre o nouă împăcare, spre o colaborare dacă nu chiar spre o nouă u­­nire. Patriarhatul ecumenic de Alexandria şi Biserica pravoslavă greacă s’a pronun­ţat pentru desfiinţarea excomunicaţiei, care a fost pronunţată în 1870 împotriva exar­­hatului bulgar, care s’a despărţit pe atunci de patriarhatul grec din Constantinopol. De asemenea şi Mitropolitul Ştefan al Bulgariei s’a declarat de câteva ori pen­tru o împăcare între Biserica greacă şi bulgară. Cel mai important pas în această direcţie a făcut însă episcopii bulgari la conferinţa Iri­anuală care a avut loc de curând la Sofia. La această conferinţă s’a votat o rezoluţie în care se insistă pen­tru apropierea între bisericile pravoslave. S’a hotărât a se elabora un proect în această direcţie. Un înalt demnitar bise­ricesc bulgar va pleca în curând la mun­tele Athos, unde va conferi cu înalţi dem­nitari ai bisericii greceşti. După cum se anunţă în cercurile bisericeşti, Arhiepis­copul de Atena Crysostomos îşi va lua sarcina de a mijloci între Biserica bulgară şi Patriarhul din Constantinopol. E necesar de a se accentua că nu e vorba de a se înlătura conflictul dogma­tic, ci e vorba de chestiuni de ordin po­litic. Aceas­ă împrejurare va contribui foarte mult la simplificarea tratativelor şi înlăturarea neînţelegerilor, care durează de aproape 60 de ani. Interviewul d-lui Rist Am comentat ieri Interviewul d-lui Ch. Rist, așa cum a fost publicat Tn ziarele guvernamen­tale. In legătură cu acest Interview confratele nostru „Viitorul“ pu­blică ssî zi următoarele : „Un ziar oficios al guvernului a publicat un Interview pe care l-a atribuit d lui Rist. Nu putem crede Tn autentici­tatea acestui Interview, fiindcă se ştie că d. Rist e consilier tec­­nic al Băncei Naţionale, că d-sa ca atare publică Tn mod regulat rapoarte Tn care Tşi spune pă­rerile şi constatările ce face şl că prin urmare nu ar fi Tn ca­drul activitâte! sale să Intre Tn discuţiile ce au loc Tn presa noa­stră zilnică“. Agravarea crizei agricole Guvernul nu are nici o soluţie. Ce-i cu standardizarea cereale­lor ? A început să dispari din flarele guvernamentale ştirile senzaţionale cu privire la finanţarea recoltei, şi odată cu ele ştirile despre contrac­tarea unor împrumuturi streine, în acelaş scop. De asemenea, cu toată bunăvoinţă ce o arată aceste ziere, ele nu pot opuna nimic despre hotărârile luate la consfătuirile ce se ţin la finanţe nu de specialiştii guvernului, să sca­pi de nevoile agriculturii şi ale a­­gricultorilor. Aceasta pentru simplul motiv că şi aceste conferinţă.—la care d. Mihdlathe etirue decretarea ma­rt­­orului agricol—nu se face altceva decât se bate apă In piuă... De aceea se anunţă că unii pro­prietari au hotărât a nu mai cultiva grâu, că alţii vor să renunţe pur şi simplu la ori­ce cultură, pe timp ce ramura agricolă—baza acestei ţări— se sbate la cea mai complectă criză. Guvernul nu are nici o soluţie ca să amelioreze cât de cât această cri­ză. Fiindcă guvernul naţional-ţără­­nist la lac sa coatinue pe calea bă­tătorită, a apucat pe cil la portocicla­­te—ducând ţara de râpă. In ce priveşte situaţia deficilă a agriculturii, vom aminti că guvernul d-lul Mania Ie luc eă pună In aplica­re legea standardizării cereaUlor— vot*ti ds gnvsrații liberei tocmallu interesul «roducitoriior—e­mb nda- Mt «ce­ stă Lge fiiadcă nu este crea­­țiunea s*. N fiind in stere să ia vre-o măsu­ră pentru a veni ta »jatorul agricul­torii­­, şi ignorfiad operele şi cree­­ţianele positive ale pertidului liberal, guvernul a primit haosul şi dezor­­ganizarea care lasemni o adevărată rulai economică. Intra conducătorii de sol şi marea clasă a agricultorilor se dus­c de un proces care vn duce, fatal, le prăbu­șirea regimului. ECOURI POETUL Al. A. Philppide anunţă un volum de versuri „Popasuri pe marginea vremii“ şi un roman „Vocaţia lui Th­omas Howe"—ambele în curs de apariţie. * PENTRU PREMIUL NOBEL candidea­ză anul acesta : Maxim Gorki, Gaisworthy, Th. Mann, Ricardo Hitch şi scriitorul a­­merican Sinclair Lewis. * SUCURSALA PARISULUI, aşa denu­meşte capitala ţării noastre criticul şi pro­fesorul francez Fortunat Strovsky care în­tors de la Bucureşti—unde a participat la congresul criticei—descrie impresiile cu care a plecat din ţară. * SEROV unul din reputaţii artişti ai «tea­trului de artă" din Moscova, a încetat su­bit din viață. Comicul în teatru ip*ii,s ' t— / CuirTse definește starea culturală a u- Trei epoci, a unui popor, sau a unui om? Cum pofi pătrunde în profunzimea eu­­lui seu ? In ceeace crede ? '­■ Dar credința nu-i mai mult decât o închipuire silită. Adesea se crede mai mult decât se știe.*: In ceeace vrea omul? Dar oamenii vor atât de mult, atât de variat, azi una, mâine alta! Sau în ceea­ce ştie ? Dar şi aici o nălucire, cantitate , şi nu cai­­tate!­­ Aproape nu există un criteriu pozitiv.­­ Dar poate că e unul negativ ? Poate că e caracteristic pentru un popor sau pen­tru un om ceea ce nu vrea, ceea ce îi re­pugnă, ceea ce râde? Poate că râsul e măsura necesară? Spune-mi despre ce râzi şi-ţi voi spune ce eşti. Arătaţi-mi arta comică a unui po­por şi vă voi defini starea lui culturală, sau starea culturală a acelei epoci. Vechile cărţi greceşti povestesc de u­­nul Filemon care a murit râzând fiindcă a văzut un magar mâncând smochine. Filemon a fost un filosof, un «înţelept» şi ni s’a părut atât de comic că un mă­gar, o vită, mănâncă ceea ce mănâncă oa­menii, că o vită, adică, îşi asumă obi­ceiuri omeneşti, aşa că a murit râzând. Iarăşi se mai povesteşte despre What Whitman că n’a râs niciodată în epoca maturităţii sale. Câte a văzut şi auzit, to­tul ni s’a părut firesc, fiindcă aşa trebuia să fie,—susţinea el. Pentru m­ul lumea a fost atât de în­gustă, atât de limitată, atât de glacială, încât cea mai mică schimbare, cea mai mică abatere dela «normă» ni s’a părut comic. Pentru al douilea lumea a fost a­­tât de curgătoare, o mare sgomotoasă şi infinită, bogată în toate posibilităţile, şi toate nedreptăţile, o lume fără normă. Şi ce alta e «norma» dacă nu o linie desăvârşită ? Până aici şi nu mai departe, nici mai puţin, dar nici mai mult. Ceea­­ce-i mai scurt sau ceva mai lung e a­­normal, e minunat—sau ridicol! «Dela admirabil până la comic nu-i decât un pas». Şi adesea «pasul» acesta e măsurat cu teamă. Admirabilul e comic când nu înspăimântă. Regele într’adevăr impune cu Coroana sa, cu mantia sa, cu toată aparenţa sa neobicinuită. Dar regele de pe scenă e o paiaţă fiindcă-i lipseşte puterea şi teama. Scurtaţi sau lungiţi linia—şi veţi râde. Depinde numai cât de departe tra­geţi Inia normală. Pentru Filemon ea a fost trasă pănă la smochinele mâncate de magar; pentru What Whiliman poate dincolo, peste toate posibilităţile, în lu­mea cealaltă, în lumea imposibilă lipsită de formă. E greu să stabileşti linia. Şi de aceea comedia e atât de gravă—comedia ca artă a râsului. Literatura e bogată în tragedii şi în drame, dar atât de săracă în comedii, ea sună în cuvinte mari şi înţelepte, prin simboluri—dar foarte rar răsună în lu­me ecoul râsului eliberator. Fiindcă râsul, râsul sănătos, eliberează. E destul ca un copil să vadă că Regele umblă gol şi Regele devine ridicol şi de batjocură şi în această batjocură cade autoritatea. Fiece epocă îşi are râsul ei, dar nu fiece epocă îl poate evidenţia, căci e prea greu Pentru aceasta e nevoe de o cultură complectă. Aşa a fost Aristophan cel mai mare ironist, poate unicul. Şi Aristophan a fost un mic burghez. Oare nu-i caracteristic că singura grupă de oameni cari pot râde sunt micii bur­ghezi, clasa mijlocie, oameni de oraş, cari stau, ca să zicem aşa, în mijlocul drumului dintre cultura primitivă şi cea înaltă, între aceste două extreme ? Micul burghez e omul înţelepciunii, al logicei. Şi logica e instrumentul soluţiunelor, al liniei. «Poporul» e mare mulţime, ţărani, sa­tul ; ei nu rând, sunt ca nişte copii. Lor li place grotescul. Fantezia poporului a dus acolo încât crede că un bolnav se poate însănătoşi, râzând. Poporul înţe­lege gluma când e grosolană, strigătoare. O paiaţă trebue să aibă pe cap un coif, cu clopoţei şi o faţă plină de făină. Iar când îi povesteşti unui om din popor o glumă ea trebue să fie vulgară, erotică, cinică Altfel nu găseşte întrânsa nici un gust. Intr’un cuvânt comedia populară e farsa, burlescă. In ce priveşte pe intelectuali, ei sunt săturaţi de glume, ei pricep prea mult. Nu pot râde, n’au de ce râde, acolo unde totul e cenuşiu şi variaţia culorilor e dis­părută. Râsul e culoare, ca şi patosul. Nu­mai acelea poate râde pentru care există

Next