Mişcarea, noiembrie 1929 (Anul 23, nr. 247-270)
1929-11-26 / nr. 266
MOI XXIII k. 266 Ţara a comemorat doi ani de la moartea lui Ion I. C. Biltianu. Cu acest prilej s-a deschis plicul lasat de poetul Al. Vlăhuţă care după dorinţa sa trebuia să stea închis zece ani. Acest plic cuprinde următoarea caracterizare profetică pe care poetul Vlăhuţă a făcut o în ziua de 15 Decembrie 1909, adică în anul când s’a săvârşit atentatul criminal asupra Iul Ion I. C. Brătianu. Proorocirile Iul Vlăhuţă s’au realizat. O dovadă că şi poetul a fost un mare cetăţean al patriei sale, cu un larg spirit de cumpănire şi prevedere. In totdeauna popoarele au anevoei de oameni mari, trăesc şi fără ei—pănă la un punct oarecare. Dar sunt epoce când unui popor îi trebue neaparat un om mare. Un anume fel de om mare. Poate că,de aceea şi vine—când vine. II chiamă din toate puterile tainica speranţă a milioanelor de suflete, îndârjita voinţă de a trăi a tinereţei, supremul strigăt de ajutor al unui neam, care încă nu şi-a spus cuvântul lui pe lume. Vai, ştim ce se întâmplă cu ''poporul căruia nu-i vine la timp,'cel chemat, singurul care i-ar aduce mântuirea! Dar ce frumos e rând vine! E aproape o privelişte dumnezeească apariţia, la mijlocul oamenilor zăpăciţi, a unui om liniştit, care ia cârma, comandă şi e ascultat. Vă daţi seama de ce înseamnă aceasta ? Să faci un lucru trainic din milioane de lucruri vremelnice, să inchegi o putere fecundă, constructoare, din mii de puteri sterpe, nearmonizate, cari se distrug una pe alta, ^ să schmbi ura in iubire,—să creezi viaţă din elementele morţii—ce poate fi mai vrednic de admirat, decât o asemenea minune ? Şi minunea aceasta o poate face un om când semenii lui ii aleg şi-l împuternicesc. Ii dau adică toţi câte ceva din puterea lor—toată la nenevoe—şi-i spun: Iată, fă tu cu asta ce crezi că e mai bine, dispune de noi, vorbeşte în numele nostru, lucrează pentru noi, te ascultăm şi te urmăm. Numai pe tine,—ca să nu pierdem nici un pas. Puterea unui om în care se încred milioane de oameni! Noi, Românii, avem nevoe, avem straşnică nevoe în momentul de faţă de un asemenea om. Fi-va d. Brătianu acesta ? Din toată inima aşi vrea să fie el. O, nu vă alarmaţi, ostaşi de tabără, cari luaţi biruinţa voastră drept mântuirea patriei. E vorba de sănătatea bolnavului—nu de gloria doctorului. Ştiu ce gândiţi. Şi gândurile voastre nu mă ating. Ştiu cu ce nevoe se înduplecă omul vremii noastre să primească, fără discuţie, superioritatea altuia. Ştiu că fiecare dintre noi este un personaj foarte important care, la urma urmei, ar putea să stea şi el—şi poate chiar mai bine decât alţii—la farma corăbiei.Şi cu toate astea,mă uit în jurul meu mă uit înainte mai ales, şi nu văd un alt om spre care să se poată îndrepta cu mai multă încredere speranţele neamului cantru atât de incarcat! Soarta însăşi ni-l arată pe omul acesta, şi ne îndemnăm să-l ascultăm cu toată dragostea, să-i dăm toată încrederea noastră, ca să-l avem puternic şi mare, pe măsura păsurilor şi primejdiilor mari pentru cari l-am chemat. Destul de lămurită ni-l trată. Destul de frumos îi alege dintre toţi. Fiul marelui Brătianu, moştenind, nu gloria, căci asta nu se moşteneşte, ci minunatele însuşiri ale unui neam de oameni aleşi, cu tradiţii de vitejească cinste şi iubire de patrie, preţuit de bătrâni, cari văd în el pe celalt, şi de tineri cari prevăd în ei puterea liniştită a uăerului pe care primejdiile nu-l înspăimântă—chemat la cârmă pe una din cele mai grozave furtuni, cari au silit să dea mării jertfă sfântă, pentru a scăpa corabia—a Înţeles dela început că viaţa lui are o înaltă menire, hotărâtoare poate în viaţa neamului nostru, şi s’a pătruns de toată adânca seriozitate a lucrului acestuia. Un fel de grabă ciudată parc’au pus împrejurările să-i deschidă drumul, să-l împingă înainte, până va veni şi ceasul acela ca el să le târască. O mulţime de lucruris’au întâmplat în aşa puţină vreme, în viaţa acestui om. O mulţime de , lucruri însemnate, cari încarcă de o grozavă răspundere. In mai puţin de trei ani e chemat să potolească o revoluţie, să păşească la deslegarea celor mai grave şi mai complicate probleme sociale ce s’au pus vreodată unui om de stat, să ia in mâinile lui conducerea întregului partid— şi cine nu ştie cât de greu e de condus un partid politic la zilele noastre ! Să grăbească pasul celor osteniţi, să cumpă- nească sborul celor nerăbdători şi să dea ţării noastre siguranţa, statornicia, pacea roditoare, fără de care tot ce ţese un popor e pânza Penelopei. Şi pentru ca nimic din ce alcătueşte atmosfera de sim- patie şi de glorie a celor trimişi să nu-i lipsească, iată că împrejurări, misterioase , până acum, înarmează braţul unui mizera- bil şi-l pun să atenteze la viaţa aceasta de muncă cinstită şi de adâncă bunătate şi iubire pentru cei mulţi — cu siguranţă una din cele mai curate vieţi ce-au stat vreodată la slujba unei ţări. Soarta a în- cercat-o, şi a găsit-o vrednică. Soarta porunceşte alesului ei să rămâe, să lupte, să biruie. Cel ce a dat astfel ochi cu moartea, are ca un adaos de putere din alte lumi. E omul care, o clipă, a privit în eternitate. De acum eşti consacrat, Domnule Brătianu. Trebue să rămâi in focul straşnic al luptei, să suferi şi să birui. Să suferi pentru Neamul care te-a împuternicit—şi pentru ei să birui. Numai pentru el. Că , mult a mai biruit şi el pentru noi ! Acel care-ţi spune lucrurile acestea, î Domnule Brătianu, priveşte viaţa de la o înălţime, la Care nimic din ambiţiile şi deşertăciunile pământeşti nu se poate ri-dica. El spune pe şleau ce crede că e bine să fie spus, din ce simte că-i adevă- rat. Şi nu se gândeşte nici la simpatiile pe cari i le ar înstrăina, nici la cele pe cari i le-ar atrage cuvântul lui. Aceastea sunt socoteli, pe cari sufletele deplin cin- stite nu şi le fac niciodată. Şi un astfel de suflet vorbeşte aci. A. VLĂHUŢĂ In zile grela Intre două revoluţii Poetul Al. Vlăhuţi prevestind pe Ion I. C. Brătianu ! MAURICIU BLANK ^ Unul dUtre marii financier! si ţării I Cere timp de sprespe şaizeci esi a stat la fruntea marai institeţii bau- cars şi a tuturor creaţiuedlor aale j economics—Mauriciu Blaek, a trecut , ia lumea veşniciei. Ce a fost acest financiar, o arată ! In larga măsură toate înfăptuirile ■ sale . Mauriciu Blank are fost preo-cupat numai de desvoltarea institutului său bancar, astăzi cu nume european, dar a pus luminile şi competenţa şi munca sa la opere mii, parcurgând hotărât la ritmul vremurilor pe căile creştinnelor şi ale operelor de binefacere. Mauriciu Blank a fost un colaboratst distins şi preţios la ceea ce pri- veşte extensiunea şi propăşirea indu-striei şi comerţului şi volume jubiliare al instituţiei sale bancare oglindeşte ta başi parte străduinţa şi bogata sa activitate la acest tărâm. Mauriciu Blank a secundat la tot timpul activităţii Sile, politică economică şi financiari a partidului naţional-Uberal, al cărui membru statornic era, şi mulţi dintre financiarii ţării II consultau adassa asupra problemelor financiare şi economice, la multe împrejurări Mmrkin Blask prin capacitatea sa financiară, a adus luminoasa contribuţii servind ţara şi colaborând la progresul ei. Cm financiar el rămâne un example, ca om generos şi suflet de el stă el lasă la urma sa o bogata operă de azistenţi soci» 11. Pentru toate însuşirile sale multiple, exprimăm prin acest« rânduri omagiul şi recunoştința ţării. — O. Madgearu a reînoit ordinele severe pentru perceperea impozitelor fără a sa acorda cea mai mică păsuire. Din această cauză se semnalează în diferite centre adevărate sălbătăvii fiscale. La Cluj—ne vestesc ziarele— agenţii fiscului au desfiinţat o prăvăle în centrul oraşului vânzând mufurițe cu toba. Pentru prefectul judeţului Nu am cerut ca la sărbătorirea unui an de guvernare ţărănistă, prefectul judeţului să facă apologia partidului liberal sau a operei înfăptuită de O. O. Mârzeecu. Ar fi fost o naivitate să cerem d-lui Petrovanu să vorbească dspre ceva, când ştiut este că d-sa era însărcinat si conferenţieze despre nimic. Şi apoi, nu putem pretinde unui adversar să aibă cuvinte bune pentru o politică ce nu este a sa. Ar fi ridicul din partea noastră să ne imaginăm că d. Petrovanu ar putea vreodată atinge asemenea culmi. Sărbătorirea unui an de guvernare ţărănistă, s’a petrecut în familie iar d. Prefect care după cât ştim are cultul familiei sale apropiate... desvoltat în cel mai înalt grad, nu a făcut decât pe cântăreţul meritelor d-lui ministru Costăchescu. Am spus însă un lucru şi îl repetăm. Este o impietate să aşezi alături de figura senină a lui O. O. Mârzescu, grosolănia înăscutâ a d-lui Costăchescu. Este o injustiţie"să compari activitatea publică pe tărâmul realizărilor în ţară şi cu deosebire în judeţul nostru a lui O. O. Mârzescu, cu incapacitatea notorie şi lipsa de înţelegere a d-lui Costăchescu, întru ce priveşte cele mi elementare nevoi aici oraşului şi judeţului Iaşi. Cât priveşte Ţara, aceasta este o noţiune prea grea pentru o minte sub mediocră ca aceia a ministrului şcoalelor. Este o ticăloşie să compari inima largă, francheţa, bunele maniere, sociabilitatea, resursele intelectuale ale lui O. D. Mârzescu,cu meschinăria, duplicitatea, ascunzişurile vinovate, lipsa de educaţie, sălbătăcia şi ignoranţa veninosului între veninoşi, d. Costăchescu. Acestea se pot constata din întreaga atitudine a bocitorului, care dacă a urcat uşor treptele unui minister, viitorul îi rezervă una dintre cele mai formidabile prăbuşiri. Aceasta am spus, şi o repetăm. De aceia d-l Petrovanu care are cultul familiei..., nu putea face altceva decât apologia unor merite inexistente, urmând întru aceasta linia de conduită imprimată atât de sever în viaţa politică ţărănistă, de către cel mai mare farsor al timpurilor. Linişteşte-te d-le Petrovanu în sinul familiei d-tale ţărăniste, nici o umbră nu ţi poate tulbura activitatea. — S’au instituit o serie de burse la facultatea de drept. Studenţii solicitanţi trebue să însoţească cererea cu actele necesare, implicit actul de situaţia materială şi situaţia examenelor. ADNOTĂRI POLITICE Dl. N. despre specialiştii guvernului : „Ministerul comunicaţiilor, adică înstituţiunile publice cari constituisc acest minister sunt puse la grea încercare sub actuala lui conducere. In «Monitorul Oficial“ a apărut o decizie ministerială prin care ministrul „a gramatos“ în această materia de specialitate trece asupra subsecretarului său de stat cele mai principali atribuţiuni: de a conduce, învestit cu toate drepturile, toate regiile autonome depinzând de acest minister, inclusiv căile ferate. Că d. Halippa şi-a recunoscut prin aceasta propria lui incapacitate, nimic de reproşat d-sale. Dar se pune întrebarea dacă cel ce preia conducerea este, el însuşi, un specialist,—şi dacă are experienţa necesară“. * Dl. Iunian a declinat onoarea de a răspunde la Mesej— în Cameră. A acceptat-o însă foarte repede dl. Bolducanu, de astă-dată mai afiliat nuanţei „naţionale“. Ion I. C. Brătianu, şi „maica ‘ sa — Scrisoarea citirci. Gh. I. Brătianu — In ziua de 20 Februarie 1920 a încetat din viaţă tovarăşa lui Ion Brătianu, mama lui Ion I. C. Brătianu. In marea sa durere Ion I. C. Brătianu a scris atuncea următoarea scrisoare pe care a adresat-o fiului său, şefului nostru de la Iaşi, dl. Gh. I. Brătianu . IUBITE GEORGE: „O mare nenorocire m’a izbit. Mama a murit azi noapte. La vârsta ei, n’a putut rezista unei gripe care părea uşoară. Vre-o zece zile a fost bolnavă fără manifestări acute şi, deodată, într’o jumătate de oră, s’a sfârşit prin asfixlare. S’a stins cu ea dragostea care ne-a primit şi ne-a îndrumat de când am intrat în lume şi legătura cea mare dintre noi, fraţi şi surori şi dintre noi şi cel mai scump trecut. Ai cunoscut-o prea puţin, dar vei înţelege jalea noastră. Era o fiinţă vrednică. Privise cu linişte şi cu tărie toate datoriile cari se iviseră Tn lunga ei viaţă de 78 de ani şi le stăpânea cu conştiinţa limpede a ceea ce trebuia si îndeplinească. A trăit împrejurări grele şi vremuri mari şi, fără pretenţie şi fără zgomot, n’a fost niciodată sub ele, ca şi Tn ultimul război. Cu pasiune şi din adâncul sufletului sol Odată cu Tata, cu ţelurile şi operele lui, ea s’a ferit totdeauna de la orice manifestări exterioare, precum s’a abţinut de la onoruri şi dela festivităţi. In casa ei, însă, toată lumea o simţea stăpână, înţeleaptă şi harnică, ea menţinea cu autoritate o viaţă de familie, a cărei înrâurire asupra celora cari luptau lângă dânsa a fost neasemuit mai rodnică decât multe activităţi gălăgioase. Dacă mai târziu se va recunoaşte un merit celor ce s’au înfăptuit de Românime între cele două Uniri, o dreaptă judecată nu va trebui să uite ajutorul dat de iubirea, de devotamentul, de liniştita şi înţeleaptă hotărâre a Mamei noastre. Scriindu-ţi aceste rânduri, alături de odaia ei, sunt stăpânit de durerea de a nu fi ştiut să-i arăt totdeauna şi destul de călduros tot ce a fost pentru mine dragostea ei şi câtă era a mea pentru dânsa. Din nenorocire numai când pier își do MARȚI 26 NOEMBRIE 1929 Cuvinte Istorice în ziua în care ţara evoci numele lui Ion I. C. Brătiau, nei* minţim Intre alteir, şi acesta cuvinte pe care merele român şi om de stftt Is-a scrit la Iaşi, îi răspunsul pe care Vă dat când i*a cerut darea în judecată a guvernulul naţiona! pe care Va prezidat, de citră fostul parlament din Iaşi: „Războiul pentru care se cere să fim pedepsiţi, este fapta firească a desvoltarii noastre ,naţionale. Oricare ar fi durerile şi incercările trecătoare, aşteptăm cu încredere consecinţele lui definitive şi cu mândrie judecata Istoriei. Prin el, pentru prima oară în lumea modernă, am înfăţişat limpede şi cu jertfă de sânge am dobândit să fie recunoscut dreptul Românilor la unitatea lor naţională“. bândesc tot preţul celei mai scumpe ale vieţii noastre. Şi-a trăit viaţă vie şi rodnică fiindcă şi-a stăpânit-o. Ion I. C. Brătianu D-l Manii şi biserica strămoşască «Omului tuturor îndrăznelilor», cum a fost botezat d. Maniu de când este la guvernul ţărei, după toată probabilitatea i s’a înfundat de data asta pe chestia cultului, pe care cu sau fără voinţă a deschis’o, făcând din ea o cursă in care singur a căzut şi din care nu poate avea scăpare fără de o compromitere totală a sa şi a partidului in fruntea căruia se găseşte. Este vorba de chestia religioasă pe care a Încălecat fără îndoială cu încrederea că o va scoate la capăt cu aceiaşi îndemânare iezuitică peste care a trecut în chestia Regenţii, peste acea a jignirii adusă Reginei Maria, peste marea chestie a funcţionarilor ţărei, peste prăbuşirea ce a pricinuit—cu miopia şi îndărătnicia vinovată—tuturor intereselor economice ale ţărei, ale comerţului şi ţărănimei rămasă tot la sapă de lemn, cu toată recolta îmbelşugată ce a fost realizată în anul acesta. Mai sânt încă destule pacate săvârşite de d. Maniu in guvernarea de acuma, cari au amărât poporul cufundându’i în desnădejde cumplită de a mai vedea un soare binefăcător pe orizontul ţărei, cum bunăoară dările peste dări, execuţiile salnice ce-i storc pănă şi măduva din oase. Ceiace însă pune vârf tuturor nelegiuirilor săvârşite de draniu, cu ciracii săi de guvernământ, este îndrăsneaţa lovitură a Bisericei de stat, a ortodoxismului, lovitură plănuită de el personal şi care mocnea în sufietul iezuitic pănă acuma in urmă când crede că a venit momentul oportun pentru a o înfăptui. Totuşi n’a avut curajul s’o dea făţiş, de oarece şi-a închipuit că ar putea să-i fie fatală şi deci în duplicitatea lui a alergat la manevra ce i-ar deschide o cale piezişă care să ajute ca să’şi ajungă scopul. Această cale e desfiinţarea ministerului Cultelor, spre a trece din nou ca o anexă a ministerului Instrucţiei Publice, şi prin aceasta să slăbească autoritatea morală în stat, ceia ce-i va produce rezultatul aşteptat, adică prevalarea cu încetul al cultului catolic. Dar manevra n’a reuşit, fiindcă in cele din urmă a fost demascată, datorită fără îndoială Congresului Naţional Bisericesc, pe care întâmplarea l’a făut să se deschidă tocmai acuma când începusă toiul pregătirilor pentru înfăptuirea deplină a acestui atentat criminal la demnitatea principiului ortodoxismului ca supremul cult in stat. In congresul Bisericesc s’a dat de perfidia planului care impunea înlăturarea stâncei de care se razămă prioritatea cultului ortodox, s’a aflat numai de cât că motivul nu era economia budgetară, pe care o invocase, ci interesul de rit şi prevalarea celui greco catolic, pentru care d. Maniu, ca adept, are motive puternice de a-l ajuta să ia locul celui ortodox, acuma când este la cârma statului, adică mai în putinţă de a realiza, printre multe alte chestii ardelene şi acea a catolicizărei statului. Credea d. Maniu că va putea scapa cu această chestie prin tangenţă şi astfel să-şi facă şi un titlu de recunoştinţă că-i bun catolic. Dar dacă planul d-sale e dejucat dacă clerul ortodox pune piciorul în prag —după cum arată toate speranţele—dacă curentul din ţară îi va rupe zăgazurile pe care se bizue ca să reziste și de astădată, atunci jee-i rămâne de făcut ?