Mişcarea, noiembrie 1929 (Anul 23, nr. 247-270)

1929-11-26 / nr. 266

MOI XXIII k­. 266 Ţara a comemorat doi ani de la moartea lui Ion I. C. Biltianu. Cu acest prilej s-a deschis pli­cul lasat de poetul Al. Vlăhuţă care după dorinţa sa trebuia să stea închis zece ani. Acest plic cuprinde următoarea caracteri­zare profetică pe care poetul Vlăhuţă a făcut o în ziua de 15 Decembrie 1909, adică în anul când s’a săvârşit atentatul cri­minal asupra Iul Ion I. C. Bră­­tianu. Proorocirile Iul Vlăhuţă s’au realizat. O dovadă că şi poetul a fost un mare cetăţean al pa­triei sale, cu un larg spirit de cumpănire şi prevedere. In totdeauna popoarele au anevoei de oameni mari, trăesc şi fără ei—pănă la un punct oarecare. Dar sunt epoce când unui popor îi trebue neaparat un om mare. Un anume fel de om mare. Poate că,de aceea şi vine—când vine. II chiamă din toate puterile tainica speranţă a mi­lioanelor de suflete, îndârjita voinţă de a trăi a tinereţei, supremul strigăt de aju­tor al unui neam, care încă nu şi-a spus cuvântul lui pe lume. Vai, ştim ce se în­tâmplă cu ''poporul căruia nu-i vine la timp,'cel chemat, singurul care i-ar a­­duce mântuirea! Dar ce frumos e rând vine! E aproape o privelişte dumnezeească apariţia, la mij­locul oamenilor zăpăciţi, a unui om liniş­tit, care ia cârma, comandă şi e ascul­tat. Vă daţi seama de ce înseamnă aceasta ? Să faci un lucru trainic din milioane de lucruri vremelnice, să inchegi o putere fecundă, constructoare, din mii de puteri sterpe, nearmonizate, cari se distrug una pe alta, ^ să schmbi ura in iubire,—să creezi viaţă din elementele morţii—ce poate fi mai vrednic de admirat, de­cât o asemenea minune ? Şi minunea aceasta o poate face un om când semenii lui ii a­­leg şi-l împuternicesc. Ii dau adică toţi câte ceva din puterea lor—toată la ne­­nevoe—şi-i spun: Iată, fă tu cu asta ce crezi că e mai bine, dispune de noi, vor­beşte în numele nostru, lucrează pentru noi, te ascultăm şi te urmăm. Numai pe tine,—ca să nu pierdem nici un pas. Pu­terea unui om în care se încred milioane de oameni! Noi, Românii, avem nevoe, a­­vem straşnică nevoe în momentul de faţă de un asemenea om. Fi-va d. Brătianu a­­cesta ? Din toată inima aşi vrea să fie el. O, nu vă alarmaţi, ostaşi de tabără, cari luaţi biruinţa voastră drept mântuirea pa­triei. E vorba de sănătatea bolnavului—nu de gloria doctorului. Ştiu ce gândiţi. Şi gândurile voastre nu mă ating. Ştiu cu ce nevoe se înduplecă omul vremii noastre să primească, fără discuţie, superioritatea altuia. Ştiu că fie­care dintre noi este un personaj foarte important care, la urma urmei, ar putea să stea şi el—şi poate chiar mai bine de­cât alţii—la farma corăbiei.­­Şi cu toate astea,mă uit în jurul meu mă uit înainte mai ales, şi nu văd un alt om spre care să se poată îndrepta cu mai multă încre­dere speranţele neamului cantru atât de incarcat! Soarta însăşi ni-l arată pe omul acesta, şi ne îndemnăm să-l ascultăm cu toată dragostea, să-i dăm toată încrede­rea noastră, ca să-l avem puternic şi mare, pe măsura păsurilor şi primejdiilor mari pentru cari l-am chemat. Destul de lămurită ni-l trată. Destul de frumos îi alege dintre toţi. Fiul marelui Brătianu, moştenind, nu gloria, căci asta nu se moşteneşte, ci minunatele însuşiri ale unui neam de oameni aleşi, cu tradiţii de vitejească cinste şi iubire de patrie, pre­ţuit de bătrâni, cari văd în el pe celalt, şi de tineri cari prevăd în ei puterea li­niştită a uăerului pe care primejdiile nu-l înspăimântă—chemat la cârmă pe una din cele mai grozave furtuni, cari­­ au silit să dea mării jertfă sfântă, pentru a scăpa corabia—a Înţeles dela început că viaţa lui are o înaltă menire, hotărâtoare poate în viaţa neamului nostru, şi s’a pătruns de toată adânca seriozitate a lucrului a­­cestuia. Un fel de grabă ciudată parc’au pus împrejurările să-i deschidă drumul, să-l împingă înainte, până va veni şi cea­sul acela ca el să le târască. O mulţime de lucruri­­s’au întâmplat în aşa puţină­­ vreme, în viaţa acestui om. O mulţime de , lucruri însemnate, cari­­ încarcă de o gro­zavă răspundere. In mai puţin de trei ani e chemat să potolească o revoluţie, să păşească la deslegarea celor mai grave şi mai complicate probleme sociale ce s’au pus vreodată unui om de stat, să ia in mâinile lui conducerea întregului partid— şi cine nu ştie cât de greu e de condus un partid politic la zilele noastre ! Să­­ grăbească pasul celor osteniţi, să cumpă-­­ nească sborul celor nerăbdători şi să dea ţării noastre siguranţa, statornicia, pacea roditoare, fără de care tot ce ţese un popor e pânza Penelopei. Şi pentru ca nimic din ce alcătueşte atmosfera de sim-­­ patie şi de glorie a celor trimişi să nu-i­­ lipsească, iată că împrejurări, misterioase , până acum, înarmează braţul unui mizera-­­ bil şi-l pun să atenteze la viaţa aceasta­­ de muncă cinstită şi de adâncă bunătate­­ şi iubire pentru cei mulţi — cu siguranţă­­ una din cele mai curate vieţi ce-au stat vreodată la slujba unei ţări. Soarta a în-­­ cercat-o, şi a găsit-o vrednică. Soarta po­runceşte alesului ei să răm­âe, să lupte, să biruie. Cel ce a dat astfel ochi cu moartea, are ca un adaos de putere din alte lumi. E omul care, o clipă, a privit în eterni­tate. De acum eşti consacrat, Domnule Bră­­tianu. Trebue să rămâi in focul straşnic al luptei, să suferi şi să birui. Să suferi pentru Neamul care te-a împuternicit—şi pentru ei să birui. Numai pentru el. Că , mult a mai biruit şi el pentru noi ! Acel care-ţi spune lucrurile acestea, î Domnule Brătianu, priveşte viaţa de la o­­ înălţime, la Care nimic din ambiţiile şi deşertăciunile pământeşti nu se poate ri-­­­dica. El spune pe şleau ce crede că e­­ bine să fie spus, din ce simte că-i adevă-­­ rat. Şi nu se gândeşte nici la simpatiile­­ pe cari i le ar înstrăina, nici la cele pe cari i le-ar atrage cuvântul lui. Aceastea sunt socote­­li, pe cari sufletele deplin cin-­­ stite nu şi le fac niciodată. Şi un astfel de suflet vorbeşte aci. A. VLĂHUŢĂ In zile grela Intre două revoluţii Poetul Al. Vlăhuţi prevestind pe Ion I. C. Brătianu ! MAURICIU BLANK ^ Unul dUtre marii financier! si ţării I Cere timp de sprespe şaizeci esi a­­ stat la fruntea marai institeţii bau-­­ cars şi a tuturor creaţiuedlor aale j economics—Mauriciu Blaek, a trecut , ia lumea veşniciei. Ce a fost acest financiar, o arată ! In larga măsură toate înfăptuirile ■ sale . Mauriciu Blank are fost preo-­­­cupat numai de desvoltarea institu­tului său bancar, astăzi cu nume eu­ropean, dar a pus luminile şi compe­­tenţa şi munca sa la opere m­ii, parcurgând hotărât la ritmul vre­murilor p­e căile creştinnelor şi ale operelor de binefacere. Mauriciu Blank a fost un colabo­­ratst distins şi preţios la ceea­ ce pri-­­ veşte extensiunea şi propăşirea indu-­­­striei şi comerţului şi volume­ jubiliar­e al instituţiei sale bancare oglindeşte­­ ta başi parte străduinţa şi bogata sa activitate la acest tărâm. Mauriciu Blank a secundat la tot timpul activităţii Sile, politică eco­nomică şi financiari a partidului na­­ţional-Uberal, al cărui membru sta­tornic era, şi mulţi dintre financiarii ţării II consultau adassa asupra pro­blemelor financiare şi economice, la multe împrejurări Mmrk­in Blask prin capacitatea sa financiară, a a­­dus luminoasa contribuţii servind ţara şi colaborând la progresul ei. Cm financiar el rămâne un exam­ple, ca om generos şi suflet de el stă el lasă la urma sa o bogata operă de azistenţi soci» 11. Pentru toate însuşirile sale mul­tiple, exprimăm prin acest« rânduri omagiul şi recunoştința ţării. — O. Madgearu a reînoit or­dinele severe pentru perceperea impozitelor fără a sa acorda cea mai mică păsuire. Din această cauză se semnalea­ză în diferite centre adevărate săl­­bătăvii fiscale. La Cluj—ne vestesc ziarele— agenţii fiscului au desfiinţat o prăvă­le în centrul oraşului vân­zând mu­furițe cu toba. Pentru prefectul judeţului Nu am cerut ca la sărbătorirea unui an de guvernare ţărănistă, pre­fectul judeţului să facă apologia par­tidului liberal sau a operei înfăp­tuită de O. O. Mârzeecu. Ar fi fost o naivitate să cerem d-lui Petrovanu să vorbească dspre ceva, când ştiut este că d-sa era însărcinat si conferenţieze despre nimic. Şi apoi, nu putem pretinde unui adversar să aibă cuvinte bune pentru o politică ce nu este a sa. Ar fi ridicul din partea noastră să ne imaginăm că d. Petrovanu ar putea vre­odată atinge asemenea culmi. Sărbătorirea unui an de guverna­re ţărănistă, s’a petrecut în familie iar d. Prefect care după cât ştim are cultul familiei sale apropiate... desvoltat în cel mai înalt grad, nu a făcut decât pe cântăreţul merite­lor d-lui ministru Costăchescu. Am spus însă un lucru şi îl re­petăm. Este o impietate să aşezi alături de figura senină a lui O. O. Mâr­­zescu, grosolănia înăscutâ a d-lui Costăchescu. Este o injustiţie"să compari acti­vitatea publică pe tărâmul realizări­lor în ţară şi cu deosebire în jude­ţul nostru a lui O. O. Mâr­zescu, cu incapacitatea notorie şi lipsa de în­ţelegere a d-lui Costăchescu, întru ce priveşte cele mi elementare nevoi aici oraşului şi judeţului Iaşi. Cât priveşte Ţara, aceasta este o noţiu­ne prea grea pentru o minte sub mediocră ca aceia a ministrului şcoa­­lelor. Este o ticăloşie să compari inima largă, francheţa, bunele maniere, so­ciabilitatea, resursele intelectuale ale lui O. D. Mârzescu,cu meschinăria, duplicitatea, ascunzişurile vinovate, lipsa de educaţie, sălbătăcia şi igno­ranţa veninosului între veninoşi, d. Costăchescu. Acestea se pot constata din în­treaga atitudine a bocitorului, care dacă a urcat uşor treptele unui mi­nister, viitorul îi rezervă una din­tre cele mai formidabile prăbuşiri. Aceasta am spus, şi o repetăm. De aceia d-l Petrovanu care are cultul familiei..., nu putea face alt­ceva de­cât apologia unor merite i­­nexistente, urmând întru aceasta li­nia de conduită imprimată atât de sever în viaţa politică ţărănistă, de către cel mai mare farsor al timpu­rilor. Linişteşte-te d-le Petrovanu în si­nul familiei d-tale ţărăniste, nici o umbră nu ţi poate tulbura activita­tea. — S’au instituit o serie de burse la facultatea de drept. Studenţii solicitanţi trebue să însoţeas­­că cererea cu actele necesare, implicit ac­tul de situaţia materială şi situaţia exa­menelor. ADNOTĂRI POLITICE Dl. N. despre specialiştii guvernului : „Ministerul comunicaţiilor, adică în­­stituţiunile publice cari constituisc a­­cest minister sunt puse la grea încer­care sub actuala lui conducere. In «Monitorul Oficial“ a apărut o decizie ministerială prin care minis­trul „a gramatos“ în această materia de specialitate trece asupra subsecre­tarului său de stat cele mai principa­li atribuţiuni: de a conduce, învestit cu toate drepturile, toate regiile auto­nome depinzând de acest minister, in­clusiv căile ferate. Că d. Halippa şi-a recunoscut prin aceasta propria lui incapacitate, ni­mic de reproşat d-sale. Dar se pune întrebarea dacă cel ce preia conducerea este, el însuşi, un specialist,—şi dacă are experienţa ne­cesară“. * Dl. Iunian a declinat onoarea de a răspunde la Mesej— în Cameră. A acceptat-o însă foarte repede dl. Bolducanu, de astă-dată mai afiliat nuanţei „naţionale“. Ion I. C. Brătianu, şi „maica ‘ sa — Scrisoarea citir­ci. Gh. I. Bră­tianu — In ziua de 20 Februarie 1920 a încetat din viaţă tovarăşa lui Ion Brătianu, mama lui Ion I. C. Brătianu. In marea sa durere Ion I. C. Brătianu a scris atuncea următoarea scrisoare pe care a adresat-o fiului său, şefului nostru de la Iaşi, dl. Gh. I. Brătianu . IUBITE GEORGE: „O mare nenorocire m’a izbit. Mama a murit azi noapte. La vârsta ei, n’a putut rezista unei gripe care părea uşoară. Vre-o zece zile a fost bolnavă fără manifestări acute şi, deodată, într’o jumătate de oră, s’a sfârşit prin as­­fixlare. S’a stins cu ea dragostea care ne-a pri­mit şi ne-a îndrumat de când am intrat în lume şi legătura cea mare dintre noi, fraţi şi surori şi dintre noi şi cel mai scump trecut. Ai cunoscut-o prea puţin, dar vei înţe­lege jalea noastră. Era o fiinţă vrednică. Privise cu linişte şi cu tărie toate datoriile cari se iviseră Tn lunga ei viaţă de 78 de ani şi le stăpânea cu conştiinţa limpede a ceea ce trebuia si îndeplinească. A trăit împrejurări grele şi vremuri mari şi, fără pretenţie şi fără zgomot, n’a fost nicio­dată sub ele, ca şi Tn ultimul război. Cu pasiune şi din adâncul sufletului so­l Odată cu Tata, cu ţelurile şi operele lui, ea s’a ferit totdeauna de la orice manifes­tări exterioare, precum s’a abţinut de la onoruri şi dela festivităţi. In casa ei, însă, toată lumea o simţea stăpână, înţeleaptă şi harnică, ea menţi­nea cu autoritate o viaţă de familie, a că­rei înrâurire asupra celora cari luptau lângă dânsa a fost neasemuit mai rod­nică decât multe activităţi gălăgioase. Dacă mai târziu se va recunoaşte un merit celor ce s’au înfăptuit de Românime între cele două Uniri, o dreaptă judecată nu va trebui să uite ajutorul dat de iu­birea, de devotamentul, de liniştita şi în­ţeleaptă hotărâre a Mamei noastre. Scriindu-ţi aceste rânduri, alături de o­­daia ei, sunt stăpânit de durerea de a nu fi ştiut să-i arăt totdeauna şi destul de călduros tot ce a fost pentru mine dra­gostea ei şi câtă era a mea pentru dânsa. Din nenorocire numai când pier își do­ MARȚI 26 NOEMBRIE 1929 Cuvinte Istorice în ziua în care ţara evoci numele lui Ion I. C. Brătiau, nei* minţim Intre alteir, şi acesta cuvinte pe care merele român şi om de stftt Is-a scrit la Iaşi, îi răspunsul pe care Vă dat când i*a ce­rut darea în judecată a guvern­ulul naţiona! pe care Va prezidat, de citră fostul parlament din Iaşi: „Războiul pentru care se cere să fim pedepsiţi, este fapta firea­scă a desvoltarii noastre ,naţionale. Oricare ar fi durerile şi incercările trecătoare, aşteptăm cu în­credere consecinţele lui definitive şi cu mândrie judecata Istoriei. Prin el, pentru prima oară în lumea modernă, am înfăţişat limpede şi cu jertfă de sânge am dobândit să fie recunoscut dreptul Româ­nilor la unitatea lor naţională“. bândesc tot preţul celei mai scumpe ale vieţii noastre. Şi-a trăit viaţă vie şi rodnică fiindcă şi-a stăpânit-o. Ion I. C. Brătianu D-l Manii­ şi biserica strămoşască «Omului tuturor îndrăznelilor», cum a fost botezat d. Maniu de când este la guvernul ţărei, după toată probabilitatea i s’a înfundat de data asta pe chestia cul­tului, pe care cu sau fără voinţă a des­­chis’o, făcând din ea o cursă in care sin­gur a căzut şi din care nu poate avea scăpare fără de o compromitere totală a sa şi a partidului in fruntea căruia se gă­seşte. Este vorba de chestia religioasă pe ca­re a Încălecat fără îndoială cu încrederea că o va scoate la capăt cu aceiaşi înde­mânare iezuitică peste care a trecut în chestia Regenţii, peste acea a jignirii a­­dusă Reginei Maria, peste marea chestie a funcţionarilor ţărei, peste prăbuşirea ce a pricinuit—cu miopia şi îndărătnicia vi­novată—tuturor intereselor economice ale ţărei, ale comerţului şi ţărănimei rămasă tot la sapă de lemn, cu toată recolta îm­belşugată ce a fost realizată în anul a­­cesta. Mai sânt încă destule pacate săvârşite de d. Maniu in guvernarea de acuma, cari au amărât poporul cufundându’i în des­­nădejde cumplită de a mai vedea un soa­re binefăcător pe orizontul ţărei, cum bu­năoară dările peste dări, execuţiile salni­­ce ce-i storc pănă şi măduva din oase. Ceiace însă pune vârf tuturor nelegiui­rilor săvârşite de d­raniu, cu ciracii săi de guvernământ, este îndrăsneaţa lovitură a Bisericei de stat, a ortodoxismului, lo­vitură plănuită de el personal şi care moc­nea în sufietu­l iezuitic pănă acuma in ur­mă când crede că­­ a venit momentul o­­portun pentru a o înfăptui. Totuşi n’a avut curajul s’o dea făţiş, de oare­ce şi-a închipuit că ar putea să-i fie fatală şi deci în duplicitatea lui a a­­lergat la manevra ce i-ar deschide o cale piezişă care să­­ ajute ca să’şi ajungă sco­pul. Această cale e desfiinţarea ministe­rului Cultelor, spre a­­ trece din nou ca o anexă a ministerului Instrucţiei Publice, şi prin aceasta să­­ slăbească autoritatea morală în stat, ceia ce-i va produce re­zultatul aşteptat, adică prevalarea cu înce­tul al cultului catolic. Dar manevra n’a reuşit, fiindcă in cele din urmă a fost demascată, datorită fără îndoială Congresului Naţional Bisericesc, pe care întâmplarea l’a fă­ut să se des­chidă tocmai acuma când începusă toiul pregătirilor pentru înfăptuirea deplină a acestui atentat criminal la demnitatea prin­cipiului ortodoxismului ca supremul cult in stat. In congresul Bisericesc s’a dat de per­fidia planului care impunea înlăturarea stâncei de care se razămă prioritatea cul­tului ortodox, s’a aflat numai de cât că motivul nu era economia budgetară, pe care o invocase, ci interesul de rit şi prevalarea celui greco catolic, pentru care d. Maniu, ca adept, are motive puternice de a-l ajuta să i­a locul celui ortodox, a­­cuma când este la cârma statului, adică mai în putinţă de a realiza, printre multe alte chestii ardelene şi acea a catoliciză­­rei statului. Credea d. Maniu că va putea scapa cu această chestie prin tangenţă şi astfel să-şi facă şi un titlu de recunoştinţă că-i bun catolic. Dar dacă planul d-sale e dejucat dacă clerul ortodox pune piciorul în prag —după cum arată toate speranţele—dacă curentul din ţară îi va rupe zăgazurile pe care se bizue ca să reziste și de astădată, atunci jee-i rămâne de­ făcut ?

Next