Desbaterile Adunării Deputaților, ianuarie 1914 (Anul 1914, nr. 13-18)

1914-01-15 / nr. 15

222 DEZBATERILE ADUNĂRII DEPUTAȚILOR 15 Tan­as­ie ! V ! 4 cupuri cu caracter intern, d. prim-mi­­nistru se găsește în fața flăcărilor cari se aprind in orient. Venit pe o chestie așa de secundară, d. Maiorescu devine astfel pri­­mul-ministru al României, deșteptat la Sud de zgomotul armatelor care porneau la răs­­boiu și la Nord de mobilizările ce se fă eau. Atunci, negreșit, nu mai poate fi vorba de fuziune , dată fiind iuțeala cu care bulgarii mergeau la Kirkilise și la Lule Burgas, era,dar, cu neputință ca d. prim-ministru să aștepte fuziunea conservatoare. De­oarece era nevoie de un guvern care să aducă li­niștea imediată în țară și să poată face față nevoilor externe, d-sa este silit să se oprească la soluția colaborării, și astfel, după Kir­kilise, să formeze guvernul numit de co­laborare. Primejdia eră atât de mare, încât d sa a trebuit să se pună in situațiunea grea de a fac­e apel nu numai la aceia c­ari refuzau ieri fuziunea, dar și la aceia cari fuseseră siliți să iasă din guvern cu câteva luni înainte, la d-nii Marghiloman și Filipescu. (D. vice-pr­eședinte Nestor Cincu ocupă fotoliul președinția!). D-lor, în toată­­ a­ceastă perioadă, d. prim­­ministru fiind la locul de cinste, a putut să facă o experiență foarte mare, dar în acelaș timp foarte dureroasă. D-sa, însă, in loc să ne împărtășească învățămintele pe cari le-a tras dintr’insa, pentru ca de aci înainte cu toții să profitam de ele și pentru ca de pe urn­a lor să se insânătoșeze vieața noastră publică, crede că vom găsi aceste învăță­­țăminte in a doua Carte Verde, astfel cum a fo­t ticluită de d-sa. Dar să analizăm mai întâi puțin piedi­cile cari au oprit pe d. prim-ministru în drum, și ce învățăminte credem noi că putem trage din toată această perioadă de sbluciumare. In Septemvrie, când cele dintâi eveni­mente încep să se desfășoare, acțiunea d-sale a fost stânjenită de lipsa a unei con­științe naționale luminate asupra intereselor noastre reale. Am asistat cu toții la dezorien­tarea opiniunii publice. Unii cereau linia Rusciuk-Varna, alții declarau că trebuie să nu revendicăm nimic, ci să ne aruncăm pri­virile în altă parte, acolo unde avem frați de-ai noștri. Alții... D. Stelian Popescu: (întrerupe). D. Vintila Brătianu : Ce-ați spus, d-le Stelian Popescu? D. Stelian Popescu : Am spus : D-voastră ce cere­ați? B. Vintilă Brătianu: Voiu explică ce ceream și cum ceream și cum trebuie să cerem pe viitor. Nu vă zoriți prea mult cu aceste întreruperi, fiindcă eu cred că poate să iasă din cuvântarea mea și o mică sec­­țiune și pentru noi—și cred in acelaș timp— și pentru vieața noastră parlamentară. (Aplause). * A fost o lipsă în conștiința națională, care a dăinuit până în Decemvrie, lipsă to­tală de cunoaștere a adevăratelor noastre interese. De atunci înainte, după cum veți vedea, situația s’a schimbat pentru guvern, însă era o foarte mare slăbi iune, mai ales că el nu putuse de mai înainte să-și pregă­tească acțiunea. El nu găsea în conștiința națională directivele și sprijinul necesar pentru rezolvirea chestiunilor mari și im­portante cari se ridicau. D. Maiorescu voiește in Curtea Verde să confunde perioada întâia, adică aceea care mergea dela Septemvrie până la mobilizare, cu cea de a doua dela mobilizare înainte. Din cea dintâia nu putem să tragem decât învățăminte negative de ceea ce nu trebuie să facem și pozitive din cea de a doua care a dat rezultate reale. O altă dificultate pe care d. prim-ministru a intâlnit-o in acti­vitatea d-sale, a fost provocată de sbuciu­­mările interne, isvorîte din situația politică pe care d-sa nu putuse s’o rezolve, ca prim­­ministru al împăciuirii. Când bulgarii erau la Kirkilise, d-sa nu isbutise încă să for­meze guvernul. Dat fiind că a trecut prin aceste mo­mente grele, d-sa ar fi putut azi, cu toată greutatea omului experimentat, să spună cât rău a făcut țării sbuciumările în cari ne găsim de doi ani. D-sa, după cum a declarat, știa în iunie d 9­­­2 că alia­ți se ințeleseseră între ei pen­tru a atacă Turcia , iar în Septemvrie că turcii vor fi bătuți. Turcii învinși, eră des­­membrarea imperiului otoman, pe când bulgarii învinși, eră menținerea statului quo. Turcia învinsă, eră punerea întregei ches­tiuni orientale. D-sa, care avea cunoștință, după cum spune, de toa­t aceste primejdii, nu putea, din pricina tulburărilor interne, să se preocupe nici de chestiunile impor­tante din afară, nici să împlinească lipsurile mari pe cari le vedea, ci era absorbit de o singură grijă, de putința de a formă mai repede un guvern. A putut vedea ce trebuie să fie și ar fi putut să ne-o spună, lupta dintre partide ea nu trebuie să fie o luptă sălbatică de distrugere, ci o luptă de întrecere pentru binele țârii. (Aplause din partea minori­tății). D­lor, insist asupra acestui punct, fiindcă sunt foarte îngrijat de caraeterul pe care îl iau la noi luptele parlamentare. Cred că, după experiența pe care am făcut-o în tim­pul din urmă, se cuvine să tragem un în­vățământ, de ce trebuie să fie luptele noas­­tre viitoare. In această privință poate că d. prim-ministru — și aici ii aduc un omagiu în privința aceasta — e unul din bătrânii parlamentari care, de­sigur, a căutat să deă luptelor parlamentare, din aceste din urmă timpuri, un caracter mai european, decât s’a tăcut până acum. In această privință nu aș vrea de loc să-l confund cu unii mem­brii ai partidului său, cari din contră, în șe­dințele din urmă au arătat că au rămas tot în nota cea veche. O zic aceasta fiindcă am ascultat două discursuri rostite, unul de d. Gr. Cantacu­­zino, și altul de d. Fortunescu, cari pe mine m’au speriat, nu atât prin conținutul lor, dar prin nota adusă în discuțiune, ca și cum nimic nu s’ar fi întâmplat. Ați văzut că d. Gr. Cantacuzino a reve­nit cu chestiunea afacerilor in politică, ches­tiune pe care d-sa o punea sub formă de luptă economică. Eu cred că d. Cantacuzino, ca și fiecare din noi, dar mai cu seamă d-sa, prin edu­­cațiunea pe care a putut s’o aibă, prin si­­tuațiunea și­ prin numele pe care îl poartă, eră indicat, nu să îngreuneze ci să înles­nească relațiunile politice. Nu cred că după cele ce s’au întâmplat d-sa a făcut bine aducând acea notă de vrăjmășie dela partid la partid. 1). Gr. G. Cantacuzino : Eu nu am atacat pe nimeni personal. Eu am discutat numai programul d-voastră, am vorbit de afaceri și am arătat cum că Casa rurală nu a dat rezultatele economice. Eu nu­ am pus nici o notă personală in toată cuvântarea mea. Era o parte numai care a putut fi înțeleasă ca personală, însă de îndată am rectificat... D. Vintilă Brătianu , D-le Cantacuzino, nu aveți decât să vă cetiți discursul și veți vedea nota aceea. D. Fortunescu, care este, mi se pare, membru al aceleeaș fracțiuni conserva­toare, a a­dus ieri o altă chestiune, în mij­locul altora multora , chestiunea ororilor inutile. Și ați văzut cum a fost aplaudat de o parte a majorității. Mai mult, când s’a dat jos de aci, un membru al guvernului l-a felicitat pentru cuvintele pe cari le spusese: Când au isbucnit acele aplause dintr’o parte a majorității, am întrerupt, fiindcă eram revoltat de putința ca un parlamen­tar să nuși deă seamă de răspunderea ce are in chestiunile pe cari le aduce în dis­cuțiune. Parlamentul nu trebuie, sub nici un motiv, să devină ecoul unor astfel de lupte, unor astfel de încercări. Aducând chestiunea așa ziselor orori inu­tile, d-sa a căutat să facă dintr’insa o acu­­zațiune partidului liberal. Eu cred că aceasta este una din acuza­­țiunile cele mai criminale. Dați-mi voie să întrebuințez această expresiune, deși ter­menul nu este parlamentar. D. G. Fortunescu . Dar represiunea ce acțiune este ? D. Vintila Brătianu , încă odată zic, că această acuzațiune este una din acțiunile cele mai criminale, și sunt sigur că d. pre­ședinte al consiliului este de aceeaș părere cu mine în ceea ce privește readucerea în discuțiune a unor astfel de învinuiri. Au fost de­sigur martiri, dar au fost două feluri de martiri—și o­­«pun aceasta tocmai părței aceluia a partidului conservator. Unii au fost martirii aceia cari au murit, cari au fost victimele unui întreg trecut, apostolii nebuni ai unei cauze pe care o simțiau in nevoia lor de traiu, dar pe care n’au Înțeles pe ce care o pot rezolvă ; ei au fost tocmai victimele unor nedreptăți vechi. (Aplause prelungite din partea minorității). Aceste nedreptăți nu sunt nici ale partidu­lui liberal, nici ale partidului conservator

Next