Desbaterile Adunării Deputaților, ianuarie 1914 (Anul 1914, nr. 13-18)
1914-01-15 / nr. 15
222 DEZBATERILE ADUNĂRII DEPUTAȚILOR 15 Tanasie ! V ! 4 cupuri cu caracter intern, d. prim-ministru se găsește în fața flăcărilor cari se aprind in orient. Venit pe o chestie așa de secundară, d. Maiorescu devine astfel primul-ministru al României, deșteptat la Sud de zgomotul armatelor care porneau la răsboiu și la Nord de mobilizările ce se fă eau. Atunci, negreșit, nu mai poate fi vorba de fuziune , dată fiind iuțeala cu care bulgarii mergeau la Kirkilise și la Lule Burgas, era,dar, cu neputință ca d. prim-ministru să aștepte fuziunea conservatoare. Deoarece era nevoie de un guvern care să aducă liniștea imediată în țară și să poată face față nevoilor externe, d-sa este silit să se oprească la soluția colaborării, și astfel, după Kirkilise, să formeze guvernul numit de colaborare. Primejdia eră atât de mare, încât d sa a trebuit să se pună in situațiunea grea de a face apel nu numai la aceia cari refuzau ieri fuziunea, dar și la aceia cari fuseseră siliți să iasă din guvern cu câteva luni înainte, la d-nii Marghiloman și Filipescu. (D. vice-președinte Nestor Cincu ocupă fotoliul președinția!). D-lor, în toată această perioadă, d. primministru fiind la locul de cinste, a putut să facă o experiență foarte mare, dar în acelaș timp foarte dureroasă. D-sa, însă, in loc să ne împărtășească învățămintele pe cari le-a tras dintr’insa, pentru ca de aci înainte cu toții să profitam de ele și pentru ca de pe urna lor să se insânătoșeze vieața noastră publică, crede că vom găsi aceste învățățăminte in a doua Carte Verde, astfel cum a fot ticluită de d-sa. Dar să analizăm mai întâi puțin piedicile cari au oprit pe d. prim-ministru în drum, și ce învățăminte credem noi că putem trage din toată această perioadă de sbluciumare. In Septemvrie, când cele dintâi evenimente încep să se desfășoare, acțiunea d-sale a fost stânjenită de lipsa a unei conștiințe naționale luminate asupra intereselor noastre reale. Am asistat cu toții la dezorientarea opiniunii publice. Unii cereau linia Rusciuk-Varna, alții declarau că trebuie să nu revendicăm nimic, ci să ne aruncăm privirile în altă parte, acolo unde avem frați de-ai noștri. Alții... D. Stelian Popescu: (întrerupe). D. Vintila Brătianu : Ce-ați spus, d-le Stelian Popescu? D. Stelian Popescu : Am spus : D-voastră ce cereați? B. Vintilă Brătianu: Voiu explică ce ceream și cum ceream și cum trebuie să cerem pe viitor. Nu vă zoriți prea mult cu aceste întreruperi, fiindcă eu cred că poate să iasă din cuvântarea mea și o mică secțiune și pentru noi—și cred in acelaș timp— și pentru vieața noastră parlamentară. (Aplause). * A fost o lipsă în conștiința națională, care a dăinuit până în Decemvrie, lipsă totală de cunoaștere a adevăratelor noastre interese. De atunci înainte, după cum veți vedea, situația s’a schimbat pentru guvern, însă era o foarte mare slăbi iune, mai ales că el nu putuse de mai înainte să-și pregătească acțiunea. El nu găsea în conștiința națională directivele și sprijinul necesar pentru rezolvirea chestiunilor mari și importante cari se ridicau. D. Maiorescu voiește in Curtea Verde să confunde perioada întâia, adică aceea care mergea dela Septemvrie până la mobilizare, cu cea de a doua dela mobilizare înainte. Din cea dintâia nu putem să tragem decât învățăminte negative de ceea ce nu trebuie să facem și pozitive din cea de a doua care a dat rezultate reale. O altă dificultate pe care d. prim-ministru a intâlnit-o in activitatea d-sale, a fost provocată de sbuciumările interne, isvorîte din situația politică pe care d-sa nu putuse s’o rezolve, ca primministru al împăciuirii. Când bulgarii erau la Kirkilise, d-sa nu isbutise încă să formeze guvernul. Dat fiind că a trecut prin aceste momente grele, d-sa ar fi putut azi, cu toată greutatea omului experimentat, să spună cât rău a făcut țării sbuciumările în cari ne găsim de doi ani. D-sa, după cum a declarat, știa în iunie d 92 că aliați se ințeleseseră între ei pentru a atacă Turcia , iar în Septemvrie că turcii vor fi bătuți. Turcii învinși, eră desmembrarea imperiului otoman, pe când bulgarii învinși, eră menținerea statului quo. Turcia învinsă, eră punerea întregei chestiuni orientale. D-sa, care avea cunoștință, după cum spune, de toat aceste primejdii, nu putea, din pricina tulburărilor interne, să se preocupe nici de chestiunile importante din afară, nici să împlinească lipsurile mari pe cari le vedea, ci era absorbit de o singură grijă, de putința de a formă mai repede un guvern. A putut vedea ce trebuie să fie și ar fi putut să ne-o spună, lupta dintre partide ea nu trebuie să fie o luptă sălbatică de distrugere, ci o luptă de întrecere pentru binele țârii. (Aplause din partea minorității). Dlor, insist asupra acestui punct, fiindcă sunt foarte îngrijat de caraeterul pe care îl iau la noi luptele parlamentare. Cred că, după experiența pe care am făcut-o în timpul din urmă, se cuvine să tragem un învățământ, de ce trebuie să fie luptele noastre viitoare. In această privință poate că d. prim-ministru — și aici ii aduc un omagiu în privința aceasta — e unul din bătrânii parlamentari care, desigur, a căutat să deă luptelor parlamentare, din aceste din urmă timpuri, un caracter mai european, decât s’a tăcut până acum. In această privință nu aș vrea de loc să-l confund cu unii membrii ai partidului său, cari din contră, în ședințele din urmă au arătat că au rămas tot în nota cea veche. O zic aceasta fiindcă am ascultat două discursuri rostite, unul de d. Gr. Cantacuzino, și altul de d. Fortunescu, cari pe mine m’au speriat, nu atât prin conținutul lor, dar prin nota adusă în discuțiune, ca și cum nimic nu s’ar fi întâmplat. Ați văzut că d. Gr. Cantacuzino a revenit cu chestiunea afacerilor in politică, chestiune pe care d-sa o punea sub formă de luptă economică. Eu cred că d. Cantacuzino, ca și fiecare din noi, dar mai cu seamă d-sa, prin educațiunea pe care a putut s’o aibă, prin situațiunea și prin numele pe care îl poartă, eră indicat, nu să îngreuneze ci să înlesnească relațiunile politice. Nu cred că după cele ce s’au întâmplat d-sa a făcut bine aducând acea notă de vrăjmășie dela partid la partid. 1). Gr. G. Cantacuzino : Eu nu am atacat pe nimeni personal. Eu am discutat numai programul d-voastră, am vorbit de afaceri și am arătat cum că Casa rurală nu a dat rezultatele economice. Eu nu am pus nici o notă personală in toată cuvântarea mea. Era o parte numai care a putut fi înțeleasă ca personală, însă de îndată am rectificat... D. Vintilă Brătianu , D-le Cantacuzino, nu aveți decât să vă cetiți discursul și veți vedea nota aceea. D. Fortunescu, care este, mi se pare, membru al aceleeaș fracțiuni conservatoare, a adus ieri o altă chestiune, în mijlocul altora multora , chestiunea ororilor inutile. Și ați văzut cum a fost aplaudat de o parte a majorității. Mai mult, când s’a dat jos de aci, un membru al guvernului l-a felicitat pentru cuvintele pe cari le spusese: Când au isbucnit acele aplause dintr’o parte a majorității, am întrerupt, fiindcă eram revoltat de putința ca un parlamentar să nuși deă seamă de răspunderea ce are in chestiunile pe cari le aduce în discuțiune. Parlamentul nu trebuie, sub nici un motiv, să devină ecoul unor astfel de lupte, unor astfel de încercări. Aducând chestiunea așa ziselor orori inutile, d-sa a căutat să facă dintr’insa o acuzațiune partidului liberal. Eu cred că aceasta este una din acuzațiunile cele mai criminale. Dați-mi voie să întrebuințez această expresiune, deși termenul nu este parlamentar. D. G. Fortunescu . Dar represiunea ce acțiune este ? D. Vintila Brătianu , încă odată zic, că această acuzațiune este una din acțiunile cele mai criminale, și sunt sigur că d. președinte al consiliului este de aceeaș părere cu mine în ceea ce privește readucerea în discuțiune a unor astfel de învinuiri. Au fost desigur martiri, dar au fost două feluri de martiri—și o«pun aceasta tocmai părței aceluia a partidului conservator. Unii au fost martirii aceia cari au murit, cari au fost victimele unui întreg trecut, apostolii nebuni ai unei cauze pe care o simțiau in nevoia lor de traiu, dar pe care n’au Înțeles pe ce care o pot rezolvă ; ei au fost tocmai victimele unor nedreptăți vechi. (Aplause prelungite din partea minorității). Aceste nedreptăți nu sunt nici ale partidului liberal, nici ale partidului conservator