Desbaterile Senatului, martie 1914 (nr. 4-23)
1914-03-01 / nr. 4
28 DEZBATERILE SENATELII Martie 4914 Cu invaziunea popoarelor barbare, cari s’au perindat prin aceste ținuturi, episcopii, cum au fost cei de la Tomis (Constanta de astăzi), Teofil și Ulfilas, iar după aceștia cei de la Dorostor, în unire cu preoții au știut să țină în așa de strânsă legătură pe creștinii romano-daci încât popoarele barbare nu numai că nu i-au putut deslipi, dar nici nu i-au putut luă cu ei în trecerea lor pe aci. Fapt care a contribuit de minune la formarea proverbului : Apa trece, pietrele rămân. Deosebit de predicarea cuvântului evangelic la acest popor, preoții creștini au mai căutat de timpuriu ca să instruiască poporul acesta și în direcțiunea cunoașterii învățăturii pe cât le era posibil atunci, în privdorul bisericii și în casele lor, iar mai târziu și în casele dascălilor și ale citeților sfintelor biserici. Dar de vreme ce învățătura lor se mărginea mai mult la scrisul și cetitul din cărțile sfinte, nouii învățăcei aveau o mare dragoste pentru biserică unde în Duminici și sărbători, cum și în timpi de restriște, se adunau în jurul sfântului altar și cu toții, de la cel dintâi până la cel de pe urmă, se întreceau în cetirea cărților sfinte și mai târziu și în cântarea bisericească. Acest fapt nu puțin a contribuit la păstrarea și conservarea scrierii și cetirii. Căci cine învață odată a scri și ceti, nu mai uită aceasta niciodată, întrucât ei se exercitau cu aceasta pururea în biserică. Pe când astăzi cei ce primesc cunoștința învățăturii în școlile sătești, din cauză că după terminarea școalei nu mai vin in contact cu cartea, ne mai având nici un mijloc pentru aceasta, cum aveau cei vechi, devin cei mai mulți analfabeți. După întemeierea Principatelor învățământul, pe care creștinii români îl primeau în tinda bisericii și în casele preoților și dascălilor bisericești, s’a desvoltat și s’a completat și mai mult în școlile ce s’au înființat pe lângă Sf. Mitropolii și Episcopii, unde tinerii studioși mergeau ca să se perfecționeze în cele ale cărturăriei. Școala bisericească poporală își ia un avânt și mai puternic în școalele mănăstirești, cari s’au înființat odată cu începutul monahismului în țară la noi, prin călugării Atoniți, veniți aici cu Sf. Nicodim, primul întemeetor al monahismului românesc, cari au și înființat mănăstirile : Prislopu, Vodița și Tismana. De aci monahismul s’a revărsat în toate părțile țării și au înființat cu concursul Domnilor și al boerilor țării diferite schituri și mănăstiri ca : Cozia, Cotmeana, Neamțul, Argeșul, Putna, Bistrița, etc. In aceste mănăstiri pe lângă scriere și cetire cum și cunoștința limbilor slavonă, greacă, latină și ebraică, învățăceii ca și călugării se mai îndeletniceau și cu perfecționarea și scrierea limbei românești. Ceea ce a făcut ca în aceste sfinte locașuri să se făurească limba clasică românească pe care o întâlnim în cărțile bisericești scrise în mănăstiri și în cronicarii vechi. Tot în mănăstiri, Mitropolii și Episcopii s’a format pentru prima oară în România școala tiparului, dela aparițiunea acestuia , căci în ele s’au făcut primele tipărituri în slavonește, latinește, grecește și mai in urmă și in românește. In aceste tipografii Mitropoliții Moldovei, Varlaam și Dositeiu al Ungro-Vlahiei, Ștefan și alții au dat la lumină, în limba românească, scrieri de mare valoare. In urma lor episcopi, ca Damaschin al Râmnicului, Mitrofan al Hușilor și mai apoi al Buzăului, au tradus și au tipărit atât în slavonește, cât și în românește, o mare parte din cărțile necesare Sfintei noastre biserici, ba și cartea cărților, Biblia, în timpul nemuritorului Voevod Radu Șerban Basarab. Pe lângă aceștia, să mai amintim pe Antim Ivireanul, întemeietorul tipografiei Sf. Mitropolit din București, al celei de la mănăstirea Snagovului, continuătorul celei de la Râmnicu-Vâlcea, pe când se află acolo ca episcop și în urmă Mitropolit al Ungro- Vlahiei. Câte cărți au ieșit din tipografiile înființate de dânsul, in limba greacă, slavonă, română, până și în limba georgiană ! Să mai amintim prima tipografie de la mănăstirea Govora, cea de la Târgoviște, de la mănăstirea Neamțului, cea de la Buzău și altele, unde părinții călugării ziua și noaptea, lucrau din răsputeri pentru a înavuți țara și biserica cu scrieri românești în toate direcțiunile științei și învățăturii teologice. Acestea sunt tipografiile din cari s’au născut mai târziu cele profane. Iată, d-lar senatori, cum biserica creștină dela aparițiunea ei aici a știut ca să facă din daci și romani un singur popor, și cu învățăturile ei a reușit ca acest popor să nu poată fi sfărâmat nici da cele mai tirane horde de barbari, cari în curs de mai multe veacuri s’au strecurat prin aceste ținuturi. Iată cum primii episcopi și preoții din jurul lor au lucrat in via Domnului, în folosul mântuirii sufletelor vechilor români și la consolidarea și tăria neamului nostru. Iată cum mitropoliți, episcopi, monahi și preoți au lucrat și la făurirea limbei românești și la răspândirea acestei limbi în popor, prin ajutorul tiparului de mai târziu, puindu-și, la nevoie, și însuși vieața lor în joc, cum s’a întâmplat cazul cu Antim Ivireanul. Dar nu numai atât au făcut pentru biserica și țara noastră mitropoliții, episcopii și egumenii mănăstirilor. Ei au făcut și mai mult, căci îi vedem pe aceștia luând parte în adunările de pe lângă Domnie, președând locotenentele Domnești, mergând pe lângă regi și împărați ca plenipotenți ai țării, președând obșteștile Adunări, președând divanurile ad-hoc , iar după Constituția de la 1866, luând parte în acest matur corp, alături cu aleșii țării, unde s’au povăzuit legile după cari scumpa noastrăară s’a condus și se conduce. Și in toate acestea ei ca și noi cei de astăzi credem că am dat probe de adevărat tact și înțelepciune, care nu puțin a contribuit la liniștea și fericirea neamului nostru românesc. Și ce veți zice când voiu afirmă că bisericei române, ca și reprezentanților săi, nici odată nu i a trecut prin gând măcar de a tinde la supremația politică, cum s’a și întâmplat cu reprezentanții altor biserici creștine din alte țări mai luminate și mai culte decât noi, unde reprezentanții bisericii s’au ridicat și la supremația politică și a câștigat-o chiar. Dar cu toate acestea mai apoi a făcut ca să curgă zecimi de ani sângele creștinilor, sfâșiindu-se între ei din cauza reprezentanților bisericii și ai celor laici. Iată, d-lor senatori, că și in această cale reprezentanții bisericii noastre au dat probe de cea mai înaltă cumințenie și de cea mai mare iubire de neam, de țară, și de biserică. Și pentru toate acestea astăzi unii țin conferințe și scriu chiar și se ridică cu oarecare furie asupra sfintei noastre biserici, zicând că biserica și-a trăit traiul, și astfel fiind zic , afară cu cununia religioasă, ca să putem mai lesne deschide calea divorțurilor , afară cu biserica din reprezentanța țării, căci nu mai avem nevoie de sfatul ei, de sprijinul ei, de mângâierea ei, deoarece rolul bisericii in popor s’a șters. Ce ziceți d-voastre, d-lor senatori, și ce zice in această privință onor guvern ? Să nu mai aibă biserica nici un rol cu Statul român ? Să nu mai fie nevoie de luminile ei In acest matur corp, unde ea a fost reprezentată de veacuri, conform drepturilor ei ale antiquo ‘ti-lor senatori, România liberă din regatul nostru este asemenea farului luminos care călăuzește pe călători prin mijlocul furtunilor și valurile mărei în întunecimea vremii. Din acest punct de vedere suflarea românească de pretutindenea, marea românească ca să o numesc așa, nu numai că așteaptă dela noi mântuirea ei, dar chiar românii, in toate mișcările lor de aiurea, se silesc ca să păstreze aceeaș cale de urmat în desvoltarea lor bisericească și culturală. Și de vreme ce biserica, după cum am văzut aici, in trecut a călăuzit pe poporul român ca să ajungă acolo unde se găsește astazi, tot biserica este aceea care călăuzește astăzi pe frații noștri români de peste hotare ca să ajungă la limanul mântuirii și al deșteptărilor naționale. Astfel fiind, românii de pretutindenea se silesc ca să fie sus și tare biserica lor. Și în această direcțiune unii dintre ei au ajuns chiar fără concursul și sprijinul nostru ca biserica, mama lor duioasă, să fie ridicată, stimată și cinstită poate mai mult ca biserica din Regat. După cum aici, în Regat, biserica este reprezentată în sfatul țării prin episcopi și mitropoliți, tot așa și biserica română din Ungaria și Austria este reprezentată în Casa magnaților unguri prin episcopi și mitropoliți , iar biserica română a Bucovinei este reprezentată in Reichstagul din Viena