Monitorul Oficial, Partea 2, ianuarie 1928 (nr. 1-23)

1928-01-15 / nr. 11

No. 11 ABONAȚII un anÓ luai 8 luni un an6 luni 8 luni lunar Loi Lei r^i 20 SF­ I EXEMPLARUL Duminică, 45 ianuarie 1928. R­EGATUL ROMÂNIEI MONITORUL OFICIAL PARTEA II­JURNALE ALE CONSILIULUI DE MINIȘTRI, DECIZIUNI MINISTERIALE, ANUNȚURI MINISTERIALE, JUDICIARE ȘI ADMINISTRATIVE DE INTERES PARTICULAR, ANUNȚURI COMERCIALE ȘI PARTICULARE A­BONAMENTE PARTEA I-a PARTEA II-a Desbateri parlamentare P­UBLICAȚIUNI Publicațiunile, fie pentru autorități, fie pentru instituțiuni particulare, trebuesc însoțite de costul lor integral, altfel nu li se vor da curs, fără altă înștiințare. Pentru sumele trimise prin poștă, diferențele în plus, de la 100 lei în sus, se vor înapoia în 24 ore prin mandat poștal, reținându-se, în afară de taxele poștale, și 50 lei ca venit la Stat, drept cheltueli de administrație. Publicațiunile primite până la ora 10 dim. vor apare în Monitorul din a treia zi. Taxele foarte urgente și urgente sunt suprimate. Autorităț­ile care au de Inserat publicațiuni la termene fixe vor trebui să le trimită până la ora 10 dim. cu două zile înainte. t­u se­­ 15 curs nici unei publicațiuni decât daca e alăturată la o adresă pentru cele ale autorităților și la o cerere timbrată pentru cele ale particularilor. Adresele și cererile vor fi îndreptate către „Imprimeria Monitorul Oficial — București" ADRESA TELEGRAFICĂ, MONIT OFICIAL - BUCUREȘTI. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, BULEVARDUL ELISABETA No. 2». TELEFON 306/75. in țară: Particulari . * . . * K800 oon 540 l­­00 «Hi 540 Autorități de Stat, ju­deț si comune urbane Î.500 825 450 4.500 825 450 200 Autorități comunale ru­rale ••«••••. TOC 385 *10 200 385 tip In străinătate.... 5.000—­­5.000—­­Prețul unui exemplar. . 15 20 _1___­i Abonamentele pentru autorități sau particulari se plătesc cu anticipație. Primele se fac pe baza unei adrese oficiale, secundele In urma unei cereri­­ timbrale. SUMAR: Pagina 1. Jurnale ale Consiliului de Miniști de interes particular ................ 578 11. Decrziuni ministeriale de interes particular. . 578—579 III. Tablouri......................— IV. Anunțuri ministeriale ...... V. . . . 579—580 V. Anunțuri judiciare de interes­ particular . .­ .580—907 VI. Anun­uri administrative . .* a . . . V 607 VII. Licitați­uni publice ................................. 607 ViK­. Anunțuri comerciale. . .TiT. .608 - 619 IX. Anunțuri particulare. . . . 7. . . . .620-631 X. Banca Națională .......................................... — XI. Cota oficială a Bursei din București. . * T . 632—631 NATURA PUBLICAȚIUNILOR Jurnale: Jurnalele Consiliului de Miniștri pentru acordarea avantaju­lor legii pentru încurajarea industriei la industriași și fabricanți, idem, la meseriași și mori țărănești Jurnale privitoare la schimbări de nume și încetățelu­ri . « Publicațiuni : Pentru schimbări de nume și libera practică profesionala . Pentru pierderi de acte până la 40 rânduri « « • iar fiecare rând în plus.................................... Diferite publicațiuni In afară de colo de mai sus .pentru auto­rități •­­ • * .­­ . * lac­uri pentru particulari Citațiuni: Obișnuite De hotărnicie . . . * , » I « I • I » « I t « • I « Cu in­serția Lei 1.500 800 600 400 120

Next