Munca, august 1959 (Anul 15, nr. 3652-3677)
1959-08-01 / nr. 3652
Pag. 2-a O valorificare mai buna a fondului funciar Cînd au pornit oamenii... „Foaie verde, solz de peşte, frimioara-n mine creşte Cind văd treaba cum sporeşte — Rodul muncii se-nmulţeşte...“ (Cuvinte potrivite, cu un anume prilej, de bădia Mihalache Buţurcă de la G.A.C. „Filimon Strba” din comuna Smulţi, raionul Bujor). Dealuri mîncate de vreme. Pustii.Te miri ce boare de vînt poartă spre satele din jur — Băleni, Oasele şi Smulţi — miros de peliniţă şi sulfină. Cei mai bătrîni zic — poate au auzit şi ei de la moşii lor — că pe dealurile acestea au fost codri de fag şi stejar De mult nu mai sînt codri. Doar lăstărişuri de o vară. Numele vechi au rămas. Unul se cheamă„al firului“. A fost cîndva acoperit cu fag. Deal sărac. Iarba ce îi acoperă cele 70 de hectare cite le are, este uscăcioasă şi amară. Nici oile nu o mănincă. — Nu-i de nici un folos. Doar pălămidă şi neghiniţă. Strică şi ce este în jur. — Aşa a fost de cind î! ştim... — Multe au fost intr-un fel şi acum nu mai sint... Oamenilor nu le place dealul cel strp. II vor altfel. Cum ? ştiu ei — poate grădină, poate vie. De la o vreme, la ceas de seară, printre oamenii strînşi la o vorbă, a început să vie mai des prim secretarul de la trim. Om gospodar prim secretarul. Oamenii îi fac loc pe bancă şi se aştern la sfat. — Apai, tovarăşe secretar, ruşine mare pătimim noi cu dealul ăsta a! nostru. Vin alţii prin colectivele noastre. Vin, se uită — grajduri bune, hambare pline şi apoi le lunecă privirile spre prăpăditul de fir: „Ce fel de gospodari sunteţi voi, zic ei, de steţi cu pîrloaga sub nas?!“ Noi ce să le răspundem... — Alţii nu stau să se întrebe. Iată, numai la noi în raion, în primăvara asta, 180 de hectare de deasterp au fost plantate cu vii. — Poate oamenii or fi altfel — și prim secretarul zîmbește. Adică cum „altfel de oameni" ? ! Ei nu sînt gospodari ? Da’ la Zile-muncă cine a luat mai,mult? Una peste alta aproape 40 de lei pe zi... — Asta om vedea noi ! Și zi, vii au pus ? — Vii... ★ A mers vestea în cele trei comune din jurul dealului sterp, că, într-o seară, tovarăşul Valeriu Mitulescu, prim secretarul de partid al raionului, a spus oamenilor că pe dealul Jirului ar putea creşte viţa de vie. Intr-o dimineaţă, cîţiva oameni din Băleni au pornit să dea ocol dealului. S-au întîlnit şi cu vecinii din Oasele. — Bună vreme, oameni buni ! — Bună să fie... dar ce-i cu voi, vecinilor ?! Ori poate nu mai aveţi somn şi aţi ieşit să vă aerisiţi... — Am venit să vedem cum îi dealul ăsta şi ce am putea să-i facem... — Şi noi... Se întîlniseră cei dintîi oameni ai satelor Vecine — comuniştii — şi discutau soarta dealului sterp. — Voi pe cite braţe vă bizuiţi ? aduse vorba Mihai Puţanu — preşedintele de la G.A.C. „30 Decembrie“ din Oasele. — Pe toţi gospodarii ne bizuim, dacă ne apucăm serios de treabă... au răspuns cei din Băleni. — Serios, mai e vorbă?! Şi la noi tot aşa gîndesc oamenii... Dealul aburea de soare. La poalele lui oamenii, gospodari buni, îşi socoteau forţele. Aflaseră că în carneţelul prim secretarului erautrecute cu litere mici şi înghesuite, următoarele : „Primele 34 ha. vor intra în patrimoniul G.A.S. Moscu... Plantate cu vie vor aduce un venit anual de 680.000 lei... Prin amenajarea dealului prin muncă patriotică se vor economisi — 1.300.000 lei...“ Calcul simplu, convingător. Câştigul, din rodul pămîntului, peste trei ani. Acum, imediat, trebuiau cîştigaţi cei 1.300.000 de lei. Şi oamenii au rămas înţeleşi. Urmau să iasă la muncă patriotică. — Al cui va fi pămintul cel nou ? — Al nostru, al statului — tot una... 2.000 de colectivişti au ieşit la marea acţiune patriotică ce va schimba dealul Jirului intr-un deal al viilor (cine ştie că peste o vreme nu se va numi aşa ?) ★ Oamenii s-au împărţit în brigăzi. Munca a pornit. Organizatorul de partid al noului şantier, tovarăşul Constantin Zovod, spunea : — Brigăzile şantierului sunt ca cele în care oamenii muncesc in colectivă. Aci, pe şantier, întrecerea de pe ogoare continuă. Vor să ştie precis care-i prima, cum şi cit lucrează... Bădia Mihalache Buţurcă, om vechi de ani, sprinten la treabă, într-o clipită de răgaz, făcea anume consideraţiuni nu lipsite de miez („ăsta-i năravul lui: «filozofează !»“ — zic cei care îl cunosc). — Hotărît, pe lume se petrec lucruri fără seamăn. Eu, de-o pildă, am întîrziat la maşină şi am venit cale de 18 km. pe jos. De ce? Păi cînd toată lumea vine, eu să stau ? Nu c-aş fi oare să mă iau după buluc. Ştiu că ce se face aici e lucru mare. N-o să-mi ştie nimeni numele cînd treaba o fi gata. O să se zică : ,,via asta au făcut-o 2.000 de colectivişti...“ şi printre ei am fost şi eu ! Zicea baba: „stai mă, omule, acasă, nu te pune-n rînd cu copchiii, ei au zorul lor...“ Şi eu îl am pe al meu. Dacă au pornit oamenii să schimbe faţa pămîntului, eu să stau ,de o parte nu pot. Moşii şi bunii mei au fost clăcaşi şi nu puteau cuprinde în ochi pămîntul cel larg. Eu sînt slobod și tot pămîntul e al meu cu act în regulă. Care act ? Cererea de inseriere în colectivă pe care am semnat-o de acum cinci ani... — Bădie, lasă rogu-te filozofia, şi dă-i zor că ne rămin alţii ! — Nu se există... Bădia Mihalache se reapucă de treabă. Brigăzile de tineret nu-i dau răgaz. („Adică cum să-mi ia copchiii înainte ?“) Tinerii colectivişti muncesc şi cîntă. „Trandafir de la Moldova Te-aş iubi..." — Te uită la ei, ăştia din brigăzile lui Ion Dalboc, Mihai Cojocaru şi Costică Puţanu, de la Oasele, au făcut treaba de o zi în două ceasuri. Vîno şi flăcăi ! De acum o să fie nevoie de un grafic de întrecere, să vedem care-s mai buni — și organizatorul de partid zîmbi de noua lui grijă. Cu aşa oameni, planul de a reda agriculturii, 1.000 de hectare, ni se pare mic. O să-l calculăm din nou... Are dreptate, planurile sînt uneori modificatesubstanţial de viaţă... ...Seara oamenii abia se rup de munca începută. Sunt obosiţi. Dar cîntă, după o străveche obişnuinţă a locurilor, cîntece cu răsunet larg, moldoveneşti Cinteze despre cei care s-au trecut din viaţă năzuind spre fericire şi despre bucuria zilelor de azi. Bădia Mihalache, tras mai la o parte, potriveşte, murmurînd pe sub mustaţă, un cintec nou: „Foaie verde solz de peşte Inimioara în mine creşte..." Poate că şi cîntecul acesta va fi cintat, într-o seară, de flăcăii şi fetele acestor locuri... M. COLEŞIU corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Galaţi Fabrica „Electrofar“ produce becuri de toate tipurile, printre care şi becuri infraroşii necesare industriei siderurgice şi metalurgice, etc. In clişeu: tov. Virginia Iacob manevrînd maşina de închis becuri infraroşii. Ea lucrează cu un procent scăzut de rebuturi şi dă produse de calitate. Foto: AGERPRES Pagini de monografie: HUNEDOARA (Urmare din pag. la) Muncitoresc Român s-a început, cu această clădire, construcţia noului oraş“... 23 August 1948. Primii locuitori, familia lăcătuşului Ştefan Barbu. 10 iulie 1959. S-a dat în folosinţă încă un bloc. In cel de-al treizecişidoilea apartament al său s-a mutat familia prim-topitorului oţelar Dumitru Grigoroaie. Oraşul Nou are acum 12.402 locuitori. Pe cei mai tineri dintre ei îi vezi cu şortuteţe în faţă, îmbujoraţi de freamătul pădurii de stejar, culegînd flori să le dăruiască părinţilor cînd se întorc de la uzinele din vale. La marginea codrului, nu , rareori, întilneşti pictori amatori şi chiar artişti cu renume. Stau în faţa pînzelor. Zugrăvesc. Nu e uşor. Nici chiar pentru maestrul Angheluţă, venit de atîtea ori din Bucureşti, pentru a-şi întregi colecţia tablourilor începute în anul 1947. Ultima temă a pinzei sale e Blumingul. Tabloul e proaspăt. Mai păstrează încă mirosul vopselelor. Şi totuşi, maestrul a rămas în urmă. Mai are de zugrăvit un colţ nou al Hunedoarei. Adică al satului Pestiş, care azi se cheamă Laminorul de 650 mm. Dar cu oricîtă iscusinţă va fi mînuită pensula pictorului, totuşi nu poate reda întrutotul grandioasa panoramă a Hunedoarei a zilelor de azi. Ea este tablou viu, mişcător, căruia i-au dat suflare mii de constructori şi siderurgişti... Oţelăriile, furnalele, agregatele Hunedoarei sînt construite după ultimul cuvînt al tehnicii. Capacitatea lor totală de producţie nu suportă comparaţie cu potenţialul Uzinei de Fier din anii 1940—1944. Saltul uriaş, de la o uzină cu utilaj rudimentar, la un combinat siderurgic, s-a produs intr-un ritm uimitor de scurt, fără precedent. In istoria nouă a Hunedoarei s-au înscris multe fapte. Primul capitol al ei vorbeşte despre oameni... 4 Pagini de monografie : HUNEDOARA Anul 1948. Uzinele de Fier trec sub conducerea şi organizarea muncitorilor. Comuniştii plănuiau dezvoltarea producţiei, aflată pină atunci în declin. Greutăţile mari erau la cele două furnale Construcţia lor şubredă, înapoiată, istovea oamenii. Aşa se lucrase timp de şase decenii, de la elaborarea primelor tone de fontă. Pe platformele de încărcare, sute de muncitori, învăluiţi într-o veşnică ceaţă deasă de fum şi gaze, icneau la vagonetele pline cu bolovani de minereu, calcar şi mangan. Cînd se căsca clopotul, furnalul scuipa trombe de flăcări şi funingine. In încleştarea cu focul şi gazele, oamenii erau pîndiţi la tot pasul de primejdii. Unii cădeau în nesimţire, ameţiţi de tăria emanaţiilor toxice ce ieşeau din furnale. Ii luau cu targa. Cîte 10—15 deodată. Şi bătrînii încărcători Niculiţă Suciu şi Moise Ion Bogă au fost de multe ori căraţi cu targa. Aceştia erau ghiftarii ! Moştenirea a fost grea. Insă viaţa nouă trebuie să învingă. Chemarea comuniştilor i-a însufleţit pe ghiftari, pe topitori, pe toţi muncitorii uzinei: „Să dăm mai mult metal pentru refacerea economiei ţării !“ Pe platformele furnalelor s-a pornit întrecerea. Moise Ion Bogă, Niculiţă Suciu, Abel Straikofer şi Ion Zlătior, prin hărnicia, prin cuvîntul lor, i-au dat forţă. Din pîntecele furnalelor a început să pornească şuvoi mai multă fontă Elanul muncitorilor era însă de multe ori frînat. Nu-i ajutau furnalele. Se răsuflau, se înecau, le cădea căptuşeala de samotă, se ardeau gurile de vînt. Frămîntările erau din zi în zi mai mari. Cei mai iscusiţi meşteri ai uzinei le-au sărit în ajutor. Maistrul inovator Ion Gherean, echipele lăcătuşilor Toma Adam, Ion Neagu, Carol Tauş au început să dea viaţă planurilor întocmite de comunişti: reconstruirea furnalelor şi mecanizarea încărcării lor. Le lipsea experienţa, începuturile au fost dibuiri. Dar au mers înainte. Mecanizarea le-a luat luni, un an întreg. Bucuria a fost insă nemărginită, generală. Nu numai pentru furnalişti, ci pentru întreaga uzină. Vagonetele de pe platformele de încărcare au fost date la topit. Cu aceasta a dispărut pentru totdeauna meseria de ghibar... In 1949, inîindria întregii Hunedoare era furnalul 4, reconstruit din temelii. Era socotit „bijuteria“ uzinei. Pentru meşteri şi lăcătuşi reprezenta ceva mai mult: cunoştinţele profesionale la care ajunseseră. Reconstruirea în întregime a celor două furnale și punerea în funcțiune a celor care de-----------------------------------------------------------------★ MUNKA Din scrisorile CORESPONDENŢILOR VOLUNTARI * * Un rodnic schimb de experienţă Din iniţiativa Consiliului sindical raional Câmpina, a avut loc recent, la Uzina mecanică Poiana un schimb de experienţă cu privire la organizarea consfătuirilor de producţie şi a întrecerii socialiste. Au participat tovarăşi din conducerile administrative şi sindicale ale unităţilor din ramura petrolului. Din referatul prezentat pe această temă de preşedintele comitetului de întreprindere al Uzinei mecanice Poiana, tov, Ghimbaş, a reieşit printre altele că în acest an, consfătuirile de producţie au fost ţinute conform indicaţiilor date de tovarăşul Gheorghe Apostol cu ocazia şedinţei de constituire a Consiliului sindical orăşenesc Bucureşti. Adică întîi se ţin consfătuirile pe secţii în jurul zilei de 25 ale fiecărei luni, iar apoi cele pe grupe sindicale. Procedîndu-se în acest fel, s-a reuşit ca de fiecare dată să se ia din vreme măsurile corespunzătoare care să asigure buna desfăşurare a procesului de producţie în cursul lunii următoare. Eficienţa acestui sistem de ţinere a consfătuirilor se reflectă şi în obţinerea celor 4.960.000 lei economii la preţul de cost pe primul semestru al anului curent. Participanţii la consfătuire au arătat în cuvîntul lor că schimbul de experienţă organizat de Consiliul sindical raional este un sprijin preţios în munca ce o vor desfăşura în viitor in unităţile lor. După consfătuire, participanţii au vizitat secţiile uzinei, unde au putut vedea cum este organizată întrecerea socialistă, evidenţa acesteia cu ajutorul graficelor etc. C. Goran Una se propune şi alta se face în consfătuirea de producţie ce a avut loc în decembrie anul trecut la uzinele textile „7 Noiembrie“ din Capitală, s-a făcut, printre alte propuneri, aceea de a se instala în atelierul de întreţinere o forjă, care este absolut necesară mai ales lăcătuşilor. Că propunerea a fost bună o ilustrează şi răspunsul conducerii sectorului in care se spune : „Pînă la data de 1. III. 1959 se va instala o forjă în atelierul mecanic" Bucureşi, oamenii au aşteptat. Dar deşi termenul se apropia forja nu se vedea. lată însă că în loc de forja promisă şi aşteptată, conducerea sectorului mecanic instalează în atelier un cuptor termic pentru cărți piese, care nu era necesar, deoarece exista unul asemănător. Curios este şi faptul că acest cuptor a căpătat şi denumirea de inovaţie, ca realizare a tov. Anatole Gladiuc. Bineînţeles că oamenii au început să-şi pună întrebarea : „Ce fel de inovaţie e asta, cînd în atelier mai avem un asemenea cuptor ?. Noi de forjă avem nevoie, nu de 2 cuptoare“. Şi a venit noua consfătuire de producţie. De data aceasta, în iunie 1959 Cu acest prilej strungarul Vlad Vasile a cerut din nou să se monteze forja. In loc de răspuns, şeful sectorului, tovarăşul Gabor Fazekas, a căutat să-l lămurească că cuptorul termic ar fi mai bun decît forja. Bineînţeles că n-a reuşit. O fi el cuptorul bun pentru călțt piese, dar forja e mai necesară. In timp ce cu o forjă, fie ea mecanică sau manuală, cu cărbune sau cu gaze, poţi înroşi fierul numai pe porţiunea unde ai nevoie, la cuptor nu se poate face asta. Cuptorul termic stă degeaba în atelier şi numai odată sau de două ori pe lună se căleşte cite o piesă în el, deoarece atelierul e de întreţinere şi nu de producţie în serie. Ca forjă, lăcătuşii folosesc cuptorul vechi. Şi de multe ori recurg la aparatul de sudură autogenă, ceea ce duce la risipă de oxigen. Cine are interesul ca munca să fie îngreunată şi mai ales cine are interesul să strecoare o aşa-zisă inovaţie ? La aceasta ar putea răspunde conducerea uzinelor sau chiar Departamentul Industriei Ușoare, Ion Jincu Cerinţe justificate In cursul acestei veri îmbelşugate, populaţia oraşului Turda a avut unele nemulţumiri in legătură cu aprovizionarea pieţii. Este adevărat că o serie de legume de bază ca: ceapă, cartofi, fasole verde, dovlecei, morcovi etc., se găseau din abundenţă şi la preţuri din ce in ce mai ieftine, datorităcontractărilor făcute din timp şi livrărilor masive din partea unităţilor agricole socialiste din raion. In schimb roşiile, ardeii, vinetele au apărut foarte tirziu pe piaţă şi — fiind aduse de către O.C.L. Aprozar din alte regiunii — se vindeau pină mai zilele trecute la preţuri ridicate. Foarte mult lăsa şi lasă încă de Nota redacţiei. Luînd legătură cu Direcţia comerţului cu legume şi fructe din Departamentul Comerţului Interior, ni s-a arătat că în ultimele zile aprovizionarea oraşului Turda atît cu legume cît şi cu fructe s-a îmbunătăţit mult. Cu privire la perioada arătată de corespondent însă ni s-a confirmat că „Aprozar“-Cluj nu a utilizat în suficientă măsură resursele locale de fructe, care într-adevăr în acest an erau mai reduse datorită unor calamităţi ivite în regiune. De asemenea, el n-a folosit la începutul sezonului decît parţial posibilităţile de care dispunea regiunea Oradea pentru livrarea cireşilor şi caiselor. In acest fel conducerea „Aprozar“-Cluj, a căutat să evite riscurile care decurg din perisabilitatea ridicată a acestor fructe. Dar, aici este vorba şi de lipsă de iniţiativă din partea organelor de resort dorit aprovizionarea cu fructe. La Aprozar au existat mai tot timpul cantităţi foarte mici, iar in unele zile au lipsit cu desăvirşire, astfel că cetăţenii erau nevoiţi să cumpere de la producătorii individuali, care le desfac la preţuri ridicate. Aprozar-Turda susţine că situaţia aceasta se datoreşte faptului că fructele trebuie aduse din Oradea şi Arad, dar nu e mai puţin adevărat că „Aprozar"Cluj nu a folosit suficient resursele de fructe ce există in regiune pentru aprovizionarea oraşului Turda. Victor Salzman ale sfatului popular regional în stabilirea cotelor de perisabilitate. La rîndul ei nici conducerea „Aprozar“Turda n-a manifestat iniţiativă, în sensul de a face ea însăşi comenzi din alte regiuni şi de a urgenta livrarea lor. De altfel ni s-a comunicat că pentru aprovizionarea cu zarzavaturi timpurii există posibilităţi de instalare la Turda a unor sere. încălzitul s-ar putea asigura cu uşurinţă şi ieftin cu resurse locale ca şi cu apele reziduale provenite din uzinele oraşului ; de asemenea, sticlă, ciment şi alte materiale de construcţie se găsesc din belşug în acest oraş. Nădăjduim că comitetul executiv al sfatului popular regional Cluj, ca şi cel al sfatului popular Turda, îşi vor spune cuvîntul în legătură cu cele de mai sus. Noile măsuri tehnice duc la economii Oţelarii uzinelor metalurgice ,,Gheorghe Gheorghiu-Dej“ din Tîrgovişte se preocupă de a folosi tot mai mult tehnica înaintată. In acest sens, de curînd s-a trecut la „turnarea în miezuri a corpului robinet cu ventil şi a penelor de la produsul vane“. Datorită acestui procedeu se ajunge la scăderea rebuturilor, la reducerea maselotajului şi se realizează o economie anuală de 200.000 lei. De asemenea, punerea în funcţiune a unui cuptor rotativ pentru metale neferoase permite a se înlocui unele materiale cu altele mai ieftine, obţinîndu-se astfel economii lunare, de 30.000 lei. M. Avanu Se pregătesc din vreme Pentru a asigura buna desfăşurare a procesului de producţie pe timp de iarnă, conducerea fabricii de ciment „Ilie Pintilie“ din Fieni a trecut la luarea măsurilor corespunzătoare. Astfel s-au achiziţionat însemnate cantităţi de calcar şi marnă pentru crearea stocurilor necesare şi se acordă o atenţie deosebită pregătirii utilajelor şi instalaţiilor. In curînd se va face revizia instalaţiilor de păcură, curăţirea bazinelor de pastă, izolarea conductelor de apă la morile de ciment, se vor înlocui unele injectoare la cuptoarele de clincher etc. De asemenea se iau măsuri pentru repararea ușilor, ferestrelor, etc. N. Popescu Pagini de monografie : HUNEDOARA , multă vreme erau părăsite au marcat primul pas în realizarea uneia din principalele sarcini ale primului plan anual al ţării: refacerea şi dezvoltarea siderurgieiAnii 1949—1950 vorbesc despre etapa unei mari afluente de oameni spre cetatea Corvinilor, ce avea să devină — aşa după cum hotărîse partidul — un mare combinat siderurgic. Au apărut brigadierii. Ii vedeai în fiecare dimineaţă. Frămîntau noroaiele uliţelor înguste şi cîntau. Duceau cu ei flamuri roşii... Primăvara lui 1951. Populaţia oraşului s-a mărit de citeva ori. Valea Cernei s-a umplut şi mai mult de clocotul vieţii. Au sosit excavatoare, buldozere, autocamioane şi utilaje din Uniunea Sovietică. Lingă furnalul 4 a început construcţia primului obiectiv al cincinalului. Mai întîi oamenii au coborît în adine, apoi s-au înălţat cu schelele tot mai sus. Lingă ele, montorii reşiţeni, conduşi de tehnicianul Alexandru Ghedeon, au ridicat turnul macaralei de 90 metri. Cu ea s-au montat sute de tone de piese metalice. Furnalul automatizat creştea văzînd cu ochii. Oamenii lui Gheorghe Cuşimir şi Alexandru Benedec Aspect de la unul din posturile de comandă automată al marelui blunting. Ștrandul băilor Victoria FILE DIN JURNALUL TABEREI înainte de a intra in tabăra de pionieri organizată de Consiliul Central al Sindicatelor in pădurea de pe raza comunei Virteju, raionul Domneşti, eşti oprit la poartă de un pionier. Cu aere grave „mica sentinelă“, făcindu-ţi semn cu mina, iţi impune să te opreşti. — Vă rog să aşteptaţi să vină tov, director. Bineînţeles, ne-am conformat. Mai departe, am fost obligaţi să ne supunem şi indicaţiilor pionierilor de serviciu de la pancul sanitar, care ne-au dat toate cele necesare pentru îndeplinirea formalităţilor de igienă (obişnuita gargară şi spălarea miinilor). In curtea spaţioasă a taberei domnea liniştea, semn că pionierii erau plecaţi undeva. Intr-adevăr, copiii erau la program, fiecare detaşament căutind un loc cit mai plăcut pentru odihnă sau joacă. Am profitat de acest timp pentru a ne interesa şi a cunoaşte diferite aspecte din activitatea celor 310 pionieri veniţi la odihnă din regiunile Bucureşti, Constanţa, Craiova şi Piteşti. In serii de cite 21 de zile, pionierii, fii de muncitori, tehnicieni şi funcţionari, au asigurate cele mai bune condiţii de cazare şi hrană, bineînţeles, nescăpind de grija organizatorilor şi asigurarea condiţiilor de educaţie şi de distracţie. La fel ca şi intr-o şcoală, pionierii sunt organizaţi pe detaşamente şi grupe. Ca să ne dăm mai bine seama cum îşi petrec copiii timpul am răsuoit jurnalul taberei şi al celor 8 detaşamente, încă de la lectura primelor pagini, care încep cu ziua de 1 iulie, sunt aşternute in toate caietele fraze ce uneori par stiigace, dar care exprimă mulţumirea lor pentru posibilitatea dată de a veni la odihnă cit şi pentru felul cum au fost primiţi la sosirea in tabără. Chiar in prima zi a sosirii, pionierii s-au constituit in 8 detaşamente, fiind ales ca responsabil al taberei pionierul Ilaiicu Marian, elev in clasa a Vil-a la o şcoală elementară din Craiova. Activitatea pionierilor in zilele petrecute aici este destul de variată. Aşa, de pildă, mare le-a fost bucuria in ziua de 6 iulie cind in sunetul trompetelor au plecat intr-o excursie la riul Argeş. După plajă şi o baie bună, la locul excursiei a sosit şi căruţa cu gustări. Ziua petrecută a fost marcată in toate caietele celor 8 detaşamente ca o zi frumoasă şi plină de veselie. A doua zi au plecat in excursie in pădure unde, de asemenea, jocul şi voia bună n-au lipsit. Pionierii n-au scăpat din vedere nici amenajarea taberei. Astfel, intr-una din zile toţi au fost mobilizaţi pentru aranjarea rondurilor de flori din faţa clubului, au pavat o alee intre dormitoare, au măturat curtea şi au făcut şi alte treburi gospodăreşti pentru ca odihna lor aici să fie cit mai plăcută. In această acţiune jurnalul taberei a evidenţiat in mod special pe pionierii Negrea Crăciun, Papandonatos Mariana, Stancu Marian, Traicovici Viorica şi alţii. Copiii au vizitat şi gospodăria agricolă colectivă din comuna Virteju. Şi pentru ca drumul să nu le fie degeaba, ei s-au pornit şi la treabă. Astfel, numai in citeva ore ei au reuşit să stringă de pe tarlalele gospodăriei 130 kg spicc de griu. După ce colectiviştii au mulţumit pionierilor au fost din nou invitaţi şi la culegerea caiselor din pomii gospodăriei, invitaţie ce nu putea fi refuzată. In citeva rinduri pionierii au organizat şi focuri de tabără, unde jocul şi cintul au întregit tabloul pitoresc al naturii. Ca şi la şcoală, detaşamentele au fost in întrecere. De cele mai multe ori jurnalul taberei a evidenţiat detaşamentul nr. 8, condus de instructorul Popescu Sergiu, învăţător la şcoala de 7 ani din comuna Băleni, raionul Olteţu, regiunea Craiova. O mare atenţie se dă educaţiei copiilor din partea instructorilor de pionieri, care sunt învăţători sau studenţi, împreună cu instructorul superior, cu o zi înainte, ei pregătesc programul pentru ziua următoare. Fiecare oră din program este minuţios pregătită. In diferite ocazii, ca, de pildă, atunci cind au vizitat gospodăria agricolă colectivă, ei au explrat copiilor politica partiduluii nostru pentru colectivizarea agriculturii, arătind avantajele pe care le au ţăranii colectivişti ca şi importanţa creşterii producţiei de cereale la hectar. ...Din depărtare se auzea sunetul trompetelor, pionierii se întorceau in tabără. Era ora cind trebuia să le fie servită gustarea Cind am ieşit din club privirea ne-a fost oprită şi la colţul Festivalului unde pionierele pregătiseră frumoase cusături ce aveau să fie date in dar la festivalul care urmau să-l facă in tabără. M. BOZIANU 6 Pagini de monografie : HUNEDOARA au atins punctul cel mai înalt: supapele de siguranță. De acolo priveau în jos, la fratele mai în vîrstă, dar mai... mic al noului furnal. 7 Noiembrie 1952. In istoria combinatului siderurgic se înscrie un eveniment important. Noul furnal automatizat nr. 6 a elaborat prima şarjă de fontă. Producţia lui zilnică, egală cu a trei furnale vechi... Asaltul a fost declanşat pe toate fronturile. Pe şantierele viitoarelor obiective: uzina cocsochimică fabrica de aglomerare a minereului, o nouă termocentrală electrică, furnalul nr. 5. Miile de constructori împleteau tone şi tone de oţel, turnau trenuri întregi de beton, zideau milioane de cărămizi. In timp ce pcnupele fierarului betonist Petre Ionescu monta la 15 metri adîncime armătura bateriilor de cocs, echipa lui Gheorghe Buch scruta zările de la 100 metri înălţime, din vîrful coşurilor de fum. Siderurgiştii admirau însufleţirea, dîrzenia, eroismul constructorilor. Dar şi despre faptele lor vorbeau hunedorenii, întreaga ţară. La cuptoarele Martin, iniţiativa oţelarului Gheorghe Simeria de introducere a metodei sovietice Matulineţ pentru elaborarea şarjelor rapide, era preluată. Echipele lui Petru Forţu, Aurel Stanciu, Traian Bîrlea şi Ştefan Tripşa au răsturnat vechile calcule privind capacitatea cuptoarelor. De la indicile de 2,5 tone pe metru pătrat suprafaţă vatră cuptor-zi calendaristică, au săltat la 3,5 tone- In vremea aceea erau socotite recorduri- Literatura sovietică de specialitate le-a creat pîrtie şi mai largă. Topitorii au prins gustul cărţii- I-a ajutat să aplice noile metode ale oţelarilor sovietici Macar Mazai şi M. Privatov-Mulţi oţelari hunedoreni au avut fericitul prilej să cunoască şi să lucreze alături de siderurgiştii sovietici din Magnitogorsk, Dneprodzerjinsk, Kuzneţk, să-şi perfecţioneze şi mai mult cunoştinţele tehnico-profesionale. Au învăţat să muncească nu numai într-un chip creator, ci să-şi însuşească de la oamenii sovietici calităţile unui om nou, cu o înaltă ţinută morală, pătruns de un fierbinte patriotism. Cînd Aurel Stanciu, prim-topitorul, s-a întors din Uniunea Sovietică, săptămîni în şir a trebuit să răspundă celor mai felurite întrebări. Oamenii doreau să cunoască noi amănunte despre viaţa şi Pagini de monografie : HUNEDOARA 7 munca oțelarilor sovietici. întrebările curgeau ca ploaia de vară . — La ce indice de utilizare au ajuns ? — Cum merg cu șarjele rapide ? — Noi aplicăm întocmai metoda lui Matulineț? La toate acestea, Aurel Stanciu răspundea cu amintiri încă proaspete de pe platformele uriaşelor oţelării ale Magnitogorskului. In oţelărie, recordurile anterioare au fost doborîte. Media indicilor de utilizare a cuptoarelor s-a urcat la 4,2 tone oţel. Procesul de producţie a fost continuu îmbunătăţit. Sistemul de turnare a oţelului s-a modernizat. Pe calea de rulare au apărut macarale de mare tonaj. Au dispărut şi gazogenele ce primejduiau sănătatea oţelarilor. In locul lor, la cuptoare, s-au introdus injectoare cu păcură. Se mîndreau oţelarii cu rezultatele lor. Dar şi schimburile maiştrilor laminatori losif Trifu, Gheorghe Andrăşescu şi Petru Constantin aveau izbînzi în întrecere. De la 40—45 lingouri laminate într-un schimb, au ajuns să le dubleze numărul. Multe din laminate au fost transformate în blindaje pentru furnale, în forme şi piese metalice de mare tonaj. In vreme ce siderurgiştii îşi consolidau tot mai mult succesele, constructorii terminau noi obiective. Calendarul construcţiilor hunedorene îşi mărea filele . 20—VII—1953: Se dă în exploatare fabrica de oxigen. 2—XI—1954: Fabrica de aglomerare trimite furnalelor minereu aglomerat de Crivoirog. 1—V—1955 : De la fabrica de dolomită pornesc către oţelărie primele basculante cu dolomită calcinată. 18—VII—1955: Termocentrala electrică nr- 2 trimite agregatelor primele mii de kilowaţi. 26—ViI—1955: Intră în funcţiune bateria I-a a uzinei cocsochimice. 22—VIII-1955: Din bateria a doua a uzinei cocsochimice se descarcă prima şarjă de cocs. 1—VIII—1956 : Furnalul nr. 6 este Întrecut în volum şi înălţime de noul fural automatizat de 700 m.c. Producţia lui e deodată şi jumătate mai mare decît aceea pe care o dădeau la un loc toate furnalele existente in anii 1937—1944...