Munca, aprilie 1970 (Anul 26, nr. 6960-6985)

1970-04-08 / nr. 6966

Pagina a 2-a Urmînd zguduitorul „La Est de Eden“ și precedînd autobiograficul „America, America“, „Splendoare în iarbă", găzduit de ecranele noastre după nouă ani de la realizarea sa, se înscrie in sfera preocupărilor realiste ale reputatului regizor ame­rican, completînd prin argu­mente investite cu aceeaşi forţă emoţională vehementa sa pledoarie împotriva con­formismului, a falsului pu­ritanism şi a acelui angre­naj al convenienţelor so­ciale care striveşte orice as­piraţie spre libertate spiri­tuală şi afectivă, spre sim­pla şi fireasca fericire ome­nească. Purtînd amprenta roman­tismului, discret al versuri­lor poetului englez Words­worth, despre caracterul e­­femer al visurilor tinereţii, întruchipate în delicata imagine a „splendoarei din iarbă“ care se stinge, dar lasă oamenilor amintirile capabile să le stimuleze do­rinţa de a purta „ce-a mai rămas“ din ea pe drumuri­le aspre ale vieţii, acest film al lui Elia Kazan reia, în altă ipostază şi în altă e­­pocă, obsedantul conflict între generaţii, cu­ diferitele sale implicaţii şi consecinţe. Conflictul, ne demons­trează Elia Kazan, este de­, terminat şi alimentat de condiţii sociale şi politice, de mentalităţile şi prejude­căţile pe care aceste condiţii le generează. în „La Est de Eden", un tată puritan, care refuză compromisul specu­laţiilor economice la modă în anii primului război mondial, întîmpină răzvră­tirea violentă şi tragică a unui fiu care-1 adoră, dar nu-i poate înţelege şi accep­ta construcţia psihică in­tolerantă, împietrită în tă­cere. Răzvrătitul era acel unic James Dean care am­plifica revolta personajului cu accentele contemporane ale protestului, generaţiei sale. In „Splendoare în iarbă", două familii sacrifică dra­gostea pură şi trainică a ti­nerilor Bud şi Dannie, în numele unei implacabile tendinţe de înavuţire, disi­mulată de falsele principii şi prejudecăţi puritane. Cri­za economică a anilor ’30 şi răsunătorul crah al bursei din New York vor strivi orice încercare sau posibili­tate a nefericitului cuplu de îndrăgostiţi de a rentai două existenţe prea timpuriu şi zadarnic mutilate. Şi Bud şi Dannie protestează împotri­va autorităţii părinteşti, el strîngînd din dinţi în aş­teptarea eliberării de sub tutela unui tată pe cît de mărginit pe atit de încăpă­ţînat, ea ajungînd pînă la încercarea disperată de a-şi lua viaţa. Dar în ultimă in­stanţă este o revoltă în ge­nunchi, nici unul din eroii ei neavînd puterea de a în­frunta lipsurile materiale şi prejudecăţile unei socie­tăţi în esenţă corupte, pen­tru a salva un sentiment de o reală frumuseţe şi trăini­cie. Elia Kazan se relevă mai puţin tranşant în susţinerea dezbaterii propuse, dispus — in ciuda declaraţiilor prin care neagă categoric o posibilă interpretare freu­­diană a conflictului — să a­­corde, pe alocuri, o excesi­vă atenţie amănuntelor na­turaliste şi să facă concesii acelei manii psihanaliste, foarte la modă în America, mai ales cu cîtăva vreme în urmă. Mai mult decit în alte filme ale sale, regizorul de teatru Elia Kazan recurge cu prioritate la compoziţii de cadru care reeditează pe peliculă ambianţa construc­ţiei scenice a diferitelor momente, evadările in exte­­rior ale aparatului de filmat fiind oarecum accidentale şi în flagrantă discordanţă calitativă cu majoritatea secvenţelor. Şi apoi, chiar dacă-i sea­mănă izbitor la chip, Wa­rren Beatty nu este nici pe departe James Dean, iar personajul său se pierde într-o răzvrătire molatecă, susţinută prea mult prin mijloace exterioare şi mu­lt prea puţin prin acel auten­tic zbucium interior care ar fi tălmăcit mai fidel inten­ţiile regizorului. Şi inevita­bil nici sensibilitatea sau sinceritatea trăirii Natalie­ Wood nu-şi află rezonanţa cuvenită vizavi de acest partener nu prea convingă­tor. LUCIA BOGDAN „Splendoare in iarbă“ Printre formaţiile artistice de amatori cu o bogată acti­vitate se numără şi orchestra de mandoline a sindica­tului Uzinei de tractoare-Braşov Foto : P. COZIA ­ Petalele „Nufărului“­­ nu sunt încă­­ imaculate (Urmare din pag. 1) ni se execute manopera cit se poate de urgent. Spre surprinderea noas­tră însă, ni s-a răspuns că acest lucru nu este posibil, deoarece pentru ziua respectivă capaci­tatea centrului s-a com­pletat. Am revenit a doua și a treia zi şi de fiecare dată ni s-a invo­cat acelaşi motiv. In ase­menea situaţie, bineînţe­les că am renunţat la serviciile „Rapidului . Contactul cu el, însă, ne-a pus la grea încercare nervii şi răbdarea" îtr-o altă scrisoare, C. Drăghici, ne sesizează că a dat pentru spălare niş­te cămăşi, la centrul din Calea Moşilor nr. 88 şi a fost nevoit să aştepte 12 zile. Exemple asemănă­toare întîlnim şi la cen­trele din străzile Galaţi, Apolodor etc. Am luat numai cîteva din scriso­rile sosite în ultima săp­­tămînă la redacţie şi al căror conţinut dezvăluie aceleaşi racile : mano­peră de proastă calitate, termene de executare foarte lungi, insuficientă politeţe şi respect faţă de cetăţeni, manifestată de unii salariaţi ai „Nu­fărului“. Urmările unei aseme­nea stări de lucruri sunt multiple, aspectul esen­ţial fiind acela al nesa­­tisfacerii cererilor de prestaţie ale populaţiei în condiţii corespunză­toare. Avînd în vedere cele relatate, ne între­băm pe drept cuvînt: care este cauza greută­ţilor existente, ce anume afectează buna servire a cetăţenilor ? Fără îndoială, defici­enţele semnalate îşi au izvorul în organizarea necorespunzătoare a muncii. Este ştiut că bu­nii gospodari se pregă­tesc din vreme atît pen­tru sezonul cald cît şi pentru cel rece. Aceştia, finind seama de anotimp, îşi revizuiesc periodic garderoba, triindu-şi lu­crurile care urmează să ia drumul... „Nufărului". Şi aşa se face că în mar­tie, aprilie şi octombrie, deci trei luni pe an, uni­tăţile de curăţătorie şi spălătorie sunt foarte a­­glomerate. Fenomenul se repetă cu regularitate an de an. Firesc era, ca în­treprinderea să fie pre­gătită pentru a face faţă solicitărilor. Din păcate, însă, în această privinţă progresele înregistrate sunt infime, în loc să ac­ţioneze energic, cu per­spectivă, conducerea „Nufărului“ şi în special şefii de centre se resem­nează, dau vina pe... se­zon. Şi atunci, unii res­ponsabili de unităţi mai ingenioşi, (Rahova, Mo­şilor, Drumul Taberei) re­curg la un vicleşug. In­­tr-o clipă lipesc pe uşa centrului un anunţ cu ur­mătorul text : „Comple­tat capacitatea" în faţa acestui „politicos aver­tisment", cetăţeanul re­nunţă la serviciile „Nu­fărului". De neînţeles este însă o altă situaţie şi anume, că în timp ce anumite centre sînt ne­voite să refuze clienţii, fiind prea încărcate, al­tele, cu capacitate de lu­cru dublă şi chiar triplă (Militari şi Negustori), au goluri în activitatea lor. Faptele sînt cunoscute dar nimeni nu s-a gîndit la descongestionarea centrelor supraaglome­rate prin dirijarea surplu­sului către cele mai pu­ţin solicitate. Situaţia e de-a dreptul bizară. Un asemenea mod de a munci aduce nu numai prejudicii întreprinderii, ci şi critica justificată a cetăţenilor. „Nufărul" are însă şi alte „pete“. Şi rău este că ele ajung chiar la cei care au cerut îndepărta­rea lor. Se înapoiază de multe ori cetăţenilor haine curăţate superficial, pe care se găsesc urme de grăsime, sau vopsea. Lenjeria este cînd şifo­nată, cînd îngălbenită de maşinile de călcat. Vop­situl suferă şi ei meta­morfoze nedorite. Soli­ciţi o nuanţă dar ţi se „creează" alta. De ce toate acestea ? Pentru că calificarea muncitorilor nu este la nivelul cerinţe­lor, se lucrează negli­jent, fără spirit de răs­pundere. Uneori, maşinile merg în gol, alteori, pen­tru a se recupera rămâ­nerea în urmă, se încar­că peste gabarit. Urma­rea : dese defecţiuni tehnice, stagnări, etc. Controlul îndeplinirii sar­cinilor este de asemenea slab, lipsit de eficienţă. Se acordă rabat calităţii, se tolerează actele de in­disciplină, facilitîr­d în acest fel săvîrşirea alto­ra, înlăturarea deficienţe­lor care persistă în acest sector de servire publică, impune luarea unor mă­suri urgente, un accent deosebit punându-se pe folosirea întregii capaci­tăţi a maşinilor, ridica­rea calificării profesio­nale şi întărirea spiritu­lui de răspundere al lu­crătorilor. Acţionînd în aşa fel, trebuie să se aibă în vedere că singura ra­ţiune de a fi a acestor uni­tăţi, este de a sta la dis­poziţia publicului şi nu invers. Desigur, nu este uşor să satisfaci exigenţa celor 1 200 000 de oa­meni ce solicită anual serviciile „Nufărului", dar concentrîndu-şi efor­turile, colectivul acestei întreprinderi va culege și roadele muncii lui, făcînd ca de pe petalele „Nu­fărului“ să dispară con­tinuu petele. Un colectiv al Tea­trului Naţional din Cluj în turneu în Italia Răspunzînd invitaţiei Direcţiei Teatrului Me­­tastasio din Prato, Tea­trul Naţional din Cluj a plecat marţi intr-un turneu în Italia. Ar­tiştii clujeni vor pre­zenta pe scenele tea­trelor Prato, Roma, Milano, Genova şi To­rino spectacole cu pie­sa lui William Sha­kespeare „Un vis din noaptea miezului de vară" a cărui premieră a avut loc recent. Piesa este regizată de Vlad Mugur, directorul tea­trului. Muzica a fost compusă special pentru spectacolul Shakespea­rean de Pascal Bento­­iu, care este şi dirijorul formaţiei de jazz. Sce­nografia o semnează Mircea Matcaboji. La reuşita spectacolului, alături de actori drama­tici îşi dă concursul şi un grup de balerini de la Opera Română. MUNKA controlul obştesc pretinde spirit gospodăresc şi corectitudine (Urmare din pag. a l-a) Speriaţi de faptul că primă­vara trecută i-a găsit des­coperiţi la acest produs, a­­nul acesta au făcut exces de prevedere. Care demon­strează o activitate neba­zată pe calcule statistice, un empirism dăunător. în decembrie şi ianuarie, cea­pa a polarizat interminabile „cozi" în faţa tonetelor I.L.U. Situaţie care a dus la umflarea preţului pretins cumpărătorilor de micii producători. Şi acum, cînd ceapa verde îşi cere drep­turile, silozul lăcătuit (şi prost întreţinut) e pericli­tat de perisabilitate. Da, pieţele se înfăţişează cu cantităţi însemnate de marfă şi cu un plus de es­tetică. Aşa cum se şi cere într-un comerţ civilizat (şi încă la produse alimen­tare), vînzătorii dovedesc gust în aranjarea şi oferi­rea mărfurilor, ei înşişi se prezintă într-o ţinută plă­cută, cu halate şi bonete. Tarabele sunt curate, proas­păt vopsite, platourile spă­late şi bine întreţinute. Ex­celează, sub acest raport, pieţele Amzei, Obor şi Bu­­zeşti. Dacă pentru înnoirile es­tetice ne bucurăm (deci, se poate !), n-avem decît re­grete pentru recrudescenţa vechilor lacune în etica unor lucrători din acest compartiment al comerţu-,­lui. Şi uneori pornesc chiar din depozite. Un sondaj al echipelor de control ob­ştesc la preambalatele des­făcute în piaţa Buzeşti ne-a arătat că la 5 pungi lipsesc 100 grame de fasole (între 10—30 grame lipsă la fie­care), la 5 pungi cu ceapă veche minusul este de 110 grame, iar la 6 pungi cu zarzavat de supă lipsa a­­­­junge la 145 de grame. Nici o pungă nu depăşea gra­majul prescris­­ în fond, avem de-a face cu ultragierea preţului le­gal. Ca şi în cazul vînzăto­­rului Dumitru Rădulescu (unitatea nr. 9 Amzei) care selecţionase (şi dosise) 50 kg cartofi, de calitate, 4 bucăţi la kilogram. N-a a­­pucat să-i plaseze la „in­terpuşi“, întrucît controlo­rii obşteşti l-au vizitat în zori. O cumpărătoare a ce­rut vînzătorului Dumitru Dumitru (tot din Amzei) să-i recîntărească păsările. La 2 găini i se încasase 2,5 lei în plus... La „Gostat" din piața Vitan toate cînta­­rele porneau cu un handi­cap (în defavoarea clientu­lui) de 25 grame... Unii măcelari au fost din nou obiect de critică in procesele verbale în­cheiate de controlorii ob­ștești. La centrul „Giuleşti“ s-au găsit 100 kg carne (a­­leasă pe sprinceană) dosită. La centrul 54— Amzei s-a descoperit un nou sistem de suprapreţ la sortimentul „porc gras". Se scoate car­nea şi se toacă, iar slănina se decontează „carne ne­­vîndută“. E drept că e­­xistă un afiş vizibil „Nu tocăm carne decit la ce­rere !", dar măcelarii ne­cinstiţi aveau 25 kg carne tocată „preventiv“. Paten­tul acestui procedeu necin­stit este „revendicat" şi de lucrătorii măcelăriei din Bd. Mărăşeşti nr. 42... Nu ne propunem aici să înşirăm nici cazurile, nici modalităţile de a obţine su­­prapreţuri. Din păcate, sunt (încă) destule. Sperăm că Inspectoratul Comercial al municipiului va tria proce­sele verbale încheiate de controlorii obşteşti şi va ac­ţiona în consecinţă (ar fi, într-un fel şi o satisfacţie pentru sutele de muncitori şi funcţionari din între­prinderi, care au renunţat la orele de binemeritată o­­dihnă duminicală, pentru a împlini o cerinţă obştească, cetăţenească­. Din acest raid reţinem ceea ce este mai important: noile măsuri de organizare a comerţului cu legume şi fructe dau roadele scontate. Piaţa este din ce în ce mai bine aprovizionată. Şi exis­tă suficiente posibilităţi de îmbunătăţire a activităţii o­­ficiilor I.L.F., de a da înlă­turi vechile forme birocra­tice, de a lega punţi direc­te între gospodăriile agri­cole şi unitatea de desfa­cere, asigurind o aprovi­zionare bună a pieţelor, o deservire civilizată. Iată o imagine care dovedeşte proasta gospodărire în depozitul Afumaţi al Centrului de producţie şi desfa­cere nr. 5 Obor. Aici se deteriorează în mediu „lacu­stru“ importante cantităţi de ambalaje (directorul Cen­trului, economistul Petrică Iordache). In „vizită" cu echipa de control obştesc la tonetele de legume şi fructe din piaţa Dorobanţi. îmbunătăţirea circulaţiei trenurilor... In­ conţinutul articolului „Prejudiciile economice şi sociale ale întirzierii tre­nului cursă“, publicat de noi la 11 N­. a.c., ne refeream la nece­sitatea creării unor condiţii civilizate de transport pentru cei aproape 20 000 de salariaţi, în marea majoritate muncitori din localităţile învecinate Braşovului, care lucrează în uzinele, fabricile, pe şantierele acestui oraş. „Cele înfăţişate în articol sînt juste — ne răspunde Regionala C.F.R.—Braşov. Conducerea a luat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea circulaţiei trenu­rilor pe toate direcţiile, inclusiv Sibiu— Braşov, prin urmărirea acestor trenuri de organele noastre competente pentru a nu se mai provoca întîrzieri. în privinţa vitezei acestor trenuri­­cursă, s-a studiat şi aprobat schimbarea mijloacelor de remorcare, astfel, că în­­cepînd cu noul orar al mersului trenu­rilor, pe anul în curs, viteza va fi spo­rită în raport cu necesitățile de exploa­tare, pentru o mai bună deservire a călătorilor". Aşteptăr­! Pînă cînd? Apreciem promptitudinea cu care ne-a răspuns Mi­nisterul Industriei Lemnului la ur­mare dm arti­colul „Reducerea cheltuielilor materiale de produc­ţie“. In scrisoarea adresată redacţiei se spune : „Di­recţiile din minister vor prelucra aspectele semnalate cu toate întreprinderile din sector pe profil de ac­tivităţi — mobilă, stratificate cherestea, ambalaj etc. Cu această ocazie se vor stabili măsuri concrete care să ducă pe viitor la eliminarea risipei de ma­teriale şi materii prime". Era mai bine dacă însuşi ministerul contura unele din aceste măsuri. Or, poate le-a luat deja şi nu vrea să le divulge. Ne exprimăm însă nedumerirea în legătură cu absenţa unui răspuns de la Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, vizat şi el în acest arti­col, pentru că în unele unităţi din subordinea sa („Independenţa“ — Sibiu, „Steagul roşu“ — Braşov şi altele) nu se acordă toată atenţia descoperirii şi valorificării a noi posibilităţi de utilizare mai ra­ţională a mijloacelor materiale, economisirii mate­riilor prime şi materialelor, gospodăririi cu grijă a acestora. La M.I.C.M. nu se citeşte ziarul „Munca“, sau aspectele semnalate au creat o dilemă care ne­cesită prea îndelungate studii ? Reamintim că regle­mentările în vigoare nul acordă decît 30 de zile pentru asemenea studii, de la data apariţiei artico­lului critic. De asemenea nu au răspuns redacţiei in legătură cu problemele dezbătute în articol comitetele sin­dicatelor de la C.I.L.—Sighet, C.I.L.—Braşov, „Inde­pendenţa“—Sibiu şi „Steagul roşu“—Braşov. Mai că-ţi vine să le spui tovarăşilor preşedinţi ai acestor sindicate : „Şi tu, fiul meu Brutus !“ Anchetă penală... Sesizată de apariţia în ziarul nos­tru a articolului : „De cînd se sanc­ţionează delapidarea cu muistrare scrisă ?“ din 7 ianuarie a.c„ Procura­tura din Mediaş ne scrie următoa­rele : „La data de 8 ianuarie 1970 s a cerut conducerii Uzinei chimico­­metalurgice Copşa Mică să ne trimită de urgenţă dosarul de revizie conta­bilă privind pe numiţii Petre Vereş şi Iuliu Toth, în vederea studierii şi efectuării urmăririi penale. Totodată, s-a cerut organelor de miliţie din Copşa Mică să întreprin­dă de urgenţă cercetări asupra cazu­lui semnalat de dvs. în speţă, articolul nostru dezvă­luia fapta inginerilor Petre Vereş şi Iuliu Toth care au sustras bani din fondurile destinate şcolarizării ca­drelor de muncitori de la Uzina chi­­mico-metalurgică Copşa Mică. ION IONESCU Miercuri 8 aprilie 1970 ECHIPA DE LUCRI— modelator al caracterelor noiane (Urmare din pag. a l-a) lăcătuşi, electricieni. Dacă fiecare ar purta o carte de vizită, atunci, alături de nu­mele fiecăruia, ar trebui să figureze şi următoarea a­­dăugire : „Din echipa lui .“ Cel puţin în interiorul uzinei acesta este modul de pre­zentare. — Conduc acest schimb de doi ani, ne relatează maistrul Constantin Bălan De tot atîta timp, schimbul meu este fruntaş pe secţie în întrecerea socialistă. Ma­joritat­ea muncitorilor sunt tineri utecişti, absolvenţi ai şcolii profesionale sau ai cursurilor de scurtă durată — 6 luni — în întreprindere. Succesele noastre se dato­­resc în mare parte climatu­lui de muncă sănătos al fie­cărei echipe. Am căutat să făurim din echipe nu o mină de oameni, ci un colectiv bine închegat, un colectiv care să acţioneze conştient, perfect sincronizat la solici­tările complexe ale produc­ţiei. Reţinînd ideea expusă de maistru, teoretic excelentă, am căutat să aflăm cîteva din modalităţile folosite pen­tru rezolvarea ei practică. — Pe primul plan am căutat instaurarea spiritului de disciplină pentru că, cred eu, acest factor primează. Dacă ai o calificare mai pu­ţin riguroasă, prin efort şi dorinţa de a învăţa, te poţi perfecţiona profesional, în­să, numai dacă eşti disci­plinat. Dimpotrivă, poţi fi ce de dibaci în meserie, fără disciplină nu poţi reali­za mare lucru. Despre acelaşi subiect ne vorbeşte un şef de echipă. L-am găsit în persoana lui Ion Pavel, un tînăr de 20 de ani, absolvent de trei ani al şcolii profesionale din Ro­man. S-ar crede — aşa am crezut şi noi — că acest tî­năr ar putea vorbi numai „ca din carte“ din lipsă de experienţă, însă el îndepli­neşte această funcţie dato­rită calităţilor sale excepţio­nale, de... 3 ani (reamintim : are acum 20) : — în echipa mea lucrea­ză 13 oameni de vîrste di­ferite, cîţiva sînt mai mari ca mine. Desigur, fiecare avem personalitatea noas­tră — şi e bine să fie aşa : asta înseamnă discuţii­ pro­fesionale pasionate, rezol­varea optimă a sarcinilor. Echipa trebuie să constituie un relief uman ; ea exclude atît munca monotonă, cît şi gîndul monoton, posac. Pro­blema numărul unu a uzi­nei la ora actuală este con­sumul specific de metal. A­­ceasta este şi problema noastră. Tot numărul unu. Dar ceea ce ne deosebeşte, pe noi, cei 13, de alţii, este modul cum căutăm să redu­cem consumul, căile noastre în care am investit gîndirea tehnică, a micului colectiv de muncă. Echipa trebuie să aibă originalitatea ei. Se înţelege, asta nu se obţine cu una, cu două. Cuvintul „originalitate". Oare, este bine plasat în contextul subiectului abor­dat ? — ne-am întrebat. Parcă pentru a ne spulbera o posibilă nedumerire, şe­ful de echipă Ion Pavel, con­­tinuîndu-şi gîndurile, a adus în discuţie o mulţime de fapte care pot fi uşor sub­stituite cu idei. Iată aceste idei : cunoaşterea exactă a potenţialului tehnic şi uman al fiecărui membru al colec­tivului, investirea tuturor muncitorilor cu responsabili­tăţi precise, întrajutorarea, o continuă interferenţă psi­hică, înţelegerea faptului că rezultatele individuale apar­ţin tuturor — şi invers, con­turarea demnităţii grupului de muncă La minoristul Vasile Calis­trat, prezent la discuţie, in­tervine : — Eu cred că afirmaţia „fac parte din echipa X" trebuie să însemne un titlu de mîndrie. Numele tău, ca muncitor, se leagă direct de numele altor 5, 10, 15 to­varăşi de muncă. Nu o dată aud : „Aha, faci parte din echipa lui cutare ? Ştiu, merge prost ! Cînd vă pu­neţi pe treabă ?" Aceasta este o situaţie. Poate tu nu munceşti aşa cum a fost calificată echipa, dar... sînt alţii care merită calificati­vul acesta. Ce atitudine poţi lua, decît aceea de a te ho­tărî să pui umărul şi cu mai multă ardoare — luînd în acelaşi timp o atitudine cri­tică intransigentă faţă de cei ce nu fac cinste colecti­vului de muncă — în scopul îndeplinirii sarcinilor. Spun aceasta pentru că am trăit asemenea momente care m-au mîhnit. Spiritul de echipă nu în­seamnă cocoloşirea lipsuri­lor, ci presupune intransigen­ţă, o continuă evaluare a muncii, a valorilor umane necesare şi impuse de acti­vitatea în sfera muncii ne­­mijlocite. Discutînd pe marginea u­­nui asemenea subiect, acolo, într-o mare hală a Uzinei Metalurgice din Iaşi, am realizat aproape implicit o... asemănare fericită între îmbinările viguroase de oţel ale plafonului — arabesc de metal şi forţă — şi im­plicaţiile multiple pe care le au legăturile umane ce pot sta la baza unui colec­tiv de muncă, oricît de re­­strîns, pentru ca acesta să poată ieşi în lume, prin produsele realizate, demn, cu fruntea sus. DUPĂ CRITICĂ AU URMAT mm iflPlNl­lf hmm Contribuţie Acum cîteva săptă­­mîni consemnam tragi­cul accident de circula­ţie din Dealul Cotroce­­nilor. Se datora unui şofer itebist care dor­­nea la volan. Depou­ l-a solicitat în tură, fără să-i acorde timpul necesar de odihnă. La ora actuală, alţi pasageri beneficiari ai serviciilor I.T.B., se află în spital, sau în conce­diu medical. Fiindcă două tramvaie de pe li­nia „22“ s-au tamponat în Colina Berceni, în esență, cauza este iden­tică. Unul dintre vat­mani (Petre Dănciules­­cu, de la depoul Colen­­tina) era inapt de a con­duce. Policlinica I.T.B. ceruse încă de II. 12.I.1870 „să i se schim­be locul de muncă". Cerința a rămas igno­­rată. Pentru că un șef din depou, Constanţi Vu'cu, a ţinut să contri­buie la stpt' -'ea indis­ciplinei iteh Nocturnă Pentru unii trubaduri chitara andaluză a de­venit desuetă. E înlo­cuită cu magnetofoane, radiotranzistori şi alte ustensile de tehnică ac­tuală. Ion Neaga, zidar pe şantierul III Olteni­ţa, preferă... macaraua Nu vă miraţi. O ma­cara de 15 tone, mînui­­tă cu oarecare simţ al muzicii, emite sunete care pot scoate aleasa inimii în balcon la mie­zul nopţii. Insă pe Io­nel nu l-au inspirat mu­zele. Nici adresanta nici locatarii blocului V din B-dul Bucureşti, smulşi cu brutalitate din braţele lui Orfeu, n-au înţeles mesajul de­ amor. Au chemat mili­ţia. Care a apreciat drept culpă penală sus­tragerea utilajului din parcarea de noapte. Doar Themis l-ar mai putea ajuta, apelînd la circumstanţele lui Ba­­chus. Maică, cît o fi căutat-o! Dacă s-ar oferi un­ premiu pentru depista­rea unui analfabet, nu cred că s-ar găsi, în toată ţara, măcar un singur concurent la o atare investigaţie. De unde să scoţi un neştiu­tor de buche, astăzi ? ! Ei bine, o asemenea­ descoperire, cu adevă­rat senzaţională, a făcu­t-o Trustul de cofetării şi răcoritoare nr. 1 din Bucureşti. Se numeşte Daria Su­ditu şi este responsabila centrului 103-Giuleşti. Bineînţeles, această rarissimă relic­vie ar fi rămas incognito dacă n-ar fi avut o im­portantă lipsă în gestiu­ne. Comisia de inventar a rămas tablou cînd a constatat că gestionara nu ştia să citească pro­cesul verbal de care şi-a pus ...degetul. Barem pentru concep­­ţia fair play in încre­dințarea gestiunilor ar merita un premiu con­ducerea T.L.C.R... Meditaţie în program, figura­­ră de meditaţie. Ins­i meditaţie sui-generis, ntrucit elevii erau br­­lasă fără profesori, Ş­i-au jucat. Din joacă, au ajuns la bătaie. Ele­vul Grigoraş Tite a rupt o scindară din ban­că şi l-a pocnit pe co­­egul său Florian Păş­­cuţă în cap. Băiatul a murit la Salvare. De abia acum urmea­­ză meditaţia (profundă sperăm) a conduceri Şcolii profesionale d construcţii - Braşov, a părinţilor şi a elevilor „jucăuşi". Rubrică realizată de GH. FILIMON cu sprijinul corespondenţilor

Next