Munca, noiembrie 1971 (Anul 27, nr. 7452-7477)
1971-11-25 / nr. 7473
Pagina a 2-a ADUNĂRI PE PARI PE SEAMĂ ŞI ALEGERI LA GRUPELE SINDICALE Dominanţa dezbaterilor: spiritul critic şi autocritic Adunarea de dare de seamă şi alegeri a grupei sindicale nr. 7, de la secţia parcuri speciale aparţinînd Uzinei de piese auto — Sibiu şi-a impus de la început un pronunţat caracter de lucru. Fără să constituie un scop în sine, o obligaţie statutară, darea de seamă prezentată de Ioan Banciu, organizatorul grupei sindicale, a făcut o analiză exigentă şi combativă activităţii desfăşurate de biroul grupei sindicale de la alegeri şi pînă în prezent, stabilind totodată măsuri concrete pentru munca de viitor a noului organ. Ca o trăsătură definitorie a muncii biroului grupei s-a evidenţiat preocuparea pentru mobilizarea întregului colectiv la îndeplinirea exemplară a sarcinilor de plan, la rezolvarea celor mai arzătoare probleme pe care viaţa, procesul de producţie le-au ridicat zilnic. Rezultatele obţinute pe primele zece luni ale anului sunt elocvente, obţinerea unei producţii suplimentare în valoare de 1 600 000 lei. Interpretarea politică a acestor realizări ne dă posibilitatea să relevăm ca prim atribut al biroului grupei eficienţa activităţii organizatorice desfăşurate pe multiple planuri, cum ar fi cel al întăririi ordinei şi disciplinei, folosirii cit mai eficiente a capacităţii maşinilor şi utilajelor, a forţei de muncă şi a fondului de timp. Toate acestea, îmbinate cu o muncă politico-educativă permanentă de ridicare a conştiinţei socialiste, de întărire a spiritului combativ, de cultivare a unor atitudini înaintate faţă de muncă şi avutul obştesc, de combatere a mentalităţilor înapoiate. In acest sens, darea de seamă a evidenţiat exemplul, demn de urmat, al unor membri de sindicat, ca Lupescu Gheorghe, Gligor loan, Bena Ilie, Jugariu loan, Cunţan loan, Kisner Renate, Groza loan, Horo Arpad şi alţii, care au răspuns totdeauna „prezent“ la apelul grupei sindicale. Totodată atît darea de seamă, cit şi participanţii la discuţii au criticat spiritul de automulţumire, abaterile de la etica muncitorească, de la disciplina de producţie, atitudinea nesănătoasă faţă de bunurile materiale intrate în dotarea secţiei, ce caracterizează încă pe unii salariaţi, cum ar fi Molosit Ioan, Bisa Aron, Petruş Ion, Cosma Marin, Armenoiu Gheorghe şi alţii. Cu acelaşi spirit critic şi autocritic maistrul Iacob Lupeanu, arăta că : ,,Nu întotdeauna membrii biroului au colaborat in activitatea lor, lăsind uneori întreaga muncă pe umerii organizatorului grupei, ceea ce este inadmisibil, având în vedere că grupa noastră sindicală cuprinde peste 70 de membri de sindicat“. De asemenea, şeful de echipă Ioan Cunţan reproşa, pe bună dreptate, biroului grupei sindicale, faptul că darea de seamă nu s-a referit la stadiul în care se află rezolvarea propunerilor oamenilor muncii făcute in adunările anterioare. Apreciind că toată producţia de arcuri a uzinei e finalizată în cadrul acestei grupe, muncitorul Gligor loan a cerut ca la viitoarele adunări ale grupei să participe întotdeauna şi cite un reprezentant din partea conducerii şi a serviciilor mecanic-şef şi aprovizionare, pentru a da un răspuns direct şi competent problemelor ridicate de oameni pentru mai buna organizare a producţiei şi a muncii. Apreciindu-i activitatea pe care a desfăşurat-o timp de un an de zile, adunarea l-a reales pe muncitorul Ioan Banciu în funcţia de organizator al grupei sindicale, desemnind, totodată, 24 de delegaţi la conferinţa comitetului sindical de secţie, ION VIDRIGHIN coresp. ziarului „Munca“ Acţiuni ferme şi operative pentru înlăturarea neajunsurilor Atelierul de debitări al Uzinei de autocamioane din Braşov este denumit, pe drept cuvint, „atelierul cheie“. Aici începe de fapt prelucrarea marilor cantităţi de metal — principala materie primă folosită în construcţia de autocamioane , după dimensiunile precise, înscrise în fişele tehnologice. Celor peste 90 de muncitori şi maiştri care îşi desfăşoară activitatea în acest atelier le revine, aşadar, o sarcină de răspundere, aceea de a asigura, prin eforturi comune, o bună ritmicitate a producţiei uzinei. Recent, a avut loc aici adunarea grupei sindicale pentru darea de seamă şi alegeri. In spiritul unei înalte democraţii muncitoreşti şi sindicale, participanţii la adunarea de dare de seamă şi alegeri au dezbătut cu maturitate şi exigenţă modul cum au fost îndeplinite sarcinile în toate domeniile muncii sindicale, cum a acţionat biroul, au dezvăluit în mod deschis critic şi autocritic, lipsurile ce s-au manifestat, au recomandat soluţii mai bune pentru ca activitatea viitoare să se ridice la nivelul cerut de actuala etapă. Cum era şi firesc, dezbaterile au fost axate cu prioritate — fără a se neglija însă celelalte atribuţii ce stau în faţa sindicatelor — pe problemele producţiei, şi aceasta nu întîmplător. Aşa cum se arată şi in darea de seamă a biroului grupei, in două luni din acest an, atelierul de debitări nu şi-a îndeplinit planul de producţie. Fireşte, această situaţie a produs frămîntări în rîndul membrilor de sindicat. Cauzele au fost mai multe. Aşa cum s-a desprins din darea de seamă şi din discuţii, unii muncitori, printre care Anton Farcaş de la debitare şi Gheorghe Grindeanu de la prese n-au folosit integral timpul destinat producţiei, iar muncitorii Moise Roman, Vasile Sorescu, Francisc Balogh şi Constantin Răducu de la întreţinere, au lipsit nemotivat în mai multe rînduri. De asemenea, uneori, în schimburile II şi III, datorită defectelor mecanice, o parte din maşini au rămas imobilizate. Manifestînd intransigenţă revoluţionară, reglorul Gh. Papară, mecanicul Gheorghe Cojan şi alţii au criticat aspru comoditatea unor muncitori în procesul de producţie, întîrzierile şi absenţele nemotivate, desele defecţiuni de utilaje urmate de exploatarea şi întreţinerea lor necorespunzătoare, precum şi abaterile de la disciplina tehnologică. La rindul său, muncitorul Nicolae Ga a subliniat insuficienta preocupare a conducerii tehnice în a asigura materiale la timp pentru executarea şi livrarea ritmică a pieselor către secţiile prelucrătoare. Adunarea grupei sindicale de dare de seamă şi alegeri amarcat un moment important în viaţa membrilor de sindicat de aici, un nou prilej de angajare a tuturor eforturilor spre perfecţionarea întregii activităţi, pentru îndeplinirea exemplară a tuturor sarcinilor ce revin grupei, biroului său. Participanţii la discuţii au criticat biroul grupei sindicale că nu a organizat decit sporadic dezbateri asupra neajunsurilor manifestate în procesul de producţie, nu a ţinut o mai strînsă legătură cu maiştrii şi cu conducerea secţiei pentru a se rezolva operativ şi cu maximum de eficienţă problemele de importanţă majoră din munca şi viaţa oamenilor, nu a intervenit la comitetul sindicatului, la comitetul oamenilor muncii pentru devansarea lucrărilor de investiţii în acest atelier, astfel incit să se creeze condiţii corespunzătoare desfăşurării producţiei pe timp friguros. In urma dezbaterilor, grupa sindicală şi-a propus să acţioneze mai hotărît pentru recuperarea rămînerilor in urmă la producţie, stabilind totodată măsuri pentru intensificarea muncii politice şi cultural-educative, în scopul creşterii contribuţiei sale la întărirea răspunderii colective şi individuale în îndeplinirea tuturor sarcinilor ce stau în faţa acestui important loc de muncă. Participanţii la adunare au ales ca organizator al grupei sindicale pe lăcătuşul Constantin Culica, recomandînd, totodată, pe maistrul Ilie Iagăru şi pe economista Maria Climescu să candideze pentru comitetul sindical de secţie. ILIE MIHALEA coresp. ziarului „Munca“ ROMÂNIA —ŢARA GALILOR 2-0 VICTORIE şi CALIFICARE in sferturile de finală ale Campionatului european Cu meciul de ieri am pus capăt tuturor emoţiilor şi incertitudinilor privind calificarea „naţionalei“ in sferturile de finală ale campionatului european de fotbal. Putem spune astăzi că fotbaliştii din reprezentativă şi-au făcut pe deplin datoria. In această cursă extrem de dură, cu un candidat de valoare continentală la şefia grupei, echipa Cehoslovaciei, care ne învinsese la Bratislava, jucătorii noştri au reuşit să cîştige în serie ultimele trei partide, să realizeze un golaveraj favorabil şi să se situeze astfel printre primele opt echipe din Europa, care în cursul anului viitor îşi vor disputa supremaţia deţinută la această dată de Italia. După calificarea la C. M. din Mexic, aceasta este a doua mare performanţă din istoria fotbalului românesc. Ea a fost posibilă, în primul rind, datorită grijii şi condiţiilor create mişcării sportive din ţara noastră, tuturor sportivilor, de a urca pe culmi altădată doar visate. Succesul înregistrat de echipa naţională de fotbal este unularea efortului colectiv depus de corpul de tehnicieni din conducerea federaţiei, de jucătorii selecţionaţi, a dragostei, priceperii şi dorinţei care i-a animat tot timpul de a situa România printre ţările cu fotbalul cel mai avansat de pe continentul nostru. Tuturor celor care au muncit cu pasiune pentru reuşita acestui frumos ţel sportiv, sincerele noastre rea Iată clasamentul final al grupei I-a a campionatului european de fotbal : 1. România— 9 puncte (golaveraj 11— 2) ; 2. Cehoslovac —9 puncte (11—4) ; 3. Ţara Galilor— 5 puncte (5— 6) ; Finlanda— 1 punct (1-16); licitări şi un îndemn spre noi victorii în partidele internaţionale inter-ţări, care vor avea loc în anul viitor ...Păşind pe teren în ovaţiile unui public entuziast şi dornic să asiste la ultima confruntare din acest an a reprezentanţilor noştri cu fotbaliştii din Ţara Galilor, jucătorii români au luat meciul foarte în serios din primele secunde. Trebuie spus, în acelaşi timp, că tot atât de serios au jucat şi adversarii, care în nici un moment, din cele 90 de minute, nu ne-au lăsat impresia că au venit la Bucureşti într-un voiaj de plăcere. Riposta lor driză, dar sportivă, specifică fotbalului englez, a imprimat întrecerii acel farmec pasionant care a ţinut trează atenţia noastră, a tuturor celor de pe stadion sau din faţa televizoarelor, înscrierea primului gol de către Lupescu, la numai zece minute de la fluierul arbitrului, a avut darul să ne deconecteze, dar să-i şi înverşuneze pe galezi care au luptat cu multă ardoare pentru culorile lor. Spre deosebire de alte împrejurări similare, deşi conducea, echipa noastră a practicat un fotbal prudent în apărare, de evitare a oricărei surprize de egalare, iar în faţa contraatacurilor rapide pregătite de Hockey (jucătorul cu barbă) şi a încercărilor lui R. Davies şi James de a le finaliza prin pătrunderi destul de subtile, Lupescu, Dinu şi Deleanu au fost de netrecut. Sătmăreanu, prin jocul lui ofensiv, a creat unele acţiuni inspirate în colaborare cu Lucescu. Multe faze s-au consumat pe aripa stingă unde Iordănescu a demonstrat marele lui talent, dar ii reproşăm întîrzierea paselor la coechipieri aflaţi in mai bune poziţii de şut, ca şi faptul că nu s-a concentrat în două ocazii excelente, cind a ratat înscrierea tot a atîtor goluri. Se poate spune că întreaga partidă a fost controlată de jucătorii români. Atacurile dese spre poarta lui Milington, şuturile lui Dembrovschi, Dobrin, Deleanu, Dinu, Nunweiller, raportul de cornere şi eforturile supraomeneşti ale fundaşilor galezi atestă acest lucru. Şi totuşi, golul al doilea s-a înscris tîrziu, în ultimul sfert de oră ! De ce ? Galezii s-au apărat supranumeric, constituiau o adevărată „pădure“ în faţa porţii lor, atacau decisiv şi luptau cu disperare pentru fiecare balon. In această situaţie mijlocaşii şi înaintaşii noştri au căutat să-i atragă spre centrul terenului şi apoi să caute breşe in acest dispozitiv. Au reuşit o singură dată, atunci cind au combinat excelent, cind Iordănescu a dat, în sfîrşit, un pas ideal lui Lucescu, care a şutat în gol. Înaintaşii români n-au reuşit de mai multe ori acest lucru şi din cauză că multe, multe acţiuni au avut un caracter singular, de etalare a capacităţilor individuale, de driblinguri prelungite, fără efecte pozitive. Au fost momente, din păcate, in care înaintaşii au jucat negîndit, dezorganizat. Amintiţi-vă de ratările lui Dobrin, de la 5 m, cu poarta goală, cind Dembrovschi a tras pe lingă bară şi altele. Din acest motiv şi scorul este foarte strîns, după părerea noastră, în comparaţie cu desfăşurarea de ansamblu a partidei. Să-i lăsăm, însă, pe specialişti să tragă concluziile tehnice şi, bineînţeles, să caute pentru viitor evitarea unor erori ieşite in evidenţă în jocul de ieri al reprezentativei noastre, pentru o demnă evoluţie a fotbaliştilor români în campionatul Europei, competiţie de mare anvergură, ce se va disputa într-o companie selectă. ...Imediat după încheierea meciului, în cabinele jucătorilor animaţie, felicitări, îmbrăţişări, emoţii. Tovarăşii Anghel Alexe, preşedintele Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, Mircea Angelescu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal , au ţinut să fie primii care să felicite echipa. Antrenorul Angelo Niculescu era literalmente asaltat de ziarişti şi făcea faţă cu greu avalanşei de întrebări . — A fost un meci dificil. Galezii au confirmat aşteptările noastre, practicând un joc de calitate. Apreciez dîrzenia şi Spiritul lor sportiv. Echipa noastră a reuşit să învingă datorită eforturilor depuse de fiecare jucător. Consider că toţi cei 11 „tricolori“ şi-au făcut datoria. Remarc în mod deosebit pe Lupescu, pe Radu Nunweiller, care a coordonat acţiunile echipei şi pe Dobrin . De la oaspeţi mi-au plăcut , James, Gilbert, Phillips şi Davies. Antrenorul secund, TITUS OZON, ne-a spus : — „Sunt mulțumit că echipa s-a calificat în sferturile, de finală, ale Campionatului european. Este o cinste pentru echipa noastră să se numere printre primele opt din Europa. A fost greu dar am învins. Totul se datoreşte echipei“.. LUPESCU : „Cred că puteam învinge la un scor mai mare. Ocazii am avut. Dar... aşa e fotbalul. Sperăm ca în întîlnirile viitoare să realizăm mai mult şi din acest punct de vedere“. RADUCANU : „Sunt foarte bucuros de victorie. Am două motive pentru aceasta : primul, că după meciul cu Cehoslovacia antrenorul Angelo Niculescu a avut încredere în mine ; al doilea, astăzi echipa României — în general cu aceeaşi componenţă — se califică pentru a doua oară într-o competiţie de importanţă continentală. Este un prilej de mulţumire pentru toţi jucătorii şi toţi iubitorii fotbalului din ţara noastră“. In tabăra galezilor domnea liniştea. Pe de o parte înfrângerea, pe de alta, poate temperamentul englez îşi spunea cuvîntul. Antrenorul echipei, DAVE BOWEN, ne-a mărturisit : — îmi pare rău că am pierdut. Cineva trebuia să piardă. Consider că echipa mea a jucat bine. Jucătorii dumneavoastră posedă o tehnică şi o condiţie fizică excelente. La plecare, am prins . Iubitorii fotbalului din ţara noastră au trăitieri o adevărată „miercure de aur“, în timp ce la Bucureşti, „tricolorii“ întreceau formaţia Ţării Galilor, la Arad U.T.A. obţinea o strălucită victorie, cu 3-0, în faţa team-ului portughez Vittoria Setubal, acumulînd un substanţial avantaj, pentru a păşi în sferturile de finală ale „Cupei U.E.F.A.“ Iată-i deci pe aceşti campioni ai eleganţei, cum sunt supradenumiţi jucătorii arădani, aureolaţi de un nou succes, realizat de astă dată in faţa unor adversari de marcă — mesageri ai unei ţări cu un fotbal recunoscut pe plan mondial, reuşind să-şi egaleze performanţa înregistrată anul trecut în cadrul „C.C.E.“, cind au eliminat pe ciştigătoarea Cupei intercontinentale „Feijenoord“. Fără falsă modestie, putem aprecia că U.T.A. s-a înscris, graţie evoluţiei sale superioare in competiţiile europene, printre echipele de club prestigioase ale soccerului continental. Desigur, asupra modului în care au evoluat jucătorii arădani, acum, când victoria le-a revenit net, se pot spune multe lucruri bune. Totuși, „cheia de boltă“ a succesului „din zbor“ răspunsul pe care-l dădea antrenorul Angelo Niculescu și secundul său Titus Ozon unui confrate la întrebarea : „Cu cine n-aţi vrea să jucaţi în sferturile de finală ?“. A. Niculescu : „Nu mi-ar place să cădem în serie cu Italia şi Belgia. Am dori confruntări cu echipele Angliei sau Iugoslaviei, cu obţinut de echipa antrenată de Nicolae Dumitrescu şi Ion Ionescu poate fi considerată a fi totala dăruire şi putere de luptă de care au dat dovadă cei 12 jucători utilizaţi de-a lungul celor 90 de minute de joc. Şi de astă dată, garnitura textiliştilor arădani s-a dovedit a fi o adevărată echipă, omogenă şi realistă, care respectă cu rigurozitate, tactica de joc, fiecare fotbalist acţionind dezinvolt şi precis în angrenajul formaţiei. Beneficiind de aportul unor cupluri bine sudate, pe compartimente, atît în atac cit şi în defensivă, cum sînt Kun II—Brasovski şi respectiv Lereter—Pojoni, iar la mijlocul terenului avînd o curea de transmisie inepuizabilă, formată din Petescu şi Domide, U.T.A. a păşit cu dreptul in turul III al „Cupei U.E.F.A.“, dîndu-ne speranţe în calificare. In prima parte a întîlnirii, arădanii au iniţiat atacuri insistente, bazate pe deschideri în adîncime, care au creat breşe în sistemul defensiv advers. Ca urmare, U.T.A. reuşeşte să ia conducerea în min. 9, prin golul înscris de DOMIDE, iar apoi SIMA (min. 17) măreşte avantajul echipei sale la 2-0. La reluare, o bucată de timp, gazcare ne acomodăm mai bine la joc“. , Titus Ozon: „Am putea juca cu oricine. Nu am preferinţe. O singură dorinţă : echipa României să joace bine“. Şi noi dorim acest lucru din toată inima ! CRISTIAN MANTU GEORGE MUNTEANU dele slăbesc ritmul şi permit portughezilor să echilibreze jocul şi chiar să încerce reducerea handicapului. Totuşi, apărarea echipei U.T.A. este la post, ieşind în evidenţă intervenţiile lui Vidac la acţiunile întreprinse de Torres, Joao, Octavio şi Matiné şi cele ale decanului de virstă Iereter, care la cei 39 de ani ai săi a arătat aceleaşi calităţi de celebru dirijor al defensivei. Golul al treilea al arădanilor a fost opera lui KM II, care a executat direct în gol o lovitură liberă din marginea careului de 16 m Aşadar. 3—0 ! Un scor admirabil pentru băieţii de pe Mureş, obţinut pe dreptunghiul stadionului „U.T.A.“, în faţa unui public entuziast, care şi-a încurajat frenetic idolii, trăind cu mult temperament fiecare secvenţă a meciului. Trebuie să recunoaştem deschis, este un succes incontestabil, obţinut cu preţul unui efort colectiv lăudabil, care onorează atît pe jucătorii cit şi pe antrenorii arădani şi în acelaşi timp îi obligă la o evoluţie corespunzătoare şi în confruntarea din meciul retur. GH. CIOBANU U. T. A. — Vittoria Setubst 3-0 Arădanii au luat o opţiune pentru „sferturile Cupei ULFA“ MUNKA „U. R. S. S. -ţara şi oamenii“ Expoziţia de fotografii artistice „U.R.S.S. — ţara şi oamenii“, deschisă la sala Dalles, constituie un excepţional argument pentru ceea ce numim fotograful-artist, fotografiaartă.. Diversitatea de stiluri, acoperirea echilibrată a tuturor domeniilor artei fotografice — de la portrete şi fotografii de presă pină la arta fotografică experimentală — conferă expoziţiei caracterul unui eveniment artistic situat la înălţimea unei valori excepţionale. Mărturii ale unei arii geografice înscrise intre întinderile de gheaţă ale Arcticei şi deşerturile Asiei Centrale, între taigaua siberiana şi stepele Ucrainei, între Volga şi Caucaz, între Moscova şi Leningrad, 1 500 de fotografii semnate de 558 de autori, cei mai mulţi dintre ei fiind corespondenţi fotografici ai A.P.N., TASS, ai diferitelor ziare şi reviste, vorbesc vizitatorului despre o ţară şi despre oamenii săi. Şi nici că se putea un discurs mai elocvent decât acesta. Resorturile intime ale realizărilor obţinute de Uniunea Sovietică în opera de construire a comunismului sunt înfăţişate cu originalitate şi har poetic, iar privirile sunt îndreptate spre om, spre omul sovietic, cu bucuriile lui perene şi tristeţile lui pasagere, cu gindurile şi aspiraţiile lui, cu viaţa dinafară şi dinlăuntrul său. Şi totul poartă girul unor realizatori de excepţie, printre care portretiştii V. Malişev sau D. Davidov, fotoreporterii D. Baltermann şi V. Tarasevici, peisagiştii V. Ardabiev şi V. Hippenreiter sunt doar cîteva nume de referinţă. Dintre fotografii aş cita excelenta suită de portrete psihologice „Sviatoslav Richter“ (autor A. Makarov), „Plute“ de V. Ahlomov (Medalia de aur în Franţa, 1967), „Culorile toamnei“ de A. Ruşkin (Premiul I la Expoziţia din Delhi, 1968), „Un truc“ de A. Ptiţîn (Medalia de aur la Expoziţia din S.U.A., 1968), încheind aici o listă care ar putea cuprinde 1 500 de titluri. Agenţia sovietică de presă „Novosti“ a înlesnit contactul cu o expoziţie de fotografii de real interes documentar şi incontestabilă realizare artistică. MARIN STOIANMVWV^ Sesiune ştiinţifică jubiliară Clubul sindicatului Uzinei de autocamioane din Braşov a găzduit, ieri, sesiunea ştiinţifică jubiliară organizată de comitetul sindicatului şi comitetul oamenilor muncii cu prilejul împlinirii a 50 de ani de existenţă a uzinei. S-au prezentat referate şi comunicări pe temele : „Etapele de dezvoltare a uzinei între anii 1921—1971“, „Asimilarea autocamionului de mare tonaj echipat cu motor Diesel“, „Eficacitatea informaticii in condiţiile dinamismului tehnologic“, „Efectele economice ale dotării tehnice şi tehnologiilor avansate aplicate“ și altele după care s-au prezentat filme documentare despre activitatea uzinei. TIMPUL PROBABIL Florica Militaru, meteorolog de serviciu la Institutul de meteorologie şi hidrologie, ne comunică : Pătrunderea unei mase de aer polar peste ţara noastră va determina o răcire treptată a vremii, mai accentuată în jumătatea de nord-vest, unde temperaturile minime vor coborî pînă la —10 grade, iar maximele vor rămâne în unele localităţi sub zero grade. Cerul va fi variabil şi vor cădea ninsori locale. In sudul şi estul ţării răcirea va fi mai diminuată , se va produce ceaţă frecventă, iar izolat burniţă şi ploaie slabă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 5 și zero grade, exceptînd Dobrogea unde minimele vor fi pozitive, temperaturile maxime în această parte a tării vor oscila intre 2 și 7 grade. Vîntul va sufla slab pînă la potrivit. Joi 25 noiembrie 1971 85 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUI GHEORGHE NICULESCU-MIZIL Un înflăcărat luptător pentru eliberarea socială a poporului In galeria eroilor mişcării muncitoreşti, ai luptei pentru eliberare naţională şi socială, Gheorghe Niculescu- Mizil, figură proeminentă de militant revoluţionar, ocupă un loc de frunte. S-a născut în comuna Mizil, judeţul Prahova, la 25 noiembrie 1886, într-o familie de oameni săraci. Copilăria sa este plină de greutăţi materiale şi suferinţe de tot felul. De la 11 ani, când este angajat ca ucenic, munceşte din greu şi astfel ajunge să cunoască realităţile economice şi sociale ale vremii. Adolescentul citeşte foarte mult, iar şcoala bărbătească a mediului muncitoresc îl ajută să-şi formeze un caracter ferm, integru, de revoluţionar convins că numai prin luptă hotărită şi unită se poate pune stavilă nedreptăţilor sociale. Astfel, în anul 1907 — an al ridicării ţărănimii la luptă pentru pămint şi dreptate — el se află printre cei ce condamnă deschis, răspicat, odiosul masacru. încorporat in noiembrie la regimentul 4 roşiori Gheorghe Niculescu avea să cunoască o altă faţă a regimului burghezo-moşieresc, aceea a brutalităţilor şi inicvităţii cazone. De pe acum el devine un agitator progresist remarcabil. Lăsat la vatră în 1910, vine in Bucureşti, unde, in coloanele gazetelor socialiste „România muncitoare“ şi „Uniunea“ sau la tribună, înfierează abuzurile patronilor şi militează pentru organizarea mişcării muncitoreşti pe principiul luptei de clasă. Este ales delegat la Congresul al II-lea al P.S.D. şi la Congresul al IV-lea al Uniunii Sindicatelor. Concentrat în 1916, Gheorghe Niculescu va lua parte anul următor la bătăliile din Moldova împotriva trupelor germane. Activitatea sa de revoluţionar nu încetează însă. La Iaşi, în 1918, organizează acţiuni de protest ale oamenilor muncii faţă de legile excepţionale, prin care se încerca intimidarea proletariatului, a poporului muncitor. Cercurile exploatatoare, speriate de avintul mişcării revoluţionare, înteţesc prigoana, şi represiunile. Printre cei arestaţi şi judecaţi pentru „crimă contra siguranţei statului“ se află şi Gh. Niculescu-Mizil. închisoarea şi reprimările nu puteau insă opri pe militanţii socialişti să afirme, din ce in ce mai hotărît, necesitatea creării partidului comunişti conducător al maselor populare. Gh. Niculescu-Mizil acţionează pentru acest ţel încă de la Galaţi, unde preluase funcţia de secretar al Uniunii de transport, deţinută înaintea lui de Ştefan Gheorghiu. Totodată, în presa socialistă, Gh. Niculescu-Mizil scrie despre însemnătatea angajării in luptă a ţărănimii alături de muncitori. După greva generală din octombrie 1920, Gh. Niculescu-Mizil, în cele mai diferite prilejuri, pledează înflăcărat pentru crearea partidului comunist, contribuie concret la elaborarea şi dezbaterea documentelor Congresului din mai 1921. Ca delegat al secţiunii Bucureşti, cu un „mandat imperativ de a vota fără rezerve afilierea la Internaţionala Comunistă“, el va lua cuvîntul în timpul lucrărilor, referindu-se în special la necesitatea realizării unei alianţe trainice, pe principii revoluţionare, a clasei muncitoare şi a ţărănimii sărace. După cum se ştie, poliţia a intervenit cu brutalitate şi a arestat un mare număr dintre delegaţii la Congresul de constituire a P.C.R. Apărind idealul de dreptate şi progres pentru care lupta clasa muncitoare in frunte cu partidul comunist, Gh. Niculescu-Mizil declara din boxa acuzaţilor : „Doresc şi lupt pentru schimbarea actualei forme sociale şi de guvernămînt“. Eliberat la 4 iunie 1922, împreună cu alţi 212 militanţi progresişti, în urma unor ample acţiuni de protest ale opiniei publice din ţară şi de peste hotare, Gh. Niculescu- Mizil şi-a continuat munca de partid. Printre sarcinile şi misiunile importante primite, au fost şi funcţia de secretar al secţiunii din Bucureşti a P.C.R. şi, în acelaşi timp, de delegat al Comitetului Central al Partidului Comunist Român pentru presă şi propagandă. După intrarea partidului comunist în ilegalitate, Gheorghe Niculescu-Mizil a activat pentru organizarea sindicală a muncitorimii, precum şi pentru lărgirea acţiunilor „Ajutorului roşu“. Locuinţa sa, in pofida strictei supravegheri a autorităţilor, a devenit un loc de întilnire a comuniştilor. Un sprijin fără preget a primit Gh. Niculescu-Mizili de la soţia sa, Eufrosina Cotor, militantă de frunte a mişcării muncitoreşti şi comuniste a femeilor din România. Luptător ardent pentru cauza poporului, neobosit propagator al ideilor şi năzuinţelor comuniştilor, Gheorghe Niculescu-Mizil n-a putut să se bucure prea mult timp de istorica victorie cîştigată de masele populare la 23 August 1944. După numai un an, boala nemiloasă avea să-i curme firul vieţii. Lăsa în urmă imaginea unui om admirabil, comunist convins, de o rară putere de muncă şi de o mare delicateţe sufletească. Chipul său luminos rămâne pentru noi, cei care astăzi construim societatea socialistă multilateral dezvoltată, un exemplu demn de urmat de luptător pentru triumful libertăţii şi echităţii, de devotament şi dăruire revoluţionară. VELICU RADINA Astă seară A IX-a ediţie a „Cupei Olimpia" la box In seara aceasta, la ora 18:30, iubitorii sportului cu mănuşi vor putea urmări cea de a IlI-a gală de box, (din seria celor şase) dotată cu „Cupa Olimpia“. Pe ringul instalat în sala Progresul din Capitală (str. Dr. Staicovici nr. 48) îşi vor încrucişa mănuşile boxeri de la cluburile : Dinamo, Steaua, Metalul, Olimpia, Griviţa Roşie, Voinţa, Rapid, Viitorul, Semănătoarea, Clubul sportiv şcolar ş.a. După cum se ştie, la startul acestei competiţii s-au înscris 198 de boxeri. Prin eliminare, în cadrul galelor, se vor decide cîştigătorii „Cupei Olimpia“. Următoarele trei gale vor fi programate în zilele de 28 noiembrie şi 5 decembrie, in sala Casei, de cultură din str. Turturele şi respectiv 2 decembrie in sala Progresul, întrecere devenită tradiţională. „Cupa Olimpia“ a ajuns la cea de a IX-a sa ediție. Scopul acestei competiții este în principal depistarea tinerelor talente. M.V. Din toate sporturile CASABLANCA - Turul ciclist al Marocului se va desfăşura anul viitor între 11 şi 23 aprilie. Startul se va da de la Tanger. Competiţia măsoară 1 950 km împărţiţi in 12 etape. ZÜRICH — Selecţionata de schi a Canadei a sosit in staţiunea Zermatt (Elveţia) pentru a se antrena in vederea viitorului sezon internaţional. NEW YORK — Campionul mondial de box la cat grea, Joe Frazier, a acceptat să-și pună titlul în joc la 15 ianuarie, și nu la 15 decembrie în faţa salangerului său Terry Daniels. Meciul va avea loc la New Orleans.