Munca, decembrie 1971 (Anul 27, nr. 7478-7504)

1971-12-01 / nr. 7478

Pagina a 2-a ■ EU ESTE UNA PENTRU TONI Silf*» . „­­ sa^BsSEEpWi . ,fm pil trebuie sa o cunoască. I ’ fiecare să o respecte­! fei 1 hs CORECTITUDINEA nu este o chestiune de bunăvoinţă Zilnic păşesc pragul con­siliilor judeţene şi orăşeneşti ale sindicatelor zeci şi zeci de oameni, diferiţi ca vîrstă, ca preocupări, prin problemele sau necazurile care-i aduc la aceste foruri. Dacă trec în revistă au­dienţele pe care le-am pri­mit în ultimele luni, constat că marea majoritate a proble­melor au fost soluţionate co­respunzător cu legea, cu spi­ritul de echitate al societăţii noastre. E un prilej de satis­facţie, desigur. Cu toate a­­cestea, sunt unele cazuri care — deşi soluţionate — nu-mi dau pace... Cei doi salariaţi de la Ofi­ciul poştal din gara Brăila, Gh. Novac şi I. Horneţ, do­reau să părăsească unitatea deoarece nu primiseră zilele libere ce li se cuveneau în compensaţie pentru dumini­cile şi sărbătorile lucrate în interesul serviciului. Direcţia judeţeană P.T.T. nu voia să le dea drumul, fiind vorba de lucrători buni, conştiin­cioşi. Dar oamenii aveau dreptate ! Am stat de vorbă cu directorul unităţii, Stela Boţea, şi am ajuns împreună la concluzia că, printr-o mai bună organizare a acti­vităţii în unitate, se poate a­­sigura salariaţilor timpul li­ber ce li se cuvine în com­pensaţie, aşa după cum pre­vede legea. Am putea spune că acest caz s-a rezolvat cu bunăvoinţă din partea condu­cerii unităţii. De ce a fost, însă, nevoie să intervină or­ganul sindical teritorial, cînd lucrurile erau evidente de la bun început ? Recepti­vitatea la nevoile salariaţi­lor, respectarea drepturilor lor — trebuie să caracteri­zeze conducerile întreprinde­rilor şi instituţiilor, să con­stituie o trăsătură permanen­tă a activităţii lor şi nu să se manifeste ocazional, la tele­fonul primit din partea anu­mitor foruri ! Sunt şi cazuri cu implicaţii mai grave. Inginerul şef al întreprinderii de gospodărie locativă şi amenajări con­strucţii, Isac Alexandru, ii cere şoferului Constantin Dima să treacă la volanul unui compresor-rulou în lu­cru şi să-l ducă pe o distanţă de 10—12 km. Şoferul refuză, deoarece nu avea permis de conducere pentru asemenea utilaje speciale şi nici nu fu­sese instruit cu normele spe­cifice de protecţie a muncii şi siguranţă a circulaţiei. Drept urmare, inginerul şef ii desface contractul de muncă pe motivul neindeplinirii u­­nei dispoziţii ! Bineînţeles că organul sindical teritorial a intervenit, iar conducătorul tehnic şi-a recunoscut gre­şeala şi a revenit asupra mă­surii sale. Şi cu toate aces­tea, nu putem pune punct chiar atît de uşor. Fără în­doială că fiecare are obligaţia de a îndeplini sarcinile pri­mite din partea conducerii întreprinderii sale, iar sindi­catele militează şi vor milita cu perseverenţă pentru întă­rirea disciplinei de producţie. Dar există o răspundere a tu­turor, muncitori sau condu­cători ai procesului de pro­ducţie,­in faţa legilor statu­lui. Orice dispoziţie dată de conducătorul unei întreprin­deri sau instituţii trebuie să se încadreze în normele sta­bilite de legile respective ale ţării noastre şi nici un sala­riat nu poate fi obligat — sub pretextul „disciplinei profesionale“ — să încalce legea. în cazul de faţă, dis­poziţia dată de inginerul şef al întreprinderii era ilegală. Ce s-ar fi întîmplat dacă şoferul ar fi condus compre­­sorul-rulou şi — nestăpînind manevrarea utilajului, necu­­noscînd toate normele de si­guranţă a circulaţiei cu a­­ceste vehicule — ar fi comis un accident ? Ar fi fost tras la răspundere şi condamnat pentru faptul, deosebit de grav, de a se fi urcat la vo­lan fără a fi în posesia unui permis de conducere valabil pe utilaje speciale. Aceleaşi consecinţe le-ar fi suportat şi conducătorul tehnic al unită­ţii, care a dat dispoziţia res­pectivă ! Uneori, audienţele de la consiliul nostru judeţean ne pun pe urmele unor deficien­ţe în activitatea sindicatelor. Iată un asemenea caz. Două muncitoare de la întreprin­derea de industrie locală „Arta mobilei“ — Nicuţa Gheorghiu şi Nadejda Ermo­­lai — Întreţineau, prin con­flictele permanente dintre ele, prin comportarea neco­respunzătoare a uneia din ele în colectivul de muncă, o at­mosferă nesănătoasă în secţia lustruitorie. După un conflict mai violent — soldat cu o „încercare de forţă“ în faţa porţilor întreprinderii, con­ducerea unităţii a hotărît să le desfacă contractul de muncă la amîndouă. Fiind sesizat Consiliul nos­tru, am încercat să vedem cum s-a ajuns la o asemenea măsură extremă. Şi am con­statat că, timp de luni de zile, tovarăşii de muncă ai celor două salariate, biroul grupei sindicale — după cum ne-au declarat o serie de muncitori — au criticat com­portarea greşită a uneia din­tre muncitoarele despre care e vorba, au propus conducerii şi o măsură concretă: trece­rea ei la un alt loc de muncă (măsură absolut justificată, dat fiind unele împrejurări speciale pe care nu e cazul să le mai menţionez aici). Dar conducerea secţiei şi conduce­rea întreprinderii nu au luat această măsură, de fapt nu au luat nici o măsură, mani­­festînd multă toleranţă şi stimulînd astfel perpetuarea unei stări de lucruri repro­babile, care învenina atmos­fera secţiei, a locului de muncă. Iar atunci cînd s-a ajuns la o manifestare vio­lentă, s-a văzut cum a proce­dat — a hotărît să taie nodul cu sabia, fără să fi încercat mai intii să-l desfacă ! Fără să vrem, ne punem întrebarea : unde au fost mijloacele de influenţare ale sindicatului — gazeta de pe­rete, brigada artistică de a­­gitaţie — in tot acest răstimp? De ce nu a intervenit comi­tetul sindicatului pentru a determina conducerea unită­ţii să adopte măsurile cuve­nite încă în urmă cu citeva luni sau, mai precis, să vină in Intimpinarea propunerilor făcute de colectivul secţiei ? Evident, avem de-a face cu o lacună foarte serioasă în ac­tivitatea sindicatului de la „Arta mobilei“. Şi mie ni se pare că ea se datoreşte suba­precierii forţei pe care o poa­te reprezenta opinia publică a salariaţilor. Deşi aparent deosebite ca obiect, ca mod de rezolvare, cazurile amintite au un nu­mitor comun şi ne-au ajutat pe noi să tragem o concluzie care depăşeşte cadrul strict al celor relatate in articolul de faţă. După cum s-a văzut, nu toate comitetele sindicate­lor îşi exercită pe deplin funcţiile şi rolul însemnat care le revine pe cele mai multiple planuri — de la ve­gherea asupra respectării le­gislaţiei muncii şi pînă la desfăşurarea unei activităţi intense, complexe, de educare în spiritul respectării legilor, a normelor de convieţuire so­cială, de formare a conştiin­ţei socialiste în rindul mem­brilor de sindicat. Activul consiliului judeţean al sindi­catelor va trebui să pătrundă mai mult în viaţa de zi cu zi a întreprinderilor, să partici­pe la adunările grupelor sin­dicale şi să ajute în mod di­rect la ridicarea nivelului lor, să impulsioneze adoptarea de către comitetele sindicatelor, de către organizaţiile sindica­le, a unei poziţii principiale, combative, în toate împreju­rările. Poziţie conformă cu misiunea de mare răspundere încredinţată de partid sindi­catelor în toate domeniile care privesc activitatea profe­sională şi viaţa oamenilor muncii. MARGARETA ŞTEFAN membru în Biroul Executiv al Consiliului judeţean al sindicatelor Brăila Judecata colectivului de muncă, inestimabilă forţă a dreptăţii şi educaţiei cetăţeneşti Uzina „Automatica“­­ din Capitală. După-amiază tîrzie, de noiembrie, încăperea a­­ceasta largă, în care nu de mult oamenii au mai încheiat o zi de muncă, s-a metamor­fozat subit in sală de tribu­nal. Muncitorii serviciului de transporturi sunt prezenţi, comisia de judecată, organ obştesc de influenţare şi ju­risdicţie, s-a întrunit în ple­nul ei. Cu alte cuvinte, pro­cedura e completă şi proce­sul poate să înceapă­ în dez­batere fapta lui Petre Ghi­­ţuleanu, tînăr,în vîrstă de 27 de ani, muncitor necalificat la serviciul transporturi, care a fost surprins incercînd să sustragă 16 bare de cupru în valoare de 334,83 lei. — Am ascuns pachetul sub bancheta șoferului, relatează inculpatul la cererea comisiei de judecată. Speram că după ieșirea basculantei pe poartă am să-l pot lua fără să fiu vă­zut de conducătorul maşinii, care nu ştia nimic. N-am a­­pucat însă să-mi duc planul la îndeplinire, pentru că paz­nicii m-au prins la ieşire şi-au întocmit procesul ver­bal... Paznicul Florea Anghel şi şeful pazei, Constantin Moţoi, invitaţi ca martori, confirmă. Petre Ghiţuleanu e sincer, înţelege că trebuie să fie des­chis în faţă unei asistenţe severe, neiertătoare, compusă din tovarăşii săi de muncă. De altfel, fapta sa a stîrnit nedumerirea şi indignarea justificată a muncitorilor, producători neosteniţi de bu­nuri materiale şi proprietari nemijlociţi ai uzinei, care au ţinut să fie prezenţi şi să a­­cuze cu hotărire hoţia, pe făptuitorul acesteia. Unii pun întrebări, alţii îşi spun păre­rea, dar toţi condamnă fapta lui P G., fiind de acord că acesta merită o pedeapsă dreaptă, educativă, exem­plară — Pentru ce îţi trebuiau ba­rele de cupru ? întrebă Du­mitru Pintilie, preşedintele comisiei — Voiam să fac o antenă de televizor, răspunde auto­rul furtului. Nu pentru mine, ci pentru proprietar. Acum îmi dau seama că am greşit. Promit să nu mai nun mina în viaţa mea pe un lucru care nu-mi aparţine... — E o abatere întâmplătoa­re sau nu ? se întreabă Cris­­tea Nedelcu, conducător auto. Eu găsesc o explicaţie a fap­tei lui Petre Ghiţuleanu în viaţa neordonată pe care o duce. Ştiu că în noaptea pre­mergătoare furtului el a băut, iar băutura cere bani şi împinge pe drumuri greşite. Se pare că şi influenţa unor prieteni de pahar, oameni fără o situaţie stabilă, deci fără căpătîi, s-a manifestat direct în comportarea pe care o are în ultima vreme. N-am vrea să uite că-i tînăr, că u­­zina îi deschide perspective frumoase către o meserie pe care, din păcate, nu o prac­tică cu pasiune şi responsa­bilitate. Calificarea ar fi pri­­ vIN ACTIVITATEA COMISIEI DE JUDECATĂ DE LA UZINA AUTOMATICA ca condiţie a îndreptării sale, calea spre un salariu mai bun... — N-am înţeles cum de a putut ajunge aici ? caută ex­plicaţii şi Nicolae Voicu, un alt conducător auto. II cre­deam un om cinstit, mai ales că uneori a fost trimis să ma­nipuleze bunuri materiale de valoare, fără să se atingă de ele. E şi vina noastră că nu ne-am ocupat mai Îndeaproa­pe de educarea lui, în primul rind a mea, ca organizator al grupei sindicale, îl vom a­­juta să devină un om corect, să spele ruşinea... Aceleaşi păreri sunt expri­mate şi de Ion Duicu, şeful biroului transporturi, şi de Mihai Şova, tehnician, dele­gatul întreprinderii, şi de alţi vorbitori. Fiecare, acuzînd, nu uită să amintească propria răspundere personală pe care o are faţă de tovarăşul de muncă căzut în greşeală, da­toria ce-i revine în educarea acestuia pentru a deveni un element demn, un tînăr de nădejde al uzinei şi al socie­tăţii . Din cartea dumitale de muncă, observă Dumitru Pintilie, care conduce dezba­terile, reiese că te-ai plimbat cam prin multe întreprin­deri. Să nu mai vorbim de fuga de la învăţătură, nefiind deloc onorabile pentru dum­neata cele cinci clase cu care ţi-ai încheiat studiile. Ai în­cercat să fii frizer, ai fost o vreme şofer, dar ai produs un accident şi ţi s-a ridicat carnetul, ai trecut ca vîntul prin vreo cinci-șase între­prinderi din Urziceni sau București, n-ai reușit nică­ieri să te stabilizezi. Mă uit prin sală și văd numai oa­meni cu o vechime de peste douăzeci de ani la „Automa­tica“. De ce nu vrei să fii ca ei, în rind cu ei ? Unde vrei să ajungi ? — Sînt, poate, cel mai în vîrstă din sală, observă și Iorgu Buruianu, muncitor, membru in comisia de jude­cată. Te privesc, tinere, şi te întreb, ce ai de gînd ? Am au­zit că te pricepţi la lăcătu­­şerie. De ce nu te califici în această muncă ? Sau vrei să părăseşti, „Automatica“ ? — Nu, nici nu m-am gin­dit la așa ceva, răspunde Pe­tre Ghiţuleanu. Oricare ar fi hotărîrea comisiei de jude­cată, doresc sincer să rămîn în această întreprindere. Azi, aici, cu ajutorul dumneavoas­tră, am învățat multe, vă asigur. Promit să mă calific cit de curind, să devin un om cinstit, să-mi răscumpăr printr-o comportare demnă, prin muncă, onoarea... Drumul înţelegerii, atunci cînd îl deschid muncitorii, e un drum al luminii şi-al perspectivei. Sentimentul a­­cesta neobişnuit, în stare să răscolească şi să trezească din inerţie o conştiinţă, l-am trăit şi noi împreună cu cei prezenţi în sală. Desigur, Pe­tre Ghiţuleanu a fost sanc­ţionat de către comisie. Dar nu aceasta a constituit esenţa dezbaterilor la care am asis­tat, ci faptul că un om a în­ţeles şi a promis o reabilita­re, că reabilitarea lui, cu sprijinul colectivului de mun­că, are toate condiţiile de a se realiza, de a se împlini. Este un mod comunist de a acţiona pentru a nu avea re­buturi umane. ŞTEFAN GHEORGHIU MUNKA NECAZURILE BUNICEI Ceea ce ne întrebaţi dv. stimată Elena Pintilie (Buşteni, str. Viitorului nr. 3), nu se află înscris în nici o legislaţie din lume. Să ne oprim însă la „obiect" : gemenii din familie. Prin urmare, în momentul de faţă vă găsiţi intr-o situaţie compli­cată. Fiica dv. este studentă şi în acelaşi timp căsă­torită, iar soţul ei de asemenea este student, şi amîndoi sînt în ultimul an, şi spre bucuria tuturor, şi a familiei în special, tînăra pereche a adus pe lume doi gemeni ; şi cum mama este nevoită să-şi încheie studiile universitare, bunica este aceea care creşte gemenii... Da, ştim asta, se întimplă cam des bunicuţelor, ele au buna obişnuinţă, lor le revine, de obicei, bucuria de a creşte nepoţii etc. Există prin urmare o „tradiţie" potrivit căreia mamele îşi nasc pruncii, bunicii îşi ajută nepoţii să facă nu numai primii paşi şi altă soluţie se pare că nu există. Dar — tulburătoare dilemă ! — dv., Elena Pintilie cereţi cu totul altceva. Doriţi să vă spunem cum aţi putea Cit „costă“ un om... săritor Nici n-a apucat să coboare din taximetru şi să-şi pună coletele pe rampa mesageriei din gara Basarab că s-a şi înfiinţat omul binevoitor. Uimit de solicitudinea aces­tuia era pe cale să uite gus­tul amar provocat de gestul şoferului de pe Getax care i-a cerut în plus cinci lei, insoţindu-şi gestul, arătînd spre aparatul de taxat: „Dar pentru mine, d-le ? !“ Acum privea cu satisfacţie cum omul „cefereului" căra coletele şi le aşeza lingă cintar. S-a bucurat şi cînd i-a dat o mină de ajutor pentru a întocmi actele de expediţie. Era cit pe ce să ameţească de atita bunătate, dar a fost „salvat“ la timp. Omul „cefereului“ l-a tras de mineca paltonului: „Du­­te la şeful magaziei să-ţi treacă greutatea“. Peste citeva clipe posesorul­ colete­­lor s-a întors, spunindu-i: „Zice că mai intii să treceţi dumneavoastră greutatea“. „Cam greu, d-le! Se vede că nu vrea să-ţi aprobe. Au mai fost şi alţii în situaţia asta. Dar aranjăm noi. Îmi dai dumneata de o „baterie“ să-i dau celui de la cintar, pentru că el are putere d-le ! El are vagonul lui, conductorului lui. Ai să vezi d-ta. După asta nu mai ai nici­ o grijă“. Expeditorul ii dă 25 de lei şi coletele sunt cintărite. Dar, iată că lucru­rile nu se opresc aici. Ur­mează lipirea etichetelor de însoţire şi vocea omului binevoitor se aude iarăşi. „Dă-i, d-le, vreo 15 lei că altfel nu ţi le „aranejază“. Şi i-a dat. In final, omul „cefereului“ i s-a adresat fără ruşine : „Şi acum între noi , 25 de lei pentru că te-am ajutat. Ia-ţi hîrtiile, achită costul transportului şi fii fără grijă, în final, un mic calcul: costul expediţiei 123 lei — conform scrisorii de trăsură nr. 13­509/24. XI. 1971 prin care se expediază de către Constantin Sorescu, pe adresa Institutului Politehnic din Iaşi, 10 colete în greutate de 266 kg conţinând piese radio donate de uzinele „Electronica“ laboratoarelor studenţilor. Aceasta este suma legală, dar omul a mai scos din buzunar încă 65 de lei. Semnatarul rindurilor de faţă a asistat, de la început ■ şi pină la sfirşit, la această neruşinată jecmăneală, în înţelegere cu expeditorul am convenit să lăsăm lucrurile să meargă aşa cum au în­ceput şi să nu dea de fel impresia că sunt ziarist. După achitarea transportu­lui, împreună ne-am intere­sat cum se numeşte omul „binevoitor“. Aflăm cu stu­pefacţie că numitul Gheor­­ghe Turcitu nici nu este sa­lariatul C.F.R.-ului, că de fapt lucrează „benevol“ aici, el fiind salariat la depozitul de filme de la Ştefăneşti, că este tolerat, ca şi alţii, cu buna ştiinţă a factorilor de răspundere de la mesageria Gării Basarab. Nu greşim cu nimic dacă ne gindim că in ziua respec­tivă, prin mina misitului şi-au luat „partea“ magazi­nerul de la cintar Vasile Mărgărit, colegul său, cel cu etichetele, căruia nu i-am putut afla numele şi, mai putem spune că nu poate fi străin de ce se întimplă acolo nici şeful turei a II-a Dumitru Pahoni. P.S. A doua zi i-am dat telefon şefului mesageriei Basarab, tovarăşul Dumitru Pantelimon, căruia i-am re­latat cele întimplate. S-a mirat, exprimindu-şi teme­rea că „în capul lui se vor sparge toate". Cam aşa cre­dem şi noi că o să se intim­­ple tovarășe Pantelimon. MIHAI COCOI — Stimabile, amabilitatea e lucru mare, n-o poți cin­­tări... dar o poți plăti ! IN CALENDAR NU EXISTĂ „PAŞTELE CAILOR" Gligor Boris (Moneasa, Arad) a fost, timp de zece ani, pînă la pensionare, cantonier. In penultimul său an «Itt muncă a cerut în două rinduri şantierului de drumuri şi poduri din Sebeş drepturile băneşti ce i se cuveneau pentru concediul legal. In octombrie 1969 chiar şi primise 490 lei, dar o lună mai tîrziu aceeaşi sumă i se reţine din alte drepturi băneşti. Direcţia drumuri şi poduri îl anunţase de „tărăşe­nia" asta, asigurîndu-l că i se vor restitui aceşti bani de îndată ce lui Gligor Boris ii va expira concediul medical. Dar n-au fost decit vorbe în vint. Fostul cantonier nu s-a lăsat. A cerut din nou, în aprilie 1970, drepturile ce i se cuveneau. Şi de astă dată refuzul este categoric. Se ajunge la comisia de judecată. Dar şi de astă dată i se dă numai... drep­tate. Iar banii, ei bine, banii i-au fost promişi pen­tru luna iulie. Au trecut şi de atunci destule zile. Ne apropiem de sfîrşitul anului. De ce nu i se plă­tesc lui Boris banii ce i se cuvin ? Nu ştie contabilul că „poştele cailor" nu mai există în calendar! — salariată fiind — să obţineţi un program de lucru redus dacă nu la patru, atunci cel puţin la şase ore, ca să puteţi îngriji pe cei doi gemeni ? Nu, legea nu a prevăzut (pînă acum) program redus şi pentru bunicuţele care, in locul mamelor, şi-au asumat greaua răspundere de a mai creşte o „serie", nici măcar atunci cînd, bunicuţele mai au şi ele o slujbă. Ne gîndim însă că practic, con- Dialog cu cititorii de ROMULUS ZAHARIA ducerea unităţii v-ar putea ajuta intr-un fel. Adre­­saţi-vă conducerii întreprinderii unde lucraţi şi comitetului sindicatului. NU DIN URĂ, CI DATORITĂ NEATENŢIEI DUMNEAVOASTRĂ Am privit cu atenţie schiţa dumitale, stimate Con­stantin Harca (macaragiu, Hunedoara, Bd. Traian, nr. 8), am urmărit linia verde pe care circulă transportorul cu lingourile din cuptor, am urmărit linia transportoare de energie, apoi dru­ Miercuri 1 decembrie 1971 LEXICON DE LEGISLAŢIA MUNCII A­CT ADIŢIONAL IA CON­TRACTUL DE MUNCA. Unitatea care trimite un salariat la o şcoală, curs de perfecţionare sau la specializare, cu scoatere din producţie sau organizează, potrivit legii, cursuri de pregătire sau de ridicare a calificării la locul de muncă, va încheia cu salariatul respectiv un act adiţional la contractul de muncă. Actul adiţional se încheie un dublu exemplar - unul pentru unitate şi al­tul pentru salariat — şi trebuie să cu­prindă următoarele clauze : — obligaţia unităţii de a suporta - direct sau prin alt organ - parţial sau integral, în condiţiile legii, cheltuielile pentru ins­truirea salariatului şi obligaţia de a-l încadra, după absolvire, potrivit pre­gătirii dobîndite ; - obligaţia salaria­tului de a lucra în unitatea respectivă cel puţin 5 ani de la terminarea for­mei de instruire, în raport cu necesi­tăţile producţiei, cheltuielile suportate de unitate, durata şi importanţa formei de instruire ; — obligaţia salariatului ca, în caz de nerespectare a angaja­mentului de a lucra în unitate perioada stabilită prin actul adiţional, precum şi în cazul eliminării sale din : școală (curs) pentru abateri sau a părăsirii acesteia din motive ce-i sunt imputa­bile, să plătească o despăgubire egală cu cheltuielile suportate de unitate pentru pregătirea sa în cadrul for­mei de instruire respective. Reglementare : Legea nr. 1/27.111.1970 (art. 21) , îndrumarul (nr. 65.500/1970) emis de Ministerul Muncii și Consiliul Central al U.G.S.R. pentru întocmirea regulamentelor de ordine interioară în unitățile socialiste de stat și pentru încheierea contractelor de muncă în formă scrisă. ANGAJAMENT DE PLATA. La consta­tarea unei pagube în gestiune, per­soana răspunzătoare poate să-și ia un angajament scris pentru acoperirea acesteia. Angajamentul scris constituie titlu executoriu. Dacă ulterior, per­soana în cauză constată că nu dato­rează, sau că datorează numai în parte suma pentru care și-a luat an­gajamentul, va putea face cerere de desfiinţare a angajamentului la or­ganul de jurisdicţie competent, în ter­men de 30 zile. De asemenea, validi­tatea angajamentului încetează, în în­tregime sau în parte, atunci cînd or­ganizația socialistă sau organul de jurisdicţie competent constată, că acesta a fost luat pentru o sumă ne­datorată. Organul de jurisdicție com­petent poate suspenda executarea an­gajamentului.­­ Reglementare : Art. 32 din Legea nr. 22/18 noiembrie 1969 privind angaja­rea gestionarilor, constituirea de ga­ranții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizaţiilor so­­cialiste. ABATERE DISCIPLINARA. Fapta prin care salariatul încalcă ordinea şi disciplina la locul de muncă, neînde­plinind în mod corespunzător sarcinile de serviciu ce-i revin potrivit legii, contractului colectiv şi contractului său individual de muncă, regulamentului de organizare şi funcţionare a unită­ţii, regulamentului de ordine interioară (or statutului disciplinar) sau dispozi­ţiilor organelor de conducere privind desfăşurarea activităţii în unitate, încălcarea cu vinovăţie de către salariaţi - indiferent de funcţia ce o ocupă — a obligaţiilor de muncă, in­clusiv a normelor de comportare, atrage aplicarea unor sancţiuni disci­plinare, limitativ prevăzute în lege şi în regulamentul de ordine interioară (sau statutul disciplinar). Regulile de disciplină prevăzute în regulamentul de ordine interioară, se aplică tuturor salariaţilor unităţii, pre­cum şi celor delegaţi sau detaşaţi în unitatea respectivă. De asemenea, ucenicilor care se pregătesc la locul de muncă, elevilor şi studenţilor care fac practică în unitate. Reglementare : Legea nr. 1/27.111.1970 privind organizarea şi disciplina mun­cii în unităţile socialiste de stat ; Sta­tutul cadrelor didactice aprobat prin Decretul 6/16 martie 1969 ; Statutul disciplinar al salariaţilor din unităţile Ministerului Transporturilor şi aprobat prin H.C.M. nr. 2/1971 ; Statutul dis­ciplinar al salariaţilor din Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor şi unită­ţile subordonate acestuia aprobat prin H.C.M. nr. 3/15.1.1971 ; îndrumarul pen­tru întocmirea regulamentelor de or­dine interioară în unităţile socialiste de stat şi pentru încheierea contrac­telor de muncă în formă scrisă emis de Ministerul Muncii și Consiliul Cen­tral al U.G.S.R. cu nr. 65.500/1970 ş.a. ABATERE DE LA REGULILE DE CON­VIEŢUIRE SOCIALA. Fapta săvîrşită de salariaţi pentru prima oară, la locul de muncă prin care se încalcă anu­mite norme de convieţuire socială şi care, prezentînd un pericol social redus, nu se consideră infracţiune. Legea nr. 59/27 decembrie 1968 pri­vind comisiile de judecată precizează în Capitolul II secţiunea 1, art. 11 fap­tele care­­ săvîrşite pentru prima dată, la locul de muncă — constituie aba­teri de la regulile de convieţuire so­cială, enumerînd printre acestea : lo­virea sau alte violenţe care nu au cauzat vătămarea integrităţii corpo­rale sau sănătăţii, ameninţarea, in­sulta, furtul şi abuzul de încredere între membrii aceluiaşi colectiv - dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 500 lei ; sustragerile sub orice formă din avutul obştesc cînd săvîrşirea lor nu a fost înlesnită prin fals ; distru­gerea sau degradarea cu intenţie a unui bun din avutul obştesc şi abuzul în serviciu, dacă în toate aceste cazuri valoarea pagubei pricinuite nu depă­şeşte 500 Iei ; neglijenţa în serviciu, dacă valoarea pagubei pricinuite avu­tului obştesc nu depăşeşte 1000 lei ş.a. Judecarea şi sancţionarea acestor abateri de la regulile de convieţuire socială, este de competenţa comisiilor de judecată din întreprinderea sau instituţia respectivă. Reglementare : Legea nr. 59/1968, privind comisiile de judecată (A se vedea şi deciziile de îndrumare ale Ple­nului Tribunalului Suprem nr. 9/1969 şi nr. 10/1970). MIHAI MOLDOVEANU Consilier juridic şef Citiţi in numărul nostru de miercuri 8 decembrie 1971, conti­nuarea la „Lexiconul de legislaţia muncii". — 1- mul macaralei , am identificat porţiunea cu curen­tul întrerupt, ne-am oprit şi noi la sabotul cu pri­cina, dar, din fericire, pentru că ne-ai avizat, noi n-am mers mai departe, şi, fireşte, cei doi captatori ai macaralei n-au mai căzut. Aţi înţeles ? Noi nu ne putem încă explica de ce, dacă există un sabot avertizor, dumneata ai înaintat totuşi cu macaraua, deteriorînd-o ? Şi acum să ne gîndim la consecinţe. Ma­caraua a rămas imobilizată timp de 150 minute, şi o dată cu ea şi celelalte macarale, deoarece a fost necesară decuplarea totală a liniei de alimen­tare, reparaţiile nu mai puteau continua după grafic, şi, mai important ca orice, neatenţia dumi­­tale ar fi putut avea urmări mult mai grave. Pentru toate acestea ai fost sancţionat cu dimi­nuarea salariului pe luna respectivă. Şi te consideri neîndreptăţit ! Aş vrea să-ţi spun că cei 250 lei cu­ ţi s-au reţinut din salar, reprezintă mult mai puţin decit daunele reale. Aşa că nu din ură personală ai fost sancţionat, ci datorită neatenţiei dumitale. LA PROMOVAREA ÎN FUNCŢIE SE ŢINE SEAMA ŞI DE COMPORTAMENT Constantin Cocendău din Reşiţa, str. Căminul Stavila are familie numeroasă şi vrea să obţină calificativul de şef de manevră, funcţie retribuită mai bine decit actuala funcţie, în care se şi află, aceea de manevrant la secţia transporturi la căile ferate uzinale ale Combinatului siderurgic Reşiţa. Interesîndu-ne de situaţia dumisale, venim cu de­talii esenţiale pentru aspiraţiile la care se în­deamnă. Cum vă aflaţi încadrat în treapta a lll-a, cu un salariu tarifar de 1 380 lei, pentru a promova în funcţia de şef de manevră, va trebuie să absolviţi cursul de calificare gr. II. Mai este însă un amă­nunt. In anul 1970 a fost organizat în cadrul combi­natului un asemenea curs de calificare. Şi cum bine ştiţi, şi lucrul acesta nu ni l-aţi spus, conduce­rea combinatului nu v-a admis la curs. Aţi avut abateri de la disciplină.

Next