Munca, martie 1973 (Anul 29, nr. 7864-7890)
1973-03-23 / nr. 7883
Pagina a 2-a MUNKA RALIUL ŞANTIERELOR-1973 9. PLATFORMA INDUSTRIALA CARACAL Explicaţii şi justificări pe... patru osii Inaugurarea primei capacităţi de producţie a Uzinei de vagoane trebuia să aibă loc la 31 decembrie 1972 , dar evenimentul nu a avut loc. Prima serie de vagoane nici la ora actuală nu se află în montaj, în jurul datei de 1 februarie, într-o discuţie cu corespondentul nostru Dumitru Burcea, tovarăşul ing. Dinei Stemate, directorul uzinei, declara : „Eu consider că şi constructorul poartă o mare răspundere pentru tărăgănarea lucrărilor, intrucit în tot acest timp putea efectua închiderea halelor, putea realiza partea de rezistenţă de la staţia de 110 kV, racordul la calea ferată uzinală şi turnul de apă, precum şi o serie de alte lucrări, care condiţionau asigurarea începerii probelor de producţie cu materie primă“. în prezent, în secţiile de fabricaţie, unde :— în treacăt fie spus — nu sunt create condiţii corespunzătoare de muncă, agentul termic lipsind cu desăvîrşire, iar unele închideri şi etanşeităţi neterminate sau executate defectuos, se confecţionează doar subansamble de mici dimensiuni şi repere de minimă importanţă, pentru a se da totuşi de lucru muncitorilor deja angajaţi. — Este adevărat că suntem în restanţă cu lucrările la acest obiectiv faţă de termenele prevăzute în planul de stat — relata tovarăşul inginer Ion Bocicariu, şeful şantierului nr. 5, antreprenorul general al lucrării. Principala cauză rezidă în primirea cu întîrziere a documentaţiei tehnice de la I.P.C.M. (Institutul de proiectări pentru construcţia de maşini), care, la rîndul său, se justifică prin schimbarea tehnologiei de către beneficiarul principal al produselor. Iată deci explicaţia actualului stadiu în care se află lucrările şi, după cum vedeţi, este o cauză de ordin obiectiv. „ Lucrările de montaj se desfăşoară în mod normal, conform prevederilor din graficul coordonator, a ţinut să sublinieze inginerul Nicolae Gheran, şeful lotului montori. Constructorul ne asigură permanent front de lucru. Dovadă, planul pe primele două luni din acest an a fost îndeplinit în proporţie de 100,6 la sută. Necazuri — fiindcă avem, şi nu puţine — ne fac furnizorii de utilaje şi proiectanţii. Primii, pe lingă faptul că nu livrează la termen şi în ordinea punerii în operă utilajele, le trimit cu defecţiuni de execuţie. De pildă, cele trei macarale semicapră, livrate de Uzinele mecanice Timişoara, prezintă serioase abateri de la documentaţia tehnică, neputind fi montate pe grinzile de rulare. Ecartamentul este mai mare decit cel prescris, la două dintre ele, iar la cel de al treilea contactul cu grinda de rulare nu se încadrează în toleranţele admise, existînd pericolul de prăbuşire în hala de producţie, deci, de accidentare. Cit priveşte greutăţile pe care ni Ie face proiectantul de utilaje, am să mă refer la un exemplu, suficient de concludent. Pe şantier au sosit deja toate piesele componente ale instalaţiei de vopsit vagoane. Am început şi montajul lor. Se putea continua dacă experienţa noastră ar fi reuşit să suplinească în totalitate lipsa proiectantului. Dar, nu ne-am încumetat să continuăm montajul fără documentaţie, fapt ce a condus la sistarea acestei operaţii. Asemenea exemple aş putea să vă mai dau. înainte însă de a încheia, pot să subliniez şi un alt aspect pe care nu l-am enumerat la început, şi anume acela al întîrzierii cu care beneficiarul, responsabilul de drept al acestei lucrări, ne asigură cu piese şi utilaje frontul de montaj. Sînt multe locuri în care avem condiţii de lucru, dar lipsesc una sau alta dintre piesele sau agregatele necesare montării. Rămînerea în urmă cu realizarea şi darea în funcţiune a primei capacităţi a uzinei ar trebui privită cu mai mult spirit autocritic. Este adevărat — susţinea inginerul Teodor Iercan, de la Grupul de uzine Arad, pe care l-am găsit pe şantier—că au fost unele cauze de ordin obiectiv, dar de ce să nu recunoaştem că sunt şi multe subiective. Constructorul, bunăoară, în dorinţa de a recupera restanţa, a impulsionat ritmul de execuţie. Evident, nimic rău nu asta, dar, din „grabă“ prea mare, a făcut concesii calităţii şi cotelor stabilite de proiectant la plantarea stîlpilor de la structura de rezistenţă în paharele de fundaţie. La stîlpii de beton ce poartă numerele 22 şi 68, din deschiderea BBC a halei de producţie, devierile pragului pe care trebuie montată calea de rulare a podurilor rulante sunt de plus 79 mm, respectiv minus 68 mm. Deci, constructorul, în calitatea sa de antreprenor general, îşi „bagă singur beţe în roate“, deoarece montorii nu pot instala podurile pe o cale de rulare care nu Ie va asigura funcţionarea. Am putea fi învinuiţi că vedem numai lipsurile altora. Şi noi, beneficiarii, le avem pe ale noastre. Mă refer, îndeosebi, la asigurarea cu utilaje tehnologice şi cu subansamblele aferente punerii în funcţiune. Este o sarcină de mare răspundere şi presupune multă perseverenţă. In general, am reuşit să asigurăm, deşi cu oarecare întîrziere, furniturile tehnice pentru care am avut obligaţii. Menţionez însă că întîmpinăm serioase dificultăţi, unele dintre ele greu de biruit. Nici la ora actuală nu am reuşit să procurăm cele 16 obturatoare de flacără, aparatele de măsură şi control şi alte dispozitive pentru centrala termică. Consecinţa ? In hala de producţie nu există încălzire şi nici abur tehnologic. Iată deci că un noian de lipsuri sunt parcă aşezate — ca să ne exprimăm în termeni de specialitate — pe „osiile“ confecţionate din explicaţiile şi justificările celor patru factori de răspundere care ne-au dat relaţii în această privinţă. Care este, de fapt, realitatea ? într-adevăr, constructorul a primit cu întîrziere de cîteva luni documentaţia tehnică. Dar, aşa după cum a recunoscut însuşi şeful şantierului, dacă forţa de muncă era suplimentată cu 200— 300 de oameni, constructorul ar fi fost în măsură să creeze front de lucru montorilor la datele planificate. Că angajarea acestora sau transferarea lor de către Trustul de construcţii industriale— Craiova nu era deloc o treabă uşoară, n-o contestă nimeni. Operaţiunea nu era însă imposibilă. Apoi, lipsa de conlucrare cu subantreprizele, în special cu montorii, este o altă sursă care a favorizat execuţia unor lucrări necorespunzătoare, care s-au reflectat în diminuarea ritmului de lucru al şantierelor. Iar montorii, care au dovedit tragere de inimă şi pricepere, puteau asambla un volum mai mare de utilaje tehnologice şi instalaţii existente pe şantier, chiar dacă sortimentaţia era incompletă. Beneficiarul, care în general aruncă vina pe furnizorii de utilaje, uită că şi-a pus autograful pe graficul de eşalonare a lucrărilor de investiţii şi că atunci cînd a acceptat termenele de procurare a utilajelor şi a echipamentelor tehnologice nu a ridicat nici un fel de obiecţiuni. Iată de fapt un adevărat lanţ al slăbiciunilor fiecăreia dintre părţi, care se permanentizează de luni de zile. Cert este că la ora actuală,după două luni şi mai bine de la expirarea termenelor de punere în funcţiune, această capacitate de producţie se află intr-o situaţie mai puţin bună decit „o văd“ cei cu care am discutat. Mai ales că viscolul violent şi tardiv din săptămîna trecută a cam răscolit şantierul şi a încurcat mai mult socotelile celor de aici. Considerăm de aceea că a sosit timpul ca în locul explicaţiilor şi al justificărilor să se ia măsuri ferme pentru a se trece neîntîrziat la rezolvarea problemelor in suspensie şi la construcţia propriu-zisă a vagoanelor. Fără documentaţie tehnică nimic nu se poate monta. Imaginea surprinsă în hala de asamblare şi vopsire a Uzinei de vagoane înfăţişează utilaje şi subansamble care nu pot fi puse în operă deoarece „I.P.C.M.“ Bucureşti nu respectă prevederile graficului de asigurare a proiectelor „...calitatea este obiectivul, principal al muncii formaţiei pe care o conduc“ (Nicolae M. Caracudă) „„.cu fluctuaţia pe care o am in brigadă pot eu să obţin lucrări de bună calitate ““ (Ion Cruşoveanu) Vecini şi totuşi departe Există pe şantierul platformei Caracal formaţii de lucru disciplinate, care, lună de lună, îşi îndeplinesc planul şi dau lucrări de bună calitate , dar şi altele — este adevărat, puţine — care sistematic se situează sub normă, iar calitatea slabă a operaţiilor efectuate de ele impune frecventei remedieri. Să luăm, de pildă, două brigăzi de ziduri aflate de mai mult timp în întrecere. Este vorba de cele conduse de muncitorii Nicolae Caracudă şi Ion Cruşoveanu. Prima lucrează la Uzina de vagoane, iar cea de a doua la Fabrica de tricotaje. Caracudă şi oamenii săi au realizat în primele două luni un indice de îndeplinire a normelor de 1,10, în timp ce echipa lui Cruşoveanu doar 0,89. Ceea ce ne-a determinat să vorbim despre aceste brigăzi constă în stilul şi metodele de muncă ale fiecărui şef de echipă, în modul în care aceştia se ocupă de asigurarea condiţiilor optime de lucru, de îndeplinirea întocmai a sarcinilor încredinţate, de participarea lor efectivă, alături de colectiv, la materializarea planului. Desfăşurarea ritmică a execuţiei şi cu randament superior presupune mai întîi o bună organizare a activităţii productive. Din acest punct de vedere, şeful de brigadă Nicolae Caracudă poate fi un etalon. El îşi repartizează oamenii pe genuri de lucrări şi operaţii pentru care au aptitudini şi le stăpînesc bine profesional. Apoi, aprovizionarea tehnico-materială a fiecărui loc de muncă este o altă condiţie a bunului mers al folosirii cu indici înalţi a timpului de lucru. Cunoscînd programul pentru a doua zi, conducătorul brigăzii despre care am vorbit se îngrijeşte, încă înainte de începerea lucrului, de aducerea la fronturile de muncă a materiilor prime, materialelor şi sculelor. Procedînd în acest mod, la „semnalul sirenei“ activitatea demarează din plin. De mare importanţă pentru randamentul muncii oamenilor este prezenţa conducătorului în mijlocul lor, acordarea asistenţei tehnice în momentele critice pentru fiecare, crearea unui climat de efervescenţă creatoare, de înţelegere şi întrajutorare tovărăşească, cerinţe înţelese bine de Caracudă şi adoptate ca modalităţi curente în activitatea şi comportamentul său. De altfel, în ziua cînd am fost pe şantier l-am găsit în mijlocul oamenilor săi, ajutîndu-i cu sfatul şi cu braţele la execuţia finisajelor interioare la hala de montaj final şi vopsire a vagoanelor. Oamenii, de vîrste diferite, dar uniţi prin profilul muncii şi unitate de voinţă, acţionează ritmic. Ei ştiu că lucrările pe care le execută sunt indispensabile dării în funcţiune a acestei secţii, că de calitatea lor fiecare este răspunzător în aceeaşi măsură. Aşa se explică faptul că oameni ca Dumitru Nicolae, Ion Bucă, fraţii Petre şi Ion Deaconu, Gheorghe Mitrache şi mulţi alţii, de ani de zile au dat numai lucrări de bună calitate, evitindu-se remedierile şi consumurile suplimentare de materiale şi manoperă. De altfel, această formaţie de lucru este declarată brigadă a calităţii. Dar, să-i vedem la lucru şi pe oamenii din brigada lui Ion Cruşoveanu. I-am găsit pe acoperiş, executînd cu intermitenţă umpluturile de beton între elementele prefabricate. Cauza ritmului lent în care se muncea a fost explicată prin aprovizionarea neritmică cu materiale. Oare această sarcină nu este o obligaţie de prim ordin a şefului de brigadă ? Cine altcineva trebuie să se ocupe de aducerea celor trebuincioase, în mod ritmic, dacă nu omul căruia i s-a încredinţat conducerea brigăzii ? Tovarăşul Cruşoveanu a găsit multe explicaţii, bineînţeles de circumstanţă. A dat vina pe staţia de preparare a betonului, pe basculantele care-l transportă, pe instalaţiile de ridicat. Dar acestea aparţin aceluiaşi şantier, iar situaţia brigăzii lui Caracudă nu Utilaje sub cerul liber, pentru că in hală e... zăpadă! Temeliile Fabricii de tricotaje au fost puse din primăvara anului trecut. La începutul trimestrului IV a.c., unitatea va trebui să producă primele cantităţi de tricot. Prin profilul şi capacitatea sa, obiectivul va asigura un mare număr de locuri de muncă pentru tinerele absolvente ale şcolilor profesionale şi ale cursurilor de calificare. Hala principală de producţie, în care se va desfăşura întregul ciclu de fabricaţie, este o construcţie cu două nivele — parterul pentru secţia tricotaje, iar etajul pentru cea de confecţii. Pe tovarăşul Pompiliu Mihalcea, inginerul-şef al fabricii, l-am găsit pe şantier supraveghind descărcarea unor utilaje tehnologice. De altfel, nu erau primele care stăteau depozitate sub cerul liber, în aşteptarea poziţiilor finale de montaj. Interesîndu-ne de stadiile fizice ale lucrării, am aflat că acestea sînt mult rămase în urmă. La ora actuală, hala trebuia complet închisă atit lateral cit şi la acoperiș, iar pardoselile terminate, astfel încît montorii să aibă front de lucru. Dar, despre așa ceva nici vorbă. Hala nu este nici închisă şi nici acoperită, iar în loc de pardoseli, am găsit mormane de zăpadă şi noroi pînă la genunchi. Şi aici am găsit o situaţie aidoma celei de la „Integrata“ Slatina , trebuind să-şi mobilizeze forţele la Fabrica de nutreţuri combinate, care a intrat în funcţiune în primul semestru al anului trecut, iar apoi la Uzina de vagoane, pentru terminarea primei capacităţi, constructorul a neglijat fabrica de tricotaje. In loc de 200 de oameni solicitaţi de ritmul de execuţie pentru atingerea stadiilor fizice planificate, în anul trecut nu au lucrat, în medie, decît 30—40. Dar nici cei prezenţi nu au putut utiliza complet timpul aferent producţiei, constructorii de aici neavînd un set de lot care să-i coordoneze. Aprovizionarea neritmică cu materiale, îndeosebi cu beton şi prefabricate, şi în general slaba organizare a muncii au avut ca urmare o nerealizare a planului pe 1972 de 3,5 milioane leî, iar în primele două luni din acest an doar 60 la sută din cît și-au planificat pe ...60 de zile. Utilajele tehnologice au sosit la termen la Fabrica de tricotaje. Ele nu au putut însă să-și ocupe locul In fluxul tehnologic deoarece constructorul nu a asigurat front de lucru montorilor aşa cum avea obligaţia Vineri 23 martie 1973 I Către „Vulcan46 Bucureşti * Termenul de livrare a cazanelor C.R.-16 atmosfere pentru abur tehnologic şi încălzire a expirat de anul trecut, dar agregatele amintite nu le-am primit. Nu uitaţi că în trimestrul IV a.c. întreprinderea va trebui să intre în funcţiune, iar ciclul de montaj şi probe I.S.C.I.R. al instalaţiilor centralei termice durează cîteva luni. COLECTIVUL FABRICII DE TRICOTAJE — CARACAL Către Centrala industrială a tricotajelor„Tricodava66 București y Studiul tehnico-economic — U n în varianta finală — pentru Q X Fabrica de tricotaje Caracal « a fost elaborat de Institutul V) de proiectări pentru industria n n uşoară în 1971. Pe baza lui a a » început lansarea comenzilor V fi la uzina „Vulcan“, Centrala 0 n industrială de automatizări B V (C.I.A.) — Bucureşti şi alţi V V furnizori de utilaje şi instala- C A ţii de automatizare. n X In 1972, cînd a apărut Pro- \ « iectul de execuţie (P E.), o se- V Y rie de utilaje prevăzute în B X S.T.E. au dispărut, iar altora X V li s-au modificat caracte- r U risticile. Acum au început să O psosească pe şantier o parte % % din utilajele comandate, şi V W vor măi veni, aşa după cum y n am fost anunţaţi. In legătură B X cu cele care au fost modifi- V vx cate, noi am solicitat con- U U structurilor să le realizeze în ß X spiritul prevederilor P.E. A- X V ceştia (C.I.A. şi Uz. Vulcan — V 0 Bucureşti) nici n-au vrut să 0 A audă deoarece utilajele şi a- ß v paratele respective se aflau X y în fabricaţie. Ce ne facem ? jtj A Cum ieşim din acest impas ? B § COLECTIVUL FABRICII DE 0 X TRICOTAJE — CARACAL X Uzina este cu nimic mai avantajoasă din acest punct de vedere. Rezultatele sunt însă la antipod. O altă justificare a şefului de brigadă de la Fabrica de tricotaje este că vechimea oamenilor pe care-i conduce nu depăşeşte cinci ani de cînd fac parte din această formaţie de lucru. Este adevărat că indicele de fluctuaţie este mare. Dar de ce nu se întreabă interlocutorul care este adevărata cauză a lipsei de permanentizare a oamenilor de a căror activitate răspunde ? Aici lucrează atît constructori cu vechime de peste 20 de ani în meserie, cît şi tineri, împletind armonios cunoştinţele vîrstnicilor cu elanul tineresc, incontestabil că rezultatele ar fi pe măsură. In această formaţie spiritul colectiv aproape că nu există, iar de conlucrare nici nu se poate vorbi. Iată deci două brigăzi, ale aceluiaşi şantier, fiecare avînd propriul stil de muncă. Una, a lui Cruşoveanu, execută lucrări de slabă calitate şi cu randament scăzut, iar cealaltă, condusă de Nicolae Caracudă, care are rezultate ce o situează pe primul loc al întrecerii socialiste între formaţiile de zidari, pe lîngă îndeplinirea planului la zi este nevoită să efectueze şi remedierea defecţiunilor de execuţie... ale primei. Situaţia de pe această platformă este într-adevăr precară, orice întîrziere avînd implicaţii dintre cele mai nedorite în angrenajul producţiei din ramurile cărora aparţin aceste unităţi şi chiar a întregii economii. Titularii de investiţii, centralele industriale, beneficiarii, proiectanţii, constructorii şi montorii, ca şi furnizorii de utilaje şi de materiale trebuie să-şi conjuge eforturile şi să acţioneze prompt pentru înlăturarea dezacordurilor existente încă în „simfonia“ muncii de aici, generalizînd practicile eficiente şi experienţa pozitivă acumulată în recuperarea restanţelor şi darea la termen în funcţiune a obiectivelor în construcţie. Pompiliu Ianculescu Dumitru Buf Fotografii Petre Cozla