Munca, octombrie 1973 (Anul 29, nr. 8046-8071)

1973-10-02 / nr. 8046

Pagina a 2-a. Cavalerism Un marinar dă sa intre în clă­direa miliţiei din Galaţi, însă ob­servă aceeaşi intenţie la o duduie care tranversează strada alergînd, cu o înfăţişare disperată, îi dă întiietate, fireşte, ba chiar îi des­chide uşa. Aşa că dînsa intră înainte, iar marinarul o urmează la cîţiva paşi. Şi are astfel prile­jul să asiste la dialogul dintre ofiţerul de serviciu şi grăbita cetă­­ţeană, Care reclamă dispariţia genţii ce o avea sub braţ, cu acte şi o importantă sumă de bani. — Unde, în ce împrejurări v-a dispărut ? — o întreabă ofiţerul. — Cred, zice dumneatei, dusă pe gînduri, c-o aveam cind admi­ram esplanada, într-un grup de turişti.. . — Mă iertaţi, intervine marina­rul, n-aţi călătorit, cumva, cu va­sul „Săgeata", care a sosit acum un ceas de la Sulina . — Aşa este. .. Şi păgubaşa (bucureşteanca I.B.) a observat, în sfîrşit, că per­soana cu maniere cavalereşti, care-i dăduse întiietate (căpitanul de navă Nicolae Milea), avea chiar reclamata geantă în mină. Nici n-o deschisese. O găsise (ui­tată pe-o bancă) pe vapor şi se grăbise s-o predea autorităţilor. Cascadorii Acfd­ministraţia financiară a sec­torului ,1 din Bucureşti a trimis 3 (trei) inspectori încasatori în strada Nicolae Golescu 14. Perceptorii s-au mirat, au protestat, dar n-au avut încotro, Insspectorul-şef a fost ferm .„Duceţi-ve împreună, pentru că din procesul-verbal de amen­dare rezultă că avem de-a face cu o locatară în relaţii de agresi­vitate cu vecinii. E o măsură de prevedere, pentru integritatea dum­neavoastră corporală...“ Oamenii au zimbit şi s-au dus de i-au sunat la uşă studentei Aurelia Niţulescu, din anul IV al Institutului de artă teatrală şi cine­matografică. „Ce să ne facă o fată ?!­­ şi-au zis. Cine ştie în ce împrejurări, de rîcă între vecini, i s-a aplicat 300 de lei amendă !“ Dar în următoarele cinci minute, după ce li s-a deschis uşa şi au mărturisit scopul vizitei, cei trei in­spectori imprudenţi se rostogoleau de-a dura pe scări. Pentru că stu­denta noastră, care pare-se se pregăteşte pentru actorie în filme cu cai şi judo, le-a prilejuit o mică. .. repetiţie. In vederea viitoarei somaţii, s-a luat măsura instruirii unei com­panii de perceptori—cascadori. Fise Gheorghe Truş­că-Jorj. Consilier jurid­ic la Fabrica de aparate electronice de măsură— Bucureşti. Foarte punctual în condica de prezenţă. La orele 7 descuia bi­roul, la 7,05 răvăşea citeva hîrtii pe masă, iar la 7,15 dispărea. Cu cinci minute înainte de sfîrşitul programului, reapărea, strîngea hîrtiile, încuia biroul şi semna condica. Prin totală inactivitate, neacţio­­nînd în litigiile economice, juristul a prejudiciat întreprinderea pe care o „consilia" cu aproape un milion de lei... Silvia Moldovan. Dactilografă la Centrala indus­triei linii-Bucureşti. Din consul­tarea ultimelor 300 de zile ale condicii de prezenţă rezultă că 153 de zile a lipsit sub motivarea certificatelor medicale, 11 zile a absentat nemotivat, iar 25 de for­­fetări le-a justificat cu citaţii de martoră în diverse procese. Când nu lipsea de la serviciu, îşi fierbea o cafea la orele 8,00 (c­avea reşou, ibric şi altă veselă) un ou la ora 10,00, un ceai de muşeţel la 12,30 (pentru comprese cosmetice recomandate la ren­gresabil), iar pînă la „turceasca" de amiază, monopoliza telefonul. In restul timpului... lucra... Datele de faţă le-am extras din caracterizările trimise de serviciile de personal Procuraturii Capita­lei. La solicitarea anchetatorului penal. Care nu pricepea cum reu­şeau cei doi escroci, Jorj şi Silvia, să fie în acelaşi timp la slujbă şi pe sălile tribunalului. Pentru că, mai cu seamă, în orele dinaintea amiezii îşi recrutau „clienţii". Ele­ganţi, parfumaţi, arborînd „aere" de omnipotenţi, cei doi complici in­trau în vorbă cu diverşi împrici­naţi în cauzele aflate pe rol. Unul la parter, altul la etaj. El le dă­dea naivilor adresa unei „doam­ne care a fost colegă de facultate cu procurorul, iar ea işi amintea că are cartea de vizită a „văru­lui procurorului de şedinţă“. Tari­fele variau în raport de „gravitatea situaţiei“, între 2 000 şi 5 000 de lei. Bineînţeles, nici „colega“ şi nici „vărul“ nu-i vedea la ochi pe procurori. Ii văd acum. Scutiţi Ieri, am răsfoit transmisiile telex de la Serviciul circulaţie al miliţiei. Ca să aflu dacă, şi ciţi şoferi au fost sancţionaţi pentru încălcarea interdictului urban de claxonare , întrucît aveam impresia că, atit mînuitorii volanului, cit şi agenţii de circulaţie ignorează total in­dicatoarele antipoluante. Trăgeam concluzii pripite, gene­­ralizînd o stare de fapt consta­tată pe străzile Bucureştiului, unde s-ar părea, ascultînd concertul de claxoane, că 99 la sută din şo­feri merg în condiţii de „imi­nentă periclitare". In oraşele de provincie nu-i aşa. Alaltăieri, spre pildă, li s-au tăiat chitanţe anti­zgomotoase cîtorva sute de clu­jeni, ieşeni, gălăţeni, timişoreni şi craioveni, care porneau de la pre­misa că butonul sirenei a intrat în preţul vehicolului şi, ca atare, trebuia utilizat. Tot notîndu-mi nu­mele contravenienţilor din această speţă, în dreptul cărora era men­ţionată şi amenda, am băgat de seamă că doi camionagii au fost scutiţi. Au fost prinşi în culpă, dar miliţienii (unul din Călăraşi, altul din Corabia) raportau aproape identic : „... verificînd actele de bord, am apreciat că nu e cazul de amendă contravenţională, şi l-am poftit (pe şofer) la sediul în­­trepinderii. . Deci, au fost iertaţi ! Contrariat, am citit pînă la capăt cele două rapoarte. Ca să aflu că Ion Don­­ciu, de la I.A.S. Corabia, avea maşina vîrfuită cu griu (960 kg) şi nici un act justificativ, iar Chiril Barig, de la I.A.S. Mircea Vodă, nu „știa" nimic de cei 24 de saci din remorca pe care o gonea alertat, pe fond muzical. Ăstora nu li s-a mai pretins cîte 60 de lei ! Rubrică realizată de Gheorghe Filimon Desene : G. D. CONSTANTINESCU INCA Participare masivă a celor ce muncesc pe ogoare la: • Strîrtgerea recoltei din cîmp, vii şi livezi • Însămînţarea corectă şi la timp a griului ♦♦♦♦ Rodul bogat nu este adunat peste tot cu grijă gospodărească Podgoriile ţării, doldora de rod, sînt pline în aceste zile de un furnicar de oameni care, printr-o sîrguincioasă muncă, transferă neîntrerupt ciorchinii din vie în teascuri, de unde, aceste minuscule rezervoare de licoare, îşi revarsă conţinutul in budanele cramelor. Am străbătut recent multe alei frămintate de roţi cu povară prin renumita podgorie „Dealul Mare“ şi faptele de muncă intilnite sunt revelatoare. Oferă ele garanţia că rodul bogat şi de o certă calitate va fi integral şi la timp cules ? Rindurile şi fotografia de mai jos vor să constituie un răspuns la această legitimă întrebare. Ieri, zi de început a lunii octom­brie, în podgoriile ÎNTREPRINDE­RII AGRICOLE DE STAT PIE­TROASELE, judeţul Buzău, aseme­nea muncitoarelor Maria I. Blaga şi Lenuţa Floarea de la ferma 5 Me­­rei, surprinse de fotoreporter in pli­nă activitate (vezi fotografia de sus) alţi 1 500 de muncitori sezonieri şi elevi ai liceului din Buzău erau pre­zenţi la culesul celor 1 364 hectare de vie. „Via, ne spune inginerul ILIE VÎLCU, directorul întreprinderii, , este o investiţie care, pentru a pro­duce la parametrii planificaţi, soli­cită multă forţă de muncă din pri­măvară şi pînă în toamnă. Inter­venţia omului trebuie să fie totdea­una promptă, pentru a menţine in­tacte verigile fluxului tehnologic de producţie. Dar mai mult ca oricînd, toamna, cind „zahărul“ trudei de un an s-a depozitat în lichidul boabe­lor, ora, minutul se cer valorificate integral atit la cules cit şi la vini­­ficaţie. Iată de ce în actuala cam­panie noi folosim zilnic la recoltat o forţă care să ne asigure strîngerea a cel puţin 500 tone de struguri, cantitate ce reprezintă capacitatea maximă de lucru în 24 de ore a ce­lor patru centre de vinificat din ca­drul Întreprinderii". Aflăm in continuare că pînă ie­ri au şi fost recoltate şi veanificate 4 500 de tone, ceea ce reprezintă mai bine de jumătate din suprafaţa pe rod şi peste 65 la sută din producţia pla­nificată. Se înţelege uşor deci că la această întreprindere prevederile planului vor fi substanţial depăşite. Modul cum ne estimau producţia ce se va realiza In acest an fer­mierii loan Păduroiu (Merei) Radu Constantin (Scurta) si Petrus To­­mescu (Li­pia) era mai mult decît op­timist : „11—13 tone la hectar", ne spuneau ei. Un alt popas îl facem la reputata ÎNTREPRINDERE agricola de STAT DIN TOHANI — Prahova. Aici, 10 autocamioane şi 30 de re­morci asigură o adevărată bandă rulantă încărcată cu ciorchini între cele 13 ferme viticole şi Combinatul de vinificaţie. Toate liniile de fa­bricaţie lucrează 24 de ore din 24, la o capacitate ce depăşeşte cu 60 de tone pe cea prevăzută în proiect. „Prognoza timpului pentru luna oc­tombrie — ne declara directorul între­prinderii, ing. GHEORGHE HAIVEI — ne-a impus soluţionarea unor pro­bleme tehnico-organizatorice care să ne asigure creşterea vitezei zilnice, la recoltat şi vinificat, de la 260 tone, cit prevăzusem iniţial, la 300 de to­ne. Contractarea unor mijloace su­plimentare de transport, cuplarea a două remorci la tractor, mecaniza­rea completă a descărcatului bene­lor in buncherele preselor şi adapta­rea utilajului la o viteză sporită de vinificat sunt numai citeva din mă­surile întreprinse. Munca neobosită a dialogului Alexandru Vidraşcu, care asigură asistenţa tehnică am­belor schimburi, ca şi priceperea fer­mierilor de a organiza miile de cu­legători, ne-au dat posibilitatea ca în numai 10 zile să recoltăm 3 600 de tone, ceea ce reprezintă rodul a peste 40 la sută din suprafaţa de vie pe care o avem pe rod“. ...Dacă nu vedeam la faţa locului, n-am fi crezut că se pot întîlni şi alte situaţii. Cînd am ajuns la Uni­tatea Vinalcool Boldeşti (era ora 10), prin curte nu era nimeni. La etajul unei clădiri din incintă ii găsim pînă în cele din urmă pe şeful acestei u­­nităţi Gheorghe Legrade. — In raza dumneavoastră de ac­ţiune viile n-au început să se culea­gă nici acum, în octomfetrie ? — De început, am început, dar unităţile cooperatiste aduc la „Cen­tru" foarte puţini struguri, preferind să-i valorifice aşa cum cred ele da cuviinţă, deşi prin contractele în­cheiate sunt obligate să-i predea în­treprinderii noastre. Aflăm de la interlocutorul nostru că din planul de 75 de vagoane cît trebuie să preia şi să vinifice aceas­tă unitate, pînă la 1 octombrie cele 13 cooperative cultivatoare au pre­dat la Centrul de vinificat numai 4 vagoane. Am înţeles, din explicaţii­le date, că viticultorii din Păuleşti, Pleaşa, Boldeşti, Piopu, nu recoltea­ză pe măsura obligaţiilor contractu­ale, dar sîntem cu totul şi cu totul nedumeriţi de ce în faţa unei situa­ţii critice cunoscute, conducerea în­treprinderii Vinalcool — Ploieşti. Di­recţia agricolă judeţeană şi Uniu­nea Cooperativelor de Consum nu iau măsurile ce se impun. Poate o vor face acum. Fără nici o întîrziere... Ing. P. Anghel Foto : V. IRIMIE$ LA I.A.S. URZICENI CALITATEA ÎNSĂMÎNŢĂR obiectiv principal nu între Ne aflăm într-o perioadă decisi­vă pentru pregătirea şi efectuarea în­­sămînţărilor, în vederea obţinerii u­­nor recolte bogate de griu in anul viitor. Iată de ce oamenii muncii de la întreprinderea agricolă de stat Urziceni acordă maximum de aten­ţie la executarea tuturor lucrărilor la un nivel calitativ înalt, respectind cu rigurozitate toate elementele teh­nologiei de cultivare a griului. Ceea ce ne-a atras atenţia din primul mo­ment, a fost calitatea patului germi­nativ , ca un strat de grădină ! Cele 800 de hectare care vor fi cul­tivate cu griu la această unitate, sint împărţite la fermele Ciocîrlia şi Girboul, fiecare avînd cite 400 hec­tare. Atit inginerul Leon Vlad, şeful primei ferme, cit şi inginerul Alin Alexandru de la a doua, au organi­zat, activitatea in aşa fel, incit însă­­mînţarea griului să se termine in citeva zile fără a face rabat la cali­tate. Pe ogoarele fermei Gîrbovi, de exemplu, mai multe tractoare lu­crează la pregătirea terenului şi in­­sămînţatul griului. Cinci dintre ele discuiesc, iar altele două tăvălugesc. înaintea lor insă, un tractor cu a­­gregatul de distribuit îngrăşăminte împrăştie substanţa fertilizantă, ad­­ministrind o sută de kilograme azo­tat de amoniu la hectar. Apoi, vin tractoarele cu cite două semănători, In cuplu. Ele sunt conduse de meca­nizatorii Ştefan Neculaie şi Ion Mo­­goş. Sămînţa de griu care a fost trata­tă la sediul fermei, este trimisă la cimp în saci egalizaţi. De ce ? Pen­tru a avea un control asupra canti­­tă­ţii care se administrează. Cu toate acestea, semănătorile sunt verificate şi la faţa locului de către tractorişti stabilindu-se împreună cu şeful de fermă ce cantitate de săminţă trebuie să fie dată la hectar, dar care să nu depăşească cu mult 300 kg de griu. Aceeaşi tehnologie şi exigenţă se aplică la executarea lucrărilor şi pe ogoarele fermei Ciocîrlia unde sea­mănă mecanizatorii Sandu Oprică şi Alexandru Strolescu. Nici nu s-ar pu- i tea altfel, pentru că intre tractoriştii­­ celor două ferme există o înflăcărată J întrecere. Care vor ocupa primul 9 loc? I — încă nu se ştie — ne spune in- | ginerul Ion Verneşan, directorul în- I treprinderii. Rezultatele se vor ve- M dea la anul, la seceriş. Totuşi, pină­­ in prezent se află la egalitate, avind­­ insămînţat fiecare echipă dile 280 ■ hectare din cele 400 planificate şi­­ sperăm ca in citeva zile să încheiem­­ această deosebit de importantă lucra-­­­re de sezon, punind, fireşte, un acu­m cent pe calitatea insăminţatului. Sîntem şi noi convinşi că harnicii JH mecanizatori de la I.A.S. Urziceni, a­­jutaţi de specialişti şi de activul sin­­dical vor termina cit mai repede şi^B,ă mal bine insăminţările de toamnâJ^H Pentru că, după cum se ştie, efec-^M tuarea acestor lucrări în cel malJH scurt timp va duce la evitarea situa-^B • țiilor păgubitoare care ar putea fi provocate de eventualele ploi prelun- (H gite anunţate de meteorologi. Mircea Novac Învăţămîntul sub semnul dezvoltării şi perfecţionării INSTRUIREA PRACTICA-criteriul fundamental al formării viitorilor muncitori „Noul an şcolar, putem spune, că a început, din toate punctele de vede­re, în cele mai bune condiţii — a debutat discuţia noastră cu prof. Iosefina Rădulescu, directoarea şcolii profesionale „Dîmboviţa“ din Capi­tală. Spaţiul de instruire a sporit, am revizuit şi îmbunătăţit dotarea labo­ratoarelor, cabinetelor şi atelierelor şcolare. Acestea din urm­ă (de con­­fecţii-încălţăminte, de marochinărie şi de mase plastice), principala noas­tră bază, de altfel, de instruire prac­tică a elevilor, oferă condiţii optime însuşirii meseriei. De asemenea, am acordat o deosebită atenţie recrutării de maiştri instructori, călăuzindu ne după criteriul că ei trebuie să fie oameni competenţi, cu o mare expe­rienţă a producţiei, dar şi cu o mare plăcere de a-i călăuzi pe alţii spre tainele meseriilor“. Intr-adevăr, ceea ce am aflat la această şcoală, încă din primele clipe ale anchetei noas­tre, constituie o trăsătură esenţială pentru felul în care s-a pornit la drum in acest an şcolar. An, pe care interlocutorii noştri (profesori şi di­rectori) il considerau extrem de pro­pice înnoirilor organizatorice şi chiar a unora de concepţie. Recenta plenară a C.C. al P.C.R., care a inclus o analiză deosebit de amănunţită a Întregului sistem de invăţămint, s-a ocupat îndeaproape şi de modul în care se face instrui­rea practică a elevilor, socotită, pe­­r­ bună dreptate, un element indispen­' " săbil pregătirii tinerilor pentru muncă şi viaţă. E adevărat că pînă acum unele „corecturi1* aduse din mers, în această privinţă, au venit să susţină această tendinţă cu pu­ternice argumente situate într-o de­plină concordanţă cu realitatea eco­nomică şi socială din ţara noastră, întrucît factorul instruirii practice este cu acută necesitate prezent în programele şcolilor profesionale, ne-am îndreptat spre citeva institu­ţii de acest gen din Bucureşti, in scopul de a vedea, acum, la scurt timp de la începerea unui nou an, cum a fost organizată şi cum se des­făşoară această latură a pregătirii viitorilor muncitori. Gazde ne-au fost cadrele didactice şi elevii şcolii profesionale „Dîmboviţa“ (pe care am şi amintit-o), Grupul şcolar al Ministerului Industriei Uşoare, pre­cum şi cei de la Grupul şcolar al u­­zinei „23 August“. Ca o caracteristică generală a celor trei şcoli putem considera îmbunătă­ţirea condiţiilor de pregătire a ele­vilor, teoretică şi practică, amplifi­carea bazei didactice de instruire, modernizată faţă de anii precedenţi şi, poate ca un element catalizator, o cristalizare, de acum, a concepţiei privind felul în care să se organizeze această latură a formării viitorilor muncitori calificaţi. Astfel, la Gru­pul şcolar al maşinile şi apa­ratele existente în laboratoare şi, în­deosebi, la ateliere impresionează prin ambianţa ce o oferă elevilor­­ cu nimic diferită de cea din Între­prinderile productive. In felul acesta deprinderea meseriei nu se mai face, in cea mai mare parte, la scară re­dusă“. Utilajele ce funcţionează la parametrii fabricilor de resort, cali­tatea lor, in primul rînd, ne indri­­tuiesc să spunem că cei ce părăsesc băncile şcolii n-au de depăşit, o dată încadraţi pe posturi de muncitori, dificultăţi din sfera integrării in muncă. „Faptul că avem ateliere şcolare atit de bine dotate — sub­linia directorul adjunct ing. Stelie Marinescu, — ne-a permis şi, bineîn­ţeles, ne permite, in primul rind, să pregătim elevii, din punct de vedere practic, într-un chip deosebit. De a­­semenea, beneficiind de o astfel de ba­ză didactică, am reuşit să eliminăm in bună măsură greutăţile inerente găsirii unor locuri de practică adec­vate elevilor in cadrul întreprinde­rilor“. Sunt, in acest am zice, „combinat de formare a viitorilor muncitori“, numeroase­­ ateliere-şcoală , de ţesă­­torie, de tricotaje, de confecţii-tri­­cotaje, etc. In cadrul lor se lucrează pe ani, atit cei de­ la şcoala profe­sională cit şi cei de la liceul indus­trial, sub o atentă supraveghere a unor maiştri instructori experimen­taţi. Şi ceea ce este deosebit şi in spiritul documentelor de partid, se lucrează cu plan de producţie. Va­loarea ta de 1 milioana şi la pers­pectiva (în acest an şcolar) de 10 milioane, apropie, sub acest aspect, grupul şcolar de producţia unei ade­vărate uzine. Am văzut în atelierele grupului şcolar prinzind viaţă o interesantă „tactică“ pedagogică. Elevii anului al doilea urmăresc, ajută şi susţin moral pe colegii lor mai mici, din anul intîi. Şi, fapt cu totul remarca­bil, se naşte, in acest fel, o adevă­rată concurenţă între „profesorii“ de moment pentru a avea „elevi“ cit mai bine pregătiţi. Maiştrii instruc­tori nu scapă din vedere acest expe­riment pedagogic pozitiv atit pentru aşa-zişii profesori cît şi pentru ade­văraţii elevi. Atit la această şcoală cît şi la ce­lelalte două am intîlnit o susţinută preocupare a cadrelor didactice în vederea diminuării „încărcării“ ele­vilor. Mai puţine ore de predare, nu vin să „subţieze" formarea elevilor ci, dimpotrivă, să le dea răgazul a­­profundării cunoştinţelor căpătate. De altfel, învăţămîntul nostru nu se bazează pe „îndoparea“ elevilor, ci pe furnizarea unei scheme logice de studiu. Totuşi, oricit de bine dotate ar fi, cel puţin in această etapă, atelierele şcolare, sprijinul întreprinderilor (în fond, principalul beneficiar al for­mării muncitorilor) nu trebuie ne­glijat in instruirea practică a elevi­lor. In timpul anchetei noastre am putut constata, de pildă, perfecta funcţionare a contractelor pe care le au şcolile cu aceste unităţi economi­ce. Aşa cum ne spuneau directorii celor trei şcoli, serviciile de învăţă­­mînt din uzine depun străduinţe se­rioase în repartizarea elevilor în practică prin diferite secţii. Astfel, la Grupul şcolar M.I.U., cei ce se pregătesc, pentru a deveni finisori, filatori, contextori sau proiectanţi­­îmbrăcăminte, sunt în nu mai puţin de 31 de întreprinderi repartizaţi. Ei sunt permanent controlaţi atit de re­prezentanţii uzinei, cît şi de cei al şcolii (maiştri-instructori, profesori tehnologi ori diriginţi) prin interme­diul celor două forme de atestare a activităţii lor practice : „Caietul na­vetă“ şi „Caietul de note“. „In comparaţie cu alte şcoli — co­menta ing. Pompiliu Sava, director adjunct cu practica la Grupul şcolar „23 August“ — noi beneficiem in in­­struirea practici a elevilor şi de două ateliere-şcoală amenajate direct in intreprindere. E vorba de cel de la Fabrica de maşini-unelte şi agregata şi cel de la uzina „23 August“. Influen­ta lor e determinantă. Atmosfera de fabrică ce o creează, disciplina mun­cii, evident, mai strictă, faptul că fiecare piesă realizată de elev este supusă exigenţelor controlului de calitate, existînd, desigur, pentru el obligativitatea încadrării în limita­­ parametrilor planului de producţie­­ al uzinei, contribuie într-un chip­­ determinant la o bună formare a e­­­­levilor. Un risc se strecoară însă în­­ cazul acestora. Noi l-am observat şi i Încercăm, pe cit posibil, să-l evităm J anul acesta. Adică, întreprinderea a-'fi junge, de multe ori, să-i antreneze^ pe elevi in realizarea propriului ei» plan de producţie in aşa măsură în-9 cit sint uitate nişte etape, absolut o- ^­bligatorii, pe care tinerii trebuie să le parcurgă, pentru a putea să-şi în­suşească temeinic meseria. In orice caz, rezultatele elevilor noştri sunt practic incomparabil mai bune în aceste situaţii decit ale acelora care sunt repartizaţi direct în secţii pe lingă muncitori". Intr-adevăr, experienţa­ anilor pre­cedenţi, a demonstrat că sunt dificul­tăţi serioase in instruirea practică a viitorilor muncitori pe această cale. Dificultăţi provenite fie din lipsa unui loc stabil de practică, fie din lipsa unei atente şi competente îndrumări, fie din imposibilitatea de a lucra efectiv pe maşină sau utilaj. De aceea, in bună măsură, ateliere­le din cadrul şcolii (cele de strungă­­rie, de freze, de rectificare, de lăcă­­tuşerie, de sculărie-matriţeni sau de sudură) încearcă să furnizeze ele­vilor o bază serioasă a pregătirii lor practice, printr-o desfăşurare riguros gradată a orelor de instruire. Putem constata, în final, că acest an a adus cu sine îmbunătăţiri evi­dente. Pregătirea practică a elevilor se situează, în special a celor din şcolile profesionale, sub semnul ce­lei mai declarate exigenţe. Este un semn de maturitate al sistemului nostru de invăţămint, în permanenţă permeabil la nou şi intr-o deplină concordanţă cu dezvoltarea celorlal­te sectoare de activitate ale econo­miei. Mihai Cernat Marţi 2 octombrie 1973 TV COMENTAU La înălţ „Prim-planul“ de săptămîna trecută a fost, nu numai la propriu ci şi la figu­rat, la înălţime. Rodi­­ca Rarău, reporterul, a urcat sus, foarte sus, pe verticala unei im­punătoare construcţii, „o premieră româ­nească“ în perimetrul hidrocentralei de la Rogojelu. Şi a stat de vorbă cu unul dintre constructori. A cunos­cut, deci, îndeaproape, un om şi ni l-a făcut apropiat nouă, tele­spectatorilor. Un om, unul singur dintre sutele şi miile de con­structori ai gigantului industrial care prinde zi de zi contururi tot mai impunătoare. ,,u­­nul dintre cei mulţi care împing înainte“ după cum ii place să spună însuşi ingineru­lui Miclescu (pentru că despre acesta este vorba in prim-planul amintit). De ce a fost foarte reuşită emisiunea des­pre care vorbim ? Pur şi simplu pentru că a fost sir­plă şi adevă­rată. Gindurile au de­venit cuvinte a ceea ce nu se întîmplă­­ tot­deauna, mai ales in in­terviuri, date fiind complicaţiile unor în­trebări şi ocolişurile unor răspunsuri), vor­bele au purtat pro­funzimi de gind. Ro­­dica Rarău are acest dar de a deveni foar­te apropiată interlo­cutorilor, nu este pen­tru prima oară cind ne-o dovedeşte: între­bări de viaţă, răspun­suri de viaţă ; aşa a fost gindit dialogul. N-a fost timp de spe­culaţii. Şeful şantieru­lui vorbea calm, aşe­zat, fără ascunzişuri, şi îi citeam în glas, în priviri, pasiunea. Da, se simţea că oamenii şantierului, şi cel che­mat să-i reprezinte, sunt aleşi — după cum o spunea interlocutorul — „prin selecţia natu­rală a muncii". Da, se simţea adevărul gîn­­durilor : „odată, mai de mult, din cauza u­­nei întreruperi de şan­tier am stat la sediul întreprinderii, şi, n-am ştiut cum să plec mai repede...“. Au vorbit, în repor­tajul Rodicăi Rarău, şi alţi oameni ai şan­tierului. „Cum este dînsul ?“ întreba re­porterul. Şi oamenii răspundeau unul după altul : „un foarte bun şef de şantier“, „un om energic şi capabil“, „un bun organizator“, „un prieten al tuturor monteurilor“... Dar cu­vintele, nu ştiu cum se făcea, nu aveau deloc aerul unor ad­jective : se simţea că F.S. Intr-o cu totul altă ordine de idei, dar tot la înălţime , duminică seara într-o inspirată e gală a lunilor” cu adieri de toamnă (in pofida verii de afară), şi cu numeroase prezenţe plăcu­te (Cică Petrescu, Corina Chiriac, Olimpia Pan­­ciu, Dem. Rădulescu etc.) un duet de zile mari, care va rămine, desigur, printre momentele an­tologice ale televiziunii : Irina Petrescu şi Vir­gil Ogăşanu. Călin Căliman au acoperirea unei cunoaşteri îndelun­gate de viaţă şi de muncă. A vorbit şi nevasta şefului de şantier, cu un teanc de fotografii în faţă , în glasul amintirilor se puteau citi fazele nu tocmai uşoare ale devenirii. Şi omul din prim-plan vorbea din nou, calm, aşezat, fă­ră ascunzişuri : „apre­ciez cel mai mult la semenii mei franche­ţea, suntem­ unul pen­tru toţi şi toţi pentru unul“... Sfînta ne­mulţumire“ a omului dornic mereu să mun­cească mai bine ca ieri nu încăpea in cu­vinte... Reporterul, şi telespectatorii ascul­tau. Ascultau şi învă­ţau... De asta a fost bun, la înălţime, prim-pla­nul de săptămina tre­cută. Pentru că a fost „de la om la om“ şi de la oameni la oa­meni. Şi pentru că nu şi-a propus nimic deosebit, nimic senza­ţional, nimic nemaivă­zut ci lucruri foarte simple şi omeneşti , să dea cuvîntul vieţii. ANUNŢ Din cauza unor lucrări de renovare, de la 2 octombrie Muzeul Peleş din Sinaia va fi închis pen­tru public până la data de 30 octombrie a.c. inclusiv. Face excepţie Secţia de Artă Decorativă care poate fi vizitată zilnic între orele 8 — 16, în afară de luni.

Next