Munca, octombrie 1973 (Anul 29, nr. 8046-8071)
1973-10-02 / nr. 8046
Pagina a 2-a. Cavalerism Un marinar dă sa intre în clădirea miliţiei din Galaţi, însă observă aceeaşi intenţie la o duduie care tranversează strada alergînd, cu o înfăţişare disperată, îi dă întiietate, fireşte, ba chiar îi deschide uşa. Aşa că dînsa intră înainte, iar marinarul o urmează la cîţiva paşi. Şi are astfel prilejul să asiste la dialogul dintre ofiţerul de serviciu şi grăbita cetăţeană, Care reclamă dispariţia genţii ce o avea sub braţ, cu acte şi o importantă sumă de bani. — Unde, în ce împrejurări v-a dispărut ? — o întreabă ofiţerul. — Cred, zice dumneatei, dusă pe gînduri, c-o aveam cind admiram esplanada, într-un grup de turişti.. . — Mă iertaţi, intervine marinarul, n-aţi călătorit, cumva, cu vasul „Săgeata", care a sosit acum un ceas de la Sulina . — Aşa este. .. Şi păgubaşa (bucureşteanca I.B.) a observat, în sfîrşit, că persoana cu maniere cavalereşti, care-i dăduse întiietate (căpitanul de navă Nicolae Milea), avea chiar reclamata geantă în mină. Nici n-o deschisese. O găsise (uitată pe-o bancă) pe vapor şi se grăbise s-o predea autorităţilor. Cascadorii Acfdministraţia financiară a sectorului ,1 din Bucureşti a trimis 3 (trei) inspectori încasatori în strada Nicolae Golescu 14. Perceptorii s-au mirat, au protestat, dar n-au avut încotro, Insspectorul-şef a fost ferm .„Duceţi-ve împreună, pentru că din procesul-verbal de amendare rezultă că avem de-a face cu o locatară în relaţii de agresivitate cu vecinii. E o măsură de prevedere, pentru integritatea dumneavoastră corporală...“ Oamenii au zimbit şi s-au dus de i-au sunat la uşă studentei Aurelia Niţulescu, din anul IV al Institutului de artă teatrală şi cinematografică. „Ce să ne facă o fată ?! şi-au zis. Cine ştie în ce împrejurări, de rîcă între vecini, i s-a aplicat 300 de lei amendă !“ Dar în următoarele cinci minute, după ce li s-a deschis uşa şi au mărturisit scopul vizitei, cei trei inspectori imprudenţi se rostogoleau de-a dura pe scări. Pentru că studenta noastră, care pare-se se pregăteşte pentru actorie în filme cu cai şi judo, le-a prilejuit o mică. .. repetiţie. In vederea viitoarei somaţii, s-a luat măsura instruirii unei companii de perceptori—cascadori. Fise Gheorghe Truşcă-Jorj. Consilier juridic la Fabrica de aparate electronice de măsură— Bucureşti. Foarte punctual în condica de prezenţă. La orele 7 descuia biroul, la 7,05 răvăşea citeva hîrtii pe masă, iar la 7,15 dispărea. Cu cinci minute înainte de sfîrşitul programului, reapărea, strîngea hîrtiile, încuia biroul şi semna condica. Prin totală inactivitate, neacţionînd în litigiile economice, juristul a prejudiciat întreprinderea pe care o „consilia" cu aproape un milion de lei... Silvia Moldovan. Dactilografă la Centrala industriei linii-Bucureşti. Din consultarea ultimelor 300 de zile ale condicii de prezenţă rezultă că 153 de zile a lipsit sub motivarea certificatelor medicale, 11 zile a absentat nemotivat, iar 25 de forfetări le-a justificat cu citaţii de martoră în diverse procese. Când nu lipsea de la serviciu, îşi fierbea o cafea la orele 8,00 (cavea reşou, ibric şi altă veselă) un ou la ora 10,00, un ceai de muşeţel la 12,30 (pentru comprese cosmetice recomandate la rengresabil), iar pînă la „turceasca" de amiază, monopoliza telefonul. In restul timpului... lucra... Datele de faţă le-am extras din caracterizările trimise de serviciile de personal Procuraturii Capitalei. La solicitarea anchetatorului penal. Care nu pricepea cum reuşeau cei doi escroci, Jorj şi Silvia, să fie în acelaşi timp la slujbă şi pe sălile tribunalului. Pentru că, mai cu seamă, în orele dinaintea amiezii îşi recrutau „clienţii". Eleganţi, parfumaţi, arborînd „aere" de omnipotenţi, cei doi complici intrau în vorbă cu diverşi împricinaţi în cauzele aflate pe rol. Unul la parter, altul la etaj. El le dădea naivilor adresa unei „doamne care a fost colegă de facultate cu procurorul, iar ea işi amintea că are cartea de vizită a „vărului procurorului de şedinţă“. Tarifele variau în raport de „gravitatea situaţiei“, între 2 000 şi 5 000 de lei. Bineînţeles, nici „colega“ şi nici „vărul“ nu-i vedea la ochi pe procurori. Ii văd acum. Scutiţi Ieri, am răsfoit transmisiile telex de la Serviciul circulaţie al miliţiei. Ca să aflu dacă, şi ciţi şoferi au fost sancţionaţi pentru încălcarea interdictului urban de claxonare , întrucît aveam impresia că, atit mînuitorii volanului, cit şi agenţii de circulaţie ignorează total indicatoarele antipoluante. Trăgeam concluzii pripite, generalizînd o stare de fapt constatată pe străzile Bucureştiului, unde s-ar părea, ascultînd concertul de claxoane, că 99 la sută din şoferi merg în condiţii de „iminentă periclitare". In oraşele de provincie nu-i aşa. Alaltăieri, spre pildă, li s-au tăiat chitanţe antizgomotoase cîtorva sute de clujeni, ieşeni, gălăţeni, timişoreni şi craioveni, care porneau de la premisa că butonul sirenei a intrat în preţul vehicolului şi, ca atare, trebuia utilizat. Tot notîndu-mi numele contravenienţilor din această speţă, în dreptul cărora era menţionată şi amenda, am băgat de seamă că doi camionagii au fost scutiţi. Au fost prinşi în culpă, dar miliţienii (unul din Călăraşi, altul din Corabia) raportau aproape identic : „... verificînd actele de bord, am apreciat că nu e cazul de amendă contravenţională, şi l-am poftit (pe şofer) la sediul întrepinderii. . Deci, au fost iertaţi ! Contrariat, am citit pînă la capăt cele două rapoarte. Ca să aflu că Ion Donciu, de la I.A.S. Corabia, avea maşina vîrfuită cu griu (960 kg) şi nici un act justificativ, iar Chiril Barig, de la I.A.S. Mircea Vodă, nu „știa" nimic de cei 24 de saci din remorca pe care o gonea alertat, pe fond muzical. Ăstora nu li s-a mai pretins cîte 60 de lei ! Rubrică realizată de Gheorghe Filimon Desene : G. D. CONSTANTINESCU INCA Participare masivă a celor ce muncesc pe ogoare la: • Strîrtgerea recoltei din cîmp, vii şi livezi • Însămînţarea corectă şi la timp a griului ♦♦♦♦ Rodul bogat nu este adunat peste tot cu grijă gospodărească Podgoriile ţării, doldora de rod, sînt pline în aceste zile de un furnicar de oameni care, printr-o sîrguincioasă muncă, transferă neîntrerupt ciorchinii din vie în teascuri, de unde, aceste minuscule rezervoare de licoare, îşi revarsă conţinutul in budanele cramelor. Am străbătut recent multe alei frămintate de roţi cu povară prin renumita podgorie „Dealul Mare“ şi faptele de muncă intilnite sunt revelatoare. Oferă ele garanţia că rodul bogat şi de o certă calitate va fi integral şi la timp cules ? Rindurile şi fotografia de mai jos vor să constituie un răspuns la această legitimă întrebare. Ieri, zi de început a lunii octombrie, în podgoriile ÎNTREPRINDERII AGRICOLE DE STAT PIETROASELE, judeţul Buzău, asemenea muncitoarelor Maria I. Blaga şi Lenuţa Floarea de la ferma 5 Merei, surprinse de fotoreporter in plină activitate (vezi fotografia de sus) alţi 1 500 de muncitori sezonieri şi elevi ai liceului din Buzău erau prezenţi la culesul celor 1 364 hectare de vie. „Via, ne spune inginerul ILIE VÎLCU, directorul întreprinderii, , este o investiţie care, pentru a produce la parametrii planificaţi, solicită multă forţă de muncă din primăvară şi pînă în toamnă. Intervenţia omului trebuie să fie totdeauna promptă, pentru a menţine intacte verigile fluxului tehnologic de producţie. Dar mai mult ca oricînd, toamna, cind „zahărul“ trudei de un an s-a depozitat în lichidul boabelor, ora, minutul se cer valorificate integral atit la cules cit şi la vinificaţie. Iată de ce în actuala campanie noi folosim zilnic la recoltat o forţă care să ne asigure strîngerea a cel puţin 500 tone de struguri, cantitate ce reprezintă capacitatea maximă de lucru în 24 de ore a celor patru centre de vinificat din cadrul Întreprinderii". Aflăm in continuare că pînă ieri au şi fost recoltate şi veanificate 4 500 de tone, ceea ce reprezintă mai bine de jumătate din suprafaţa pe rod şi peste 65 la sută din producţia planificată. Se înţelege uşor deci că la această întreprindere prevederile planului vor fi substanţial depăşite. Modul cum ne estimau producţia ce se va realiza In acest an fermierii loan Păduroiu (Merei) Radu Constantin (Scurta) si Petrus Tomescu (Lipia) era mai mult decît optimist : „11—13 tone la hectar", ne spuneau ei. Un alt popas îl facem la reputata ÎNTREPRINDERE agricola de STAT DIN TOHANI — Prahova. Aici, 10 autocamioane şi 30 de remorci asigură o adevărată bandă rulantă încărcată cu ciorchini între cele 13 ferme viticole şi Combinatul de vinificaţie. Toate liniile de fabricaţie lucrează 24 de ore din 24, la o capacitate ce depăşeşte cu 60 de tone pe cea prevăzută în proiect. „Prognoza timpului pentru luna octombrie — ne declara directorul întreprinderii, ing. GHEORGHE HAIVEI — ne-a impus soluţionarea unor probleme tehnico-organizatorice care să ne asigure creşterea vitezei zilnice, la recoltat şi vinificat, de la 260 tone, cit prevăzusem iniţial, la 300 de tone. Contractarea unor mijloace suplimentare de transport, cuplarea a două remorci la tractor, mecanizarea completă a descărcatului benelor in buncherele preselor şi adaptarea utilajului la o viteză sporită de vinificat sunt numai citeva din măsurile întreprinse. Munca neobosită a dialogului Alexandru Vidraşcu, care asigură asistenţa tehnică ambelor schimburi, ca şi priceperea fermierilor de a organiza miile de culegători, ne-au dat posibilitatea ca în numai 10 zile să recoltăm 3 600 de tone, ceea ce reprezintă rodul a peste 40 la sută din suprafaţa de vie pe care o avem pe rod“. ...Dacă nu vedeam la faţa locului, n-am fi crezut că se pot întîlni şi alte situaţii. Cînd am ajuns la Unitatea Vinalcool Boldeşti (era ora 10), prin curte nu era nimeni. La etajul unei clădiri din incintă ii găsim pînă în cele din urmă pe şeful acestei unităţi Gheorghe Legrade. — In raza dumneavoastră de acţiune viile n-au început să se culeagă nici acum, în octomfetrie ? — De început, am început, dar unităţile cooperatiste aduc la „Centru" foarte puţini struguri, preferind să-i valorifice aşa cum cred ele da cuviinţă, deşi prin contractele încheiate sunt obligate să-i predea întreprinderii noastre. Aflăm de la interlocutorul nostru că din planul de 75 de vagoane cît trebuie să preia şi să vinifice această unitate, pînă la 1 octombrie cele 13 cooperative cultivatoare au predat la Centrul de vinificat numai 4 vagoane. Am înţeles, din explicaţiile date, că viticultorii din Păuleşti, Pleaşa, Boldeşti, Piopu, nu recoltează pe măsura obligaţiilor contractuale, dar sîntem cu totul şi cu totul nedumeriţi de ce în faţa unei situaţii critice cunoscute, conducerea întreprinderii Vinalcool — Ploieşti. Direcţia agricolă judeţeană şi Uniunea Cooperativelor de Consum nu iau măsurile ce se impun. Poate o vor face acum. Fără nici o întîrziere... Ing. P. Anghel Foto : V. IRIMIE$ LA I.A.S. URZICENI CALITATEA ÎNSĂMÎNŢĂR obiectiv principal nu între Ne aflăm într-o perioadă decisivă pentru pregătirea şi efectuarea însămînţărilor, în vederea obţinerii unor recolte bogate de griu in anul viitor. Iată de ce oamenii muncii de la întreprinderea agricolă de stat Urziceni acordă maximum de atenţie la executarea tuturor lucrărilor la un nivel calitativ înalt, respectind cu rigurozitate toate elementele tehnologiei de cultivare a griului. Ceea ce ne-a atras atenţia din primul moment, a fost calitatea patului germinativ , ca un strat de grădină ! Cele 800 de hectare care vor fi cultivate cu griu la această unitate, sint împărţite la fermele Ciocîrlia şi Girboul, fiecare avînd cite 400 hectare. Atit inginerul Leon Vlad, şeful primei ferme, cit şi inginerul Alin Alexandru de la a doua, au organizat, activitatea in aşa fel, incit însămînţarea griului să se termine in citeva zile fără a face rabat la calitate. Pe ogoarele fermei Gîrbovi, de exemplu, mai multe tractoare lucrează la pregătirea terenului şi insămînţatul griului. Cinci dintre ele discuiesc, iar altele două tăvălugesc. înaintea lor insă, un tractor cu agregatul de distribuit îngrăşăminte împrăştie substanţa fertilizantă, administrind o sută de kilograme azotat de amoniu la hectar. Apoi, vin tractoarele cu cite două semănători, In cuplu. Ele sunt conduse de mecanizatorii Ştefan Neculaie şi Ion Mogoş. Sămînţa de griu care a fost tratată la sediul fermei, este trimisă la cimp în saci egalizaţi. De ce ? Pentru a avea un control asupra cantităţii care se administrează. Cu toate acestea, semănătorile sunt verificate şi la faţa locului de către tractorişti stabilindu-se împreună cu şeful de fermă ce cantitate de săminţă trebuie să fie dată la hectar, dar care să nu depăşească cu mult 300 kg de griu. Aceeaşi tehnologie şi exigenţă se aplică la executarea lucrărilor şi pe ogoarele fermei Ciocîrlia unde seamănă mecanizatorii Sandu Oprică şi Alexandru Strolescu. Nici nu s-ar pu- i tea altfel, pentru că intre tractoriştii celor două ferme există o înflăcărată J întrecere. Care vor ocupa primul 9 loc? I — încă nu se ştie — ne spune in- | ginerul Ion Verneşan, directorul în- I treprinderii. Rezultatele se vor ve- M dea la anul, la seceriş. Totuşi, pină in prezent se află la egalitate, avind insămînţat fiecare echipă dile 280 ■ hectare din cele 400 planificate şi sperăm ca in citeva zile să încheiem această deosebit de importantă lucra-re de sezon, punind, fireşte, un acum cent pe calitatea insăminţatului. Sîntem şi noi convinşi că harnicii JH mecanizatori de la I.A.S. Urziceni, ajutaţi de specialişti şi de activul sindical vor termina cit mai repede şi^B,ă mal bine insăminţările de toamnâJ^H Pentru că, după cum se ştie, efec-^M tuarea acestor lucrări în cel malJH scurt timp va duce la evitarea situa-^B • țiilor păgubitoare care ar putea fi provocate de eventualele ploi prelun- (H gite anunţate de meteorologi. Mircea Novac Învăţămîntul sub semnul dezvoltării şi perfecţionării INSTRUIREA PRACTICA-criteriul fundamental al formării viitorilor muncitori „Noul an şcolar, putem spune, că a început, din toate punctele de vedere, în cele mai bune condiţii — a debutat discuţia noastră cu prof. Iosefina Rădulescu, directoarea şcolii profesionale „Dîmboviţa“ din Capitală. Spaţiul de instruire a sporit, am revizuit şi îmbunătăţit dotarea laboratoarelor, cabinetelor şi atelierelor şcolare. Acestea din urmă (de confecţii-încălţăminte, de marochinărie şi de mase plastice), principala noastră bază, de altfel, de instruire practică a elevilor, oferă condiţii optime însuşirii meseriei. De asemenea, am acordat o deosebită atenţie recrutării de maiştri instructori, călăuzindu ne după criteriul că ei trebuie să fie oameni competenţi, cu o mare experienţă a producţiei, dar şi cu o mare plăcere de a-i călăuzi pe alţii spre tainele meseriilor“. Intr-adevăr, ceea ce am aflat la această şcoală, încă din primele clipe ale anchetei noastre, constituie o trăsătură esenţială pentru felul în care s-a pornit la drum in acest an şcolar. An, pe care interlocutorii noştri (profesori şi directori) il considerau extrem de propice înnoirilor organizatorice şi chiar a unora de concepţie. Recenta plenară a C.C. al P.C.R., care a inclus o analiză deosebit de amănunţită a Întregului sistem de invăţămint, s-a ocupat îndeaproape şi de modul în care se face instruirea practică a elevilor, socotită, per bună dreptate, un element indispen' " săbil pregătirii tinerilor pentru muncă şi viaţă. E adevărat că pînă acum unele „corecturi1* aduse din mers, în această privinţă, au venit să susţină această tendinţă cu puternice argumente situate într-o deplină concordanţă cu realitatea economică şi socială din ţara noastră, întrucît factorul instruirii practice este cu acută necesitate prezent în programele şcolilor profesionale, ne-am îndreptat spre citeva instituţii de acest gen din Bucureşti, in scopul de a vedea, acum, la scurt timp de la începerea unui nou an, cum a fost organizată şi cum se desfăşoară această latură a pregătirii viitorilor muncitori. Gazde ne-au fost cadrele didactice şi elevii şcolii profesionale „Dîmboviţa“ (pe care am şi amintit-o), Grupul şcolar al Ministerului Industriei Uşoare, precum şi cei de la Grupul şcolar al uzinei „23 August“. Ca o caracteristică generală a celor trei şcoli putem considera îmbunătăţirea condiţiilor de pregătire a elevilor, teoretică şi practică, amplificarea bazei didactice de instruire, modernizată faţă de anii precedenţi şi, poate ca un element catalizator, o cristalizare, de acum, a concepţiei privind felul în care să se organizeze această latură a formării viitorilor muncitori calificaţi. Astfel, la Grupul şcolar al maşinile şi aparatele existente în laboratoare şi, îndeosebi, la ateliere impresionează prin ambianţa ce o oferă elevilor cu nimic diferită de cea din Întreprinderile productive. In felul acesta deprinderea meseriei nu se mai face, in cea mai mare parte, la scară redusă“. Utilajele ce funcţionează la parametrii fabricilor de resort, calitatea lor, in primul rînd, ne indrituiesc să spunem că cei ce părăsesc băncile şcolii n-au de depăşit, o dată încadraţi pe posturi de muncitori, dificultăţi din sfera integrării in muncă. „Faptul că avem ateliere şcolare atit de bine dotate — sublinia directorul adjunct ing. Stelie Marinescu, — ne-a permis şi, bineînţeles, ne permite, in primul rind, să pregătim elevii, din punct de vedere practic, într-un chip deosebit. De asemenea, beneficiind de o astfel de bază didactică, am reuşit să eliminăm in bună măsură greutăţile inerente găsirii unor locuri de practică adecvate elevilor in cadrul întreprinderilor“. Sunt, in acest am zice, „combinat de formare a viitorilor muncitori“, numeroase ateliere-şcoală , de ţesătorie, de tricotaje, de confecţii-tricotaje, etc. In cadrul lor se lucrează pe ani, atit cei de la şcoala profesională cit şi cei de la liceul industrial, sub o atentă supraveghere a unor maiştri instructori experimentaţi. Şi ceea ce este deosebit şi in spiritul documentelor de partid, se lucrează cu plan de producţie. Valoarea ta de 1 milioana şi la perspectiva (în acest an şcolar) de 10 milioane, apropie, sub acest aspect, grupul şcolar de producţia unei adevărate uzine. Am văzut în atelierele grupului şcolar prinzind viaţă o interesantă „tactică“ pedagogică. Elevii anului al doilea urmăresc, ajută şi susţin moral pe colegii lor mai mici, din anul intîi. Şi, fapt cu totul remarcabil, se naşte, in acest fel, o adevărată concurenţă între „profesorii“ de moment pentru a avea „elevi“ cit mai bine pregătiţi. Maiştrii instructori nu scapă din vedere acest experiment pedagogic pozitiv atit pentru aşa-zişii profesori cît şi pentru adevăraţii elevi. Atit la această şcoală cît şi la celelalte două am intîlnit o susţinută preocupare a cadrelor didactice în vederea diminuării „încărcării“ elevilor. Mai puţine ore de predare, nu vin să „subţieze" formarea elevilor ci, dimpotrivă, să le dea răgazul aprofundării cunoştinţelor căpătate. De altfel, învăţămîntul nostru nu se bazează pe „îndoparea“ elevilor, ci pe furnizarea unei scheme logice de studiu. Totuşi, oricit de bine dotate ar fi, cel puţin in această etapă, atelierele şcolare, sprijinul întreprinderilor (în fond, principalul beneficiar al formării muncitorilor) nu trebuie neglijat in instruirea practică a elevilor. In timpul anchetei noastre am putut constata, de pildă, perfecta funcţionare a contractelor pe care le au şcolile cu aceste unităţi economice. Aşa cum ne spuneau directorii celor trei şcoli, serviciile de învăţămînt din uzine depun străduinţe serioase în repartizarea elevilor în practică prin diferite secţii. Astfel, la Grupul şcolar M.I.U., cei ce se pregătesc, pentru a deveni finisori, filatori, contextori sau proiectanţiîmbrăcăminte, sunt în nu mai puţin de 31 de întreprinderi repartizaţi. Ei sunt permanent controlaţi atit de reprezentanţii uzinei, cît şi de cei al şcolii (maiştri-instructori, profesori tehnologi ori diriginţi) prin intermediul celor două forme de atestare a activităţii lor practice : „Caietul navetă“ şi „Caietul de note“. „In comparaţie cu alte şcoli — comenta ing. Pompiliu Sava, director adjunct cu practica la Grupul şcolar „23 August“ — noi beneficiem in instruirea practici a elevilor şi de două ateliere-şcoală amenajate direct in intreprindere. E vorba de cel de la Fabrica de maşini-unelte şi agregata şi cel de la uzina „23 August“. Influenta lor e determinantă. Atmosfera de fabrică ce o creează, disciplina muncii, evident, mai strictă, faptul că fiecare piesă realizată de elev este supusă exigenţelor controlului de calitate, existînd, desigur, pentru el obligativitatea încadrării în limita parametrilor planului de producţie al uzinei, contribuie într-un chip determinant la o bună formare a elevilor. Un risc se strecoară însă în cazul acestora. Noi l-am observat şi i Încercăm, pe cit posibil, să-l evităm J anul acesta. Adică, întreprinderea a-'fi junge, de multe ori, să-i antreneze^ pe elevi in realizarea propriului ei» plan de producţie in aşa măsură în-9 cit sint uitate nişte etape, absolut o- ^bligatorii, pe care tinerii trebuie să le parcurgă, pentru a putea să-şi însuşească temeinic meseria. In orice caz, rezultatele elevilor noştri sunt practic incomparabil mai bune în aceste situaţii decit ale acelora care sunt repartizaţi direct în secţii pe lingă muncitori". Intr-adevăr, experienţa anilor precedenţi, a demonstrat că sunt dificultăţi serioase in instruirea practică a viitorilor muncitori pe această cale. Dificultăţi provenite fie din lipsa unui loc stabil de practică, fie din lipsa unei atente şi competente îndrumări, fie din imposibilitatea de a lucra efectiv pe maşină sau utilaj. De aceea, in bună măsură, atelierele din cadrul şcolii (cele de strungărie, de freze, de rectificare, de lăcătuşerie, de sculărie-matriţeni sau de sudură) încearcă să furnizeze elevilor o bază serioasă a pregătirii lor practice, printr-o desfăşurare riguros gradată a orelor de instruire. Putem constata, în final, că acest an a adus cu sine îmbunătăţiri evidente. Pregătirea practică a elevilor se situează, în special a celor din şcolile profesionale, sub semnul celei mai declarate exigenţe. Este un semn de maturitate al sistemului nostru de invăţămint, în permanenţă permeabil la nou şi intr-o deplină concordanţă cu dezvoltarea celorlalte sectoare de activitate ale economiei. Mihai Cernat Marţi 2 octombrie 1973 TV COMENTAU La înălţ „Prim-planul“ de săptămîna trecută a fost, nu numai la propriu ci şi la figurat, la înălţime. Rodica Rarău, reporterul, a urcat sus, foarte sus, pe verticala unei impunătoare construcţii, „o premieră românească“ în perimetrul hidrocentralei de la Rogojelu. Şi a stat de vorbă cu unul dintre constructori. A cunoscut, deci, îndeaproape, un om şi ni l-a făcut apropiat nouă, telespectatorilor. Un om, unul singur dintre sutele şi miile de constructori ai gigantului industrial care prinde zi de zi contururi tot mai impunătoare. ,,unul dintre cei mulţi care împing înainte“ după cum ii place să spună însuşi inginerului Miclescu (pentru că despre acesta este vorba in prim-planul amintit). De ce a fost foarte reuşită emisiunea despre care vorbim ? Pur şi simplu pentru că a fost sirplă şi adevărată. Gindurile au devenit cuvinte a ceea ce nu se întîmplă totdeauna, mai ales in interviuri, date fiind complicaţiile unor întrebări şi ocolişurile unor răspunsuri), vorbele au purtat profunzimi de gind. Rodica Rarău are acest dar de a deveni foarte apropiată interlocutorilor, nu este pentru prima oară cind ne-o dovedeşte: întrebări de viaţă, răspunsuri de viaţă ; aşa a fost gindit dialogul. N-a fost timp de speculaţii. Şeful şantierului vorbea calm, aşezat, fără ascunzişuri, şi îi citeam în glas, în priviri, pasiunea. Da, se simţea că oamenii şantierului, şi cel chemat să-i reprezinte, sunt aleşi — după cum o spunea interlocutorul — „prin selecţia naturală a muncii". Da, se simţea adevărul gîndurilor : „odată, mai de mult, din cauza unei întreruperi de şantier am stat la sediul întreprinderii, şi, n-am ştiut cum să plec mai repede...“. Au vorbit, în reportajul Rodicăi Rarău, şi alţi oameni ai şantierului. „Cum este dînsul ?“ întreba reporterul. Şi oamenii răspundeau unul după altul : „un foarte bun şef de şantier“, „un om energic şi capabil“, „un bun organizator“, „un prieten al tuturor monteurilor“... Dar cuvintele, nu ştiu cum se făcea, nu aveau deloc aerul unor adjective : se simţea că F.S. Intr-o cu totul altă ordine de idei, dar tot la înălţime , duminică seara într-o inspirată e gală a lunilor” cu adieri de toamnă (in pofida verii de afară), şi cu numeroase prezenţe plăcute (Cică Petrescu, Corina Chiriac, Olimpia Panciu, Dem. Rădulescu etc.) un duet de zile mari, care va rămine, desigur, printre momentele antologice ale televiziunii : Irina Petrescu şi Virgil Ogăşanu. Călin Căliman au acoperirea unei cunoaşteri îndelungate de viaţă şi de muncă. A vorbit şi nevasta şefului de şantier, cu un teanc de fotografii în faţă , în glasul amintirilor se puteau citi fazele nu tocmai uşoare ale devenirii. Şi omul din prim-plan vorbea din nou, calm, aşezat, fără ascunzişuri : „apreciez cel mai mult la semenii mei francheţea, suntem unul pentru toţi şi toţi pentru unul“... Sfînta nemulţumire“ a omului dornic mereu să muncească mai bine ca ieri nu încăpea in cuvinte... Reporterul, şi telespectatorii ascultau. Ascultau şi învăţau... De asta a fost bun, la înălţime, prim-planul de săptămina trecută. Pentru că a fost „de la om la om“ şi de la oameni la oameni. Şi pentru că nu şi-a propus nimic deosebit, nimic senzaţional, nimic nemaivăzut ci lucruri foarte simple şi omeneşti , să dea cuvîntul vieţii. ANUNŢ Din cauza unor lucrări de renovare, de la 2 octombrie Muzeul Peleş din Sinaia va fi închis pentru public până la data de 30 octombrie a.c. inclusiv. Face excepţie Secţia de Artă Decorativă care poate fi vizitată zilnic între orele 8 — 16, în afară de luni.