György Albert (Bucuresti, 1984)
Cînd, la începutul lunii aprilie a acestui an, am avut prilejul să vizitez atelierul din Satu Mare al tînârului sculptor György Albert, am socotit de îndată că mi s-a oferit şansa unei experienţe artistice de singulară calitate. întregul atelier surprindea prin neobişnuita ordine interioară , nimic de prisos, nici un colţ lăsat să cadă sub praful neglijenţei, iar pe înalte suporturi cu etaje metalice o paradă de mici lucrări turnate în bronz, toate demonstrînd o extremă exigenţă a finisajului. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" din Bucureşti (promoţia 1973), György Albert a fost de timpuriu atras de sculptura în metal, o primă demonstraţie expoziţională fiind făcută în cadrul expoziţiei personale din 1980 (galeria de artă Galateea, Bucureşti). Remarcasem de atunci virtuţile de modelator, de bronzier şi — mai ales — capacitatea de evocare proprie a tînârului artist, dar abia în momentul vizitării atelierului său de la Satu Mare am înţeles pe deplin rezervele de care dispune, arderea interioară a preocupărilor sale. Pasionat al bronzului, György Albert a fost obligat să redescopere pentru sine tehnica turnurii un ceară pierdută — adaptînd-o propriilor sale posibilităţi — deasemeni a fost dornic să cunoască şi să stăpînească fără dificultăţi diferitele procedee de prelucrare şi finisare. Concepută pentru materialul definitiv, fiecare lucrare se cere în prealabil modelată în lut, cu anticiparea efectelor finale : suprafeţe aspre, suprafeţe pregătite pentru polisare, suprafeţe rănite parcă de intervenţia incisivă a ebosoarului, volume compacte, volume trase, volume străbătute de goluri, adevărate ferestre deschise spre interiorul neliniştitor al înţelesului. După turnare, nobila materie a bronzului este prelucrată cu minuţie, unele suprafeţe fiind lustruite oglindă, altele fiind tratate cu patine savante ca tehnică şi preţioase ca efect. Expoziţia cu care György Albert se prezintă din nou atenţiei publice demonstrează cu uşurinţă siguranţa cu care tînărul artist mînuieşte mijloacele tehnice specifice prelucrării bronzului, dar nu numai atît. Dacă maturitatea şi chiar perfecţiunea artizanală sînt condiţii de care nici o operă autentică nu se poate dispensa, bogăţia ideatică şi originalitatea expresiei plastice sînt factorii hotărîtori pentru definirea faptului de artă demn de perspectivă temporală. Considerată în această perspectivă, expoziţia lui György Albert promite să fie un eveniment de referinţă al epocii noastre, lucrările expuse acum fiind în măsură să ne convingă de diversitatea limbajului său sculptural ca şi de încărcătura densă a ideilor şi stărilor sensibile. La o foarte sumară şi, ca atare, nu îndeajuns de circumstanţială analiză, expoziţia din acest an ar putea fi ordonată în trei categorii distincte de lucrări, respectiv de probleme şi de modalităţi de expresie. O primă categorie cuprinde lucrări a căror cepţie compoziţională — cu modelajul adecvat — corespunde mai direct ideii de evocare, nu fără un comentariu, uneori amar, implicit aici. Centaureasă (Mitologie), Martirul, Meditaţie — cu interesanta dedublare a capului —, Clovnul, Moartea calului, Superstar sunt lucrări care fac parte din acest grup a cărui piesă de excepţie este Melancolia cu a sa privire oarbă spre imensitatea golului interior în al cărui spaţiu necontrolat se pierde, chiar realitatea personalităţii. Este proprie acestui grup de lucrări o reinterpretare a formelor ştiute, cu păstrarea datelor de imediată recunoaştere, „ruperea" identităţilor tradiţionale privind cu precădere sensurile lăuntrice şi mai puţin exterioritatea formală. O altă categorie de lucrări, mai restrînsă (Simbol, o variantă abstractizată a Melancoliei , Tors etc.) îl pregăteşte pe vizitator pentru cunoaşterea şi înţelegerea ultimului şi a celui mai numeros grup din expoziţie. Sunt lucrări la care procesul de abstractizare este împins mai departe, folosindu-se, cu un sporit curat, resursele de comunicare ale materiei considerată nu doar ca un mijloc al reprezentării ci ca o reprezentare autonomizată în propria sa realitate plastică. Autorul nu renunță nici acum la evocări și chiar la implicarea unor elemente moralizatoare, dar el se dispensează de orice anecdotă, inventînd forme capabile să se rostească fără auxiliul contingentului. Dacă în Fertilitate sau în Tunelul timpului privitorul mai poate recunoaşte semne ale unui simbolism convenţional, lucrări ca Moment ideal, Compoziţie, Eclipsă solară, Autodistrugere crează şi impun noi moduri de înţelegere a universului ideatic care ne înconjură, găsind echivalentul plastic durabil al stărilor de sensibilitatelucidă cu care artistul se instalează în mijlocul acestui univers. Serios ca preocupări, temeinic ca artizan, profund şi sensibil în căutările sale, György Albert se anunţă ca una dintre cele mai robuste şi originale „voci" ale sculpturii tinere din ţara noastră. VASILE DRAGU, Bucureşti, 24 iunie 1984