Román Nyelvű Katolikus Gimnázium, Naszód, 1871

Dissertatio de libero hominis arbitrio tam in se quam in relatione ad gratiam divinam spectato. (Continuatio: De natura liberi ar­bitrii. — Videsis progr. anni sehol. 1869—70 et 1870—71.) C III. Essentia liberi arbitrii in quo consistit? Quaerunt theologi: quaenam sit essentia li­beri arbitrii, seu quaenam sit illa nota specia­lis, sine qua illud cessaret esse id, quod est? — 1. Essentia liberi arbitrii non salvatur sola spontaneitate seu immunitate a coactione externa, sed ea consistit in sala indifferentia contradictionis seu in faculta e activa agendi vel non agendi. Contrarii huius propositionis sunt: G. Gi­­biufus docens: essentiam libertatis sitam esse in amplitudine et eminentia naturae intellectualis supra res corporeas ; Jansenius, quem dein secuti sunt: Vanen et Macedo, quive docent: libertatem simpliciter dictam non importare essentialiter nisi solam immunitatem a coactione cum luce et directione rationis. Item Lenis docens: potestatem volendi op­positum minime ingredi rationem essentialem li­bertatis. Veritas thesis patet: a) E notione libertatis divinae. Deus enim etsi necessario se diligat, ad extra tamen liber­rimus est, potuit etenim mundum creare vel non creare. Ita docet S. Thomas in omnibus locis, in quibus demonstrat: esse in Deo liberum arbitrium. — Discrtatlunc despre liberulu arbitriu alu omu­­lui consideratu atatu in sene catu si in relatiune catra grati’a divina. (Continuare: Despre natur­a liberului arbitriu. — Vedi programele anului scol. 1869—70 si 1870—71.) C. III. Esenti’a liberului arbitriu in ce consiste? Cerea theologii, carea ar’ fi esenti’a liberu­lui arbitriu, seau carea ar’ fi acea nota speciale fara de carea elu ar’ inceta de a fi aceea, ce e ? 1. Esenti’a liberului arbitriu nu se sal­­veza num­ai pre In spontaneitate ori in­­niiiiiitatea de coactiunea esterna, ci ea consiste singura In indiferenti’a contra­­dictiuniei seau in facultatea activa de a lucra ori nu. Contrari ali acestei propusetiuni sunt: G. Gibiuiu invetiandu, ca esenti­a libertatiei e asie­­diata in amplitudenea si eminentia naturei in­­tielesuali preste lucrurele corporice; Janseniu, pre care­ lu urmarira apoi: Vanen si Macedo, si cari invetia, ca libertatea sim­­plumente luata nu invorbe esentialmente decatu numai inmunitatea dela coactiune in lumin­a si defectiunea ratiunei. Asisiderea Lenis invetiandu: ca poterea de a vre opusulu nece decatu nu se cuprende in ratiunea esentiale a’ libertatiei. — Adeveretatea tesiei se vede: a) De in notiunea libertatiei divine. De ora­ce Ddieu, desi se ameza necesariumente, to­­tusi in afara e de totu liberu, fiendu-ca potu­ crea si nu crea lumea. Asia invetia S. Tom­a in tote locurele, in cari demustra, cä in Ddieu este arbitriu liberu.

Next