Román Nyelvű Katolikus Gimnázium, Naszód, 1871
Dissertatio de libero hominis arbitrio tam in se quam in relatione ad gratiam divinam spectato. (Continuatio: De natura liberi arbitrii. — Videsis progr. anni sehol. 1869—70 et 1870—71.) C III. Essentia liberi arbitrii in quo consistit? Quaerunt theologi: quaenam sit essentia liberi arbitrii, seu quaenam sit illa nota specialis, sine qua illud cessaret esse id, quod est? — 1. Essentia liberi arbitrii non salvatur sola spontaneitate seu immunitate a coactione externa, sed ea consistit in sala indifferentia contradictionis seu in faculta e activa agendi vel non agendi. Contrarii huius propositionis sunt: G. Gibiufus docens: essentiam libertatis sitam esse in amplitudine et eminentia naturae intellectualis supra res corporeas ; Jansenius, quem dein secuti sunt: Vanen et Macedo, quive docent: libertatem simpliciter dictam non importare essentialiter nisi solam immunitatem a coactione cum luce et directione rationis. Item Lenis docens: potestatem volendi oppositum minime ingredi rationem essentialem libertatis. Veritas thesis patet: a) E notione libertatis divinae. Deus enim etsi necessario se diligat, ad extra tamen liberrimus est, potuit etenim mundum creare vel non creare. Ita docet S. Thomas in omnibus locis, in quibus demonstrat: esse in Deo liberum arbitrium. — Discrtatlunc despre liberulu arbitriu alu omului consideratu atatu in sene catu si in relatiune catra grati’a divina. (Continuare: Despre natura liberului arbitriu. — Vedi programele anului scol. 1869—70 si 1870—71.) C. III. Esenti’a liberului arbitriu in ce consiste? Cerea theologii, carea ar’ fi esenti’a liberului arbitriu, seau carea ar’ fi acea nota speciale fara de carea elu ar’ inceta de a fi aceea, ce e ? 1. Esenti’a liberului arbitriu nu se salveza numai pre In spontaneitate ori inniiiiiitatea de coactiunea esterna, ci ea consiste singura In indiferenti’a contradictiuniei seau in facultatea activa de a lucra ori nu. Contrari ali acestei propusetiuni sunt: G. Gibiuiu invetiandu, ca esentia libertatiei e asiediata in amplitudenea si eminentia naturei intielesuali preste lucrurele corporice; Janseniu, pre care lu urmarira apoi: Vanen si Macedo, si cari invetia, ca libertatea simplumente luata nu invorbe esentialmente decatu numai inmunitatea dela coactiune in lumina si defectiunea ratiunei. Asisiderea Lenis invetiandu: ca poterea de a vre opusulu nece decatu nu se cuprende in ratiunea esentiale a’ libertatiei. — Adeveretatea tesiei se vede: a) De in notiunea libertatiei divine. De orace Ddieu, desi se ameza necesariumente, totusi in afara e de totu liberu, fiendu-ca potu crea si nu crea lumea. Asia invetia S. Toma in tote locurele, in cari demustra, cä in Ddieu este arbitriu liberu.