Naţiunea, octombrie-decembrie 1927 (Anul 1, nr. 210-275)

1927-12-08 / nr. 262

Anul 5. No. 262 -f­ ^ KJ S­­ ^­­ ° 11’ ASHtian Unea ,pentru Cultura­­ f !# ?| Ju­- Parului Român Piața Ufi­raj| 29. ? £ L­E­F­O­N : 227 Cenzurat. * 2 £ e!­exemp­loi: 8 Decemvrie 1927 ABONAMENTELE: Pe un an : 600 Lei Pe V. an . 300 Lei Fe Vi an : 150 Lei « Pentru streinătate: 1200 Lei Se împlinesc astăzi două săp­tămâni de când s’a produs greaua lovitură dată de soartă neamului românesc, prin dispari­ția dintre noi a lui Ion I. C. Brătianu. In cavoul de la Florica, își doarme somnul de veci ală­turi de marele său părinte, acela care în deceniile din urmă a în­drumat destinele poporului ro­mân. Stăpânită de reculegerea, ce în mod fatal urmează tuturor pier­derilor mari, opinia publică pri­vește în viitor, căutând se deslu­șească aspectul vieții noastre de t sesor generate de egoismul de moina * __iv­v ° mâine. Călăuză îi este optimis­mul rasei și spiritul marelui dis­părut, a cărui prezență între noi este dorită pentru o durată cât mai lungă, până ce se va duce la bun sfârșit opera pe care în rodnica-i viață, o inaugurase Ion I. C. Brătianu : deplina așezare a neamului in cadrele țării întregite. Astfel, apare firesc, să nu existe îndoieli asupra izbânzii finale. Ceea ce provoacă însă temeri este întrebarea dacă lipsiți de în­drumarea directă a lui Ion I. C. Brătianu, noi cei de astăzi, ne vom putea oare da contribuția așteptată, întru plămădirea viito­rului dorit. Aceasta este starea de spirit de după închiderea mor­mântului scump, de curând în­chis la Florica, încrederea în viitor și îndoeli în legătură cu împlinirea indato­­­­ririlor actualității, iată caracteristi­­cele zilelor de doliu, ce le trăim acum. Cuprinsă de marea pulsație de viață, datorită căreia ne-am putut menține în cursul vicisitudinelor din veacurile trecute, opinia pu­blică se străduește însă a înlătura îndoielile. Și a găsit mijlocul, unirea tuturor forțelor vii ale neamului. Colaborare generală cer milioanele de locuitori ai­­ țării românești. Ecou al acestei dorinți una­nime, apelul de colaborare adre­sat de guvern a fost primit cu o adevărată satisfacție. Opinia pub­lică se credea îndrituită a nădăj­­dii că nimeni nu va îndrăsni să-i înfrunte convingerea, care cerea constituirea unui guvern național. Dar spulberarea speranțelor ge­nerale n’a întârziat multă vreme. Intr’adevăr, după o așteptare de câteva zile, s’a luat act de refu­zul național-țărănesc. Punându-se în contradicție cu opinia publică și implicit și cu interesele țării, cel mai puternic partid de opoziție a respins mâna de frățească colaborare, ce i-a fost întinsă de partidul de la guvern. Preocupați de interese de partid, cei invitați să se asocieze unei munci pozitive, n’au înțeles pa­triotismul ce însuflețește pe aceia din partea cărora le venea oferta. Concilianții fără seamăn au taxat-o drept slăbiciune, care le întărea și mai mult perseveranța în ati­tudinea de negațiune, avută până acum. Și iată-ne acum, după câteva zile de nădejdi, chemați la reali­tate. Concentrarea tuturor forțelor este irealizabilă. Decepțiunea este însă ușor su­portată, căci opinia publică își dă seama că a rezultat dintr’o auto­­amăgire a sa. Intr’adevăr, o scru­tare temeinică a factorilor ce­ au dus la refuzul național-țărănist duce la concluzia că alt desnodă­­mânt nici nu era posibil. Patriotismul maselor și al par­tidului național-liberal nu putea fi împărtășit de loteria politică de sub conducerea dlui Iuliu Maniu, care nu urmărește decât satisfacerea ambițiilor personale și scopuri mărunte de căpătuială a partizanilor. O prăpastie ame­țitoare desparte concepția intere­partid al național-țărăniștilor. Fatal, înțelegerea era imposi­bilă. Pornind de la acest discernă­mânt, opinia publică își îndreaptă încrederea spre aceia cari stau la înălțimea sentimentelor lor pa­triotice, spre partidul liberal, care a stăruit pentru constituirea unui guvern național, încurajat astfel, dl Vintilă Bră­tianu, noul președinte al parti­dului liberal, va răspunde agita­țiilor opoziționiste cu realizări pozitive, ce vor spulbera îndoelile strecurate în suflete de conștiința marii pierderi suferite prin moar­tea lui Ion I. C. Brătianu. Eșuarea tratativelor­ de colabo­­rare a adus clarificarea situației noastre politice, indicând necesi­tatea unei lungi guvernări libe­rale. Donația Camerei De Co­merț și Industrie pentru Fondul Ion I. C. Bră­tianu la numărul de alaltăeri, am arătat că în ultima ședință Ca­mera de Industrie și Comerț din Cluj a votat la propunerea dlui M. Șomlea 100.000 lei pentru fondul cultural Ion I. C. Brătianu. Reproducem aici propunerea dlui M. Șomlea: „ Pentru slăvirea defunc­tului Ion I. C. Brătianu în a cărui uriașă sforțare de muncă s’a concretizat cel mai nobil și generos sentiment, unirea nației și ridicarea ma­selor la toate drepturile omu­lui, și ca omagiu virtuților sale cetățenești propun Ca­merei de Industrie și Comerț din Cluj să voteze suma de îna sută mii lei pentru fon­dul Cultural Ion I. C. Bră­tianu . Modesta noastră contri­buție alături de ale altora pentru crearea fondului cul­tural Ion I. C. Brătianu va face dovada sentimentelor noastre de gratitudine pentru tot binele ce a făcut acest Titan al Neamului locuitori­lor actualelor frontierii ale pa­triei. Cluj, 3 Decemvrie 1927. ss. M. Șomlea Adunarea „Astrei“ Adunarea generală anuală a Aso­­ciațiunei pentru literatura și cul­tura poporului român a fost un prilej de verificare — teoretică — a rostului societății și mediului în care își desfășoară activitatea. In cuvântarea sa, pr­eședintele Astrei, dl Vasile Goldiș, lasă să se între­vadă o revoltă față de actuala si­tuație a problemei care stă la baza Astrei . Activitatea culturală, revoltă, care uneori împinge la satirizarea modului nostru de a lucra în această chestiune. Fiecare se angajează, chemat și nechemat, la rezolvirea problemei culturale. „In loc să clădim cu puteri unite parcul luminos al culturii, fiecare își crește separat cucuta lui, și se crede minunat. Această nebunească pulverizare a energiilor face a­­proape imposibila orice încercare de refacere a sufletului național“. Președintele Astrei face trista constatare prinsă în citatul de sus, și încearcă o explicare a lucrurilor, generală, filosofică. Nu ne intere­sează explicația. Fapt e că in fie­care comună grupările politice, religioase, primăria, și multele grupări în jurul unui ideal cultu­ral înființează biblioteci cu scopul de a ridica nivelul de civilizație al țăranului. Aceste mici grupulețe nu pot avea rezultatul dorit. Forțele se macină în încercări anarhice, nedisciplinate. Ca încheere fatală, acest fel de­ a lucra duce la distră­­marea sufletului național, afirmă dl Vasile Goldiș. Dsa ajunge la această încheere comparând trecutul unitar, stăpâ­nit de o singură tactică, de un ritm regulat în sforțarea sa de-a realiza opera de ridicare a popo­rului, cu prezentul, care, am vă­zut, prezintă o pulbere de gru­pări mici, cari își reclamă existența tot din aceleași motive. In trecut toate forțele erau Înglobate in ca­drele Astrei, totul se mișca regu­lat, azi fiecare de capul lui. Pro­blema a rămas aceeaș ; mijloacele de realizare, de întruchipare sunt altele. Prezentul e în inferioritate. Dar nu trebue să disperăm. Cuvântarea dlui Goldiș e născută dintr’un sentiment de scepticism. Starea de lucruri e nemulțumitoare, ea trebue schimbată. Trecutul a fost superior. Să-l imităm. Nu di­scutăm chestiunea în sine, compa­rativ. Existentă sau nu, inferiorita­tea de azi, fapt e că finalul atât de viril, de întremător, al discursu­­­­lui, agită spre muncă culturală.­­ Problema, care azi e la ordinea zilei, președintele Astrei Îndeamnă pe membrii ei să o abordeze si­stematic. Iată ceea ce-l chinuește pe dl Goldiș: munca disciplinată, în comun. Dsa vrea în orice chip să înconjure o eventuală scădere a prestigiului societății în fruntea că­reia stă. Căci în trecut totul se manifesta, în Ardeal, prin această organizație culturală națională. Nici un act mare cultural româ­nesc de după 1861, data înființării, nu s’a făcut în afară de cadrele Astrei. Problema care i-a justificat existența e aceeaș în trecut ca și azi : înălțarea poporului sub ra­port intelectual, moral și fizic. Nou este felul in care ne compor­tăm față de ea : în trecut eram solidari, disciplinați, iar azi sfărmu­­tați în grupări mici și ineficace prin acest fapt. Organizarea tre­bue făcută în cadrele Asociației transilvane care are un trecut a­­tât de strălucit în opera de înăl­țare a poporului român în toate privințele. Aceasta are și autorita­tea morală și mijloacele materiale suficient de multe pentru a duce opera la bun sfârșit.­­Ea este ro­dul sforțărilor unui neam subjugat, care prin cultură își vedea mân­tuirea. Nu e mai puțin adevărat că tot prin cultură se întărește și se înalță. Eme-More-T­rianon Manevre pe chestiunea antisemită și ebredistă — 0 tele­tivițăț ~c. telegramă l­udapestană a­­nunță, ta­nilfihistrul de citate ~și instrucție Kuno Klebelsberg, a plecat la Geneva, pentru ca dacă cineva va aduce’n discuția Ligii Națiunilor chestiunea numerusului clausus din Ungaria, să raporteze Ligii despre sforțările ce le face guvernul maghiar pentru modifi­carea legii antisemite din 920. Este o știre care trebuie să nu atragă întreaga luare aminte. Căci e vorba despre o’ntreagă manevră bethlenistă, al cărei prim obiectiv nu-i nici darea unei re­parații evreimii sâcâite de horthiști dela 1919 până azi, nici schim­barea mentalității ungurești pe chestiunea intoleranței, și nici vre-un împrumut străin, căci din întâmplare Ungaria horthistă s’a ghiftuit încă de-acum patru ani de împrumuturi externe, din cari­e o ultimă parte tocmai ieri­i-a fost­­ pusă la dispoziție, automat, de­­ Societatea Națiunilor. Obiectivul manevrei ce s’a pus la cale, este tratatul de la Trianon. Lucru pe care, de altfel, l-au declarat toți responsabilii maghiari, de câteori au avut să vorbească despre mo­dificarea legii antisemite a lui Haller, însuși primul-ministru Beth­len a recunoscut-o, în faimosul expozeu despre care am mai vor­bit, ținut acum trei săptămâni la întrunirea majorităților, cărora le-a declarat că modificarea numeru­sului clausus nu-i altceva decât o verigă din lanțul inițiativelor ce au început a fi luate în scopul ca încă actuala generație să re’n­­făptuiască Ungaria Mare. D. Klebelsberg s’a dus deci la Geneva, pentru ca să obțină din partea Ligii Națiunilor și­ a’nveci­­natei Alianțe Israelite, recunoaș­terea că Ungaria horthistă nu e țara pentru care (cum i s-a spus în Anglia fostului ministru Nagy, inițiatorul mișcării rothermeriste) nu face să se expună nimeni, pentru că are faima „celei mai excesiv reacționare țări“. Va ra­porta că cu toate furtunoasele proteste ebrediste, cari au luat săptămâni de-a rândul proporțiile celor mai fără pereche tulburări antisemite din Ungaria, guvernul și toți cei cu răspundere dintre unguri sunt definitiv hotărâți a demonstra lumii că schimbarea de atitudine și de mentalitate s’a’n­­tâmplat. Pentru impresia ce-o urmărește la Geneva ministrul de culte Klebelsberg, să fie și mai puter­nică. Telegraful maghiar anunță concomitent, că raporturile dintre oficialitate și ebrediști s’au înăs­prit aproape până la ruptură. Raporturile acestea, după cum îndeobște se știe, fuseseră mai excelente decât în altă țară rapor­turile dintre înseși nuanțele unui partid. Ebredismul a î nflorit ani de zile sub auspiciile, știute în­deobște, ale oficialității. Până când această larg-populară mișcare n’a devenit prea periculoasă pentru însăși oficialitatea, reprezentanții ei din parlament, aproape două duzini, s’au ales cu concursul gu­vernului. Inițiativele ei turbulente au avut de asemenea, fiecare, spri­jinul guvernamental. Organizațiile ei, câtă frunză și iarbă, toate se susțineau din fonduri cari erau puse la dispoziție, direct sau in­direct, de oficialitate. De­ ajuns să reamintim, că s’au instituit de dragul ebrediștilor monopoluri ca acel, bunăoară, al exporturilor de vite, cereale, etc., cari nu se ’n­­cuviințau decât mijlocite de orga­nizațiile militare secrete ale ebre­diștilor, în schimbul a câteva pro­cente din costul întregii cantități exportate. Și iată că după un astfel de dulce menaj, telegraful budapes­­tan anunță, concomitent cu știrea despre călătoria lui Klebelsberg, două lucruri senzaționale : Eckhardt, președintele ebrediș­tilor, omul de casă al guvernului Bethlen, a fost oprit de a vorbi la o întrunire ebredistă din Mis­­kolcz. ?"• Cealaltă știre: Andrei Zsilinszki, președintele Uniunii ebrediste Move, și-a dat demisia din următoarele motive : In vremea din urmă organizația Move, care după cum spune dân­sul în circulara prin­­ care-și dă demisia, este în chip cunoscut o organizație menită a întruni și a ținea la dispoziție organizați mi­­litărește, pe trupe, pe luptătorii naționaliști, — a fost silită a se abate de la program, de către oa­meni in contra cărora el, preșe­dintele Uniunii organizațiilor mi­litare secrete, nu poate și nu vrea să lupte. Al doilea. Ministerul de ins­trucție nu mai subvenționează­­ sportul militar cum îl subvenționa înainte. De­ aceea Zsilinski demi­sionează, pentru că ne mai fiind președintele unei organizații sus­ținute de guvern, să poată pre­tinde fonduri pe alte căi. Dacă n’ar fi ceva prea sus­pect în aceste știri, am avea de-a face cu ceva negreșit sensational. Căci nu se poate numi altfel o atingere adusă însăși Asociației organizațiilor militare clandestine. Și ceea ce este suspect, este con­comitenta celor trei telegrame: Klebelsberg—Geneva, Eckhardt— Miskolcz, Zsilinsky—More. Prea se vădește, că guvernul maghiar avea nevoie de aceste două din urmă, pentru ca să complecteze pe ’ntâia. De altfel textul demi­siei lui Zsilinszki este nu mai puțin suspect, de­ o pildă partea unde vorbește despre oficialitate, în contra căreia nu vrea să lupte. (Motivul I al demisiei). Să nu considerăm dlar ceea ce vrea să fie prezintat ca o ruptură cu ebrediștii antisemiți și ireden­­tiști, decât ca o manevră. Să ne amintim că ’n prologul manevrei acesteia, în expozeul făcut majo­ritarilor asupra motivelor revizui­rii de formă a legii antisemite, însuși primul ministru Bethlen a spus-o: vom face ca încă actuala generație să reîntregească Unga­ria. Și că un atare scop ireden­tist nu poate fi atins printr’o alt­fel de rupere decât de ochii lu­mii, a legăturilor cu organizațiile militare clandestine.

Next