Naţiunea, octombrie-decembrie 1927 (Anul 1, nr. 210-275)
1927-12-08 / nr. 262
Anul 5. No. 262 -f ^ KJ S ^ ° 11’ ASHtian Unea ,pentru Cultura f !# ?| Ju- Parului Român Piața Ufiraj| 29. ? £ LEFON : 227 Cenzurat. * 2 £ e!exemploi: 8 Decemvrie 1927 ABONAMENTELE: Pe un an : 600 Lei Pe V. an . 300 Lei Fe Vi an : 150 Lei « Pentru streinătate: 1200 Lei Se împlinesc astăzi două săptămâni de când s’a produs greaua lovitură dată de soartă neamului românesc, prin dispariția dintre noi a lui Ion I. C. Brătianu. In cavoul de la Florica, își doarme somnul de veci alături de marele său părinte, acela care în deceniile din urmă a îndrumat destinele poporului român. Stăpânită de reculegerea, ce în mod fatal urmează tuturor pierderilor mari, opinia publică privește în viitor, căutând se deslușească aspectul vieții noastre de t sesor generate de egoismul de moina * __ivv ° mâine. Călăuză îi este optimismul rasei și spiritul marelui dispărut, a cărui prezență între noi este dorită pentru o durată cât mai lungă, până ce se va duce la bun sfârșit opera pe care în rodnica-i viață, o inaugurase Ion I. C. Brătianu : deplina așezare a neamului in cadrele țării întregite. Astfel, apare firesc, să nu existe îndoieli asupra izbânzii finale. Ceea ce provoacă însă temeri este întrebarea dacă lipsiți de îndrumarea directă a lui Ion I. C. Brătianu, noi cei de astăzi, ne vom putea oare da contribuția așteptată, întru plămădirea viitorului dorit. Aceasta este starea de spirit de după închiderea mormântului scump, de curând închis la Florica, încrederea în viitor și îndoeli în legătură cu împlinirea indatoririlor actualității, iată caracteristicele zilelor de doliu, ce le trăim acum. Cuprinsă de marea pulsație de viață, datorită căreia ne-am putut menține în cursul vicisitudinelor din veacurile trecute, opinia publică se străduește însă a înlătura îndoielile. Și a găsit mijlocul, unirea tuturor forțelor vii ale neamului. Colaborare generală cer milioanele de locuitori ai țării românești. Ecou al acestei dorinți unanime, apelul de colaborare adresat de guvern a fost primit cu o adevărată satisfacție. Opinia publică se credea îndrituită a nădăjdii că nimeni nu va îndrăsni să-i înfrunte convingerea, care cerea constituirea unui guvern național. Dar spulberarea speranțelor generale n’a întârziat multă vreme. Intr’adevăr, după o așteptare de câteva zile, s’a luat act de refuzul național-țărănesc. Punându-se în contradicție cu opinia publică și implicit și cu interesele țării, cel mai puternic partid de opoziție a respins mâna de frățească colaborare, ce i-a fost întinsă de partidul de la guvern. Preocupați de interese de partid, cei invitați să se asocieze unei munci pozitive, n’au înțeles patriotismul ce însuflețește pe aceia din partea cărora le venea oferta. Concilianții fără seamăn au taxat-o drept slăbiciune, care le întărea și mai mult perseveranța în atitudinea de negațiune, avută până acum. Și iată-ne acum, după câteva zile de nădejdi, chemați la realitate. Concentrarea tuturor forțelor este irealizabilă. Decepțiunea este însă ușor suportată, căci opinia publică își dă seama că a rezultat dintr’o autoamăgire a sa. Intr’adevăr, o scrutare temeinică a factorilor ce au dus la refuzul național-țărănist duce la concluzia că alt desnodământ nici nu era posibil. Patriotismul maselor și al partidului național-liberal nu putea fi împărtășit de loteria politică de sub conducerea dlui Iuliu Maniu, care nu urmărește decât satisfacerea ambițiilor personale și scopuri mărunte de căpătuială a partizanilor. O prăpastie amețitoare desparte concepția interepartid al național-țărăniștilor. Fatal, înțelegerea era imposibilă. Pornind de la acest discernământ, opinia publică își îndreaptă încrederea spre aceia cari stau la înălțimea sentimentelor lor patriotice, spre partidul liberal, care a stăruit pentru constituirea unui guvern național, încurajat astfel, dl Vintilă Brătianu, noul președinte al partidului liberal, va răspunde agitațiilor opoziționiste cu realizări pozitive, ce vor spulbera îndoelile strecurate în suflete de conștiința marii pierderi suferite prin moartea lui Ion I. C. Brătianu. Eșuarea tratativelor de colaborare a adus clarificarea situației noastre politice, indicând necesitatea unei lungi guvernări liberale. Donația Camerei De Comerț și Industrie pentru Fondul Ion I. C. Brătianu la numărul de alaltăeri, am arătat că în ultima ședință Camera de Industrie și Comerț din Cluj a votat la propunerea dlui M. Șomlea 100.000 lei pentru fondul cultural Ion I. C. Brătianu. Reproducem aici propunerea dlui M. Șomlea: „ Pentru slăvirea defunctului Ion I. C. Brătianu în a cărui uriașă sforțare de muncă s’a concretizat cel mai nobil și generos sentiment, unirea nației și ridicarea maselor la toate drepturile omului, și ca omagiu virtuților sale cetățenești propun Camerei de Industrie și Comerț din Cluj să voteze suma de îna sută mii lei pentru fondul Cultural Ion I. C. Brătianu . Modesta noastră contribuție alături de ale altora pentru crearea fondului cultural Ion I. C. Brătianu va face dovada sentimentelor noastre de gratitudine pentru tot binele ce a făcut acest Titan al Neamului locuitorilor actualelor frontierii ale patriei. Cluj, 3 Decemvrie 1927. ss. M. Șomlea Adunarea „Astrei“ Adunarea generală anuală a Asociațiunei pentru literatura și cultura poporului român a fost un prilej de verificare — teoretică — a rostului societății și mediului în care își desfășoară activitatea. In cuvântarea sa, președintele Astrei, dl Vasile Goldiș, lasă să se întrevadă o revoltă față de actuala situație a problemei care stă la baza Astrei . Activitatea culturală, revoltă, care uneori împinge la satirizarea modului nostru de a lucra în această chestiune. Fiecare se angajează, chemat și nechemat, la rezolvirea problemei culturale. „In loc să clădim cu puteri unite parcul luminos al culturii, fiecare își crește separat cucuta lui, și se crede minunat. Această nebunească pulverizare a energiilor face aproape imposibila orice încercare de refacere a sufletului național“. Președintele Astrei face trista constatare prinsă în citatul de sus, și încearcă o explicare a lucrurilor, generală, filosofică. Nu ne interesează explicația. Fapt e că in fiecare comună grupările politice, religioase, primăria, și multele grupări în jurul unui ideal cultural înființează biblioteci cu scopul de a ridica nivelul de civilizație al țăranului. Aceste mici grupulețe nu pot avea rezultatul dorit. Forțele se macină în încercări anarhice, nedisciplinate. Ca încheere fatală, acest fel de a lucra duce la distrămarea sufletului național, afirmă dl Vasile Goldiș. Dsa ajunge la această încheere comparând trecutul unitar, stăpânit de o singură tactică, de un ritm regulat în sforțarea sa de-a realiza opera de ridicare a poporului, cu prezentul, care, am văzut, prezintă o pulbere de grupări mici, cari își reclamă existența tot din aceleași motive. In trecut toate forțele erau Înglobate in cadrele Astrei, totul se mișca regulat, azi fiecare de capul lui. Problema a rămas aceeaș ; mijloacele de realizare, de întruchipare sunt altele. Prezentul e în inferioritate. Dar nu trebue să disperăm. Cuvântarea dlui Goldiș e născută dintr’un sentiment de scepticism. Starea de lucruri e nemulțumitoare, ea trebue schimbată. Trecutul a fost superior. Să-l imităm. Nu discutăm chestiunea în sine, comparativ. Existentă sau nu, inferioritatea de azi, fapt e că finalul atât de viril, de întremător, al discursului, agită spre muncă culturală. Problema, care azi e la ordinea zilei, președintele Astrei Îndeamnă pe membrii ei să o abordeze sistematic. Iată ceea ce-l chinuește pe dl Goldiș: munca disciplinată, în comun. Dsa vrea în orice chip să înconjure o eventuală scădere a prestigiului societății în fruntea căreia stă. Căci în trecut totul se manifesta, în Ardeal, prin această organizație culturală națională. Nici un act mare cultural românesc de după 1861, data înființării, nu s’a făcut în afară de cadrele Astrei. Problema care i-a justificat existența e aceeaș în trecut ca și azi : înălțarea poporului sub raport intelectual, moral și fizic. Nou este felul in care ne comportăm față de ea : în trecut eram solidari, disciplinați, iar azi sfărmutați în grupări mici și ineficace prin acest fapt. Organizarea trebue făcută în cadrele Asociației transilvane care are un trecut atât de strălucit în opera de înălțare a poporului român în toate privințele. Aceasta are și autoritatea morală și mijloacele materiale suficient de multe pentru a duce opera la bun sfârșit.Ea este rodul sforțărilor unui neam subjugat, care prin cultură își vedea mântuirea. Nu e mai puțin adevărat că tot prin cultură se întărește și se înalță. Eme-More-Trianon Manevre pe chestiunea antisemită și ebredistă — 0 teletivițăț ~c. telegramă ludapestană anunță, tanilfihistrul de citate ~și instrucție Kuno Klebelsberg, a plecat la Geneva, pentru ca dacă cineva va aduce’n discuția Ligii Națiunilor chestiunea numerusului clausus din Ungaria, să raporteze Ligii despre sforțările ce le face guvernul maghiar pentru modificarea legii antisemite din 920. Este o știre care trebuie să nu atragă întreaga luare aminte. Căci e vorba despre o’ntreagă manevră bethlenistă, al cărei prim obiectiv nu-i nici darea unei reparații evreimii sâcâite de horthiști dela 1919 până azi, nici schimbarea mentalității ungurești pe chestiunea intoleranței, și nici vre-un împrumut străin, căci din întâmplare Ungaria horthistă s’a ghiftuit încă de-acum patru ani de împrumuturi externe, din carie o ultimă parte tocmai ierii-a fost pusă la dispoziție, automat, de Societatea Națiunilor. Obiectivul manevrei ce s’a pus la cale, este tratatul de la Trianon. Lucru pe care, de altfel, l-au declarat toți responsabilii maghiari, de câteori au avut să vorbească despre modificarea legii antisemite a lui Haller, însuși primul-ministru Bethlen a recunoscut-o, în faimosul expozeu despre care am mai vorbit, ținut acum trei săptămâni la întrunirea majorităților, cărora le-a declarat că modificarea numerusului clausus nu-i altceva decât o verigă din lanțul inițiativelor ce au început a fi luate în scopul ca încă actuala generație să re’nfăptuiască Ungaria Mare. D. Klebelsberg s’a dus deci la Geneva, pentru ca să obțină din partea Ligii Națiunilor și a’nvecinatei Alianțe Israelite, recunoașterea că Ungaria horthistă nu e țara pentru care (cum i s-a spus în Anglia fostului ministru Nagy, inițiatorul mișcării rothermeriste) nu face să se expună nimeni, pentru că are faima „celei mai excesiv reacționare țări“. Va raporta că cu toate furtunoasele proteste ebrediste, cari au luat săptămâni de-a rândul proporțiile celor mai fără pereche tulburări antisemite din Ungaria, guvernul și toți cei cu răspundere dintre unguri sunt definitiv hotărâți a demonstra lumii că schimbarea de atitudine și de mentalitate s’a’ntâmplat. Pentru impresia ce-o urmărește la Geneva ministrul de culte Klebelsberg, să fie și mai puternică. Telegraful maghiar anunță concomitent, că raporturile dintre oficialitate și ebrediști s’au înăsprit aproape până la ruptură. Raporturile acestea, după cum îndeobște se știe, fuseseră mai excelente decât în altă țară raporturile dintre înseși nuanțele unui partid. Ebredismul a î nflorit ani de zile sub auspiciile, știute îndeobște, ale oficialității. Până când această larg-populară mișcare n’a devenit prea periculoasă pentru însăși oficialitatea, reprezentanții ei din parlament, aproape două duzini, s’au ales cu concursul guvernului. Inițiativele ei turbulente au avut de asemenea, fiecare, sprijinul guvernamental. Organizațiile ei, câtă frunză și iarbă, toate se susțineau din fonduri cari erau puse la dispoziție, direct sau indirect, de oficialitate. De ajuns să reamintim, că s’au instituit de dragul ebrediștilor monopoluri ca acel, bunăoară, al exporturilor de vite, cereale, etc., cari nu se ’ncuviințau decât mijlocite de organizațiile militare secrete ale ebrediștilor, în schimbul a câteva procente din costul întregii cantități exportate. Și iată că după un astfel de dulce menaj, telegraful budapestan anunță, concomitent cu știrea despre călătoria lui Klebelsberg, două lucruri senzaționale : Eckhardt, președintele ebrediștilor, omul de casă al guvernului Bethlen, a fost oprit de a vorbi la o întrunire ebredistă din Miskolcz. ?"• Cealaltă știre: Andrei Zsilinszki, președintele Uniunii ebrediste Move, și-a dat demisia din următoarele motive : In vremea din urmă organizația Move, care după cum spune dânsul în circulara prin care-și dă demisia, este în chip cunoscut o organizație menită a întruni și a ținea la dispoziție organizați militărește, pe trupe, pe luptătorii naționaliști, — a fost silită a se abate de la program, de către oameni in contra cărora el, președintele Uniunii organizațiilor militare secrete, nu poate și nu vrea să lupte. Al doilea. Ministerul de instrucție nu mai subvenționează sportul militar cum îl subvenționa înainte. De aceea Zsilinski demisionează, pentru că ne mai fiind președintele unei organizații susținute de guvern, să poată pretinde fonduri pe alte căi. Dacă n’ar fi ceva prea suspect în aceste știri, am avea de-a face cu ceva negreșit sensational. Căci nu se poate numi altfel o atingere adusă însăși Asociației organizațiilor militare clandestine. Și ceea ce este suspect, este concomitenta celor trei telegrame: Klebelsberg—Geneva, Eckhardt— Miskolcz, Zsilinsky—More. Prea se vădește, că guvernul maghiar avea nevoie de aceste două din urmă, pentru ca să complecteze pe ’ntâia. De altfel textul demisiei lui Zsilinszki este nu mai puțin suspect, de o pildă partea unde vorbește despre oficialitate, în contra căreia nu vrea să lupte. (Motivul I al demisiei). Să nu considerăm dlar ceea ce vrea să fie prezintat ca o ruptură cu ebrediștii antisemiți și iredentiști, decât ca o manevră. Să ne amintim că ’n prologul manevrei acesteia, în expozeul făcut majoritarilor asupra motivelor revizuirii de formă a legii antisemite, însuși primul ministru Bethlen a spus-o: vom face ca încă actuala generație să reîntregească Ungaria. Și că un atare scop iredentist nu poate fi atins printr’o altfel de rupere decât de ochii lumii, a legăturilor cu organizațiile militare clandestine.