Năzuința, iunie 1973 (Anul 6, nr. 542-567)
1973-06-10 / nr. 550
ANUB VI NR. 550 4 PAGINI 30 BANI n Bibliotecși Orășeneasca I I — Judatut Soíal -j _J *R©'SEPARI BIB VQAfB TÁBIÉB, VNITI-VÂ/ ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN SĂLAJ AL P. C. R. $1 AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Intîlnirea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU cu participanții la Conferința Națională a Uniunii artiștilor plastici, cu prilejul vizitării expoziției „125 de ani de la Revoluția din 1848 în România“ In prezenta tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat, s-a deschis, sîmbătă la amiază, la sala ,.Dalles“ din Capitală, expoziția jubiliară de artă plastică „125 de ani de la Revoluția din 1848 în România“. Ea reprezintă un vibrant omagiu pe care pictorii, sculptorii și graficienii de pe întreg cuprinsul țării îl aduc glorioasei aniversări, marilor înaintași, celor ce au purtat steagul mișcării revoluționare pașoptiste, luptînd, cu inimile înflăcărate de o nobilă iubire de neam rară pentru libertate și prost grei, pentru unitatea și independența națiunii române. La vernisaj au luat parte tovarășii Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Sile Verdeț, Maxim Berghianu, Gheorghe Cioară, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Ștefan Voitec, Cornel Burtică, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Mihai Gere, Ion Ioniță, Vasile Patitineț. De asemenea, erau prezenți membri ai C.C. al P.C.R., miniștri, conducători de instituții centrale și organizații obștești. Sunt de față participanții la Conferința Națională a Uniunii artiștilor plastici, mulți dintre Continuare în pag. a IV-a n pagina a II-a: • Ioniță Scipione Bădescu, nedespărțit prieten al lui Eminescu • ... Zi de zi... • Alternanțe • Omagiu Revoluției de la 1848 O lucrare la ordinea zilei: Recoltatul trifolienelor și fînurilor care la Complexul de îngrășare a animalelor din Nușfalău se face mecanizat de asemeni, strîngerea și insilozarea. Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU Stimați tovarăși. Aș dori să încep — deși sînteți la sfîrșitul lucrărilor conferinței — prin a vă adresa salutul și felicitările Comitetului Central, ale Consiliului de Stat și guvernului, ale mele personal, pentru încheierea cu succes a conferinței pe țară a Uniunii artiștilor plastici, (vii aplauze). Am fost invitat de conducerea uniunii să particip la deschiderea Conferinței. Nu am avut această posibilitate. Ne-am gîndit, pînă la urmă, să mai aducem și aici unele inovații, să ne întîlnim în cadrul acestei expoziții alcătuite de artiștii plastici in cinstea aniversării a 125 de ani de la Revoluția din 1848. Cred că am făcut bine că am procedat în felul acesta, deoarece, vizitînd expoziția, am putut căpăta o imagine a ceea ce ați realizat, ceea ce puteți realiza atunci cînd o vă propuneți să dați expresie unor momente importante din istoria națională, să înfățișați eroismul, lupta pentru o viață mai bună, mai dreaptă, pentru progres și civilizație, a poporului nostru. Impresia pe care mi-am format-o despre expoziție este bună. Sunt înfățișate, prin imagini momente importante, in variate, stiluri deosebite. Ceea ce constituie însă caracteristica generală a expoziției, caracteristică ce corespunde orientărilor date de Congresul al X-lea și de Conferința Națională ale partidului este că, folosindu-se stiluri și maniere diferite de expresie, s-au realizat lucrări bune, cu un conținut menit să servească educării poporului. Cred că această expoziție a reușit în mod minunat să dea expresie orientării date de Congresul al X-lea al partidului nostru. (Aplauze puternice), înțelegeți că mi-ar fi greu să spun ce mi-a plăcut mai mult. Mi-ar fi greu ca, în fața tuturor celor care au expus aci, să exprim preferințele mele. Pot spune însă că, în general, atît ca orientare, cit și ca expresie artistică, mi-au plăcut mai toate lucrările. De aceea, aș dori să-i felicit călduros pe toți artiștii plastici care au contribuit la realizarea expoziției, care au creat lucrări consacrate acestui eveniment — chiar dacă ele nu sînt expuse aici — propunîndu-și ca prin arta lor să evoce unul din marile momente ale istoriei României, și să le urez succese și mai mari in viitor. (Aplauze puternice). Desigur, așa cum se intimplă întotdeauna, cind vezi că se pot face lucruri bune, începi să devii mai pretențios. Aș putea spune că in această situație mă găsesc eu acum. Comparativ cu expoziția pe care am văzut-o tot aci, cu cîțiva ani în urmă, pot spune că s-au făcut pași foarte mari, mai cu seamă în direcția redării unui conținut bogat de idei, într-o mare varietate de expresii. De aceea, aș dori să nu nu luați în nume de rău dacă voi folosi momentul încheierii conferinței dumneavoastră și al deschiderii acestei minunate expoziții, pentru a-mi exprima dorința, dorința conducerii noastre de partid, a întregului popor, de a vedea noi opere de înaltă valoare educativă și artistică. Avem in față o serie de mari evenimente legate de istoria luptei revoluționare a poporului nostru. Sărbătorim chiar în aceste zile 25 de ani de la naționalizare. Desigur, în cîteva zile nu se mai poate face nimic, dar chiar și peste un an lucrările inspirate din acest eveniment vor fi bine venite. Sper că vă veți angaja să faceți ceva în această privință. Anul viitor vom sărbători 30 de ani de la victoria insurecției naționale armate antifasciste. Așteptăm ca arta plastică să fie, de asemenea, prezentă la această mare aniversare, cel puțin cu o continuare în pag. a IV-a In pagina a ll-a: ■ Ștafeta actului revoluționar înfăptuit la 11 iunie 1948 s-a aflat la E. M. „Sălajul" din Sărmășag, în mîini puternice și este purtată cu cinste, în continuare, și astăzi. La 11 iunie se împlinesc 25 de ani de la____ naționalizarea principalelor mijloace de producție O treaptă de maximă însemnătate pe drumul revoluției socialiste din România La 11 iunie 1948 a fost elaborată Legea nr. 119, pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, măsură venită nu la mult timp de la trecerea României într-o nouă etapă dezvoltării sale — în etapa revoluției socialiste. Naționalizarea principalelor mijloace de producție a fost punct de program al mișcării muncitorești din țara noastră și al Partidului ei. Cu 80 de ani în urmă, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România, în programul adoptat la constituirea sa, a prevăzut că realizarea dezideratului fundamental al muncitorilor — înfăptuirea societății socialiste — nu se va putea împlini decit prin „prefacerea mijloacelor de producție, cum sunt pământul, fabricile, atelierele, minele etc., din proprietate privată a unei clase în proprietate socială a societății întregi și prefacerea producției de mărfuri în producție socialistă condusă pentru societate și prin societate“, și „numai această prefacere poate face ca producțiunea în mare și rodnicia din ce în ce mai mare a muncii să fie, în loc de izvor de sărăcie, de apăsare, de nesiguranță, de înjosire, un izvor de bunăstare și dezvoltare armonioasă în toate privințele“. Actul de la 11 iunie 1948, act revoluționar de o covîrșitoare importanță politică, socială și economică în procesul revoluției socialiste, a însemnat realizarea saltului calitativ în relațiile de producție din țara noastră, salt care a reprezentat momentul în care acțiunea legii concordanței obligatorii a relațiilor de producție cu caracterul forțelor de producție s-a manifestat în modul cel mai direct și hotărîtor. Prin actul naționalizării de la 11 iunie 1948, una dintre cele mai importante măsuri politice, economice și organizatorice a tînărului nostru stat democrat-popular, procesul de formare a proprietății socialiste a depășit faza desfășurării premiselor sale economice și politice, din etapa anterioară a revoluției populare, și s-a trecut la dezvoltarea și consolidarea acestei proprietăți, un proces complex, continuu și constant actual. Deosebindu-se de „naționalizările“ din statul capitalist, naționalizarea realizată de statul nostru socialist n-a însemnat doar trecerea unui tip de proprietate din mina unui număr de proprietari particulari în mina proprietarului colectiv — statul — ci o schimbare a esenței însăși a tipului istoric de proprietate. S-a născut, pentru prima dată la noi, tipul istoric de proprietate socialistă de stat. Naționalizarea a însemnat lichidarea unui drept de proprietate de un anumit tip istoric — un drept de proprietate particular-capitalist, bazat pe exploatare și care a generat exploatarea — și a creat un drept de proprietate de un tip istoric nou, superior, incompatibil cu exploatarea. Prin actul naționalizării de acum 25 de ani, Partidul Comunist Român aplica, la condițiile concrete ale României, teza formulată de Marx și Engels în „Manifestul Partidului Comunist“: „...primul pas în revoluția muncitorească este ridicarea proletariatului la rangul de clasă dominantă...“. „Proletariatul va folosi dominația lui politică pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întreg capitalul, pentru a centraliza toate Cont dr. Dumitru V. FIROIU Continuare în pag. a II-a mmuspomin im creșhrîa Rmmmw scour Documentele de partid pun in fața cadrelor didactice probleme majore, legate de formarea personalității omului, care să răspundă nivelului de dezvoltare a științei, tehnicii și culturii, în condițiile societății socialiste multilateral dezvoltate. Sarcina noastră, a cadrelor didactice, este să onorăm cu competență această importantă comandă socială. Nu e ușor să dobîndești în aproximativ același timp de studiu un volum de cunoștințe dublu față de acum 10—15 ani. In preocuparea noastră stă, și trebuie să stea, în primul rînd, problema modernizării tehnicilor didactice, a mijloacelor de învățămînt, a conținutului acestuia, în scopul însușirii mai rapide, mai temeinice și în chip trainic a unor cunoștințe cerute de dezvoltarea vieții. Aceasta o putem face în condițiile actuale, numai mărind productivitatea muncii educatoarei, învățătorului și profesorului, punînd accent mai mare pe creșterea randamentului muncii didactice. Acum, mai mult ca oricînd, este necesar să promovăm un proces de învățămînt modern, dinamic, viu, legat de practică, de viață. Pentru aceasta este necesar ca fiecare lucrător din învățămînt să contribuie direct la procesul de reevaluare a întregului sistem al didacticii, atît din punct de vedere al transmiterii informației, cit mai ales din punct de vedere al recepționării și însușirii temeinice a acesteia de către elevi. Desigur, nu mecanicist (de la transmițătorul de informații spre cel ce recepționează informații), ci punînd un accent deosebit pe participarea activă și conștientă, efectivă la procesul de dobîndire a cunoștințelor, a celui din urmă. Deosebit de dăunătoare in munca didactică este lipsa de încredere în elev, în forțele lui, în aportul pe care și-l poate aduce în procesul de dobîndire a cunoștințelor, de folosire conștientă a acestora, de formare a priceperilor și deprinderilor, atît în munca la clasă cit și în munca in afara clasei. Din constatările de pe teren rezultă că în preocupările cadrelor didactice stă problema modernizării procesului de învățămînt și că in majoritatea colectivelor didactice a pătruns un spirit novator. In liceul pedagogic, liceele de cultură generală din Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou, în școlile generale din Ip, Sînmihaiu Almașului, Băbeni etc., există o preocupare mai substanțială cadrelor didactice, a conducerii lor de școli în problema organizării cabinetelor pe discipline de învățămînt, precum și pentru studierea și aplicarea metodelor de învățămînt, a tehnicii didactice specifice muncii in cabinet. In alte cazuri ea este privită simplist, doar prin prisma unor dotări cu mijloace moderne, prin așteptarea unor mari sume de bani. Acest lucru nu este lipsit de importanță, dar nu este totul. Cei pătrunși de o asemenea idee sunt îndemnați la pasivitate, nu acționează, nu se zbat în rezolvarea problemelor. Este o poziție de așteptare, dăunătoare, care nu pune accent pe elementul uman și pe rolul dascălului în mișcarea de modernizare. Pe această linie Inspectoratul județean școlar așteaptă mai mult de la colectivele de cadre didactice din Școala generală nr. 1 Ileanda, Șimleu Silvaniei, Școala generală nr. 1 din Sărmășag, Școala generală „Simion Bărnuțiu“ din Zalău, Școala generală din Cuzăplac etc. Nu trebuie să uităm că școala este modernă atunci cînd răspunde prin conținut și formă comenzii sociale a vremii, pregătește viitorii cetățeni ai societății socialiste multilateral dezvoltate. De aceea, este necesar să acționăm mai prompt, mai perseverent, mai hotărît în renovarea metodelor de învățămînt, să găsim noi forme de organizare a procesului de învățămînt. Lecția cu structura ei clasică nu mai corespunde în toate împrejurările, fapt ce impune să gîndim mai mult asupra conținutului, asupra folosirii judicioase a cabinetelor, laboratoarelor și atelierelor, precum și asupra desfășurării ei în muzeu, în unități industriale, agricole, in natură. Din acest punct de vedere, și aceasta ni se pare esențial, un rol deosebit ne revine nouă, slujitorilor școlii, care nu ne putem desfășura activitatea decit perfectionîndu-ne continuu, căutînd căi, mijloace adecvate, observînd mai atent ce se petrece în jurul nostru. Din păcate însă, încă acționăm cu timiditate, cu rezervă, cu teamă. Desigur, aici este,vorba, mai direct spus, de o doză mare de formalism și comoditate, de nefolosirea rațională a capacității de muncă a tuturor cadrelor didactice, de neantrenarea întregului corp profesoral. Dacă vom calcula diferența dintre potențialul de muncă al unui colectiv și rezultatele obținute, vom ajunge la concluzia deosebit de importantă asupra folosirii neraționale a forței de muncă de care dispunem și Prof. Emil TRIF, Prof. Emil COSMA Continuare in pag. a II aJ ACOLO UNDE Acum 27 de ani părăsea băncile facultății de medicină din Cluj pentru a se încadra ca medic intern în același oraș. După ce lucrează doi ani la Cluj, pleacă la Huedin, oraș în care lucrează 10 ani, unde înființează secția de pediatrie. Datorită muncii sale neobosite a contribuit din plin la reducerea la zero a mortalității infantile din oraș, jumătate din perioada în care a lucrat în orașul Huedin. După ce lucrează un an la Bistrița, vine la Zalău. Din mai 1958 începe munca cu înființarea unei secții de nou-născuți, aducînd personal toate cele necesare secției din centrele mai mari, in special aparatura pentru salvarea și menținerea lor în viață. , Munca asiduă este răsplătită din plin de caldele și sincerele mulțumiri ale părinților. Așa a ÎNCEPE VIAȚA fost salvat de la o gravă intoxicație cu alcool N.B. din Zalău, lângă care a stat o noapte întreagă; apoi, Remus Ilieș care s-a născut asfixiat a fost reanimat prin respirație gură la gură etc. De 24 de ani conduce secțiile de pediatrie în care a lucrat. Cea de la Spitalul din Zalău o conduce de la înființare; de un timp lucrează și la policlinică, face gardă la spitalul de copii, este președinta societății științelor cadrelor medii, și tace (voluntar) ore de educație sanitară la Liceul pedagogic din Zalău. După cum se vede, din preocupările multe pe care le are, tot timpul său este dedicat îngrijirii micilor oameni mari de mline. Acolo unde începe viața, acolo unde oamenii văd pentru prima dată lumina zilei, lucrează medicul Aurelia Popescu. Dacă în alte ramuri ale medicinii sunt urgențe, în pediatrie este urgența urgentelor. Dacă în momentul, în secunda in care copilul are nevoie de ajutor, acesta nu i se acordă, ei este pierdut. Conștientă de acest fapt, a acționat întotdeauna cu hotărîre, cu rapiditate și nu s-a dat înapoi niciodată de la orice muncă pentru a salva copiii. Lor celor care lucrează în această secție, li se datorează scăderea considerabilă a mortalității infantile, aflată la Spitalul din Zalău mult sub media pe țară. După cum ne mărturisea dr. Aurelia Popescu, nu o dată s-a întâmplat să i se mulțumească cam așa: „tovarășa Popescu vă mulțumesc din inimă că mi-ați salvat copilul, cum de altfel m-ați salvat și pe mine cu 15 ani în urmă“. Tată și fiu îngrijiți și salvați deci de același medic. Vasile BELDEANU Politica rasistă a guvernului Vorster este amenințată de o criză națională (II) Fictiva „pace socială paradisului rasist“ se desatramă. Grevele și luptele sindicale s-au înmulțit de un an încoace cînd muncitorii din tribul Ovambo, grupul etnic cel mai numeros din Africa de sud, au părăsit în masă lucrul din zona „albă“. Combativitatea lor este alimentată de un imbold de nestăvilit, cel al disperării. De aceea, observatorii prevăd cu toții că fenomenul va căpăta forme din ce în ce mai acute. Continuare în pag. a IV-a