Neamul Românesc, mai-decembrie 1907 (Anul 2, nr. 1-70)

1907-10-14 / nr. 47

NEAMUL ROMÂNESC 739 Și trebuie să avem Facultatea de Drept științifică, precum științifice sunt Facultățile de științî și litere. Acolo să se învețe ce nu se învață azi: filosofie a Dreptului, istorie a Dreptului, Drept germanic, Drept bizantin, Drept românesc, morală evoluționistă, sociologie basată pe cunoștința is­toriei. Ca orice Facultate științifică, ea să dea titlul de doctor oricui do­vedește printr-o lucrare personală că are însușiri de bărbat de știință (așa ar trebui să fie și la Facultățile celelalte, înlăturîndu-se rutina și rugina). De titlul «licențiat» nu mai avem nevoie d e o maimuțărie franceză fără rost, pe care o putem lăsa Spaniei lui Gil-Blas din Santillana și Salamanca. Statul își are examenele de capacitate prin care verifică știința generală și aptitudinea practică și prin care-și alege profesorii ; el nu trebuie să ceară candidaților decît certificate de absolvire (examenele ar dispărea de la sine, ca altă franco-chinesărie). Iar știința ar avea rosturile, drepturile și titlul ei, care, cuvîntul obișnuit însuși o spune, e academic, și nu practic. Dar acestea, firește, sînt visuri ale unui om a cărui părere nu poate fi ținută în samă. Deci trăiască licența, trăiască doctoratul supra-licență, trăiască, dacă vreți și se mai simte nevoie de a face loc partizanilor, su­­pra-doctoratul, pentru care în cinzeci de ani Chinejii ce vor trăi atunci în România, vor mai face o agitație­ trăiască! N. Iorga. Fixarea și râspîndirea portului românesc. Oricine a trecut vre-o dată pe bucata de bulevard dintre Calea Vic­toriei și Universitate a trebuit să vadă — printre covoarele și țesăturile mai mult sau mai puțin «naționale» agățate de grilajurile de fer de pe partea stingă a străzii — marile foi de mucava pămîntie, pe care vînză­­torii de cărți poștale ilustrate își întind marfa lor la vedere. Ba poate trecătorul s’a și oprit puțin în fața cartonașelor cu fel de fel de pase. Și, dacă s’a uitat cu oarecare băgare de seamă la ele, a putut în mintea sa să facă următoarea împărțire: unele, rare și pierdute printre celelalte, care se înțelege îndată ce înfățișează, par anume tipărite pentru ama­torii de «chestiuni de resolvat». De pildă, am cumpărat odată una, care reprezinta o femeie cu un băț în mină, ocupată să împrăștie cu dînsul norii groși de fum pe cari-i scotea din gură. Am fost multă vreme intrigat de misterul acestei operații bizare, și a trebuit pătrunderea genială a unui prieten, ca să descopere că bățul era o furcă și fumul un nevinovat șomoiog de lînă de tors. Și în categoria aceasta enigmatică intră cu deosebire mai toate repro­ducțiile— chiar și așa încă destul de căutate—reproducțiile, zic, de cos­tume naționale românești. Sunt rare exemplarele bine tipărite , și mai rare cele lucrate cu bun gust. Iar indicațiile absolut necesare lipsesc, sau sunt incomplecte. Se

Next