Neamul Românesc, aprilie 1909 (Anul 4, nr. 33-44)
1909-04-03 / nr. 33
NEAMUL ROMANESC Presa, a patra putere in Stat. Și la noi, mai puțin insă ca în alte părți, publicul a devenit o putere. Pană acuma n a fost, desigur. Căci cei ce, pană acuma, se impodobiau cu numele de public, erau cei cari își făcuseră din politică o meserie și o specula. Și încă multă vreme nu vom scăpa de această pacoste. Totdeauna partidele politice se vor răzbua, nu pe principii, ci pe oameni, nu pe idei, ci pe partizani. Câtă vreme partidele Își vor schimba convingerile» după Colegiul la care luptă și nu vor adopta un principiu, în jurul căruia să cheme pe oameni — adecă totdeauna—, publicul acela de șarlatani ai politicei va fi mare și tare la noi în țară, — dacă nu se va găsi ceva din afară de partide, care să le silească la o schimbare în spre bine. Și schimbarea aceasta nu e greu de observat. Pe lângă publicul (uimai sus, public pe care partidele au tot interesul să-l crească, sedezvoltă adevăratul public românesc, conștient de chemarea sa, deșteptat de ideia mîntuitoare a naționalismului și de principiile sănătoase ce se altoiesc pe această ideie. Negreșit că presa are o foarte mare influență asupra acestui public Cetitorul are o așa de mare încredere în gazeta sa, încit judecă tocmai cum judecă și ea, fără să se mai gîndească la altceva decît că: «așa spune la gazetă.» E de observat că, cu cit un jurnal e mai prost scris, scris mai cu nerușinare, și cu cit cetitorul e mai incult, mai încrezător deci, cu atât jurnalul exercită o influență mai mare și e mai cu orbire ascultat. Omului incult nu-I trebuiesc argumente, nici idei , dă-î insulte, aruncă-î în față minciuni de orice soia, acopere de infamie pe orișicine și îmbracă toate acestea într’o formă care să trezească amorul propriu al cetitorului—, și atunci fii sigur că gazeta va avea pănă și fanatici. Lucrul acesta l-au observat de mult și alții. E deci foarte explicabil de ce «Adevărul» are cetitori așa de credincioși. «Mie-mi place că critică», spune unul; «mie că tare zgardă», completează altul; «forța lui stă in noi», se laudă un al treilea. Și așa toți, neuitîndu-se nici în dreapta, nici în stingă, jură pe cruce ca ce e scris in «Adevărul» e... adevăr! Așa se raționează, in mare măsură, cu atit în mai mare măsură, cu cit te scoborî mai jos pe scara intelectuală la noi. Dar tocmai aceștia din partea de jos a scării, tocmai aceștia fac cea mai maregălăgie, ei sunt cei mai ascultați, ei sunt mari și tari, ci formează «Colegiul cel mai luminat» din țară, zic oratorii tachiști la alegerile in care de aceia depindea reușita candidatului respectiv. Și ei, bieții oameni, ce vreți să facă? Trebuie să aibă o părere, căci li o rușine să spuie că n’au niciuna, și apoi trebuie să voteze, și cu cine votează ? Dar nu e omul in stare să judece de sine lucrurile, și atunci se conduce după interes: cine i-a făgăduit mai mult sau, dacă tot mai stă la îndoială, atunci intervine presa,și-l hotărăște. Nu e ușor de determinat rolul presei în formarea opiniei publice’ Totuși, la noi, unde opinia publică văzurăm cine anume o formează. dV. Scipio Sighele. Mulțimea criminală, capitolul despre Opinia pallerí.