Neamul Românesc, februarie 1914 (Anul 9, nr. 4-7)
1914-02-02 / nr. 4
NAȚIONALIȘTII 9 9 I. Cuvîntarea ținută la întrunirea naționalistă din București, la 23 Ianuar. Am să aduc alegătorilor bucureșteni mulțămiri și sînt dator a li da explicații, la alegerile trecute, peste toate așteptările mele, care știam bine cit de înstrăinată e Capitala României și ci de mult conruptă de politicianismul care tronează in mijlocul ei, peste 1.300 de voturi au venit către mine, care n’aveam de dat bani și nu voiam să impart minciuni, cele doua mari mijloace de acțiune asupra corpului cer, total vntr’o țară civil’iantă. Toți candidații opoziției liberale au rămas in urmă. Și aceste voturi nu mă cautau pe mine ca persoană, ci ideile pe care le reprezint, căci prietenul rr ieu Ștefan Bogdan, om aed, neamestecat in politică până atunci a Întrunit aproape 700 de voturi. Semne bune, care-ți dau Încrederea in viitorul moral al acestei țeri. Astăzi nu candidez la București, dar la București trebuie să dau explicațiile de nevoie pentru a se înțelege atitudinea noastră după căderea Guvernului de coaliție și venirea la putere a partidului liberal. Acest partid făgăduiește mari reforme. Pentru Înfăptuirea lor a luat frînele in mină. Nu sînt dintre aceia cari să pună la Îndoială, din sistem sau din interes, asigurările cuiva. Nu Înțeleg să fie suspectate ale mele și nu-mi permit a suspecta pe ale altora. D. I. I. Brătianu e desigur un om cinstit și un iubitor al țeții și neamului sau. Ce zice că voiește să facă, ar dori-o desigur. S’o facă. Eu știi să aștept. Și nici nu-mi pare rău de ce fac alții, cind se întimplă a face bine. Dar atit. Odată exprimam in presă și în Parlament păreri independente, personale. Un bătrîn, pe care il respect pentru vista sa ca și pentru munca sa închinată terii, a spus cindva, in Cameră, pentru că mă socotisem dator a cere despovărarea oștirii de inutilitatea, primejdia și pretențiile Evreilor, că-r e ușor a vorbi, unul om fără răspundere. O anume presă a întrebuințat cu obișnuita rea credință aceste cuvinte, care erau spuse intr’un Înțeles bine definit. Astăzi n’am numai răspunderea popularității pe care o simt in jurul ideii noastre, ci și a oamenilor, din ce in ce mai mulți și mai siguri — de cei cari se duc. In amestecul de carnaval de la schimbările de regim, nu-mi pasă : el dovedesc numai că n’aveau ce să caute la noi, și-l compătimesc pentru timpul pierdut aici, cari formează, față de altea binde, o mică oștire în jurul unui steag. Sunt dator deci să vorbesc lămurit și să lucrez lămurit. In numi se rieü ca și in numele lor. Nu ne sperie nicio ideie, cit de înnaintată,— între altele și fiindcă, de mult, noi am emis, și nu din spirit de demagogie, cele mai vinaintate. Nici socialismul nu ne izgrozește, el e întreg la noi, în revendicațiile sale de astăzi, afară de un singur lucru: Jidanii săi. Exproprierea? Nu sunt dintre naivii cari văd de-o parte pe Robespierre la picioarele ghilotinei, cu mina pe resort, pe când călăul grămădește in lunetă, cu oarecare osteneală, capul boierimii latifundiare, iar, de aita, un cavaler medieval, îmbrăcat în fier din creștet până in tălpi, care păzește la mormintele strămoșilor din vremea lui Ștefan cel-i Mare și lui Mircea cel-Bătrîn. Știu înrudirile de procedere, și chiar de singe, intre «anarhiștii de-o parte și «conservatorii de alta, un frate ici, alt frate dincolo, un văr aici, alt văr dincolo, un cumnat aici, alt cumnat dincolo, ici socrul, dincolo ginerele, — și, ȘI REFORMELE vă asigur, nu din intîmplare... E aceiași clasă, sunt aceleași familii, avînd aceiași educație și aceiași atitudine față de mulțimea săracă și nedreptățită. De ce să aibă pretenția ca anumite atitudini de teatru să nu impună și nouă, caii cunoaștem puțintet lucrurile? Deci, nu din fiica de a vedea pierzindu-și pămînturile oamenii din toată lumea și de toate națiile, cari și-au cumpărat moșiile ca orice altă marfă și ca pe orice marfă sunt dispuși a o vinde pe preț bun, am fi noi contra exproprieri!: o prefacere a corpului electoral, fie și într’un sens greșit, ni-ar plăcea, tocmai pentru că e o prefacere și pentru că răul cel mai mare de care suferim, astăzi, e imobilitatea rutinei. Dar noi avem, și ir,ca de mult, soluțiile noastre, care vi a’au arătat și in această seară: in materie de proprietate, arendarea necesară și vinzarea necesară la țeranil de pe moșie, de cite ori p opriitorul desertesză sau abdică, plecind de la țară sau vinzindu-șî dreptul. Alături de aceasta, dacă voiți, și exproprierea, imediată, generală. Dar precum, cînd ieri, în Germania, fiind nevoia de:, se spori oștirea pentru a se înlocui defectul resultat din nimicirea Turciei europene, s’a pus un imposit special și progresiv asupra acelora cari in marginile țerii, aveau de apărat mai mult, tot așa cheltuielile prime ale exproprierii să le poarte, și printr’un greu imposit pe moșteniri, averea însăși, toată averea, și aceia cuprinsă si bani, rentă și acțiuni. Iar, în ce privește reforma electorală, cerem și acum, ca și cu opt ani in urmă, votul universal pentru toți Romîniî. Dar nu e numai atita, deosebirea de soluții, care împiedecă transacția. Noi ne-am deprins a judeca ideile politice după izvorul lor, după caracterul lor practic și după oamenii cari le reprezintă. Să o facem dnnaintea d-voastră și pentru ideile de reformă ale iberililor. Dar o reformă pentru că ți se cere, pentru că ți se impune, pentru a-ți salva, prin adoptarea ei, situația, popularitatea, partidul. E cașul liberalilor. La 1907, a doua zi după răscoale, cind alte mișcări țerănești amenințau,cind era proaspăt în mintea tuturor programul regal, care nu ai executat, s’a pornit, cum știți, nu pe dumul reformelor radicale, ci pe altul, confus, intortcchiat, fără siguranță de garanții. Și să nu se vorbească de opunerea cu țârul bătrin, ar fi fostel mai tare decit entusiasta iubire a Întregii țeri ?! Acum se fac cei d’intăiu pași pripiți in altă direcție. Și n’avem noi dreptul să ne întrebăm dacă omul care iea clnd un drum, firul altul, e tocmai așa de grăbit să ajungă acasă?! Pe noi nu ne-a stiit nic un interes personal, niciun interes de partid să predicăm idei vinaintate. Ele ni s’au impus din conștiința suferințelor și misiunii acesto țeri. Ele au izvorit din simțul datoriei noastre morale. Ne-am consacrat lor, și nu le-am Întrebuințat pentru noi. Izvo limpede, cum am putea să ne contopim cu largul riú milos, căruia n’am fi in stare măcar săi lămurim apele? Caracterul practic al noilor reforme? Dar unde sînt amănuntele, care singure pot să facă a reieși adevărata lor valoare? Și de ce săritura peste măsurile ce se pot lua și totuși nu s’au luat? Și, mai ales, ne răsping, ne Îngrozesc oamenii. Acești oameni, pe cari-i știm de ce sunt și râmin in partidul lor. Vechea gardă a bătrinilor pomanrgii și a ambițioșilor tineri cu mustățile rase, șefi de cabinet* născuți al altul șef de cabinet măcar. Zsua pornind *a schimbe lumea cu ultimii dintre Saduchel și cu băieții «bine crescuți* al Fariseilor ? Nu, d-lor alegători, prin alții se va schimba țara: prin aceia cari vor porni de la suferința și dreptul lor, și nu de la ambiția și interesul unei clase. Ca in Scriptură, «se vor cobori din scaunele lor cei puternici și se vor ridica acei umili». Noi nu facem decit să pregătim această schimbare. E rațiunea de-a fi a noastră in politica României. II. Cuvîntarea ținută la întrunirea naționalistă din Ploiești, in ziua de 26 Ianuar. Innaintea mea a vorbit un învățător. O să sufere pentru aceasta. Și-mi pare bine. Alții fac educația corupției, noi facem pe-a suferinții. Aceasta e cea mai bună. Printri insa numai se alig oamenii: cei ce rămîn sunt bărbați în adevăr. Și numai cu astfel de oameni se poate face ceva. In numele atltor învățători din Prahova, d. Gogu a recomandat voturilor Colegiului al 111-lea pe d. V. M. Gogălniceanu. El e la locul lui intre noi, într’o țară unde, in orice domeniu, fiecare trăiește mai mult prin ctii ce au fost alții înminte de dinsul, fiul celui mai mare bărbat de Stat al României a consimțit să rămie modest, muncitor și idealist. Unde s’ar mai putea tolera aceasta decit la noi? Și cu ce n’ar putea răsplăti această renunțare decit prin iubirea dv., a tuturora? Vin acum la lămuririle pe care vi le datoresc, domnilor alegători al Colegiului al IIea prahovean. Constat întăiu că nu v’am servit, cum v’aui servit alții, cari pentru aceia și cer din nou voturile d-voastră. N’am ros scările Ministerilor, n’am forțat ușile celor puternici, ca să procur păsuiri, favoruri, scutiri, funcții, burse și pensii. N’am făcut-o din două motive : întăifi, pentru că am ceva mai bun de făcut, — și pentru d-voastră. Și, al doilea, pentru că nu există favoruri pe care să nu le plătească dreptul altuia, tot a unuia dintre d-voastră, care-mi sunteți de-o potrivă, oricum v’adzice: liberali, conservatori, democrați. Dar este și un alt chip de-a vă servi : acela de-a servi țara întreagă, îl cred cel mai bun. Un profesor universitar din Iași vrea sutvotul alegătorilor pentru că a cerut războiul cu Bulgarii. Eu sunt mîndru că m’am opus lui, in momentul tocmai cind d-sa ii cerea mai furtunos. Lupta cu toți Balcanici, in ceasul cînd el nu aveau decit prieteni în toată Europa și cind noi aveam pregatirea pe care o știți acuma, ar fi fost un desastru , provocarea eî, o crimă. Ori voiați să vedeți in văile Prahovei uniforma străină? Am conștiința că, prin scurta mea cuvîntare din Iamarbecul, căzută pe neprevestite, in mijlocul unei dibace intrigi de partid, sigură de ea însăși, am împiedecat o adevărtă nenorocire națională. Prntru aceasta tu, care n’am buni și putere politică, ieni jertfisem singura avere: popularitatea. Au trecut apoi luni de zile. Bulgaria a rămas isolată in trufia ei. Stăpinirea unei rouă Turcii creștine dincolo de Dunăre, aliată a monarhiei austro-ungare, biruitoare asupra Serbiei și Greciei, ar fi încheiat in jurul nostru cercul de fier. Atunci, da, am cerut răboiul, in întrunire publică și in ședința secretă a Parlamentului. Și el s’a făcut cum trebuia să se facă, mărindu-ne material, fără a ne scădea moral, lăsindu-ni cinstea întreagă.I Vin acum la reformele pe care le propun liberalii, și in calea cărora n’avem niciun motiv de-a sta.