Neamul Românesc, februarie 1914 (Anul 9, nr. 4-7)

1914-02-02 / nr. 4

NAȚIONALIȘTII 9 9 I. Cuvîntarea ținută la întrunirea naționalistă din București, la 23 Ianuar. Am să aduc alegătorilor bucureșteni mulțămiri și sînt dator a li­ da explicații, la alegerile trecute, peste toate așteptările mele, care știam bine cit de înstrăinată e Capitala Ro­mâniei și ci­ de mult conruptă de politicianismul care tronează in mijlocul ei, peste 1.300 de vo­turi au venit către mine, care n’aveam de dat bani și nu voiam să impart minciuni, cele doua mari mijloace de acțiune asupra corpului c­er, total vntr’o țară civil’iantă. Toți candidații opo­ziției liberale au rămas in urmă. Și aceste voturi nu mă cautau pe mine ca persoană, ci ideile pe care le reprezint, căci prietenul rr ieu Ștefan Bog­dan, om aed, neamestecat in politică până atunci a Întrunit aproape 700 de voturi. Semne bune, care-ți dau Încrederea in viitorul moral al acestei țeri. Astăzi nu candidez la București, dar la Bu­curești trebuie să dau explicațiile de nevoie pentru a se înțelege atitudinea noastră după căderea Guvernului de coaliție și venirea la putere a partidului liberal. Acest partid făgăduiește mari reforme. Pentru Înfăptuirea lor a luat frînele in mină. Nu sînt dintre aceia cari să pună la Îndoială, din sistem sau din interes, asigurările cuiva. Nu Înțeleg s­ă fie suspectate ale mele­­ și nu-mi permit a sus­pecta pe ale altora. D. I. I. Brătianu e desigur un om cinstit și un iubitor al țeții și neamului sau. Ce zice că voiește să facă, ar dori-o de­sigur. S’o facă. Eu șt­ii să aștept. Și nici nu-mi pare rău de ce fac alții, cind se întimplă a face bine. Dar atit. Odată exprimam in presă și în Parlament pă­reri independente, personale. Un bătrîn, pe care il respect pentru vi­­sta sa ca și pentru munca sa închinată terii, a spus cind­va, in Cameră, pentru că mă­ socotisem dator a cere despovă­rarea oștirii de inutilitatea, primejdia și preten­țiile Evreilor, că-r e ușor a vorbi, unul om fără răspundere. O anume presă a între­buințat cu obiș­nuita­­ rea credință aceste cuvinte, care erau spuse intr’un Înțeles bine definit. Astăzi n’am numai răspunderea popularității pe care o simt in jurul ideii noastre, ci și a oamenilor, din ce in ce mai mulți și mai sigu­ri — de cei cari se duc. In amestecul de carnaval de la schimbările de regim, nu-mi pasă : el dovedesc numai că n’aveau ce să caute la noi, și-l compătimesc pentru timpul pierdut aici­­, cari formează, față de al­tea binde, o mică oștire în jurul unui steag. Sunt dator deci să vorbesc lămurit și să lucrez lămurit. In numi se r­ieü ca și in­ numele lor. Nu ne sperie nicio ideie, cit de înnaintată,— între altele și fiindcă, de mult, noi am emis, și nu din spirit de demagogie, cele mai vinaintate. Nici socialismul nu ne izgrozește, el e întreg la noi, în revendicațiile sale de astăzi, afară de un singur lucru: Jidanii săi. Exproprierea? Nu sunt dintre naivii cari văd de-o parte pe Robespierre la picioarele ghilotinei, cu mina pe resort, pe când călăul grămădește in lunetă, cu oarecare osteneală, capul boierimii latifundiare, iar, de aita, un cavaler medieval, îmbrăcat în fier din creștet până in tălpi, care păzește la mormintele stră­moșilor din vremea lui Ștefan­ cel-i Mare și lui Mircea­ cel-Bătr­în. Știu înrudirile de procedere, și chiar de singe, intre «anarhiștii de-o parte și «con­servatorii de alta, un frate ici, alt frate dincolo, un văr aici, alt văr dincolo, un cumnat aici, alt cumnat dincolo, ici socrul, dincolo ginerele, — și, ȘI REFORMELE­­ vă asigur, nu din intîmplare... E aceiași clasă, sunt aceleași familii, avînd aceiași educație și aceiași atitudine față de mulțimea săracă și ne­dreptățită. De ce să aibă pretenția ca anumite atitudini de teatru să nu impună și nouă, caii cunoaștem puțintet lucrurile? Deci, nu din fiica de a vedea pierzindu-și pă­­mînturile oamenii din toată lumea și de toate națiile, cari și-au­ cumpărat moșiile ca orice altă marfă și ca pe orice marfă sunt dispuși a o vinde pe preț bun, am fi noi contra exproprieri!: o pre­facere a corpului electoral, fie și într’un sens greșit, ni-ar plăcea, tocmai pentru că e o pre­facere și pentru că răul cel mai mare de care suferim, astăzi, e imobilitatea rutinei. Dar noi avem, și ir,ca de mult, soluțiile noastre, care vi a’au arătat și in această sear­ă: in mate­rie de proprietate, arendarea necesară și vinzarea necesară la țeranil de pe moșie, de cite ori p o­prii­torul desertesză sau abdică, plecind de la țară sau vinzindu-șî dreptul. Alături de aceasta, dacă voiți, și exproprierea, imediată, generală. Dar precum, cînd ieri, în Germania, fiind nevoia de­:, se spori oștirea pentru a se înlocui defectul re­­sultat din nimicirea Turciei europene, s’a pus un imposit special și progresiv asupra acelora cari in marginile țerii, aveau de apărat mai mult, tot așa cheltuielile prime ale exproprierii să le poarte, și printr’un greu imposit pe moșteniri­, averea însăși, toată averea, și aceia cuprinsă si bani, rentă și acțiuni. Iar, în­ ce privește reforma electorală, cerem și acum, ca și cu opt ani in urmă, votul universal pentru toți Romîniî. Dar nu e numai atita, deosebirea de soluții, care împiedecă transacția. Noi ne-am deprins a judeca ideile politice după izvorul lor, după ca­racterul lor practic și după oamenii cari le repre­zintă. Să o facem dnnaintea d-voastră și pentru ideile de reformă ale i­beri­lilor. Dar o reformă pentru că ți se cere, pentru că ți se impune, pentru a-ți salva, prin adoptarea ei, situația, popularitatea, partidul. E cașul libe­ralilor. La 1907, a doua zi după răscoale, cind alte mișcări țerănești amen­ințau,cind era proaspăt în mintea tuturor programul regal, care nu a­i executat, s’a pornit, cum știți, nu pe d­umul re­formelor radicale, ci pe altul, con­fus, intortc­­chiat, fără siguranță de garanții. Și să nu se vorbească de opuner­ea cu țârul bătrin, ar fi fost­e­l mai tare decit entusiasta iubire a Întregii­­ țeri ?! Acum se fac cei d’intăiu pași pripiți in altă di­recție. Și n’avem noi dreptul să ne întrebăm dacă omul care iea clnd un drum, f­irul altul, e tocmai așa de grăbit să ajungă acasă?! Pe noi nu ne-a stiit nic un interes personal, niciun interes de partid să predicăm idei vina­­intate. Ele ni s’au impus din conștiința suferin­țelor și misiunii acesto țeri. Ele au izvorit din simțul datoriei noastre morale. Ne-am consacrat lor, și nu le-am Întrebuințat pentru noi. Izvo limpede, cum am putea să ne contopim cu largul riú milos, căruia n’am fi in stare măcar să­i lă­murim apele? Caracterul practic al noilor reforme? Dar unde sîn­t amănuntele, care singure pot să facă a reieși adevărata lor valoare? Și de ce săritura peste­ măsurile ce se pot lua și totuși nu s’au luat? Și, mai ales, ne răsping, ne Îngrozesc oamenii. Acești oameni, pe cari-i știm de ce sunt și râmin in partidul lor. Vechea gardă a bătrinilor poma­­nrgii și a ambițioșilor tineri cu mustățile rase, șefi de cabinet* născuți al altul șef de cabinet măcar. Zsua pornind *a schimbe lumea cu ultimii dintre Saduchel și cu băieții «bine crescuți* al Fariseilor ? Nu, d-lor alegători, prin alții se va schimba țara: prin aceia cari vor porni de la suferința și dreptul lor, și nu de la ambiția și interesul unei clase. Ca in Scriptură, «se vor cobori din scaunele lor cei puternici și se vor ridica acei umili». Noi nu facem decit să pregătim această schimbare. E rațiunea de-a fi a noastră in politica Ro­mâniei. II. Cuvîntarea ținută la întrunirea naționalistă din Ploiești, in ziua de 26 Ianuar. Innaintea mea a vorbit un învățător. O să su­fere pentru aceasta. Și-mi pare bine. Alții fac educația co­rupției, noi facem pe-a suferinții. Aceasta e cea mai bună. Printri insa numai se alig oamenii: cei ce rămîn sunt bărbați în adevăr. Și numai cu astfel de oameni se poate face ceva. In numele atltor învățători din Prahova, d. Gogu a recomandat voturilor Colegiului al 111-lea pe d. V. M. Gogălniceanu. El e la locul lui intre noi, într’o țară unde, in orice domeniu, fiecare trăiește mai mult prin ctii ce au fost alții în­­m­inte de dinsul, fiul celui mai mare bărbat de Stat al României a consimțit să rămi­e modest, muncitor și idealist. Unde s’ar mai putea tolera aceasta decit la noi? Și cu ce n’ar putea răs­plăti această renunțare decit prin iubirea d­v., a tuturora? Vin acum la lămuririle pe care vi le datoresc, domnilor alegători al Colegiului al IIea praho­­vean. Constat întăiu că nu v’am servit, cum v’aui servit alții, cari pentru aceia și cer din nou vo­­turile d-voastră. N’am ros scările Ministerilor, n’am forțat ușile celor puternici, ca să procur păsuiri, favoruri, scutiri, funcții, burse și pensii. N’am făcut-o din două motive : întăifi, pentru că am ceva mai bun de făcut, — și pentru d-voastră. Și, al doilea, pentru că nu există favoruri pe care să nu le plătească dreptul altuia, tot a u­­nuia dintre d-voastră, care-mi sunteți de-o po­trivă, oricum v’ad­zice: liberali, conservatori, democrați.­­ Dar este și un alt chip de-a vă ser­vi : acela de-a servi țara întreagă, îl cred cel mai bun. Un profesor universitar din Iași vrea sut­votul alegătorilor pentru că a cerut războiul cu Bul­garii. Eu sunt mîndru că m’am opus lui, in mo­mentul tocmai cind d-sa ii cerea mai furtunos. Lupta cu toți Balcanici­, in ceasul cînd el nu aveau decit prieteni în toa­tă Europa și cind noi aveam pregatirea pe care o știți acuma, ar fi fost un desastru , provocarea eî, o crimă. Ori voiați să vedeți in văile Prahovei uniforma străină? Am conștiința că, prin scurta mea cuvîntare din Iam­ar­becul, căzută pe neprevestite, in mijlocul unei dibace intrigi de partid, sigură de ea în­săși, am împiedecat o adevăr­­tă nenorocire na­țională. Pr­ntru aceasta tu, care n’am buni și pu­tere politică, ieni jertfisem singura avere: popu­laritatea. Au­ trecut apoi luni de zile. Bulgaria a rămas isolată in trufia ei. Stăpinirea unei rouă Turcii creștine dincolo de Dunăre, aliată a monarhiei austro-ungare, biruitoare asupra Serbiei și Gre­ciei, ar fi­ încheiat in jurul nostru cercul de fier. Atunci, da, am cerut ră­­boiul, in întrunire pu­blică și in ședința secretă a Parlamentului. Și el s’a făcut cum trebuia să se facă, mărindu-ne material, fără a ne scădea moral, lăsindu-ni cinstea întreagă.I Vin acum la reformele pe care le propun li­beralii, și in calea cărora n’avem niciun motiv de-a­ sta.

Next