Neamul Românesc, noiembrie 1914 (Anul 9, nr. 43-47)

1914-11-02 / nr. 43

HAOS.... Impresia pe care o produc omul liniștit ob­servator — și liniștea se poate împăca foarte bine și cu cea mai mare iubire și cu durerea de inimă cea mai tăietoare — toate aceste zbuciumări ale opiniei publice românești: pa­triotism de Capșa, adunări la statuia lui Mi­­hai Viteazul, declarații și proclamații, defilări și asalturi, de o parte, iar, de alta, machia­velism de carton, ifosuri bismarkiane, muțenii solemne, broșuri misterioase, este a unui com­plect și lamentabil haos. De așa ceva nu am auzit la Berlin în mo­mentul cînd se punea problema întregului viitor german. De așa ceva nu s'a pomenit la Londra cînd sa început lupta pentru dominarea mărilor. Nici la Paris, unde anume agitații anar­histe au­ ținut o singură noapte. Ba nici la Petersburg, unde cel mai aprins nihilist nu mai are astăzi o bombă pentru Țarul Nicolae. Se va zice: acolo e războiul și la noi e numai pregătire. Dar oare pregătirea, meticuloasă, punc­tuală, precisă a acelui lucru de la care nu ne mai putem întoarce îndărăt, care e răz­boiul, se poate face în această frămîntare de pandemoniu ? Nu, de­sigur că nu. Să ne închidem puțin în conștiința noastră, — toți. Să gîndim o clipă și pe urmă, — cred că din o sută cari strigă azi nu va fi unul care să creadă că e necesar a vorbi. N. IORGA. Timurleae încoace în Turci niște răi și falși Musulmani supuși modelor creștinătății. 6*. Acum o sută de ani, pe aceiași temă a conrupției constantinopolitane, a indiferenței religioase — și nu erau pe atunci Junii­ Turci fără Dumnezeu, cari a hi gonit pe hogi din la­găre la 1912! — s’au răsculat Wahabiții arabi, cari au luptat cu desperare, și se poate zice că azi în fiecare Arab zace o conștiință pu­ritană vah­abilă. „Califul“ e o lozincă a lui Abdul-Hamid,— un ingenios politician. Cu acest spectru al panislamismului credea el să sperie puterile europene cu supuși musulmani. în timpurile vechi, și războiul sacru ră­­mînea o vorbă goală, dar acum, cînd ideia e întrupatâ în bunul bătrîn Mohammed al V-lea!... Spre știință. N. IORGA. • Războiul Islamului. Anume foi germane, avînd redactori de­si­gur foarte competenți, notează că războiul ruso­­turc va fi un războiu­ sacru, lupta supremă a Islamului, că de partea semilunei pusă în vîrful coifului prusian al lui Lohengrin vor fi toți mohammedanii, de la Afganii, cari au și pornit în contra Angliei, până la Hinduși, Fellahi și Berberi. Să fie iertat și unui om care a scris istoria Imperiului otoman să-și dea părerea. 1. Califatul a fost luat de Sultani cu sabia supt Selim al II-lea, acum 400 de ani. 2. Li privește numai pe Suni­ți, iar Șiiții perși, sectarii lui Ali, l-au­ urît de moarte și nu l-au­ recunoscut niciodată. 3. Șeriful marocan, urmaș al Maglabiților separatiști, nu s-a închinat niciodată Sultanului ca unui șef religios. 4. Marele­ Mongol din secolul al X­VIII-lea nu socotia pe Otoman decît ca pe un puternic șef din Apus. 5. Turcomanii din Asia centrală văd de la o infringere a imperialismului in Extrem­ Orient. Dingtao a fost luat de Japonesi. Asupra marelui oraș german de pe coasta Chinei, creat non­-nouț, cu cheiuri, cu palate, cu largi bu­levarde și pieți vaste, flutură acum steagul „dracilor galbeni“. Să plîngem noi. Europenii, pe cari, acum cîțiva ani, împăratul Wilhelm, care nu vedea încă alți dușmani, ne înștiința că vom avea să apărăm cîndva, împreună, „cele mai sfinte bunuri ale noastre“ ? Nu prea. Fiecare rasă își are lăsat locul pe lume; acel pămînt a produs-o și ea se potrivește pen­tru acel pămînt. Și diplomații, cei mai orbi dintre oameni, cum sînt și cei mai răi, vor înțelege cîndva acest lucru. Și atunci ce caută, numai pentru a face bani din nedibăcia și nepregătirea altora, prin acele depărtate locuri unde numai soarele și stelele sînt ca la noi, matelotul din Pomerania, Bursch-ul din Berlin și negustorul iudeo-ger­­man ? Ce caută decît imperialismul, care duce la catastrofa de azi din Dingtao? " Nu, să rămînem fiecare la locurile noastre, îndeplinindu-ni cu­ mai bine misiunea naturală pentru care sîntem creați. Și atunci împotriva agerului și chibzuitul japones dînd lecții de civilisație tehnică modernă milioanelor fără număr ale răbdătorilor și înceților Chineji nu vom avea să apărăm „cele mai sfinte bunuri“ — ale cuceririi și exploatării noastre. N. .Iorga. „Succesele" armatelor otomane. Turcii sînt de sigur — atunci cînd nu vin de-a dreptul din vre-un ghetto de la Salonic— oameni de ispravă în timp de pace și, în timp de război­, oameni viteji. Nu e exclus ca în războiul pe care-l des­chid cu rușii să poată avea și succese reale, ori măcar să dea dovadă de un eroism deo­sebit. Dar tocmai de aceia comunicatele pe care Legația otomană le comunică presei noastre ar trebui să fie mai discrete. Cum ? Ieri s’a început războiul și azi ai și aflat că, de frica „bravei noastre cavalerii“, fug Cazacii și că izbînda cea mai mare încu­nună mișcările trupelor turcești „la spatele“ inimicului ? I­. Sera­bei, care e prea bun diplomat ca să nu fi observat că aici e o țară în care simțul ridiculului e foarte fin, ar trebui să revadă stilul. N. IORGA. SUSPECȚI... Pare că am fi în Parisul anului 1793, în toate părțile se plimbră scotocind, scur­­mînd, murdărind. Suspiciunea. Cutare?.. Dar numai sta de vorbă cu dînsul, e vîndu­t! Cutare altul?... Nu te uita la el, e vîndut ! Această apăsare începe să devie intolerabilă. Nu-ți vine să încolți o gliiată nouă sau­ să-ți pui altă cravată ca să nu creadă vecinul că le-ai luat de la agentul rus ori de la cel german. Pentru austrofili, ceilalți sînt vînduți. Pentru rusofili, vînduții, din contra, sînt austrofilii. N’ar fi un mijloc de a se înlătura această boală a sufletelor? De­sigu­r că da. Să nu mai fie rusofili nici austrofili. Iar, în loc de suspecți, să avem cercetați și condamnați,—dacă sînt și toți ciți sînt. N. IORGA. Concesii pentru Românii de dincolo ? Cu neapăratele reserve, afirmînd necesitatea „unității Statului maghiar“ și anunțînd numai concesii, contele Tisza se adresează, nu șefilor politici mireni — pe cari arată a nu-i cu­noaște — ci unuia — de ce unuia numai ?— din șefii ierarhiei bisericești a Românilor din Ungaria­­ pentru a declara că: a) Recunoaște dreptul școlii primare de limbă românească; b) Recunoaște dreptul limbii românești în administrație; c) Recunoaște dreptul tricolorului român, dar altfel decît al României; d) Recunoaște nedreptatea legii electorale. Acestea le numește d-sa „concesii“. Noi le numim altfel: „cuceriri“. Zeci de mii de oameni și-au­ vărsat sîngele

Next