Neamul Românesc, februarie 1915 (Anul 10, nr. 5-8)
1915-02-01 / nr. 5
IVUț ilUl Administrația la Vălenii-de-Munte FOAIA PARTIDULUI NATIONALIST-DEMOCRAT Plata anuală 5 lei Velină toate foile 20 Í. Datoriile refugiaților. Sute, mii de Romîni din Ardeal, din Bucovina, din Banat se află în mijlocul nostru. Din deosebite motive — care se reduc toate la acela, mare și legitim, al nenorocirii lor din partea străinilor —, în deosebite împrejurări, ei au venit la noi ca să capete un adăpost, un ajutor — dacă se poate — și o speranță. Pot spune astăzi că adăpostul și ajutorul s’au dat, de toată lumea, în condiții care ne onorează. Astfel mi-am îndeplinit datoria față de dînșii ca indivizi, înnainte de a ni îndeplini și datoria, cea mai însemnată, față de causa lor. Să-mi fie îngăduit însă a semnala și datoriile pe care le au oaspeții noștri. Nu față de noi înșine — ele nu există sau nu trebuiesc amintite —, ci față de ei înșii. Sînt în trista lor ceată oameni de frunte ai cărții, sînt scriitori de merit, profesori învățați, intelectuali cu studii superioare cari au ocupat situații mai înnalte. Sînt studenți și școlari. Ea știă ceva despre rostul lucrurilor din România, cunosc oameni și nemeresc locuri. După cîteva zile sau săptămîni de supărătoare rătăcire, ei se aciuesc undeva. Oricui i s’ar adresă, au șanse de a găsi o bunăvoință. Dar sînt și de alții, desigur mai mulți. Vezi uneori bătrîna săteancă, fugită de foame ori de foc, cu desagii grei pe umăr, căutînd întrebătoare pe Calea Victoriei, așa de strălucitoare și așa de străină. Nu cutează să se adreseze la nimeni. Și dacă s’ar adresă? Cine o știe? Dar în toată țara e atîta nevoie de brațe ! Oriunde, fugarii, fugarele nu nemeresc, și doritorii de a-i întrebuința nu-i pot descoperi. Și atunci întrebă măcar pe Ardeleni — oare fruntașii acestei emigrații rau datoria de a organisa și conduce această năvălire haotică, dîndu-ni și nouă un frumos exemplu de frățească democrație? Mai e însă și altă datorie. Aici în România sînt și multe lucruri rele. Nu trebuie să te căznești ca să le descoperi. Plimbă-te pe străzile de paradă și de lux, frecventează cafenelele bogate, întră în contact cu puternicii. Ajunge. Și atunci Ardeleanul, și mai ales Bucovineanul, își întărește convingerea, ce i sa strecurat necontenit în minte de stăpînii săi, că România e un loc de perie. Și deci cîte unul — am auzit și eu asemenea glasuri — unește în aceiași convorbire critica nemiloasă a păcatelor României cu cererea de a i se da un loc de frunte în ea, tocmai pentru a trăi din acele păcate. Dar este și altă Romănie. O garantez bună. Deocamdată ea luptă în domeniul culturii. O afli în săli de Universitate, în săli de conferințe, la comunicații științifice, în biblioteci și musee, oriunde se cultivă un ideal. Și acest ideal e tocmai ce ne leagă de frații noștri, cu atît mai tare, cu cît ne împărtășim mai mult de această cultură, căci nu-i poate lega pe ei de noi doar așteptarea unei vremi în care triumful causei românești să însemne locuri de vitrină sau de cîștig și pentru dînșii la București. Amatori pentru acestea avem destui, prea mulți. Să nu se invadeze între sine, — dacă va fi ce dorim, — două cohorte de poftitori și ambițioși! Dar tocmai în locurile unde se cultivă acest ideal, iar dacă vezi grupuri mai mari de refugiați. Ca să te afli în mijlocul lor, caută unele cafenele! Și cred că aceasta e părăsirea unei datorii față de ei înșii. Mai toți au să învețe încă despre lucrurile românești multe de la noi, în toate privințile. Și, cînd se vor întoarce acasă, la vetrele lor, pe care nu simțim datoria de a le liberă, ei trebuie să ducă o altă conștiință românească decît aceia cu care au plecat, încheind, îmi pare rău de un lucru : că ei nu vor ceti aceste rînduri. Poate pentru că rațiunea principală de existență a foii noastre e această cultură și acest ideal. N. Iorga. De cînd își pregătia Austria programul. Extragem dintro lucrare rară, „Les intrigues moscovites en Turquie", din 1877, iscălită „Rugistre Bellegsanu și care e o publicație de Stat ungurească din acel an de alianță cu Rusia, acest act. Excelența Sa Khalil Bey către Alteța Sa Aali-Pașa, Mare-Vizir și ministrul Afacerilor Străine, Constantinopol. Viena, 26 Septembre 1870. Rog pe Sercil-Efendi să descifreze el însuși. Alaltăieri, la prînzul contelui de Beust, contele Andrássy mi-a spus că avea să-mi vorbească de multe, și, astfel cum am convenit, el veni azi la ambasadă. Am avut o foarte lungă conversație, pe care o resum acuma Alteței Voastre. Contele s’a plîns mai întăiu destul de tare de aceia că Haidar-Efendi n’a înțeles nimic din ce i-a spus el; că ideia lui era că Austria și Turcia trebuiau să caute să evite războiul, dar că, dacă ele ar fi silite să facă vreunul, ar trebui să-l facă până la capăt, așa ca să cîștige o pace durabilă, și că această pace nu s’ar putea obținea decît printr’o rectificare de granițe, nu numai de partea Asiei, dar mai cu seamă de partea Mării Negre, adecă reluarea tuturor țerilor musulmane de prin aceste locuri și formația Poloniei. Excelența Sa m’a întrebat apoi, în caz de războiu, ce am putea pune în linie. I-am răspuns că, dacă putem face un împrumut de zece milioane de livre, am putea pune lesne pe picior de războiü 500.000 de oameni, toți musulmani. Contele a primit această revelație cu satisfacție vie și din partea lui îmi spuse că Austria ar putea presinta 800.000 de oameni trupe escelente și că neînțelegerile interne actuale nu sînt decît resultatul incapacității celorlalți miniștri.. Ministrul ungurii s’a plîns foarte confidențial de ușurința contelui Beusz și de sentimentele moscovite ale contelui Potocki“ (p. 13). Deci, 1 °) Andrássy meltia la 1870 contra colegilor săi austriaci pîrînd Turcilor până și pe șeful suprem al politicei austro-ungare, cancelariul Beust; 2 °) El avea planul sau specific maghiar, cu anexarea Poloniei . 3 °) El avea legăturile sale turanice cu Turcii, cărora li oferia Caucasul și Crimeia; 4 °) La 1877, după ce se încheiase, în iulie 1876, o convenție care să asigure Austro-Ungariei Bosnia și Herțegovina, Andrássy căpăta pe furiș acte de Stat turcești pe care cu îndrăzneală le tipăria la Budapesta la; și 5 °) Că toate aceste lucruri ni le mărturisește însăși diplomația ungară, care a publicat cartea. N. Iorga: Un oaspe „nedorit“. „D. Aurel Onciul, devutat din Bucovina 11, scriu ziarele, „se află în București“. E, între Romîni, cel mai vechi și, mai învierșunat și mai meșter dușman al României. E organisatorul protestării „țeranilor“ din Suceava contra unei intervenții românești în Bucovina. E creatorul „legiunii românești“ contra Rușilor, care a adus moartea atîtor nevinovați. E autorul planului de a „federalisa“ România cu Austria. E, dintre cei pe cari nu-i dorim, cel mai nedorit. Cu cît va sta mai puțin aici, unde nu are ce să caute, cu atît va fi mai bine. N. Iorga. VIN CALAN... Rușii s’au retras din Bucovina, din toată Bucovina. Nu li-a mers bine la Iacobeni, și se vede că au mult de lucru aiurea. Cu ce sentimente putem privi noi acest fapt nou, care din punctul nostru de vedere singur trebuie să ne intereseze? Rușii intraseră în Bucovina ca înfăptuitori ai anexării până la un anume punct,—Siretiul se zice. Au și spus-o. Și lucrul acesta a pro-