Neamul Românesc, aprilie 1915 (Anul 10, nr. 14-17)

1915-04-05 / nr. 14

o recente a Cavalei către Bulgari l-au criticat. Omul putea face polemică de persoane. Creatorul Greciei de astăzi a crezut că unui singur om i se poate adresă pentru a-i cere un singur lucru : adevărul. Regele Constantin nu i l-a putut da. Și atunci Venizelos s’a retras din politică. Oare putea face altfel într’o țară unde poate fi și o onoare regală fără mărturisirea, neapărată, a adevărului ? N. IORGA, NEAMUL ROMANESC „In umbra unei negociații misterioase...“ • Cum a luat Austria Bucovina ? Kogalniceanu striga, în momentul cind serbărilor austriace pentru centenariul anexiunii noi li răspundeam prin lacrimi la mormîntul lui Ștefan-cel-Mare, dar și prin înnălțarea unei statui, meritate ori ba, Domnului Moldovei din 1775 , o răpise. Austria are un cuvînt special. Neputînd zice : Broberung, cucerire, căci n’a curs alt lichid decit cerneală, ea spune : Erwerbung, dobîndire. Întîmplarea face să găsesc un alt termen pentru această „achiziție“. El dă explicația care o caracterisează, condamnînd-o. La începutul veacului trăia un foarte însemnat istoric, Schoell, de naștere Alsacian, dar consilier de legație și de regență al regelui Prusiei și om expert în ale diplomației, care a și scris o „Istorie a tratatelor“. în aceasta el are următorul rînd, cu care vom încheia: „L’ Autriche acquit â Tömbre d’une négoeiation mystárieuse un district ayant 178 miiles carrées géographiques et une population de 132.000 âmes.'‘ „Austria achiziționă în umbra unei negociații misterioase un minut de 178 de mile pătrate geografice și o populație de 132.000 de suflete" „în umbra unei negociații misterioase“... Consilierul de regență din Berlin știa cum se îndeplinesc în politică lucrurile miserabile și el dovedește că știa și cum se înfierează ! N. IORGA. Pentru ce mergem contra Austro-Ungariei, în loc de orice polemică sau expunere amănuntă, vom realizaa aici principalele argumente ce n’au adus sau sa pot aduce in sprijinul politicei anti-austro-ungare de azi, al războiului de mine. 1. Imposibilitatea morală de a chema poporul României la un război, alături cu ungurii. Asuprirea Românilor din Bisanbia a fost o consecință firească a celor trei decenii de politică externă anti-rusească a Statului romîn. in schimb, Austro-Ungaria ar fi avut datoria, de asemenea firească, da a sprijini. Înzestra, cultiva elementul romanesc din provinciile sale. Călcarea acestei datorii a fost o jignire care a prefăcut alianța austro-română intr-un tratat de umilire națională. Ostilitatea francă a dușmanului ne-a lăsat cel puțin indiferenți, dar perversitatea vrăja mășnle prietenului ne-a răzvrătit prea mult decit să putem să luptăm alături. Acesta-e factorul moral al imposibilității suflitești, care a dobândit puterea unui fapt peste care nu se poate trece. 2. Disoluția Austriei e mai aproape decit disoluția Rusiei. Ni se spune că in politică sentimentele nu au ce căuta și că numai calculul rece al realităților, al faptelor și posibilităților positive valorează. Ei bine, nicio politică nu poate fi mai reală, mai posbilă ca politica antiaustriacă și timic nu merită mai mult calificativul de utopic și imposibil ca o politică de zdrobire a Rusiei de azi. Vom merge deci «In direcția celei mai mici rezistențe». S>a posta faptul că ea coincide cu direcția* sentimentelor noastre e de ajuna ca să violeze, în loc să întărească o politică ? 3. Ardealul azi, Basarabia mine. Cucerirea Ardealului nu e renunțarea la Basarabia. Rusia autocrată azi va trebui sa devie Rusia constituțională de mine. Libertatea vieții politice va descătușa însăși conștiințele și tendințele naționale, azi latente, dar unitein lupta comună contra țarismului. Monstruosul conglomerat poliglot al Rusiei, cum a spus d. N. Iorga, va trebui să se desfacă atunci în părțile sale constitutive, și atunci poate să ni vie și Țara Basarabiei. 4. Argumentul interesului strategic. «Configurația geografică» a României de azi implică primejdia, aproape siguranța dispariției acestui Stat. Orice alc fulgerator din Ardeal, venit prin surprisă, poate sa taie cu ușurință trupul țerii in două, făcind de la început orce concentrare, orice rnsistență cu neputință. Adăugarea Basarabiei nu ar schimba această situație. Numai forma «cercului» (d. N. Filipescu), «prin cucerirea cetății de munți» a Ardealului poate să nu mîntuiască și să puie la adăpost existența Statului și a neamului românesc. 5 Primejdia victoriei ungurești, care e mai gravă decit primejdia victoriei rusești. Argument paradoxal și totuși logia : după victorie Rușii vor avea alte sau și alte preocupări și dușmănii decit Statul român, Orientul, Meditarana, Asia vor fi pline de probleme pentru diplomația rusească. Pentru Unguri, după zdrobirea Serbiei, unica preocupare va fi maghiarisarea Ardealului și, pentru asigurarea lui, zdrobirea României isolate, a unicului dușman, o cooperare cu Bulgarii lacomi de pămîntul Dobrogei. 6. Primejdia germanistirii Dardanelelor e mai gravă decit a rusificării lor. Rușii, ocupînd Dardanelele, nu vor putea închide numai calea pe Mare, spre Sud. Germanii și Austro-Ungarii, stăpini la Bosfor, prin Turci, ne vor putea bloca pe Mare și pe uscat in același timp,— inchizînd comunicarea noastră cu Europa occidentală. Scopul victoriei germana e crearea liniei de continuitate economica și politică Berlin-Bagdad, care ar trece peste trupul țarii noastre, încătușată și vasală pentru veci Austro-Germaniei. 7. Ardealul azi nefortificat e greu de cucerit, mine, fortificat, el va fi ca și imposibil de escaladat. 8. Maghiarizarea în Ardeal e mult mai intensivă decit rusificarea în Basarabia, încă douăzeci, treizeci de ani de dominațiune ungurească, și Rominii nu vor mai avea majoritatea numerică în Ardealul propriu zis. Orașele, industria, școala și emigrarea adaugă repede numărul Ungurilor și scad pe al Rominilor intr’o progresiune ce — conform statisticei — din aritmetică tinde să devie geometrică. 9. Ardealul e mai pregătit pentru anexare decit Basarabia Organisarea unei administrații românești cu elementele locale e mai posibilă decit în Basarabia, unde clasa conducătoare lipsește din nenorocire. Stăpinirea românească se va consolida deci mai ușor în Ardeal, și mai grev in Basarabia. Și aceasta nu poate fi indiferent pentru un Stat amenințat de dușmani. 10. Democratisarea și asanarea morală a Regatului român ae va accelera mai curind prin intrarea elementului ardelenesc in viața politică a țerii. El sa va naționalisi și se va asimila mai răpeda sufletului național, roracînd un ferment de progres moral și politic, decit Basarabenii, cari poate ar crește anarhia morală de astfzl prin adăogirea ideilor disolvante de socialism și nhilism și a spiritismului de indiferență națională. 11. Valoarea economică superioară a Ardealului. Față cu fertilitatea netăgăduită a pământului basarabean, amintim întinderea de două și jumătate de ori mal »mare a teritoriului românesc din Ardeal. Basarabia ni-ar aduce griul pe cărei avem și în țară. A’delin ni va da elementele ce ni lipsesc: aur, fier, cărbune, gaz aerian, natural. Cu ele vom putea să creăm o industrie care, prin consumul ei, va face să dispară, cu timpul, grija ieșirii prin Dardanele. Prin democratizarea ț’erfi, pun crearea unei industrii naționale se va soluționa treptat și chestiunea țerănească. Țăranii vor primi pămînt, iar plosul populației sătești va emigra in orașe, muncind In uzinele industriei, naționalisind tirgurile Ardealului, în ungurești sau sătești, și desrobindu-ne de supt jugul economic al industriei și al capitalului austro-german, în locul unei țeri pur agricole, latifundiare, oligarhice și poliiticianiate, aservită economicește, vom avea o țară cu structura socială armonică, o țară democrată, asanată in moravurile poitice, independentă economicește, inexpugnabilă in cetatea ei naturală, stăpânât pe destinul ei, unul din Statele mijlocii cele mai puternice din Europa. Aceasta e România mare pe care o dorim, o visăm azi, pe care o vom înfăptui mine. («Tribuna.») Din faptele vremii noastre... Multe pot părea că sunt de Îngăduit azi, dar ceia ce cred că nu se poate, nu se cuvine a fi Îngăduit, e acordarea unei atenții prea mari cltorva foi sporadice, acelor foi care n’au putut să apară decît in vremuri ca acestea, de lipsef, dar și de risipă. De lipsă, atit materială, cit și morală, din partea acelora ce-și pot găsi numai in felul acesta mijlocul de a se înstări sau de a se mai arăta la lumină, cind — dureros pentru el! — i-a părăsit limpezimea gândirii și s’a rupt conștiința cotinuității logice a faptelor de risipă, de asemenea materială și morală, deoarece rar s’a putut vedea luxul acesta de fol, reviste și broșuri — care se zviri prin toate ogrăzde mahalalelor — și de păreri care de care mai originale, mai independente (!?), mai sincere (!?) și mai autoritate (?). Și stat astfel de te uiți și te gîndești cum războiul, fiorii războiului, au trezit oamenii — pe unii poate cari n’ar fi trebuit treziți niciodată —, cum i-a îndreptat la lucru și cum răsar, ca ciupercile după ploaie, unii după alții spălătorii căușelor drepte, patrioții neevidențiați până acum, cugetătorii, oamenii pofidei de samă, strategii, sociologii, diplomații. In fine un puhoin de personalități — iluștri anonimi și necunoscuți sau umbre palide ale trecutului —, cari nu pot sta nepăsători ia fața evenimentelor de azi: o dorință lăuntrică, desigur conștiința valorii (! ?!) lor, a însemnătății istorice și naționale a hotăriților ce sa pot lua sat, nul lasă in pace. Și iatăl că vorbesc, prin cafenele, cluburi, familii, și mai cu seamă prin fol, cele mai adesea proprii. Pentru a susținea o ideie, o credință (?), pentru a lămuri o hotărire precumpănitoare și o acțiune hotăritoare, pentru a servi o causă innaltă și scumpă: viitorul unui Neam, pe care îl vede oricine in schițarea unui gest și în spunerea unei vorbe —, fiecare poate avea îndrăzneală să vorbească sau să scrie—, mai ales atunci cind cheltuielile le suportă alții. Gîndurile acestea îmi vin in minte de cinci cu «ancheta», patriotica «anchetă» in Bucovina a celor trei iluștri advocați români și apariția unei foi, pe care unul dintr’înșii, ilustrul doctorand, nemai putînd-o scoate pe socoteala sa. Legația i-a înlesnit apariția, și astfel un nenorocit oraș de provincie, care a avut de îndurat insulta autor găgăuți și secături entusiaste, se vede din nou in situația de a fi locul de unde pot să pornească insulte grave față de cel mai legitim sentiment al nostru. Doctorandul nostru e țanțoșa făptură care la aceiași foaie adresa mai acum vre-o doi ani faimoasele cuvinte: «cucoane Emile și d-le prefect» unul șef de partid, spre rușinea lui și a unul trecut de curățire, credință și deal, pe care-l renega fără pic de ofială și conștiință morală. Să ne ocupăm malomit de dumnealui, cum și de ceilalți indivizi — chiar dacă expun numai părerile unor oameni deveniți teoretician, ca acelea ale d- lui Lupu Gostachi, prin ei înșiși neputlnd face măcar atîta — crudă ironie pentru un profesor cu pretenții!—, să ne ocupăm mai mult de exemplare de acestea ? Socot că trebuie a nu pierde vremea. Mai mult ar fi folosit patrioții noștri cu ancheta, dacă, mai înainte de a se duca în Bucovina, ar fi căutat, după cum cu dreptate zice «Tribuna», să cerceteze iană odată izvoadele răpirii ei, îndrumarea și aprinul ce s’a dat de atunci și până astezi disvoltării culturii și spiritului românesc de acolo. Dar socot că era a fi cere prea mult: atunci, nu li plătia nici Legația. Talis adus, talis homo.... Teodor V. Vlaicu.