Neamul Românesc, iulie 1915 (Anul 10, nr. 27-30)
1915-07-05 / nr. 27
ioban exemplarul. Anul al X-lea. No. 27.______București, 5 Iulie 1915. Administrația la Vălenii-de-Monte FOAIA PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT Plata anuală 5 lei Velină toate foile 2011 LA 1 in IULIE. 1-in Iulie era odată o zi mare pentru cei aceștia strînși în jurul «Neamului Romanesci. Cu săptămîni dnnainte căutasem pe profesorii de credință și ideal — profesori «fără arginți» —, îndemnasem prietenii să vie, căutasem aici pe noii ascultători ce ar putea să se afle, răspîndisem vestea de frățească propoveduire peste hotare. Clasasem scrisorile, căutasem gazdele, întocmisem programele. Lucruri nouă erau hotărîte pentru luna cursurilor. Și în ziua adunării, la gara mică din Vălenii-de-Munte era, în așteptarea trenului de dimineață, atîta nerăbdare amestecată cu griji și teamă că totuși nu va veni nimeni, cită numai eu știm Un singur an, de la 1908 până acuma, n’au fost cursuri. Dar nici cel ce scrie aici nu era acasă, el își revedea ascultătorii și cetitorii în munții și văile Bulgariei. Aceste rînduri se scriu insă de acasă, din casa pe care mulți o cunosc și pe care cîțiva o iubesc, dar gîndul de liu Iulie, acel fermecător gînorînrit de atîtea sentimente, nu-1 mai am. O parte din ascultători așteaptă ceasul, alții sînt în lagăre de concentrare. Mulți sînt pribegi, cari nu știu ce pregătește România pentru viitorul lor. Iar pe cîțiva îi acopere țerna pripit aruncată a ostașilor ce s’au jertfit. Să adun pe cei cari caută azi în ochii tuturora înlăturarea unor îndoieli grozave, întărirea unor sfinte speranțe, și atît? Dar ce pot ei culege în ochii miei? Și poate că nici nu sunt ochi din cari să poată culege ceva. Ani de zile s’a vorbit aici despre un crez care e acuma în fața spovedaniilor înnaintea morții, despre nevoi naționale care stau să se îndeplinească ori să piară în fum, despre o menire pe care ceasul viitor o va dărui ori o va nega dacă nu pentru totdeauna — aceasta nu! —, măcar pentru cîtăva vreme, poate pentru că mai au de trăit oamenii de vrîsta mea. Aceste lucruri nu se pot spune de cîteva glasuri între patru păreți ai unei săli; numai arama trîmbițelor și bubuitul de tunuri le pot spune în largul cîmpiilor de bătălie. A vorbi astăzi nu e numai a fi inutil, e a fi meschin. Și de aceia acest fin Iulie va trece altfel. Dar fiecare unde sîntem să ne gîndim la cele care au fost, — și să ne gîndim și la aceia cari au împărtășit odata cu noi aceleași emoții, căzind cu amara părere de rau că e prea curînd pentru îndeplinirea speranțelor,—ceia ce e totuși mai bine decit a muri prea târziu după zădărnicirea lor N. IORGA. Procesul Rucărenilor. Ziarele anunță că instanțele judecătorești au dat dreptate moșnenilor de la Rucăr împotriva vechiului lor adversar, d. Baștea. Ziarele nu spun mai mult. Dar o amintire ni se trezește, precisă. Pentru nu știu ce butuci opriți pe locul moșnenilor și luați de dînșii ca proprietari, d. Baștea s’a plîns acum patru ani. S’a dat ordin jandarmilor să intervie. Ei au procedat cum nu procedează colegii lor de ocupație în Ungaria față de o adunătură de „bestii valahe“. N’a fost o bătaie, a fost o meșteșugită și perversă schingiuire. Bieții oameni au scăpat schilozi din mînile fiarelor. Bătrîni au fost necinstiți, femei învinețite de loviturile sălbatece. S’a făcut plîngere. Nu la căpetenia zbirilor. El ordonase, supraveghease și aprobase. Ci la ministrul de Interne. Acel ministru de Interne, alfel un om occidental, d. Al. Marghiloman, a pronunțat atunci această nenorocită sentință: „Ce să vă fac? Bătaia nu se întoarce iar acum ziarele anunță că instanțele judecătorești au dat dreptate moșnenilor de la Rucăr împotriva vechiului lor adversar, d. Baștea. Este ceva care, acela, se întoarce: Dreptul! Și o s’o vadă mulți — și vremea nu e tocmai departe. O s’o vadă mulți, — nu numai d. Baștea! N. IORGA. O întrebare oficiosului național evreiesc din România. Titlul unui articol în care se arata cum vorbește despre nevoile și aspirațiile noastre naționale cu care medic evreu, originar din Austria, dar de mult stabilit într-un oraș din Moldova, a supărat acel ziar prin care vorbește naționalismul evreiesc din România. După „Înfrățirea“, medicul acela ar fi vorbit ca Austriac. Iar populația evreiască din România are alte sentimente. Am dori să fie așa. Dar, iată, sunt semne că nu e așa, într’o revistă germană, „Nord und Süd“, care iese la Breslau, și anume în caietul 490, din iulie 1915, supt titlul „ Volksstimmung— Volksstimmen in Rumänien“ („disposiție a poporului, glasuri din popor în România“) se tipărește un articol în care e vorba de tot ce se află rău în România și de tot ce mai poate adăugi aversiunea, ura contra noastră. Lipsă de muniții, nemulțămire a clasei țerănești, despreț al Ardelenilor și Bucovinenilor pentru România și propria lor națiune, sărăcie lucie în sate, ușurătate a tinerilor cari, firește supt influența incultului de profesor Iorga, clasează la discursuri festive pe Germani alături de Unguri, Turci și Evrei ca „Asiatici“, afirmația că în România totul e „întreprinderi germane, muncă germană, bani germani și dominație germană“, — nimic nu lipsește. Aceste pagini le-a scris cineva care vorbește românește, care trăiește în țară și anume în Moldova de sus. Numele? Dr. Aurelia Horowitz. Cunosc lucrările de orientalist ale d-rului Iosef Horovitz din Berlin și reputația pictorului Horovitz. Dar am cunoscut pe bătrînul croitor ieșean Horowitz, care spunea că pentru suferințele sale este numai un leac, „baia de pamnat“, l-am auzit vorbind cu mîndrie de fiul său „doctorul“, și întreb dacă d-ra sau d-na dr. Horowitz e din aceiași familie. In acest caz, cu tot respectul datorit unei femei, chiar cînd iși bate joc de țara și neamul tau, ea prefer pe bătrînul croitor, un om de treabă, care niciodată n’a găsit că e o țară așa de rea România în care, cu banii elevilor Școlii Normale Superioare din Iași și al altora ca dînșii, cîștigați prin munca sui onestă, mulțămia că l-a ajutat Dumnezeu a scoate din familia sa cel d’intaiü doctor. Pe al doilea l-ar fi desaprobat poate el innainte de oricine. N. IORGA. Americanii și razboiul din Europa. Americanii nu au multă considerație pentru noi, ăștia, „Balcanicii“. Ba unul, d. Sloane, într’o carte recentă despre „Balcani, un laboratoriu pentru istorie“, după ce ne acopere cu toate manifestațiile posibile ale desprețului sau, pe noi, cel din „colțul sălbatec“ al Vechiului Continent, pretinde chiar o uniune a civilisației contra uniunii balcanice, dacă ea s’ar realiza. Firește, dreptul unei civilisații superioare. *Nu-i cerem dovezi pentru aceasta. E acolo atîta bogăție și atîta tehnică! Dar, pentru a forma și mai bine ideile noastre în această privință, ei au grija să nu comunice descoperirile lor cele din urmă. Iată una, din n-l de la 6 Main al revistei de reclamă „American Machinist“. E vorba de o mașină de granate „de o înnoită valoare explosivă“, pe care o prezintă amatorilor, de orice națiune. Granatele acestea cuprind „două acide explosive“. „Fragmentele se acopăr în explosie cu aceste acide, și rănile causate de ele înseamnă moartea în agonie teribilă în patru ceasuri, dacă nu se îngrijesc îndată.“ Notați: patru ceasuri, mai mult nu. Fare că ar ceti reclama unei hărțl contra muștelor sau unei otrăvi nouă pentru șobolani. Dar nu e numai atîta. Dar dacă..., din nenorocire, se cutarisește rana? Ei bine nu! „ Din ce putem afla despre condițiile în tranșele, nu e cu putință a se căpăta ajutor medical în timpul cerut pentru a preveni resultatele fatale.“