Neamul Românesc, iulie 1915 (Anul 10, nr. 27-30)

1915-07-05 / nr. 27

io­ban­ exemplarul. Anul al X-lea. No. 27.______București, 5 Iulie 1915. Administrația la Vălenii-d­e-Monte FOAIA PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT Plata anuală 5 lei Velină toate foile 201­­1 LA 1­ in IULIE. 1-in Iulie era odată o zi mare pentru cei aceștia strînși în jurul «Neamului Ro­manesci. Cu săptămîni dnnainte căutasem pe pro­fesorii de credință și ideal — profesori «fără arginți» —, îndemnasem prietenii să vie, căutasem a­­ici pe noii ascultători ce ar putea să se afle, răspîndisem vestea de fră­țească propoveduire peste hotare. Clasasem scrisorile, căutasem gazdele, întocmisem pro­gramele. Lucruri nouă erau hotărîte pentru luna cursurilor. Și în ziua adunării, la gara mică di­n Vălenii-de-Munte era, în aștep­tarea trenului de dimineață, atîta nerăbdare amestecată cu griji și teamă că totuși nu va veni nimeni, cită numai eu știm Un singur an, de la 1908 până acuma, n’au fost cursuri. Dar nici cel ce scrie aici nu era acasă, el își revedea ascultătorii și cetitorii în munții și văile Bulgariei. Aceste rînduri se scriu insă de acasă, din casa pe care mulți o cunosc și pe care cîțiva o iubesc, dar gîndul de l­iu Iulie, acel fermecător gî­norînrit de atîtea sen­­­timente, nu-1 mai am. O parte din ascultători așteaptă ceasul, alții sînt în lagăre de concentrare. Mulți sînt pribegi, cari nu știu ce pregătește Ro­mânia pentru viitorul lor. Iar pe cîțiva îi acopere țerna pripit aruncată a ostașilor ce s’au jertfit. Să adun pe cei cari caută azi în ochii tuturora înlăturarea unor îndoieli grozave, întărirea unor sfinte speranțe, și atît? Dar ce pot ei culege în ochii miei? Și poate că nici nu sunt ochi din cari să poată culege ceva. Ani de zile s’a vorbit aici despre un crez care e acuma în fața spovedaniilor înnain­­tea morții, despre nevoi naționale care stau să se îndeplinească ori să piară în fum, despre o menire pe care ceasul viitor o va dărui ori o va nega dacă nu pentru tot­deauna — aceasta nu! —, măcar pentru cîtăva vreme, poate pentru că­ mai au de trăit oamenii de vrîsta mea. Aceste lucruri nu se pot spune de cîteva glasuri între pa­tru păreți ai unei săli; numai arama trîm­­bițelor și bubuitul de tunuri le pot spune în largul cîmpiilor de bătălie. A vorbi astăzi nu e numai a fi inutil, e a fi meschin. Și de aceia acest f­in Iulie va trece alt­fel. Dar fiecare unde sîntem să ne gîndim­ la cele care au fost, — și să ne gîndim și la aceia cari au împărtășit odata cu noi aceleași emoții, căzind cu amara părere de rau că e prea curînd pentru îndeplinirea speranțelor,—ceia ce e totuși mai bine de­cit a muri prea târziu după zădărnicirea lor­ N. IORGA. Procesul Rucărenilor. Ziarele anunță că instanțele judecătorești au dat dreptate moșnenilor de la Rucăr împotriva vechiului lor adversar, d. Baștea. Ziarele nu spun mai mult. Dar o amintire ni se trezește, precisă. Pentru nu știu ce butuci opriți pe locul moșnenilor și luați de dînșii ca proprietari, d. Baștea s’a plîns acum patru ani. S’a dat ordin jandarmilor să intervie. Ei au­ procedat cum nu procedează colegii lor de ocupație în Ungaria față de o adunătură de „bestii va­lahe“. N’a fost o bătaie, a fost o meșteșugită și perversă schingiuire. Bieții oameni au scă­pat schilozi din mînile fiarelor. Bătrîni au fost necinstiți, femei învinețite de loviturile sălbatece. S’a făcut plîngere. Nu la căpetenia zbiri­lor. El ordonase, supraveghease și aprobase. Ci la ministrul de Interne. Acel ministru de Interne, alfel un om oc­cidental, d. Al. Marghiloman, a pronunțat a­­tunci această nenorocită sentință: „Ce să vă fac? Bătaia nu se întoarce iar acum ziarele anunță că instanțele jude­cătorești au dat dreptate moșnenilor de la Ru­căr împotriva vechiului lor adversar, d. Baștea. Este ceva care, acela, se întoarce: Dreptul! Și o s’o vadă mulți — și vremea nu e toc­mai departe. O s’o vadă mulți, — nu numai d. Baștea! N. IORGA. O întrebare oficiosului națio­nal evreiesc din România. Titlul unui articol în care se arata cum vorbește despre nevoile și aspirațiile noastre naționale cu care medic evreu, originar din Austria, dar de mult stabilit într-un oraș din Moldova, a supărat acel ziar prin care vor­bește naționalismul evreiesc din România. După „Înf­rățirea“, medicul acela ar fi vor­bit ca Austriac. Iar populația evreiască din România are alte sentimente. Am dori să fie așa. Dar, iată, sunt semne că nu e așa, într’o revistă germană, „Nord und Süd“, care iese la Breslau, și anume în caietul 490, din iulie 1915, supt titlul „ Volksstimmung— Volksstimmen in Rumänien“ („disposiție a po­porului, glasuri din popor în România“) se tipărește un articol în care e vorba de tot ce se află rău­ în România și de tot ce mai poate adăugi aversiunea, ura contra noastră. Lipsă de muniții, nemulțămire a clasei țe­­rănești, despreț al Ardelenilor și Bucovine­nilor pentru România și propria lor națiune, sărăcie lucie în sate, ușurătate a tinerilor cari, firește supt influența incultului de profesor Iorga, clasează la discursuri festive pe Ger­mani alături de Unguri, Turci și Evrei ca „Asiatici“, afirmația că în România totul e „întreprinderi germane, muncă germană, bani germani și dominație germană“, — nimic nu lipsește. Aceste pagini le-a scris cineva care vor­bește românește, care trăiește în țară și anume în Moldova de sus. Numele? Dr. Aurelia Horowitz. Cunosc lucrările de orientalist ale d-rului Iosef Horovitz din Berlin și reputația picto­rului Hor­ovi­tz. Dar am cunoscut pe bătrînul croitor ieșean Horowitz, care spunea că pentru suferințele sale este numai un leac, „baia de pamnat“, l-am auzit vorbind cu mîndrie de fiul său „doc­torul“, și întreb dacă d-ra sau d-na dr. Ho­rowitz e din aceiași familie. In­­ acest caz, cu tot respectul datorit unei femei, chiar cînd iși bate joc de țara și nea­mul tau, ea prefer pe bătrînul croitor, un om de treabă, care niciodată n’a găsit că e o țară așa de rea România în care, cu banii elevilor Școlii Normale Superioare din Iași și al al­tora ca dînșii, cîștigați prin munca sui onestă, mulțămia că l-a ajutat Dumnezeu a scoate din familia sa cel d’intaiü doctor. Pe al doilea l-ar fi desaprobat poate el in­nainte de oricine. N. IORGA. Americanii și razboiul din Europa. Americanii nu au multă considerație pentru noi, ăștia, „Balcanicii“. Ba unul, d. Sloane, într’o carte recentă despre „Balcani, un labo­rator­iu pentru istorie“, după ce ne acopere cu toate manifestațiile posibile ale desprețului sau, pe noi, cel din „colțul sălbatec“ al Vechiului Continent, pretinde chiar o uniune a civili­­sației contra uniunii balcanice, dacă ea s’ar reali­za. Firește, dreptul unei civilisații superioare. *Nu-i cerem dovezi pentru aceasta. E acolo atîta bogăție și atîta tehnică! Dar, pentru a forma și mai bine ideile noastre în această privință, ei au grija să nu comunice descope­ririle lor cele din urmă. Iată una, din n-l de la 6 Main al revistei de reclamă „American Machinist“. E vorba de o mașină de gr­anate „de o în­noită valoare explosivă“, pe care o prezintă amatorilor, de orice națiune. Granatele acestea cuprind „două acide explosive“. „Fragmentele se acopăr în explosie cu aceste acide, și ră­nile causate de ele înseamnă moartea în ago­nie teribilă în patru ceasuri, dacă nu se în­grijesc îndată.“ Notați: patru ceasuri, mai mult nu. Fare că ar ceti reclama unei hărțl contra muștelor sau unei otrăvi nouă pentru șobolani. Dar nu e numai atîta. Dar dacă..., din ne­norocire, se cutarisește rana? Ei bine nu! „ Din ce putem afla despre con­dițiile în tranșele, nu e cu putință a se că­păta ajutor medical în timpul cerut pentru a preveni resultatele fatale.“

Next