Neamul Românesc, octombrie 1916 (Anul 11, nr. 68-98)

1916-10-14 / nr. 81

pe care-l «cotea acolo un altul din cei puțini, avocatul Buțureanu." «Generalul Ghiță», cum ii ziceam noi în glumă, s’a dus. Figura lui blân­dă și s ufletul lui bun însă nu vor ră­mânea veșnic înnainte, ca icoană a unui frate drag ce ni-a fost. Alex. Cu­sin Moare tot eroic, în luptele din Tran­silvania un alt Dorohoian, sublocote­nentul de rezervă C. Andrei, avocat și fost primar la Dorohoiu. A. Cn. *m Adânca împăcare... In sufletul neamului românesc de peste Carpați, după lunga și sîngeroasa așteptare de veacuri, după tragedia fără seamăn a celor doi ani de război mondial, s’a coborât, în sfârșit, adânca împăcare. După groaza ucigătoare cu care așteptam viitorul,—în cazul când acest viitor s’ar fi• croit fără interve­­nirea României,—s’a sălășluit acum în inimile Românilor de peste munți in­­­crederea neclintită, sfântă, în biruința dreptății noastre, călcată de veacuri în picioare, in biruința idealului între­­­­gului nostru neam. Trecură doi ani de cumplită jale și j jertfe zădarnic aduse, și nădejdea în­­ sosirea acestui ceas măreț fusese sin­­­­gura noastră tărie. Doi ani tunul bu-­i bui departe de hotarele satelor ro­­­­mânești din Ardeal, grozăviile răz­­­­boiului nu atinseră vetrele noastre. Și , totuși când am auzit mai întâi, departe , spre miazăzi, vuietul războiului celui nou, al războiului nostru, când am vă­­­­zut cele dintâi flăcări ce mistuiau un­­ sat departe în zare, a căzut ca o ji­zdreanță, ca un veșmânt de nemernic,­­ toată groaza ce ne înnăbușa, sufletele­­ noastre au murit și au Iriviat de feri­­­­cire, și, apoi, o adâncă, o senină, o­­ cerească împăcare s’a cernut peste­­ inimile noastre. Se apropiau de noi, de satele arde­­­­lenești, șrapnelele și granatele, focul mistuitor, călcâiul brutal al Germanului­­ care a schimbat arta războiului în bestialitate, se apropia jaful și ucide­rea, se înnălțau pe coaste furcile,— și totuși noi eram mai liniștiți de­cât în ori­care zi sau ceas a celor doi ani de luptă tragică împotriva intereselor noastre. Zimbetul care muri pe buzele noastre odată cu mobilizarea generală din August 1914 învie din nou, un zimbet tânăr ce înflorește pe buzele mireselor, privirile rătăcite ale­ bieților ochi cari văzură în cursul celor doi ani nimicirea noastră, se luminar­ă de-un foc nou, ceresc, și uimiți văzu­răm până sus, în cer, la Dumnezeu. Ce ne mai păs?i nouă de ceia ce vea să vină peste noi ? In sufletele­­ a­l­e noastre coborî adânca împăcare, cea­sul așteptat cu atâta înfrigurare sosi, noaptea adâncă ce se punea în calea viitorului nostru, înnebunindu-ne, se impractie; sfântul soare începu să ne lumineze și nouă. Mândrii ostași ai României trecură Carpații. Adâncă împăcare căzu peste sufle­tele noastre, și ne făcu, acum, mai tari decât moartea. Un singur simți­­ment trecu fulgerător prin toate ini­mile românești: viitorul nostru e asi­gurat de-acum pe veci. Eram și sîntem­ atât de încredințați de biruința Româ­niei, pe cât eram de siguri de perirea noastră în cazul când Ungurii și Ger­manii ar fi rămas biruitori. Toate relele le-am îndura­t «numai de-ar veni România», spuneau țăranii în cursul celor doi ani de tra­gedie. — Nouă ne merge prost, suntem în­­­­jurați­­ și bătuți și trimiși în focul cel­­ d’intâi. Dar nu de asta e vorba. Vorba­­ e: ce mai știți voi de România? Când ji vine? «Să nu dea Dumnezeu sără- Ji­mânem și după războiu tot pe mâna î ăstora, spuneau soldații noștri răniți ? și invalizi sosiți de pe fronturile străine. ? Vorbeau, șopteau în taină domnii de­­ Român cari mai rămăseseră pe-acasă.­­ «Spânzurătorile să vă aștepte, numai­­ să vină odată cei de dincolo. Ce s’ar fi alege de noi supt un imperiu germa­­n no-maghiaro-bulgar ?» Indicii sigure avem cu toții cu pri­­­­vire la viiitorul ce ne aștepta. Dumnezeu a voit să ne încerce ca­­ să ne mărească! Ce pot să însemneze­­ toate ororile războiului, tot jaful și toată peirea pe care vor aduce-o ger­­mano-maghiarii peste satele noastre, pe lângă adânca împăcare ce s’a co­­l­borât în sufletele noastre, cari chiar­­ de-acum încep să se simtă libere ? ! Dacă ar rămânea numai a zecea parte , din populația Transilvaniei, cei rămași, i­i prin forța morală ce vor represinta, j ' prin încrederea în viitorul și înflorirea­­­­ neamului românesc, vor prețui mai­­­i mult de­cât tot poporul de peste Car­­­­a­păți în cazul când ar fi rămas întreg ;­­ acasă, nedecimat, dar demoralizat pe­­­­ veci, neintervenind România, j In fața ororilor războiului ce va trece­­ cotropitor peste ei, acești oameni sunt l a zi împăcați. Mai tari de­cât moartea I au plecat din cele mai multe sate supt­ă presiunea baionetelor străine spre tá­ji berile de concentrare,­­cu adâncă îm­-­i­păcare în suflet au plecat, luați de­­ jandarmi, în întâia zi de războiu, atâția­­ preoți și fruntași, spre același drum , de lungi și cumplite umiliri și dureri. Cu o împăcare adâncă se sfârșește chi-­­­nul nebun al sutelor de deținuți, preoți­­ și învățători, cari au orbit în închiso­­ri­rile­­ ungurești, pârâți cu trădare de cu­­­­tare Ungur, Sas sau Jidov; împăcare­a multă se va coborî și în sufletele ce­lor șase sute de mii—floarea Ardealu­lui—cari sângerează pe toate frontu­rile luptelor streine. Și pace adâncă se va coborî și în mormintele voastre, dragi și neuitați frați, cari ați căzut cu grozava con­știință că muriți zadarnic, ba chiar pen­tru îngenuncherea neamului vostru, nenorociți mucenici pe cari, acasă, nu ni-a fost îngăduit nici să vă plângem cu sinceritatea pe care-o poruncea inima românească și taina morții. Când armata românească a trecut Carpații, sufletele voastre întunecate s’au luminat, împietrirea morții a că­zut de pe voi, vii și mângâiați ați tre­cut din pământul strein și blestemat în împărăția păcii și a lui Dumnezeu. I. Agârbiceanu BULETINUL ZILEI Din Apus pe cale particulară nu vine o veste care ar fi de natură sa descrețească frunțile noastre în aceste grele cea­suri. Francezii ar fi luat acele torturi, unde, în cea mai eroică, resistență, acum câteva luni, au îngropat unii dintre ai lor și încă mai mulți dintre ai năvălitorului: Douaumont/Thiaumont; ei ar fi călcat peste ruinele fortului Vaux și ar fi într’o ră­­pede înnaintare. Informația e amănunțită și precisă. Confirma­­rea ei ar preface ziua acestei lupte în una din cele mai feri­­cite ale uriașului războiu. Germanii pun în schimb să lucreze contra patriei lor pe bieții locuitori ai Belgiei ocupate. Ei cred că astfel își fac bine lor și nu înțeleg că față de aceia cari-și permit totul mulți vor crede că totul e permis. Sârbii ar fi contraatacat la rîul Cerna, dar cealaltă aripă b­al­can­ică nu înnaintează din causa vremii rele. Din partea rusească, știri de mici succese în Asia. resis­-----------------------------------------------------------------------------------------------------­tenta noastră figurează în primul loc al buletinelor Statului- Major Imperial. • N­­ orga_ CRONICA­­ Se anunță oficial următorul „Buletin medical “ : A. S. R. Principele Mircea este su­ferind de mai multe zile. A. Sa este atinsă de febră tifoidă. Dr. Romalo. „Steagul“ întreabă dacă «pot fi re­crutați și încorporați dezertori dintr’o armată dușmană și trimiși în luptă Îm­potriva terii lor de origine, cu atât mai m­ult ca nu sunt cetățeni români ?» Când aceștia sunt frații noștri cari așteaptă liberarea de veacuri, da. Mai mult, e o onoare pentru neamul nos­tru a-i avea în rândurile armatei ro­mâne. Italia se mândrește cu Deputa­tul Battisti, care refugiat de la Aus­trieci, a știut să moară pentru țara lui mamă, ca un viteaz, devenind un mare erou național. * Primim: «O cantină a tipografilor e absolut necesară. Facem apel la toate tipografiile, a­­sociațiile tipografice, la toți Românii de inimă, să dea obolul lor pentru această operă de binefacere. Aceasta va fi cea mai mare recunoștința a noastra pen­tru acei cari au luptat în timp de pace pentru civilizație, dar acum își varsă sângele pentru aceiași civilizație. Ofrandele pentru aceasta cantină se vor primi, sub orice formă și oricât de modeste vor fi ele, în strada Kara­­gheorghevici 7, «Siuroul Cantinei lu­crătorilor tipografi». Binefacerile acestei cantine se vor da­ numai «familiilor lucrâtorilor tipo­grafi» care vor dovedi cu acte în re­gulă că bărbații sau copii lor sunt mo­bilizați, putându-se înscrie chiar de pe acum.» * Economie și finanțe. Veniturile Tezaurului.—Direcția con­tabilității generale a Statului publică datele relative la situația tezaurului pe ziua de 30 Aprilie 1916, cifrând veni­turile pe anul financiar 1915—1916 la 567.520.365 lei fața­ de 501.268.585 lei, care reprezintă cheltuielile, însemnăm deci un excedent de 66.252.669 lei. * Recolta de sfeclă nu ne va da în acest an decât vre-o 27 milioane și jumătate de chilograme de zahăr, față rea cu cea mai mare osârdie și ceruta destoinicie: al 2-lea că, după porun­ca d. gheneral Chiselei, fiind însărci­nat în Turchia în anul 1833 cu co­misie secretă­, au săvârșit însărcina­rea cu râvnă, credință și chiar pri­mejdia vieții sale și, al 3-lea, că în leat 831 au fost dragoman turcesc în Servia pe lângă d. căpitan din stea­­­bul Măririi Sale împăratul Rosiei și au împlinit sarcina cu cea mai mare râvnă și desăvârșită înțelegere». Un Merișanu, fost „staroste de cum­­paniști“ de la Regulament și «înfiin­țarea neguțătorilor de comerț», face la Câmpulung catagrafie «pe lângă sta­­rostea de patentări.» Un Iancu Pală are,­ în 1832, îngriji­rea asupra brutarilor, măcelarilor și precupeților pentru îndestularea poli­ției de pâne, carne și zarzavaturi». Un Dobrogeanu ajută pe Rusi­a face to­pografia și «statistica populației» Dol­jului. Nicolae Popescu e recomandat și ca fiu al unui «protopop și protonotarius, care au stătut cel mai cu ipolipsis pro­topop în județul Argeș», iar Vam­eșu Iordachi Dobrescu și ca «staroste al corporației Brașovenilor». Un Nicolae loan Popovici e avi­at ca fiu al unui preot din București «și fecior al lui treti Log. Dumitrache al Sfintei Mitro­polii de aici*, în margene, cu creionul, la locul protectorului: «maior Alecu Popescu». Cei mai mulți însă presintă o listă de funcții, de la cele mai de jos, pe care le-au îndeplinit cu «slujbă plăcută și fără cusur». Sunt cinovnici, «oileni* i ;­i pentru catagrafia Bucureștilor, «depu­tați de mahala«, ispravnici de poduri, clăditori de carantine, membri ai «co­misiei ce au fost orânduită din sânul Obșteștii Adunări pentru cercetarea fe­telor cu deosebit caracter», ocârmui­­tori și sub­ocârmuitori. Grigore Hrisos­­coleu e «amploiat la masa tensurei de la Secretariatul Statului». Erau însă și alte merite. «Radul Popa din județul Buzâu, boierinaș de neam, se roagă ca pentru slujba ce de la anul 1821 până după înființarea Re­gulamentului au săvârșit întru însărci­nare de epistat asupra tuturor privili­­ghiaților neamuri dintr’acel județ, să se împărtășească cu vreun rang*. Cu cre­­ioru­l se înseamnă: Tată lacheului de la mgâria Sa. Apoi ordin: «d. secretar ► al Statului va îngriji la vreme a-i în­­deplini cererea». Și­ constatarea: «S’au făcut Pitar la 301 August, leat 838*. Fapte istorice răsar­iri și colo. Al doilea Vistier Nicolae Ionescu arată că a fost «însărcinat cu facerea sala­horilor țigani din toata țara pentru dărâmarea cetăților Brăila și Giurgiu, și după aceia îndatorat de dumnealui Vornicul Alexandru Filipescu de au pregătit toate cele trebuincioase pen­tru priimirea eloiului [ambasadorului] Buteniev de la Focșani până aici»,— deosebite «slujbe pe niște acest fel de vremi delicate». (Urmează.) N. 10RGA. r

Next