Neamul Românesc, octombrie 1916 (Anul 11, nr. 68-98)
1916-10-14 / nr. 81
pe care-l «cotea acolo un altul din cei puțini, avocatul Buțureanu." «Generalul Ghiță», cum ii ziceam noi în glumă, s’a dus. Figura lui blândă și s ufletul lui bun însă nu vor rămânea veșnic înnainte, ca icoană a unui frate drag ce ni-a fost. Alex. Cusin Moare tot eroic, în luptele din Transilvania un alt Dorohoian, sublocotenentul de rezervă C. Andrei, avocat și fost primar la Dorohoiu. A. Cn. *m Adânca împăcare... In sufletul neamului românesc de peste Carpați, după lunga și sîngeroasa așteptare de veacuri, după tragedia fără seamăn a celor doi ani de război mondial, s’a coborât, în sfârșit, adânca împăcare. După groaza ucigătoare cu care așteptam viitorul,—în cazul când acest viitor s’ar fi• croit fără intervenirea României,—s’a sălășluit acum în inimile Românilor de peste munți increderea neclintită, sfântă, în biruința dreptății noastre, călcată de veacuri în picioare, in biruința idealului întregului nostru neam. Trecură doi ani de cumplită jale și j jertfe zădarnic aduse, și nădejdea în sosirea acestui ceas măreț fusese singura noastră tărie. Doi ani tunul bu-i bui departe de hotarele satelor românești din Ardeal, grozăviile războiului nu atinseră vetrele noastre. Și , totuși când am auzit mai întâi, departe , spre miazăzi, vuietul războiului celui nou, al războiului nostru, când am văzut cele dintâi flăcări ce mistuiau un sat departe în zare, a căzut ca o jizdreanță, ca un veșmânt de nemernic, toată groaza ce ne înnăbușa, sufletele noastre au murit și au Iriviat de fericire, și, apoi, o adâncă, o senină, o cerească împăcare s’a cernut peste inimile noastre. Se apropiau de noi, de satele ardelenești, șrapnelele și granatele, focul mistuitor, călcâiul brutal al Germanului care a schimbat arta războiului în bestialitate, se apropia jaful și uciderea, se înnălțau pe coaste furcile,— și totuși noi eram mai liniștiți decât în oricare zi sau ceas a celor doi ani de luptă tragică împotriva intereselor noastre. Zimbetul care muri pe buzele noastre odată cu mobilizarea generală din August 1914 învie din nou, un zimbet tânăr ce înflorește pe buzele mireselor, privirile rătăcite ale bieților ochi cari văzură în cursul celor doi ani nimicirea noastră, se luminară de-un foc nou, ceresc, și uimiți văzurăm până sus, în cer, la Dumnezeu. Ce ne mai păs?i nouă de ceia ce vea să vină peste noi ? In sufletele ale noastre coborî adânca împăcare, ceasul așteptat cu atâta înfrigurare sosi, noaptea adâncă ce se punea în calea viitorului nostru, înnebunindu-ne, se impractie; sfântul soare începu să ne lumineze și nouă. Mândrii ostași ai României trecură Carpații. Adâncă împăcare căzu peste sufletele noastre, și ne făcu, acum, mai tari decât moartea. Un singur simțiment trecu fulgerător prin toate inimile românești: viitorul nostru e asigurat de-acum pe veci. Eram și sîntem atât de încredințați de biruința României, pe cât eram de siguri de perirea noastră în cazul când Ungurii și Germanii ar fi rămas biruitori. Toate relele le-am îndurat «numai de-ar veni România», spuneau țăranii în cursul celor doi ani de tragedie. — Nouă ne merge prost, suntem înjurați și bătuți și trimiși în focul cel d’intâi. Dar nu de asta e vorba. Vorba e: ce mai știți voi de România? Când ji vine? «Să nu dea Dumnezeu sără- Jimânem și după războiu tot pe mâna î ăstora, spuneau soldații noștri răniți ? și invalizi sosiți de pe fronturile străine. ? Vorbeau, șopteau în taină domnii de Român cari mai rămăseseră pe-acasă. «Spânzurătorile să vă aștepte, numai să vină odată cei de dincolo. Ce s’ar fi alege de noi supt un imperiu german no-maghiaro-bulgar ?» Indicii sigure avem cu toții cu privire la viiitorul ce ne aștepta. Dumnezeu a voit să ne încerce ca să ne mărească! Ce pot să însemneze toate ororile războiului, tot jaful și toată peirea pe care vor aduce-o germano-maghiarii peste satele noastre, pe lângă adânca împăcare ce s’a colborât în sufletele noastre, cari chiar de-acum încep să se simtă libere ? ! Dacă ar rămânea numai a zecea parte , din populația Transilvaniei, cei rămași, ii prin forța morală ce vor represinta, j ' prin încrederea în viitorul și înflorirea neamului românesc, vor prețui maii mult decât tot poporul de peste Carapăți în cazul când ar fi rămas întreg ; acasă, nedecimat, dar demoralizat pe veci, neintervenind România, j In fața ororilor războiului ce va trece cotropitor peste ei, acești oameni sunt l a zi împăcați. Mai tari decât moartea I au plecat din cele mai multe sate suptă presiunea baionetelor străine spre táji berile de concentrare,cu adâncă îm-ipăcare în suflet au plecat, luați de jandarmi, în întâia zi de războiu, atâția preoți și fruntași, spre același drum , de lungi și cumplite umiliri și dureri. Cu o împăcare adâncă se sfârșește chi-nul nebun al sutelor de deținuți, preoți și învățători, cari au orbit în închisoririle ungurești, pârâți cu trădare de cutare Ungur, Sas sau Jidov; împăcarea multă se va coborî și în sufletele celor șase sute de mii—floarea Ardealului—cari sângerează pe toate fronturile luptelor streine. Și pace adâncă se va coborî și în mormintele voastre, dragi și neuitați frați, cari ați căzut cu grozava conștiință că muriți zadarnic, ba chiar pentru îngenuncherea neamului vostru, nenorociți mucenici pe cari, acasă, nu ni-a fost îngăduit nici să vă plângem cu sinceritatea pe care-o poruncea inima românească și taina morții. Când armata românească a trecut Carpații, sufletele voastre întunecate s’au luminat, împietrirea morții a căzut de pe voi, vii și mângâiați ați trecut din pământul strein și blestemat în împărăția păcii și a lui Dumnezeu. I. Agârbiceanu BULETINUL ZILEI Din Apus pe cale particulară nu vine o veste care ar fi de natură sa descrețească frunțile noastre în aceste grele ceasuri. Francezii ar fi luat acele torturi, unde, în cea mai eroică, resistență, acum câteva luni, au îngropat unii dintre ai lor și încă mai mulți dintre ai năvălitorului: Douaumont/Thiaumont; ei ar fi călcat peste ruinele fortului Vaux și ar fi într’o răpede înnaintare. Informația e amănunțită și precisă. Confirmarea ei ar preface ziua acestei lupte în una din cele mai fericite ale uriașului războiu. Germanii pun în schimb să lucreze contra patriei lor pe bieții locuitori ai Belgiei ocupate. Ei cred că astfel își fac bine lor și nu înțeleg că față de aceia cari-și permit totul mulți vor crede că totul e permis. Sârbii ar fi contraatacat la rîul Cerna, dar cealaltă aripă balcanică nu înnaintează din causa vremii rele. Din partea rusească, știri de mici succese în Asia. resis-----------------------------------------------------------------------------------------------------tenta noastră figurează în primul loc al buletinelor Statului- Major Imperial. • N orga_ CRONICA Se anunță oficial următorul „Buletin medical “ : A. S. R. Principele Mircea este suferind de mai multe zile. A. Sa este atinsă de febră tifoidă. Dr. Romalo. „Steagul“ întreabă dacă «pot fi recrutați și încorporați dezertori dintr’o armată dușmană și trimiși în luptă Împotriva terii lor de origine, cu atât mai mult ca nu sunt cetățeni români ?» Când aceștia sunt frații noștri cari așteaptă liberarea de veacuri, da. Mai mult, e o onoare pentru neamul nostru a-i avea în rândurile armatei române. Italia se mândrește cu Deputatul Battisti, care refugiat de la Austrieci, a știut să moară pentru țara lui mamă, ca un viteaz, devenind un mare erou național. * Primim: «O cantină a tipografilor e absolut necesară. Facem apel la toate tipografiile, asociațiile tipografice, la toți Românii de inimă, să dea obolul lor pentru această operă de binefacere. Aceasta va fi cea mai mare recunoștința a noastra pentru acei cari au luptat în timp de pace pentru civilizație, dar acum își varsă sângele pentru aceiași civilizație. Ofrandele pentru aceasta cantină se vor primi, sub orice formă și oricât de modeste vor fi ele, în strada Karagheorghevici 7, «Siuroul Cantinei lucrătorilor tipografi». Binefacerile acestei cantine se vor da numai «familiilor lucrâtorilor tipografi» care vor dovedi cu acte în regulă că bărbații sau copii lor sunt mobilizați, putându-se înscrie chiar de pe acum.» * Economie și finanțe. Veniturile Tezaurului.—Direcția contabilității generale a Statului publică datele relative la situația tezaurului pe ziua de 30 Aprilie 1916, cifrând veniturile pe anul financiar 1915—1916 la 567.520.365 lei fața de 501.268.585 lei, care reprezintă cheltuielile, însemnăm deci un excedent de 66.252.669 lei. * Recolta de sfeclă nu ne va da în acest an decât vre-o 27 milioane și jumătate de chilograme de zahăr, față rea cu cea mai mare osârdie și ceruta destoinicie: al 2-lea că, după porunca d. gheneral Chiselei, fiind însărcinat în Turchia în anul 1833 cu comisie secretă, au săvârșit însărcinarea cu râvnă, credință și chiar primejdia vieții sale și, al 3-lea, că în leat 831 au fost dragoman turcesc în Servia pe lângă d. căpitan din steabul Măririi Sale împăratul Rosiei și au împlinit sarcina cu cea mai mare râvnă și desăvârșită înțelegere». Un Merișanu, fost „staroste de cumpaniști“ de la Regulament și «înființarea neguțătorilor de comerț», face la Câmpulung catagrafie «pe lângă starostea de patentări.» Un Iancu Pală are, în 1832, îngrijirea asupra brutarilor, măcelarilor și precupeților pentru îndestularea poliției de pâne, carne și zarzavaturi». Un Dobrogeanu ajută pe Rusia face topografia și «statistica populației» Doljului. Nicolae Popescu e recomandat și ca fiu al unui «protopop și protonotarius, care au stătut cel mai cu ipolipsis protopop în județul Argeș», iar Vameșu Iordachi Dobrescu și ca «staroste al corporației Brașovenilor». Un Nicolae loan Popovici e aviat ca fiu al unui preot din București «și fecior al lui treti Log. Dumitrache al Sfintei Mitropolii de aici*, în margene, cu creionul, la locul protectorului: «maior Alecu Popescu». Cei mai mulți însă presintă o listă de funcții, de la cele mai de jos, pe care le-au îndeplinit cu «slujbă plăcută și fără cusur». Sunt cinovnici, «oileni* i ;i pentru catagrafia Bucureștilor, «deputați de mahala«, ispravnici de poduri, clăditori de carantine, membri ai «comisiei ce au fost orânduită din sânul Obșteștii Adunări pentru cercetarea fetelor cu deosebit caracter», ocârmuitori și subocârmuitori. Grigore Hrisoscoleu e «amploiat la masa tensurei de la Secretariatul Statului». Erau însă și alte merite. «Radul Popa din județul Buzâu, boierinaș de neam, se roagă ca pentru slujba ce de la anul 1821 până după înființarea Regulamentului au săvârșit întru însărcinare de epistat asupra tuturor privilighiaților neamuri dintr’acel județ, să se împărtășească cu vreun rang*. Cu creiorul se înseamnă: Tată lacheului de la mgâria Sa. Apoi ordin: «d. secretar ► al Statului va îngriji la vreme a-i îndeplini cererea». Și constatarea: «S’au făcut Pitar la 301 August, leat 838*. Fapte istorice răsariri și colo. Al doilea Vistier Nicolae Ionescu arată că a fost «însărcinat cu facerea salahorilor țigani din toata țara pentru dărâmarea cetăților Brăila și Giurgiu, și după aceia îndatorat de dumnealui Vornicul Alexandru Filipescu de au pregătit toate cele trebuincioase pentru priimirea eloiului [ambasadorului] Buteniev de la Focșani până aici»,— deosebite «slujbe pe niște acest fel de vremi delicate». (Urmează.) N. 10RGA. r