Neamul Românesc, iulie 1918 (Anul 13, nr. 192-204)

1918-07-14 / nr. 192

lsei se Biípr tire ne âEsprejaieșts — d. profesor șl doctor Líítbouslr Miíefid ■— A scrie o carte despre Dobro­­gea, cu colaborarea tuturor învă­țaților, scriitorilor și artiștilor de cari dispune Bulgaria și a o tipici la "Balkse-Zeitung" din Sofia, e o ideie ca oricare alta. Liber să se convingă cine are interes la aceasta ci repezichul lor a fost un mare general, un mare organisa­tor ,federalist“» un prinț, un rege, un creator de Imperiu, că Bulga­ria lui de acum o mie și două sute de ani mergea pâna la Ni­pru (iar Roma noastră bizantină pănă la Eufrat, pe care nu vom uita a-1 trece In programul viitoa­relor cuceriri naționale românești), și așa mai departe. Dar admirabilul simț de pro­porție și de măsură care deose­­rște n^atîția dintre intelectualii tr­iste "­*^1 Șwț ■i face să vorbească despre fjidscha" lor pe acești frun­ți mintea ai nației, c­i se indispensabil a „dovedit în ași timp că Romînii. ..asur­­paioni, deținători fără drept a! Dobrogii până acum, nu sunt de­cit niște făpturi inferioare, lipsite de orice Inteligență, incapabile de orice cultură, trăind pănă ieri din pomana divitilației bulgărești, aproape de două ori milenară, din care lipsuri și beteșuguri ale aces­tor primitivi ar ieși dreptul ori­cui de a-i prăda cum și cît ii place și de a-i și bat jocuri pe de­asupra, cli îi e gura de mare. Și pentru aceasta s’a ales un specialist in cunoașterea legăturilor „cultural-istorice” dintre Bulgari și Romîni, d. Liubomir Miletici, doctor de undeva din Austria, profesor la Universitatea din Sofia — veteran profesor —, cercetător al vieții Bulgarilor din Banat și Ardeal, străvechi locuitori și drepți moștenitori ai acestor locuri (pâ­nă la Buda, vechiul centru bul­găresc), și, pe de asupra, publica­­tor, cu Âgură (ce om cum se cade răposatul, și ce modești), și a documentelor, scrise în vechea­­ Travosă, de la Domnii munteni și celor d’iniălii veacuri. Și d. Mildici, care de mult are părerea că stupiditatea noastră a fost, continuu, o pată pentru Bal­cani, s'a executat cu cea m­ai mare plăcere. ^ f Broșura sa o avem înnaintea ochilor. Vre-o cinzeci de pagini de insulte, din care resultă că, ie­ș­iî la iveală, târziu, atunci cînd »poporul bulgar umpluse acum glorioase veacuri cu fapte război­nice și spirituale de mondială im­portanță*, am fost în stare doar să fim «exclusivi purtători ai cul­turii medievale a Bulgarilor, supt raportul sufletesc și materia!“, lu­­îndu-și limba literară — cu atit mai ușor cu cît »poporul însuși în nu mică parte era de rasă bulgăreas­că­ —, ba chiar și alfabetul. Bul­gari erau, de altfel, la noi și la 1486, căci cronica slavonă spune că atunci a fost „o luptă a Bul­garilor la Sire­tin” (de fapt e vorba de lupta lui Ști­fan cu Turcii k Ș hoia—,­­culmi care se traduce în­ slavosește, greșit, și cînd e vorba de cea de linga S­­c^ava și cînd de Ș­iroii Brașovului” prin »Bal­gari»). Așa a fost până fi­re&nta i­­­vire a­l­nei literaturi naționale ro­mânești. Și, pe basa ideilor ,se ras­­plodita de aceasta, la te uită cum acești parveniți obraznici au înce­put »sa se s­coată ca o nație de înnaltă cultură“, »uitînd total mo­destul tor­­ recul și preponderența politică și culturală de ații­ei vea­curi a Bulgarilor“. In cele 38 de pietei ale d-îui Miietici din toate aceste visuri grandomane ale noastre nu râmîne nimic. Nu e de nevoie să repetăm puțin inteligenta bacterîre a profesorului din Sofia, după Jîred­­k și alți slaviștî pe cari i-a înțeles cum s-a înțeles. Destul să spunem că în toată a­­ceastă flecărie cu aparența știin­țifică nu este un singur fapt nou și o singură ideie nouă decît doar aceia că Oltenia a fost tot­deauna porn­it bulgăresc. De aceia Imperiul Asăoeștilor îl admite cf .bulgaro-vlahvul principatul mun­tean nu e deci decît un derivat al provinciei bulgărești. »Miroiu“ (Mircea­ cel­ Bătrîn) e semi-Bulgar, prin creștere, ca toată lumea de la noi, etc. A pune o afirmație proprie fără sprijin și a răspinge fără spri­jin o afirmație documentată a al­­tora e un sistem pentru această nenorocită școală. Dar, fiindcă e vorba de stega­rul lucru care este: alfabetul slav la noi (ca și la Ruși, Subi, Dalma­ției, etc.) și limba oficială și bi­sericească slavă (lăsînd la o parte cuvintele slave, care nu sînt din era bulgărească), dsca d. Miletici ar fi un mic școlar inteligent, și nu un așa de mare profe­sor, l-aș spuse așa. In Sud-Estul Europei a fost in evul mediu numai o cultură, cea bizantină. Cît am­ fost noi mai aproape de dînsa, am­­ trans­mis Slavilor de la spatele noastre elemente dintr’însa, cînd Slavii s'au “ ‘tee coi și vatra bizantină, romi­­i, a culturii, ei au împrumutat în­tăiți și ni-au trans­mis nouă. Limba lor, literele lor n'au fost dicii un canal de tran­­misiune. Și dovadă despre aceasta este că ei inșii n'au creat nimic, ab­solut nimic și n’au putut da de la ei nimic, iar, în epoca modernă, noi am creat, din influențe apu­sene și răsăritene ca și din fond nostru propriu, cultura nească. De­sigur copilul v . d. Miletici însă, nu.­­OW .Singurul resultat sigur al­­ prini teii* este că un popor care până «cam a­­vea inclinațiune către Imperiul german, din prietenească admiriție, devine a­­mâiît pănă la ură. Cu­ timp mai stau trupe germane la România, nu se va tura mult despre aceasta. Dar niciun Romîn nu va uita răul ce sa sl­ut țerii lui și care numai cu consimțimînt german, In pîrtășie la piadi, i s'a putut face. ,Se știe un­ de ignominies s au jucat ?n trecut aviditatea dinastică și «sta­­ția cabinetelor, supusă ei, cu soarta acestor țeri, acestor popoare. .Pentru împăratul lui Kaunitz, Bos­nia era o­­ parte de țară miserabilă“. A se ceti urmare pe pagina 4-a H P­OD­Z­H­O 4 CENSUS AT I vege prii tap 111

Next