Neamul Românesc, octombrie 1918 (Anul 13, nr. 275-301)

1918-10-05 / nr. 275

Politica de lungă scadență De mai multe zile comunicatul de războiu turcesc lipsia (el a reapărut însă la 29, arătînd progrese noi engleze, ca să dispară apoi, din nou). La Constantinopol s’au petrecut, în momentul cînd din armata Siriei rămîneau doar 10.000 de fugari în zdrențe, pe cari-i lua în goana cailor cavaleria australiană, evenimente care nu se pot povesti acuma, dar al căror rezultat a fost retragerea lui Talaat Vizirul, a lui Enver, simbolul,, și ehemarea la cîrmă, de către noul Sultan fără răspundere pentru trecut, a unui Ministeriu în care ar fi de ajuns să se știe că se află un om ca Tevfic, cu legăturile lui englese și francese, pentru a se fiei cum înțelege el acea pace“ de care vorbesc și telegramele Centralilor. Mîne-poimîne se va putea vorbi mai pe larg despre cele petrecute acolo și care formează unul din capitolele cele mai dramatice ale unui sfîrșit de împărăție odată cu ultimul vis al puterii de pe vremuri care sar întoarce. Pentru moment ne oprim acolo de unde înnainte nu ni se mai îngăduie a vorbi, și constatăm faptul că în negocierile pe care Germania le-a început cu America mediatoare ea vorbește numai în numele „credincioasei“ Monarhii habsburgice, lăsînd Turcia soartei sale, și că s a anunțat chiar că Guvernul din Berlin va lucra și de acum înnainte și în numele Vienei, dar în numele Vienei singure. Toate aceste rezultate, ca și acela ale capitulării bulgărești, al tăierii drumului spre Orient, la Sofia întăiu, acum în urmă și la Niș, s’au căpătat prin acțiunea armatei de Orient a generalului Franchet d’Esperey și prin conlucrarea, pe cîmpiile de luptă ale Asiei occidentale, a trupelor coloniale ale generalului AHenby. Cu de mult au contribuit ele la resolvirea problemei războiului în întregimea lui, nu e locul să mai vorbim. Se vede de la sine. Și nu aducem aminte de cele ce s'au petrecut în 1915, la Strîmtori întăiu, la Galipoli pe urmă. Flota Angliei și a Franciei, înfățișîndu-se cu credința că se poate forța drumul la Constantinopol, pentru ca îndată atîtea frumoase corăbii , să se scufunde prin acțiunea minelor și a artileriei mobile nevăzute, de pe țerm. Apoi începerea luptelor pe uscat, în peninsula îngustă, pietroasă, unde în curînd n’a mai fost destul loc pentru a se săpa mormintele acelora ce cădeau supt ghiulelele artileriei germane ori supt gloanțele și de vîrful baionetei unei armate de un devotament extraordinar, de o rezistență de fier, de o încredere în victorie care e în stare a face și minuni ca acestea. Floarea tineretului din țeri de o înaltă civilisație , a cosit aici de fierul unor barbari cari nu înțelegeau să părăsească prada splendidă Cîștigată în zilele cele mai mari ale Statului și ale neamului lor. Atunci și-au făcut un veșnic nume pentru eroismul lor fără pereche, în serviciul unei cause care se vedea bine că, aici, e pierdută, „Anzacii“, acei flăcăi ai Australiei cari astăzi pe cîmpiile Siriei și-au luat o așa de strălucită revanșă. Va veni vremea cînd aici vor merge pentru a vărsa o lacrimă pe mormintele celor iubiți, familii din cele mai mari ale întregului Imperiu britanic. Și, cum, în același timp aproape, o armată engleză se dădea prinsă în Mesopotamia, la Cat el-Amara, criticele au pornit, puternice, în Anglia ca și în Franța. La Londra, în cercurile parlamentare, în presă, în opinia publică, se făcea procesul oamenilor aventuroși, cu planuri imposibile, cutezătorilor fără măsură, cari, în loc să păstreze așa de admirabile forțe pentru frontul vestic, „singurul pe care se poate cîștiga victoria“—se spunea dintr'o parte ca și din cealaltă, ca și cum acest războiu care a prins toate forțele lumii , ar putea fi hotărit, în toate punctele lumii,—le-au aruncat în acele locuri de perre, unde s’au jertfit fără folos. Anchetă parlamentară în Anglia, propunere de dare în judecată din partea celor mai grăbiți cu sancțiunile. Iar, în Franța Briand se retrăgea—și după catastrofa noastră, a României—între altele și supt învinuirea că, în nechibzuința lui, a sprijinit tot felul de zădarnice incidente orientale, risipitoare de bani și pe vieți. Cine să recunoască în acel moment de adîncă descurajare ci de mult au influențat luptele din Carpați asupra descongestionării frontului apusean, asupra încetării presiunii grozave la Verdun! Glasuri de înștiințare n’au lipsit însă, și în revista din Londra a d lui Scotus Victors a publicat la timp un articol în care se releva importanța Orientului pentru marea întrebare militară și politică. Dar există oare vreun mijloc pentru a convinge, mai presus de înfrîngerea de ieri, pe oamenii cari fac politica de scadență scurtă și cer imperios să se părăsească ori să se lase alincezi —ca armata,fantomă, a lui Sarrail—orice întreprindere care nu-și atinge imediat ținta? Astăzi comunicațiile Puterilor Centrale cu Orientul, european și asiatic, sunt întrerupte; încercarea de a le reface a fost părăsită. Toată vlaga ce se putea trage de aici e pierdută. Și o formidabilă influență se exercită prin aceste catastrofe răsăritene asupra sufletului popoarelor în luptă. Și în definitiv acest suflet hotărește. Ultimele știri spun că în culoarele Camerei francese parlamentarii sau îngrămădit în jurul lui Briand și i au strîns călduros mîna pentru ceia ce a prevăzut și a voit. N. IORGA. MUSEE 33K CASA Un om care ține mult la trecutul nostru și se străduiește prin cercetările lui geloase a-i întregi cunoștința, îmi vorbia dăunul de un colecționator care nu cre fă nimic pentru a-și crește comoara de acasă și, după ce-mi spusese ce cărți rare a izbutit să adune, adăugia cu adimă părere de rău : — Mie însă nu mi place. Este un lucru la el care nu-mi place. A cumpăra cărți, care altfel ar întră pe cine știe ce mîni, e un lucru îngăduit și folositor. Dar el mai face și altceva. Merge pe la biserici, pe la biserici din orașe cu preoți „refugiați”, cari nu țin la averea lăcașului încredințat lor pentru scurt timp, pe la sărace biserici de sate cu preoți ignoranți și lipsiți, și, aruncind bani cari ispitesc și cîștigă, ba vechi tipărituri, icoane frumoase și le pune alături cu ce a putut cumpăra în condiții necriticibile. Păcat! Desigur păcat: păcat bisericesc, dar și păcat național! Cunosc sistemul. Am auzit de dînsul, și l-am și văzut practicîndu-se. Nu odată mi - a denunțat amatorul sau amploarea de artă bizantină*, care, folosindu-si de situația ce are, sau răspîndind bacșișuri, ori și una și alta, despoaie lăcașurile care sînt mindria noastră, de ce e mai prețios în cuprinsul lor. Unul, foarte cunoscut și, altfel, om de treabă, pusese să se scoată de la Bălinești discurile de small din fațadă pentru a îmbogăți museul său particular , și prea tar găsi lucrul așa de natural, încît se oferta, să mă servească, gratuit, și pe mine. Cutare doamnă se prăpădește după sfinții din veacul al XVI și al XVll-lea și-l strînge de pe unde opacă, rugîndu-se frumos sau și impuind cu autoritatea sa. Și am mustrarea de cuget că nu m'am opus cînd, și în prezența unui ínalt demnitar, o frumoasă și inteligentă amatoare, descoperind o bucată de autentic brocard de Veneția cu florile de fir pe fond albastru, a declarat, pur și simplu, ca un zîmbet, că l lea pentru a-și face un paravan de salon,și l-a luat. Este, azi mai mult deci oricînd, vremea ca aceat fif si se oprească. Desigur jumătate din comoara roastră artistică sa pierdut în haosul luptei și nenorocirii noastre. Ai noștri au contribuit și ei alături de necruțarea adverserului. S’a constatat că la acei cari se luptă, cu vedenia morții înnaintea ochilor, e ca o manie, ca o obsesiune a distrugerii. Dorința cîștigului s’a adaus: un negustor evreu din București anunța cu litere groase că are în deposit antichități de toate spețele. Ne vom înspăimînta cînd vom face constatările, ridicînd din bisericile profanate stratul de b&țlgar. Din ce avem trebuie păstrat cu și mai filste sfințenie. Și capacitatea amuctarilor cari nu-și dau samă că biserica nu e ,a popei*, se cuvine înfrînată. Mijloacele de poză lipsesc însă. Bietul „popa* se lasă așa de ușor cucerit sau terorisat ! Așa fiind, nu e decit un sistem, și l-am mai recomandat și altă dată. Cărțile de slujbă cu slove vechi nu mai au aproape nicio întrebuințare: să meargă la museele eparhiale, tot acolo și vechile icoane din poduri și altare, care și prin sărutarea la zilele de hram se deteriorează așa de mult. Iar, în ce privește obiectele de metal prețios, bisericile mici să păstreze o reproducere galvaroplastică, iar originalul să se așeze în același depozit la reședința chiriarhului, în paza unui om competent și conștient de răspunderea lui. Căci cine a dat acele lucruri a înțeles să le dăruiască lăcașului, dar, prin aceasta chiar, a înțeles să le închine și țerii! N. IORGA. ȘTIRILE ZILEI Imposibilitatea evadării Ucrainei.—Consiliul de miniștri ucrainian cere, de frica bolșevismului și pinrusismului, să nu reevacueze Ucraina de Germani. Punctul respectiv al lui Wilson tru 1ite poate aplica, deoarece trupele Centralilor n’au venit de la sine, ci au fost chemate. Declarațiile lui Wilson. O Telegramă de la Budapesta, în „Bukarester Tagblatt“ : „Ministrulpresident dr. Wikerle a declarat în clubul patruzec-și optist ca Ungaria trebuie să fie represintată la negocierile de pace direct printr’un om de Stat ungur. Prin trecerea, fără putință de revenire, a Austriei la federalism, pactul fundamental de până acum al Ungariei cu Autria nu mai e in patern, și nouă învoieli sunt necesare pentru interesele economice și militare„• Ungaria nu „federalizează“ deci și vrea să se osebească de Austria. Lille bombardat.— Lilie se află supt focul tunurilor grele ale Engleilor. Intervenția Papei. —* Nandul papal a cerut o audiență împăratului Karl, și a fost primit de acesta, in legătură cu negocierile de pace.