Neamul Românesc, decembrie 1918 (Anul 13, nr. 332-342)
1918-12-01 / nr. 332
C taswiai £/?/«/ partidului liberal dorește, se pare, sa adauge suplimente idealiste decorative oamenilor, prea bine cunoscuți, ai sistemului său, imutabil. Aceasta ar resulta din oferta unui Ministeriu fără portofoliu făcută d-lui N. Iorga, care, firește, a primit această jignitoare glumă cum trebuia. Chiufâi Șeful Guvernului românesc al Ardealului, acela căruia îi revine misiunea, deosebit de grea, de a păstra pentru romînismul care a declarat ci și reiea drepturile răpite, această afîntă țară a supremului nostru refugiu și a sprijinului celui mai puternic în sforțurile noastre de resistența față de barbari, proptite în Carpați, ed. Iuliu Maniu. Lumii de la noi, care e în stare sa ți facă așa de răpede, cu calificativele cuvenite, proslăviri sau insulte, biografia oricărui fecior de oligarh pe care meritele părintești sau altele și mai vechi l-au ridicat la situații unde munca în zădar s’ar sili să ajungă, și povestea oricărui ciocoiu lingușitor, a oricărui aventurier obraznic s’a strecurat ori s a îmbulzit la putere, numele acesta’i va părea nou. El e mai puțin cunoscut decit al vrednicilor lui tovarăși de aceiași vrîstă sau mai bătrîni: un Gheorghe Pop de Bisești, un Vaida Voevod, un Teodor Mihail, cari au călcat mai dese ori prin aseste locuri, pentru a nu mai vorbi de aceia, și mai cunoscuți, cari de mulți vreme și au oprit locul la masa budgetului și batirului românesc și cari s’au plecat adine innaintea distribuitorilor de răsplătiri și de favoruri. Ca și Șt. C. Pop, ca și Aurel Vlad, ca și Goldiș și Braniște, ele dintre Ardelenii cari foarte rar numai au dat pe aici și, și în aceste rari călătorii, el n’a fost îndemnat, ci și dînșii, decit de fireasca și frumoasa dorință de a cunoaște cultura românească la vatra ei. Dintr’un neam de frunte al Romîooilor transilvăneni, acest fiu al Blajului are ceva din atmosfera specială a liniștitei și totuși solemnei și minoirei Metropole a uniților. E ceva bisericesc în aspectul său de o modestie puțin obișnuită, dar supt care simți o convingere, o hotărîre, o dîrză neînduplecare, asemenea cu acelea care au făcut suferința și gloria unui Șincai și care, acum în urmă, supt o față tulburați, pe care jucau fulgere de minte, deosebia pe un Moldov vănuț. Venind din locul, vrednic de un etern respect din partea tuturor Romînilor, care a dat nației atâția clerici fruntași și atiția dascăli învățați și scriitori, din acela care a păstrat pe Cipariu, dar n-a dat pe Simion Birnuț, el a primit creșterea unui jurist Și a ajuns repede unul dintre cei mai mari advocați ai Romaîoilor de peste munți. Dar în acest om de drept au rămas însușiri pe care represintanții breslei nu le au totdeauna. Energia lui a rămas tot așa de întreagă, deși știa toate cotiturile procedurii; spiritul lui a lucrat tot așa de drept, deși era inițiat în toate arguțiile controverselor; idealul lui a rămas de aceiași neșovăitoare siguranță, deși viața practică oferta talentului său toate lipitele de care e capabilă. Cu anii cari treceau, autoritatea lui se înnălța tot mai mult. Ea nu pornea numai de la un fapt, de la un grup de fapte, de la un moment mare, ci de la toate momentele, mari și mici, de la întregimea unei vieți, ceia ce la Romani, modelul său, se chema și integritate, în sens fisic și în sens moral tot integritate. E unul de dintre acela pe cari-i poți lăuda—ce rar lucrul—nu numai pentru tot ce au făcut, ci pentru tot ce, cu siguranță, vor face. Astfel el a putut avea adversari, dușmani însă nu. Cler dușmănia personală, în acel mediu curat, era cu neputință și din cauza amenității unor maniere aristocratice, unite cu cea mai călduroasă iubire de popor, dar și din cauza văditei neatacabilitâții acestui om politic, cu care orice neam s’ar putea mîndri. In Ardeal a știut oricine, timp de douăzeci de ani, că, dacă e vorba de a se afla fără greș care e drumul cel drept, n'aveau decît să se uite pe unde merge Iuliu Maniu. Și acesta este încă unul din elementele de asigurare a faptei făcute la ÎS Novembre în Alba-Iulia. Dacă, fiind din robia sa militară, din amenințare și primejdie, Maniu a crezut că acest lucru trebuie trist și se poate face, aceasta înseamnă că, pentru Romîni ca și pentru străini, nu mai poate încăpea discuție asupra necesității actului. N. IORGA /NEAMUL ROMÂNESC IULIU MANIU INVITARE La consfătuirea de Sîmbătă, 1 in Decembre, sînt invitate a trimete delegați partidele și grupările democratice din vechiul Regat ca și din Basarabia, Bucovina și, întîmplător, din Ardeal, care nau nicio legătură cu vechile partide, precum și organizațiile muncitorești, societățile culturale și societățile de ajutor (și ale femeilor), de orice caracter și care va avea loc în sala Bejan, la oarele 6 seara. Discuțiile vor continua a doua zi, Duminecă, la aceiași oară. ___ ____ N. Iorga. Spre victorie Sir t 40 de ani de zile de cind auzim cearta oamenilor noștri politici. Ani de ariadul au defilat pe dinasintea ochilor noștri, ca să nu vorbim decît de scandalurile cele mai recente: Hermann Juster, Mocht Fischer, Tramvaiele Comunale, Filotti et Comp., dosarul Gumber, etc. Ii cunoaștem, și mai ales cunoaștem pe acei care i-au patronat. Au tăiat și au spînzurat, au guvernat cum știm. Ne au lăsat în miserie și întuneric, fără frică de păcat. Ei bine, sîntem sttel! Nu sjunge ! Nu vroim să mai avem nici în ele, nici în mânecă cu niciunul din ei. Să nu încerce să se justifice ; nu le cerem nimic , meargă cu ce au sirițs în plata Domnului ! Dar, oameni buni, războiul n’a avut de scop sa lărgească cîmpii operații aii afacerilor lor. Ne-am jertfit, nu numai pentru România Mare. Războiul trebuia să fie mai ales o baie de regenerare, un purgatoriu de ispășire a păcatelor lor. Constatăm însă că sunt fără leac , comedia a început iarăși, politicianii de toate culorile au pornit o goană nebună după partizani, pe cari nu se sfiesc a-i căuta chiar printre ofițeri, introduced oficial și definitiv politica în armată. Liberalii, prin orice mijloace știu, au reușit să pună mîna pe. Pol.țH, Jandarmerie și Prefecturi. Efectul s’a văzut imediat, a dat strechea în clientela politică. Unii fug zăpăciți de la un partid la altul. Aduc prinos de rude publice celor pe cari i-au înjurat ieri, alții, prudenți, tremurând de grija zilei de mine, stau nedumeriți, neștiind încotro să apuce. Se face mai mare, toată tabăra jubilează, cînd a reușit să dea așii unui desertor. Cum vedeți, votul obștesc și alegerile libere se anunță bine. Vom fi îndemnați prin fugăduinți; ni se va precupeți existența ; vom fi combnși din nou să votăm oameni de afaceri, transfugi și venetici, spunîndu-ni-se, ca și în trecut, că așa cere interesul superior al țării. Lupta ce se dă astăzi între partidele istorice este lupta pe viață și pe moarte, căci cașcavalul ce se întrezărește este nepomenit de mare: poduri, căi ferate, șosele, clădiri de reconstruit, credite de Stat, despăgubiri de acordat, slujbe grase de împărțit, etc. Din ele ar dori firește să se înfrupte și aventurierii înconjurați de nomazii celorlalte partide, lihniți de foame și așteptare, pe cari numai cite o grupare politică îl mai scoate din cînd în cînd la iveală. Ambiția își are și ea rolul său. Domnul generall a avut nicio ideia în micul său echipament, dar un bun strateg nu se dă învins cu