Neamul Românesc, iulie 1921 (Anul 16, nr. 144-170)

1921-07-31 / nr. 170

2 NEAMUL ROMANESC Pagina Culturii Românești DIN OPERA LUI I.ELIAD începuturile sociologiei române (Urmare) «Cei de stările de mijloc, necunoscând iară «instituțiunile, egalitare ale României, crezură pe «cei din stările avute că sunt, nici mai mult «nici mai puțin, decât niște baroni și comii feu­­ndali, niște cătcăuni de burgravi și margravi, «buni de dus la ghilotină», pe când, spune dânsul, instituțiunile României au fost egalitare. Când o generație se duce, alta îi ia locul : «Cine n’a mai vrut sa fie boier ca Ienache Vă­­­cărescu, a se ocupa cu limba patriei, a încetat «de sine de a mai fi boier, sau cap al națiunei «și au venit alți fii ai Patriei a le lua locul». Ea, adaogă, că la noi n’au fost niciodată clase­­ sociale. Vorbind de caracterul poporului nostru, «blând și mlădios», spune că nu trebue ca administrația să fie provocătoare, ci nesupă­rătoare nimărui, fără uniformă, iar de spioni și de fonduri secrete nici nu vrea să audă. Stu­diind, cu multe reveniri, și sub diferite fețe, instituțiunile noastre politice, combătând, în ce privește societatea, pe evgheniști, pretinși aris­tocrați fără să fie, pe ciocoii ariviști, cari, străini de obiceiu de neam, s’au îmlădiat și s’au asimilat sub toate guvernele și influențele interne și mai ales externe,sufletul rămânându-le acelaș, cu vaste cercetări din istoria lumii și a poporului românesc, unele bune, altele greșite, combătând partidul na­țional (liberal) pentru că: «drepturile națiunii le-a­u vândut și tot le mai vinde, și din sistemă ține «țara în frământare spre a oferi pretextele de «invaziuni. Religia națiunii o batjocoresc și au «deschis porțile iezuiților în țară, și s’au făcut «apostoli propagandelor de alte religiuni, limba «națiunei nu vor s’o cunoască și vor cu forța «să-și impute găscănăria lor sarsailească», con­chide că prin boieri se înțelege la noi «toată «inteligența română» sau pe cale de a deveni, «căci carierea nu este închisă la noi». Caută să stabilească că la noi origina tuturor condițiu­­nilor sau stărilor au fost țăranii. «De se află «excepțiuni de străini, acelora li s’au zis și li se zic venetici» Criticile sale de ordin politic, în proză și în versuri, satire și fabule, sunt, cum vedem, ne­drepte, uneori crude, mușcătoare întotdeauna. Fabula de caracter politic prinsese la noi în timpul lui o însemnătate deosebită ca și satira. Politica și Diplomația. Pe când Eliad se afla în Paris, el scrie emi­graților de la Bursa (1849) o importantă scri­soare politică, in care le arată cât de greșiți sunt acei cari nu-i urmează sfaturile. Studiind origina cuvântului politică, li arată cari pot fi în adevăr oameni politici, ce însemnătate pot avea societățile politice, și că tăria se găsește numai în tratate și legi. Pe acestea Românii trebuiesc să se sprijine pentru apărarea dreptu­rilor lor, iar nu publicând broșuri «împotriva «mișcării, proteste copilărești de pe tărâm ilegal». Pentru Eliad politica este o știință care-și merită numele numai atunci când se ocupă de treburile Statului și se bazează pe principii mai mult sau mai puțin umane și durabile, susține acele principii cu demnitatea omului onest și filantrop; nu însă și cu orice preț». Arată însă că politica decade, atunci când oamenii pentru a atinge scopurile propuse nu se dau în lături dela niciun mijloc, chiar dela crimă. In fața politicii apare astfel diplomația, care nu e ca cea dintâiu o știință a cărei spriginte e adevărul, ci o artă ce se întemeează pe min­ciună, și se servește de minciună. Spune că omul capabil de a deveni diplomat e însemnat încă din naștere, ca gușterul, cu forma și cu­loarea lui, etc. pentru că ia toate culorile, se îmbracă în toate formele, ca și arta pe care o profesează. Arată că politica poate degenera în diplomație, ca «filosofia în sofistică, ca retorica în șicane, ca elocvența în limbuție, ca economia în avuție, ca religiozitatea în superstiție, ca angelul în demon». «Insă și una și alta este o putere, una a ade­­­vărului și alta a minciunii», și închee cu: «Nu «e de mirare ca șarlatanii să aiba și ei soți și «partid, pentru că și tâlharii au încordoșați și gazde». Eliad crede apoi că în politica externă tre­­buesc făcute apropieri, uniri, dar nu monstruoase, trinități politice, care să apere interesul națiunilor. Dreptul. Pentru apărarea drepturilor țării, prin «Con­servatorul», Eliad­espune o întreagă teorie a dreptului. Pentru Eliad dreptul «este o emanație din «legea naturală» este o prerogativă sau un pri­­­vilegiu... ce toate ființele omenești au unele «asupra altora în succesiunea lor, o prerogativă­­ a ființelor ce vin în urmă, asupra celor mai «vechi decât dânsele».Această teorie, conformă cu principiile sale fiilozofice, iese din legea asi­milării, prin care posterioarele în apariția lor pe pământ au un drept asupra anterioarelor: iarba asupra pământului, animalele asupra plantelor, omul asupra animalelor. E o teorie a școalei sociale franceze, de unde Eliad o ia. Combătând pe acei care cred că dreptul se naște din datorie, spune că acești doi termeni sunt corelativi, coexistenți, și deci că nu trebue să predomine unul asupra celuilalt, căci se de­termină ori despotismul ori anarhia, pe când, din acești doi termini în echilibru trebuește să apară cel de al treilea : libertatea , iar libertatea și ordinea asigură armonia socială și determină progresul. E de acord cu Fourier. Urmând pe Bacon, Eliad consideră dreptul ca un «lex legum», ca «rațiunea supremă a ori­cării legi. Ajungând la dreptul ginților, stu­diază situația Principatelor față de Turcia, desvoltând pe larg teoria dreptului public al Românilor, pentru a afirma că «nici o țară de «pe glob nu fu poate cu instituții mai liberale »decât ale României, nici nu conservă atât de «larg asemenea instituțiuni», și conchizând că «instituțiile României arată «un popor înaintat »mai aproape de starea armonică, și prin urmare «de perfecție», decât popoarele contemporane guvernate despotic. Diferite vederi politice. Chestiunea agrară.­ Chestiunea care primează la Eliad este cea rurală. Pe aceasta o studiază sub toate formele ei, apărând concluzia pe care o înscrisese sub art. 13 din Proclamația din 1848: «Abolirea clăcii țeranului care devine proprietar prin mijlocul unei îndemnizări». Moti­varea pe care o dă Eliad, în afară de interesul național, este următoarea: «Cauzele sărăciei sunt sau lenea, sau despo­tismul. «Spre a îmbunătăți starea săteanului este clar «de necesitate mai întâiu a-l face domn absolut «pe timpul și pe saboarea (munca) sa, a-i libera «adică zilele­­ dt clacă cau chirie, a-i libera de «abuzurile ocazionate prin această învoire sau «instituțiune» ; și, a­l doilea, a-i da gustul laborii «sau travaliului». Acest drept rămâne mărginit: «Săteanul de­­«venind mic proprietar absolut pe casa sa și «cele mișcătoare, vechiul și marele proprietar «al moșiei sau al domeniului rămâne, asemenea ,precum a fost, proprietar absolut pe tot domeniul «său afară din comună și pe toate stabilimen­­­tele sale dinlăuntru». Ceea ce câștigă săteanul e ca învoirile dintre sătean și proprietar să se facă pe baze de liber­tate , «nu de drepturi și datorii reciproce, ci de «foloase reciproce», care, crede el, vor putea restabili o armonie între sătean și proprietar. Prin aceste mijloace, mai adaogă Eliad, sătea­nul va scăpa de dorobanți și de arendașii lacomi, putând deveni proprietar și mai mare, cumpă­rând pe îndelete de la proprietar. Desigur că aceste propuneri ale lui Eliad pot fi considerate ca fără valoare astăzi, dar trebue să ținem seamă de timpul când le pro­punea și mai ales de scopul pe care îl urmărea: să înlăture orice pericol de natură socială și care ar putea sdruncina așezările noastre vechi. Literatura lui Eliad în chestia agrară este voluminoasă. Noi redăm fondul părerilor. Ideea predominantă, potrivnică «fraților căuzași» (celor dela 1848) e: «Noi nu înțelegem împroprietărire, «a lua de la unii și a da la alții», aducând, între alte argumente, că săteanul a fost întotdeauna proprietar: «Misia și datoria noastră este de a «împăca interesele, apărând toate proprietățile, «și, ca să fim progresiști, ca să să fim conser­­­vatori». » El voește mai mult. Dorește, ca și în trecut, ca săteanul să devină un colon militar, așezat «pe Domeniile Statului sau ale mănăstirilor», com­bate cu înverșunare claca, care este o exploatare a simplicității și generosității țeranului de către oameni vicleni. Studiând istoricește claca, ajun­ge la concluzia că ea «a fost o relație de om liber către om liber» prin necesitatea pe care o aveau sătenii de a fi apărați de proprietarul moșiei împotriva jafului administrativ, împotriva ideei că moșierul impunea claca, Eliad, spune că sătenii ajutau prin clacă pe văduve, pe cei ce nu aveau vite etc. Neapărat însă că această instituțiune, cu toate protestările lui Eliad, cu lungile sale studii asupra ei, ajunsese o corvee, cum o credeau protivnicii săi. Intr’o scrisoare din 1858 spune însă, că Apă cum nu înțelege să se dea drepturi numai sătenilor, tot așa nici numai proprietarilor. «Na­­­țiunea nu se compune numai dintr’o clasă de «oameni» și că «a rupe deodată nodurile so­­­cietății și a da o libertate absolută de amândouă «părțile, ce nici una nici alta nu pricep încă, «este a voi, din sistemă, dinadins, a provoca «cele mai mari calamități». El dorește clar o armonizare a claselor pentru că fără ea o societate nu poate să existe. Baza reală, materială, a societății sunt persoanele și proprietatea. Legiuirile de acolo încep, adăugă el. Desigur că ar fi fost de dorit ca Eliad să­­privească chestiunea agrară dintr-un punct de vedere mai înalt, într’un timp când starea să­teanului nostru era dintre cele mai jalnice. El însă nu putea să-și părăsească principiile care isvorau dintr’o doctrină rău interpretată. Votul universal.— Eliad este un adept al vo­tului universal pe care îl apără Cu toată căldura împotriva celor patru mari inimici care sunt «tirania cu oligarhia sub diverse stindarde, anar­­­hia și ohlorația, sub diverse baiarace». Ba, Eliad privește votul universal ca pe «un înger custode și mântuitor al națiunilor». Votul acesta îl restrânge însă la cei ce știu a scrie, ceea ce mai ales atunci, însemna să nu fie universal. Dar el se revolta mai cu seamă împotriva votării prin delegație, conchizând că... «Am fost clară «și sunt pentru adevăratul vot universal după «doctrinele cele mai umanitare și progresive și «după drepturile ab antiquo ale țerii noastre». Numai că știința de carte rămânea problematică pentru multă vreme, chiar și pentru cea de astăzi. Drepturile femeilor. — In legătură cu votul uni­versal se prezintă la Eliad chestia femeească. După ce arată starea de sclavie a femeei la popoarele primitive, spune că în Dacia prin mijlocirea bisericii, femeea «deveni persoană și cetățeană» ceea ce nu se constată la celelalte popoare din Europa. Conchide că «femeea română, emancipată, «liberă din drept, ca să devie și în faptă, nu «avea lipsă de­cât de instrucțiune, luminare în «paralel cu a bărbaților». Eliad merge până­­ acolo, în­cât afirmă: «Când se va emancipa «femeea după natura sa, după cerințele sale, «după sexul său, atunci se va emancipa și băr­­­batul în adevăr, după sexul său»; nu vom­­«ști­i în adevăr să murim, până nu ne va comanda «mama sau soția noastră, du-te să mori». Și Eliad are cuvinte înălțătoare la adresa femeelor, ca unele ce sunt chiemate să contribue în primul rând la regenerarea poporului, pentru că «vine «apoi femeea și deșteaptă sentimentele omului «a face din el pe omul moral» și pentru că: «femeea sclavă nu poate da decât sclavi». In Chestia evreească de asemenea își spune cuvântul, făcând istoricul Evreilor, și atacându-i violent, de teamă ca nu cumva prin acordare de drepturi să capete preponderență în Stat asupra elementului românesc, și să nu întindă corupția. Dar totuși are cuvinte de laudă pentru un Baraș pe care «la moartea lui, Capitala întreagă îl petrecu până la mormânt». Următoarea convorbire pe care Eliad o avu cu un Evreu din București, e caracteristică pentru el, în această chestiune: — «Părinții voștri au fost mai ospitalieri cu «părinții noștrii», ii spuse acela. — «Fiți și voi ca părinții voștri, și vom fi și «noi ca părinții noștri!... Când suntem atacați, «cata să ne apărăm». (Urmează.) Din :1. Heliade Rădulescu, ded. G. D. Scraba Biblioteca Fundației I. V. Socec. ANUNȚ La 10 August a. c. se țin examene pentru ocuparea următoarelor locuri vacante la școalele pregătitoare­­ de ofițeri activi: Infanterie . . . 400 Administrație . 25 Cavalerie ... 25 Artilerie ... 80 Geniu .... 50 Școala tehnică de construcții . . 15 Examenele se vor ține în conformitate cu D.N. No. 530 publicată în «Monitorul Ofi­cial» n­r 67 din 29 Iunie. Doritorii a și prezenta la aceste examene, pot cere in­­formațiuni de la Comanda­mentele de Corpuri de Ar­mată și Divizii, toate co­mandamentele de Garni­zoană, toate prefecturile, toate companiile de jan­darmi, toate cercurile de re­crutare sau direct la Școa­­lele pregătitoare de ofițeri, activi. p. Conformitate, Locotenent, Piroșcă IM­ HUI WMBI Preparatoare la Instit. Maternitatea Strada MIRON COSTIN n­l 3. dă consultațiuni de la carele 2—4 p. m pentru boli de femei și faceri. Grefa Tribunalului Ilfov Secția a IV a EXTRACT D-na Maria N. Rio?, dom­ic­­­iiată in București, Str. Mihai- Vodă No. 68, prin petiția înre­gistrată la No. 21282 din 1921 a intentat acțiune da divorț pontru Boțului s5u pentru cause deter­minate de lege. Din căsătorie a rezultat un co­pil anume Victor în etate de cinci ani. Soțul pilot nu posedă avere. Terminal pentru a doua con­ciliere e pe 12 August 1921. Acest extract se va publica de noi, Grefier, prin ziarul «Neamul Românesc», conf. art. 285 C. Civil modificat. Dosar­u­l 2­980 din 1921. No. 36.312. 25 Iulie 1921. Grefier, Nedescifrabil Spectacole de azi GRĂDINA ASTORIA.— Com­pania de operă *Elysee*, BARO­NEASA LILI. GRĂDINA CĂRĂBUȘ— Com­pania artistică C. Tănase, JAFF­­RAND, revistă în 2 acte și 3 ta­blouri din bo. Mircea Rădulescu și C. Solomonescu. GRĂDINA BLANDUZIEI.­­ Compania I. P. Cigalia: ORGIA ROMÂNĂ. DE III £ ApKr„ FARMACIE, chiar de acum situată în Strada Dr. Felix n ° l 44, la PICHERU. film«r«d*stor! GCARLA» RÂSPȚâ Jeal» ism iim Pen" supt direcțiunea d-lui profesor NICOLAE IORGA — Apare la f­iu și 16 ale fiecărei luni — Nu se vind­e m inimoral: se fac abonamente anuale plata pe un an 20 lei ! pe sum. an 10 lei Adresa: Str. Domnița Anastasia n-r 6, București Răspîndiți-l printre săteni! L­a Tipografia „Cultura Neamului Românesc“ — STRADA LIPSCANII NOI, n­r 12 — se află de vînzare State pitu aiai iviții pe venit conform cu disposițiunile legii Prețul: 10 exemplare, Lei 7.50, 50 exemplare, Lei 25 și 100 exemplare Lei 40.­ ­ li; „leul (einer' - A ieșit de supt teascurile tipografiei „MIDNI 8EHI 191 sinsor și se află de vînzare la LIBRĂRIA PAVEL SORO CALEA VICTORIEI Nr. 85 Următoarele lucrări datorita d-lui N. IORGA: O sută de ani da la nașterea lui Gușa-Vodă (Conferință ținută în sala Atenului Român . ) . Mihail Viteazul (Dramă în 5 acte) . . . . Un Domn pribeag (Dramă în 5 acte) .... învierea lui Ștefan­ cel­ Mare (Dramă în 5 acte) Gantemir Bătrânul (Dramă în cinci acte) . . Constantin Brâncoveanu (Dramă în 5 acte) # Istoria Literaturilor Romanice in desvoltarea și legătu­rile ei (Volumul I­ iu , Evul Mediu) . . Protlegomene de istorie universală •­ Desvoltarea așezămin­telor politice și sociale ale Europei (Volumul l­ iu, Evul Mediu ; Lecuii făcute la Școala su­perioară de războiu) ..... Elementele de unitate ale lumii medievale moderne și contemporane: L­­api și împărați , Revista Istorică (Anul al VlI-lea II-le 1-3) . ... Trecutul românesc­ prin călători (Cursuri la Școala Su­perioară de Războiu) ..... Cuvîntarea d-lui­­ Iorga la întrunirea Federației Na­ționale sociale din Sala «Dacia» . . Discursul la Mesagiu (ținut la ședința Camerei deputa­ților în ziaua de 29 Iulie, 1920) . . Buletinul Institutului Sud-Est European (II-l­ 3 4) Istoria Literaturilor Romanice in desvoltarea și legătu­rile lor (Volumul al II-lea) . . . Istoria Literaturilor romanice în desvoltarea și legătu­rile lor (Volumul al III-lea, Epoca modernă de la 1600 până în present) .... Ca să fim mai tari în ceasul de astăzi (Cugetări ale al­tora adunate de N. Iorga) . . . Despre Vrancea și Vrânceni (conferință ținută la Cercul Studenților putneni) ..... Secretul culturii francese . ..... Tipografia Cultura «Nwtm­ului tirada Lipssanîî-Kor­a­ i 11. 2.— 4.— 3. — 4. — 8.50 4.— 20-20.— 25.-4.50 20.-1 — 4.— 85.— 85.­—6.— 00.— 3.—

Next