Neamul Românesc, septembrie 1921 (Anul 16, nr. 197-223)

1921-09-19 / nr. 213

I 2 NEAMUL ROMANESC gica-re­dactor: SCARLAT BALUȚA Pagina Culturii Românești Istoria Jăfuitorilor Țării Românești (Din „Izvoare contemporane ale mișcării lui Tudor Vladimirescu“ de N. IORGA.) Partea I-ii CAPITOLUL I-iI. Orașul București, fiind unul din cele mari și vestite orașe ale Europei, cuprindea în răsfățatele sale sanuri oameni de multe neamuri, cei mai mulți Greci, iar alții Arnăuți, Armeni, Evrei, Bulgari, Sârbi, Neamți, Unguri și alții, carii s- ai înclinaseră cu pământeană locuitori, rudindu-se și încuscrindu-să unii cu alții, încât nu era boierii, nici huz­­mezuri de afară, nici arendășii de moșii, nici neguțătorii mari sau mici, la care să nu încapă acești străini venetici nemilostivi. Câți din boieri să feriseră a nu să înclina prin rudenie cu unii ca aceștia, iarăși să întrecea a-și da moșiile lor cu arendă la dânșii și a avea din ei păzitori cu nume de Arnăuți, zicând că să folosesc cu aceia mai mult decât cu Românii cei de un neam și fără a socoti că aceștia în scurtă vreme vor să aducă pre moștenirea noastră la cea de­săvârșit ticăloșie, și, fără a le lua seama că gândurile lor căuta ca, dobândind prilejuri, să se facă stăpâni cărub­u­­rilor rom­ânești, îi lăsa în frânele lor a-și alerga caii, adecă voințele sale, cum poftia. Deci dintr’această nebăgare de seamă și neferire mai nainte am pus înșine preste grumazul nostru jugul ve­neticilor celor voitori de rău noapă, și am rămas batjocură lor, precum netăgăduit să va cunoaște în urmarea acestei istorii. Că cine au înstrăinat eparhiile țârii noastre și mănăs­tirile de cinstea și evlavia și diețile ctitoricești fă­râ numai veneticii aceștia ? De vreme ce prin mijlocirile unora ca acestora pre scaune adecă ale staulilor turmei ceii cu­vântătoare s’au suit din străinii călugări, lupi răpitori și lăcași și lacomi și plini de răutate și de urâciune cătră B*sm­ni rumânesc. Cine au precupit daniile cu care fericiții ctitori înzăs­­traseră pre mănăstiri spre hrana și ajutoriul lipsiților pă­­m­ânteani? Veneticii și haimanalele. Că ei au învățat pre dregători mitarnicii ei au fost povățuitori desfrânărilor și multelor și zadarnicelor cheltuieli. Din pricina lor s’au depărtat cei mai mulți din­ pământeni de la buna cre­dință și au defăimat Evanghelia, și, ca să zic ca David, și s’au făcut robi pântecelui. De la cine să născociseră răpirile politicești și jafurile dregătorești și nedreptățile și silniciile și, cu un cuvânt, toate șiretlicurile? Au nu de la aceștia? Ba cu adevărat de la dânșii. Apoi nu mai era păstorii aceia de odinioară carii își punea sufletele pentru oile sale, nu mai era boierii aceia carii cu jălbi de obște năzuia înșiși la înal­ții­ Devret și dobândia dreptățile țării. Nemilostivirea și strâmbâtatea cumpărătorilor de b­uz­­meturi covârșise hotarele măsurilor. Vinericiul, carele se plătea până la Constantin-Voda Ipsilant câte cinci bani la msultă, boierii vinericeani îl suiseră la o sută doaozeci haifi pe vadră. Și nu putea ticăloșii țerani­a să plăti de vinericia nici cu tot vinul ce avea, ci să băga prin puș­cării, până își vindea din ce mai avea și să plâtia. Iar carii nu avea altceva își vindea viitoarele, și d’abia să izbăvia de tirania boierilor vinericeri. Ș­i, ca să nu lungim povestirea, trebuință iaste a arăta că cu acest mijloc să slujim la toate precupitele huzmeturi aceia ce le cumpăra. Despre altă parte iarăși vătașii de plaiuri și zapciii și toți birarii pentru ca să scoată dăjdile de la săracii lă­­cuitori, mai vârtos în părțile de peste Olt, îi chinuia ca tâl­harii pre acei darnici, pre unii bătându-i, pre alții ținându-i desculți pe ghiață în vreme de iarnă. Iar cei fără mai omenie ca­ țaoni își râdea de dânșii, suindu-i în câte un deal înalt și băgându-i în buți goale și slobozindu-i de oale. De avea Rumânul o vacă cu lapte, ei îi mânca untul și laptele. De avea o găină doau, ei le mânca oaole și puii, iar copilașii bieților Rumâni să uita cu jale la chi­nurile părinților lor. Episcopii venetici, și mai vârtos Moraiții, nu cu mai puțină jecmănire și batjocură era porniți către eparh­ioții lor, că nu să îndestula cu cele greale avneturi ce lua de la protopopi, ci le poruncia de punea și biruri pe popi și pe diaconi, silindu-i fără zăbavă și cu înșălăciune moraiti­­cească de a rădica banii cu împrumutare de la unii alții1; iar, când vrea protopopii a scoate banii de la cinul preo­țesc, după amăgitoarele porunci ale lăcașilor episcopi, nevăzând cei mai deștepți popi peceate domnească, făcea știre dregătorilor politicești, și așa îi apuca pe protopopi de împlinia popilor și împrumutătorilor până la un ban, încât­­­ unii dintr’înșii își vindea moșiile și vitele și d’abia scăpa; iar de banii ce îi dideaseră păstorilor lor, lupilor morarți, rămânea ticăloșii păgubași, și unii din ei tremțu­­roși, și încă și cerșitori de milă, ca vai de capul lor. Nepovestită iaste neomenia ce arăta acești venetici la cinul preoțesc. Că, de venia niscai popi ca să li să jâlu­­iască de păsurile lor, în loc să-i îndrepteze și să-i mân­gâie, îi punea de curățea eștiurile, și săpa în grădină ne­mâncați, până găsia prilej de scăpa. Iar pre alții îi da în­­ râsul Țiganilor bucătari, și-i punea de toca cu cuțite la făină, ca la carne, zicând că iaste trebuincioasă pentru perișoare părintelui episcop. Las acuma pre cetitoriu a socoti la ce feliu de păstori arhierei era încredințat neamul rumânesc, carii, nu numai arhierei să cădea a nu fi, ci nici numele de oameni cins­tiți a-1 avea nu ar fi fost slobod. Și, așa aflându-se năi­miții și flecarii aceștia, nu păstoria, ci jupuia până la sânge pe proastele oi. Că niciodată nu lipsia angaralele de la ceata preoțească: lemnele, grâul, orzul, untul, găi­­nele, oacle, legumile se cerea ca dintr’o moșie strămoșească a lor. . Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează pre săracul nostru neam, și-l izbăvește din robia vicleanilor și urătorilor de oameni venetici. Așa­dar aflându-se țara noastră, s’au dat de­odată semn de mânie cerească. Pământul s’au cutremurat în vreame neobicînuită, iarna, la Ianuar 29, spre Sâmbătă, la 9 cea­suri din noapte. Cerul au arătat o stea cu coadă prea supțire, și cătarea stelii aceștia era de spre Olt cătră Bu­curești. Vodă Alexandru Suțul murise încă de la 19 ale numitei luni. Și într’aceastâ vreme fără nadeajde au venit vestire că, în județul Gorjul, un Tudor Slugeriul, ce fuse­se și vătaf de plaiu, moștean de acolo, au adunat pandurime și oa­meni duprin sate, câți era necăjiți și asupriți de slujbașii domnești, și cum că cu mare grăbire trage la sine satele și intrarrnează oameni de războiu, invitând pre toți ca să să scoale cu mic cu mare asupra boierilor țării, să-i piarză și să li dea averile, pricinuind că dintr’înșii li să trage sărăcia și ticăloșia. Această vestire au pus în mare frică și groază pre bo­ierii din București, carii, și adunând pe Arnăuții Curții domnești, îi au înduplecat cu grea leafă pe­ două luni îna­inte ca să meargă împotriva acelui răzvrâtitoriu Tudor, să-l bată, și, de s’ar putea, să-l aducă și viu, sau să-l omoare și să-i dea capul. Acești ostași, pre carii boierii îi trimetea în protiva ace­luia, nu mai puțin decât acela cugeta rele înprotiva lor, și poate că de mai nainte era și ajunși cu dânsul, ca unii ce fuseseră haimanale, străini și hoțomani, veniți din alte părți, unde să slujiseră cu năravuri tâlhărești. Că unii era din Sârbii lui Caragheorghie, precum Iordache, Ghencea, Deli-Mihai și alții, unii de la Ioanina, de la Ail-Pașa, și din alte locuri, unde nu mai­ putuse a­sta pentru râotâ­­țile lor. Au mers însă și au făcut ordie în Craiova, iar Sluge­­riul Tudor să întâlni și-și făcea arme, puști, sulițe și lănci lungi, și în puține zile au rădicat în picioare mai pre tot județul Mehedințul și pre județul Gorjul, strângându-și prin mănăstiri zahireale și ceate trebuincioase de războiu. In București s’au arătat și niște copii după o jalbă ce trimisease el la înnaltul Devlet în Țarigrad, ca din partea sărăcimii norodului rumânesc, care cuprindea acest feliu de jălcuiri cum că boierii cei mari ai țării, unindu-să cu Domnii pentru interesurile lor, ingreuneaza pre țară cu dăjdii preste dăjdii și cu ceareri preste ceareri și cu asupriri preste asupriri, încât au rămas ticăloșii birnici mai goi decât morții din gropi. Cum că unii dintr’acești Domni, după ce să umplu de bogății dintr’această ticăloasă țară, o lasă prăpădită și fug în țări străine, precum Caragea la Italia și alții în alte părți. Cum că dregătoriile, atât ceai­e bisericești, cât și ceale mire­­nești, nu să dau după cinstea și numele cel bun, ci numai la aceia carii răspund bani mai mulți. Și aceia, după ce întră în slujbe, frig și prăpădesc pre cei încredințați lor. Aceastea și altele ca aceastea cuprinzându-se în jalba Oltenilor cea, făcută de Slugearul Tudor din partea săracilor birnici, se h­otârna în cea după urmă ca să trimită în­­părăția cercetători străini, și, de nu să vor dovedi adevă­­rate aceaste arătări, să fie ei supt pedeapsă. Când clar boierii au cetit copiile jelbii, când ca într’o oglindă și-au cunoscut toate greșalele, când, mai în scurt, punea în minte doar primejdii mari ce le veniseră asupra, adecă, scularea în picioare a norodului și urgia în pârâ­­tească ce era să să pornească, au rămas înmărmuriți, și nu știa ce să mai facă, că de la ordia din Craiova lua înștiințări că adunarea lui Tudor să înmulțeaște, iar a lor să înpuținează, și că să li să mai trimită îndată și lefi, și așa să să bată cu el. Au cunoscut boierii și pre cărarea acestor Arnăuți ce să trimiseseră și să mai trimitea din partea Divanului, și unde privia acea cătare. Deci au hotârît a scrie la Pașii de la serhaturi, ca să să trimiță Turci spre înfrânarea acestei răscoale. Ziceau dar unii din oameni că a veni Turcii fără po­runcă înpărătească nu să poate, fiindcă iaste înprotiva tractaturilor păcii, și nu lasă pe Pașii de la cetăți po­runcile strașnicului înpărat Mahmut ca să dea ei voe Turcilor să între în pământul Țării­ Rumânești. Și s’au cu­noscut cu lucrul că așa au și fost. Pentru aceia Siugeariul Tudor au avut vreame a strânge mulțime de oameni întrar­mați și a să apropia în părțile Craiovei. Iar din poterașii țârii un boieriu Vicșoreac și un Sardariu Iamandi­i un căpi­tan Solomon au apucat meterez mănăstirea Motrul, și, de acolo eșind câte odată furiș, lovia pre adunarea lui Tudor, dar în zadar, că aceia se strejuia bine, și cu buna lor în­drăzneală silia pre poterași de să închidea iarăși în mă­năstire. Și tot așa s’au ciocmănit până ce n’au mai în­drăznit poterașii a­rși afară, ci petrecea ca într’o închisoare în mănăstirea Motrul. Unde până ce avea hrană și apă nu le păsa atâta, iar, dacă au oprit Tudor și apa ce mergea în mănăstire, atuncea își­ potolea poterașii setea cu vinu­rile ce era în pivnița mănăstirii, până când le-au isprăvit. Deci, ne mai având altă nădeajde de mântuire, s’au slobozit noaptea cu funii preste ziduri și, scăpând, au năzuit la Craiova, unde era ordin Arnăuțiior de la București. Apoi, d­aciia înainte, s’au înmulțit frica între boierii și neguță­torii de acolo, însă Tudor nu i-au bătut atuncea, ci deo­camdată s’au tras la Prâscovani, și acolo și-au așezat oidia. Din căpeteniile Arnăuțiior bucureștenești, ce era tâbărîți la Craiova, să fățărnicia unii că merg să să bată cu dânsul, și, făcându-să a se ciocmăci cu ai lui, lăsa câte un hă­­rămnuc de ostași vii în ordia aceluia. Alte ori și prânzia cu el unii din bulubașii boierești, că li zicea însuși: „Eu, fraților, cu cei de neamul mieu, nu m’am sculat înprotiva supărăției, ci, văzând necazul săracilor lăcuitori, și obi­­dindu-mă de suspinurile lor, și privind tirănia în care îi ținea nemilostivirea boierilor, n’am mai putut suferi, ci, de­spre o parte, am jăluit la înaltul Devret așa, și așa după cum veți fi și auzit din copiile ce am trimis la București, iar, de­spre altă parte, pentru ca să punem mâna pe boieri, ne-am sculat cu arme. Iată dar că eu am dat pricină de­ a vi se rândui lefi, când mulți din voi, neavând niciun căpătâiu, umbla leșinați și trențuroși pre podurile Bucureștilor. Drept aceia fiți într’o unire cu noi, însă pa taină, ca și voao să vă crească lefile, și noi să avem prilej de a ne mai înputernici. Apoi, când voiu pricepe eu că suntem gata, iarăși vă voiu sfătui ceale spre mai mare folos al vostru.“ Privească acum cu mintea sa un înțelept când haima­nalele, veneticii, hoții de la Sârbime, da la Arnăuți ma­i din Bulgaria și toată calicimea care la București cu ironie să numesc crai, au auzit aceste făgăduieli de nădăjdi ce au eșit din gura acelui amăgitor Tudor, cum vor fi săltat și cu ce inimă jinduită vor fi așteptat sorocul acasa. Și cu toate aceastea Divanul Bucureștilor, văzând întâr­­ziiarea venirii Turcilor și temându-se de năvălirea lui Tudor, nu înceta trimițând ajutoare de ostași la Craiova, între carii era și un Hagi-Prodan Bulgariul, om vârtos și hoțos și viclean. Acesta se îndatorase foarte mult de boieri ca să piarză pre Tudor, însă el, ca un rudă, în loc sä savâ­r­­ească fugăduiala, după ce au mers la dânsul, s’au lipit de el și i-au descoperit toată taina și cuvântul ce legase cu boierii, și i s’au făcut ca un tată. Caimacamul ce încă rămăsese de la Suțul-Vodă în Craiova, pricepând că Arnăuțimea și-au dat coastele cu Tudor, s’au temut, și, fugind de acolo, au venit la București. • Deci boiarii cu sfat de obște au orânduit în locul lui pe Vornicul Constandin Samurcașiu, boieriu iscusit la așa vremi și destoinic a îndupleca și a potoli pe răzvrătitori cu meșteșugul cuvântului. I-au dat însă și îndată haznea de bani ca să mai înpartă leii celor de acolo. Boierănașii olteni, câți mai rămăseseră, unii du prin orașe, alții după la țară, văzând primejdia ce îi aștepta, să închiseaseră în culele ce avea la moșiile lor, cu soțiile sale, și cu copiii, și cu slugile, întrarmați ca să se apere de cei ce vor veni asupr­ile. (Urmează:) 1 Vlădicii su­iau pre protopopi să să împrumute și să le dea lor banii, făgăduindu-li că-și vor scoate acei bani de la preoți prin aju­torul lor. Ceia ce încă nu se făcea, și protopopii rămâneau păguba și ți pliteau împrumutările. ____________________________ tipografia «Cultura Neamului Românesc», Strada Lipscanii-Noi «-­ ți. Grefa Tribunalului Ilfov Secția a I-a pe col. EXTRACT D-l Fierea Radulian, dom­­ciliat, In Bucureșt­­i Calea Ra­­hovici no. 36 prin petiția înre­gistrată la no. 25 632 di­n 12 Sap­­temvre 1921, a intentat acțiune de divorț contra soției sale, Ma­ria F. Radulian, domiciliată în București, Strada Meteori no­ 5 Din căsătorie au resultat un copil, anume Mircea In etate de opt ani. Soții nu au avere. Soțul ei servește de timbre în acțiunea sa. Terminul pentru a doua con­ciliere era fixat la la 29 Septem­­vre 1921. Acest extract se va publica de noi, Grefier, prin ziarul «Nea­mul Românesc», conform art­ 285 c­ c., modificat. Grefier: A. Rădulanu No. 41.039. 14 Septembrie 1921. Grefa Tribunalului Uscu secția li l-a p. col. EXTRACT D. Ioan Caramartis domiciliat în București str. Profesort­u­l 6 bis a intentat acțiune de divorț contra soției sale Roza pentru motive determinate de lege. Soți au un copil Aurelia de 22 ani. Soții n’ara avere. Termen^ judecăți este la 19 Septembre 6. Grefier. Nedescifrabil. Grefa Tribunalului Ilfov secția III a e. col. EXTRACT D­an Eiena St. Gang­, domi­cil­ată în București str. Profe­sori­a­l G­b­s a intentat acț­uni de d­vorț contra soțului tăi pen­­tru motive determinate de lege. Din pisă­ria « relata; • pilă E ia« d« 19 ani, iar soțul n’ar» avere. Terminul judecății este la 19 Septembre o­ Grefier, Nedsseifrabii Grefa Tribunalului llfov Secția a IV-a a c. EXTRACT D-l Dumitru Talee, dsrab­iliat în București, Str. Riscovițe Grand no.­ 29, cu petiția înregistrată la no. 16­687 din 10 Septembra 1921 cerând să fie divorțat da rația sa pentru motive determinate de lege. Din căsătorie a marior trei copii: Petre da 12 ani, S Ivia de 8 ani și Paulina de 5 ani. Averea soților se compune din un imobil situat *pe Strada Ra­­covița G.­8nt no. 29 în București-Terminal pentru a doua con­ciliere e fixat la 26 Septembre 1921, oarele 8 dimineața în ca­mera de consiliu. Acest extract se va publica de noi grefier, prin ziarul Nea­mul Românesc» conform art. 285 codul civil modificat.­­ Grefier, Ned* sei fr­abil No. 49.881. 12 Septembre 1921.- Dosar no. 3­534 din 1921.

Next