Neamul Românesc, mai 1922 (Anul 17, nr. 96-117)
1922-05-14 / nr. 105
&nul al XVIMea «• 8105 Str. Domnița Anastasia, 6 ADMINISTRAȚIA i in UNIVERSUL, Brezoiana Ii Foaia Partidului Nationalist-Democret Director: N. IORGA clinic ■ / TELEFO ?,pr.ACȚIA 5/41 și ADMINISRAȚIA 13/7 ABONAMENTUL Pe un an in țari . 160 Se Pentru preoți și învăț. 120 4 Pentru studenți . . 100 „ Pe șase luni ... 80 „ Pe trei luni ... 40 „ Pentru străinătate dublu. Politica poporului Ne lăudăm cu toți că facem politica poporului, dar, de fapt, nu căutăm alta decît să silim poporul, prin știri adevărate sau prin înșelături, prin făgăduieli cuminți sau nebune, prin întețiri și zguduiri, a face politica noastră, politica ambiției ori a intereselor noastre. Am crezut totdeauna că, și atunci cînd ni cedează în aparență și face după voia noastră, omul are reserve, și călătorii făcute în ultimul timp m’au încredințat și mai mult de aceasta. In adevăr, poporul are și el politica lui, dar noi nu ni dăm osteneala s’o cunoaștem, și mai ales n’avem curajul să jertfim pornirile noastre concepției lui, care corespunde și adevăratului interes al lui. Pot spune că el, după obișnuința lui seculară, e un evoluționist convins. Nu crede în puterea revoluțiilor care prefac totul. Plugar, el știe că planta nu crește la ordin și are instinctul că nici o causă politică nu crește tot așa. Nu se încrede în oameni dacă nu i-a văzut și încercat, dar, și dacă i-a văzut, încercat, votat și revotat, el nu-i urmează pentru el, ci pentru ce simte că au de gînd și pot să facă. Nu l-a cumpărat nimeni de veci, oricare i ar fi meritele. Cei cari se razimă pe altă credință despre politica poporului o vor, vedea în curînd că se înșală și cît se înșală. N. IORGA PAUL DESCHANEL Intelectualii și politica Am anunțat la vreme cu toată durerea și regretul încetarea din viață a unuia din cei mai valoroși bărbați politici și cei mai de samă intelectuali ai Franciei contemporane, fost timp de 12 ani, președintele continuu al Camerilor franceze în împrejurări mii și grele pentru țara sa și încheindu-și o frumoasă și prețioasă activitate culturală și politică primind cu toată cinstea demnitatea de președinte al Republicei franceze, pe care nu avu norocul să exerciteze mai mult de opt luni din causa unui accdent nenorocit căruia i se datorează și pricina acestei morți premature. In ceea ce ne privește pe noi, moartea lui Deschanel ne doare aproape tot așa de mult ca și pe Francesi, deoarece România și românismul pierde cu el pe unul din putinii și marii săi prietenii, admiratori și susținători pe cari împrejurările, i o cunoaștere mai exactă și mai deplină, o iubire instinctivă și sinceră nu crease în ultimele timpuri în Europa. In inima și mintea fiecărui Roman sunt încă proaspete cuvintele calde, iubitoare și entusiaste ale lui Paul Deschanel, care în cele mai dureroase și mai critice zile din viața noastră națională, —anul 1917 — trimitea României, „familiei noastre din Orient“, cum spunea el ,,de aici din vechea și scumpa noastră Sorbonna, de pe muntele sfînt, de pe cupola științei și artelor de unde geniul francez a împrăștiat secole întregi dreptate asupra lumii, asigurarea că simțim, o Românie, avînturile tale generoase în care curge același sînge ca și al nostru“. Pentru această atitudine nobilă și frățească a sa, care era în acele momente nu numai un îndemn, ci și o garanție a Franciei întregi, care ținea astfel să chezășuiască prin cuvîntul ei solemn o legătură cu rădăcini atît de îndepărtate și o situație pe care azi o avem, dar pe care n’am statornicit-o îndeajuns, — națiunea romînă îi rămîne adinc recunoscătoare. Figura lui Deschanel mai poate fi însă pentru noi de un 38) mare învățămînt. Activitatea și personalitatea lui ilustrează admirabil o concepție politică care la noi se încetățenește așa de greu din pricina moravurilor politice și a lipsei de pregătire în care a fost țînut cetățeanul romîn. Deschanel a fost înnainte de toate un om de cultură. Fiul unui intelectual reputat pașii săi au fost îndrumați dintru început în mod natural către studiu și preocupările mai înnalte ale spiritului. Crescut și format în această atmosferă curată de idealism, muncă și onestitate, prețuirea virtuților cetățenești, respectarea riguroasă a drepturilor, împlinirea strictă a datoriilor, iubirea fanatică și aplicarea sinceră a principiilor fundamentale pentru desvoltarea culturii și civilisației cu ajutorul politicei), din care n’a făcut nicodată un scop, toate aceste constituiau crezul și ținta activității sale. Studiile sale istorice, o cercetare subtilă și prețioasă a baselor Constituției Republicei, discursurile sale admirabile ca formă și fond alcătuiesc opera unei activități ale carii deosebite merite culturale i-au deschis nu numai porțile Academiei, dar și pe acelea ale Instituțiilor politice celor mai înalte. Și astfel el aducea — ca orice intelectual superior de altmintrelea — și în arena politică acea fire academică care impune prin însăși valoarea ei, aducea spiritul obiectiv și liniștea olimpiană a omului ,de studiu, înălțimea și adîncimea de judecată a gînditorului, căldura, convingerea și seninătatea idealistului, gustul și talentului estetului și literatului de rasă. Darurile acestea ale firii sale îl puneau dea dreptul și în chip natural în rîndul șefilor de drept divin, cari de la clasicul conducător politic al Republicei lui Platon până la contimporanul președinte al al Republicei Cehoslovace, îndreptățesc o generație ca a noastră și chiar o țară, ca a noastră să creadă în astfel de oameni și să aibă o astfel de concepție. G. V. RACOASA Pentru familiile victimelor de la Lupeni Toate sumele se vor adresa d-lui G. D. Scraba, Str. Domnița Anastasia 11, București. Serbătoarea de pe Cîmpia libertății Mîne Ardealul serbătorește pe cîmpia Blajului unul din evenimentele naționale care alcătuiesc etapele pregătitoare ale Unirii de azi. Adunați din toate părțile pămîntului strămoșesc pe cîmpia istorică a libertății, Românii vor pomeni în prăznuirea de mîne ziua de 3 Maiu 1848, cînd o parte dîn națiunea romînă, supusă unei stăpîniri haine a manifestat cu demnitate și energie încrederea ei nestrămutată în vitalitatea și viitorul națiunei căreia aparținea, jurîndu-i credință și jertfă. Patruzeci de mii de iobagi își ridicau glasul către ceruri și se legau prin sfînt jurămînt binecuvîntați de episcopii Șaguna și Lemeni, că vor lupta până la sfîrșit pentru libertatea lor deplină și pentru drepturile sfinte ale națiunelor. Și în clipele acelea solemne, cînd Barițiu aprindea în inimile Românilor de peste munți dorul de liberare sădia în mințile lor gîndul mîntuitor al unirii cu Patria mumă, cîți nu vor fi avut vîsiunea marilor zile de azi ! Șî serbătorind acum acel eveniment Romînii din marea Românie liberă și unită vor „legătui și dînșii“ cum spune un ziar ardelean ca și înaintașii lor pe aceiași cîmpie a Libertății „că oricum s’ar învalura neamurile lumii și ori ce-ar mai ascunde viitorul, națiunea romînă între granițele ei scumpe, trebuie susținută întărită și asigurată“. R. BULETINUL EXTERN m SERBATORIi Caracterul de pledoarie comunistă pe care îl are introducerea răspunsului rusesc la memorandul aliaților și reservele pe care el le face îndreptățesc părerea care se acreditează la Genova pentru închiderea Conferinței și discutarea chestiunilor care privesc Sovietele în alte conferințe speciale. Anglia și Italia țin însă să se ajungă chiar în această Conferință la unele resultate practice cu privire la raporturile cu Rusia. Pentru redactarea răspunsului de dat notei rusești s-a hotărît ca să se alcătuiască un comitet de experți, în sarcina cărora să se dea soluționarea problemei rusești. In ceia ce ne privește răspunsul sovietic cere ca să se trateze separat, între Rusia și România, chestia Basarabiei și a tezaurului. Introducerea în discuție a problemei minorităților, resolvată odată prin tratate, nu este admisă de Mica Antantă și Franța, acest entusiasm cu cele 16 luni de închisoare. Pentru vara patru era amintit festivalul la Teatrul National, și acolo s-a întrunit toată suflarea romanească intelectuală a Clujului. Măreață și înduioșătoare a fost primirea la scara din aula teatrului. Pe ambele părți ale scării, domnișoare în rochii albe și în strălucitoare costume naționale țineau ghirlande supt a căror boltă înflorită a trecut măiestrul și familia sa, iar în momentul urcării toate treptele se acoperia de un belșug de flori. Cuvîntul de deschidere la ținut unul din elevii sărbătoritului, compositorul T. Brediceanu. A urmat executarea diferitelor bucăți musicale, începînd cu Salvum iac regem, cîntat de corurile reunite ale Operei, Conservatorului, Episcopiei și Soocietății Bunavestire, acompaniate de orchestra Operei, care a stîrnit o adevărată vijelie de aplauze și ovații. Au cîntat apoi composiții variate ale măiestrului artiștii Operei, Apostolescu, Grozăvescu, Pavel, Crișand-rele Dicescu și Aca de Barbu. O surprisă mult aplaudată au fost bucățile cîntate de însuși directorul Operei, maestrul Popovici-Bayreuth. Tot măiestrul Popovici, cu glasul înnecat de emoție, a dat cetire pergamentului oferit măiestrului Dima de către Comitetul Organisator, precum și salutul Reginei Maria, care, totdeauna simțitoare la toate manifestările naționale, a însoțit de un autograf măgulitor portretul trimis sărbătoritului. Corul Reuniunii Române din cîntări dîn Sibii a ținut să nu lipsească de la această serbare și fost de asemenea mult aplaudat. Programul s’a încheiat cu „hora“ lui Alecsandri. ....Și iarăși s’a făcut dovada că de-asupra patimilor, mici și mari, de asupra politicei înguste și din cale afară de urîte, de-asupra urii care țîșnește uneori ca o lavă, dar alte ori ca o murdărie asfixiantă din dedesupturile acestei poliției, este ceva mult mai mare, ceva uriaș, care trece cu fîlfîiri de vultur de-asupra capetelor tuturora : este dragostea de neam, care sălașluiește în adîncul sufletelor poporului rorbit ; este mîndria, fără trufie a poporului acestuia, care, veacuri de-a rîndul a pătimit și a înfruntat vijejia vremurilor pentru credință șî neam, și este dragostea acestui popor pentru mai marii săi, pentru fiii aleși, pentru fruntașii care au ținut în mînile lor viguroase steagul resistenții și al biruinții, cari au tînut, dreaptă și nestinsă, în negura timpurilor făclia geniului și a chemării Neamului nostru. Gheorghe Dima (badea Ghiță) este director al Conservatorului de musică din Clujul românesc. Dar, timp de patruzeci de ani, Gheorghe Dima a făcut să răsune munții și văile tuturor cuprinsurilor românești de cîntările necumului nostru. In note rupte din sufletul lui, au răsunat, în graiul superior al musicii, jalea și durerile, chiotul și bucuriile, dorul și simțirile noastre. De la cele mai sublime și mai multe acorduri ale cînturilor religioase, brodate pe vecii motive liturgice și îmbinate cu vibrările geniului latin, până la balade și romanțe, doine și strigături, toate și-au găsit întruparea măiestrită în composițiile lui Dima. In 1906, cînd au răsunat întîia dată, în amfiteatrul Arenelor Romane din București, cântările Romînilor de pretutindeni, George Dima, alăturea de Vidu, alăturea de Chiriac, făcut să zboare pe aripa fîlfîitoare a cîntului dorul de unire al fraților răslețiți, și, cînd ceasul unirii a sunat, Dima a zăcut 16 luni în temnițile ungare pentru simțirile sale românești. Le-au înțeles, le-au simțit acestea mai ales frații ardeleni și comitetul care a organisat sărbătorirea acestui mare musicant și bun romîn, cu prilejul împlinirii celor 40 de ani de activitate musicală n’au făcut decît să împlinească gîndul unui neam întreg. Programul și desfășurarea serbării au fost pline de măreție. De dimineață au defilat în fata locuinței măiestrului toate școlile românești din Cluj, în frunte cu studențimea universitară, după care a urmat o recepție intimă. Stau de vorbă cu măiestrul, mereu cu ochii umezi de emoție și cu familia acestuia — d-na și fiica — și se amintesc cu acest prilej momentele în veci neuitate pe care le-au trăit Brașovenii în 1916, la intrarea trumfătoare a armatei române. După retragerea noastră nenorocită mulți dintre ei au plătit scump clipele de entusiasm iar Gheorghe Dima a ispășit Neîntrecuta musică a acestei hore — cor mixt și orchestră — a ridicat toată sala în picioare în vreme ce măiestrul Dima, în loja sa, își ștergea mereu lacrimile de mulțumire și înduioșare. Seara a fost un banchet la care Ministrul Artelor a anunțat înființarea unui premiu musical de lei 20.000, care se va da anual celei mai bune composiții românești. Premiul poartă numele : „Gh. Dima“ și cel întăiu a fost dat însuși măiestrului Dima cu prilejul sărbătoririi sale. Maestrul Kiriac, directorul societății corale „Carmen“ a dus salutul societăților j din Vechiul Regat, iar d. Vaida Voevod a amintit că nu s’a scris încă imnul care să preamărească șî să veșnicească în graiul musicei unirea tuturor Romînilor. DELABAIA împroprietărire în Mea! „Viitorul“ se mira cum de nu ne putem convinge de faptul că împroprietărirea în Ardeal „nu constituie și nici nu va constitui“ vre-un prilej de reclamă politică. Nu bănuim sinceritatea ofîciosului care caută să-șî dovedească ceia ce spune, dar să nu dea voie să-i amintim cîteva lucruri de data foarte recentă. In alegerile care au fost și în propaganda pe care liberalii au făcut-o, n’a lipsit nicîun act mare din istoria neamului nostru care să nu fi servit de reclamă politică partidului liberal. Și nu ne putem îndoi că odată reforma agrară din Ardeal va fi trecută printre faptele „săvîrșite“ de partidul liberal. Desranarea paesiei liriCE italiene dejla originii , el până la Sante de Ramiro Ortiz prof. Universitar Lecțiimk la Universitatea din București „Această mică baladă a copilului și a privighetoare“ — zice Carducci (Opere, XVIII, p. 223) — ,,e unul dintre acele sboruri aeriane ale sentimentului, atît de comune „în „poesia populară, cărora pare că le lipsește prilejul și „causa, sau li s’a Pierdut a„mintirea, dar care desigur „nu erau fără o aluzie, cel „puțin alegorică, la vreo în„tîmplare, care trebuie să fi „mișcat mințile și inimile, în „zilele în care acea poesie „fu cîntată“. Ceiace ,desigur e posibi. Dar nu trebuie să uităm că acea causă exista, și era o causă foarte vulgară și de aceia prețioasă pentru giulari, fără care n’am ști să ne explicăm cum această poesie delicată se găsește printre alte poesii giularești în acelaș manuscris unde găsim cele două certuri, desigur spirituale și comice, dar grosolane (și ici și cele chiar obscene) dintre cele două cumnate și dintre cele două cumetre. Urmînd explicarea textului nostru, vom aminti că posedăm un sonet, probabil sicilian, de la jumătatea secolului XIII „în care,,— observă Car„ducci — „imaginea și alego. „una e aceiași, dar representarea e diferită : e o femeie „părăsită care se plînge astfal Tapina tne, che amava [une sparviero, am aval tanto clrjo me ne [moria ! a lo rîchîamo ben m’era [maniera ; cd uiiqiie troppo pascer [n’ol dovia r . * Or é montato e salito șî [altera, assaj fiii altero ehe far [nou solia ; ed é assiso dentro a un [verziero, e un’aftra donna l’averâ [in balia. Isparvier mio, ehe io ti [avea nudrîto, Sonaglio d’oro ti facea [portare. perche nell’uccellar fossi [piu ardito ! Or seî salito siccome lo [mare, ed hai rotti li geți e sei I [fuggito. quando erî fermo nel tuo [uccelare. nenorocita de mine care „iubieam un șoim ; atît îl iubeam, că din această dragoste mă simțieam murind ! La chemarea mea atunci el era ascultător și niciodată nu trebuiea să-l ademenesc prea mult. Acum a sburat așa de „sus, cum niciodată” nu sbu„rase mai ’nainte și a devenit „mîndru răsvrătit cu mult „mai mult decit obișnuia să „fie înainte ; șî s’a așezat înă„untrul unei grădini, astfel că „o altă femeie îl va avea în „stâpînirea sa. O șoimul meu „pe care îl hrănisem (îl crescusem) atîția ani și îți dă„deam să porți un clopoțel de „aur ca să fii mai îndrăsneț „la vînzarea pășunilor! Acum „te-ai %uit, "cum face marea „(în timpul unei mărci) și ai „rupt „curelele“ fîșie de piele „care se punea la piciorul „drept al șoimului și de care „se lega un lănțișor de metal „ca să nu fugă înainte de momentul oportun) și ai fugit „tocmai cînd erai mai credincios (mai statornic, mai conștiincios, mai ascultător) la „vînătoare“. Acest sonet e atribuit de multe manuscrise, unei poete, renumita Mina Siciliana despre a cărei existență unii s’au îndoit, (cfr. Borgognoni, Studii d’erudizione e d’arte. Bologna, Zanichelli, 1881) dar in mod greșit, după cum resulta dîn ultimele studii, mai ales ale lui Azzofina. Cu acest motiv trebuie să fi fost popular ne arată unele madrigale (dela mandria A șî dela mandra, rom. turmă cari au fost la început cîntece pastorale, cîmpenești) din secolul XIV, ca de pildă acesta citat de Carducci: Un bel gîrfalco scese alle [mie grida, dell’aere in braccio a piombo giu mi venne, come amor volle, e’l desio [dî suo penne. In pié gli misi; e, fatto [ch’ebbe gorga, alzo piu assaî ehe non fu [fu la caduta ; onde glocando, îl perde’di [veduta. E ehe ritorni non mi dice [il core, che credo che se’l tenga [altra signore. „La strigătele mele cobori „din cer un șoim frumos și „îmi căzu din aer drept în „brațe, după cum fu voința „Amorului (Zeului de Iubire) „și dorința penelor sale. „La picioare îi pusei, (cure, „lele) și după ce se sătură bine, se ridică în sbor cu mult „mai în sus decît se coborîse „în jos (ca să vină) până la „mine). Și din (nenorocire) înnima nu îmi prevestește că „se va întoarce, deoarece cred „că îl are un alt stăpîn. La fel cu acesta, printre dintelecele populare toscane culese de Tigri (Florența, Barbera, 1869, No. 628) este unul, care, dacă se scoate faptul că șoimul este înlocuit cu un porumbel, se aseamănă, nu puțin, cu tema lirică fundamentală a baladei noastre . Colombo bianco, quanto ti [ho seguito, e l’ali d’oro t’ho fatto [portare ! hai preso il volo e poi te [ne se’ito quando era il tempo, amor, [dl vogheggîarc. Colombo bianco dali alj [d’argento, tornáin a vagheggia 1 tuo [contento ! (Va. urma). t ! ' %