Neamul Românesc, iunie 1922 (Anul 17, nr. 118-142)
1922-06-23 / nr. 136
Foaia Pcarticiului Mationalist«Democra! ■ Apare zilnic REDACȚIA I S*1. Domniță Anastesi*, 8 ADMINISTRAȚIA I <& UNIVERSUL, BrcEoianu II Directori N. IORGA TELEFON REDACȚIA 5/41 și ADfiNISRAȚIA 13,7 Exemple de departe Sunt de o săptămînă în Franța liniștită. Dar liniștită cu desăvîrșire. Duhul rău a fost biruit. Nu sînt greve. Războiul civili italian pare a fi la capătul lumii. Aici nu invocă nimeni Pe Lemn, al cărui cap se zice că ar fi mai bolnav decît orichid. Se muncește. Cu plăcere ? Poate că nu totdeauna. Dar cu ordine. Mașina și-a reluat funcționarea. Tendințele de prefacere violentă nu mai sunt în interiorul ei, deși desigur ele o înfășură și încearcă s-o distrugă. Fiecare om s’a așezat din nou la locul lui. Și acest joc îl cunoaște foarte bine. E condiția esențială pentu ca să putem lucra împreună. Toate celelalte vin numai după. Activitatea disciplinară e în prima linie. După dînsa conclusîile se îmbulzesc. E un lucru foarte simplu și foarte mare. S’a căpătat aceasta prin cotu srînge e ? Prin minunata operă a silei, în care atîția de la noi au văzut mîntuirea ? Hotărît nu. Acest popor, de alttminterea, nici n’ar primi-o. Din potrivă fiecare, poate vorbi ce-i place, poate scrie chiar, deși Poincaré, în Cameră, a făgăduit oarecare măsuri represive contra celor cari batjocoresc patria. Dar afișele comuniste contra războiului, cu bilanțul cîștigului și al pierderilor, înfloresc zidurile, ațîțînd contra acelor cari țin cuvîntări agresive. Se petește cine vrea. Dacă ar fi oprite, dacă poliția s’ar răpezi să se rupă, poate că ar găsi amatori, cu atît mai aprinși cu cît ar fi mai secreți. Așa însă,o reclamă lingă alte reclame. Și un mare popor are multă*mirea de a simți că nici un jug nu apasă pe umerii săi cu atît mai tari și cu atît mai siguri de a putea sprijini din nou sarcina glorioasă a victoriei. , N. IORQA maammstmmmgsm Una dintre cele mai mari personalități cu care tata se mîndria în vremea din urmă a fost ilustrul om de Stat care s’a stins ieri, Miercuri, în Italia, Take Ionescu. O personalitate ca a sa nu poate fi prinsă în cadrul unui articol de ziar. Ea depășește marginile presentului. Va trebui să treacă încă mult timp pentru a fi așezată în cadrul ei adevărat. In linii mari — prea mari— reîmprospătăm activitatea acestui fiu ilustru al neamului, înzestrat cu o mare capacitate, cu o întinsă cultură superioară, și cu un puternic talent oratoric, cunoscător de aproape al vremii și al mersului politic al terii, înlăuntrul și în afara ei. Take Ionescu a strălucit mai presus de situația vremelnic cîștigată prin merite deosebite, in timp de mai bine de treizeci de ani. In tot acest interval de timp, cuvîntul său era așteptat, comentat, cu tídmirafie ori patimă. Orator mișcat de concepții și simțimente naționaliste înalte, glasul său vibra întotdeauna ademenitor și plin de vervă. De la faimoasele întruniri ale oposiiei din 188S, până la acele premergătoare războiului din urmă, rolul său politic, în Parlament și în afara lui, aducea contribuția necesară la determinarea unei epoce. Democrat convins, minat uneori de văluri puternice, a avut de susținut cele mai crîncene lupte politice, nu numai nu adversarii ci uneori chiar cu aceia cari făceau parte din acelaș partid cu el. Diplomat iscusit, este întâiul om al țerii care a ajuns să aibă cele mai întinse și mai strînse legături cu marile personalității politce ale lumii. De aci multele sale călătorii mai în întreaga Europă. Știu ce să facă și cum să facă. In 1913 Constată că pentru întâia oară țara își mărește în loc să-și micșoreze conținuu fruntariile, prevestind vremea pentru care, spunea dînsul într’un mare discurs rostit înainte de războiu, închide ochii și vede raiul neamului românesc. L-a văzut și a căutat să-l vadă și alții fără credință în viitor. Ori șovăielnici. In timpul războiului a luptat înlăuntru, după războiu în afară, pentru a vedea, pe patul morții Chiar, —roadele silința și credinților sale. Marile sale însușiri sufletește, energia cu care era înzestrat, și, — mai cu seamă în politică și în diplomație, — simpatia pe care a știut să și-o cîștige prin seninătatea sa, prin firea sa aplicată spre tolerare, de a trece cu vederea peste ceia ce găsia lipsit de interes, pentru a urmări un scop mai înalt, îl făcea ca atunci cînd se credea că putea să fie învins, să se ridice și mai sus. Take Ionescu a fost omul care a contribuit mult la determinarea viitorului terți. Acest merit necontestat al lui, ne face să ne descoperim înaintea marii sale figuri. G. D. SCRABA Luăm cunoștință și anunțăm cu toată durerea moartea lui TAKE IULESCU. Țara noastră pierde cu el nu numai un talent, un bărbat politic de mina Măia, o minte clar văzătoare, dar și un mare patriot, un sprijinitor al culturii românești atît înlăuntru cit și la afară, un apărător neobosit al drepturilor noastre în fața străinătății, un suflet distins și superior. Contribuția lui entusiastă în realizarea idealului nostru național și străduința lui idealistă și stăruitoare pentru întărirea acestei opere de sfânta dreptate umană, cuprinsă într’un cadru de politică internațională realistă, făcuse din el în ultimul timp una din forțele noastre politice cele mai respectate. Un neam întreg resimte dureros dinariția acestei impunătoare personalități politice și însoțește de adîncul său repet corpul neînsuflețit al aceluia care a fost Melonescu. „Desolidariare“! Ni pare rău că un ziar pentru care avem toată considerația, fiindcă se ține într’un cadru de independență care constituie una din cele mai dureroase lipsuri ale ziaristicei noastre, se lasă sugestionat, ca să nu zicem influiențat, de intrigăria unor anumite cercuri politice. Și lucrul e cu atît mai dureros cu cît se pleacă de la o abilă invectivă liberală penitru a se afirma categoric ceia ce o intrigă deșănțată încercase să speculeze. „Adevărul“ de ieri sează după ce anunță că „în ședința de ieri a Senatului, d. Buțureanu, membru al partidului d-lui Iorga, a desolidarizat printr’o" întrerupere partidul sau de acțiunea Guvernului Vaida“ — ceia ce este o vinovată inexactitate— se dedă la o dialectică pe care o socotim eronată. Iar atunci cînd încearcă o calificare depășește anumite îndatoriri de „salubritate“, nu politică, dar socială. D. senator Buțureanu, după cum reiese chiar din reportagiile parlamentare, nu numai că n’a avut intenția să încerce o desolidarizare a partidului naționalist-democrat de afețiunea guvernamentală a Ministeriului Vaida Voevod, dar nici n’a spus că noi facem o distincție de răspundere în ceia ce privește actele de guvernămînt ale Federației. Iscusita inteligență de politician hîrșit a d-lui Brătianu, care după ce a pierdut la Cameră ocazia de a produce o diversiune atunci cînd a căutat să răspundă ceva declarației naționaliste relativ la consolidarea bonurilor de tesaur, a găsit prilejul să repare această lipsă de spirit printr-o abilă invectivă, stabilind pur și simplu că precisarea d-lui Buțureanu nu înseamnă nici mai mult nici mai puțin decît o desolidarizare. Constatarea faptului că partidul naționalist n’a avut represintanți ai săi în Guvernul Vaida, dar că a dat tot sprijinul său acelui Guvern, singurul representativ, însamnă o desolidarizare îți pare rău’, că intrigăria celui mai josnic politicianism a putut da prilej la o speculație de natură morală unui domn destul de sincer credem, dar poate nu destul de perspicace pentru a întrevedea toate intențiile unei astfel de acțiuni. * VERUS. Capital și capital... Polemisînd cu d. V. Goldiș care a declarat că în nici un caz partidul național din Ardeal nu poate colabora cu partidul liberal, „Viitorul“ vorbește de capitalul politic actionat de partidul liberal în decurs de trei sferturi de veac. Nu mui trece prin gînd să contrazicem oficiosul guvernului alegerilor prin jaf și teroare, în privința timpului în care a lucrat partidul liberal. Ca oameni înțelegători sîntem gata să acordăm oricînd „marelui partid“ meritul săvîrșirii tuturor faptelor de samă de pe pămîntul verii noastre (începînd de la colonisarea Daciei de Traian — pe atunci șef al partidului liberal — trecînd prin intemeirea Principatelor de către șefii liberali Litovoiu și Dragoș Vodă și ajungînd la revoluția lui Tudor, stîlpul de acum din veac al partidului). Dar, vrem să spunem cîteva cuvinte despre felul capitalului adunat de partidul liberal. f * • ... fdl ’ ; % „Capital politic“ — zice Viitorul. Dar care? Principii n’a avut nici cînd partidul liberal și nici acum mai de curînd n’a căutat să găsească himere așa de rău cotate la bursă... Procedee! Dar de cînd știm și-i cunoaștem pe liberali, alegerile s’au făcut tot prin fraude și bătaie și pretutindeni s’au condus tot după . Deși sînt patru ani de la încetarea războiului,totuși comerțul este încă ținut supt regimul măsurilor excepționale din timpul războiului. Numeroase îngrădiri puse atît comerțului interior cît și exterior împiedeca această activitate de propășire economică să se desvolte, fără ca scopul acestor măsuri să fie atins, din contră ele au avut un efect tocmai opus. Intr’adevăr, prin așa zisa reglementare a importului și exportului se urmărea încurajarea industriei naționale și ridicarea valutei; resultatul a fost că industria luptă încă cu mari greutăți ca să se refacă, necum ca să prospereze, iar valuta de la patruzeci centime cît era la începutul anului 1918 a scăzut supt 8 centime. Prin aprovisionarile de Stat și prin interzicerea exportului articolele de prima necesitate se urmăria ieftenirea traiului și resultatul a fost, că după ce cîteva luni o mică parte din populație și de multe ori nu tocmai din cea mai săracă, a cumpărat ceva mai ieftin, viața s’a scumpit mai mult, ajungîndu-se astfel în 1921 ca prețurile să fie de 13 ori mai mari ca în 1914, după statistica oficială a Ministeriului de industrie, iar în 1922 de 20 ori, — scumpire pe care în special salariații ale căror salarii nu s’au ridicat de 20 ori, nu o mai pot suporta. Urmările acestei politici a fost și o pierdere însemnată pentru tesaurul public, pe care o putem cifra modest la 4 miliarde lei, apoi mărirea cu 16 miliarde a datoriei flotante externe, (cifra de 8 miliarde lei arătată anul trecut s’a dublat prin scăderea leului), care nefiind regulată la scadență a slăbit încrederea străinătății în noi, după cum ni dovedește deprecierea valutei noastre. Prin substituirea Statului in comerțul și exportul de cereale și a urmărit mărirea veniturilor publice și asigurarea alimentației populației; resultatul a fost că Statul și-a pierdut un timp prețios cu formarea de diverse Comisii, oficii, etc. a lăsat să treacă momentul prielnic pentru export, în loc de venituri a făcut numeroase cheltuieli, privind și economia națională de cîștigul ce-ar fi resultat dintr’un export activ. De aceia în 1921 nu s’a putut exporta decît 7.500 vagoane grîu, 5.600 vagoane secară, 39.000 vag orz, 17.000 vagoane ovăz, 77.000 vagoane porumb, adică circa 146.000 vagoane dintr’o producție de circa 8000.000 vagoane, rămînînd însă pentru export până la recolta viitoare peste 150.000 vagoane cereale. Prin fixarea prețurilor maximale și prin controlul militar s’a izbit inițiativa privată, s’a întreținut vrajba între negustori și consumatori fără să se fi adus vre-d ieftenire. Prin barierele puse la fiecare județ ne-am întors cu cîteva secole înapoi. Toate aceste măsuri au mai avut două mari defecte inițiale: a) nestabilitatea și vaprocedeul favorurilor pentru „ai noștri“. Și atunci, care e capitalul cîștigat în atît amar de ani! El nu e nici decum politic, ci are un caracter mult mai sănătos: e capitalul care se află prin pivnițele nenumăratelor bănci ale partidului; e capitalul cîștigat pe socoteala Statului și a contribuabililor prin sumedeniile de cointeresări necinstite. Acesta e, d-lor viitoriști, „capitalul cîștigat“ de marele — Universalul,dacă vreți — parted lberal, rietatea măsurilor care au distrus orice încredere în lumea comercială și b) interesul politic care de multe ori a fost hotărîtor în luarea unor măsuri. Prin politica economică de după războiu nu numai că nu s’a ajuns la resultatele generale dorite — de multe ori însă s’a realizat scopurile personale sau politice voite — dar s’a întins demoralizarea în viața publică Acesta este cel mai mare rău pe care ni l-a adus epoca cumpărăturilor de Stat, a permiselor, a contingentărilor. Scăderea încrederii poporului în organele de conducere îngreunează mult opera de refacere economica a țerii, căci această operă nu se poate face fără sacrificii din partea tuturor și ca să ceri sacrificii trebuie să dovedești că altfel nu se putea, și că ai toată autoritatea morală să întrebuințezi contribuțiile fiecăreia spre folosul tuturor. Naționaliști-democrați sînt dintre acei puțini cari pot vorbi de autoritate morală, pentru că nici unul din conducătorii săi nu a speculat cu permisele, cu furniturile, etc. inspirîndu-se de la șeful lor d. profesor N. Iorga, al cărui ascedent moral pe lîngă cel științific și patriotic, planează deasupra tuturor. De aceia singur partidul naționalist-democrat , poate înscrie în capul programului său de refacere economică: 1) Urmărirea și pedepsirea speculanților de permise și de orice alte favoruri. Mai departe văzînd dureroasele experiențe făcute cu măsurile greșite de pînă acum și cu norma după care aceste măsuri s’au luat cred că partidul naționalist-democrat trebuie să pună în programul său economic; 2) Stabilitatea măsurilor economice, care vor trebui edictate prin legi votate de Parlament, nu prin decrete legi ori prin jurnalele consiliului de miniștri sau prin decizii ministeriale ca până acum ; 3) Desființarea radicală a permiselor de import, export, transport. Prin aceasta nu înțelegem însă a se lăsa drum liber mătăsurilor, șampaniei, etc., de care ne putem lipsi, de aceia propunem: 4) Taxe prohibitive în aur efectiv »pentru articolele de lux și un control mai sever precum și pedepse aspre pentru contrabandiști; 5) Taxe quasi prohibitive pentru articole ce nu ni sînt necesare, mai ales dacă se pot face în țară. In schimb spre a încuraja industria națională va fi nevoie de: 6) Taxe vamale cît mai reduse pentru materiile prime și mașini, și spre a nu mări angajamentele noastre în valute scumpe putem să ne îndreptăm în ceia ce privește importul către țerile cu valutele depreciate. V. M. Ioachim Refacerea economiei Comerțul interior și exterior . 1 • Raport cetit La Congresul partidului nationalist ținut la Craiova Vlad Dumitrescu MICR! închiderea farmaciilor Caselor cercuale din Ardeal este o măsură pripită a Ministeriului Sănătății publice, iar urmările ei produc noi turburări în viața ținuturilor transcarpatine, destul de agitate prin samavolniciile neghioabe ale guvernărilor averescană și liberală. Recenta lege extraordinară prin care se ridică unei Bănci din Ardeal dreptul de a finanța exproprierea locală este iarăși o măsură de agitatori politici venali. De dragul capitalismului bancar al liberalilor un Stat creat din sacrificiul poporului întreg nu se poate compromite în halul acesta. ABONAMENTUL Pe un an viață • 160 le Pentru preoți și învăț. 120 . Pentru student! . . 100 . Pe șase luni ... 80 . Pe trei luni ... 40 . Pentru străinătate dublu. BIMM EXTERN ■HMS Bani Deși alegerile din Irlanda s’au terminat situația nu s’a limpezit. Violența luptelor politice pare a duce către dictatură. Parlamentele italian și cehoslovac au votat participarea la împrumutul internațional pentru Austria. Italia 70 milioane lire, cehoslovacia 500 milioane coroane. Comisia de reparații cercetează situația financiară a Germaniei. Criza ministerială din Polonia persistă. Acțiunea monarhistă din Germania iea proporții. Guvernul iugoslav tratează cu Italia modificarea convenției încheiate în Santa Margheritta. Cancelarul austriac Seipel declară că toate partidele politice din Austria admit o apropriere economică de Statele vecine. Congresul muncitorilor metalurgiști italieni a hotărît greva generală. In China luptele devin din ce în ce mai înverșunate. N URMAȘII EROILOR După serbarea „zilei eroilor“ care și anul acesta s’a făcut pretutindeni cu pioșia cuvenită amintirei morților noștri scumpi, — au urmat rînd pe rînd, cum era și firesc, întrunirea în congrese sau adunări generale a societăților invalizilor, văduvelor, a ocrotirei orfanilor și a îngrijirei mormintelor eroilor. întrunirile, acestea au avut de scop să arate oficialității și opiniei publice situația morală și mai ales materială în care se găsesc cu sutele de mii urmașii eroilor, precum și dorința conducătorilor acestor organizații de a o deștepta în conștiința românească mai mult interes, grabnic chiar, pentru suferințele lor. D. minstru al Ocrotirilor sociale a participat la deschiderea congreselor g,ducînd promisii de îndreptare în numele Guvernului țerii, care să sperăm că nu va întîrzia prea mult pînă să cerceteze doleanțele exprimate de delegați și să soluționeze pe cele legitime, cu orice sacrificii bugetare, aducînd rînduială acolo unde nu există și alinare peste tot unde a fost până acum prea multă uitare. Este dureros să constatăm cîtă negijență a arătat ani de zile organele Statului în organizarea serioasă a acestor societăți, — din moment ce ele au fost puse supt tutela oficialității, organisații care sunt chemate a da asistență de orice natură ,și de fiecare zi invalizilor, Văduvelor și orfanilor de războiu. La încheierea păcii în 1918, inițiativa privată s’a manifestat și la noi în țară peste tot luînd supt protecția și îngrijirea orfanilor. In acest scop s’au format aproape în toate orașele țerii orfelinate care dacă rămîneau în sarcina inițiativei private avînd bine înțeles ajutoarele cuvenite ale comunelor și județelor, astăzi n’ar fi mai fi atîtea strigăte de durere și umilință în rîndurile urmașilor eroilor noștri. Și în această privință amestecul prea adînc al oficialității, cu inexorabilul aparat de centralizare și tutelare, era firesc să îndepărteze tot mai mult sprijinul cald al inițiativei private, care cu atîta elan și sacrificiu a creat pe tot întinsul țerii mărite o atmosferă de tainică împăciuire socială și de tot mai multă apropiere sufletească între cetățeni pentru nevinovații rămași fără sprijin moral și material de pe urmele războiului. Birocratismul nostru de Stat, Iudul și leneș, concentrat ca într’o fortăreață în Capitala țerii, a ucis însă și în acest domeniu al asistenții și solidarității sociale inițiativa particulară, creind stările de lucruri nu numai nemulțămitoare, dar chiar revoltătoare în unele privințe, pentru naufragiații războiului unității noastre iraționale. Peste tot, aproape în toate Statele, asistența socială a fost puternic organisetă, începînd cu institutele de reeducație fizică a invalizilor, redați societății ca elemente valide de muncă și terminînd cu asigurarea pensiilor de războiu văduvelor, concedîndu-li-se chiar funcții onorabile celor cu aptitudini, și cu o metodică educație de internat a orfanilor. La noi după înseși declarațiile d-lui ministru de resort făcute la congresul văduvelor din războiu, abia 60 la sută din totalul cererilor de pensie a peste 360 mii văduve au putut fi cercetate și restaurate. Și cum cererile sunt deferite unei singure comisii care funcționează pe lîngă Casa generală de pensii a Statului, fără alte subcomisii care aufi trebuit să lucreze pe județe pentru a ușura lucrările de centralizare, vor mai trece desigur aniele zile pănă ce se va redo]va pensia cuvenită fiecărei văduve din războiu, dacă cumva fatalitatea nu va face să treacă multe din aceste nefericite ființe în rîndurile eroilor din morminte... Același lucru se petrece cu invalizii și orfanii, cari reprezintă un total de aproape un milion de vieți omenești,victime de războiu’, cari așteaptă ocrotire reală și imediată de la Statul și Societara în mijlocul căreia trăiesc. Se impune dar grabnic și la noi e desăvîrșită organisare descentralisatoare a asistenții publice și sociale, și în acest scop după atîtea costisitoare și dureroase experiențe ar fi de dorit să se dea preferință aplicării sistemului englez, care lasă în sarcina societății susținerea și conducerea organisațiilor de asistență, rămînînd numai supravegherea în mîna autorităților comunale și de Stat. Se înțelege de la sine că în Anglia Statul și comunitățile au creat mijloace suficiente pentru toate ramurile de asistență publică și socială, astfel că mecanismul ocrotirilor funcționează acolo mulțămitor. Poate din aceste mijloace sînt aplicate și la noi, cu deosebirea însă că veniturile se concentrează la Ministeru, întrebuințîndu-se o bună parte din aceste fonduri pentru cheltuieli străine destinației lor. Adăugîndu-se la mijloacele actuale un imposit special progresiv pe anumite venituri și municipalizarea cinematografelor, s’ar putea ajunge la un budget real care să satisfacă și la noi nevoile temporare de subsistență ale urmașilor eroilor noștri, rămînînd ca necesitățile morale să fie apărate de oficiile județene ale asistenței politice și sociale, care să îndeplinească și rolul unor organe de moralisare prin muncă și de educație cetățenească prin aprecierea de fiecare zi a binefacerilor acestei munci.. Aurel Scurții ----» O a «Un.---------