Neamul Românesc, iunie 1922 (Anul 17, nr. 118-142)

1922-06-23 / nr. 136

Foaia Pcarti­ciului Mationalist«Democra! ■ Apare zilnic REDACȚIA I S*1. Domniță Anastesi*, 8 ADMINISTRAȚIA I <& UNIVERSUL, BrcEoianu II Directori N. IORGA TELEFON REDACȚIA 5/41 și ADfi­NISRAȚIA 13,7 Exemple de departe Sunt de o săptămînă în Franța liniștită. Dar liniștită cu desăvîr­șire. Duhul rău a fost biruit. Nu sînt greve. Războ­iul civili italian pare a fi la ca­pătul lumii. Aici nu invocă ni­meni Pe Lemn, al cărui cap se zice că ar fi mai bolnav de­cît ori­chid. Se muncește. Cu plă­cere ? Poate că nu totdeauna. Dar cu ordine. Mașina și-a re­luat funcționarea. Tendințele de prefacere violentă nu mai sunt în interiorul ei, deși de­si­gur ele o înfășură și încearcă s-o distrugă. Fiecare om s’a așezat din nou la locul lui. Și acest joc îl cu­­noaște foarte bine. E condiția esențială pentu ca să putem lucra împreună. Toate celelalte vin numai după. Activitatea dis­ciplinară e în prima linie. După dînsa conclusîile se îmbulzesc. E un lucru foarte simplu și foar­te mare. S’a căpătat aceasta prin cotu s­rînge­ e ? Prin minunata o­peră a silei, în care atîția de la noi au văzut mîntuirea ? Hotărît nu. Acest popor, de altt­­minterea, nici n’ar primi-o. Din potrivă fiecare, poate vorbi ce-i place, poate scrie chiar, de­și Poincaré, în Cameră­, a făgă­­duit oarecare măsuri represive contra celor cari batjocoresc patria. Dar afișele comuniste contra războiului, cu bilanțul cîștigului și al pierderilor, în­floresc zidurile, ațîțînd contra acelor cari țin cuvîntări agre­sive. Se petește cine vrea. Dacă ar fi oprite, dacă poliția s’ar răpezi să se rupă, poate că ar găsi amatori, cu atît mai aprinși cu cît ar fi mai secreți. Așa însă,­o reclamă lingă alte reclame. Și un mare popor are multă*­mirea de a simți că­ nici un jug nu apasă pe umerii săi cu atît mai tari și cu atît mai siguri de a putea sprijini din nou sar­cina glorioasă a victoriei. , N. IORQA maammstmmmgsm Una dintre cele mai mari personalități cu care tata se mîndria în vremea din urmă a fost ilustrul om de Stat care s’a stins ieri, Miercuri, în Ita­lia, Take Ionescu. O personalitate ca a sa nu poate fi prinsă în cadrul u­­nui articol de ziar. Ea depă­șește marginile presentului. Va trebui să treacă încă mult timp pentru a fi așezată în cadrul ei adevărat. In linii mari — prea mari— reîmprospătăm activitatea a­­cestui fiu ilustru al neamu­lui, înzestrat cu o mare capaci­tate, cu o întinsă cultură su­perioară, și cu un puternic ta­lent oratoric, cunoscător de aproape al vremii și al­­ mer­sului politic al terii, înlău­n­trul și în afara ei. Take Io­nescu a strălucit mai presus de situația vremelnic cîștiga­­tă prin merite deosebite, in timp de mai bine de treizeci de ani. In tot acest interval de timp, cu­vîntul său era așteptat, co­mentat, cu tídmirafie ori pa­timă. Orator mișcat­­ de concepții și simțimente naționaliste înal­te, glasul său vibra întotdea­una ademenitor și plin de vervă. De la faimoasele în­truniri ale oposiiei din 188S, până la acele premergătoare războiului din urmă, rolul său politic, în Parlament și în a­­fara lui, aducea contribuția necesară la determinarea u­­nei epoce. Democrat convins, minat u­­neori de văluri puternice, a a­­vut de susținut cele mai crîn­­cene lupte politice, nu numai nu adversarii ci uneori chiar cu aceia cari făceau parte din acelaș partid cu el. Diplomat iscusit, este întâ­iul om al țerii care a ajuns să aibă cele mai întinse și mai strînse legături cu marile per­sonalității politce ale lumii. De aci multele sale călătorii mai în întreaga Europă. Știu ce să facă și cum să facă. In 1913 Constată că pentru întâia oară țara își mărește în loc să-și micșoreze conți­nuu­ fruntariile, prevestind vremea pentru care, spunea dînsu­l într’un mare discurs rostit înainte de războiu­, în­chide ochii și vede raiul nea­mului românesc. L-a văzut și a căutat să-l vadă și alții fără credință în viitor. Ori șovăielnici. In timpul războiului a lup­­tat înlăuntru, după războiu în afară, pentru a vedea, pe pa­tul morții Chiar, —roadele si­lința și credinților sale. Marile sale însușiri suflete­ște, energia cu care era înze­strat, și, — mai cu seamă în politică și în diplomație, — simpatia pe care a știut să și-o cîștige prin seninătatea sa, prin firea sa aplicată spre tolerare, de a trece cu vederea peste ceia ce găsia lipsit de interes, pentru a urmări un scop mai înalt, îl făcea ca a­­tunci cînd se credea că putea să fie învins, să se ridice și mai sus. Take Ionescu a fost omul care a contribuit mult la de­terminarea viitorului terți. A­­cest merit necontestat al lui, ne face să ne­­ descoperim îna­intea marii sale figuri. G. D. SCRABA Luăm cunoștință și anun­țăm cu toată durerea moar­tea lui TAKE IULESCU. Țara noastră pierde cu el nu numai un talent, un bărbat politic de mina Măia, o minte clar văzătoare, dar și un mare patriot, un sprijinitor al culturii ro­mânești atît înlăuntru cit și la afară, un apărător neobosit al drepturilor noas­tre în fața străinătății, un suflet distins și superior. Contribuția lui entusiastă în realizarea idealului nos­tru național și străduința lui idealistă și stăruitoare pentru întărirea acestei o­­pere de sfânta dreptate umană, cuprinsă într’un cadru de politică interna­țională realistă, făcuse din el în ultimul timp una din forțele noastre politice cele mai respectate. Un neam întreg resimte dureros dinariția acestei impunătoare personalități politice și însoțește de adîncul său repet corpul neînsuflețit al aceluia care a fost Me­lonescu. „Desolidariare“! Ni pare rău că un ziar pen­tru care avem toată conside­rația, fiindcă se ține într’un cadru de independență care constituie una din­ cele mai dureroase lipsuri ale ziaristi­cei noastre, se lasă sugestio­nat, ca să nu zicem influien­­țat, de intrigăria­­ unor anu­mite cercuri politice. Și lu­crul e cu­ atît mai dureros cu cît se pleacă de la o abilă in­vectivă liberală penit­ru a se afirma categoric ceia ce o in­trigă deșănțată încercase să speculeze. „Adevărul“ de ieri sează după ce anunță că „în ședin­ța de ieri a Senatului, d. Bu­­țureanu, membru al partidu­lui d-lui Iorga, a desolidari­­zat printr’­o" întrerupere par­tidul sau de acțiunea Guver­nului Vaida“ — ceia ce este o vinovată inexactitate­­— se dedă la o dialectică pe care o socotim eronată. Iar atunci cînd încearcă o­ calificare depășește anumite îndatoriri de „salubritate“, nu politică, dar socială. D. senator Buțureanu, după cum reiese chiar din reporta­­giile parlamentare, nu numai­­ că n’a avut intenția să încer­ce o desolidarizare a partidu­lui naționalist-democrat de afețiun­ea guvernamentală a Ministeriului Vaida Voevod, dar nici n’a spus că noi fa­cem o distincție de răspunde­re în­ ceia ce privește actele de guvernămînt ale Federa­ției. Iscusita inteligență de po­litician hîrșit a d-lui Brătia­­nu, care după ce­ a pierdut la Cameră ocazia de a produce o diversiune atunci cînd a căutat să răspundă ceva de­clarației naționaliste relativ la consolidarea bonurilor de tesaur, a găsit prilejul să re­pare această lipsă de spirit printr-o abilă invectivă, sta­bilind pur și simplu că pre­­cisarea d-lu­i Buțureanu nu înseamnă nici mai mult nici mai puțin decît o desolidari­zare. Constatarea faptului că partidul naționalist n’a avut represintanți ai săi în Gu­vernul Vaida, dar că a dat tot sprijinul său acelui Gu­vern, singurul representativ, însamnă o desolidarizare î­ți pare rău’, că intrigăria celui mai josnic politicianism a putut da prilej la o specu­lație de natură morală unui domn destul de sincer cre­dem, dar poate nu destul de perspicace pentru a întreve­dea­ toate intențiile unei ast­fel de acțiuni. * VERUS. Capital și capital... Polemisînd cu d. V. Goldiș care a declarat că în nici un caz partidul național din Ar­deal nu poate colabora cu partidul liberal, „Viitorul“ vorbește de capitalul politic actionat de partidul liberal în decurs de trei sferturi de veac. Nu mui trece pr­in gînd să contrazicem oficiosul guver­nului alegerilor prin jaf și teroare, în privința timpului în care a lucrat partidul li­beral. Ca oameni­ înțelegători sîntem gata să acordăm ori­­cînd „marelui partid“ meri­tul săvîrșirii tuturor fapte­lor de samă de pe pămîntul verii noastre (începînd de la colonisarea Daciei de Traian — pe atunci șef al partidului liberal — trecînd prin inte­m­e­irea Principatelor de către șefii liberali Litovoiu și Dra­­goș Vodă și ajungînd la re­voluția lui Tudor, stîlpul de acum din veac al partidului). Dar, vrem să spunem cîteva cuvinte despre felul capitalu­lui adunat de partidul libe­ral. f­­ * • ... fdl ’ ; % „Capital politic“ — zice Vi­itorul. Dar care­? Principii n’a a­­vu­t nici cînd partidul liberal și nici acum mai de cur­în­d n’a căutat să găsească himere așa de rău cotate la bursă... Procedee! Dar de cînd știm și-i cunoaștem pe liberali, a­­legerile s’au făcut tot prin fraude și bătaie și pretutin­deni s’au condus tot după . Deși sînt patru­ ani de la încetarea războiu­lui,totuși co­merțul este încă ținut supt regimul măsurilor excepțio­nale din timpul războiului. Numeroase îngrădiri puse atît comerțului interior cît și exterior împiedeca această ac­tivitate de propășire econo­mică să se desvolte, fără ca scopu­l acestor măsuri să fie atins, din contră ele au avut un efect tocmai opus. Intr’adevăr, prin așa zisa reglementare a importului și exportului se urmărea încu­­­rajarea industriei naționale și ridicarea valutei; resulta­­tul a fost că industria luptă încă cu mari greutăți ca să se refacă, necum ca să pros­­pereze, iar valuta de la pa­truzeci centime cît era la în­ceputul anului 1918 a scăzut supt 8 centime. Prin a­pro­visionar­ile de Stat și prin interzicerea exportu­lui articolele de prima nece­sitate se urmăria ieftenirea traiului și resultatul a fost, că după ce cîteva luni o mică parte din populație și de multe ori nu tocmai din cea mai săracă, a cumpărat ceva mai ieftin, viața s’a scumpit mai mult, ajungîndu-se ast­fel în 1921 ca prețurile să fie de 13 ori mai mari ca în 1914, după statistica oficială a Mi­nisteriului de industrie, iar în 1922 de 20 ori, — scumpire pe care în special salariații ale căror salarii nu s’au ridi­cat de 20 ori, nu o mai pot suporta. Urmările acestei politici a fost și o­­ pierdere însemnată pentru tesaurul public, pe ca­re o putem cifra modest la 4 miliarde lei, apoi mărirea cu 16 miliarde a datoriei flotante externe, (cifra de 8 miliarde lei arătată anul trecut s’a du­blat prin scăderea leului), care nefiind regulată la sca­dență a slăbit încrederea stră­inătății în noi, după cum ni dovedește deprecierea valutei noastre. Prin substituirea Statului in comerțul și exportul de cereale și a urmărit mărirea veniturilor publice și asigu­rarea alimentației populației; resultatul a fost că Statul și-a pierdut un timp prețios cu formarea de diverse Comi­sii, oficii, etc. a lăsat să treacă momentul prielnic pentru ex­port, în loc de venituri a fă­cut numeroase cheltuieli, pri­vind și economia națională de cîștigul ce-ar fi resultat din­­tr’un export activ. De aceia în 1921 nu s’a pu­tut exporta de­cît 7.500 va­goane grîu, 5.600 vagoane se­cară, 39.000 vag­ orz, 17.000 vagoane ovăz, 77.000 vagoane porumb, adică circa 146.000 vagoane dintr’o producție de circa 8000.000 vagoane, răm­î­­nînd însă pentru export până la recolta viitoare peste 150.000 vagoane cereale. Prin fixarea prețurilor maximale și prin controlul militar s’a izbit inițiativa privată, s’a întreținut vrajba între negustori și consuma­­tori fără să se fi adus vre-d ieftenire. Prin barierele puse la fie­care județ ne-am întors cu cî­teva secole înapoi. Toate aceste măsuri au mai avut­­ două mari defecte ini­țiale: a) nestabilitatea și va­procedeul favorurilor pentru „ai noștri“. Și atunci, care e capitalul cîștigat în atît amar de ani! El nu e nici de­cum politic, ci are un caracter mult mai sănătos: e capitalul care se află prin pivnițele nenumă­ratelor bănci ale partidului; e capitalul cîștigat pe soco­­teala Statului și a contribua­bililor prin sumedeniile de cointeresări necinstite. Acesta e, d-lor viitoriști, „capitalul cîștigat“ de marele — Universalul,­­dacă vreți — parted lberal, rietatea măsurilor care au­ distrus orice încredere în lu­mea comercială și b) intere­sul politic care de multe ori a fost hotărîtor în luarea u­­nor măsuri. Prin politica economică de după războiu nu numai că nu s’a ajuns la resultatele gene­rale dorite — de multe ori însă s’a realizat scopurile per­sonale sau politice voite — dar s’a întins demoralizarea în viața publică Acesta este cel mai mare rău pe care ni l-a adus epoca cumpărăturilor de Stat, a permiselor, a contingen­tări­­lor. Scăderea încrederii poporu­lui în organele de conducere îngreunează mult opera de refacere economica a țerii, căci această operă nu se poate face fără sacrificii din par­­­tea tuturor și ca să ceri sa­crificii trebuie să dovedești că altfel nu se putea, și că ai toată autoritatea morală să întrebuințezi contribuțiile fie­căreia spre folosul tuturor. Naționaliști-democrați sînt dintre acei puțini cari pot vorbi de autoritate morală, pentru că nici unul din con­ducătorii săi nu a speculat cu permisele,­­ cu furniturile, etc. inspirîndu-se de la șeful lor d. profesor N. Iorga, al cărui ascedent moral pe lîngă cel științific și patriotic, pla­nează deasupra tuturor. De aceia singur partidul naționalist-democrat , poate înscrie în capul programului său de refacere economică: 1) Urmărirea și­ pedepsirea speculanților de permise și de ori­ce alte favoruri. Mai departe văzînd dure­roasele experiențe făcute cu măsurile greșite de pînă acum și cu norma după care aceste măsu­ri s’au luat cred că par­tidul naționalist-democrat tre­buie să pună în programul său economic; 2) Stabilitatea măsurilor e­conomice, care vor trebui e­­dictate prin legi votate de Parlament, nu prin decrete legi ori prin jurnalele consi­liului de miniștri sau prin decizii ministeriale ca până acum ; 3) Desființarea radicală a permiselor de import, export, transport. Prin aceasta nu înțelegem însă a se lăsa drum liber mătăsurilor, șampaniei, etc., de care ne putem lipsi, de a­­ceia propunem: 4) Taxe prohibitive în aur efectiv »pentru articolele de lux și un control mai sever precum și pedepse aspre pen­tru contrabandiști; 5) Taxe quasi prohibitive pentru articole ce nu ni sînt necesare, mai ales dacă se pot face în țară. In schimb spre a încuraja industria națională va fi ne­voie de: 6) Taxe vamale cît mai re­duse pentru­ materiile prime și mașini, și spre a nu mări angajamentele noastre în va­lute scumpe putem să ne în­dreptăm în ceia ce privește importul către țerile cu va­lutele depreciate. V. M. Ioachim Refacerea economiei Comerțul interior și exterior . 1 • Raport cetit La Congresul partidului nationalist ținut la Craiova Vlad Dumitre­scu­ MICR! închiderea farmaciilor Ca­selor cercuale din Ardeal este o măsură pripită a Ministe­riului Sănătății publice, iar urmările ei produc noi turbu­­­rări în viața ținuturilor trans­carpatine, destul de agitate prin samavolniciile­­ neghioa­be ale guvernărilor averesca­­nă și liberală. Recenta lege extraordinară prin care se ridică unei Bănci din Ardeal dreptul de a finanța exproprierea loca­lă este iarăși o măsură de a­­gitatori politici venali. De dragul capitalismului bancar al liberalilor un Stat creat din sacrificiul poporului în­treg nu se poate compromite în halul acesta. ABONAMENTUL Pe un an vi­­ață • 160 le Pentru­ preoți și învăț. 120 . Pentru student! . . 100 . Pe șase luni ... 80 . Pe trei luni ... 40 . Pentru străinătate dublu. BIMM EXTERN ■HMS Bani Deși alegerile din Irlanda s’au terminat situația nu s’a limpezit. Violența luptelor politice pare a duce către dictatură. Parlamentele italian și ceho­slovac au votat participarea la împrumutul­­ internațional pentru Austria. Italia 70 milioane lire, cehoslovacia 500 milioane coroane. Comisia de reparații cercetează situația finan­ciară a Germaniei. Criza ministerială din Polonia persistă. Acțiunea monarhistă din Germania iea proporții. Guvernul iugoslav tratează cu Italia modificarea convenției încheiate în Santa Margheritta. Cancelarul austriac Seipel declară că toate par­tidele politice din Austria admit o apropriere eco­nomică de Statele vecine. Congresul muncitorilor metalurgiști italieni a hotărît greva generală. In China luptele devin din ce în ce mai înver­șunate. N URMAȘII EROILOR După serbarea „zilei eroi­lor“ care și anul acesta s’a făcut pretutindeni cu pioșia cuvenită amintirei morților noștri scumpi, — au urmat rînd pe rînd, cum era și fi­resc, întrunirea în congrese sau adunări generale a socie­tăților invalizilor, văduvelor, a ocrotirei orfanilor și a în­­grijirei mormintelor eroilor. întrunirile, acestea au avut de scop să arate oficialității și opiniei publice situația mo­rală și mai ales materială în care se găsesc cu­ sutele de mii urmașii eroilor, precum și dorința conducătorilor a­­cestor organizații de a o deș­tepta în conștiința româneas­că mai mult interes, grabnic chiar, pentru suferințele lor. D. minstru al Ocrotirilor sociale a participat la des­chiderea con­greselor g,ducînd promisii de îndreptare în nu­mele Guvernului țerii, care să sperăm că nu va întîrzia prea mult pînă să cerceteze do­leanțele exprimate de dele­gați și să soluționeze pe cele legitime, cu orice sacrificii bugetare, aducînd rînduială acolo unde nu există și ali­nare peste tot unde a fost până acum prea multă uitare. Este dureros să constatăm cîtă negijență a arătat ani de zile organele Statului în organizarea serioasă a aces­tor societăți, — din moment ce ele au fost puse supt tu­tela oficialității, organisații care sunt chemate a da asis­tență de orice natură ,și de fiecare zi invalizilor, Văduve­lor și orfanilor de războiu. La încheierea păcii în 1918, inițiativa privată s’a mani­festat și la noi în țară peste tot luînd supt protecția și îngrijirea orfanilor. In acest scop s’au format aproape în toate orașele țerii orfelinate care dacă rămîneau în sarcina inițiativei private avînd bine înțeles ajutoarele cuvenite ale comunelor și județelor, as­tăzi n’ar fi mai fi atîtea stri­găte de durere și umilință în rîndurile urmașilor eroilor noștri. Și în această privință a­­mestecul prea adînc al ofi­cialității, cu inexorabilul a­­parat de centralizare și tute­lare, era firesc să îndepărteze tot mai mult sprijinul cald al inițiativei private, care cu atîta elan și sacrificiu a cre­at pe tot întinsul țerii mărite o atmosferă de tainică împă­ciuire socială și de tot mai multă apropiere sufletească între cetățeni pentru nevino­vații rămași fără sprijin mo­ral și material de pe urmele războiului. Bi­rocratismul nostru de Stat, Iudul și leneș, concen­trat ca într’o fortăreață în Capitala țerii, a ucis însă și în acest domeniu al asisten­ții și solidarității sociale ini­țiativa particulară, creind stă­rile de lucruri nu numai ne­­mulțămitoare, dar chiar revol­tătoare în unele privințe, pentru naufragiații războiu­lui unității noastre iraționale. Peste tot, aproape în toate Statele, asistența socială a fost puternic organise­tă, în­cepînd cu institutele de re­­educație fizică a invalizilor, redați societății ca elemente valide de muncă și terminînd cu asigurarea pensiilor de războiu văduvelor, concedîn­­­du-li-se chiar funcții onorabile celor cu aptitudini, și cu o metodică educație de internat a orfanilor. La noi după înseși declara­țiile d-lui ministru de resort făcute la co­ngresul văduvelor din războiu, abia 60 la sută din totalul cererilor de pensie a peste 360 mii văduve au pu­tut fi cercetate și restaurate. Și cum­ cererile sunt deferite unei singure comisii care funcționează pe lîngă Casa generală de pensii a Statului, fără alte subcomisii care au­fi trebuit să lucreze pe județe pentru a ușura lucrările de centralizare, vor m­ai trece de­sigur ani­ele zile pănă ce se va redo]­va pensia cuvenită fiecărei văduve din războiu, dacă cumva fatalitatea nu va face să treacă multe din ace­ste nefericite ființe în rîndu­rile eroilo­r din morminte... Același lucru se petrece cu invalizii și orfanii, cari re­­prezintă un total de aproape un milion de vieți omenești,v­ictime de războiu’, cari aș­teaptă ocrotire reală și ime­diată de la Statul și Societa­ra în mijlocul căreia trăiesc. Se impune dar grabnic și la noi e desăvîrșită organi­­sare descentralisatoare a a­­sistenții publice și sociale, și în acest scop după atîtea cos­tisitoare și dureroase expe­riențe ar fi de dorit să se dea preferință aplicării sistemului englez, care lasă în sarcina societății susținerea și condu­cerea organisațiilor de asis­tență, rămînînd numai supra­vegherea în mîna autorități­lor comunale și de Stat. Se înțelege de la sine că în An­glia Statul și comunitățile au creat mijloace suficiente pen­tru­ toate ramurile de asis­tență publică și socială, ast­fel că mecanismul ocrotirilor funcționează acolo mulță­­mitor. Poate din aceste mijloace sînt aplicate și la noi, cu deo­sebirea însă că veniturile se concentrează la Ministeru, în­­trebuințîndu-se o bună parte din aceste fonduri pent­ru chel­tuieli străine destinației lor. Adăugîndu-se la mijloacele actuale un imposit special pro­gresiv pe anum­ite venituri și municipalizarea cinematogra­felor, s’ar putea ajunge la un budget real care să satisfacă și la noi nevoile temporare de subsistență ale urmașilor eroilor noștri, rămînînd ca necesitățile morale să fie a­­părate de oficiile județene ale asistenței politice și sociale, care să îndeplinească și rolul unor organe de moralisare prin muncă și de educație cetățenească prin aprecierea de fiecare zi a binefacerilor acestei munci.. Aurel Scurții ----» O a «Un.---------

Next