Neamul Românesc, ianuarie 1925 (Anul 20, nr. 2-24)

1925-01-15 / nr. 11

NEAMUL ROMANESC Director N. IORGA FOAIA ZILNICA A PARTIDULUI NAȚIONALIST AL POPORULUI Anul al XX, No. 11 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60. 2 LEI ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6­ Telefon 12/60 Joi 15 ianuarie 1923 Se poate și altfel lipsesc de la datoria mea de oposant mărturisind că din lună în lună trenurile noastre sunt mai convenabile. Se mun­cește și orice muncă onestă îndatorește pe oricine la datoria de onestitate a recunoașterei ei. Dar gările păstrează și mai departe înfățișarea scîrboasă a unui popas de caravane orientale, pline de călători cari-și culcă păduchii pe piatra rece sau umedă a culoarelor. Pe­roanele lor au straturi de noroiu acumulat și înghețat pe care din cînd în cînd îl lustruiesc măturile unor biete muieri tot așa de murdare ca și murdăria pe care o­­ cultivă. Se zice că altfel nu se poate. Invocarea imposibilității momentane a ajuns o scuză pentru orice. Și, cît de mult contrastează cu acest iefren mij­loc de a scăpa asigurarea pe care cu ochii limpezi o dădea bătrîna stareță maghiară de la Marianum din Cluj cînd i se vorbea de greutățile actuale ale vieții: „Dumnezeu va ajuta să fie mai bine.“ Dar se poate și azi. Lîngă clasa gării din Roman cea din Bacău are cu totul alt aspect. Și ceia ce se poate la Teiuș de ce nu s’ar încerca la Ploești și — la București a­­ceastă cloaca maxima a României ? N. IORGA Insotro mergam? Epoca noastră este domina­tă și deopotrivă străbătută de două mari curente opuse, de două puternice mișcări contra­dictorii, una care ț­intește să sfărâme granițele­­ între po­poare, alta care tinde să le ridice și mai s­us de cum sunt credite azi, cea dintâi în goana spre internaționalism escită urile între clasele sociale ceace duce la războaie civile, cea din urmă se pune adesea în serviciul con­du­­cerei reacționare a popoarelor și dă naștere conflictelor naționale. Totuși cosmopolitismul apa­rent al epocei noastre este pro­­f­und explicabil prin rapiditatea mereu crescândă a mijloacelor de comunicație, cari tind a desființa distanțele. Popoarele sunt astăzi deci, mai aproape unele de­ altele și trăesc fără voia lor într’o at­mosferă socială a unei perfecte și reciproce intimități. Dar cu cât portar­ele se apropie, cu cât se cunosc mai bine, cu a­­tăt mai mult cresc granițele mo­rale între ele, cu atât mai mult se accentuiază acel spirit de diferen­țiere național, care crește în in­tensitate în raport direct cu pro­gresul civilizației- Lucrul ar părea paradoxal da­că nu am avea la îndemână con­­cluiziunile evolu­țiunei istorice. In­devăr, în evul mediu, dis­tantele cari separau popoarele e­­rau infinit mai mari decât cele­­ de azi- Cineva punea mai mult timp mergând cu diligența de la Craiova la București, de­cât ar fi necesar azi călătorind cu a­­vionul de la București la Paris. £>r cu toate astea — cea ce mulți ignorează — evul mediu a fost o epocă cosmopolită prin exce­lență, relativ mult mai cosmopo­lită de­cât veacul nostru. Națiu­nile europene erau mult mai ames­tecate între ele ca azi, iar în ce privește cultura superioară știm că studenții treceau de la o uni­versitate la alta, de la o universi­tate italiană sau germană la una franceză și viceversa, cu o ușu­rință recunoscută azi. In ciuda ma­rilor distanțe, cur­enitele și ideile circulau cu o iuțeală surprinză­toare și se năștea acel solidarism general, care depășea frontierele și care a putut produce mișcări altruiste eșind din cadrul național cum au fost faimoasele cruciade — și pentru a ne referi la însăși țara noastră — biruitoarea ceată de călăreți munteni de sub con­ducerea viteazului de mai târ­ziu, a cavalerului Ronsard, cân­tat la curtea regelui francez , men­talitate altruisto-cosmopolită care a determinat în pragul veacuri­­lui trecut pe lordul Byron să moară la Missolongh­i pentru cau­za Hellenismului. Dar cosmopolitismul evului me­diu s’a șters odată cu veacurile cari au dispărut și asemeni ma­nifestări eroice nu mai pot fi con­cepute azi de­cât în cadrul strict național. Amalgamul cosmopolit de altă dată — tocmai prin pro­gresul civilizației și apropierea popoarelor a dat naștere la o­ Eu­ropă egoistă, parcelată pe națio­nalități bine distincte, cari din ce în ce mai mult se auto-for­­mează într-un spirit și mentali­tate proprie și bine distinctă de a vecinilor-Așa­dar, contrar aparențelor, internaționalismul este o mișcare artificială, în dezacord cu mer­sul evolutiv al istoriei, sprijinită când pe aparițiuni anormale și e­fem­ere — comunismul — când pe exponenta permanentă a unor or­ganizațiuni­­ mondiale, interesate pretutindeni la disolutia sentimen­tului național. Dar mersul omenirei, determi­­nat de neschimbătoare legi di­namice, nu cunoaște stavile- Na­ționalismul politic a atras după sine naționalismul religios; în alte părți probleme se pune in­versată, ceace pentru concluziu­­nile noastre e tot una-Religia, fie catolică fie ortodo­xă, nu însemna acum câteva vea­curi de­cât o turmă și un păs­tor ; aceasta era situația Papei pentru occident și a Patriarh­ului de la Constantinopol pentru O­­rient. Evoluția naționalismului integral a însemnat diminuarea din ce în ce mai accentuată a­ im­perialismului religios, concomi­tent cu adaptarea­ continuă a pu­­terei spirituale, necesităților de­­ independență a statului național, ceace a determinat doctrina na­ționalismului religios, manifestatul în apus prin separarea bisericii de Stat sau prin anumite concor­date încheiate cu Vaticanul, care recunoaște rând pe rând colori­tul național al religiei fiecărui po­por. X Dar ce este oare numirea unui nesti, de­cât cea mai înaltă for­mă de proclamațiune a ind­epen- Patriarh al bisericii noastre româ­nenței bisericii noastre — recte a munimismulu­i nostru religios? Nu, nu ; să nu credem în hhi­­mere. Și în toate socotelile noas­tre să nu ne depărtăm de simțul realităților ceace înseamnă în po­litica de Stat, cu forțele noastre și numai ale noastre, înainte pe drumul nostru­ ȘTEFAN TATARESCU ............................................. E­COURI POLITICE E vorba să se industrializeze, sau mai exact să se comercializeze și peștele din bălțile Statului, încă un număr de câteva milioa­ne de viețuitoare, vor depune ce au și ele, la ghișeurile liberale intâ­­nând imnuri de slavă politicei d-lui Vintilă! Mai rar așa prozelitism ! V­iitorul“ dă sfaturi să nu se ia lumea după știri alarmante. Și are dreptate. De când trebue să se îngrijoreze țara că d. ministru Inculeț pleacă să se plimbe la Pa­ris ? Politica iiili D. Vintilă Brătianu, profitând de prezenta sa la Paris a furnizat zia­rului Temps o nouă edific, fără alte adăugiri, a expozeurilor sale cunos­cute, asupra situației generale a României. D-sa a recunoscut existenta crizei de numerar, pe care o consideră, ca și in alte țări, ca pe „o consecință trecătoare a consolidărei monetare". Deși prezența ministrului nostru la Paris e in legătură și cu oarecari negocieri de împrumutări, necesare comercializărilor, faptul acesta nu l’a împiedecat, în interviewul dat, să afirme că România va putea împlini într’o largă măsură cerin­țele exploatațiunilor sale, folosind... capitalul național Rostul acestor „abilități“ numai d. Vintilă Brătianu îl poate în fe­priza ne sufocă, ne crapă buza după capitalul străin pentru a sal­va economia națională, trimitem in toate părțile emisari să ne cânte împrumuturi și... ne lăudăm cu pro­priile noastre resurse. Ce pref­aot, oare, pune străinii, cari cunosc adevărata situație, pe declarațiile oficiale cari arată o si­tuație generală prosperă și putința țării de a se reface prin propriile ei mijloace ? Unde sunt capitalurile naționale, de cari țara are nevoie, când indus­triile existente își reduc pe fiece zi producția tocmai din pricina lipsei de capitaluri pentru finanțarea lor? Nu a ajuns incă d. Vintilă Brătia­nu Ia convingerea că politica sin­­cerității poate fi de mai mult fo­los tării de­cât politica struțului ? ............................ Asistența socială Se pare că flagelul tuberculozei ar fi impresionat adânc pe ministrul sănătății, d. N. Săveanu, și chiar pe d. .Vintilă Brătianu, vistiernicul nos­tru, și că guvernul s‘ar gândi la al­cătuirea unei legi (ceea ce în fond n’ar fi mare lucru!) și la votarea u­­nor credite (ceea ce ar însemna ceva!) pentru clădirea de sanatorii pentru tuberculoși. Partea însă cu adevărat intere­santă a chestiunilor sanitare la noi în țară este alta: înainte de război spitalele noastre comptau printre bune din lumin Spa.; asistența era gratuită și, evident, starea sa­nitară dacă nu excelentă, cel puțin satisfăcătoare. Cu ocazia exproprierei Eforia a fost sărăcită, iar spitalele ca să nu fie închise, au trebuit să pună oare­cari taxe, veniturile ei fiind cu totul insuficiente. Statul nu s’a mulțumit cu atât. Prin noua lege de expropriere a pă­durilor Eforia va perde altă avere din puținul care i-a mai rămas și bine înțeles, ca o consecință fireas­că, asistența bolnavilor va fi și mai anevoioasă. Prin urma politica urmată de Stat în ceea ce privește asistența so­cială a fost, să dezorganizeze o ins­tituție de prima ordine care func­ționa admirabil, iar după ce a să­vârșit răul să caute să-l remedieze, instituind altceva în loc, altceva, care, de­sigur, va fi și mai costi­sitor. Spitalele Eforiei stau multe cu saloanele închise din lipsă de bol­navi, iar guvernul se gândește să zidească altele cari vor avea și ele aceiași soartă. Rezultatul: s’au luat cu o mână averile unei instituțiuni bine orga­nizate și cu experiență și se dau cu cealaltă altora, cari au misiunea s’o ia daca po...­ Instituțiile organizate vor sta de­geaba, iar cele improvizate vor în­cepe abia acum să se organizeze. ....................................... Autonomia Macedoniei grecești­ ­ VA FI CERUTA IN PARLA­MENTUL DIN ATENA — Ziarul ZORA,­­din Sofia, află că deputații din Salonic, Lovrin, Drama si Seres, au pregătit o petiție pentru Parlament, în care cer autonomia Macedoniei. Petitiunea aceasta e semnată și de coloniștii greci din Asia mi­că. m­ilit«" Ambasadorul francez, d. Herbet l­u­m­im |J « ISJI lin ^C> am anul^at c^ ajuns la Moscova din IficilU IJAIkjI IIU ^ a anut' **ln primul moment, o lun­g ** ""** întrevedere cu Cicerin, ministrul de externe bolșevic Ziarul francez ..Le Quotidien"■ crede a ști că d. Herbette a avut ca primă misiune din partea primului ministru al Franței să informeze „în mod categoric" că in cazul când s'ar mai repeta preconizările făcute prin declarații publice de Zinoviev cu pri­vire la desvoltarea propagandei antimilitariste în Franța,­­ relațiile acesteia cu Rusia sovietică ar deveni imposibile. La Paris, alături de lucrările oficiale ale conferinței financiare, membrii ei au avut o serie de schimburi de vederi neoficiale asupra dificilei chestiuni a datoriilor interaliate. Rezultatul, destul de impor­tant, al acestor convorbiri, pare a fi făgăduiala reciprocă dintre ma­rile puteri că intr'un viitor apropiat chestiunea va fi discutată pe larg între guvernele interesate. In urma unei întrevederi avută cu d. Chamberlain, Rakov­­in, mi­nistrul bolșevic la Londra, a plecat la Moscova pentru a lua, probabil, noi instrucțiuni de la guvernul său. Ziarele comentează aceasta ca un semn al putinței unei îmbunătățiri a raporturilor anglo-ruse. Temerea noastră că acordul ruso-japonez va fi încheiat se con­­firmă. Telegramele arată însă că înțelegererea s'a făcut cu totul în fa­voarea imperiului extrem-oriental,­­ sovietele fiind obligate să nu țină prea mult la preț din cauza atmosferei defavorabile lor din Europa. Se poate astfel ca Moscova să nu fi pus pe tapet, ca o condiție sine qua non, chestiunea neratificărei de către Japonia a tratatului Jănirei Ba­­sarbiei. Flota Wrangel va fi vândută ? Stările mai noul sunt îmbucurătoare Se pare că protestele generale făcute pe lângă d. Herriot, capătă o satisfacție Știri sosite în ultimul moment cercurilor noastre numite, dau un început de speranță că flota Wrangel va înceta de a fi o ame­nințare pentru noi. Iată în ce constă aceste știri: MISIUNEA SOVIETICA DIN FRANȚA ȘI-A SCHIMBAT PA­REREA Misiunea sovietică după ce a examinat la Bizerta starea actuală a celor 2 vase, s-a lua poiat la Paris unde, in primul moment a declpffat cum am a­ratat ieri în ajjn­l nostru, că numai câteva ’din unitățile mici din flota Wrangel nu vor putea ajunge pâină în Marea Neagră și că vor­ fi vândute pe loc, rezultând astfel că cele­lalte vase sunt bune și vor fi a­duse in vecinătatea apelor noastre. După aceasta, deodată misiunea bolșevică s-a cu­fundat într‘un mutism complect asupra rezulta­tului cercetărilor ei la Di­­zerta. UN ZVON FAVORABIL SE A­CREDITEAZĂ Totuși se acreditează din ce in ce mai mult zvo­nul, (și numita misiune nu face nimic ca să-l dez­mintă ci pare că tocmai dimpotrivă) după care toate unitățile flotei Wrangel nu mai pot fi pu­se în stare de funcțiune și că toate vor fi scoase în vânzare, fără să mai fie deplasate din portul lor de odihnă. CAUZELE PAR A FI DE OR­DIN POLITIC Știrile acestea, dacă se confir­mă și de altfel par a fi confirma­te prin relațiunile date de unele ziare franceze, ne sunt cât se poa­te de favorabile. Iar în ce pr­ivește schim­­bar­ea de opinii a misiunei sovietice, ea poate avea un dedesubt de ordin po­litic. Intr'ad­ev­ar pr­o­t­estăr­ile cari au venit de pretutin­deni, nu numai din afară dar și din in­­­mirul Fran­­­ței, împotriva grabei d-lui Herriot de a satisface Moscova pe chestuu­na flo­tei Wrangel, nu puteau să nu capete o satisfac­ție. Obligația pentru soviete de a nu lua flota, ei numai produ­sul vânzărei ei, poate cons­titui o asemenea satisfacție. —O­——­......... D. Vintila Brătianu vorbește presei mondiale Ziarul „Excelsior”1 publică decla­rațiile domnului Vintilă Brătianu către reprezentanții presei pariziană și străină. „România, a parvenit fără ajuto­rul aliaților, fără vărsămintele gu­vernelor inamice a îndrepta situa­ția sa monetară, a echilibra buge­tul său, cu singurile resurse a im­pozitului, a înscris în bugetul său e­­chilibrat, amortizarea datoriilor ex­terne și de a reorganiza drumurile de fier și situația economică. „C. Brătianu a subliniat directivele politicei sale financiare, nici un îm­prumut în străinătate atâta timp cât România nu­ va termina opera de refacere. De îndată ce această o­­peră va fi îndeplinită, se va face un larg apel la creditul extern — nu numai pentru nevoile bugetare — dar mai mult pentru punerea în va­loare a bogățiilor naturale ale țării. Nici o influență nouă, nici o bruscă deflație. „Se va urmări o stabilitate mone­tară, bazată pe o consolidare a si­tuației economice și financiare. „România speră că conferința miniștrilor de finanțe aliați, va a­­junge la un rezultat definitiv, din care fiecare țară va ști în sfârșit pe ce sumă să se bazeze, ce va plăti și ce va primi, sacrificiile ce trebue să facă și cele ce se vor face în fa­voarea lor, pentru a se permite fie­cărei țări, revenirea la o existență normală și a-i deschide perspective sigure de îndreptare economică și financiară. întrevedere între prințul Carol și Mussolini Roma, 14. (Rador.) — Prințul Carol­ fiind în trecere la Roma, a fost primit ori de către d. Mussolini. Un consecvent: d. Goga Ce vrea noul prozelit al r­egionalismului extrem In locul desmintirei clare cate­gorice, definitive, pe care o aș­teptam de la d. Octavian Goga, revista d-sale ne aduce> după note stenografiei declarațiile de la Cluj ale bardului rătăcit în gru­parea avereșcană. Din citirea acestor declarații re ese fără înconjur că cel care zvâr­lea săptămânal fulgere contra re­gionalismului mai mult ori mai puțin închipuit, al altora, a rede­venit ardelean integral... Ardealul, singur Ardealul do­mină preocupările de azi ale con­ferențiarului liber venit la Cluj.. Deputați ardeleni, senatori ar­­deleni, subsecretari de stat arde­­leni, miniștrii ardeleni la fiecare din ..resorturi”, for ardelenesc, in­terese locale ardelene, numai de acestea a vorbit vigurosul pole­mist care din dominantul castel dela Ciucea, părea un Jupiter Tom­ani, unificator și regnicolar.. ..Nu se va mai admite, pe vi­itor, în orice guvern ar fi, să nu se găsească la ministerele mai im­portante, pentru Ardeal, ori mi­nistrul, ori un subsecretar, ori un funcționar superior care să fie ardelean”. ..Nu s’ar putea constitui un­ front unic, din toți ardelenii cum se cade, care să pună umăr la u­­mar ca să scoată carul din pie­tre? Am eși cel puțin din servi­tutea în care ne găsim astăzi și am da Ardealului locul pe care-l merită în politica tarei”. ..Dar tot în numele partidului meu declar, că nu există nici un fel de obstacol pentru ca să nu unim aci, eu oricine, alcătuind un singur front politic LA NOI IN ARDEAL”. („Țara Noastră’’ No. 2, pag. 41), Am putea lungi aceste extații înecate în regionalism acut., Prosesit nou al unei credințe pe care a insultat-o până cri d. Oc­­tavian Goga urm­ează politica fi­­rească a renegaților... Exagerează în rolul nou și neașteptat pe ca.­re-l joacă întrecând pe cei mai recalcitranți, mai intransigent­ și mai bigoți regionaliști... Și nu ne-am mira dacă d. Octa­­vian Goga ar emite mâine, genia­la idee, ca Ciucea să devină me­tropola Ardealului... Ivii iiri îsaă generalul William Nitch­ell, ajutor șef a departamentului aeronauticei a declarat, în fața comitetului par­­lamentar aeronautique, că toate cru­cișătoarele de luptă constituite în ultimii ani, vor putea fi foarte u­­șor distruse, prin bombardamentele aeriene. Pentru aceasta va fi des­tul să se mărească încărcătura ex­plozibililor, bombelor cu care sunt prevăzute avioanele americane. Generalul Nitchell și-a exprimat opinia că în cel mult doi ani Statele Unite, va putea controla toate căile maritime prin ajutorul avioanelor, dacă se va pune la dispoziția depar­tamentului aviației, în fiecare an, jumătate din suma, întrebuințată pentru construcția unui incrucișă­­tor de luptă, modern. Terminând s'a ridicat contra cre­ditului afectat actualmente servicii­lor aeriene și a remarcat că în caz de războiu imediat, Statele­ Unite nu va dispune pentru moment decât de 450 piloți antrenați. Progresele aviației Paris-Africa-Orientali Ultimele pregătiri ale raidului fruntașilor aviației militare franceze. Forța aparatelor cu dublă co­manda. Asupra itinerarului si pașii dacă m­­­aierul Va fi oare un raid Paris-Madagascar ? In cea mai mare taină, urmând un obicei scump subsecretariatului aeronauticei franceze, ultimele pre­gătiri ale marelui raid militar Pa­­ris-Africa occidentală au continuat în ultimele zile la aerodromul din Buc, în prezența d-lui Blériot, părin­tele aviației franceze. AVIONUL CU DOUA MOTOARE Pelletier-Doisy care, până în pre­zent, sburase în dublă-comandă ca pilotul Bizot, a sburat pentru întâia oară pe biplanul cu patru motoare. El a ocupat postul de pilot dinainte, in timp ce colonelul de Goys era așe­zat la locul de pilot dinapoi. „Nu-mi place avionul cu multe motoare, a declarat Pelletier Doisy­­— Pivolo, cum îi zic francezii — du­pă o perfectă aterizare , trebue să recunosc totuși că aparatul acesta se conduce tot așa de ușor ca un monoplan. La început, nu prea mă simțeam la largul meu. In două șe­dințe, se aranjase. Cele patru mo­­­toare de câte 400 de cai putere fie­care merg ca unul singur, și cele 5.500 de kilograme de greutate to­­tală sunt docile și ușor de mânuit”. CELE DOUA APARATE Raidul va fi ușor de întreprins de către două avioane, de acelaș model ca cel care s-a clasat al doilea în marele premiu al avioanelor de tran­sport. Numai motoarele, fixate două sub planul inferior și două sub pla­nul superior, s-au schimbat. Primul aerobus, Roland Gerros, va fi pilotat de către căpitanul Pel­letier Doisy și colonelul de Goya. Fi­rește, adjutantul Bésin, cu care Pel­letier Doisy a efectuat raidul Paris- Tokio, cu care prilej s’a oprit și la București, va fi mecanicul aparatu­lui. Al doilea aparat, Jean Casale, va fi pilotat de către locotenentul-colo­­nel Vuillemin și căpitanul Dagneaux ajutați de către un mecanic și de către radiotelegrafistul Richard. Ast­fel se vor găsi din nou reuniți cei doi ofițeri care au participat la ves­titul raid transsaharian Alger-Tum­­buctu-Dakar, pe care numai Vuille­min l-a dus la bun sfârșit, și în cursul căruia și-a găsit moartea ge­neralul Lapervine, în plin pustiu, la Tanez-Rauft. ULTIMELE ÎNCERCĂRI In timp ce Dagneaux lucra cu o grijă minuțioasă la punerea la punct a avionului său, colonelul Vuillemin făcea un prim sbor pe avionul Ro­­land-Garros, în dublu-comandă cu Bizot. El se găsi cam sânjenit la mânuirea volanului în manevră în timpul sborului sau la aterisare, dar două-trei zile de antrenament îl vor face stăpân pe aparat. Așa spunea pilotul cu tonul energic și catego­ric care-i aparține. ȚINTA CĂLĂTORIEI E SECRETA Când va pleca mica escadrilă ? Peste câteva zile. Care va fi ținta călătoriei celor două avioane ? Unii zic că Dakar, alții Tumbuctu, alții lacul Ciad, poa­te Madagascar. Colonelul de Goys a­­firmă că nu s’a gândit nici­odată la Madagascar și că expediția va lua cu totul alt itinerar. Ceea ce e sigur, e că primele etape, la plecarea din Buc, vor fi Toulouse, Alicante și Oran. Vor merge atunci aviatorii la Da­­­kar prin Maroc, Rio del Oro și coa­sta Atlanticului, nesigură, p­uțin lo­cuită și cu pământul puțin favo­rabil aterisărilor ? Pare mai logic să se creadă că, dacă toate merg bine, piloții se vor îndrepta spre Al­geria pentru a relua apoi ruta trans­sahariană Tugurt, In Salah, Tamon- Basse și a ajunge la Niger. De aici, peste Congo belgian, Rodesiei și Afri­cei Orientale, cele două avioane ar putea fi conduse la Madagascar, ter­minând­u-și astfel raidul pe pământ francez. UN MOTOR DE SCHIMB Aparatele iau cam 1.800 litri de benzină, care le vor îngădui să zboa­re opt ore. Raza lor de acțiune va fi de 1000 de kilometri. O asemenea distanță pare mică, dar aviatorii au avantajul de a lua cu ei toate pie­sele de schimb necesare, între care și un motor. Follonul flosini­n­ Semințele melodiei românești arun­cate din belșug cu naivitatea, dar și cu avântul poporului, în scurgerea veacurilor, pe ogorul înțelenit al mu­­zicei noastre, păreau că nu vor mai germina nici­odată. Prăpădisem aproape toată nădej­dea. Se vede, — pământul arat nu îndes­tul de adânc, iar semințele căzute mai mult deasupra brazdelor de­cât în sânul lor, păreau a fi fost, parte mâncate de păsările călătoare pripă­șite stoluri-stoluri pe meleagurile pli­ne de bogații ale acestei binecuvân­tate !&ri; altele, bătătorite în picioa­re, strivite, ori risipite de vânturile geroase, de furtunile și pustiirile hoardelor, câte au bântuit peste ca­pul neamului nostru, sortit să fie ză­gaz cruțător al neamurilor din apus, — nu mai dedeau nici un pic de nă­dejde că odată și odată să mai prin­dă rod, iar altele, înăbușite de atâta măselariță, mătrăgună și bălării, cu mii de floricele în mii și mii de culori ce nu luau ochii, dar cu tulpine bo­gat înzestrate cu frunzișuri dese, însă lung­ rămurate, spinoase și veninoase, aduse de pe-unde apune soarele, n'a­veau chip să iasă la aer, la lumină, ci încolțite la umbră, ascunse, tân­­jiau ofilite, rușinoase, fără vlagă, fă­ră culoare, fără drept la viață. Dar pare că unele semințe, mai pli­ne de putere germinatoare, deși că­zute chiar și pe sub pietre, sorbind din ploaia de lacrimi ale acestui po­por obidit în lanțurile vremurilor vi­trege, ori frământat în durerile­ dra­gostei, au prins vlagă, au răzbit pe­­de lături și, dând la o parte scaieții și frunzișul înăbușitor, au răsărit tri­umfătoare la soarele care încălzește pe lumea asta și bun și rău, și au în­florit în mii de culori ochioase și vesele, răspândind gingașe miresme îmbătătoare. Bietele melodii românești, frângu­­rele curate din suflet românesc! Și­ cum scris este că „boii ară și caii mă­nâncă“, iată că un Béla Bartók, un­gur de neam, culege o sumă din a­­ceste floricele și strânse în drăgă­lașe buchetele — buchețele cu banii Academiei Române, vine și nu le ba­gă sub nas, ca să le mirosim, și nu îe vâră în ochi ca să ne minunăm noi înșine de frumusețea și varieta­tea culorilor ș­i formelor lor, în­cât până și confratele Sym de la „Univer­sul“ care o lungă bucată de vreme nu vroia să știe de­cât de florile exo­tice wagneriene, debrussiene, straus­siene, ori­cine știe ce alte păpădii și cântă osanale până la ceruri, a­­cum se plânge că „prima culegere a cântecelor noastre populare rămâne încă o mare operă de făcut". Și adaugă: „Una din cele mai de seamă îndatoriri ale ministerului ar­telor, ar trebui, firește, să fie o ro­mânească grijă de a se veghia înrîu­­ritor la culegerea conștiincioasă a cât mai multora din aceste mărgă­ritare sonore — pulsații sufletești ale neamului nostru — care chibotesc sau suspină încă nealterate, prin toate ținuturile, chiar cele mai de­părtate — locuite de români și care alcătuesc acea comoară vie a „folk­­lorului nostru muzical“. Apoi, — „Când știm, — zice d-sa cu multă dreptate, — că ministerul artelor pune cu lărgime la dispoziție, pentru propaganda artistică și cul­turală, însemnate sume de bani, cre­dem că ar servi poate mai mult, dacă de pildă din aceste sume ar destina o parte studierii tezaurului nostru de muzică populară, studiere care n’ar sluji numai să încredințeze minori­tățile de puterea noastră creativă, ci ar mări chiar încordarea noastră în noi înșine“. Sym în soluționarea practică pentru colecționarea melodiilor populare. „In înțelegere cu ministerul școale­lor, acel al artelor ar putea ca, des­­voltând învățământul muzical în șco­lile normale, să-și creeze astfel un mare aparat pentru reperarea melo­diilor caracteristice. Echipa de tineri muziciani, după ce ar face un studiu preliminar al metodelor științifice întrebuințate azi pentru folklorul mu­zical, ar căpăta dela minister aparate fonografice de înregistrare — pentru ca arbitrul transcrierii să fie evitat, cu care ar aduce fonograme, pe care ministerul le-ar vândui într’o biblio­tecă, care să îngădue apoi meritoa­­sei noastre pleiade de compozitori, selecționarea și gruparea științifică a lor, pentru dobândirea de tipuri pentru toate genurile caracteristice românești. Tot odată s’ar da cu a­­cest sistem, un însemnat stimulent compozitorilor noștri, pentru autoc­­ronizarea muzicii lor". Sunt fericit că, măcar după două­zeci de ani, părerile mele devin pro­prii și confratelui Sym. Intr’o conferință ținută de mine la congresul corpului didactic la Uni­versitate, sub prezidenția marelui mi­nistru al școalelor, Spiru G. Haret, tratând despre „Educația națională prin muzică“, conferință reprodusă aproape în extenso în­„Epoca“ — am atins și chestiunea culegerii melodii­lor populare cu ajutorul învățătorilor iar mai apoi în alte diverse dizerta­­țiuni ținute la joc. Hora și ‘n cercu­rile descălești prin provincie, precum și prin diverse articole prin „Gazeta Artelor“, etc., am cerut ca ministerul școalelor să cumpere măcar câte un aparat fonografic-receptor de județ, cu ajutorul cărora învățătorii price­puți și anume inițiați, să pornească în vacanțe, la colecționarea melo­diilor, iar fonogramele să fie date pe mâna specialiștilor spre a le transcrie pe note. Propunerea mea a rămas fără re­zultat întreg, poate pentru că venia dela neînsemnata mea persoană. Dar aud că Academia Română ar fi dat o însărcinare specială d-lui D. G. Ki­­r­iac, cu o oare­care subvenție în afară de aceea dată d-lui Béla Bar­tók. Ce s’a făcut până acum nu știu. Ori­cum, până astăzi erau datori ma­rii maeștri să nu fi dat la iveală ceva preciziuni asupra construcției diferi­telor game ale cântului românesc, caracterizările lor, modurile de armo­nizare fără a li se schimba caracterul ,c, etc. Dar.... Cunosc de asemenea că bătrânul învățător bucovinean Voevidca a cu­les și are la cartoane peste 4000 de melodii, ca să nu mai vorbesc de co­­lecțiunea Vulpeanu, tipărită de Aca­demie și altele mai mărunte, risipite pretutindeni.... ajutorul gramofoanelor, nu se va face oare de­cât atunci când politica va trebui să facă rost de ceva câști­guri grase vre­unui protejat? Dar toate acestea prezintă prea pu­țină importanță. Esențialul e, că s-a ajuns la convingerea că melodia noastră populară nu e tocmai așa de disprețuit; cu creațiunea aceea de veacuri a fetei de țară ori flăcăului necunoscător de muzică, merită în­tr'un fel sau într’altul, atențiunea, studiul și utilizarea ei sau măcar a sufletului ei în lucrările compozito­rilor noștri „pentru autocronizarea muzicii lor". Și, când convingerea aceasta va pătrunde și în sufletul compozitorilor noștri, când adică aceștia își vor fi asimilat în simțirea lor simțirea ro­mânească, vom avea compozitori ro­mâni. Până atunci, rămânem — în afară de puține excepțiuni, — cu simplii noștri pastișori mai mult sau mai puțin versați ai compozițiilor „mo­derne“, ori palide licăriri de talent cari pâlpâie î n beznă, ori bâjbâie în furtuna vremii „AUREL MOVILA

Next