Neamul Românesc, decembrie 1925 (Anul 20, nr. 269-293)

1925-12-08 / nr. 275

NEAMUL ROMÂNESC Anu­al XX, No.­­75 RIrOACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60. Eienilil­or si Ilii Se spune că la Sibiiu o adunare populară a hotărit front unic pentru apărarea intereselor romanești, în concurența fi­­reasca ce s­a deschis cu naționalitățile țerii. Ma bucur. Acum două saptâmîni atrăgeam atenția oamenilor cu în­țelegere și simțire asupra enormei greșeli ce s­a făcut rupind in bucăți haina politică a muceniciei de multe secole a nației noastre. Chemam la o noua alcătuire unitară, la o refacere a unității de luptă cel puțin atita vreme cât, în domeniul vieții economice, cu rurale și sociale, locul Rominilor nu e pe de­plin stabilit și cu totul consolidat. Forțele noastre în Ardeal pot fi numericește mari; în alte privinți aceasta biata omenire, până ieri Ingenunchiata, lip­sita de cohestiune, de avere și de o mai înaltă cultură nu re­­presintă elementul predomnitor decit pentru ca la primarii flutura steagul tricolor al României asupra unei miserii de mu­te feluri, a carii înlăturare nici n'a fost încercată în chip mai senos. Se trezesc, astăzi, cîți­va ? Sa fie un semn pentru cei mulți cari cred în necesitatea urilor politice pe acel pamint ? N. SOHQA In secțiunile Senatului gu­vernul pare a fi ajuns, după lungi discuțiuni, la o so­­luțiune de compromis în ceea­­ce privește proclamarea a­­leșilor. Principiul proporțio­nalii în integritatea lui teore­tică a fost definitiv părăsit. Hotărârea guvernului se con­cretizează în cele trei idei de mai jos corespunzătoare la trei situațiuni, concepute ca posibile, pe care le reprodu­cem identic după cum au fost publicate de oficiosul guver­namental. ..Lista care va obține 60 la sută din numărul total al alegătorilor votanți, este proclamată aleasă, in­diferent de numărul voturilor pe care Vau obținut în parte celelal­te liste. In cazul când o listă obține nu­mai majoritate relativă sau abso­lută, atunci una din celelalte lis­te, care a întrunit cel puțin 25 la sută din numărul alegătorilor vo­tanti, are drept la un reprezen­tant. Bacă nici una din celelalte liste n’a întrunit 25 la sută din numă­rul votanților, atunci va fi procla­mată aleasă întreaga listă care a obținut majoritate absolută“. In nici una din aceste trei ipoteze nu vedem funcționând proporționala și vre-o posibili­tate de reprezentare statorni­că a minorităților, potrivit și prevederilor constituționale și pactelor solemne pe temeiul cărora s’a făcut întregirea noa­stră națională. Fără a discuta, pentru un moment, dacă această abatere nu compromite ab initio pres­tigiul primii legi electorale u­­nitare, ne întrebăm dacă chiar în concepțiunea guvernului proporționala nu s’ar fi putut păstra și asigura ca un prin­cipiu legislativ. Căci ce voește în ultimă ana­liză guvernul? Putința consti­tuirii unor majorități reale și solide, putință întru­câtva îm­piedicată de funcționarea unei proporționale excesive. Dar la acest rezultat se pu­tea ajunge, dacă el nu se con­cepe altfel de­cât prin meca­nismul proclamării aleșilor, adaptându-se un corectiv prac­ticat de unele din cantoanele Elvețiene. Sistemul așa zis al quorumului și care constă în a exclude de la participare la proclamarea aleșilor acea lis­tă sau acele liste ce n-au în­trunit un minim de voturi. A­­cest minim ar putea să fie el însuși destul de ridicat, 2,5% sau 30%. Pentru restul listelor concurente repartiția locurilor s’ar putea face tot pe temeiul proporționalității. Pentru ce dintr’u început proclamarea de aleasă pentru totalitatea locurilor a unei lis­te ce­ a întrunit 60% ? Și care este consequența principială, vădit fiind că gu­vernul a aderat la principiul majoritar, când în ipoteza a doua pot fi proclamați aleși chiar candidați ce nu au întru­nit nici măcar majoritatea ab­solută? In adevăr în această i­­poteză ne putem găsi în fața următoarei situațiuni: Șase candidați de ales, patru liste în concurs. Prima are 35% din numărul voturilor, a doua 26%, a treia tot atât și a patra 13%. Cea de pe urmă nu e în­dreptățită la nici un loc, câte locuri se vor da primei și celor­lalte? Care va fi temeiul de dreptate sau de rațiune politi­că a repartiții­lor? Și după această incursiune într’un domeniu megieș pro­porționalis ce înseamnă acest viraj atât de brusc în melea­gul majoritar, proclamându­­se în ipoteza treia aleasă în în­tregime lista ce n’ar fi obținut de­cât 50% plus unu? Cum s’a mai arătat odată, garantează acest sistem sui ge­neris al guvernului majorități compacte? Socotim că nu, căci nu este exclus ca să fie cir­­cumscripțiuni electorale, și nu din cele mai puțin nume­roase, în care să se aplice ipo­teza de-a treia în favoarea opoziții. Cum iarăși se poate întâmpla ca un număr îndes­tulător de candidați de-ai ei să pătrundă în parlament prin aplicarea ipotezii de-a doua? Și atunci ne întrebăm la ce bun această întortochiere a principiilor, la ce bun mai ales această nesinceritate și nefăți­șă aderare la sistemul majori­tar, dacă acesta s’ar impune pentru considerațiuni de su­premă salvare a intereselor de Stat? Oare prin sistemul preconi­zat și susținut de guvern, nu se va perfecționa pentru încă îndelungă vreme practica in­gerințelor electorale, practică atât de nefastă prestigiului moral al hotărârilor parlamen­tului? Căci din imediata citire a celor trei prevederi, un singur gând se concretizează de în­dată. Făcând presiuni, candi­dații guvernamentali pot să intre într’una din cele trei ca­tegorii și să pătrundă astfel în parlament. D-nul prim-ministru vorbind despre panașaj a atins chestiu­nea crizii parlamentarismu­lui. Nu crede qare d-sa­că la di­versele cauze de ordine gene­rală a acestei crize, s’ar mai adăuga una la noi provenind din suspectarea permanentă a modului cum se vor fi făcut alegerile? Și dacă de acord cu d-nul prim-ministru toate stră­duințele trebuesc depuse în vederea evitării unor forme de guvernământ, inedite și cu­prinzătoare de numeroase a­­menințări, nu este oare cazul ca prin însă­și legile ce se ela­borează privitoare la institu­­țiunea de conservat să se cau­te a se înlătura unele din cau­zele ce-i primejduesc exis­tența? * . O porporțională cu tempera­mentele admise de cantoanele elvețiene, în afară de orișice alte considerațiuni teoretice, ar fi avut în favoarea ei avanta­jul că era exclusivă a sugestii­lor ispititoare ale abuzului de autoritate și tot atât de priel­nică ideii scumpe d-lui prim­­ministru a consolidării parti­delor în genere și asigurătoa­re a unor majorități care fără a fi opresive ar fi fost totuși destul de compacte. Ne permitem a nădăjdui că-n lumina principiilor se va putea reveni asupra unor dis­­pozițiuni ce-ar înzestra țara cu o lege hibridă și de compro­mis fără de nici un folos pen­tru intersele ei supreme. R. PATRULIUS Reforma electorală mains Sit ill! Director nn. iGRGA ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60 Marți, 8 Decembrie 19 25î ANARHIE OFICIALA S'au adus înaintea con­ducătorilor partidului li­beral nenumărate argu­mente definitive, in cea ce privește actul neconsti­tuțional, al votării celui de al­ cincilea budget. Nicăeri, în nici o țară din lume, nu există un a­­semenea precedent. Bine­înțeles, în nici o țară un­de ce respectă legile, și Constituția, în nici o țară cu regim parlamentar, unde cei chemați să apli­ce legile, nu au curajul pri­mejdios să dea exemplul anarhiei oficiale. Nici la noi nu se găse­ște un caz in care un gu­vern și o Cameră să fi vo­tat CSN și budgete. In ex­poziție, liberalii protes­­te stau cândva față de gu­­vernu­l conservator al lui Maior­escu, împotriva in­tenției de a se aduce in di­scuție un proiect identic. Maiorescu a răspuns li­niștind temerile constitu­ționale formulate de re­prezentanții opoziției li­berale. Dar când d. Ionel Bră­tianu guvernează, res­pectul legilor, respec­tul constituției și tra­dițiilor parlamentare, e socotit ca ceva de prisos. Ucazurile de la Florita, transmise telefonic sub­alternilor săi, la Bucure­ști, sunt pentru guvern și pentru Cameră litere, de evanghelie. Nici­odată nu s-a răsfă­țat în România veche sau nouă, anarhia oficială mai periculoasă și mai re­voltă­to­are. Meritul acestei grave o­­rientări revine întreg d-lui Ion I. C. Brătianu. jindenwziv SCLAYTC Gerul se a­șază tot mai statornic, mai usturător si mai tăios. Oamenii, nevoiți să-si câștige exi­stența cu alergătura, fiindcă de su­doarea frunții nu mai poate fi vorba in toiul iernii, se apară. Vestele de lână se interpun Intre cămașa de flanelă și surtuc,­­ paltoanele fac loc blănurilor, căciulile se îndeasă pe ochi și pe urechi, mâinile se afundă adânc in mănuși îmblănite, iar pi­cioarele se încălzesc in disme ori in șoșori bine căptușiți. Totuși. Străzile principale, la ora când gem de lumea care se plimbă, pri­vesc cu surprindere la picioarele fe­­menine cari in ciuda frigului se plim­bă golașe și par­că nepăsătoare. De sub blănuri scumpe ies firave picioa­rele acoperite de ciorapi subțiri de mătase și vârâte in pantofi minus­culi și decoltați. Ghicești ușor că sunt înroșite și înțepenite de ger, — fi­e milă de ele mai mult fie decât stăpânei lor și nu-ți dai seama de unde atâta pu­tere de rezistență in vinele delicate ale sexului slab. Iți dai teama însă că totul e rezul­tatul unei sclavii care e cu atât mai dureroasă cu cât e voluntară. Moda impune sclavelor ei chinuri pe cari­­ barbarii nu le-au imaginat nici­odată pentr­u sclavii lor. Dar sclavia aceasta a secolului nostru e cu atât mai grea cu cât nimeni nu se răzvrătește impotrivă-i, nici mă­car victimele ei. ti Candidații Opoziției Unite la alegerile parțiale­­ de senatori din 17 Decembrie 1925 sunt: j la tail: j for Al. Slătineanu *£ ÎK# | : la Callacra: i > a­­ m C. Angelescu «m>i; i I < ! la Tutova: i ! d i Cezar Parteniu K,t”i! > < ; Semnul pe buletinul de vot: clasa și secera j > ! Societatea firii ti âiiile Politica Rusiei sovietice trece prin­tr-un nou și greu impas. In afară de propriile greutăți, pe care i le creiază in politica sa inter­nă starea precară deslănțuitd de re­zultatele gravelor perturbațiuni so­ciale săvârșite in ultimii opt ani, Ru­sia are de luptat azi și cu tendința pacinică pe care o manifesta vădit toate popoarele europene. Astfel tractatul de la Locarno și în special ratificarea lui de către toate statele participante și mai cu seamă ratificarea lui de către Germania, au darul de­ a arăta Rusiei, limpede că politica unei răzvrătiri și revolu­ții mondiale , cu desăvârșire termi­nată. Statele apusene au nevoe de lini­ște, de refacere. In acest sens ele nu pot fi pe placul Sovietelor, căci nu înțeleg a deveni teatrul luptelor so­ciale provocat de ideologia acestora din­­ urmă. Potrivit acestor împrejurări pres­tigiul Sovietelor scade, atât în Inte­riorul imperiului roșu, moscovit, căt și in afara granițelor sale. Revirimentul din politica Germa­niei, intrată in orbita înrâuririlor engleze, ruperea deci a Reichului din sfera uneltirilor sovietice și pu­nerea lui pe drumul unui acord in­ternațional in limitele participări lui in Liga Națiunilor, — au darul de-a arăta definitiv Rusiei izolarea in care e sistematic lăsată și din care nu mai putea ieși decât pr­intr- o să­țișă pocăire. Evident, această pocăire va avea loc printr'o cât mai accentuată recu­noaștere a ei a tuturor drepturilor și ordinilor burgheze — spre deose­bire deci de toate principiile, pe care a înțeles să le afirme dictatorial și opuse mentalităței politice europene Interesant­e insă, că încă de acum au început să fie resimțite în Rusia urmările ratificărei pactului de la Lo­carno. Intr'adevăr presa sovietică discută eventuala intrare a Rusiei in Liga Națiunilor. Firește Sovietele in izolarea lor, au totuși nevoe de banul și capacita­tea de muncă a străiinătății. Au ne­­voi de capitaluri pentru ca prin cât mai intense investițiuni să-și re­­poată organiza producția distrusă de șirul interminabilelor naționali­zări. Dar au nevoe și de tehnica a­­pusană, pe care numai statele apu­ Vn deputat a luat într'o zi pe d. Dinu Brătianu, și­­a dus la ministerul de finanțe, unde a văzut cum joacă vestalele mai mult ori mai puțin voalate, in cabinetul secretarului ge­neral. (D. Virgil Madgearu la Cameră), sene ale Europei le-o poate oferi. Iată dar două motive ireductibile pentru cari Sovietele de­sigur, nu se vor da înlături de-a grăbi nu numai discuția, dar însăși intrarea lor in Societatea Națiunilor. Totuși presa germană, de fapt cea mai bine informată asupra situației politice din imperiul răsăritean, crede că încă multe tergiversări vor caracteriza această înclinație sovie­tică înspre viața armonioasă a res­tului Europei. Intr'adevăr, ideologia înrădăcina­tă și fixată in ciuda oricăror reali­­­tăți in spiritul si sufletul multor con­ducători ai Rusiei va constitui pri­ma cauză, — puternică de altfel, — spre înlăturarea tendințelor pacini­­ce ale Sovietelor. Așa­dar se crede că rușii se vor mai mistui încă vreme îndelungată în jurul faptului dacă să recunoască ori nu lumea europeană, dacă așa­dar să lege relațiuni serioase cu o ordine socială străină și dușmană lor. Căci evident, intrarea Soviete­lor in legături cu statele din restul Europei va însemna, in primul rând pocăirea unei lumi­­ revoluționare și deci sacrificarea principiilor și ideo­logiei, pentru a cărei afirmare au fost sacrificat, opt ani de frămân­tări, dar și opt ani de distrugere, mi­zerie si răsboi civil. Ori­cum Rusia va sfârși prin a re­cunoaște ordinea europeană. Trece­rea Germaniei in sfera influenței po­litice engleze coincide izolărea brusc a Rusiei de întreaga lume civilizată In al doilea rând ea e silită să ur­meze însuși exemplul Germaniei. De altfel intrarea ei in Liga Națiunilor va fi pregătită tot de Reich. Acestea trebuesc să fie de bună seamă, im­presiile culese de Cicerin din călă­toriile sale recente prin Berlin, Pa­ris și Varșovia, altminteri presa so­vietică nu ar fi avut nici un rosl practic de a discuta, numai de dra­gul discuției, politica externă a Sc­­riptelor CEREȚI NEAMUL ROMANESC LITERAR SUB DIRECȚIA D-LUI N. IORGA PREJUL 3 LEI EXEM­PLARUL Stareț a­ lui Pasici Belgrad. 7 (Rador). — Sănăta­tea primului ministru Pasici s’a ameliorat simțitor. Pasici a putut ori lucra la locuința sa cu mai mulți miniștrii. Viitorul culturii românești Un demn gest studențesc Cu câtă bucurie înregistrăm, în aceste timpuri de febril opor­tunism, gesturi mângâietoare de recunoștință și adevărată dra­goste pentru cultura româneas­că ! Și mai ales când ele vin din partea tineretului universitar, pe care-l tulbură și ademenesc atâ­ția oameni interesați, și de multe ori fără căpătâiu. Unul din aceste gesturi care trezesc încredere și nădejde este acela cuprins în protestul studen­­țimei ieșene de la Facultatea de Litere și Filosofie. Ce înseamnă acest gest și care este, in conse­cință, datoria profesorimei și a o­­ficialității vom încerca să le rele­văm aici, in câteva observații o­­biective și în câteva su­gestii fără pretenții. STAREA PRECARA A STU­­DENȚIMNII Cunoaștem cu toții condițiile anormale în care se desfășură viața noastră universitară. Inte­rese lăturalnice și intervenții în evidentă contradicție cu demnita­tea academică au făcut ca presti­giul îndrumătorilor tinerimei să scadă. Sunt așa de puțini profe­sori universitari cari impun prin știința, obiectivitatea și idealis­mul lor, încât i-ar putea număra pe degete. In special universități­le din Iași și Cernăuți, unde o bu­nă parte din profesori au un con­tact așa de rar cu studenții, de­oarece locuiesc sau mai au și alte ocupații în București. Cât privește studențimea, ea este complect desorientată. Ea nu formează preocuparea conducăto­rilor ei spirituali, cari se mulțu­mesc să-și facă cursurile și să-și vadă de celelalte ocupații și afa­ceri, fără a avea măcar un mo­ment curiozitatea de a cerceta mai de aproape felul de viață al studențimei, condițiile materiale și morale în care sunt nevoiți să învețe studenții, cum sunt orga­nizați, ce dorinii justificate nu­tresc, cu ce­ ar putea fi ajutați spre a-și desăvârși studiile și edu­cația. PROFESORI ȘI STUDENȚI Cine a urmărit în­deaproape manifestările din ultimul timp ale acestui tineret știe că lipsa cea mai dureroasă pe care o re­simt studenții și pe care au ex­primat-o sunt diverse forme este tocmai acest desinteres al profe­­sorimei față de nevoile materiale, intelectuale și morale ale lor. A­­colo unde însă a fost cine să se ocupe, cât de puțin, și de aceste lucruri s'au putut constata rezul­tate din cele mai îmbucurătoare. Cei doritori de a afla aceste în­cercări dătătoare de mari spe­ranțe pot ori­când lua cunoștință de ele punând oarecare bună­voință. In general însă, viața noastră universitară e monotonă și stear­pă, lipsită de idealism și de ini­țiative rodnice, desorientată și ușuratecă. Și atunci când avem fericirea de a semnala câte un gest cuminte și demn, cum este acela al celor ș­ase sute studenți ieșeni avem dreptul și datoria de a cere să se dea tineretului sa­tisfacție deplină. " Dacă socotim nelalocul lor ce­rerile și intervențiile studențești cum sunt acelea privitoare la „numerus clausus“, achitarea lui Morărescu și altele de aceiași na­tură, apoi acele la relative for­marea și pregătirea lor intelec­tuală și morală sunt pe de­plin justicate și de luat în conside­rare. STUDENȚII IEȘENI ȘI PROFE­SORII LOR In speță, ce doresc cei șase sute studenți ai Faculății de litere și filosofie din Iași? In primul rând, protestul lor, adresat atât comisiei de specia­liști menite a recomanda un pro­fesor de psihologie și ETICA la Universitatea din Iași, cât și Mi­nisterului­ de Instrucție, e făcută în termeni cuviincioși și demni, și conține mărturisiri profund mișcătoare și de o valoare etică care nu trebuie să scape nimă­nui. Când se spune: „Cursurile d­­lui prof. C. Fedeleș, ținute într'o atmosferă de înălțare intelectu­ală și morală, au creat iubirea unanimă și admirația noastră“, în afară de aprecierile — demne și ele de luat în atentă considera­re — pe care comisia le va ști însă eșalona și sibili, desigur în mod cu mult mai superior și în comparație cu acelea ce se cuvin tânărului M. Ralea, trebuie să fim bucuroși și mândri că șase sute de studenți ai Facultății de litere și filosofie din Iași fac ast­fel de confesiuni, care dovedesc un spirit nou la tineretul uni­versitar. Respectul și recunoștința, iubi­rea și admirația pe care le arată toată această studențime unui profesor „care timp de 15 ani a contribuit printr'o muncă inten­să de îndrumare a tinerelor ge­nerații“ la buna funcționare a Universității și la pregătirea u­­nui tineret care ne dovedește prin însuși acest gest frumos al său ce aleasă educație a căpătat de la un îndrumător care a știut să-l câștige și să-i insufle atari sentimente nobile și rare. Nu ne îndoim că membrii co­misiei speciale de recomandare, între cari se află un intelectual ca d. C.­­Rădulescu-Motru, vor a­­vea în veder­e dreapta cerere a ti­neretului și va proceda înțelept, recunoscând meritele și munca unui distins profesor și dând sa­tisfacție unei manifestații stu­dențești atât de semnificative și vrednice de laudă. O­­ U­CQURI POLITICE deputat Mirto a dovedit că nici odată nici la noi, nici în vre-o altă țară din lume, un guvern nu a votat mai mult de patru bugete. Liberali noștri sunt mai dibaci. Nu numai că votează cinci bugete, dar le și mănâncă. O violentă revoluție a izbucnit în Turcia. Unii nu vor să scoată fe­sul. Alții înțeleg să-l desf­iințeze. Singu­rul, care se mulțumește cu o soluție intermediară este d. Vintilă Brătia­nu.. D-sa de câțiva ani încoace îl turtește mereu. * U­n confrate din Constanța se în­treabă îngrijorat: Unde e nu­merarul ? Iată o problemă care nu pune pa gânduri pe vestalele din anumite ca­binete de secretari generali și nici pe d. Cointeresescu . Compania. (Continuare în W £­­it­a) Săptămâna teatrală PLET­OASELE de Moliére și CĂSĂTORIA de Ga­­gol la Teatrul Național ANFI SA da Ltori’a AfLicew la Teatrul Regii­a Maiia Legenda spune că la premiera ,,Prețioaselor'’' un spectator ar fi stri­gat: ,,Curaj, Moliére. iată adevărata comedie“. Se prea poate ca pe vemea aceea, piesa cu care Molière debuta la Pa­ris să fi stârnit entuziasmul specta­torilor. Chiar și azi, de altfel, fran­cezii mai gustă ,,Prețioasele", cari sunt reprezentate in cap magistral și cu respectul „tradiției“ la „Comedia Franceză“. De obicei, teatrul fran­cez dă în aceeaș seară ,,Prețioasele" după Femeile savante, fiindcă există o legătură între aceste două perle ale lui Molière. Ce rost, Insă, poate să aibă re­­prezentarea in românește, a unei co­medii de esență eminamente galică, APROAPE INTRADUCTIBILA și Intr'un moment când prima noastră scenă nu dispune de elemente ca­pabile să interpreteze teatrul lui Mo­lière? Trebuie să Înțelegem odată pentru totdeauna că nu suntem obligați să jucăm la teatrul Național tot ce este frumos, tot ce este consacrat din li­teratura universală. La alcătuirea re­pertoriului trebuie să ținem seamă nu numai de valea­­»­i­­­iciară și tea­trală a operelor, dar și de posibilită­țile de adaptare a textului în limba noastră, precum și de elementele ar­tistice de cari dispunem. Un director al teatrului Național îmi spunea că nu admite să-și în­­chpe cariera, fără să fi înscenat Cy­rano de Bergerac și își exprima mi­rarea că predescesorii lui nu făcuseră acest lucru. Ce rușine pentru teatrul nostru Național, să nu reprezinte o piesă ab­solut intraductibilă, și pentru al că­rei rol titluar ne lipsește interpretul­. De aceleași greutăți ca și Cyrano de Bergerac se izbește, la noi, repre­­zintarea „Prețioaselor“ lui Molière. Textul e foarte anevoios adaptabil limbii noastre și, în orice caz, tradu­cerea reprezentată Vineri la teatrul Național nu satisface pe cei mai pu­țin petențioși. Cât despre interpreți, vom spune că cu o floare nu se face primăva­ra, și că nu sunt suficiente finețea și grația d-rei Tanti Bogdan sau in­teligența nuanțării a d-nei Aura Ra­­dovici, pentru ca restul să meargă de la sine. Pentru teatrul lui Molière ne lip­sesc bărbații. E, desigur, regreta­bil, deși prin aceasta nu se scad întru nimic meritele falangei de comediant al primei noastre scene. Dacă la considerațiunile de mai sus adăugăm și pe aceea a priorită­­ții — fiindcă socotim inadmisibil ca teatrul Național să reprezinte din repertoriul molieresc o comedie de un interes secundar cum sunt „Pre­țioasele", înainte de a se fi gândit să însceneze Mizantropul, Amphi­­trion, Școala femeilor, Burghezul gen­tilom — vom înțelege toată greșala ce s-a făcut cu punerea în scenă a ,,Prețioaselor ridicule". * Suntem o țară de maimuțe. Nu facem decât să imităm tot ce răsare aiurea, tot ce este străin de sufletul nostru, de mentalitatea noastră. Nu a rămas curent nou în politică, în literatură, în artă, pe care să nu fi voit să-l adoptăm. Novoc că structu­ra noastră sufletească e destul de sănătoasă pentru a reacționa în­po­triva tuturor insanităților curente­lor noui. Cea mai proapătă maimuțărie a noastră e desigur rusomania tea­trală. Teatrul rusesc ajuns la modă n țările occidentale — (mai peste tot această modă a intrat azi în de­clin) — a trecut firește și în fruntea bucatelor noastre teatralicești. Intr'un moment când literatura dramatică originală își afirmă cu mai multă vigoare voința de a se im­pune, snobii se extaziază de tot ce e aberație, extravaganță sau nebulos din piesele rusești Nu avem totuși a ne teme. Acest teatru maladiv nu ne poate câștiga. Suntem oameni întregi și curentul rusoman din teatru va trece în ziua când snobii noștrii, obosiți de aceste manifestări artistice, vor maimuțări la răsăritul unui alt curent nou. De ce Anfisa și nu Balamucul? Ar fi fost un titlu mult mai potrivit și mai sugestiv pentru drama lui Leo­­nida Andreiev. D-na Lucia Sturza Bulamdra și d. S­torin au putut alege această piesă fiindcă le oferea două „roluri“ de anvergură. Ar fi singura justificare, de altfel, de găsit reprezentării la teatrul „Regina Maria“ a acestei a­­derțiuni, anoste, plină de banalități, când plictisitoare, când revoltătoare­Unde este elementul artistic, unde e profundul omenesc? In Anfisa, Leonida Andreiev aduce cazul izolat al unui avocat Feodor Ivanovici, care Însurat cu Alexandra Pavlovna, cu care are trei copii, în­treține relații de dragoste cu sora ei Anfisa, o ființă plină de mister. Feodor e pe cale să cucerească și pe a treia soră a neveștii lui..., noroc că intervine Anfisa, care din pricina geloziei, fi, otrăvește cu cianură. Anfisa e croită după rețeta tipică a ,,teatrului rusesc“. Căci — să fim înțeleși — există o rețetă, după care se pot seri­, „piese rusești“, așa cum există rețete pentru a scrie o revistă sau a prepara un pandișpan. O serie de descrierați, foarte puțin intere­sanți, mișună (unii fără rost) în cele patru acte, pe colț, din când în când le străbate râsul sarcastic al unei babe, prevestind nenorocirile sau anunțând triumful. Acțiunea e destul de complicată, iar psihologia personagiilor lipsită de unitate. Trecerile de la o stare sufle­tească la alta se succed cu o lipsă de logică surprinzătoare. Dar — cum e vorba de o piesă rusească, toate extra­vaganțele, toate noncensurile, toate aberațiile trebuesc luate... de bune. Cazurile izolate — cum este acela din Anfilax — nu au putut fi nici­odată prilejuri de artă adevărată. &

Next