Neamul Românesc, decembrie 1925 (Anul 20, nr. 269-293)
1925-12-08 / nr. 275
NEAMUL ROMÂNESC Anual XX, No.75 RIrOACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60. Eienililor si Ilii Se spune că la Sibiiu o adunare populară a hotărit front unic pentru apărarea intereselor romanești, în concurența fireasca ce sa deschis cu naționalitățile țerii. Ma bucur. Acum două saptâmîni atrăgeam atenția oamenilor cu înțelegere și simțire asupra enormei greșeli ce sa făcut rupind in bucăți haina politică a muceniciei de multe secole a nației noastre. Chemam la o noua alcătuire unitară, la o refacere a unității de luptă cel puțin atita vreme cât, în domeniul vieții economice, cu rurale și sociale, locul Rominilor nu e pe deplin stabilit și cu totul consolidat. Forțele noastre în Ardeal pot fi numericește mari; în alte privinți aceasta biata omenire, până ieri Ingenunchiata, lipsita de cohestiune, de avere și de o mai înaltă cultură nu represintă elementul predomnitor decit pentru ca la primarii flutura steagul tricolor al României asupra unei miserii de mute feluri, a carii înlăturare nici n'a fost încercată în chip mai senos. Se trezesc, astăzi, cîțiva ? Sa fie un semn pentru cei mulți cari cred în necesitatea urilor politice pe acel pamint ? N. SOHQA In secțiunile Senatului guvernul pare a fi ajuns, după lungi discuțiuni, la o soluțiune de compromis în ceeace privește proclamarea aleșilor. Principiul proporționalii în integritatea lui teoretică a fost definitiv părăsit. Hotărârea guvernului se concretizează în cele trei idei de mai jos corespunzătoare la trei situațiuni, concepute ca posibile, pe care le reproducem identic după cum au fost publicate de oficiosul guvernamental. ..Lista care va obține 60 la sută din numărul total al alegătorilor votanți, este proclamată aleasă, indiferent de numărul voturilor pe care Vau obținut în parte celelalte liste. In cazul când o listă obține numai majoritate relativă sau absolută, atunci una din celelalte liste, care a întrunit cel puțin 25 la sută din numărul alegătorilor votanti, are drept la un reprezentant. Bacă nici una din celelalte liste n’a întrunit 25 la sută din numărul votanților, atunci va fi proclamată aleasă întreaga listă care a obținut majoritate absolută“. In nici una din aceste trei ipoteze nu vedem funcționând proporționala și vre-o posibilitate de reprezentare statornică a minorităților, potrivit și prevederilor constituționale și pactelor solemne pe temeiul cărora s’a făcut întregirea noastră națională. Fără a discuta, pentru un moment, dacă această abatere nu compromite ab initio prestigiul primii legi electorale unitare, ne întrebăm dacă chiar în concepțiunea guvernului proporționala nu s’ar fi putut păstra și asigura ca un principiu legislativ. Căci ce voește în ultimă analiză guvernul? Putința constituirii unor majorități reale și solide, putință întrucâtva împiedicată de funcționarea unei proporționale excesive. Dar la acest rezultat se putea ajunge, dacă el nu se concepe altfel decât prin mecanismul proclamării aleșilor, adaptându-se un corectiv practicat de unele din cantoanele Elvețiene. Sistemul așa zis al quorumului și care constă în a exclude de la participare la proclamarea aleșilor acea listă sau acele liste ce n-au întrunit un minim de voturi. Acest minim ar putea să fie el însuși destul de ridicat, 2,5% sau 30%. Pentru restul listelor concurente repartiția locurilor s’ar putea face tot pe temeiul proporționalității. Pentru ce dintr’u început proclamarea de aleasă pentru totalitatea locurilor a unei liste ce a întrunit 60% ? Și care este consequența principială, vădit fiind că guvernul a aderat la principiul majoritar, când în ipoteza a doua pot fi proclamați aleși chiar candidați ce nu au întrunit nici măcar majoritatea absolută? In adevăr în această ipoteză ne putem găsi în fața următoarei situațiuni: Șase candidați de ales, patru liste în concurs. Prima are 35% din numărul voturilor, a doua 26%, a treia tot atât și a patra 13%. Cea de pe urmă nu e îndreptățită la nici un loc, câte locuri se vor da primei și celorlalte? Care va fi temeiul de dreptate sau de rațiune politică a repartițiilor? Și după această incursiune într’un domeniu megieș proporționalis ce înseamnă acest viraj atât de brusc în meleagul majoritar, proclamânduse în ipoteza treia aleasă în întregime lista ce n’ar fi obținut decât 50% plus unu? Cum s’a mai arătat odată, garantează acest sistem sui generis al guvernului majorități compacte? Socotim că nu, căci nu este exclus ca să fie circumscripțiuni electorale, și nu din cele mai puțin numeroase, în care să se aplice ipoteza de-a treia în favoarea opoziții. Cum iarăși se poate întâmpla ca un număr îndestulător de candidați de-ai ei să pătrundă în parlament prin aplicarea ipotezii de-a doua? Și atunci ne întrebăm la ce bun această întortochiere a principiilor, la ce bun mai ales această nesinceritate și nefățișă aderare la sistemul majoritar, dacă acesta s’ar impune pentru considerațiuni de supremă salvare a intereselor de Stat? Oare prin sistemul preconizat și susținut de guvern, nu se va perfecționa pentru încă îndelungă vreme practica ingerințelor electorale, practică atât de nefastă prestigiului moral al hotărârilor parlamentului? Căci din imediata citire a celor trei prevederi, un singur gând se concretizează de îndată. Făcând presiuni, candidații guvernamentali pot să intre într’una din cele trei categorii și să pătrundă astfel în parlament. D-nul prim-ministru vorbind despre panașaj a atins chestiunea crizii parlamentarismului. Nu crede qare d-sacă la diversele cauze de ordine generală a acestei crize, s’ar mai adăuga una la noi provenind din suspectarea permanentă a modului cum se vor fi făcut alegerile? Și dacă de acord cu d-nul prim-ministru toate străduințele trebuesc depuse în vederea evitării unor forme de guvernământ, inedite și cuprinzătoare de numeroase amenințări, nu este oare cazul ca prin însăși legile ce se elaborează privitoare la instituțiunea de conservat să se caute a se înlătura unele din cauzele ce-i primejduesc existența? * . O porporțională cu temperamentele admise de cantoanele elvețiene, în afară de orișice alte considerațiuni teoretice, ar fi avut în favoarea ei avantajul că era exclusivă a sugestiilor ispititoare ale abuzului de autoritate și tot atât de prielnică ideii scumpe d-lui primministru a consolidării partidelor în genere și asigurătoare a unor majorități care fără a fi opresive ar fi fost totuși destul de compacte. Ne permitem a nădăjdui că-n lumina principiilor se va putea reveni asupra unor dispozițiuni ce-ar înzestra țara cu o lege hibridă și de compromis fără de nici un folos pentru intersele ei supreme. R. PATRULIUS Reforma electorală mains Sit ill! Director nn. iGRGA ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60 Marți, 8 Decembrie 19 25î ANARHIE OFICIALA S'au adus înaintea conducătorilor partidului liberal nenumărate argumente definitive, in cea ce privește actul neconstituțional, al votării celui de al cincilea budget. Nicăeri, în nici o țară din lume, nu există un asemenea precedent. Bineînțeles, în nici o țară unde ce respectă legile, și Constituția, în nici o țară cu regim parlamentar, unde cei chemați să aplice legile, nu au curajul primejdios să dea exemplul anarhiei oficiale. Nici la noi nu se găsește un caz in care un guvern și o Cameră să fi votat CSN și budgete. In expoziție, liberalii proteste stau cândva față de guvernul conservator al lui Maiorescu, împotriva intenției de a se aduce in discuție un proiect identic. Maiorescu a răspuns liniștind temerile constituționale formulate de reprezentanții opoziției liberale. Dar când d. Ionel Brătianu guvernează, respectul legilor, respectul constituției și tradițiilor parlamentare, e socotit ca ceva de prisos. Ucazurile de la Florita, transmise telefonic subalternilor săi, la București, sunt pentru guvern și pentru Cameră litere, de evanghelie. Niciodată nu s-a răsfățat în România veche sau nouă, anarhia oficială mai periculoasă și mai revoltătoare. Meritul acestei grave orientări revine întreg d-lui Ion I. C. Brătianu. jindenwziv SCLAYTC Gerul se așază tot mai statornic, mai usturător si mai tăios. Oamenii, nevoiți să-si câștige existența cu alergătura, fiindcă de sudoarea frunții nu mai poate fi vorba in toiul iernii, se apară. Vestele de lână se interpun Intre cămașa de flanelă și surtuc, paltoanele fac loc blănurilor, căciulile se îndeasă pe ochi și pe urechi, mâinile se afundă adânc in mănuși îmblănite, iar picioarele se încălzesc in disme ori in șoșori bine căptușiți. Totuși. Străzile principale, la ora când gem de lumea care se plimbă, privesc cu surprindere la picioarele femenine cari in ciuda frigului se plimbă golașe și parcă nepăsătoare. De sub blănuri scumpe ies firave picioarele acoperite de ciorapi subțiri de mătase și vârâte in pantofi minusculi și decoltați. Ghicești ușor că sunt înroșite și înțepenite de ger, — fie milă de ele mai mult fie decât stăpânei lor și nu-ți dai seama de unde atâta putere de rezistență in vinele delicate ale sexului slab. Iți dai teama însă că totul e rezultatul unei sclavii care e cu atât mai dureroasă cu cât e voluntară. Moda impune sclavelor ei chinuri pe cari barbarii nu le-au imaginat niciodată pentru sclavii lor. Dar sclavia aceasta a secolului nostru e cu atât mai grea cu cât nimeni nu se răzvrătește impotrivă-i, nici măcar victimele ei. ti Candidații Opoziției Unite la alegerile parțiale de senatori din 17 Decembrie 1925 sunt: j la tail: j for Al. Slătineanu *£ ÎK# | : la Callacra: i > a m C. Angelescu «m>i; i I < ! la Tutova: i ! d i Cezar Parteniu K,t”i! > < ; Semnul pe buletinul de vot: clasa și secera j > ! Societatea firii ti âiiile Politica Rusiei sovietice trece printr-un nou și greu impas. In afară de propriile greutăți, pe care i le creiază in politica sa internă starea precară deslănțuitd de rezultatele gravelor perturbațiuni sociale săvârșite in ultimii opt ani, Rusia are de luptat azi și cu tendința pacinică pe care o manifesta vădit toate popoarele europene. Astfel tractatul de la Locarno și în special ratificarea lui de către toate statele participante și mai cu seamă ratificarea lui de către Germania, au darul de a arăta Rusiei, limpede că politica unei răzvrătiri și revoluții mondiale , cu desăvârșire terminată. Statele apusene au nevoe de liniște, de refacere. In acest sens ele nu pot fi pe placul Sovietelor, căci nu înțeleg a deveni teatrul luptelor sociale provocat de ideologia acestora din urmă. Potrivit acestor împrejurări prestigiul Sovietelor scade, atât în Interiorul imperiului roșu, moscovit, căt și in afara granițelor sale. Revirimentul din politica Germaniei, intrată in orbita înrâuririlor engleze, ruperea deci a Reichului din sfera uneltirilor sovietice și punerea lui pe drumul unui acord internațional in limitele participări lui in Liga Națiunilor, — au darul de-a arăta definitiv Rusiei izolarea in care e sistematic lăsată și din care nu mai putea ieși decât printr- o sățișă pocăire. Evident, această pocăire va avea loc printr'o cât mai accentuată recunoaștere a ei a tuturor drepturilor și ordinilor burgheze — spre deosebire deci de toate principiile, pe care a înțeles să le afirme dictatorial și opuse mentalităței politice europene Interesante insă, că încă de acum au început să fie resimțite în Rusia urmările ratificărei pactului de la Locarno. Intr'adevăr presa sovietică discută eventuala intrare a Rusiei in Liga Națiunilor. Firește Sovietele in izolarea lor, au totuși nevoe de banul și capacitatea de muncă a străiinătății. Au nevoi de capitaluri pentru ca prin cât mai intense investițiuni să-și repoată organiza producția distrusă de șirul interminabilelor naționalizări. Dar au nevoe și de tehnica apusană, pe care numai statele apu Vn deputat a luat într'o zi pe d. Dinu Brătianu, șia dus la ministerul de finanțe, unde a văzut cum joacă vestalele mai mult ori mai puțin voalate, in cabinetul secretarului general. (D. Virgil Madgearu la Cameră), sene ale Europei le-o poate oferi. Iată dar două motive ireductibile pentru cari Sovietele desigur, nu se vor da înlături de-a grăbi nu numai discuția, dar însăși intrarea lor in Societatea Națiunilor. Totuși presa germană, de fapt cea mai bine informată asupra situației politice din imperiul răsăritean, crede că încă multe tergiversări vor caracteriza această înclinație sovietică înspre viața armonioasă a restului Europei. Intr'adevăr, ideologia înrădăcinată și fixată in ciuda oricăror realități in spiritul si sufletul multor conducători ai Rusiei va constitui prima cauză, — puternică de altfel, — spre înlăturarea tendințelor pacinice ale Sovietelor. Așadar se crede că rușii se vor mai mistui încă vreme îndelungată în jurul faptului dacă să recunoască ori nu lumea europeană, dacă așadar să lege relațiuni serioase cu o ordine socială străină și dușmană lor. Căci evident, intrarea Sovietelor in legături cu statele din restul Europei va însemna, in primul rând pocăirea unei lumi revoluționare și deci sacrificarea principiilor și ideologiei, pentru a cărei afirmare au fost sacrificat, opt ani de frământări, dar și opt ani de distrugere, mizerie si răsboi civil. Oricum Rusia va sfârși prin a recunoaște ordinea europeană. Trecerea Germaniei in sfera influenței politice engleze coincide izolărea brusc a Rusiei de întreaga lume civilizată In al doilea rând ea e silită să urmeze însuși exemplul Germaniei. De altfel intrarea ei in Liga Națiunilor va fi pregătită tot de Reich. Acestea trebuesc să fie de bună seamă, impresiile culese de Cicerin din călătoriile sale recente prin Berlin, Paris și Varșovia, altminteri presa sovietică nu ar fi avut nici un rosl practic de a discuta, numai de dragul discuției, politica externă a Scriptelor CEREȚI NEAMUL ROMANESC LITERAR SUB DIRECȚIA D-LUI N. IORGA PREJUL 3 LEI EXEMPLARUL Stareț a lui Pasici Belgrad. 7 (Rador). — Sănătatea primului ministru Pasici s’a ameliorat simțitor. Pasici a putut ori lucra la locuința sa cu mai mulți miniștrii. Viitorul culturii românești Un demn gest studențesc Cu câtă bucurie înregistrăm, în aceste timpuri de febril oportunism, gesturi mângâietoare de recunoștință și adevărată dragoste pentru cultura românească ! Și mai ales când ele vin din partea tineretului universitar, pe care-l tulbură și ademenesc atâția oameni interesați, și de multe ori fără căpătâiu. Unul din aceste gesturi care trezesc încredere și nădejde este acela cuprins în protestul studențimei ieșene de la Facultatea de Litere și Filosofie. Ce înseamnă acest gest și care este, in consecință, datoria profesorimei și a oficialității vom încerca să le relevăm aici, in câteva observații obiective și în câteva sugestii fără pretenții. STAREA PRECARA A STUDENȚIMNII Cunoaștem cu toții condițiile anormale în care se desfășură viața noastră universitară. Interese lăturalnice și intervenții în evidentă contradicție cu demnitatea academică au făcut ca prestigiul îndrumătorilor tinerimei să scadă. Sunt așa de puțini profesori universitari cari impun prin știința, obiectivitatea și idealismul lor, încât i-ar putea număra pe degete. In special universitățile din Iași și Cernăuți, unde o bună parte din profesori au un contact așa de rar cu studenții, deoarece locuiesc sau mai au și alte ocupații în București. Cât privește studențimea, ea este complect desorientată. Ea nu formează preocuparea conducătorilor ei spirituali, cari se mulțumesc să-și facă cursurile și să-și vadă de celelalte ocupații și afaceri, fără a avea măcar un moment curiozitatea de a cerceta mai de aproape felul de viață al studențimei, condițiile materiale și morale în care sunt nevoiți să învețe studenții, cum sunt organizați, ce dorinii justificate nutresc, cu ce ar putea fi ajutați spre a-și desăvârși studiile și educația. PROFESORI ȘI STUDENȚI Cine a urmărit îndeaproape manifestările din ultimul timp ale acestui tineret știe că lipsa cea mai dureroasă pe care o resimt studenții și pe care au exprimat-o sunt diverse forme este tocmai acest desinteres al profesorimei față de nevoile materiale, intelectuale și morale ale lor. Acolo unde însă a fost cine să se ocupe, cât de puțin, și de aceste lucruri s'au putut constata rezultate din cele mai îmbucurătoare. Cei doritori de a afla aceste încercări dătătoare de mari speranțe pot oricând lua cunoștință de ele punând oarecare bunăvoință. In general însă, viața noastră universitară e monotonă și stearpă, lipsită de idealism și de inițiative rodnice, desorientată și ușuratecă. Și atunci când avem fericirea de a semnala câte un gest cuminte și demn, cum este acela al celor șase sute studenți ieșeni avem dreptul și datoria de a cere să se dea tineretului satisfacție deplină. " Dacă socotim nelalocul lor cererile și intervențiile studențești cum sunt acelea privitoare la „numerus clausus“, achitarea lui Morărescu și altele de aceiași natură, apoi acele la relative formarea și pregătirea lor intelectuală și morală sunt pe deplin justicate și de luat în considerare. STUDENȚII IEȘENI ȘI PROFESORII LOR In speță, ce doresc cei șase sute studenți ai Faculății de litere și filosofie din Iași? In primul rând, protestul lor, adresat atât comisiei de specialiști menite a recomanda un profesor de psihologie și ETICA la Universitatea din Iași, cât și Ministerului de Instrucție, e făcută în termeni cuviincioși și demni, și conține mărturisiri profund mișcătoare și de o valoare etică care nu trebuie să scape nimănui. Când se spune: „Cursurile dlui prof. C. Fedeleș, ținute într'o atmosferă de înălțare intelectuală și morală, au creat iubirea unanimă și admirația noastră“, în afară de aprecierile — demne și ele de luat în atentă considerare — pe care comisia le va ști însă eșalona și sibili, desigur în mod cu mult mai superior și în comparație cu acelea ce se cuvin tânărului M. Ralea, trebuie să fim bucuroși și mândri că șase sute de studenți ai Facultății de litere și filosofie din Iași fac astfel de confesiuni, care dovedesc un spirit nou la tineretul universitar. Respectul și recunoștința, iubirea și admirația pe care le arată toată această studențime unui profesor „care timp de 15 ani a contribuit printr'o muncă intensă de îndrumare a tinerelor generații“ la buna funcționare a Universității și la pregătirea unui tineret care ne dovedește prin însuși acest gest frumos al său ce aleasă educație a căpătat de la un îndrumător care a știut să-l câștige și să-i insufle atari sentimente nobile și rare. Nu ne îndoim că membrii comisiei speciale de recomandare, între cari se află un intelectual ca d. C.Rădulescu-Motru, vor avea în vedere dreapta cerere a tineretului și va proceda înțelept, recunoscând meritele și munca unui distins profesor și dând satisfacție unei manifestații studențești atât de semnificative și vrednice de laudă. O UCQURI POLITICE deputat Mirto a dovedit că nici odată nici la noi, nici în vre-o altă țară din lume, un guvern nu a votat mai mult de patru bugete. Liberali noștri sunt mai dibaci. Nu numai că votează cinci bugete, dar le și mănâncă. O violentă revoluție a izbucnit în Turcia. Unii nu vor să scoată fesul. Alții înțeleg să-l desființeze. Singurul, care se mulțumește cu o soluție intermediară este d. Vintilă Brătianu.. D-sa de câțiva ani încoace îl turtește mereu. * Un confrate din Constanța se întreabă îngrijorat: Unde e numerarul ? Iată o problemă care nu pune pa gânduri pe vestalele din anumite cabinete de secretari generali și nici pe d. Cointeresescu . Compania. (Continuare în W £ita) Săptămâna teatrală PLETOASELE de Moliére și CĂSĂTORIA de Gagol la Teatrul Național ANFI SA da Ltori’a AfLicew la Teatrul Regiia Maiia Legenda spune că la premiera ,,Prețioaselor'’' un spectator ar fi strigat: ,,Curaj, Moliére. iată adevărata comedie“. Se prea poate ca pe vemea aceea, piesa cu care Molière debuta la Paris să fi stârnit entuziasmul spectatorilor. Chiar și azi, de altfel, francezii mai gustă ,,Prețioasele", cari sunt reprezentate in cap magistral și cu respectul „tradiției“ la „Comedia Franceză“. De obicei, teatrul francez dă în aceeaș seară ,,Prețioasele" după Femeile savante, fiindcă există o legătură între aceste două perle ale lui Molière. Ce rost, Insă, poate să aibă reprezentarea in românește, a unei comedii de esență eminamente galică, APROAPE INTRADUCTIBILA și Intr'un moment când prima noastră scenă nu dispune de elemente capabile să interpreteze teatrul lui Molière? Trebuie să Înțelegem odată pentru totdeauna că nu suntem obligați să jucăm la teatrul Național tot ce este frumos, tot ce este consacrat din literatura universală. La alcătuirea repertoriului trebuie să ținem seamă nu numai de valea»iiciară și teatrală a operelor, dar și de posibilitățile de adaptare a textului în limba noastră, precum și de elementele artistice de cari dispunem. Un director al teatrului Național îmi spunea că nu admite să-și închpe cariera, fără să fi înscenat Cyrano de Bergerac și își exprima mirarea că predescesorii lui nu făcuseră acest lucru. Ce rușine pentru teatrul nostru Național, să nu reprezinte o piesă absolut intraductibilă, și pentru al cărei rol titluar ne lipsește interpretul. De aceleași greutăți ca și Cyrano de Bergerac se izbește, la noi, reprezintarea „Prețioaselor“ lui Molière. Textul e foarte anevoios adaptabil limbii noastre și, în orice caz, traducerea reprezentată Vineri la teatrul Național nu satisface pe cei mai puțin petențioși. Cât despre interpreți, vom spune că cu o floare nu se face primăvara, și că nu sunt suficiente finețea și grația d-rei Tanti Bogdan sau inteligența nuanțării a d-nei Aura Radovici, pentru ca restul să meargă de la sine. Pentru teatrul lui Molière ne lipsesc bărbații. E, desigur, regretabil, deși prin aceasta nu se scad întru nimic meritele falangei de comediant al primei noastre scene. Dacă la considerațiunile de mai sus adăugăm și pe aceea a priorității — fiindcă socotim inadmisibil ca teatrul Național să reprezinte din repertoriul molieresc o comedie de un interes secundar cum sunt „Prețioasele", înainte de a se fi gândit să însceneze Mizantropul, Amphitrion, Școala femeilor, Burghezul gentilom — vom înțelege toată greșala ce s-a făcut cu punerea în scenă a ,,Prețioaselor ridicule". * Suntem o țară de maimuțe. Nu facem decât să imităm tot ce răsare aiurea, tot ce este străin de sufletul nostru, de mentalitatea noastră. Nu a rămas curent nou în politică, în literatură, în artă, pe care să nu fi voit să-l adoptăm. Novoc că structura noastră sufletească e destul de sănătoasă pentru a reacționa înpotriva tuturor insanităților curentelor noui. Cea mai proapătă maimuțărie a noastră e desigur rusomania teatrală. Teatrul rusesc ajuns la modă n țările occidentale — (mai peste tot această modă a intrat azi în declin) — a trecut firește și în fruntea bucatelor noastre teatralicești. Intr'un moment când literatura dramatică originală își afirmă cu mai multă vigoare voința de a se impune, snobii se extaziază de tot ce e aberație, extravaganță sau nebulos din piesele rusești Nu avem totuși a ne teme. Acest teatru maladiv nu ne poate câștiga. Suntem oameni întregi și curentul rusoman din teatru va trece în ziua când snobii noștrii, obosiți de aceste manifestări artistice, vor maimuțări la răsăritul unui alt curent nou. De ce Anfisa și nu Balamucul? Ar fi fost un titlu mult mai potrivit și mai sugestiv pentru drama lui Leonida Andreiev. D-na Lucia Sturza Bulamdra și d. Storin au putut alege această piesă fiindcă le oferea două „roluri“ de anvergură. Ar fi singura justificare, de altfel, de găsit reprezentării la teatrul „Regina Maria“ a acestei aderțiuni, anoste, plină de banalități, când plictisitoare, când revoltătoareUnde este elementul artistic, unde e profundul omenesc? In Anfisa, Leonida Andreiev aduce cazul izolat al unui avocat Feodor Ivanovici, care Însurat cu Alexandra Pavlovna, cu care are trei copii, întreține relații de dragoste cu sora ei Anfisa, o ființă plină de mister. Feodor e pe cale să cucerească și pe a treia soră a neveștii lui..., noroc că intervine Anfisa, care din pricina geloziei, fi, otrăvește cu cianură. Anfisa e croită după rețeta tipică a ,,teatrului rusesc“. Căci — să fim înțeleși — există o rețetă, după care se pot seri, „piese rusești“, așa cum există rețete pentru a scrie o revistă sau a prepara un pandișpan. O serie de descrierați, foarte puțin interesanți, mișună (unii fără rost) în cele patru acte, pe colț, din când în când le străbate râsul sarcastic al unei babe, prevestind nenorocirile sau anunțând triumful. Acțiunea e destul de complicată, iar psihologia personagiilor lipsită de unitate. Trecerile de la o stare sufletească la alta se succed cu o lipsă de logică surprinzătoare. Dar — cum e vorba de o piesă rusească, toate extravaganțele, toate noncensurile, toate aberațiile trebuesc luate... de bune. Cazurile izolate — cum este acela din Anfilax — nu au putut fi niciodată prilejuri de artă adevărată. &