Neamul Românesc, decembrie 1927 (Anul 22, nr. 191-214)

1927-12-08 / nr. 197

NEAMUL ROMÂNESC DIRECTOR POLITIC N. ÎDRC31*| ______Joi 8 Decembrie 1927_______ ANUL XXII. Mo. 197_______ ABONAMENTE. Pe an 600 Lei; Pe șease luni 300 Leil*“'| REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI. - Bd. ELISABETA No. 9 Telefon: 312/60 DIRECTORI î ( °‘TA 5 CA I N. GEORGESCU Regimul liberal ■III III 11II——M și Frânt« m m—— ■ [UNK]imn In grelele împrejurări prin care — din vina conducătorilor săi — trece partidul liberal, care s’a pus în afară de lege și nu se poate menținea decit împotriva legii fără s’o poată însă domina, el a găsit o mîngîiere în aprecierile făcute de o parte din presa franceză—făcînd prudent asupra celorlalte manifestări europene — nu numai asupra răposatului Ioan Brătianu, dar și asupra partidului însuși și a valorii lui. Să ne oprim puțin asupra motivului acestor aprecieri. Am zis: o parte din presa franceză. Să precisăm: presa din dreapta. Dar cum pare, în momentul când alegerile sunt apropiate și cele două curente ale politicei franceze își stau față în față, cum oare n’ar plînge oamenii din dreapta pe cineva care în cunoscutul interview, declarase că se teme de o biruință a stângii? Alături de această simplă atitudine de partid este însă și un gest francez în prețuirea dispărutului șef al liberalilor romîni. [la un anume moment, generalul Averescu a apărut ca „omul Italiei“. Evident că Ioan Brătianu apărea în opozițiile de atitudini care fac din nenorocire fondul politicei românești, ca „omul Franciei“. Și cum împrejurările de la noi nu sunt cunoscute în amănunte la Paris, iată că apare astăzi acolo îngrijorarea unei schimbări de politică externă la o eventuală schimbare de regim. Nu poate fi vorba de așa ceva. Politica externă a României e fixată prin interesele ca și prin amintirile ei. Dacă în timpul războiului, Ministerul Brătianu avea îndatoriri față de Franța, fără aceste îndatoriri șefii cari contează ai opoziției erau, fiecare la locul lui, cei mai călduroși prieteni ai Franciei, a cărui causă se confunda cu a poporului romînesc. Ai Franciei și ai aliaților ei între cari pe aceiași linie latină era și Italia. Și, dacă pentru liberali prietenia față de Franța a putut fi un punct de vedere de partid, pentru opoziția de azi, representanta straielor adînci ale națiunii, ea este un instinct național. RO. GORGП Ce nu se poate avem tendința să imităm,după străinătate, până și atitudinile politice și raporturile dintre partide, uitând că în ce privește politica — mai ales în această materie — ne aflăm într’o situație excepțională, unică în acea considerabilă parte din lume, unde legalismul constitue azi forța de bază a funcționării mecanismului statelor. După ce am întrebuințat cuvântul de dictatură aplicându-i guvernării arbitrare a fostului președinție de consiliu — ca să ne credem imitatori ai politicii italiene — am încetățenit apoi cuvântul de „uniune sacră“ ca să desemnăm o eventuală situație, cu totul alta decât conjunctura politică ce a determinat în Franța acel bloc de conștiințe și energii căruia i s'a dat numele de mai sus. O ..uniune sacră“, sau cum vreți să spuneți unei federațiuni de grupări sau valori politice având un obiectiv unic, bine precizat, presupune pentru o țară — așa cum a fost situația în Franța mai anii trecuți — o primejdie din afară care, fără a fi determinată de nici o acțiune internă, amenință statul în ceea ce înțeleg cu toții, oameni și partide, să apere in siguranța și existența lui. In politica românească nu cunoaștem până azi — și am trecut prin momente cu mult mai grele decât cele actuale — constituirea unor astfel de uniuni. Ele nu s’au putut constitui, în primul rând, din cauza unei imposibilități de ordin moral : cei chemați să îndeplinească o astfel de mobilizare in serviciul intereselor țării, nu puteau aduce un aport egal din punct de vedere moral intr’o asemenea acțiune. In Franța s'a putut constitui un asemenea formidabil instrument de conducere a țării pntru că — precum a spus-o așa de lapidar d. profesor N. Iorga — pentru că este o țară formată și consolidată, plină de o admirabilă viață sufletească. Pentru că acolo era vorba de o singură problemă, aceea financiară și de un singur remediu, al economiilor. Și pentru că acolo legalismul stă la baza tuturor organizațiunilor politice cari pretind să iea parte la viața publică. Dar la noi, cari avem de refăcut totul, cari avem de creat, de la temelie, o morală nouă pe care s'o impunem generațiilor viitoare, și cari avem de întronat o legalitate a cărei stricteță n’am cunoscut-o aproape niciodată ? In Franța, cu toate deosebirile de păreri din sânul păunei conducătoare, nici un partid n’a acționat astfel încât să determine o primejdie pentru existenta marei noastre Aliate și toată situația grea în care s’a aflat atunci când s’a constituit „uniunea sacră“ se datora unei campanii înverșunate și metodice a inamicilor ei din afară pentru prăbușirea sistemului ei financiar, zdruncinat în timpul războiului și nerefăcut prin tratatele de pace din cauza mărei ei generozități. Era vorba de refăcut o situație financiară, la a cărei înrăutățire nu contribuise în niciun fel partidele politice, la fel de curate atunci când și-au dat mâna in vederea unicului scop. La noi, dificultățile ci primejdia pornește dinăuntru, iar o eventuală amenințare din afară ar avea drept cauză greșelile interne. Ceea ce nu e tot una. Greșeli s’au făcut și toată lumea cunoaște pe autori : acei cari au guvernat aproape neîntrerupt de la război încoace. Printr’o politică financiară nepotrivită am pierdut creditul străinătății, iar prin metodele politice ale unui arbitraj inutil și nedrept, prin menținerea în permanență a unor stări excepționale am ridicat în juru-ne suspiciunile întregei Europe care privește îngrijorată o țară in care în adevăr nemulțumirile clocotesc. Un partid politc poartă vina acestei stări de lucruri. In asemenea condițiuni, cum se poate închipui o colaborare și cu acest partid ? E admisibilă o uniune în care unul să aducă numai păcatele și altul numai sacrificiile ? Să gireze și să plătească acesta din urmă, greșelile celui dintâi ? Când aporturile nu sunt egale, o asemenea uniune — contrar aceleia de la care s’a voit a se lua pildă ■ ar însemna un oficiu de penitență, înlesnit pentru unii, cu totul nemeritat pentru alții Iată dar de ce nu se poate o uniune de guvern în care totul ar fi de făcut și în care nici un punct comun nu leagă mentalități și concepții deosebite. Abonamentul la Ziarut Neamul Românesc 660 Lei aftual 360 Lei sunt Instituții ți Autorități 700 Lei in străinătate prețul dublu Acțiunea Partidului Național Cuvântarea c u uui profesor G. Tașcă la întrunirea Partidului Națü'gonal Țărănesc In numele Partidului National, de sub președinția d-lui profesor N. Iorga, a fost delegat să ia cuvântul d. profesor G. Tașcă, la întrunirea național-țărănistă, ținută Duminica trecută. Redăm în cele ce urmează, cuvântarea d-lui G. Tașcă: Vă spunea d. Mihalache, în foarte frumosul d-sale discurs, că nu e posibilă colaborarea cu partidul liberal. Dovadă că partidul național-țărănist nu este, în principiu, împotriva oricărei colaborări, chiar atunci când interesele țărei ar cere-o, — este că acest partid a făcut, foarte repede, într-un minut, colaborarea cu partidul național al d-lui Iorga. Și a făcut-o pentru că era nevoie de unirea tuturor forțelor democratice, pentru stăvilirea actelor ilegale și arbitrare ale guvernului. . Ați văzut însă, că acum în urmă, guvernul liberal a adoptat o nouă tactică, aceea a înțelegerea opoziției cu guvernul. Propunerea de înțelegere a fost respinsă de opoziție. In presa partidului de la guvern, ca și în discursurile miniștrilor, în ședința de poimâine a Camerei, veți citi și veți auzi aceeași încriminare adusă partidelor de opoziție : „După abia 4 luni de guvernare, un partid puternic, cu adânci rădăcini în țară, un partid care în vremurile cele mai grele prin cari a trecut țara, i-a adus servicii mari, un partid puternic, sprijinit de un parlament omogen, un partid, în fine, în plină desfășurare a programului său de refacere a țărei, a propus totuși partidului național-țărănesc o colaborare de guvern, oferindu-i jumătate din locurile din guvern și aproape jumătatea locurilor din parlament. Partidul liberal, în interesul țarei, făcea o jertfă a intereselor de partid. Totuși, partidele de opoziție, conduse mai mult de ambiții fără limită, decât de interesele țării, au respins oferta. „Opinia publică va vesteji cu strășnicie pe aceia cari au pus ambițiile lor mai presus de interesele țărei". Aceasta va fi imputarea ce ni se va face cu siguranță, și cu toate acestea, vedeți deja de pe acum, o constatați din însuflețirea ce domnește la această adunare și la celelalte, din tonul întregei prese, din tot ce se petrece în această țară, că opinia publică este de partea opoziției. Țara aprobă refuzul ofertei Care este cauza entuziasmului ce s’a produs în țară, când s’a aflat de respingerea ofertei liberale ? Cauza este că țara întreagă a simțit, a priceput mai bine decât conducerea liberală, că dreptatea este cu noi și țara a simțit mai bine decât guvernul, că interesele superioare ale țărei, ar fi deservite prin o atare colaborare. In adevăr, întreaga țară, cunoaște, pentru că o suportă, reaua stare economică și financiară în care ne sbatem, agricultura în ruină, comerțul în fament, industria în lichidare , iar camătă ne sugrumă. De 10 ani, de la 1918, partidul liberal, aproape fără întrerupere la guvern, face aplicarea unui program economic și financiar, care ne-a adus aici Noi avem un alt program economic și financiar, cu desăvârșire deosebit de acel liberal. Noi credem că aplicarea programului nostru ar aduce o mare îmbunatățire a stărei de lucruri; că stăruind in aplicarea lui, am putea să redăm prosperitatea acestei țări Colaborarea pentru refacere Dacă e vorba de colaborare, atunci să colaborăm pentru aplicarea politicei noastre financiare și economice. Trebuie schimbat din temelie întreg sistemul. In acest scop, avem nevoie de un parlament care să ne sprijine. Guvernul însă vrea continuarea sistemului pe care îl experimentează deja de 10 ani și care a dat rezultate atât de proaste. Ei ne cer nouă sprijinul, pentru perpetuarea răului. Sistemul lor a dat faliment și ne cer nouă să infuzăm sânge proaspăt, unui cadavru. Iată pentru ce colaborarea este cu neputință. Dar mai este încă un motiv de cea mai mare importanță. Noi nu înțelegem să impunem țărei sistemul nostru financiar și economic. Noi înțelegem să-l supunem corpului electoral și numai dacă el il aprobă, numai atunci să-l aplicăm, înțelegem ca și în politica financiară și economică, ca și în cea externă, să realizăm. Cim spune foarte bine șeful partidului național-țărănesc, „solidaritatea și responsabilitatea masselor la opera de guvernare și la viața de Stat“. Cu alte cuvinte, noi vrem să facem din sufragiul universal, o realitate. Un »»N în necunoscuți La această cerință a noastră, liberalii răspund că nu este acum momentul experimentărei unei reforme care a fost dată numai de formă și pentru ochii lumei. Ei pretind că alegerile libere ar fi Tin aalt în necunoscut. Atunci însă, când noi susținem că votul universal trebuie să fie o ’ealitate, noi nu ne întemeiem numai pe cunoștința profundă a acestor masse, pe admirabilul lor bun simț și pe neîntrecuta lor cumințenie, — noi ne întemeiem și pe mărturia unui om politic, cu( Citiți continuare în pag. II-a). Unite stă sacrificiul... Oficiosul guvernului ne informează, cu privire la concepția partidelor de opoziție, că „țara deplânge această mentalitate egoistă". Și prin urmare, aceeași țară aplaudă și se bucură la gândul sacrificiului pe care îl face partidul liberal, stând de atâta amar de vreme, împotriva sentimentului unanim, la locul de conducere... D. Vintilă Brătianu înainte ! Oprit de un popas tragic, guvernul liberal pornește mai departe... Așa cel puțin, binevoiește să anunțe... înainte, înainte!! Dacă s’ar judeca după entuziasmul partizanilor,— groaza de opoziție dă forțe nebănuite bugetivorului de profesie, — țara ar putea trage o concluzie stranie: că acum, guvernul e mai puternic, mai otărît chiar, decât sub conducerea celui plecat pentru totdeauna. E în acest falsificat entuziasm guvernamental, în această crispare de putere, și de buget, ceva care mâhnește. Sensibilitatea atâtora cari au regretat sincer și adânc, moartea lui Ion I. C. Brătianu, are motive să se simtă ofensată. Odată cu închiderea criptei de la Florica, s-a încheiat de drept cu un sistem fertil în greșeli, și productiv în primejdii. Dar a plecat definitiv și un om de autoritate, de concepții, de conducere. Un personaj căruia soarta i-a dat rostul, și mai ales puterile să conducă. Țara i-a cucerit toată iubirea lui imensă, și instinctivă, — pentru ca el să nu mai poată distribui decât ură... Dar era El... Acum, în zbuciumul guvernamental, lipsește autoritatea, forța și credința. Când a căzut comandantul, rostul bastioanelor se reduce la zero. Și al locotenenților, la un provizorat penibil, până în ziua apropiată și fatală a capitulărei. Capitularea e inevitabilă. E a unui sistem care se încheie, fiindcă nici o dată forța n’a putut silui la înfinit voința unui popor liber, și dreptul la viață al unor cetățeni conștienți. Cu atât mai bine, dacă vor înțelege datoria lor, cei cari conduc provizoratul actual, pe care nu-l poate prelungi nici lovituri de bursă, nici un excesiv afișaj al unei atotputernicii, din care n’a rămas decât umbra... înainte ? Sună ca în clopote sparte, vijeliosul și golul semnal. Iar în tabăra unde până maiera, stăpânea încrederea, astăzi își întinde faldurile negre, șî muta el atotputernicie, ÎNGRIJORAREA... Țara privește îngândurata... Tiraniile domină. Simulacrele lor, Indignează. — .. — Situația politică internă din Iugoslavia Scupștina iugoslavă, care a fost închisă pentru câteva zile, se va întruni pentru o scurtă ședință, înaintea sărbătorilor de Crăciun. In acest timp lucrează comisiunile parlamentare, cari pregătesc proectele de lege pentru ședința apropiată. Cel mai important din aceste proecte este legea reducerii numărului ministerelor de la 17 la 11. Ar rămânea numai ministerul de justiție, de finanțe, de interne, de război și marină, de agricultură, de transport, poștelor și telegrafelor, de externe, politică socială, de comerț și instrucțiune publică. Proectul prevede desființarea ministerului reformei agrare, care va fi contopit cu ministerul agriculturei, a ministerului sănătății, care va trece la resortul politicei sociale, a ministerului de silvicultură, care va trece la ministerul instrucțiunii publice, și a ministerului pentru unificarea legislativă, care va trece la ministerul de justiție. Desființarea acestor ministere trebue să fie realizată până la sfârșitul anului 1928 SUBSECRETARIATUL DE STAT Proectul prevede crearea funcțiunii subsecretariatului de stat. El se întâlnește insă cu o violentă critică din partea opoziției care nu admite în special instituțiile „luxoase“ ale subsecretariatelor de stat. In cercurile politice se vorbește de o schimbare a programului lucrărilor Skupstinei încă înainte de începerea desbaterilor asupra bugetului. Opoziția amenință că în acest caz va face violente obstrucții. In cercurile parlamentare se afirmă că ministru de externe Marinkovici pregătește un proect pentru crearea unei comisiuni parlamentare, pentru afacerile externe după modelul din alte țări. Ministrul Marinkovici a avut această idee încă pe timpul când a fost în opoziție. Pentru realizarea proectului său s-a declarat și șeful democraților independenți, Pribicevici. O NOUA APROPIERE POLITICA O mare senzație a născut în cercurile politice zilele acestea știrea despre apropierea dintre radicali și radiciști. Se știe că încă înaintea alegerilor Rădici a declarat că în curând va intra în guvern. Lucrul însă nu s’a petrecut, iar Rădici s’a văzut nevoit să caute alte combinații, astfel că s’a ajuns la împăcarea între el și Pribicevici și la crearea coaliției agraro-democratice. Rădici a numit-o „uvertură“ și a observat că opera abia va veni. Avându-se în vedere politica nestabilă a lui Rădici, mulți au fost de părere că într’o bună zi Rădici se va despărți de Pribicevici și se va apropia de radicali. In ultimul număr din ziarul său „Narodni Val", Rădici a declarat că 50 de radicali sunt dispuși să formeze o coaliție cu agrarienii croați și cu democrații lui Pribicevici. încercările pentru unificarea legislativă austro-germană Viena. Știrile din Berlin asupra posibilității efectuării unor noui alegeri în Germania în primăvara anului viitor, au neliniștit cercurile Anschlussului din Viena, deoarece ele consideră drept exclus, ca până în acel timp să se poată rezolvi proectul codului penal comun, care trebue să fie primul pas spre o unificare legislativă austro-germană. După cum se socoate aci în genere, alegerile din Germania vor aduce o însemnată deplasare spre stânga, astfel că deosebirea de vederi în ambele parlamente în chestiunea codului penal, se va accentua într-o măsură și mai mare. Brîeseschis. Italiei D. Măcel Chaminade a publicat în ziarul francez „L’Avenir“ o serie de foarte interesante observațiini asupra Italiei, pe care socotim că e bine să le supunem reflexiunei cititorilor noștri. Autorul notează progresele realizate în domeniul administrativ, atât din punctul de vedere al zelului și disciplinei funcționarilor, cât și aceluia al rezultatelor. Apoi trece la partea cea mai contestată a operei lui Mussolini, politica financiară. De trei ani de zile cei mai eminenți specialiști europeni repetă că programul financiar al lui Mussolini, este sortit catastrofei. Acest program — spune d. Chaminade — este cu totul diferit de al Franței. ..ln Franța spunem: „să salvăm finanțele și să nu facem politică“. ..Prin politică restaurez finanțele“ răspunde Mussolini. „Parisul psalmodiază. Să venerăm cauzele nenorocirilor noastre, dar să ne ferim de efecte. Și Roma scandează: Să suprimăm cauzele, pentru a suprma efectele. Regimul nostru devorează capitalul națiune și se glorifică de a echilibra bugetul mărind regulat, în fiecare an cheltuelile cu câteva miliarde. Statul italian reconstitue bogăția publică și se laudă că și micșorează proprile sale resurse”. Respingând „șarlatanismul ideologic al demagogiei“ Mussolini vizează stimularea până la extrem a tuturor puterilor de producțiunie. Intr’o formulă cuprinzătoare care are claritatea și lucirea unei medalii romane, Mussolini a definit această activitate: „a înlocuit proconsulate fiscului cu proconsulatul muncei“Și iată ce a făcut: Din zece impozite directe, care existau au rămas patru. Când un parinte moare, copii primesc averea intactă, fără taxe. A suprimat impozitul pe dividente și dobânzi, pe obligațiuni, pe constructiuni etc. Această legislație încurajează spiritul de întreprindere și de economie, înlesnește ascensiunea la proprietate, favorizează inițiativele industriale și comerciale. Astfel efectele sale sunt considerabile și astfel se explică între altele, desvoltarea intensivă a construcțiilor și investițiilor rurale, ca și exteaordinara impulsiune dată industriei construcțiilor urbane. „In Franța, zice autorul articolului, nu se mai construește și în curând nu se vor mai repara locuințele“. Mussolini a angajat bătălia grâului și a câștigat-o. Suprafețele insămânțate se întind, producția la hectar a crescut. 700.000 de hectare, ruinate de malarie, au fost redate culturel; 900.000 hectare sunt în curs de ameliorare. Statul a cheltuit sub regimul fascist 800 milioane lire, numai în acest scop. Echiparea hidroelectrică a Italiei face progrese, electrificarea căilor ferate avansează cu o viteză stupefiantă. Rezultat: în 18 luni Italia a economisit 10 milioane de tone de cărbuni. Italia posedă astăzi a treia marina de comerț din lume, ea ocupă al doilea rang mondial pentru contrictuile navale și primul rang mondial pentru consrucția vaselor cu vapori. Statul consacrat 700 milioane lire pentru a încuraja industriile navale și deja venitul acestora a crescut cu un miliard lire. Cheltuielă productiv» deci îmbogățire a țărei. In patru ani s’au terminat lucrări publice în valoare de 8 miliarde u«și imense lucrări de irigație sunt :« „Dintr’un pământ nu prea tortut ”, acela al Sardiniei — scrie d. Uimu (Continuare în pagina Il-al.