Neamul Românesc, noiembrie 1931 (Anul 26, nr. 246-270)

1931-11-26 / nr. 267

Anul XXVI. — No. 267 "Redacția și administrația I I Joi 26 «Noembrie 1931. . .*_____ S­­ M. TARGA I Strada BREZOIANU No. 25. (etaj) ! 3 LEI | mumm, ^ s. Georoescu I Telefon 312|60 | | " In străinătate: Pa an an, POP­Uț; Fe șase»«ah POLITICĂ FĂȚIȘĂ >$ Atîta vreme s'a crezut că înțelepciunea politică stă în a îm­brobodi lucrurile ori în a te feri, laș, de­numirea lor așa cum le chiamă. In felul acesta cel mai m­are mincinos și cel mai perfect ipo­crit era cel mai mare bărbat de Stat. Aceasta putea merge cît timp mijloacele de control erau in­suficiente. In acea penumbră se puteau perinda toate înșelările și se puteau tîrî toate nesinceritățile. Astăzi însă ce nu se știe ? Și anume îndată ce lucrul s'a pe­trecut. Verificările se pot face instantaneu. Iar față de măreția problemelor care se ridică dibăciile cad în ridicul. E ca și cum ai ținea două degete în fața răsăritului soa­relui ori ai întinde o pînză de păianjen peste o prăpastie. O robustă sinceritate, o onestitate masivă, o recunoaștere imediată a unor greșeli inerente oricării administrații — căci și vremea geniilor infailibile a trecut —, iată ce poartă data de 1931. Restul — fantome de trecut ! Sau, mai bine, copii purtînd pe cap un dovleac gol cu o lumînărică într'însul;.. Impresiuni de la a doua conferință Balcanică da Ecto g. V. Soscc Reprezentant neoficial al Senatu­lui la a doua conferința balcanică Este indiscutabil că pentru ța­ra noastră, asigurarea păcii în Balcani constitue o condițiune esențială a propriei sale securi­tăți. Atât intervențiunea României în 1913 în războiul Balcanic cât și evenimentele destul de cunos­cute cari au avut o înrâurire di­rectă asupra desfășurării răz­boiului mondial, ne fac dovada evidentă că țara noastră nu tre­­bue și nu poate să se desintere­­sez­e de problema păcii balcanice. In consecință, România nu putea lipsi de la Conferința de la Istam­bul și aceasta cu atât mai mult cu cât astăzi națiunile care au participat prin reprezentanții săi neoficiali la a doua Conferință Balcanică,­­ sunt involuntar le­gate între ele printr-o puternică solidaritate de interese. Această conferință prezintă pentru noi un deosebit interes atât în domeniul pregătirii tere­nului unei cooperări intelectuale cât șî~'economic.' Și tot atât de mare importanță prezintă pentru noi cunoașterea mai de aproape a tinerei republice Turcă cu ca­e avem tot interesul să întărim cât mai mult legăturile de amiciție. In ce privește cooperarea inte­lectuală, România era cu atât mai indicată să participe la aceasta Conferință, deoarece cu drept cuvânt se recunoaște unui mare român, profesorul Nicolae Iorga, titlul de precursor al cooperărei intelectuale a popoarelor din Sud-Estul Europei, prin crearea la București, cu mulți ani în ur­mă a Institutului de Studii Sud- Est European. Alegând pe profesorul Nicolae Iorga ca președinte de onoare a celei de a 2-a Conferințe Balca­nice, reprezentanții celor ș­ase tari ce au participat la această Conferință, au înțeles astfel să aducă omagiul lor, nu numai Primului Ministru al României, dar și marelui cugetător care prin înfăptuirile sale, a arătat a­­devărata cale pe care trebue să o urmăm spre a pregăti terenul unei înțelegeri a țărilor, din Sud-Estul Europei. Din punct de vedere economic, este de asemeni locul să arătăm că toate țările ce au participat la Conferința de la Istambul, au bogățiile lor bine definite cari formează o unitate economică. Ac­este tari au tot ce le trebuie s­ i asigura o propășire economică din cele mai temeini­ce. Materii prime, debușeri, mână de lucru, pământ fertil, mine, etc.... Rezultă de aci ca prinitre coo­perare în domeniul economic, bine orânduită, aceste țări ar re­simți mult mai puțin consecin­­­țele­ dureroase ale crizei economi­ce mondiale. Crearea unei cooperări, sub forma unei vaste pieți Sud-Est Europene, constituie de altmin­­teri scopul final al rezoluțiunilor votate în materie economică la a 2-a Conferință Balcanică. Dacă în domeniul economic, țările Sud-Est Europene sunt le­gate prin multiple interese co­me care vor ușura realizarea unei înțelegeri, cu mult mai com­plicată apare problema unei în­țelegeri politice. Două mari chestiuni , aceea a regimului minorităților și a altor cauze care se opun destinderii morale între țările din Sud-Estul­­ Europei și aceea a revizuirii tra­tatelor,­­ făceau ca întreaga a­­tențiune a membrilor Conferin­ței să se îndrepte spre lucrările Comisiunei pentru înțelegerea politică. De factul și autoritatea perso­nală a aceluia care trebuia să fie chemat ca să conducă desbaterile acestei Comisiuni depindea soar­ta întregei Conferințe. Nu atât grija de a nu se putea ajunge în sânul unei Conferințe neoficiale la rezultate palpa­bile din punct de vedere politic, cât mai ales teama că ridicându­­se unele chestiuni delicate, anu­mite delegațiuni să nu aibă ieșiri cari să ducă la zădărnicirea Con­ferinței, — a impus Consiliului Balcanic, ca în preziua Conferin­ței să încredințeze distinsului nostru compatriot de profesor V. V. Pella, președinția Comisiunei politice. In această privință, c­­a interesant de arătat că inițiati­va propunerii adoptată în unani­mitate de Consiliu, a fost luată de delegațiile Bulgariei și Iugo­slaviei, adică de delegațiile a două țări care se găseau despăr­țite, asupra multor probleme de ordin politic, prin cele mai grave divergențe. Această alegere apă­rea și ca un omagiu, pe care în­tregul Consiliu înțelegea să-l a­­ducă președintelui supleant al delegației române care anul tre­cut, la prima Conferință Balca­nică de la Atena, prezidase a­­ceiași comisiune și isbutise să înlăture toate dificultățile care-i stânjenea lucrările. Cu această ocazie, ne-a fost dat sa vedem cât de mult câștigă o țară, atunci când ln adunările in­­ternaționa­le, poate fi reprezen­tată prin oameni, care să aibă însușiri de fini negociatori în domeniul diplomatic, relațiuni personale, talent în expunere și mai presus de toate, autoritatea pe care le-o dă lucrări științifice de mare valoare în propria lor specialitate. (Continuare în pag. II-a) ------------xox----------­ Soluția... ...conflictului din sânul parti­dului național-țărănesc ivit în jurul conducerii organizațiilor provinciale a fost găsită într’o nouă ierarhie de partid.. Se vor crea două „forțe” dis­tincte : forțele electorale” și forțele de „guvernare”. Acestea din urmă se vor retrage de la șe­fia organizațiilor constituind un fel de stat major politic. Ideea e bună, — în opoziție. Dar ce te faci la putere ? Nu se creează un antagonism ireconci­liabil între cele dou­ă ierarhii a­­tunci când va fi — dacă va mai fi vre­odată — împărțirea frip­turii ? *■ Pe urmele Intransigenței calculate De unde nu ne așteptam, întâlnim adversari. Fronturi li­niștite până ari, au deschis fo­curi repezi, tetă-ne singuri, fără asentimente îndoelnice, fără concursuri aleatorii. Liberalii d-lui I. G. Duca, au sărit din tranșee. D. Tătărăscu ne combate. Pe larga perspec­tivă, auzim scurte ordine de o­­fensivă, — deocamdată redusă la scăpărări de teorie. O politică de spaimă, sau al­ta, de iluzionism, — le socotim deopotrivă de periculoase. De aceia, preferim atitudini clare, și, e dreptul nostru să tragem încheerile obligatorii. Pentru că, în definitiv, sun­tem pe punctul să comitem două păcate: Budgetul Sacrifi­ciilor; Ușurarea datoriilor agri­­c­ul­turei. * Să începem cu budgetul Marei Ispășiri. N­ aducem noi, — pe când autorii imensului a­­bis budgetar varsează pe aria sălbăteciei noastre proverbia­le... A cărui povară o poartă Țara, pe când cluburile sunt în beznă, iar partenerii la prome­nadă. Budgetul, pregătit, ca nici o dată până aeoi, —­ cu o lună ju­mătate înainte de începerea exercițiului respectiv. Feno­men unic, în analele finanțelor noastre publice. Eveniment izo­lat, și concludent, pentru primii amorezi, ai atâtor variante po­litice. Nopți albe, ultimele, totdea­una ultimele, ale unui Decem­brie în expirare. Vrafuri de broșuri­, multicolore la coperte, de o inepuizabilă uniformitate în interior. Zeci de miliarde a­­probate la cheltueli, cu ovații, de majorități nevinovate, și a­tot neștiutoare. Demagogia nu iartă inova­ția. Dezarmată în incintă, a co­­botrît în stradă. Pe când Junii preoți ai cluburilor, surâd feri­ciți de sfâșietoarele dureri co­mune.* In Joc e soarta plugăriei. Demnitatea autoritaței. Res­pectul hotărîrilorr solemne ale Justiției. Liniștea și ordinea publică, sunt în Joc. Un pact de largă înțelegere socială, esențial și inevitabil, îl depunem. Constitue rațiunea ceasurilor solemne, pivotul re­zistenței naționale. Fronturile până eri prietene, în nici un caz ostile, se mișcă. Dogmele sterpe, râvnesc să o­­prească opera vastă. Nervozitatea principială, pa­rodiază Uraganul... bîtâimlător, noi prezentăm bucuroși, — celor cu memoria lor scurtă, din interes sau din întâmplare, — vesta frescă a operelor de partid... Evocările tristului trecut, sunt pline de învățăminte. Vor be­neficia de ele, — în timp util, — intransigenții ? Să încercăm minunea. * Comand­­orturi­le d­eb­ilitate, uită moratoriul extern, extern și scandalos? Dar regimurile concordata­e și primele date si­arhiei legale ? Dar încălcă­rile flagrante, de drepturi, a* fesi salocrea lipsă de respect a angajamentelor Șistului ? Le­giuitorul era atunci un jon­gleur­el averilor, un scamator al sfintelor convenții], un politi­cian. Plouau torențial legile care au ruinat creditul Statului afară, și înăuntru. Pălmuiau toate o­­brajii Țărei, și demnitatea noa­stră. Se înșiruiau obsedante, afa­cerile aranjate în legi, expe­dițiile de salvare familiară. Proecte nebunești, scăpau grajduri de curse ruinate și fai­moase. Cu gesturi obraznice, se sco­teau din ruină și se zvârleau in fabulos, clanuri de partid. Cu un vot zmuls în ore în care operează răufăcătorii, re­­deveneau oameni cu avere și cu credit, cheflii de pomină, cu reputație cel puțin europea­nă.» v In acei ani de veritabilă ru­șine națională, —‘ impresionanți ca număr, — unde se găseau oare intransigenții Dreptului i­­muabil ? Pe ce meleaguri de povești arabe, na­vig­au sumbrii procu­rori ai intengibilităței cămătă­riei ? Vagabondau desigur, pe coaste aurite și ajurate, în cal­dă legănare de an­zee, sacer­doți­ convențiilor sacrosancte, și bilaterale ! Azi ne cunoaștem adver­sarii. Pe deasupra intrinei și am­­bigilor, vagul și ne­seriozitatea de ori­unde, noi vom vota marea legiuire a Plu­­gări­ei. Ea nu este operă de club, ci esențialul mijloc de existență al României. Ea constitue unul din rostu­rile și mândria guvamărei noa­stre. ­ Ziarul „Oeuvre" din 11 Noem­­brie publică următorul articol: D. Nicolae Iorga. Președintele Consiliului de miniștri al Româ­niei a întrunit ori după amiază pe ziariști într’unul din saloa­nele hotelului în care locuește la Paris. Le-a remis un comunicat ale cărei concluzii le redăm mai jos și s’a întreținut cu ei despre unele probleme în fața cărora se­­ găsește România_________________ D­i Iorga a subliniat mai în­tâi că guvernul român este de esență pur parlamentară, cu toate cele ce s’au spus cu ocazia formațiunii ministerului său care datează, precum ne amin­tim, din Aprilie trecut. * Ministrul Instrucțiunii publice în cabinetul­­ pe care îl prezi­dează, d-1 Iorga a insistat, bine înțeles asupra chestiunei școlare în România Universitatea noastră, a de­ci er­at d­-sa, este absolut liberă. Profesorii își exercită profesi­unea fără nici o constrângere. In ceia ce privește școlile secundare, am introdus învățăm­Mântul ma­nual. Un sav­ut trebue să fie, dacă c­reau­ ștanțele o cer, tâm­plar sau croitor. „ROMANIA IȘI VA PLAȚI TOATE DATORIILE” „Totuși cu toate reformele pe care le-am făcut, am reușit să micșorăm de o treime bugetul Instrucțiunei publice, suprimând un oarecare număr de școli inu­tile. Această reducere a bugetului școlar, n’a făcut decât să urmeze reducerea bugetului militar care a fost micșorat la jumătate. Grație acestei politici de econo­mie, România își va plăti toate datoriile. Țin să declar: am pre­fera să înfometăm pe funcționa­rii noștri și să ruinăm Instituțiile noastre decât să nu plătim. In fiecare an jumătate din re­țetele noastre este vărsată ban­cherilor. Nu voim să împrumu­tăm și nici n’am venit la Paris pentru acest lucru. Nici n'am venit pentru a pre­zenta o cerere comercială oare­care. Desigur, perioada pe care o sb­abatem este gravă. Dar putem oare să ne gândim o secundă că o țară ca a noastră, care a dat de atâtea rari probă de vitalitatea și de energia sa, să fie amenin­țată de ruina pentru că Statele Unite și Canada au expediat nițel cam mult grâu în Europa?” PERICOLUL SOVIETIC D-1 Iorga a terminat prin ur­mătoarea declarație: „Svonul a circulat acum de cu­rând, în unele cercuri, că Româ­nia e amenințată de un pericol sovietic. Această știre este lipsită de orice temei. Nu ne temem de soviete, pentru că în țara n­așinn, Spinigna­­ubblică Unani­­mă ar refuza ca sovietele să exer­citeze asupra României o presiu­ne oarecare. „Este însă adevărat că nu sun­tem deloc ostili unor conventiuni intre cele două țări; delegații U. R. S. S. au mai venit și în trecut la București și acorduri au fost încheiate". 1— Concluziunea comunicatu­lui d-lui Iorga este următoarea: — Din punct de vedere mo­ral noi voim să redăm țării în­crederea în ea însăși. Chiar eu democrat în sensul vechilor democrații rurale, nu teoretice, dar din instinct apărător al au­torității indispensabile, am în­ceput prin școală. Pe deasupra formelor vane și uzate, voi­esc să fac din această școală, prin ore de lucru manual, atelierul național luminat de către o ști­ință liberă de pedanterii ar­haice de care, din ce în ce mai mult, are nevoie orice națiune. Avem un parlament pe care toate partidele sunt reprezentate. Suntem acolo pentru a căuta să câștigăm aprobarea lor pentru orice ar fi util patriei. Am udat cu sângele nostru adânc pămân­tul granițelor noastre ca să nu avem nimic de­cedat. Știm că Franța, căreia de două secole suntem atât de obligați sub toate raporturile, ț­ne ca revizuirile interesate sau incompetente să nu se origina unor noul neno­rociri. Baza noastră este confi­­ența unui rege a cărui fiecare clijpă­ este consacrată binelui ță­­rîi și a caror consiR’ simt foarte des necesare sfetnicilor săi chiar celor mai experimentați Tot ast­fel în bunul sinet al țăranului ad­mirabil, strein de tot ce este re­vendicare revoluționară știind bine că nimic nu se improvizează în cursul desvoltării lente și cu atât mai sigură a societății. Voi adăuga că clasele rurale ale minorităților însăși își dau bine seama că singur Statul român poate garanta ordinea și permi­te libera desvoltare a sufletului lor național. România are nevoe de liniște. O vom asigura, gata ce suntem să di­strugem întreaga noastră popularitate. Dacă alții posedă mai bine ca noi secretul a­cela ce poate servi la regenerarea țării, grupul nostru de modești munci­tori va fi cel dintâi gata să-i a­­plaude. Bin­e wasa franc­ei „România are nevoe de liniște“ importantele d­eclarațiuni lăsate apar­s­ie.prif N.Ii­rga­ D. N. IORGA -xox- Cicill In na§£. î1­ a 1) DIMINEȚI DE SARBATOARE —de Al. Lasc­ar o­v Moldovanu— 2) ZONA MORȚII INTRE SIBERIA ȘI RESTUL LUMII 3) PĂRERILE UNEI CALATOARE POLONE IN ROMANIA 4) INAUGURAREA LIGII CULTU­RALE SECȚIA PITEȘTI 5) PORTRETUL FRANCEZ IN A DOUA JUMĂTATE A SECOLU­LUI XIX. 3} O SERATA DE MUZICA RO* MANEASCA LA RADIO-UL DIN PRAGA. -XOX­ Externe — La New­ York, în localul O­perii metropolitane, s-a manifestat violent împotriva d-lui Grandi, însărcinatul afacerilor streine italian. Antifasciștii au aruncat manifeste colorate pe care se puteau­ ceti cuvintele „Jos Grandi tocmai în momentul când se intona im­nul italian și se striga „Trăiască Grandi“. Laconică o telegramă din New­ York ne anunță că, după formula clasică, „vinovații au fost arestați “ —In Manciuria, evenimentele continuă să aibă o penibilă exis­tență în afară cu totul de intervențiile stăruitoare, dar ineficace, ale marilor puteri care nu reușesc să schimbe nimic din fața întunecată a lucrurilor. Reprezentanții autorizați ai Societății Națiunilor, în frunte cu prezidentul ei­­. Aristide Briand, se străduesc întruniți în comisiu­­ne specială la Paris să aplaneze ce se mai poarte aplana din gravitatea conflictului manchirez. Negocierile urmează fără ca greutățile noui ridicate în calea unei soluții, să înceteze. Atitudinei, dârze a Japoniei, plină de suspiciuni și de prudențe, i se răspunde din partea Chinei cu o atitudine direct corespunză­toare. Nu e demagogie ?». Oficiosul partidului „sinceri­tății”... d-lui mareșal Averescu, publică un articol intitulat „Par­tidul poporului și școala” în care se vorbește despre nedreptățile ce s’au făcut corpului didactic. Și amintește că, d. mareșal A­­verescu pus în curent cu soarta nenorocită ce se pregătește de actualul guvern, Corpului didac­tic a autorizat ca în numele său să se facă în adunarea reprezen­tanților federației Corpului Di­­dactic declarația, că domnia sa crede că: 1. Drepturile acordate Corpu­lui didactic prin legea armoni­zării să fie respectate; 2. Ca toate datoriile pe care le-a contractat Statul față de Corpul didactic, singurul căruia nu i s’au aplicat prevederile le­gii armonizarii, să fie rambur­sate prin anume titluri de rentă. Vedeți cum stau lucrurile... D. mareșal Averescu crede că... Crede d sa că venind acum la putere ar avea posibilitatea să se țină de vorbă. Sigur că nu. Atunci de ce aruncă d-sa con­fuzia? Nu este aceasta curată dem­agogie? Mai ales când știi că nu e nimeni care să nu recunoască drepturile corpului didactic, ati­tudinea aceasta demagogică e de rr'm ai proastă calitate. In gardă In ciuda constatărilor unor confrați că partidele de opoziție, prin atitudinea lor, se apropie de o colaborare,­­ îndreptarea” de aseară scrie despre național-li­­berali: „Constatările pe care d. Duca le face în „Viitorul" d’aseară cu pri­vire la partidele de opoziție sunt atât de îndrăznețe încât ele ne dispensează de orice răspuns. „Dacă ne măgulește faptul că d. Duca a devenit opozant, nu-i mai puțin adevărată constatarea că nu oricine l-ar putea urma și ajunge pe drumul d-sale politic­, pe drumul sinuozităților și al po­liticei de sărut mâna“. B. Mareșal Averescu, care se pretinde om politic cu experien­ță, se pune în gardă. Iarăși șefia.. Lipsa fruntașilor național -țără­niști dela congresul organizației din Dolj care avea să fie o de­monstrație a întregei Oltenii se explică, în unele cercuri, și altfel decât cu preocuparea absorbanta a șefilor de a aplana numeroase­le conflicte din partid. La Craiova avea să se pună din nou chestiunea șefiei în sensul a­­clamării unui apel suprem la d. Maniu ca să revină la postul de conducere. In intenția unora din fruntași era ca apelul acesta să grăbească hotărârea de revenire a d-lui Maniu. Or, în ajunul congresului prin demisiunea sa din Cameră trimi­să d-lui Mihalache, își exprimă voința sa irevocabilă de a se re­trage de la șefie. Prin aceasta, o­­biectul principal al congresului de la Craiova nu mai exista ! De aci absența fruntașilor a că­ror participare era jenantă, in primul rând, pentru ei. Presă și presă... Apare la Cernăuți, •* "'fa­va vreme, un ziar „Luptătorul”, or­gan independent „de nouă îndru­mare politică”. In fruntea ultimului număr pu­blică un articol „In ^ "—al anar­hiei”, care este și o constatare, — cel puțin în ce-l privește. Căci, mai departe, citim titluri ca: „Ni­colae Iorga trădătorul școalei“, „Vampirul bancar... protejatul Băncii Naționale“, „Hingherul seminarial să se astâmpere“, ,Cas­telul de briganzi“, „Măgărie cos­­teniană“ urzind toate, de la înce­put și până la sfârșit, o atmosferă subversivă, urmărind o „nouă în­drumare’­ indicată, probabil, de peste Nistru. Și totuși, dacă acest ziar ar fi confiscat, — s’ar găsi încă con­frați cari să protesteze în numele libertății scrisului— Un monument lui Ion­­ Roman „Acuma patruzeci și ceva de ani un tânăr ardelean câștigase multe prietenii prin frumusețea sa de Săi­ștean cu ochii negri și barba deasă, prin meșteșugul său de versuri însuflețite de spiritul eminescian și prin vioiciunea condeiului său de ziarist. • •...In această veșnică tinereță, omul» cu un zâmbet pe buză a trăit peste șaizeci de ani fără a fi urît pe nimeni, fără a fi spus cuiva o vorbă rea. Rară și prețioasă laudă, aceia pe care a meritat-o el!“ ! Np.arm­il Ramfnipet».“ . \ZK­T­ino.i\ Un apel publicat prin ziare de către un comitet de inițiativă al intelectualilor din Constanța, anunț­­ă ridicarea în orașul de pe țăr­mul pontic a­l unui monument în­chinat memoriei lui loan N. Ro­man. Apelul, care vrea să realizeze în faptă un sentiment nu numai al constănțenilor dar și al nostru și al tuturor celor ce au cunoscut munca de-o viață a dispărut­uhu, trece în amănunțime în revistă, și este și aci mărturia unui gând­­ plin de pietate, meritele­­ mari ale lui Ion N. Roman, sobră figură de bronz în galeria tipurilor repre­zentative ale istoriei noastre poli­tice și culturale. Jurist de seamă, acela asupra a­­mintirii căruia generațiile de azi își apleacă o ramură cu roade de învățăminte culese și de recu­noașteri datorate a fost mulți ani decanul baroului de Constanța. Slujitor de excepțională conști­inciozitate al scrisului cotidian, a colaborat lungă vreme la „Adevă­rul", „Tribuna“, „Drapelul“, „A­­devărul literar“, etc., prim-redac­­tor al ziarului „Adevărul“, renun­ță cu toate astea la o situație ce se anunța strălucită pentru a mer­ge, urmând îndemnurilor lăuntri­ce ale superioarei sale conștiințe de patriot și om de cultură, ca să desfășure în Ardeal o admirabilă activitate de pro­furgare a ideii de românism , cultură românească. Parlamentar distins, s’a arătat a fi, a­poi,­ anim­at, de a­ce­lea și no­bil­e­i sentimente, un hatorii apărător — j din­ dragostea și din nevoia inte­rioară de a aduce binele acolo unde i se simțea lipsa,­­ al Do­­brogii, fixat la Constanța după ani de călătorii și studii la Bru­xelles și Paris. Glorioasă și cinstitoare sarcină, Ion N. Roman, este mai târziu, în vremea răsboiului, redactorul ști­utului memoriu asupra Dobrogei, document de istoric preț pentru noi căci el mai ales a slujit la a­­pararea drepturilor românești, la Versailles. Și nu, de bună seamă, nu vom uita la­ acest prilej, pe deli­­catul poet de rezonanțe atât de sensibile. Sufletul lui a cunoscut în ade­văr, ca deasupra unor albastre fâlfâiri în limpezime de catifelate flamuri, destinul și încătușarea în aur a acvilei poetice. Intre solicitările vibrante ale luptei zilnice pentru idee, sufletul lui cald punea strunelor o gin­gașă surdină care le pite­lea pa­siunea și le adâncea particulara intensitate lăuntrică, dând cânte­cului lor senzația unei odihnitoa­re cuprinderi a generalului ome­nesc. Un monument lui loan N. Ro­man, este un omagiu cuvenit și o reconfortare pentru noi câți re­gretăm atâtea repezi și ușoare ui­tări. Iar bronzul sau piatra aceia, va trebui, ieșită,din mâna fraternă a unui artist autentic, să ne sugere­ze o imagine a sobrietății, a h­o­­tărîrii , și,­ a vinsm­. CICERONE THEODORES­CU

Next