Neamul Românesc, noiembrie 1932 (Anul 27, nr. 244-267)

1932-11-01 / nr. 244

Anul XXVII. — Nr. 244 NEAMUL ROMANESC Ziarul Partidului Naționalist^Bemacrat DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA §I ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Telefon 312/60 2 LEI Marți 1 $o©mbriel932 C In țară: Pe un an, 600 Lat. Pe șase linni, 300 Lei Pentru autorități și institatiuni; 1000 lei In străinătate. Pe un an. 1200 Leii Pe șase luni, 6QQ tei ABONAMENTE DIRECTOR N. GEORGESCU INTERNE ! De ce nu se iau măsuri împotri­­v 03 jafului organizat al consuma­torului ? Din două motive : se amestecă în chestie, „economiștii“, și nu se amestecă autoritatea... „Economistul“ de principii, sa­vant și documentar, nu e nou, nici unic, sau, întâmplător, localizat. Acest valoros demn, constată, un fenomen economic. Cum ? N­ află mai adeseori, din ziare. Pornește grăbit, din proprie inițiativă, să îl analizeze. Profund, și științific. Ca să constate că fenomenul e fenomen, că scumpirea e naturală, și că dacă prețurile­ n au sporit est­­e logic să crească astăzi. Numai astfel câștigă producătorul, și la urma urmelor, și creditorii!! In realitate, nu beneficiază de­cât intermediarul. El vinde ,,fran­zela, cu 20 lei Kgr., — adică ia pentru 50 mii lei, cât costă un va­gon de grâu, 200 mii lei, de la o zi la alta. Speculantul urcă prețul laptelui, grăsimilor, zarzavaturilor, camei, polinei, — și jaful urmează. „Economistul" explică; autori­tatea tolerează. " * Guvernul tolerează, ca să nu su­pere pe d­­etector care e speculan­tul, sau rudele lui, protectorii lui, șefii lui, uneori tovarășii lui... De când e „viață" politică, de când funcționează registre și clu­buri, publicul e o cantitate negli­jabilă. Cuvântul hotărâtor îl au „ai noștrii". Speculantul este și rămâne un aderent prețios, consumatorul o permanentă victimă, jefuită și fără apărare. Activitatea lucrativă a trusturi­lor, a cartelurilor, acaparatori cu ridicata, și exploatatori de serie, comtinue în mare, cea ce se desfă­șoară mai în mic, — cu hrana populației. Cât vom trăi sub povara politi­cianismului, și sub teroarea electo­­rului, nu va fi cu putință apăra­rea celor mulți, necăjiți și minați. Comemorarea a 500 ani si moartea fii tați «I Boi­mminimm»... I " " Cuvântarea M. S. Regelui la Bistrița Prăznuind astăzi pe Domnitorul cu înfățișarea blândă, căruia po­porul nostru, în adânca lui cu­mințenie, l-a numit „cel bun“, a­­d­ucem­ un prinos de recunoștință acela în care tim­p de 32 de ani, a cârmuit cu înțelepciune țara Mol­dovei. Figura lui Alexandru Voevod se desprinde pe orizontul istoriei noastre naționale prin străduința lui neobosită a întări prin așe­zări trainice puterea și prestigiul țării. In vremuri când gloria Suvera­nilor se măsura în deosebi prin fala lor pe câmpul de bănie și prin numărul popoarelor pe cari le-a învins, acest domnitor din vila mușatinilor a reușit să lase urme de organizări pașnice cari sute de ani vor lăsa semne adânci i pe pă­mântul pe care la stăpânit cu iu­bire și înțelepciune. Despre războaiele lui nu e copil din școlile primare care să nu fie hrănit cu dânsele, războaie susți­nute cu vitejie fată de Regi ves­tiți ai țărilor vecine, dar aceste războaie n’au fost duse de poftă de cucerire sau din certuri de ni­mica," ci au fost dintre acelea cari fac parte din întregul lanț de lup­te pentru păstrarea chiar a fiin­ței­ naționale. Trecerea Poculiei șii a Șeseuț­­iului în stăpânirea Moldovei, cu­cerirea Cetății Albe și Părțile Tă­tărești cu Chilia nu sunt cuceriri fudule, ci întăriri neapărat nece­sare ale granițelor. Dar fapta războinică cea mai­­ de seamă din timpul domniei lui este de­sigur apariția acelui mă­nunchi de ostași români conduși de Spătarul Comun sub zidurile Marienburgului, nu atât de însem­nată este această luptă prin victo­ria dobândită, cât prin afirmațiu­­nea în fața ruinei întregi a valoa­­rei ostașilor săi și existenței Mol­dovei ca stat care să conteze efec­tiv în jocul de alianțe al popoa­relor europen­e. Lega­t­urile noastre depășeau astfel cercul vecinilor. De nesfârșit de interesant și de instructiv ar fi să putem cunoaște repercusiunea asupra sufletului ță­ranului din acești munți ai Neam­țului și din alte părți, când porniți din preajma Mării Negre, s’au gă­sit vărsându-și sângele pe malu­rile Balticei. Alți oameni, alte obiceiuri și ce impresie a putut naște din contac­tul acestor cavaleri teutoni, apă­rători în Nord a credinței catolice cu el, răzeșul unor donări, aci, în Sud-Estul European, apărător al credinței sale ortodoxe. Îmi amintesc ca școlar mândria sufletească ce o resimțeam citind această pagină a trecutului nos­tru, aceiaș emoție și mândrie o resimt astăzi ca om matur și ca Suveran al unei Românii care și-a afirmat locul ei în Europa mo­dernă. 500 de ani au trecut peste ca­pul acestui popor, lupte nesfâr­șite pentru păstrarea integrității lui au avut loc fără încetare de atuncea, dar ce frumos este de a privi acest început, astăzi când ne bucurăm de o Patrie întregită pe care prin calitățile atât de fru­moase ale poporului nostru o vom întări așa cum trebue întărită. Acest fapt, care trebue să trea­­ca, în marile legende ale neamu­lui, după atâtea veacuri un fapt ca lupta dela Marienburg, are pri­vilegiul de a cere pecetia legen­dei ca să facă parte, din chiar fiin­ța poporului, nu acest fapt este opera de căpetenie a lui Alexan­dru Mușat, care a îndrituit po­porul și istoria să-l numească „cel bun“. Prin stăruința și voința lui el va lăsa urmă nemeritoare prin a­­cea că este organizatorul bisericii naționale moldovenești. După a­­firmarea internațională dein Ma­­rienburg vine afirmarea națională prin impunerea Patriarhiei de la Constantinopol a unui moldovean în capul bisericii. Cum în trecutul nostru, cheia de boltă a rezistenței naționale a fost biserica, căci noțiunea de patrio­tism și de credință se confundau întruna singură, influența organi­zării acesteia a fost covârșitoare în decursul vremurilor. In locașu­rile sfinte de sub jurisdicția Mitro­­poliției Moldovenești s’a putut păstra în vremuri de resmerițe și de bejenie credința, în puterea de rezistență naționala. Biserica organizată și întărită de acest mare domn, și-a îndepli­nit pe deplin multe veacuri dea­­rându-i chemarea ei. Dar în acelaș timp ce frumoasă pildă de iubire de neam și de pri­cepere a unui spirit modern de to­leranță ne-a dat-o acest domn fă­când această puternica organizare în timp ce Doamnele Margareta și Ringaila, întăreau influența catoli­cismului. Opera sa de organizare nu s’a limitat numai la biserică, căci el a fost și întemeietorul în Moldova al sfatului Domnesc, al erarhiei boerești și a întocmit vămile pe mărfuri, dar totuși organizarea care a lăsat urme mai trainice din punctul de vedere național, tot a bisericei a fost. Ce vremuri mari sunt acelea în care a trăit Alexandru cel Bun, în Moldova, Mircea în Țara­ Româ­nească precursori ai României în­tregite de azi, pe de o parte stăpâ­­nitor asupra Basarabiei, iar pe de alta, asupra Dobrogei. Cum­­ destinurile unui neam se cunosc din timp și cum aceasta ne arată că legile de evoluțiune sunt imuabile. Aceste legi se văd încă și prin faptul că Domnitorul, a cărui a­­mintire o sărbătorim astăzi și a cărei operă este în deosebi una de pace, a fost sortit de a muri în ur­ma rănilor căpătate în luptă ! Și acum, în fața mormântului acestui mare și bun Domnitor, să ne închinăm cu evlavie și cu re­culegere. E un lucru atât de bun să medităm asupra învățăminte­lor trecutului. O, Alexandre, Domn al Moldo­vei, noi cei de azi, ce trăim pe a­­cest pământ pe care l’ai iubit și l’ai stăpânit, ne gândim cu adân­că reculegere la opera care ai să­vârșit-o tu și care ne-a ajutat stăm aci astăzi și să ne închinăm în fața amintirei tale. M. S. REGELE Va să zică tot specialiști... D. Titulescu, omul Genevei, al Europei și al celor cinci continente până va sosi și încredin­țarea din partea planetei Marte, unde d-sa e cunoscut de multă vreme, intră în ministeriu ca șef al său propriu la Londra, ca om fără partid, ca unul care a colaborat — sau mai bine zis, „le-a colaborat" pe toate, — ca specialist și tehnician. Deci la Externe trebue un tehnician. La finanțe d. Mironescu a fost înlocuit ca prea bătrân și ușat, noile metode avându-le polimatul domn Virgil Madgearu, care cetește toate cărțile germane în măsura apariției lor și a cărui confuzie vine din neputința de a le armonisa. Deci , un specialist, un tehnician. Omul comandelor în străină­tate, d. Lugojanu, intră la In­dustrie ca unul care cunoaște felul de lucru al Apusului la acest departament. Alt tehnician. Dol. Grișan, Halippa și Sauciuc sunt miniștri fiindcă s'au născut dincolo de Carpați, de Prut și de Moina. Tehnicieni ai genealogiei provinciale. Și așa mai departe... Dar veți zice. Tehnicieni, dar și oameni politici. Dar ce înseamnă d-lor în adevăr ca oameni politici ? N. IORGA Inspecțiile d-lui Madgearu D, ministru de finanțe face inspecții pe la percepții, pe ca­re le găsește pe toate în cea mai completă desordine. Sancțiuni ? Ridicole. De ce? Fiindcă de la perceptor până la ultimul a­­gent, au fost recrutați nu din­tre tinerii absolvenți ai școlilor comerciale și Academiei de co­merț, ci din cea mai fetidă drojdie electorală național-ță­­rănistă și liberală. Acești oa­meni, n’au fost puși în slujbă ca să facă treabă țării, ci ca să-și dreagă propriile lor finanțe prin jaf și mită. D. ministru Madgearu, dacă vrea ca să-l sti­măm, să înh­ațe de guler pe ad­ministratorul financiar al Capi­talei, să-l suspende și să-l dea în judecată, fiindcă nu-și con­trolează percepțiile, după cum e obligat,­­ dease­meni pe con­trolorii fiscali. Dar, administra­torii financiari, inspectorii și controlorii sunt prea puternici, știu prea multe și au prea groa­se proptele. Mai departe. De ce scutură d. ministru Madgearu pe per­ceptori, slujbași mai mici și nu înhață de cravată pe propriul său director al contabilității, cu prisosință ilustrul d. Banciu. Ii aruncăm o sfidare d-lui Madgearu, care face pe groza­vul din pură demagogie de cla­sa III. Să publice tabloul de to­talul diurnelor încasate de ar­­ghirosaurul Banciu, și de tan­­tiemele-jetoanele palpate de incomensurabilul portmoneu al banoiului, lunar, măcar pe ul­timul trimestru, de la Casele au­tonome și alte instituții, unde acest șampion mondial al cu­mulului papă fără indigestie posibilă. Haide, domnule Madgearu, fă-ți puțin curaj și sancționea­ză pe adevărații vinovați. Pe urmă, culeasă, o, mare vi­stier, a isgoni pe venalii obras­­nici de la casieria centrală a Te­­saurului, care iau mită pe față —10% taxă fixă—la plata or­donanțelor. Dar și ăștia știu prea multe. Au lista lor. In­­drăsnește, domnule Madgearu, de a te lega de dânșii. Vor țâșni din umbră, toate legiu­nile francmasoneriei onorabili­lor parlamentari și înnalți dem­nitari, cari de ani de zile sper­­țuesc marea industrie și pe toți furnisorii statului. Nu vei îndrăsni, domnule Madgearu, fiindcă numai de vei cuteza a vorbi despre așa ceva, fără a începe nimic, vei fi prăbușit de pe fotoliul mi­nisterial. Toată această activitate in­spectivă a Visternicului este o farsă grosolană, un praf în o­­chii lumii, o pură reclamă de­magogică. Nu vei face nimic serios, domnule Madgearu, pentru că și d-ta ești o biată frunză tre­cătoare pe un vremelnic fo­toliu ministerial în apele de­magogiei kleptocratismului ro­mânesc. Veșnici, inamovibili, ineluctabili, sunt și vor rămâne atlantoarghirosaurul Banciu, banda de la Casieria Tesauru­lui și politicianii sperțari, com­plici și protectori, ce foesc în umbră. Va veni cândva un Cineva, ca­re va trimete pe toți aceștia la insula Șerpilor, loc simbolic ce va deveni legendar. Până atunci, lasă-n pace pe pârliții de perceptori, domnule Madgearu, înțelege că nu cu­legi decât laurii ironiei și ad­mirația proștilor. —­ Postelnicul Vlad — întrunirea soc. „Macedonia“ Em­. 30 Oct. c., la ora 5 d. a- a avut loc o întrunire la restauran­tul C. Gruia, di­n str. Bibescu-Vodă 20, convocată de soc. „Macedonia“ de a arăta scopul societății, care este către o conlucrare a tuturor naționalităților din Macedonia, pentru independența ei. întrunirea a fost prezidată de d- dr. Naum Nance, președintele societății. D-sa se referă la situa­ția g rea a macedonenilor, cari nu se bucură de nici o supușenie și au devenit „oam­eni fără patrie“. D. prof. C. Ionescu vorbește în acelaș sens. D. Sânzeanu, student, aduce li­nele critici societății culturale „macedo-română“. D. Manoliu N., ziarist, arată că astfel de critici sunt deplasate, căci nu se pot aduce acuzări unei societăți cu un trecut glorios cum este societatea culturală „Ma­­cedo-Română“, care luptă de 50 ani pentru a păstra sentimentul național și iubire de patria mumă în inima românilor-macedoneni de peste hotare. D. căpitan Boțea, președ. soc. voluntarilor din vechiul regat, după ce aderă la cele spuse de antevorbitori, cere ca toți româ­nii să pornească la luptă împo­triva elementului străin ce caută să sugrume existența Statului ro­mân. D-nii Filiate și Piliu, studenți români-macedoneni, arată sufe­rința macedonenilor români de peste hotare ai căror părinți și rude au fost măcelăriți în mod bestial de bandele ce sunt în sluj­ba iredentiștilor. Cer ca societatea să nu elibe­reze pe viitor „Certificate“ tutu­ror veneticilor, cari nutresc sen­timente antinaționale și submi­nează ordinea de Stat-D. dr. Naum Nance, în urma ce­lor discutate anunță că se va mo­difica art. 6 din statutele societă­ții, unde să poată fi primiți nu­mai români-macedoneni. întrunirea a luat sfârșit la ora 7 seara. ----------xox---------­ Criză de guvern în Grecia Atena, 31 (Rador). — D. Zai­­mis, președintele Republicei, con­­vocând la o conferință pe șefii politici, aceștia au arătat că tre­buie să se încredințeze formarea noului guvern d-lui Tsaldaris, șe­ful partidului popular. In consecință, d. Venizelos a demisionat. Se speră că d. Tsaldaris va reuși să constituie cabinetul pâ­nă Miercuri. Politica guvernului izolează România »—i­­ a României, pare o certitudine. Nu cunoaștem în amănunt, elementele covârșitoarei pro­bleme. S'ar părea însă că demonstrațiile așa de puțin amicale, care sunt semnalate, constituesc răspunsul care se dă unei opere lente, lipsită de dibăcie, pe care o încearcă cei cari conduc azi politica externă. Iar guvernul Maniu a reușit să situeze problema în așa chip, încât sau România refuză, și se izolează de aliații ei firești, sau îl acceptă, cu grave urmări pentru ordinea și siguranța in­ternă... Impasul se agravează mereu. Să sperăm că bunele îndem­nuri care uneori pot fi cu atât mai categorice cu cât sunt mai necesare, — vor închea și acest episod dureros din cariera zbu­ciumată a domnului Nicolae Titulescu. EXTERNE — Lumea politică internațio­nală este preocupată în cel mai înalt grad de planul francez de dezarmare. Cercurile engleze ui­mite de îndrăznețele concepții a­­duse în discuție de președintele Franței, șovăesc deocamdată, iar cercurile italiene prea mult ab­sorbite de evenimentul aniversării a 10 ani de la proclamarea fascis­mului, rămân deocamdată în es­­pectativă. In ceea ce privește Germania, care a fost vizată direct în des­­baterile memorabilei ședințe de Vineri a Camerei franceze, atitu­dinea ei, față de acest plan fran­cez de dezarmare este în adevăr neașteptată­ Germania recunoaște în el năzuința sinceră, de înaltă­­ preocupare a Franței pentru rea­­lzarea și menținerea păcii în Eu­ropa. De aceia, după unele informații din bună sursă, se crede că Ger­mania acceptând ca bază de dis­cuție planul francez, va participa la conferința dezarmării ce se va întruni la Geneva. — Noul guvern cehoslovac sa constituit sub președinția d-lui Malypetr și a depus eri jurămân­tul. .— Ja Bolivia au avut loc grave ciocniri. Situația este atât de în­cordată încât e posibilă ivirea u­­nui conflict chiar între puterile statului. — Este în perspectivă o nouă criză în industria engleză în ur­ma hotărîrii a 150.000 de munci­tori, de a părăsi astăzi uzinele, de­oarece acestea nu au primit stipulațiunile societăților patrona­le asupra regimului salariilor. — Cu prilejul zilei americane a marinei, președintele Hoover a făcut senzaționale declarații, cu privire la problema dezarmării.Președintele a spus că America va spori marina sa de război pâ­nă la limita maximală prevăzută în convenția de la Londra, în ca­zul când tratativele privitoare la dezarmare ar eșua. Este un aviz pe care America a ținut să-l dea Europei acum, înaintea conferinței de la Geneva. Vodă poposi o clipă la Bistrița, la monastire Pentru pomenirea voevodului Alexandru cel Bătrân și Bun, se înălță ieri la mănăstirea Bistri­ța, parastas de cinci sute de ani. Se cuvine ca în fața moaștelor aceluia ce a lăsat în urma sa lea­turi de pace, tihnă și rodnică vie­țuire, să ne reculegem, o clipă măcar, astăzi... Cinci veacuri s’au perindat, veacuri lungi și frământate, tu­multoase și răsturnătoare. Viața românească înflorea a­­tunci pe plaiuri liniștite și ferti­le, în tot ce are mai autentic nea­mul acesta bătut de viscolele și grindina năvălirilor. Negustorimea, boerii, răzeșii, plugarii sau plăeșii, oricare din­tre clasele și breslele numeroase se împăcau în mâna pământului și odihna cugetului. Pacea nesfârșită ce se întindea asupra acelei spornice domnii răsbătea în adâncurile elementu­lui românesc, făcând să prindă colții trainici, să pocnească mu­gurii și să răsară, invoaltă și a­­romitoare floarea adevăratului românism. Jupânesele din balcoane, cren­gile de zarzăr, aceleași peste ză­­plazuri și obloanele grele de pe ulițele lui o mie patru sute, s’au dus însă, purtate de puhoiul ce­lor cinci sute de ani, pentru tot­deauna. Sărmanul Dionis, care poposi o clipă, călătorind prin veacuri, în această oază cu luminiș de bi­serică și zumzet de albină, putu numai prin cugetul înfierbântat de magia încâlcită a tomurilor prăfuite. Astăzi noi trebuie să primim doar un îndemn și o mângâiere blândă prin sărbătorirea pioasă, o înălțare nostalgică spre duhul altor vremi. Programul întocmit pentru a­­ceastă serbare, a­șa cum a fost comunicat publicului, reeditează în zilele noastre evocatoarele pa­gini ale hronicului îngălbenit în fața celui de sub teasc . Suveranul va sosi la Piatra- Neamț la 30 Octombrie, apoi se va forma un cortegiu Regal, care va porni spre mănăstirea Bistrița. Pe ambele părți ale șoselei, de la Piatra Neamț până la mănăstire, vor fi înșirați locuitorii satelor în costumele specifice regiunii, elevii tuturor școlilor, delegații orașelor, etc. La mănăstirea Bistrița, vor străjui plăeșii, iar buciumașii vor vesti sosirea Suveranului. La porțile mănăstirii Bistrița, cortegiul Regal va fi întâmpinat de arcași și buciumași, de între­gul cler din regiune, în frunte cu Mitropolitul Moldovei, de au­torități, etc., cari vor escorta pe Suveran până la mormântul lui Alexandru cel Bun. Aci, mitro­politul și înaltul cler vor oficia parastasul pentru pomenirea voe­­vodului, urmând cuvântările M. S. Regelui, Mitropolitului și mi­nistrului instrucțiunei. Corurile școlare sătești vor intona imnuri de slavă. Servicii religioase si­milare vor fi oficiate în toate bi­sericile eparhiei Moldovei. Acest program, săvârșit acolo în inima Moldovei, aduce față în față veacuri depărtate. Măcar ca un prelung ecou de bucium, va fi răzbătut ieri, glasul acelor vremuri, la Bistrița, la monastire.­ t­n. Știri Astăzi este ziua economiei. 24 de state, grupate in institutul inter­național de economie au hotărit ca in ziua de 31 Octombrie a fiecărui a­n să se sărbătorească zile eco­nomiei și să se aducă anumțe prin programe anume organizate, po­poarelor respective, binefacerile e­­conom­­iei.­­ Eri au continuit in amfitea­trul spitalului Colțea lucrările ce­lui de al X-lea congres român de oto-rino-laringologie. — La Liedertafel s'a sărbătorit eri din inițiativa societății de gim­nastică „Sokol“ și al asociației ,A­­batele Zavarai“ a paisprezecea ani­versare a republicei cehoslovace. — In mai multe centre din Bul­garia bântuie epidemia de tifos. Marți, 1 Noembrie la ora 10 a. m­., va avea loc solemnitatea des­chiderii cursurilor Academiei de înalte­ Studii Comerciale și In­­dustriale din București (piața Lascăr Catargiu). Sunt invitați pe această cale de a lua parte la această solem­nitate.­cei cari se interesează­­ de această instituțiune. Continuarea în numărul de mâine. Priviți-o cu atenție pe o hartă, sau, într-un atlas geografic, Germa­nia are, exact, forma unui revolver, a unui Browning ! Simbolică ase­mănare! Ca și o încărcătură de pistol, na­țiunea germană, imensă forță, com­primată, de un teren prea îngust pentru uriașa creștere anuală a populației, a explodat, din cele mai îndepărtate timpuri, prin războaie de expansiune și cuceriri. Romanii s’au pomenit peste ei cu Cimbri și Teutonii — triburi ger­manice. Galia, cucerită de Caesar, primi, cu resemnare, pe Burgunzi, cari dădură numele frumoasei Bour­gogne și minunatelor vinuri! Fran­cii, îi dădură numele, ca un ade­vărat soț legitim și Galia se numi Francia, la France! Vandalii altoiră Spania. Lombarzii botezară mănoa­sele câmpii ale Italiei de Nord pâ­nă și Anglia simți brațul viguros al nației germanice apăsându-i gru­­majii. Dar, toate aceste triburi se topiră în pământurile cucerite, dând o vlagă nouă popoarelor Europei, prin­tre care se adăogară și Belgia, Ho­­landa, Elveția, Austria, etc. Puter­nic ser injectat mai tuturor popoa­relor europene! De copil, limba ger­mană am auzit-o răsunând pe pă­mântul țării mele. Evreii toți și din România și din alte țări o vorbesc ca pe o limbă națională. Guvernan­tele cele mai căutate erau germa­ne, „nemțoaice la copii“. Părinții cu rivnă de „învățătură serioasă“ își trimiteau copiii la Brașov, Timișoa­ra, sau în Germania! Gospodăria germană era modelul de imitat al mamelor și surorilor noastre. Băe­­ții învățau „serios“ ingineria, în Germania și negustorii noștri mer­geau la bâlciurile de la Lipsea să-și aducă mărfurile; „lipscanii“ noștri din toate orașele! Căile noastre fe­rate și farmaciile, dentiștii, cei din­tâi medici. Și ca pelme istori de mu­zică militară — de origină germană erau­­ „Al dracului neamț !“ excla­mă țăranul când punea urechia pe stâlpul telegrafului și telefoanelor și auzia zbârnâind sârma ! Mașinile agricole din Germania ne-au venit. Marile împrumuturi și­­ afaceri comerciale acolo le-am le­gat! Dunărea noastră de acolo is­­vorăște! Regele Carol I, cel mai înțelept monarh din Europa, din castelul din Sigmaringen-ul german ne fu­sese trimis de providență, și Car­men Sylva, regina-poetă care a cân­tat, ca nimeni altul, poveștile Pe­­leșului, era din țara lui Goethe, Schiller, Heine, Kant și Schopen­hauer! E drept, cultura noastră, aproa­pe integrală era latină. Clasicismul latin și francez era oxigenul pe ca­re l’am respirat, și-l respirăm și azi, în școlile noastre. Acelaș sân­ge, acelaș suflet, aceeaș structură intelectuală! Da! Pentru majoritatea popula­ției românești a fost și e grea acea­stă limbă germană mai toată din cuvinte compuse și verbul la urmă, ceea ce împiedecă rapiditatea și pre­­ciziunea în exprimarea gândirei! „Tout ce que l’homme contoit bien d’ennonce clairement, et ses mots pour le dire, arrivent aisement“, a rostit-o, ca o axiomă, Boileau. Dar, limba și cugetarea acestui popor atât de vechiu și atât de brav e in legătură cu natura do­­moală a națiunei, legată de un pă­mânt prea diferențiat împărțind populația în mai multe state — cu diferite dialecte, și împiedecând u­­nitatea politică, unitatea de gân­dire și de exprimare! Pomeranezii dela Nord, aproape nu se înțeleg cu Bavarezii de la Sud. Saxonii, Șvabii, Thueringii vorbesc par­ că graiuri diferite. Țara însăși pare că e plămădită din mai multe alte țări. Bavaria și mai tot sudul, păduri imense, lacuri și munți rezimați cu spinarea in zidul uriaș al Alpilor. Partea de nord, câmpii nisipoase și mlaștini, coaste scăldate de marea Nordului și Baltica. S’ar zice uria­șul păros de jos își ține, pe umeri sar­ve, brațe, soția goală eșită din baia mărei. Regiunea Rinului e plină de vii și de castele medievale, leagănul Niebelungilor, din care marele Wag­ner și-a tors epopeea Ringului, ca un nou Homer, al timpului său; și Ruhr-ul, „Germania neagră“, e țara cărbunilor, a fierului, a oțe­lului, a tunurilor de la Essen, a cu­țitelor de la Solingen și a produ­selor­ chimice, de îngrășat pămân­tul și de înecat în gaze otrăvitoare atunci când in urmașul lui Frie­­deric al II și Goethe, se trezește teutonul pădurilor Thuringiei de­scris de Tacit, sau de Caesar în „De bello Gallico“. Fărâmițați pământește, au fost insă uniți prin virtuțile aceluiaș suflet, vitejie și chibzuială, popor domol a cărui deviză „Langsam aber sicher“ e marea superioritate a muncii germane. Dar, marea însu­șire a acestui popor, e cultul fami­liei! Nicăeri germanul nu se simte mai bine ca in casa lui. „Klein aber mein“ exclamă el, fericit, lângă so­ția și copiii lui, pe care îi adoră. Pe drumuri străine Germania de Radu Cosmin

Next