Neamul Românesc, decembrie 1932 (Anul 27, nr. 268-289)
1932-12-02 / nr. 268
Anul XXVII. — Nr. 268 NEAMUL ROMANESC Ziarul Partidului Naționalist*Democrat DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA :1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Telefon 312/602 LEI ABONAMENTE Vineri 2 Pecem. 1932 P Pe un an, 600 tei. Pe sasa mai, 300 tei In țara pentru autorități și inatituduni: 1000 Lei In străinătate: Pe un an, 1200 lest Pe sase lani: 600 Lei DIRECTOR N. GEORGESCU r ’♦ Adulatorii domnului Titulescu, continuă sa îl poarta în generoasa lor admirație. Ii cred un tezaur ambulant de vorbe care făceau cândva Geneva să cadă în extaz... Delirul admirativ cuprindea continente întregi, delegații numeroase, echipe de dactilografe. Vrăjitorul era asaltat de felicitări și se culca pe lauri câștigați de o elocință plina de strălucire. Un simplu, un minuscul punct negru, în această apoteozare: România pierdea invariabil procesele... ❖ Dar marele bărbat politic, a binevoit să se scoboare în arena luptelor noastre politice. Părăsind Olimpiai genevez, și așa de comod cu tot hinterlandul lui poetic și luxuriant, zeul a luat formă omeneasca, și s-a urcat pe estradă. Se pare că aci e mai puțin comod. Lipsește distincția protocolară a forului mondial. Riscurile abundă; vâltoarea e uneori plină de primejdii. Nu totdeauna un deplorabil artificiu retoric poate pune sub obroc adevăruri plictisitoare. Inaugurând noua carieră, supunându-se verdictelor pe care aici, nu le catu sentențios și anonim oricine gras retribuite omagiile rezervate învingătorilor din arena luptei deschise, și cu mijloace al căror fond veridic nu se poate masca ușor, sunt decernate de alte conștiințe și de alte criterii decât acele pe care le posedă aventurierii cosmopoliți. In arena politicei interne, mănușile, fie ele chiar „aubergines", nu se poartă, servesc cel mult ca procotile. Marele luptător al verbiajului, sa prins în viitoare. II privim fățiș, fără nici o restricție a depărtărilor ; ni se pare la fel de minuscul. Nu avem impresia că îl despart de incintă mii de kilometri. E palid; avem impresia că tremură. Și îl compătimim până la un punct. Era liber și degajat, în areopaguri solemne, și primitoare. Evolua ca silfidă, în poze și aparate fastuoase, pe plățile însorite, pe când sclipeau ea în lame de argint undele domoale și eterate. S’a schimbat decorul, și cu el, societatea. Din lumea aleasă, dintre elegantele ispititoare, din cercuri de lorzi și diplomați, domnul Titulescu e deplasat în acest coif valah, semi-civizat și oriental Deplasat și menținut fără să vrea, purtând în suflet nostalgii, inver- sate, ranchiune de pură esență patriciană, — (rugăm democrația dominantă, inclusiv pe d. Potârcă, să nu facă regretabile confuzii...), — vijeliosul vervurile se expune în public... Nu îl mai apără nici strictețea confidențială a intrigăriei dsale confuze și stilizate ; imensul european, redus la un ministru de resort, controlat și mai ales responsabil, vede apo^piindu-se clipe zguduitoare. Ca în celebrul film transpus după Benoît, pe orizontul sângeros se conturează primejdii multiple... Se ridică, din zare, vârtejuri capabile să înghită, în fața cărora gălăgia și poza rămân fără efect. In vestminte de stil, drapat pentru efecte savant calculate, ce mai va rămânea în câteva zile, din domnul solemn și fragil, cum îl cunoaștem ?. interne in sfîrșit singuri. Ce a dorit „tragediantele" de la Externe, credinciosul fanatic al singurului cult al persoanei sale eminamente musicale și gesticulante, s'a îndeplinit. Nu că s'ar plînge cineva care judecă drept lucrurile pentru neîncheierea de noi a unui pact într'o formă protivnică intereselor noastre, deși abilul scamator se feirește a presinta rasele înseși ale negociației. Dar unde acest popor, întrucît se simte ca atare, are dreptul să acuze pe egocentricul care s'a băgat în guvern e că atitudinea lui zvăpăiată a stricat cordialitatea legăturilor cu aceia cari rămîn de formă aliații noștri. In acțiunea desordonat de furioasă a stridentului personagiu s'au adus acestor legături care nu sînt atît de prețioase — căci nu e Stat care în astfel de conjecturi să dorească o situație de „splendidă isolate" —astfel de jigniri pe sama acelora cari erau aduși de interese importante și de concepții corespunzătoare unei alte mentalități, încît în nici o împrejurare nu se va maii întîlni la dînșii căldura prietenească de care avem nevoie. Aici e păcatul. Iar pentru pierderea unei situații sentimentale, dacă voiți, pe care o învederează destăinuirea d-lui Filipescu despre raporturile stabilite de mine cu d. Laval ni rămâne ca o supremă consolare genialitatea de Lido a meșterului avocat. Oricum, puțin, puțin..., H. IORGA Asanarea datoriilor — Ca ora de stat priceput și cu experiență —■ și nu ca un simplu „tehnician“ care fură în zadar vremea lui Dumnezeu — d. Iuliu Maniu a aruncat vorba care trebuia spusă la timp în vederea alegerilor comunale: guvernul va asana și datoriile urbane! Formula e destinată, firește, să asigure în favoarea guvernului rezultatul alegerilor. Ca să facă și mai verosimilă făgăduiala s’a lansat zvonul că guvernul a și alcătuit un proiect de lege prin care se suspendă pe timp de șase luni orice fel de executări. Ca orice făgăduială demagogică, ea conține în germene posibilitățile de a face chiar un pas înapoi, la nevoie. Se spune că acest proiect al suspendării executărilor pe timp de șase luni se va referi și la datoriile agricole, întrucît soluția acestor din urmă datorii a rămas în suspensie odată cu pronunțarea hotărîrii Curții de Casație. In cazul acesta, înseamnă că se retrage debitorilor agricoli chiar avantajele acordate prin legea Mironescu, pe baza căreia se acordă un moratoriu necondiționat de plata dobânzilor, pe încă un an. A încadra creanțele agricole într-un moratoriu general de șase luni, înseamnă a se creia un regim juridic mai dezavantajos decât cel actual. Ceea ce se dă cu o miână, se iea astfel cu alta. Intențiile acestea ale unui guvern, democrat în fața masselor și mai ales în ajunul consultării corpului electoral, dar reacționar în fond, nu se vor realiza. Și cu toată hotărîrea Curții de Casație, care nu este obligată să țină seama de imperativele cu caracter social, asanarea datoriilor agricole este un punct cîștigat, de care, în ultimă analiză, se condiționează ordinea publică. Guvernul și-a impus el însuși termenul de x Aprilie înăuntrul căruia trebue sa rezolve problema ridicată de hotărîrea instanței supreme. Se vorbește de găsirea unei noui „formule“, care ar fi „recalcularea dobînzilor“. Respectînd capitalul care formează creanța se vor scădea, la o proporție justă, dobînzile acumulate, reducându-se precum se spune, la 5 la sută. De ce numai dobînzile acumulate se bucură de acest tratament al reducerii, nu ’ •ni se spune. De ce să nu fie reduse și dobînzile plătite, de 20 sau 24 la sută pe cari debitorii au fost nevoiți să le plătească spre a nu li se scoate imobilele în vânzare? De ce să nu se socotească restituire de capital orice dobândă încasată care a trecut de un minimal ce ar urma să fie stabilit ? Cu modul acesta creanța s-ar reduce automat până la un maximum de 50 la sută, fără a se ataca proprietatea din moment ce restul fusese restituit în plusul de dobînzi. Așa sau altfel, „formula“ nu interesează. Marea masă a celor exploatați de cămătari nu se oprește la subtilitățile juridice cu cari se încearcă ocolirea Constituției. Ei cer dreptate și dreptul la viață. Este cert că datoriile agricole, pe urma cărora s’a ruinat economia rurală, trebuesc, într’un mod sau în altul, în așa fel reglementate nicit să înlăture prăbușirea totală a clasei agricultorilor. Dar, precum am mai spus, reducerea dobînzilor prin recalcularea lor și eșalonarea amortizării creanței nu se pot reglementa într’un singur fel pentru toată lumea. Pentru că au fost creditori cămătari, alții mai puțin cămătari, alți creditori oameni cinstiți, față de debitori cari au fost și ei, unii de bună credință iar alții de complectă rea credință. Se înțelege că tuturor acestora nu li se poate aplica un tratament egal. Și că se impune, cercetarea de la caz la caz, spre a se stabili dacă este locul ca agricultorul să fie ajutat. Operațiunea aceasta nu poate prezintă garanții decît însărcinîndu-se cu ea organele justiției. Acesta ar fi mijlocul cel mai sigur și cel mai drept de a aplica reforma asanării datoriilor. Fi va în stare guvernul presidat de d. Iuliu Maniu s’o realizeze ? Se va vedea după epoca de supra-licitație electorală care precedă alegerile. j Franța . Documente și guvernul profesorului Iorga în Mai 1931.—Comunicarea ■primului ministru Laval.—Interpretări tendențioase.—Primul ministru Tardien și profesorul Iorga D. Grigore Filipescu publică în coloanele excelentului ziar de atitudine și de curaj, care este „Epoca“, unele fapte în legătură cu legația noastră de la Paris. Ele aduc în discuție problema legăturilor noastre cu Franța, în timpul guvernărei profesorului Iorga. Mă simt obligat să intervin în această chestiune, pentru o lămurire. Ea completează susținerile d-lui Grigore Filipescu, și pune în lumina adevărului, evenimente, și atitudini. O vehementă campanie, alimentată din izvoare identificate astăzi, începuse și continua în unele ziare românești în foarte multe ziare franceze. Guvernul României nu era numai anti-constituțional și dictatorial pentru binevoitoarele coloane... El mergea mai departe . Tulbura până la scandal, legăturile noastre cu Franța. Persevera până în a le compromite... Aci, dăm cuvântul d-lui Grigore Filipescu: „Era în Mai 1931. Mă aflam la Paris. Presa franceză ducea o campanie înverșunată nu numai împotriva guvernului lorga, dar în special contra Regelui." Ziarele „Figaro", „Petit Parisien", „Journal des Débats", „La Liberté" din săptămâna cât am fost la Paris, sunt cea mai bună dovadă că mediile ziaristice erau foarte dispuse să asculte explicațiile noastre. Am fost și la d-nii Laval și Tardieu. D. Laval era atunci prim ministru. Președintele consiliului îmi spuse la sfârșitul vizitei mele : Comunică, te rog, din partea mea, d-lui Iorga, următoarele : „I'am telegrafist acum două săptămâni, că România poate conta pe concursul activ al Franței. Spune-i că n'am întrebuințat în mod întâmplător acest calificativ, care are un sens politic pentru mine. Jiu sa-i repet aceste cuvinte." Am rugat pe d. Cesianu să transmită comunicarea d-un Sava!, primului ministru Iorga. Imposibil!"’ ❖ Cine încerca să denatureze adevărul ? Cine se scobora la triste manopere de publicitate, alimentând o campanie prin care încerca — pentru oribile interese personale, — să semene discordia între Paris și București ? Dar oficiile de unde porneau ignominiile, împotriva guvernului român, și împotriva Regelui României, nu divulgau ele, prin simpla lor enumerare, pe cavalerul din umbră ? Era în Mai 1931. De atunci, permanent, profesorul Iorga și guvernul său, au menținut aceleași raporturi de onestă înțelegere și de solidaritate nedesmințită cu marea țară aliată și prietenă, cu Franța. Cea ce nu a împedicat pe insultători și intriganți să continue o operă infamă, care tindea atunci să izoleze țara, — ceia ce a reușit în oarecare măsură, astăzi... Dar a venit, chemat de noi, d. Rist. Discuția în jurul raportului d-sale a luat proporțiile care se cunoșteau și se cunosc. Presa franceză, indusă în eroare, de interesați, continua să dea crezământ zvonurilor care așezau guvernul profesorului Iorga, în atitudini de indiferență, dacă nu de provocare. * Era in 26 Aprilie 1932. Legația României, transmite d-lui președinte al Consiliului, profesorul N. Iorga, o notă strict confidențială de a cărei autenticitate înțeleg să răspund. Și cunoaștem de mult, și print’o Întâmplare, conținutul. Destăinuirile d-lui Grigore Filipescu îi dau o actualitate evidentă: „Quai D'Orsay mi-a comunicat că pentru a nu se da de nimeni o interpretare greșită a misiunii d-lui Rist în țară, și în deosebi, să nu se creadă NICAERI că este imixtiune cu oarecare caracter politic a Franței, sau derobadă a României de la planul de ajutorare pus la cale principial, dar încă în faza discuțiunilor, expertul tehnic francez, d. Bizot, aflător actualmente la Geneva va da Societății Națiunilor explicațiuni lămuritoare PENTRU A PREVENI ORICE INTERPRETARE VOIT SAU NEVOIT TENDENȚIOASA. Aceasta în interesul îndeosebi al României și desigur și al Franței, azi mai mult ca oricând. CESIANU La cine se poate referi comunicarea Ministerului de Externe al Franței ? Cine încerca Interpretări VOIT SAU NEVOIT TENDENȚIOASE, ca să arate guvernul român ostil Franței, și guvernul francez ostil României ? .„Dar guvernul Iorga a plecat peste câteva zile, vădindu- în astfel că intriga păgubitoare intereselor României reușise... Iar cavalerul din umbră, după o acțiune strategică strânsă și elegantă, ajunge ministrul de externe al RestritațieiL. N. GEORGESCU * * -xox- Traficul comercial untre România și Ungaria Budapesta. 29. — Comisiunile de politică externă și de comunicații ale Camerei au adoptat astăzi un proect de lege pentru ratificarea acordului ungaro-român încheiat în Septembrie la București asupra stațiunilor de cale ferată situate pe frontieră. Acordul prevede că aceste linii vor fi deschise tranzitului. In timpul desbaterilor deputatul Pechy a insistat să se deschidă cât mai curând linii noui către Satmar, Saboki și alte câteva comitate. Mai mulți oratori au cerut guvernului să ia măsuri pentru înviorarea traficului comercial între România și Ungaria. D. Fabing, ministrul comerțului a arătat că acordul prevede pentru Ungaria dreptul de a deschide linii de tranzit noui, în cazul ameliorării condițiunilor economice și al sporirei traficului. EXTERNE Cercul din jurul României se strânge și nu este un cerc, în care să întâlnim căutături prietenești, ci din potrivă. Niciodată România n’a avut să se simtă într’o situație mai critică. Și aceasta pentru că la un moment dat a refuzat să facă jocul, care nu era măcar al aliaților noștri. Dar este un fel de a vorbi, un fel de a îmbăta lumea cu apă chioară. Și Franța, care ne obișnuise cu alte apucături, o vedem astăzi alunecând pe acelaș făgaș cari numai noi știm unde duce. Căci, să fim serioși. Ce pact de neagresiune îi trebuie sau nu-i trebuie Franței, față de Rusia de care o desparte atâta amar de pământ? Sau ce știe Franța din apucăturile vecinului care paradează astăzi pentru pace, când noi știm că după ce i-am dat mână de ajutor să nu-i fie trupele aruncate în Dunăre la 1877 și după ce am intrat alături de el în acțiune în 1916, și de data aceasta pentru a ușura direct situația trupelor lui, am avut apoi de luptat cu grosolăniile lui diplomatice și chiar cu arma împotriva năzuințelor lui. Franța a semnat deci pactul de neagresiune, după cum l-a semnat și vecina noastră Polonia. Mâine poate prietenii de ori, în cocheătrie astăzi cu bălanii de la nord-vest să voiască împreună cu nedesmințiții de la est, să se instaleze până în vechea Suceavă, pentru motivul că odată, — în împrejurări pe cari nouă nu e drag să le amintim, — mai ales astăzi, — au privit cu lăcomie prietenească vechile turnuri ale Cetății Neamțului și chiar au trimis în pieptul plăieșilor de acolo, plumbul hotărît pentru lista cari pe atunci era turcul. Noi avem însă politica noastră, — mai bună, sau mai rea, — pe care dacă o tolerăm când e rea, va întâlni cerbicia unui popor de 18.000.000, revendicând-o peste tratate și convenții nefondate decât pe socoteala unei prăzi și a unor ambiții. * America a adoptat o atitudine care dacă se pare de o flexibilitate admirabilă, denotă în fond cea mai tenace hotărîre. Nici o amânare pentru nici un dolar, se pare că strigă formula care este în adevăr... americană. Vor decide debitorii, — adică cei cu ștreangul de gât, — dacă să fie plătite datoriile la scadență sau ba, ceia ce spune direct, „încercați numai și nu plătiți!“. Așa se și explică delicata atitudine ce se impune Angliei și Franței, factori principali în această problemă. Noi nu vom sta să discutăm astăzi impasul Marilor Puteri, ci prin analogie ne referim la situații în care și România și alte țări mai mici au fost puse, până li s’a stors toată vlaga și toate posibilitățile de redresare economică și financiară. Vor învăța Marile Puteri măcar acum să creadă celor mai mici ? In acest lucru stă toată filosofia problemei. Căci țările mici odată îndreptate vor da din nou mișcării piețelor, capitalurilor și mâinii de lucru viteza care în baza unui principiu fizic menține în echilibru sistemele mari ale organizațiunilor intercontinentale. i. Universitarul... „Neamul Românesc“ a reprodus într’un număr trecut un al doilea articol al bietului om, cocoțat ca președinte al asociației „Cultul Patriei“ și care nu uită a-și așterne supt nume titlul de „profesor universitar“, crezând că aceasta ’i poate acoperi analfabetismul, ajuns de notorietate publică. Dar de ce i-a reprodus „Neamul“ articolul ? Sunt anumite animale pe lângă casa omului, — în mare cinste la mulți boieri și cucoane, — care au adesea ineleganta slăbiciune de a-și așterne... inexorabilitățile în casă, fără a alege locul și timpul. Pedeapsa este că iei. afurisitul animal de gât și-l bagi cu botul în propria lui ispravă. Cam așa trebuie să ne explicăm desigur punerea poreclitului „Mărin filosoful“ în fața producțiilor sale publicistice. Omulețul acesta, puțin la suflet și la minte, se suie adesea pe cataloage pentru a se arăta mulțimilor naive, strigându-și titlurile, cunoștințele, patriotismul, moralitatea și... isprăvile. Profesor la Universitatea din Cluj (unul din amanții de contrabandă ai „dragului Ardeal“, „scumpului Ardeal“, a jucat, — ca în atâtea alte privinți, — un rol dubios în vremea violentelor mișcări studențești din Cluj pentru numerus clausus, aprobând în Consiliul Universității măsurile restrictive propuse și în același timp ațâțând pe studenți la tulburări, îmi vine în minte și un moment care arată lichelismul politic, dar și prostia acestui universitar . La una din cunoscutele festivități care se organisează la Blaj la 3/15 Mai, al fiecărui an, ne aflam împreună la masa la care, conform tradiției, P. S. S. Mitropolitul Blajului invită pe un număr de oaspeți. La guvern era partidul liberal și relațiile cu partidul național din Ardeal erau foarte încordate. La masă, față în față cu d-nii Maniu și Vaida, s’a nimerit d. Jean Temaș Florescu, atunci ministru de justiție. Pe aproape ședea d. Marinache Filosoful, zis Ștefănescu- Universitarul. Deodată, numitul se scoală și ridică un toast, preamărind pe d. Jean Th. Florescu!! Vă puteți închipui figura d-lor Maniu și Vaida, ca să nu mai vorbesc de situația Mitropolitului Suciu. Dar, toate acestea ar fi floare la urechie. S’a mai întâmplat la Cluj și altă poveste . Un denunț pe o chestie de... înaltă morală. O fetiță, orfană din război, luată de suflet... Dragostea creștinească, ar fi fost transformată în seducțiune de minoră... și un profesor universitar ajunge la Parchet. S’au găsit la Universitatea clujană buni creștini cari să dorească salvarea colegului ajuns supt oprobriu public și așa a fost absolvit de justiție. Dar, unul din cei mai distinși profesori ai acelei Universități, — acum, din nenorocire, plecat dintre noi, — îmi spunea scârbit: „L’am scăpat de pușcărie, dar, (Continuare in pag. Il a) Din secțiunile d-lui praf« N. Iorga la Universitate liiiilil si ni» li ha și in Imperiul roman Invățămîntul roman începător nu putea să fie decît, adeverit, de altfel, și prin izvoare, cel din casa părintească. El singur putea pregăti pe Roman, pe patriciul roman, singurul de care se ținea samă, pentru misiunea lui în viață. Pater familias, stăpîn absolut, fără margeni, era și preotul care oficia cultul strămoșilor, al Larilor și Penaților casei, și era și educatorul, acela care transmitea cunoștința trecutului, simțul datoriilor în viața publică. Lecțiile și exemplele de acasă, pregătirea militară a soldatului în legiune ajungeau astfel unei societăți foarte simple, avînd un singur scop, militar și care nu hrănia ambiții de acelea pentru al căror serviciu se cer ființe omenești individualizate. In acest mediu patriarhal apărură străinii, mai mult liberți, cari predau un învățămînt străin în forme străine și, la început, chiar în limba lor străină. Exercițiul de cugetare cu care deprindeau pe ucenicii lor, cari li veniau din cele a’întăi familii ale Romei, îngrijora această cugetare ascuțită, aceasta tăioasă sabie sofistică putind fi întrebuințată în orice direcție nu va aduce ea oare o schimbare totală în viața morală a societății care până atunci se menținuse neatinsă de noutățile aduse de aiurea? De fapt prin astfel de ludi litterarii, ale „literaților“, „margiștrilor“, perceptorilor pînă și vechea limbă latină a fost schimbată. S’a trecut de la proposițiile scurte ca niște formule de comandament, cum și erau de fapt, la masa largă, la bogata perioadă, potrivită cu o altă gîndire. Și formele vechii limbi energice, abrupte, au fost rotunjite după cele elenice. S’a rupt astfel legătura, desăvîrșită pînă atunci, între cei de sus și între mulțimea cetățenilor, s’a creat chiar la cei de sus un dualism continuu între limba din for și din literatură și aceia care continua să fie întrebuințată în familie. Față de această intrusiune, periculoasă pentru bunele moravuri, după o perioadă de despreț, — căci ce interesa mai la urmă, felul cum se creșteau copiii liberțiior, ai oamenilor veniți de aiurea ?, — a venit una de hotărîri defensive. S’au alungat din Roma aceia cari tindeau să creeze un tineret incapabil de a-și înțelege și de a-ș continua înaintașii. Dar e nespus de greu ca asemenea hotărîri să se menție. Aristocrația a prins gustul unei civilisații superioare ca înălțime a ideilor și perfecțiune a formei. Gracchii, Scipionii — ca și marele adversar al poporului roman, Hannibal, — sînt pătrunși de civilisația elenistică, nu de aceia, fragedă, plină de vigoare, a vechii Elade. De acolo vine o nouă pasiune politică, dorința de răsturnare, ambiția niciodată satisfăcută, care se desfac de la osebirea individualității din acel mediu așa de strîns unit pînă atunci, fapta unuia îmbucîndu-se, ca să zic așa, în fapta celuilalt. Tot de acolo o iubire pentru ostentație, o nevoie a gestului, un oarecare căpotinar pe care-l simți și la Sulla, regele de fapt, cînd, despuindu-se prin singura lui voință de tot ce avuse, își pregătește un extus de act al cincelea ca acela al restragerii sale. In curînd Imperiul va veni să adauge la tot ce a cules și a acumulat în folosul său de pretutindeni. August va găzdui un învățămînt, deocamdată cu puțini pentru puțini, care e de fapt începutul școlii publice, școlii de stat. De acum înainte împărații îi poartă grija. Vespasian și Titus fixează logile, și vor fi pensii și chiar burse pentru școlarii săraci. Traian, avînd lingă el, ca inspirator, și, în campania dacică, pe elenisantul Adrian, pregătește o și mai netedă recunoaștere a școlii străine, care poate da oameni de lux, buni pentru a împodobi un absolutism în care cuvîntul politic nu mai poate să aibă nicio valoare. Se ajunge la învățământul superior de modă grecească din Athenaeum Romanum, care spune prin titlul său însuși ce cuprinde și la ce înțelege a veni. Supt Alexandru Sever, înviindu-se de la o vreme și școala ateniană din Atena însăși, se fac osebiri între ceia ce numim noi catedră și între clasele de pregătire, de la inițiarea în gramatică și calcul la gramatică și geometrie, la treapta cea mai înaltă, în care se predau știința gîndului și aceia a graiului. Fabrica de oratori și scriitori își află și de scriitorul literar, arhipedagogul care a fost Quintilian. Forma a biruit într’o societate al cărui suflet e mort, tradiția și disciplina singure menținînd-o. . Nu-i va fi greu creștinismului s’o înlăture dintr-un singur gest. -xox-