Neamul Românesc, iunie 1933 (Anul 28, nr. 118-139)

1933-06-10 / nr. 124

Anul XXVI Nr. 124 NEAMUL ROMÂNESC ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Telefon 312/60 2 LEI Sâmbătă 10 Inaio 1933 C­­­I Pe un an, timu «­ei: Pe sase luni, 300 Lei In tară ............................. 1­1 Pentru autorități ți institut sunt: 1000 te» ! DIRECTOR N. GEORGESCU INTERNE­ T< * S’a încheiat un nou contract pentru șosele, cu societățile străi­ne Svenska și Masson. Ca să se ajungă aci, au urmat tratative lungi și laborioase. Vechile și așa de grelele con­diții ale vechiului angajament, au­­ căzut. Pe cele noi, nu le cunoaș­tem în amănunțime. Dar cum ele se referă, in special, la chipul cum se vor face plățile pe viitor, e lo­cul să ne ocupăm deocamdată, de cel mai important aspect al noilor­­ noastre angajamente. De cel al­­ rezistenței șoselelor și de al in­­tensificărei lucrărilor. , Societatea suedeză a lucrat și lucrează încă pe porțiunea Bucu­­­­rești-Ploești-Brașov. Cei cari cu­nosc starea acestei artere de in­tensă circulație,—și ne găsim prin­­­tre aceștia, — au ajuns de mult la concluzia, că lucrările făcute nu sunt prea bune și nu sunt nici măcar complecte. Până la Snagov, șoseaua e ruptă în zece porțiuni, dintre care cinci, pline de gropi, de praf ori de noroi, cu poduri șubrede, cu terasament nestabil. Până la Ploești, aceiași stare de lucruri: încă patru petice grele,­­ cu sate cufundate în praf, cu pie­triș zvârlit de-a valma, cu ocoluri anevoioase. Se circulă și azi pe „trotuarele“ satelor ale căror șo­sele nu intră în lucrările suede­zilor, — din cauza chinezismelor noastre administrative. Nu mai vorbim de drumul prin orașele de pe ruta în discuție. Ploești, Câmpina, Breaza, Azuga, constituesc pasagii penibile, pen­tru vehiculele care circulă. De la Predeal, șoseaua e stricată, până la Brașov. Pe acest sector, nici n’au sosit încă, — în orice caz nu sosiseră acum zece zile, — ma­șinile și materialul suedezilor. Concluzia e tristă: După trei ani, — cel mai important drum de legătură cu Ardealul, e într’o stare deplorabilă. Orașele se opun unor variante ocolitoare, dar nu îngrijesc de buna stare a șoselei spre Brașov. Până la Ploești, șo­seaua e o serie de petice și nenu­măratele accidente care sunt în­registrate mereu, constituesc cea mai oribilă dovadă. De aceia, am dori ca prin noul contract cu societățile străine și cu cele naționale, să se treacă grabnic la refacerea șoselei Bu­cur­ești-Brașov, și să se intensifi­ce reparațiile și betonarea pe ce­lelalte artere, care leagă Capitala cu Buzăul, cu Piteștii, cu Con­stanța,­­ precum și pe șosele de mare trafic din Ardeal și Basa­rabia. Și în orice caz, să se ordone cu precădere, construirea șoselei Bu­cur­ești-Brașov, pentru care ni se spune că Statul a cheltuit până acum, câteva sute de milioane lei. Statul prost gospodar! Cred că nu este om politic, sau altfel, care să nu recunoască ma­rea greșală ce a făcut statul ex­­propriind moșiile așa zise de mâ­nă moartă, care aparțineau așeză­mintelor culturale și de binefa­cere. Cine nu este edificat încă asu­pra acestei neertate greșeli, să cerceteze spitalele noastre a că­ror stare de lipsire e aproape cu închiderea lor, deși înainte de ex­propriere nu duceau lipsă de ni­mic, pentru că se întrețineau cu aceia ce le aducea moșiile do­nate pe vremuri de oameni cari nu’au voit sa închidă ochii fără a fi lăsat din agonistia lor, acestor așezăminte de asistență socială! In dorința conducătorilor de-a repara o nedreptate socială cu țărănimea noastră lipsită de pă­mânt, în beția lor de a face binele impus de războiul care ne-a adus întregirea neamului, dar, în bu­nă parte, și de demagogia de ca­re au dat dovezi suficiente, nu s’au gândit ceva mai departe, nu mai vorbesc să privească într’un viitor mai îndepărtat, în ceia ce privește buna stare a așezăminte­lor noastre de orice fel, opera a­­tâtor donatori trecuți de mult că­tre Domnul, cu conștiințele îm­păcate că și-au făcut datoria! Astăzi, Statul, el însăși în jenă financiară, nu poate să ajute a­­ceste așezăminte, așa cum de si­gur ca s’a gândit sa facă atunci când le-a luat mijloacele de exis­tență. Mai intervenind pe ici pe colo și vânzarea bunurilor urbane, de către epitropiile alcătuite din oa­meni politici stăpâniți de senti­mentul căpătuitei partizanilor, astăzi, multe din aceste așezămin­te sunt complect lipsite de orice venit. Sunt mulți ani de când nu se mai vorbește de donatori și bine­făcători, de­cât foarte rar! Pare că a pierit sămânța lor! Pare că a dispărut din sufletul oamenilor sentimentul atât de nobil de a a­­juta din prisosul tău pe aproape­le tău! De ce ? Pentru că Statul este prost gos­podar! A înstrăinat cu inimă u­­­șoară bunurile date, a lăsat fără nici un ajutor instituții altă dată în floare prin donațiunile primite sau a lăsat să se părăginească a­­tâtea clădiri fie din cele ale sale, fie din cele donate, date în păs­trarea sa. Edificiile publice, din provin­cie mai ales, dau aspectul unei gospodării prost ținute. Statul ar trebui să respecte in­stituțiile publice unde e un ban al particularilor, al donatorilor și al făcătorilor de bine, pentru sim­plul cuvânt că Statul nu poate fi distrugătorul filantropiei în țara care a prețuit-o atât de mult, că statul nu poate să descurajeze pe acei ce au făcut donațiuni și sunt încă în viață! Și apoi, să nu se uite că statul este prost gospodar ț­entru că a­cei ce se perindă la conducerea lui fac parte din cunoscutele so­cietăți de exploatare cu rândul a acestei țări, societăți ce-și zic partide politice care, ce fac ce dreg, numai de buna gospodărire a țări nu le arde! I. C. Antonovic- ----------xox-------— Convenția de dearing cu Ungaria AZI SE VA SEMNA ACORDUL ÎNCHEIAT In continuarea tratativelor care au avut loc in cursul zilei de Miercuri la ministerul de indus­trie, cu privire la punerea în a­­plicare a convenției de dearing dintre România și Ungaria, as­tăzi dimineață se va ține o nouă ședință la Banca Națională. Vor lua parte membrii delega­ției ungare, care au participat la conferința blocului statelor agra­re, d. Cezar Pop­escu­, secretarul general al ministerului de indus­trie și comerț și reprezentanții Băncii Naționale. In cursul după amiezei, dacă tratativele cu Banca Națională vor lua sfârșit, ceea ce este mai mult ca probabil, se va proceda la semnarea acordului încheiat. xox Criza de guvern din Spania Madrid, S (Rador).­­ Cabine­tul spaniol a demisionat. Demisiunea aceasta se datoreș­­te faptului că președintele repu­blicii, d. Alcala Zamora, și-a ex­primat dorința de a consulta pe reprezentanții grupărilor repu­blicane, înainte de a accepta u­­nele remanieri ministeriale pro­puse de primul ministru. De la o conferință la alta odată, cînd Europa era amenințată de năvălirea distrugătoare a bandelor turcești, prinții, nobilii și orașele Germaniei se adunau în diete pentru „a lua măsuri". In aceste diete veniau oameni deprinși a pune toate lucrurile în formule fără greș. Ho­­tărîrile se luau cu cel mai mare entusiasm. Se știa cu cea mai deplină precisiune de unde se vor lua banii, prin ce sistem se vor strînge ostașii și după ce norme se va purta răsboiul, care nu se putea să nu fie biruitor. Apeluri calde se adresau întregii creștinătăți, împăratul era gata să se puie în frunte și, de departe, Papa trimetea binecuvîntarea. Iar pe urmă... Doamne, pe urmă Turcii prădau mai departe, ajungînd pînă în văile Ba­­variei. Pentru ca, îndată, să se convoace o nouă dietă. Un glumeț a fixat atunci adevărul: „dieta dietum parti", „O dietă naște altă dietă". In fața primejdiei șomajului ca și în fața desechilibrării finanțelor statelor agricole de pe urma scăderii prețului cerealelor, conferințe se adună, stârnite și presidate de econo­miștii cei mai reputați în viața politică a Europei. Tocmai ac­ei economiști cari prin felul cum au „economisit" cu economia lor ne-au adus pe toți unde sîntem. O diplomație de vitrină, care inventează chestiuni cînd, din nenorocire pentru dînșii, s'au isprăvit, este continuu la locul său și, cînd nu „defarmează" pe toți armații, aleargă să puie umărul și la economiști, îndeplinind cu binecuvîntarea ei rolul vechilor Papi ai pericolului turcesc. La capăt, firește, nimic. Dar esențialul nu este să fie ceva, ci să se tot afle în treabă un număr de cineva. Și astfel se merge de la o conferință la alta. „O conferință naște altă conferință". N. lORGH In străinătate: Pe un an, 1200 lei * Pe șase lnni, 800 leț I ívni li­i și ligii Miig Ceva despre d. prof. Iorga oratorul De zece ani , ascult ca istoric, literat, autor dramatic și orator. Precumpănește, după modesta mea părere, oratorul. Ca istoric și literat, d. profesor Iorga sintetizează bogățiile tre­cutului, vâslind biruitor prin ta­lazurile nenumărate ale oceanu­lui de cărți, punând tonul și cu­loarea caracteristice sieși, origi­nale. Ca autor dramatic, resolvă con­flicte și probleme sufletești în cadrul pitoresc istoric, interesând erudițiunea auditoriului și încer­când valoarea rațională a ascultă­torilor. Ca orator însă, este neîntrecut. Clasic prin contopirea până la identitatea absolută între idee și formă, e lipsit de defectul clasi­cismului, acea răceală solemnă, augustă, senină, a unui templu el­­lin. Verbul d-lui profesor Iorga este o aripă înflăcărată, o pânză de foc ce purifică totul în vatra sfântă a unui suflet bun, plin de indulgență și iubire. In dimineața congresului de la Călărași, unde entusiasmul unei elite sociale românești n’a slăbit un moment, d. profesor Iorga a fixat liniile de activitate ale cul­turii naționale. In conferința de seară, cu o nesecată erudiție, ne-a arătat vechile așezări locale îalo­­mițene din preajma Călărașilor. A doua zi, la Silistra, în fața au­ditorului de acolo compus din mi­noritățile specifice locului, mulți români macedoneni și băștinași, d. profesor Iorga a învederat su­perioritatea naționalismului apu­sean, cuceritor de suflete, față de șovinismul balcanic cu porniri sălbatice de distrugere, arătând directivele unei occidentale poli­tici românești față de minoritari, — cu omenie de român, dar cu conștiință de stăpân, căruia i se cuvine sceptrul puterii suverane. Astfel, d. profesor Iorga, nu e niciodată banal, veșnic dă sub­stanță vie, în formă plină de cu­loare și pitoresc, ce atrage reține și excită cugetarea. Ca și linotipul tipografiei sale de la Văleni, unde se toar­nă în foc o literă nouă la fiece lucrare, oratorul Nicolae Iorga, la fiecare nou discurs frământă, în vulcanul său lăuntric, veșnic alte noi forme de expresiune substanței sale cuvântătoare. Iar, privit laolaltă, mă voiu ser­vi de altă imagine. La museul Luvrului din Paris, vasta încăpere ce a servit pe vre­muri la sală a Tronului regilor Franței, lenia în purpură și aur, este plină de coroane regale, hai­ne și obiecte de preț,­­ podoabe de tot felul, brodate cu mărgări­tare și pietre scumpe. Sala numi­tă acum „Apollon". La mijlocul salonului, așezat în vârful unei lungi tulpine de aur, strălucește faimosul briliant, mare cât o nucă, numit „Le Re­gent". Lumina este astfel calcu­lată ca în zilele senine, să fie toa­tă ziua scăldat de razele solare. Intr’o zi clară, la Paris, când in­tri în sala „Apollon“, vezi cum arde minunea acelui bulgăraș de soare. Iar cum te vei mișca, în orice direcții, enormul briliant te orbește cu alte jocuri de lumini. Sufletul oratorului Nicolae Ior­ga, de câte ori vorbește, restrân­ge, ca și „Regentul“ o ploaie co­lorată, infinit variată. Dar, razele briliantului sunt reci. Pe când razele cugetului lui Iorga sunt atât de fierbinți, în­cât el vorbind se recreiază pe sine însuși,­­ răscolind și puterile tale creatoare, fericitule ascultă­tor. N. N. Lersguceîmu Terminarea clădirei Universității din Iași Un gru­p de profesori universi­tari ieșeni, au luat inițiativa unei acțiuni comune pentru terminarea lucrărilor universității. In frunte cu decanii facultăților ieșene și toți parlamentarii universitari, vor stă­rui să ee pună la dispoziție o sumă necesară pentru aceste lucrări. E vorba de un împrumut la Banca Națională, împrumut care să fie garantat fie de Universitate cu fon­dur­ile construcției fie de minister. Comitetul de inițiativă a luat con­tact cu d. prof. Costăchescu, pre­ședintele Senatului și cu d. prof. P. Andrei, sub-secretar la instruc­ție. -----------xox--------— Raidul aviatic Bucur­ești- Capetown Marți a sosit dela Paris d. că­pitan aviator Sisi Stănculescu ca­re împreună cu d. locotenent Mi­­clescu a adus pe calea aerului un avion de turism pus la dispoziție de o fabrică franceză de avioane. Cu acest avion d. Căpitan Sisi Stănculescu va întreprinde la în­ceputul săptămânei viitoare, a­­vând la bord un ofițer observator și pe d. Lorezan reprezentantul casei franceze constructoare un raid București Capetown și îna­poi. Experiența baltică Conferința d-lui prof. De Montfort ușit pe deplin. Astăzi ele formează „înțelege­rea Baltică", sunt țări înzestrate cu armată, bugete echilibrate și au încheiat tratat de pace cu re­publica Sovietelor, posedă con­venții și comisii diplomatice, eco­nomice, financiare, sanitare, etc., dintre care multe au rămas în forma unor intenții. Acordul în­cheiat cu Varșovia, nu a fost ra­tificat de Finlanda, înfățișează aspectele legături­lor cu Germania și Sovietele, din care reiese că, în special, Esto­nia și Lituania au mijlocit con­siderabil facilitatea acestor re­lații. Arată în linii largi acest rol capital, pentru apărarea intere­­selor tuturor țarilor europene, încheie, arătând marele merit al țărilor baltice, pe care îl for­mează multiplele calități ale a­­cestor popoare în fruntea cărora stau hărnicia și iubirea de pace. EXTERNE Pactul celor patru puteri, su­pranumit „pact de înțelegere și de colaborare“ a fost semnat ori la Roma. Cuprinsul lui, în rezumat, cu preambulul care s’a prevăzut în ultimul timp, prin intervenția Franței este acesta: Preambulul declară că scopul principal al pactului este de a fa­ce mai eficace metodele de proce­­ură stabilite de pactul Societății Națiunilor, fără ca hotărârile ce­lor patru puteri să poată vătăma drepturile vreunui alt stat, de ca­re ele n’ar putea să dispună fără asentimentul acestuia. Art. 1 prevede că Anglia, Fran­ța, Italia și Germania s’au înțeles pentru a practica o politică efec­tivă de colaborare. Art. 2 stipulează că se vor face schimburi de vederi mai cu seamă în vederea aplicării dispozițiilor pactului Societății Națiunilor și în special a prevederilor art. 16 relative la menținerea actualului statut teritorial, ale art. 16 relati­ve la sancțiuni în orice caz de conflict și ale art. 1g relative la revizuirea tratatelor. Art. 3 prevede că în cazul unui eșec al conferinței dezarmării, ce­le patru puteri se vor înțelege pentru a găsi soluțiuni la proble­mele rămase încă insolubile. Art. 4 precizează că marile pu­teri pot deasemenea să examineze împreună chestiunile economice care prezintă pentru ele un inte­­res comun în Europa. Art. 5 fixează durata pactului la 16 ani și prevede prelungirea lui automată pe o perioadă egală dacă nu se produce un preaviz în anul al optulea. Art. 6 stabilește că orice con­testație cu privire la înțelesul pactului va fi tranșată de textul francez. *. Așa­dar înțelegerea celor pa­tru s’ar referi la armonizarea strictelor interese ale puterilor semnatare. Articolul II, care în formă de­finitivă are următorul cuprins : „în ce privește Pactul Societății Națiunilor și în deosebi artico­lele sale io, i6 și ig, în altele părți contractante, hotărăsc de a examina între ele și, sub rezerva deciziunilor cari nu pot fi luate decât de organele regulate ale Societății Națiunilor, toate pro­punerile relative la metodele și procedurile proprii pentru a da efect acestor articole“ — se re­feră insă la revizuirea tratatelor care trebue să rămână o pro­blemă internațională închisă. Și concesia ce s’a făcut Ger­maniei, închide în ea modul de disociere dacă va fi urmată de inevitabilele, compromisuri cu care diplomația se joacă prea ușor. (Continuare în pagina H^a) Hígig és uliii mânesti • Mints itt ä M. lulls Inga Marele îndrăgostit de tot ce-i românesc, fiindcă l-a simțit și l-a cunoscut profund d. Em. de Mar­­tonne, profesor la Facultatea de Litere din Paris, închină d-lui pro­fesor N. Iorga, un studiu de o im­portanță covârșitoare, din toate punctele de vedere: „Satul român, subcarpatic". Sunt țări cu un bogat trecut is­toric, cari „atrag pe călător prin aducerile aminte ale trecutului, de care pomenesc monumentele“, ex. Grecia, Italia. Sunt însă și alte țări istorice, unde trecutul a lăsat urme adânc vorbitoare. „Astfel în Europa, sud-orientală și mai cu seamă în România, se pot descoperi vestigii vii ale trecu­tului, tipuri de sat și de casă țără­nească, cari merită de a fi stu­diate, la fel, ca și textele sau do­cumentele istorice: geograful, pe care preocupările sale îl obligă de a străbate munți și văi, crede că experiența sa ar putea, poate, aju­ta, cu ceva, pe istoric“. „Există un tip de sat subcarpa­tic, a cărui imagine se prezintă, numaidecât, la prima chemare, precisă, vie, care corespunde, cu si­guranță, unor obiceiuri vechi, cris­talizate in decursul vremii“. Satul subcarpatic pare „imens și desordonat“: „căsuțe acoperite cu șindrilă împrăștiate, ca, într’o pă­dure, în grădini cu pomi, la o dis­tanță, de circa 100 metri, una, de alta“. Miercuri d.a„ d. De Montfort, secretar al Academiei de științe morale și politice din Paris, pu­blicist de seamă și conducător al revistei „L’Est Polonais“, a ți­nut la facultatea de litere și fi­lozofie din­ București, o interc­­e Mită conferință asupra situației economice a țărilor baltice, adu­când prin aprofundare și înde­lungate studii, importante date și concluzii cu privire la actualita­tea acestei probleme. Expunând mai întâi, în mod do­cumentar și istoric, lupta pentru stăpânirea Balticei, ce s’a dat în­tre diferitele state vecine, Sue­dia, Danemarca, Rusia, Germania și Polonia, d-sa face o schiță asu­pra­ evenimentelor politice și a apropierii dintre Prusia și Ger­mania, în legătură cu împărțirea Poloniei. Cele trei țări, Finlanda, Litua­nia și Estonia, înfățișează astfel o experiență, care din punct de vedere economic și politic a re­așezat pe marginea unui torent, la picioarele „unui versant abrupt sau pe panta dintre două văi“, ca în Oltenia, satul este străbătut de un drum șerpuit; „satul se măre­ște, întotdeauna aproape, în josul apei. In sus sunt casele vechi, in­ jos cele noi: „planul este ace­laș“. „Ajunge să închizi, puțin, ochii — spune d. prof. E. de Martonne— și imaginea, atât de cunoscută, ți se prezintă, dincolo de gardul fă­cut de crengi împletite pe stobori și dincolo de poarta cu stâlpi sculp­tați, o mică curte pătrată, tivită de o parte de casa de locuit cu un acoperiș impunător de șindrilă a cărei fațadă formează o prispă susținută de stâlpi adesea fin îm­podobiți; de cealaltă parte, un grajd cu pereți făcuți din împle­titură și un șopron deschis, cu a­­coperișul de papură, apoi patului cu porumb, un fel de lada făcută din lăntați, așezat pe ștenepi, la o înălțime de un metru de pământ, în urmă cuptorul, destul de mare ca să servească de bucătărie, în timpul verii“, îndată ce treci pragul, dincolo de peretele­­prevăzut cu ferești mici, pătrate, unde spânzură câte o cunună de ardei roșu și câteva spice aurite de porumb (cred, că aici d. prof. E. de Martonne, prin „épis dorés de mais“, înțelege dru­gile de porumb, nu spicele de po­rumb. Scăparea aceasta din ve­dere se poate explica prin: 1) lip­sa unui termen „teh­nic“ pentru drugă, în franceză, deoarece po­rumbul nu se cultivă, deloc, în „terra Gallorum“; 2) Cei cari au trăit sub umilul acoperământ al unei case țărănești și cei cari au co­lindat satele românești, știu prea bine că e vorba de cele mai fru­moase „drugi“, în adevăr „aurite“, oprite, special, pentru „sămânță“) vezi cele două încăperi­, casa — o­­geacul — care servește de locuință și bucătărie, cu o vatră, al cărei fum este­ mai mult sau mai puțin prins de un coș de formă pir­ami­dală; alături, in lungul pereților, lăzile servind drept lavițe și, drept dulapuri, o masă scundă și pătra­tă, o poliță pe care sunt așezate urcioarele ;și „vesela“ de lemn; a­­lături de ogeac este cămara, loc răcoros, unde se păstrează „ale gurii“ (— Les provisions de bouche) și straele de sărbătoare“. Minunat tablou, în puține cuvin­te, simple, dar adânci, toată icoa­na, tot sufletul satului nostru, tra­ute ,îl simți, în fiorul ce te stră­bate, din creștet până în tălpi. Nu știi ce să spui, mai ales, atunci, când, lupta vieții te mână, atât de crud și atât de departe, de locul, de care te leagă o lume de „do­ruri“, îți vin, fără să vrei. în min­te ,adânc grăitoarele cuvinte ale lui Virgiliu: „Sunt lacrymae rerum... et corda mortalia tangunt“ Cu neînsemnate modificări „a­­cest tip de sat se găsește în lungul poalelor Carpaților, în Oltenia, în Muntenia și în sudul Moldovei, în Basarabia, numai în regiunea Co­drilor în Transilvania, în jurul masivelor muntoase“. Câmpia va­lahă, bazm­ele și văile largi, nu cu­nosc acest sat. „Este oare o simplă coincidență, că toate regiunile unde se găsește acest tip de sat subcarpatic, sunt țări pur românești și de așezământ vechiul In regiunea subcarpatică oltea­ înființarea a 2 batalioane de grăn­ceri Eri a apărut decretul regal pen­tru înființarea, pe ziua de 8 Iu­nie, a două nouă batalioane „gră­nicerești": batalionul I din re­giunea Bistrița-Năsăud și bata­lionul II din regiunea Banat. Aceste unități intră în compu­nerea organică a diviziei de gardă. Adunarea religioasă de la Sibiu în cele două zile de Rusalii, a a­­vut loc la Sibiu cel de-al doilea congres anual al marei asociații creștine „Oastea Domnului“. Având ramificații în întreaga țară, astăzi „Oastea Domnului" a ajuns o asociație de luptă creștină, care și-a luat naștere în cuprinsul bisericei, drept mădular puternic de ajutorare în lupta pe care o duce întru schimbarea moravuri­lor în țara noastră sub înrâurirea salvatoare a invățăturei lui Iisus Christos. Oblăduită, ajutată și suprave­­ghiată de I. P. S. S. Nicolae, mitro­politul și arhiepiscopul Ardealu­lui, „Oastea Domnului" în cursul anului trecut a avut o vie și inten­să activitate de propagandă evan­ghelică. In zeci și sute de centre din întreaga țară s’au întemeiat fi­liale ale asociației — și mii de oa­meni s’au înrolat în rândurile ei, cu hotărîrea de a părăsi vechea viață ce duseseră până atunci și a începe o alta, — nouă, înviorată și sfințită de învățătura cea dum­­nezeească. Și el a adunat și anul acesta mul­țime de norod la Sibiu, în ziua Cin­­zecime­i, — ostași veniți de pe toa­te meleagurile țării. Intfruntând greutățile și lipsurile vranei, dar însuflețiți de un ideal scump, au venit din Basarabia, din Bucovina, din Vechiul Regat, peste două mii de copărtași ai „Oastei Domnului",­­ unii din ei parcurgând pe jos câte o sută și două sute de kilome­tri. Doi săteni din Tecuci, au bă­tut nu mai puțin de trei sute două­zeci de kilometri, trecând munții, ca să fie față la praznicul „Oastei Domnului“. Cele două zile cât a ținut adu­narea, au fost zile de înălțare, de mare tencuire curățitoare de su­flete, de intărire pentru greaua luptă pe care tovărășia aceasta o duce împotriva păcatelor care au invadat, în fel și ch­ip, viața noas­tră românească. Cele două sfinte leturghii, sluji­te, una de înaltul mitropolit, cea de-a doua de către Prea­ Sfințitul vicar, au fost ceasuri de atâta sfântă reculegere și înălțare, încât nu vor fi uitate niciodată de către cei care le-au gustat. Atâta bine­cuvântare s’a revărsat peste imen­sul popor care umplea până la cel din urmă loc marea catedrală si­­biană, în­cât, cu adevărat, am stat față la pogorârea Sfântului Duh deasupra învățăceilor lui Iisus Mântuitorul. O după amiază din aceste două zile, a fost hărăzită­­ pelerinajului la mormântul marelui și vrednicu­lui ierarh Andrei Șaiguna, — în sa­tul Rășinari. In cântări de slavă — și în vorbiri de preamărire, cu toți laolaltă, au adus memoriei acestui sfânt bărbat al Români­ei de pre­tutindeni, cuvenita închinare. Fi­gura acestui patriarh neuitat, a fost cinstită cu cuvinte calde și sincere de recunoscătoare preamă­rire. Am plecat cu toții de la mau­soleul din Rășinari și mai întăriți pentru lupta din anul care ne­ stă înainte. In afară de acestea, cetele ne­sfârșite de ostași, găzduiți cu dra­goste de frații lor din Sibiu, au ți­nut necurmat adunări de cântări și vorbiri, cântând, fiecare, să-și sădească în suflet cât mai multe flori de viață creștină. Vorbitori populari s’au ridicat, și sub inspi­rația duhului ele sus, au grăit mi­nunat cătră frații lor, — vorbiri, care erau învrâstate cu minunate cântări de slavă către Dumnezeu. In ziua a doua, a avut loc în ma­rea sală de teatru „Thalia“ congre­sul plenar al asociației. O mare de capete, alcătuind un singur duh de nedezmințită înțelegere, — într’o tăcere impresionantă, a as­cultat vibrantele cuvântări pe ca­re, clerici și laici, le-au ținut cu înflăcărare. Vorbirea I. P. S. S. Mitropolitului Nicolae, a fost zgu­duitoare, dând tuturor sufletelor asigurare deplină că sprijinul și ocrotirea sa nu vor liipsi niciodată acestei sfinte Asociații. Toți vorbitorii care au urmat, au găsit în cugetul lor cele mai po­trivite și mai calde cuvinte de în­frățire și de îmbărbătare, pentru lupta de propovăduire a învățătu­rii mântuitoare. Pe urmă, din nou în vorbiri cal­de și cântări duioase, ostașii și-au luat rămas bun unii de la alții — și în lacrimi sau despărțit, dându-și cuvânt de întâlnire pentru la anul, când în ziua Pogorârei Sf. Duh, se vor aduna iarăși spre și mai fru­moasă prăznuire. Adunarea de la Sibiu a fost încă o dovadă de ceea ce poate Banus Mântuitorul în lume, când oamenii, coboară în­ viața lor învățătura — singura — care poate cu adevărat înălța și curați. Fie ca fapte de acestea, să slu­jească de pildă tuturor acelora ca­re vor mai fi cvând, în aceasta pri­vință, vreo îndoială. 1 Al. L ase ar o v Moldovan« -Jr Și

Next