Neamul Românesc, iunie 1933 (Anul 28, nr. 118-139)
1933-06-10 / nr. 124
Anul XXVI Nr. 124 NEAMUL ROMÂNESC ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Telefon 312/60 2 LEI Sâmbătă 10 Inaio 1933 CI Pe un an, timu «ei: Pe sase luni, 300 Lei In tară ............................. 11 Pentru autorități ți institut sunt: 1000 te» ! DIRECTOR N. GEORGESCU INTERNE T< * S’a încheiat un nou contract pentru șosele, cu societățile străine Svenska și Masson. Ca să se ajungă aci, au urmat tratative lungi și laborioase. Vechile și așa de grelele condiții ale vechiului angajament, au căzut. Pe cele noi, nu le cunoaștem în amănunțime. Dar cum ele se referă, in special, la chipul cum se vor face plățile pe viitor, e locul să ne ocupăm deocamdată, de cel mai important aspect al noilor noastre angajamente. De cel al rezistenței șoselelor și de al intensificărei lucrărilor. , Societatea suedeză a lucrat și lucrează încă pe porțiunea București-Ploești-Brașov. Cei cari cunosc starea acestei artere de intensă circulație,—și ne găsim printre aceștia, — au ajuns de mult la concluzia, că lucrările făcute nu sunt prea bune și nu sunt nici măcar complecte. Până la Snagov, șoseaua e ruptă în zece porțiuni, dintre care cinci, pline de gropi, de praf ori de noroi, cu poduri șubrede, cu terasament nestabil. Până la Ploești, aceiași stare de lucruri: încă patru petice grele, cu sate cufundate în praf, cu pietriș zvârlit de-a valma, cu ocoluri anevoioase. Se circulă și azi pe „trotuarele“ satelor ale căror șosele nu intră în lucrările suedezilor, — din cauza chinezismelor noastre administrative. Nu mai vorbim de drumul prin orașele de pe ruta în discuție. Ploești, Câmpina, Breaza, Azuga, constituesc pasagii penibile, pentru vehiculele care circulă. De la Predeal, șoseaua e stricată, până la Brașov. Pe acest sector, nici n’au sosit încă, — în orice caz nu sosiseră acum zece zile, — mașinile și materialul suedezilor. Concluzia e tristă: După trei ani, — cel mai important drum de legătură cu Ardealul, e într’o stare deplorabilă. Orașele se opun unor variante ocolitoare, dar nu îngrijesc de buna stare a șoselei spre Brașov. Până la Ploești, șoseaua e o serie de petice și nenumăratele accidente care sunt înregistrate mereu, constituesc cea mai oribilă dovadă. De aceia, am dori ca prin noul contract cu societățile străine și cu cele naționale, să se treacă grabnic la refacerea șoselei București-Brașov, și să se intensifice reparațiile și betonarea pe celelalte artere, care leagă Capitala cu Buzăul, cu Piteștii, cu Constanța, precum și pe șosele de mare trafic din Ardeal și Basarabia. Și în orice caz, să se ordone cu precădere, construirea șoselei București-Brașov, pentru care ni se spune că Statul a cheltuit până acum, câteva sute de milioane lei. Statul prost gospodar! Cred că nu este om politic, sau altfel, care să nu recunoască marea greșală ce a făcut statul expropriind moșiile așa zise de mână moartă, care aparțineau așezămintelor culturale și de binefacere. Cine nu este edificat încă asupra acestei neertate greșeli, să cerceteze spitalele noastre a căror stare de lipsire e aproape cu închiderea lor, deși înainte de expropriere nu duceau lipsă de nimic, pentru că se întrețineau cu aceia ce le aducea moșiile donate pe vremuri de oameni cari nu’au voit sa închidă ochii fără a fi lăsat din agonistia lor, acestor așezăminte de asistență socială! In dorința conducătorilor de-a repara o nedreptate socială cu țărănimea noastră lipsită de pământ, în beția lor de a face binele impus de războiul care ne-a adus întregirea neamului, dar, în bună parte, și de demagogia de care au dat dovezi suficiente, nu s’au gândit ceva mai departe, nu mai vorbesc să privească într’un viitor mai îndepărtat, în ceia ce privește buna stare a așezămintelor noastre de orice fel, opera atâtor donatori trecuți de mult către Domnul, cu conștiințele împăcate că și-au făcut datoria! Astăzi, Statul, el însăși în jenă financiară, nu poate să ajute aceste așezăminte, așa cum de sigur ca s’a gândit sa facă atunci când le-a luat mijloacele de existență. Mai intervenind pe ici pe colo și vânzarea bunurilor urbane, de către epitropiile alcătuite din oameni politici stăpâniți de sentimentul căpătuitei partizanilor, astăzi, multe din aceste așezăminte sunt complect lipsite de orice venit. Sunt mulți ani de când nu se mai vorbește de donatori și binefăcători, decât foarte rar! Pare că a pierit sămânța lor! Pare că a dispărut din sufletul oamenilor sentimentul atât de nobil de a ajuta din prisosul tău pe aproapele tău! De ce ? Pentru că Statul este prost gospodar! A înstrăinat cu inimă ușoară bunurile date, a lăsat fără nici un ajutor instituții altă dată în floare prin donațiunile primite sau a lăsat să se părăginească atâtea clădiri fie din cele ale sale, fie din cele donate, date în păstrarea sa. Edificiile publice, din provincie mai ales, dau aspectul unei gospodării prost ținute. Statul ar trebui să respecte instituțiile publice unde e un ban al particularilor, al donatorilor și al făcătorilor de bine, pentru simplul cuvânt că Statul nu poate fi distrugătorul filantropiei în țara care a prețuit-o atât de mult, că statul nu poate să descurajeze pe acei ce au făcut donațiuni și sunt încă în viață! Și apoi, să nu se uite că statul este prost gospodar țentru că acei ce se perindă la conducerea lui fac parte din cunoscutele societăți de exploatare cu rândul a acestei țări, societăți ce-și zic partide politice care, ce fac ce dreg, numai de buna gospodărire a țări nu le arde! I. C. Antonovic- ----------xox-------— Convenția de dearing cu Ungaria AZI SE VA SEMNA ACORDUL ÎNCHEIAT In continuarea tratativelor care au avut loc in cursul zilei de Miercuri la ministerul de industrie, cu privire la punerea în aplicare a convenției de dearing dintre România și Ungaria, astăzi dimineață se va ține o nouă ședință la Banca Națională. Vor lua parte membrii delegației ungare, care au participat la conferința blocului statelor agrare, d. Cezar Popescu, secretarul general al ministerului de industrie și comerț și reprezentanții Băncii Naționale. In cursul după amiezei, dacă tratativele cu Banca Națională vor lua sfârșit, ceea ce este mai mult ca probabil, se va proceda la semnarea acordului încheiat. xox Criza de guvern din Spania Madrid, S (Rador). Cabinetul spaniol a demisionat. Demisiunea aceasta se datorește faptului că președintele republicii, d. Alcala Zamora, și-a exprimat dorința de a consulta pe reprezentanții grupărilor republicane, înainte de a accepta unele remanieri ministeriale propuse de primul ministru. De la o conferință la alta odată, cînd Europa era amenințată de năvălirea distrugătoare a bandelor turcești, prinții, nobilii și orașele Germaniei se adunau în diete pentru „a lua măsuri". In aceste diete veniau oameni deprinși a pune toate lucrurile în formule fără greș. Hotărîrile se luau cu cel mai mare entusiasm. Se știa cu cea mai deplină precisiune de unde se vor lua banii, prin ce sistem se vor strînge ostașii și după ce norme se va purta răsboiul, care nu se putea să nu fie biruitor. Apeluri calde se adresau întregii creștinătăți, împăratul era gata să se puie în frunte și, de departe, Papa trimetea binecuvîntarea. Iar pe urmă... Doamne, pe urmă Turcii prădau mai departe, ajungînd pînă în văile Bavariei. Pentru ca, îndată, să se convoace o nouă dietă. Un glumeț a fixat atunci adevărul: „dieta dietum parti", „O dietă naște altă dietă". In fața primejdiei șomajului ca și în fața desechilibrării finanțelor statelor agricole de pe urma scăderii prețului cerealelor, conferințe se adună, stârnite și presidate de economiștii cei mai reputați în viața politică a Europei. Tocmai acei economiști cari prin felul cum au „economisit" cu economia lor ne-au adus pe toți unde sîntem. O diplomație de vitrină, care inventează chestiuni cînd, din nenorocire pentru dînșii, s'au isprăvit, este continuu la locul său și, cînd nu „defarmează" pe toți armații, aleargă să puie umărul și la economiști, îndeplinind cu binecuvîntarea ei rolul vechilor Papi ai pericolului turcesc. La capăt, firește, nimic. Dar esențialul nu este să fie ceva, ci să se tot afle în treabă un număr de cineva. Și astfel se merge de la o conferință la alta. „O conferință naște altă conferință". N. lORGH In străinătate: Pe un an, 1200 lei * Pe șase lnni, 800 leț I ívni lii și ligii Miig Ceva despre d. prof. Iorga oratorul De zece ani , ascult ca istoric, literat, autor dramatic și orator. Precumpănește, după modesta mea părere, oratorul. Ca istoric și literat, d. profesor Iorga sintetizează bogățiile trecutului, vâslind biruitor prin talazurile nenumărate ale oceanului de cărți, punând tonul și culoarea caracteristice sieși, originale. Ca autor dramatic, resolvă conflicte și probleme sufletești în cadrul pitoresc istoric, interesând erudițiunea auditoriului și încercând valoarea rațională a ascultătorilor. Ca orator însă, este neîntrecut. Clasic prin contopirea până la identitatea absolută între idee și formă, e lipsit de defectul clasicismului, acea răceală solemnă, augustă, senină, a unui templu ellin. Verbul d-lui profesor Iorga este o aripă înflăcărată, o pânză de foc ce purifică totul în vatra sfântă a unui suflet bun, plin de indulgență și iubire. In dimineața congresului de la Călărași, unde entusiasmul unei elite sociale românești n’a slăbit un moment, d. profesor Iorga a fixat liniile de activitate ale culturii naționale. In conferința de seară, cu o nesecată erudiție, ne-a arătat vechile așezări locale îalomițene din preajma Călărașilor. A doua zi, la Silistra, în fața auditorului de acolo compus din minoritățile specifice locului, mulți români macedoneni și băștinași, d. profesor Iorga a învederat superioritatea naționalismului apusean, cuceritor de suflete, față de șovinismul balcanic cu porniri sălbatice de distrugere, arătând directivele unei occidentale politici românești față de minoritari, — cu omenie de român, dar cu conștiință de stăpân, căruia i se cuvine sceptrul puterii suverane. Astfel, d. profesor Iorga, nu e niciodată banal, veșnic dă substanță vie, în formă plină de culoare și pitoresc, ce atrage reține și excită cugetarea. Ca și linotipul tipografiei sale de la Văleni, unde se toarnă în foc o literă nouă la fiece lucrare, oratorul Nicolae Iorga, la fiecare nou discurs frământă, în vulcanul său lăuntric, veșnic alte noi forme de expresiune substanței sale cuvântătoare. Iar, privit laolaltă, mă voiu servi de altă imagine. La museul Luvrului din Paris, vasta încăpere ce a servit pe vremuri la sală a Tronului regilor Franței, lenia în purpură și aur, este plină de coroane regale, haine și obiecte de preț, podoabe de tot felul, brodate cu mărgăritare și pietre scumpe. Sala numită acum „Apollon". La mijlocul salonului, așezat în vârful unei lungi tulpine de aur, strălucește faimosul briliant, mare cât o nucă, numit „Le Regent". Lumina este astfel calculată ca în zilele senine, să fie toată ziua scăldat de razele solare. Intr’o zi clară, la Paris, când intri în sala „Apollon“, vezi cum arde minunea acelui bulgăraș de soare. Iar cum te vei mișca, în orice direcții, enormul briliant te orbește cu alte jocuri de lumini. Sufletul oratorului Nicolae Iorga, de câte ori vorbește, restrânge, ca și „Regentul“ o ploaie colorată, infinit variată. Dar, razele briliantului sunt reci. Pe când razele cugetului lui Iorga sunt atât de fierbinți, încât el vorbind se recreiază pe sine însuși, răscolind și puterile tale creatoare, fericitule ascultător. N. N. Lersguceîmu Terminarea clădirei Universității din Iași Un grup de profesori universitari ieșeni, au luat inițiativa unei acțiuni comune pentru terminarea lucrărilor universității. In frunte cu decanii facultăților ieșene și toți parlamentarii universitari, vor stărui să ee pună la dispoziție o sumă necesară pentru aceste lucrări. E vorba de un împrumut la Banca Națională, împrumut care să fie garantat fie de Universitate cu fondurile construcției fie de minister. Comitetul de inițiativă a luat contact cu d. prof. Costăchescu, președintele Senatului și cu d. prof. P. Andrei, sub-secretar la instrucție. -----------xox--------— Raidul aviatic București- Capetown Marți a sosit dela Paris d. căpitan aviator Sisi Stănculescu care împreună cu d. locotenent Miclescu a adus pe calea aerului un avion de turism pus la dispoziție de o fabrică franceză de avioane. Cu acest avion d. Căpitan Sisi Stănculescu va întreprinde la începutul săptămânei viitoare, având la bord un ofițer observator și pe d. Lorezan reprezentantul casei franceze constructoare un raid București Capetown și înapoi. Experiența baltică Conferința d-lui prof. De Montfort ușit pe deplin. Astăzi ele formează „înțelegerea Baltică", sunt țări înzestrate cu armată, bugete echilibrate și au încheiat tratat de pace cu republica Sovietelor, posedă convenții și comisii diplomatice, economice, financiare, sanitare, etc., dintre care multe au rămas în forma unor intenții. Acordul încheiat cu Varșovia, nu a fost ratificat de Finlanda, înfățișează aspectele legăturilor cu Germania și Sovietele, din care reiese că, în special, Estonia și Lituania au mijlocit considerabil facilitatea acestor relații. Arată în linii largi acest rol capital, pentru apărarea intereselor tuturor țarilor europene, încheie, arătând marele merit al țărilor baltice, pe care îl formează multiplele calități ale acestor popoare în fruntea cărora stau hărnicia și iubirea de pace. EXTERNE Pactul celor patru puteri, supranumit „pact de înțelegere și de colaborare“ a fost semnat ori la Roma. Cuprinsul lui, în rezumat, cu preambulul care s’a prevăzut în ultimul timp, prin intervenția Franței este acesta: Preambulul declară că scopul principal al pactului este de a face mai eficace metodele de proceură stabilite de pactul Societății Națiunilor, fără ca hotărârile celor patru puteri să poată vătăma drepturile vreunui alt stat, de care ele n’ar putea să dispună fără asentimentul acestuia. Art. 1 prevede că Anglia, Franța, Italia și Germania s’au înțeles pentru a practica o politică efectivă de colaborare. Art. 2 stipulează că se vor face schimburi de vederi mai cu seamă în vederea aplicării dispozițiilor pactului Societății Națiunilor și în special a prevederilor art. 16 relative la menținerea actualului statut teritorial, ale art. 16 relative la sancțiuni în orice caz de conflict și ale art. 1g relative la revizuirea tratatelor. Art. 3 prevede că în cazul unui eșec al conferinței dezarmării, cele patru puteri se vor înțelege pentru a găsi soluțiuni la problemele rămase încă insolubile. Art. 4 precizează că marile puteri pot deasemenea să examineze împreună chestiunile economice care prezintă pentru ele un interes comun în Europa. Art. 5 fixează durata pactului la 16 ani și prevede prelungirea lui automată pe o perioadă egală dacă nu se produce un preaviz în anul al optulea. Art. 6 stabilește că orice contestație cu privire la înțelesul pactului va fi tranșată de textul francez. *. Așadar înțelegerea celor patru s’ar referi la armonizarea strictelor interese ale puterilor semnatare. Articolul II, care în formă definitivă are următorul cuprins : „în ce privește Pactul Societății Națiunilor și în deosebi articolele sale io, i6 și ig, în altele părți contractante, hotărăsc de a examina între ele și, sub rezerva deciziunilor cari nu pot fi luate decât de organele regulate ale Societății Națiunilor, toate propunerile relative la metodele și procedurile proprii pentru a da efect acestor articole“ — se referă insă la revizuirea tratatelor care trebue să rămână o problemă internațională închisă. Și concesia ce s’a făcut Germaniei, închide în ea modul de disociere dacă va fi urmată de inevitabilele, compromisuri cu care diplomația se joacă prea ușor. (Continuare în pagina H^a) Hígig és uliii mânesti • Mints itt ä M. lulls Inga Marele îndrăgostit de tot ce-i românesc, fiindcă l-a simțit și l-a cunoscut profund d. Em. de Martonne, profesor la Facultatea de Litere din Paris, închină d-lui profesor N. Iorga, un studiu de o importanță covârșitoare, din toate punctele de vedere: „Satul român, subcarpatic". Sunt țări cu un bogat trecut istoric, cari „atrag pe călător prin aducerile aminte ale trecutului, de care pomenesc monumentele“, ex. Grecia, Italia. Sunt însă și alte țări istorice, unde trecutul a lăsat urme adânc vorbitoare. „Astfel în Europa, sud-orientală și mai cu seamă în România, se pot descoperi vestigii vii ale trecutului, tipuri de sat și de casă țărănească, cari merită de a fi studiate, la fel, ca și textele sau documentele istorice: geograful, pe care preocupările sale îl obligă de a străbate munți și văi, crede că experiența sa ar putea, poate, ajuta, cu ceva, pe istoric“. „Există un tip de sat subcarpatic, a cărui imagine se prezintă, numaidecât, la prima chemare, precisă, vie, care corespunde, cu siguranță, unor obiceiuri vechi, cristalizate in decursul vremii“. Satul subcarpatic pare „imens și desordonat“: „căsuțe acoperite cu șindrilă împrăștiate, ca, într’o pădure, în grădini cu pomi, la o distanță, de circa 100 metri, una, de alta“. Miercuri d.a„ d. De Montfort, secretar al Academiei de științe morale și politice din Paris, publicist de seamă și conducător al revistei „L’Est Polonais“, a ținut la facultatea de litere și filozofie din București, o interce Mită conferință asupra situației economice a țărilor baltice, aducând prin aprofundare și îndelungate studii, importante date și concluzii cu privire la actualitatea acestei probleme. Expunând mai întâi, în mod documentar și istoric, lupta pentru stăpânirea Balticei, ce s’a dat între diferitele state vecine, Suedia, Danemarca, Rusia, Germania și Polonia, d-sa face o schiță asupra evenimentelor politice și a apropierii dintre Prusia și Germania, în legătură cu împărțirea Poloniei. Cele trei țări, Finlanda, Lituania și Estonia, înfățișează astfel o experiență, care din punct de vedere economic și politic a reașezat pe marginea unui torent, la picioarele „unui versant abrupt sau pe panta dintre două văi“, ca în Oltenia, satul este străbătut de un drum șerpuit; „satul se mărește, întotdeauna aproape, în josul apei. In sus sunt casele vechi, in jos cele noi: „planul este acelaș“. „Ajunge să închizi, puțin, ochii — spune d. prof. E. de Martonne— și imaginea, atât de cunoscută, ți se prezintă, dincolo de gardul făcut de crengi împletite pe stobori și dincolo de poarta cu stâlpi sculptați, o mică curte pătrată, tivită de o parte de casa de locuit cu un acoperiș impunător de șindrilă a cărei fațadă formează o prispă susținută de stâlpi adesea fin împodobiți; de cealaltă parte, un grajd cu pereți făcuți din împletitură și un șopron deschis, cu acoperișul de papură, apoi patului cu porumb, un fel de lada făcută din lăntați, așezat pe ștenepi, la o înălțime de un metru de pământ, în urmă cuptorul, destul de mare ca să servească de bucătărie, în timpul verii“, îndată ce treci pragul, dincolo de pereteleprevăzut cu ferești mici, pătrate, unde spânzură câte o cunună de ardei roșu și câteva spice aurite de porumb (cred, că aici d. prof. E. de Martonne, prin „épis dorés de mais“, înțelege drugile de porumb, nu spicele de porumb. Scăparea aceasta din vedere se poate explica prin: 1) lipsa unui termen „tehnic“ pentru drugă, în franceză, deoarece porumbul nu se cultivă, deloc, în „terra Gallorum“; 2) Cei cari au trăit sub umilul acoperământ al unei case țărănești și cei cari au colindat satele românești, știu prea bine că e vorba de cele mai frumoase „drugi“, în adevăr „aurite“, oprite, special, pentru „sămânță“) vezi cele două încăperi, casa — ogeacul — care servește de locuință și bucătărie, cu o vatră, al cărei fum este mai mult sau mai puțin prins de un coș de formă piramidală; alături, in lungul pereților, lăzile servind drept lavițe și, drept dulapuri, o masă scundă și pătrată, o poliță pe care sunt așezate urcioarele ;și „vesela“ de lemn; alături de ogeac este cămara, loc răcoros, unde se păstrează „ale gurii“ (— Les provisions de bouche) și straele de sărbătoare“. Minunat tablou, în puține cuvinte, simple, dar adânci, toată icoana, tot sufletul satului nostru, traute ,îl simți, în fiorul ce te străbate, din creștet până în tălpi. Nu știi ce să spui, mai ales, atunci, când, lupta vieții te mână, atât de crud și atât de departe, de locul, de care te leagă o lume de „doruri“, îți vin, fără să vrei. în minte ,adânc grăitoarele cuvinte ale lui Virgiliu: „Sunt lacrymae rerum... et corda mortalia tangunt“ Cu neînsemnate modificări „acest tip de sat se găsește în lungul poalelor Carpaților, în Oltenia, în Muntenia și în sudul Moldovei, în Basarabia, numai în regiunea Codrilor în Transilvania, în jurul masivelor muntoase“. Câmpia valahă, bazmele și văile largi, nu cunosc acest sat. „Este oare o simplă coincidență, că toate regiunile unde se găsește acest tip de sat subcarpatic, sunt țări pur românești și de așezământ vechiul In regiunea subcarpatică oltea înființarea a 2 batalioane de grănceri Eri a apărut decretul regal pentru înființarea, pe ziua de 8 Iunie, a două nouă batalioane „grănicerești": batalionul I din regiunea Bistrița-Năsăud și batalionul II din regiunea Banat. Aceste unități intră în compunerea organică a diviziei de gardă. Adunarea religioasă de la Sibiu în cele două zile de Rusalii, a avut loc la Sibiu cel de-al doilea congres anual al marei asociații creștine „Oastea Domnului“. Având ramificații în întreaga țară, astăzi „Oastea Domnului" a ajuns o asociație de luptă creștină, care și-a luat naștere în cuprinsul bisericei, drept mădular puternic de ajutorare în lupta pe care o duce întru schimbarea moravurilor în țara noastră sub înrâurirea salvatoare a invățăturei lui Iisus Christos. Oblăduită, ajutată și supraveghiată de I. P. S. S. Nicolae, mitropolitul și arhiepiscopul Ardealului, „Oastea Domnului" în cursul anului trecut a avut o vie și intensă activitate de propagandă evanghelică. In zeci și sute de centre din întreaga țară s’au întemeiat filiale ale asociației — și mii de oameni s’au înrolat în rândurile ei, cu hotărîrea de a părăsi vechea viață ce duseseră până atunci și a începe o alta, — nouă, înviorată și sfințită de învățătura cea dumnezeească. Și el a adunat și anul acesta mulțime de norod la Sibiu, în ziua Cinzecimei, — ostași veniți de pe toate meleagurile țării. Intfruntând greutățile și lipsurile vranei, dar însuflețiți de un ideal scump, au venit din Basarabia, din Bucovina, din Vechiul Regat, peste două mii de copărtași ai „Oastei Domnului", unii din ei parcurgând pe jos câte o sută și două sute de kilometri. Doi săteni din Tecuci, au bătut nu mai puțin de trei sute douăzeci de kilometri, trecând munții, ca să fie față la praznicul „Oastei Domnului“. Cele două zile cât a ținut adunarea, au fost zile de înălțare, de mare tencuire curățitoare de suflete, de intărire pentru greaua luptă pe care tovărășia aceasta o duce împotriva păcatelor care au invadat, în fel și chip, viața noastră românească. Cele două sfinte leturghii, slujite, una de înaltul mitropolit, cea de-a doua de către Prea Sfințitul vicar, au fost ceasuri de atâta sfântă reculegere și înălțare, încât nu vor fi uitate niciodată de către cei care le-au gustat. Atâta binecuvântare s’a revărsat peste imensul popor care umplea până la cel din urmă loc marea catedrală sibiană, încât, cu adevărat, am stat față la pogorârea Sfântului Duh deasupra învățăceilor lui Iisus Mântuitorul. O după amiază din aceste două zile, a fost hărăzită pelerinajului la mormântul marelui și vrednicului ierarh Andrei Șaiguna, — în satul Rășinari. In cântări de slavă — și în vorbiri de preamărire, cu toți laolaltă, au adus memoriei acestui sfânt bărbat al României de pretutindeni, cuvenita închinare. Figura acestui patriarh neuitat, a fost cinstită cu cuvinte calde și sincere de recunoscătoare preamărire. Am plecat cu toții de la mausoleul din Rășinari și mai întăriți pentru lupta din anul care ne stă înainte. In afară de acestea, cetele nesfârșite de ostași, găzduiți cu dragoste de frații lor din Sibiu, au ținut necurmat adunări de cântări și vorbiri, cântând, fiecare, să-și sădească în suflet cât mai multe flori de viață creștină. Vorbitori populari s’au ridicat, și sub inspirația duhului ele sus, au grăit minunat cătră frații lor, — vorbiri, care erau învrâstate cu minunate cântări de slavă către Dumnezeu. In ziua a doua, a avut loc în marea sală de teatru „Thalia“ congresul plenar al asociației. O mare de capete, alcătuind un singur duh de nedezmințită înțelegere, — într’o tăcere impresionantă, a ascultat vibrantele cuvântări pe care, clerici și laici, le-au ținut cu înflăcărare. Vorbirea I. P. S. S. Mitropolitului Nicolae, a fost zguduitoare, dând tuturor sufletelor asigurare deplină că sprijinul și ocrotirea sa nu vor liipsi niciodată acestei sfinte Asociații. Toți vorbitorii care au urmat, au găsit în cugetul lor cele mai potrivite și mai calde cuvinte de înfrățire și de îmbărbătare, pentru lupta de propovăduire a învățăturii mântuitoare. Pe urmă, din nou în vorbiri calde și cântări duioase, ostașii și-au luat rămas bun unii de la alții — și în lacrimi sau despărțit, dându-și cuvânt de întâlnire pentru la anul, când în ziua Pogorârei Sf. Duh, se vor aduna iarăși spre și mai frumoasă prăznuire. Adunarea de la Sibiu a fost încă o dovadă de ceea ce poate Banus Mântuitorul în lume, când oamenii, coboară în viața lor învățătura — singura — care poate cu adevărat înălța și curați. Fie ca fapte de acestea, să slujească de pildă tuturor acelora care vor mai fi cvând, în aceasta privință, vreo îndoială. 1 Al. L ase ar o v Moldovan« -Jr Și