Neamul Românesc, noiembrie 1933 (Anul 28, nr. 235-259)

1933-11-01 / nr. 235

Anul XXVII Nr. 235 NEAMUL ROMANESC ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST* DEMOCRAT REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA Mimări­i Boembrie 1933 C BUCUREȘTI (b . T.r. ----------------------------mi­­na an, 600 Lei iFe sase luni, 300 tei I DIRECTOR I INTERNE . Fiecare Duminică, aduce o nouă serie de demonstrații ale partidelor. Ziarele reușesc, cu si­lințe care nu se cunosc, să dea loc tuturor manifestărilor de a­­cest gen și să publice mai ales, declarațiile din ce în ce mai ve­hemente ale conducătorilor. Ritmul constant al meetingu­­rilor politice, moțiunile lor a­­proape identice, formulele une­ori noi, adesea repetate, ale șe­filor, sunt considerente serioase, care, din nenorocire, atenuează enorm răsunetul lor în opinia publică. Ea, are nu numai drep­tul să fie obosită de valul pre­vestirilor, de periodicitatea a­­proape monotonă, a evenimente­lor de această categorie. Dar și îndatorirea să se țină în rezervă. Pentru că nu e congres jude­țean, consfătuire largă ori res­trânsă, meeting populat și nu tocmai, — care să nu se închee cu refrenul obsedant al fiecărei grupări politice. Toate vor puterea. Fără excep­ție, toate o doresc imediat, și ex­clusiv. Nu e partid care să nu se creadă moștenitorul legitim al guvernului d-lui Vaida Voe­­vod, și să nu asigure țara că a­­bundența, prosperitatea și feri­cirea se vor instala urgent pe meleagurile noastre, dacă zarul prerogativelor, va cădea în ta­băra respectivă. Cu urnele, chestiunea e mai u­­șoară, de ordin oarecum secun­dar. Partidele nu cred că s’ar pu­tea ca vocea națiunei, care se va rosti prin sacadata selecționare a ștampilei cu atâtea procente de analfabetism, ar putea să ofere o surpriză dureroasă, și prin ur­mare să tulbure feericul vis rea­lizat odată cu depunerea jură­mântului. Un consens general, înconjoa­ră această certitudine, profund ofensatoare pentru independen­ța și judecata sinceră a alegăto­rului­­ român. Ciudată vietate, și acest alegă­tor. Dacă d. Goga va prelua pu­terea, emoția și dragostea vo­tantului rural și a celui urban, vor trece năvalnice ca talazurile, rupând îndiguiri și bariere, ros­tind prin acel „Da“ massiv, ge­neral și ștampilat, care asigură majorități compacte și solidare. Dar dacă s’ar instala alt șef în fotoliul incomod al trudei și gri­­jei pentru neam și țară? Corpul electoral ar vota cu a­­ceiași unanimitate, scăldat în acelaș entuziasm generos, cu o foarte ușoară deviere, pe bule­tin: consensul popular s’ar po­lariza disciplinat ca o unitate fascistă, spre alt semn... Dar dacă aleatoriul succesiunei se va opri, să zicem, — la alt rival, din numeroșii candidați cari aștep­tă înfrigurați, apelul decisiv al Regelui? Urna, docilă și mai ales inte­ligentă se va răsturna în efluvii cotropitoare, spre al treilea favo­rit al marei curse spre Palat. Mulțimile își vor chema salva­torul, îl vor ștampila entuziaste, zvârlind disprețul lor imens, nu­meric și fatal, către toți ceilalți căzuți în grandioasa alergare e­­lectorală. Vorbind cum vorbesc despre vocea poporului votant, șefii cari c au în buzunarul dela vestă, o cunosc probabil, cât e de con­stantă... Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) «««­«. TM­n. georgescu Telefon 312/60 In străinătate. Pa­na an, 1200 Lei. Pe șase sunt, 600 Le. Nu mai avem donatori? O informație din Atena arată că încă vreo sută treizeci de tablouri intră în Muzeul de pictură de acolo. Le dă un binefăcător al nației sale. Am văzut cu prilejul congresului de studii bizantine colecția foarte bine așezată și pre­­sintată din Capitala Greciei, care mai are și un splendid Museu de icoane. Cele mai impor­tante școli erau înfățișate prin pânze de valoare. Și totul ve­nia de la oameni cari adunaseră o viață întreagă pentru a face apoi darul lor poporului din ca­re și cu sufletul făceau parte. Era acolo și un tânăr intelectual român dintr'o familie ilustră și foarte bogată. Admira și el. N'am putut să nu-i spun că am avea și noi așa ceva, dacă s'ar fi găsit donatori printre chiar înaintașii săi cari de­sigur aveau de unde. Au trecut câțiva ani de atunci. Niciun dar, nici unul, n'a venit Museelor existente și nici un gest nu s’a făcut pentru ca, într'o Capitală unde este o Școală de Arte Frumoase, să existe un sâmbure măcar de Museu al întregii arte occidentale. Iar cele două Musee cărora, ca ministru, le-am făcut loc în Casa Crețulescu și în Casa Macca au fost amenințate cîndva și în aceste adăposturi ale lor: o casă se cerea pentru lectura școlarilor de liceu, iar cealaltă, a Museului de artă bisericească, o voia d. Mihalache, care a și venit în competentă inspecție, pentru comitetul de revizuire. Așa ne găsim azi pe când aiurea, într'o țară săracă, daniile curg. Și astfel întreb din nou în țara unde dăruitorii au ridicat cele mai mari spitale din O­­rient: nu mai avem donatori ? Singur d. Simu, prin colecția sa de artă franceză, răspunde cu o generos­itate care pălmuiește o societate întreagă. N. lOHGH Lupta de eliberare a Cehoslovaciei Sub­­ acest titlu, președintele Mi­cii Antante a Presei­, d. Vinceslav Svihovsky, publică un documen­tat­ articol în care stabilește im­portanța celei de a cincisprezecea sărbătoriri a independenții ceho­slovace. In rândurile încărcate de vigu­ros nationalism, d. A. Ș­vikovsky reliefează giganticul rol pe care l-a jucat președintele Masaryk cu drept cuvânt supranumit, făurito­rul independenții și eliberatorul națiunii sale. Masaryk împreună cu un­­ puter­nic grup d­e colaboratori organi­zează revoluția de apărare în in­teriorul țării, însă teroarea deschi­să de of­iciile austriece împiedică des­vol­tarea acțiunii. Masaryk nu-și întrerupe însă munca, căci e con­știent de importanța ei și convins de triumful cauzei naționale. Pro­­ectează permutarea activității în străinătate și în această direcție e sprijinit de credinciosul său cola­borator dr. Beneș. Pleacă mai în­tâi în Olanda și apoi în Italia. In­tră în legături cu prietenii săi din Anglia (Watson Steed) și Fran­ța și informează opinia publică a a­­cestor țări despre punctul de ve­dere al poporului cehoslovac și despre pregătirile cehoslovacilor în vederea luptei împotriva Aus­­tro-Ungariei, împreună cu planul revoluției Cehoslovace Masaryk a­­nunță prin Seton Watson pentru priima oară planul reorganizării Europei centrale. Masaryk se sta­bilește apoi în Elveția, unde stă în strânse legături, prin dr. Beneș, cu mișcarea de eliberare din interio­rul Cehoslovaciei. In afară de a­­ceasta intră în legături cu colonii­le cehoslovace din Franța, Rusia și America, cărora le expediază în Martie 1915, planul luptei externe cehoslovace. In acelaș timp Masa­ryk obține pretutindeni autoriza­rea pentru formațiunile cehoslova­ce, ceea ce nu era ușor, deoarece în unele locuri Austro-Ungaria a fost considerată ca un element de echi­libru în Europa centrala. După succesul obținut de mișca­rea cehoslovacă în Franța, aceas­ta începe să fie sprijinită de toate țările aliate și odată cu înființarea Consiliului național începe și or­ganizarea legiunilor cehoslovace, întreaga muncă de organizare este condusă de Masaryk, determinând astfel succesul trupelor care au luptat pe frontul rus la 1917. Ur­mează imediat recunoașterea ar­matei cehoslovace de către Franța, ca o armată aliată. Legiunile ceho­slovace din Rusia se aflau în pli­nă desvoltare. Ele se organizează aproape sub conducerea directă a lui Masaryk, care a plecat de la Londra la Petersburg. Planul său pentru transportarea legiunilor în Franța s­a întâlnit cu mari dificul­tăți din pricina Rusia. Masaryk vine atunci în România (Octom­brie 1917) spre a cerceta posibili­tățile de colaborare pe frontul ro­mân. Revoluția din Rusia a împie­dicat însă și acest plan și atunci a început epopeia armatei ceho­slovace din Rusia, care a trebuit să-i facă drum până la Vladivos­tok. Masaryk se duce în America prin Japonia, în care timp tratea­ză mereu cu diferitele guverne pentru ajutorarea legiunilor ceho­slovace din Rusia. Ajuns în Ame­rica, președintele întreprinde lup­ta hotărâtoare pentru triumful concepției nouei Europe centrale. Președintele Masaryk răstoarnă prin argumente puternice toate motivele ce l’au adus pentru men­ținerea monarhiei Austro-Ungară. Convinge pe președintele Wilson de nevoia independenței naționale a națiunilor asuprite. Punctul de vedere al președintelui Masaryk s-a întâlnit cu un deplin succes. Consiliul național cehoslovac, care a fost recunoscut de Franța, ca un guvern cehoslovac, fu recunos­cut și de Statele­ Unite. Urmează apoi cunoscutele evenimente care au dus la proclamarea indepen­denței cehoslovace la Praga, în alegerea lui Masaryk ca preșe­dinte și la întoarcerea președin­telui în fruntea legionarilor. Precum se vede, T. G. Masaryk a depus o muncă supraomenească pentru triumful cauzei cehoslova­ce și de aci se explică dragostea nețărmurită pentru el. Articolul președintelui Micii An­tante a Presei, reliefează astfel în culori vii și neșterse unul dintre cele mai captivante portrete. înmormântarea lui George lorg O impresionantă procesiune s'a desfășurat azi la Biserica Albă Asistența.­Discursurile Lângă sicriul lui George Ior­­ga, s’a adunat azi un imens număr de camarazi, de prieteni și de cunoscuți. Biserica Albă era ocupată, ca și vasta piață spre­­ Calea Victoriei. O manifestație mută și impre­sionantă, care a putut aduce o consolare în imensa durere pe care o resimte familia defunctu­lui. Serviciul funebru a început la orele 10 jui dimineața, și a fost oficiat de Arhiereul Platon de la Sf. Patriarhie, cu clerul de la sfânta Biserică Albă. In asistența care a ținut să arate profesorului Iorga și fa­miliei sale, mâhnită ei simpatie pentru mult regretatul dispă­rut, însemnăm pe d-nii: dr. C. Angelescu, general Amza, M. Manoilescu, G. Tașcă, I. Vâlco­­vici, foști miniștri; d-nii Dem. Munteanu-Râmnic, dr. Topa, Cezar Popescu, secretar general al ministerului de industrie; P. Antonescu, rector al Academiei de arhitectură; N. N. Lengucea­­nu, A. Chemale, Florian, Cior­nei, D. Mociornița, col. Bacalo­­glu, Cesar Hârjescu, președin­tele Soc. Funcționarilor Publici; colonel G. Vizante, Dem. Vizan­­te, profesor Caracas, Bosiieff Paraschivescu, arhitect Culina, col. Urlățeanu, Stahl, Dem. Pe­­rianu cu d-na, Vulturescu, Ghermani, Moldoveanu, Deme­­triu, Deleanu, un mare număr de funcționari ai ministerului de industrie, părintele Nae Po­pescu, fost secretar general; col. Macarovici, dr. Mărgescu, C. Radovici, deputat; arhitect So­­colescu, profesor Drăghiceanu, Chr. Staicovici, dr. Antoniu, profesor Constantinescu, A. D. Ifrim, A. C. Cusin, dr. Antoniu, profesor Constantinescu, fost prefect; Al. Bălăceanu, I. Vasi­­liu, C. Constantinescu, G. Nica, I. Florescu, Titus Nicolau de la „Neamul Românesc”, N. Geor­­gescu, și un foarte mare număr de alte persoane. DISCURSURILE După serviciul divin, a vorbit d. Cesar Popescu, secretar gene­ral al ministerului de industrie, întristata Adunare. Stăm azi cu capetele plecate în fața corpului neînsuflețit a lui George Iorga. Neașteptata veste a morții lui a isbit puternic su­fletele tuturor cunoscuților și prietenilor de cari l-a legat viața. Printre ei ne găsim și noi func­ționarii ministerului de industrie și comerț cari toți, mai tineri sau mai bătrâni, camarazi și colabo­ratori mai de aproape sau mai de departe, cunoșteam figura lui George Iorga și ce însemna ea pentru ministerul de industrie și comerț. Căci timp de 25 ani Geor­ge Iorga a fost în fruntea diver­selor servicii ale acestui minister. Venit în 1908 cu studii supe­rioare economice și juridice, fiind absolvent al Institutului sup. de comerț din Anvers și doctor în drept al Universității din Gand; el a trecut rând pe rând prin cele mai înalte funcțiuni ale mi­nisterului. A fost redactor la pu­blicațiile ministerului, a fost ins­pector comercial, a fost director general al contabilității și perso­nalului, a fost director al comer­țului și în urmă inspector gene­ral. Activitate atât de diversă și to­tuși atât de unitară, prin devota­­men și spirit de legalitate. Va rămâne în amintirea celor ce l-au cunoscut neștearsă figura lui George Iorga, acea figură bu­nă, blândă, în care o notă de ce­remonial adăuga la aerul de dem­nitate înăscută, totdeauna devotat interesului ministerului, totdeau­na însă apărător al legalității. Nu vom uita cei cari am trăit în ad­ministrația­ de stat primii ani de după război, în acea epocă în care frământările nouilor prefa­ceri păreau că destramă adminis­trația țărei când vechile reguli de bună gospodărie păreau răs­turnate și uitate, în ministerul de industrie, blânda dar hotărîta figură a lui George Iorga, repre­zenta o permanentă aducere la le­galitate și datorie a celor mari și a celor mici. • ’ Gospodar înăscut, a utilizat a­­ceastă însușire pentru buna gos­podărie și administrație a averei ministerului de industrie, organi­zând direcțiunea contabilităței și a personalului luând parte la în­treaga operă de așezare definitivă a oragnizațiunii ministerului. Slujitor vrednic și devotat în care reprezentanții statului puteau avea o nemărginită conființă, om de devotament. Când în 1923 gu­vernul de atunci a crezut că tre­­bue dusă o politică de amănunțit control al exportului, politică în care interese mari erau în joc, și pentru aplicarea căreia se cerea un spirit organizator și de încre­dere, George Iorga a fost trecut la direcția comerțului și a înde­plinit cu prisos datoria. Dar mai târziu când era inspector general administrativ, se știa în tot minis­terul de industrie că există în­­tr’un birou un om căruia orice chestiune îi poate fi în liniște confiată și nu a fost însărcinare cât de grea de acest fel, care să nu fie încredințată până la eșirea din minister, lui George Iorga. Dacă se poate vorbi de sufletul unei instituții, format din ceiace fiecare din seriile de slujitori ai ei lasă în urmă, ca jertfă și devo­tament, lungii ani de muncă devo­tată închinată ministerului de in­dustrie și comerț de George Ior­ga, au lăsat neșterse urme în for­marea acestui suflet. De aceia, ministerul de indus­trie și comerț aduce astăzi cucer­nica sa recunoștință unuia din cei mai buni slujitori ai lui și se în­chină înaintea trupului neînsufle­țit a lui George Iorga. Iar noi, funcționarii acestui minister, ca­marazi colaboratori și prieteni, cari alături de George Iorga, co­legul de minister, am iubit și pe prietenul George Iorga, bunul și nobilul prieten George Iorga, noi toți copleșiți acum de suferința despărțirei de el pentru totdeau­na, ne plecăm îndurerați în fața corpului lui fără viață și simțim că neuitată va fi pentru noi a­­mintirea omului care a fost Geor­ge Iorga. Fie-i țărâna ușoară !... Au mai vorbit d-nii: colonel BACALOGLU în numele promo­ției de sublocotenenți de artile­rie căreia a aparținut George Iorga, CIORNEI, fost prefect, pentru organizația P. N. D. din județul Dâmbovița, colonel ZAI­­NESCU în numele prietenilor dispărutului și N. N. LENGU­­CEANU în numele ,­Ligii Cultu­rale“.­­ Sicriul a fost urcat într'un au­tocamion. Coroanele depuse de Partidul Național, de Societatea Funcționarilor Publici, de mini­sterul­ de industrie, jerbele nu­meroase, au acoperit sicriul, o­­magiu al florilor, pe care le-a a­­dorat o viață, nobilul și domnul George Iorga, care unea dis­tincția cu un înalt sentiment al datoriei. Apoi cortegiul a pornit în im­nurile funebre ale muzicilor mi­litare și ale companiilor de ar­tilerie care au dat onorurile. înhumarea s-a făcut după a­­miază, la mănăstirea Zamfira. EXTERNE Președintele Roosevelt a auto­rizat cumpărarea de aur în străi­nătate în contul Trezoreriei. Scopul acestei măsuri este să se ajungă la o depreciere a do­larului. Măsura a fost decisă într-o consfătuire ținută e­i la Casa Albă. Timp de trei ore, princi­palele autorități financiare au discutat stabilirea sistemului care să permită cumpărarea au­rului pe piețele străine, prin in­termediul Corporației de recon­strucție financiară. Operațiunile acestea vor în­cepe chiar de astăzi. Corespondentul agenției „Ha­vas“ la Washington telegrafiasă că măsura decisă de președin­tele Roosevelt, de a se cumpăra aur pe piețele străine, va avea re­percusiuni din cele mai grave. Cumpărările de aur se vor rea­liza pe piața liberă a Londrei sau în țările unde moneta rămâne convertibilă in aur, de exemplu în Franța. Aceste cumpărări vor provoca în mod necesar un răz­­boiu al monetelor, căci Federal Reserve Bank va oferi la Londra și Paris dolari în schimbul lire­lor și francilor, scoborând astfel dolarul. Este probabil că și speculațiu­­nea va interveni, căci faptul că guvernul american el însuși se silește să coboare dolarul va fi interpretat ca un factor favora­bil doborârii acestei monete. Totuși dacă guvernul american va avea această ușurință la în­ceputul operațiunei, mai târziu va întâmpina pe deoparte rezis­tența piețelor străine, iar pe de alta parte chiar dolarul ar pu­tea să pună frâu operațiunei, căci căzând mai jos decât preve­derile oficiale, ar face Statele U­­nite incapabile de a mai conti­nua cumpărăturile. Una din consecințele proectu­­lui va fi probabil eșecul complet al negocierilor cu Anglia asupra datoriilor de războiu, căci se subliniază aci că negocierile nu vor putea continua în acelaș timp cu măsurile de represalii pe care Anglia va fi obligată să le ia, Aniversarea republicei turce — Discursul lui Mustafa Kemal – Ankara, 29 (Rador). — încă de ori, în vederea aniversării, o­­rașul este frumos decorat și pa­voazat, prezentând un aspect de mare sărbătoare. Pe străzi sunt afișate grafice, placarde și desenuri alegorice, pentru a se aduce la cunoștin­ța poporului progresele realizate de Republica turcească în cei zece ani de la declararea Repu­blicei. Cortegii de țărani, veniți spe­cial la Ankara, parcurg orașul în toate sensurile având în frun­te numeroase muzici. Mulțimea a depus numeroase jerbe de flori la monumentul ridicat în onoarea lui Mustafa Kemal Pașa. Toate ziarele europene și a­­mericane au trimis reprezen­tanți speciali. Presa iugoslavă a trimis 12 ziariști. Niciodată Ankara nu a văzut până acum un atât de mare număr de zia­riști strânși între zidurile sale. Telegramele primite din străi­nătate anunță că majoritatea ziarelor străine consacră lungi articole celei de a zecea aniver­sare a Republicei turcești, pre­cum și personalității gaziului Mustafa Kemal Pașa. UN MARE DISCURS AL PREȘE­DINTELUI KEMAL Ankara, 29 (Rador). — îna­inte de începerea paradei mili­tare, Gaziul Mustafa Kemal­ Pașa, președintele Republicei a rostit un mare discurs, în care între altele a spus : „Mare popor turc ! „De 15 ani de când a­m între­prins noi această luptă, tu ai auzit totdeauna în cuvintele mele făgăduiala succesului. Sunt fericit că niciodată nu am înșelat promisiunile făcute prin cuvintele mele și că am meritat încrederea pe care poporul a pus-o în mine. „Cu aceia«« credință, cu a­­ceiași forță, declar că lumea civilizată va recunoaște odată mai mult că poporul turc, mer­gând într’un tot compact spre realizarea idealului său, merită calificarea de mare națiune. „Nu mă îndoiesc nici-o clipă că, calitățile și capacitățile ci­vilizatoare, câtva timp uitate, ale poporului turc vor străluci în viitor, prin noua lor desvol­­tare, pe orizontul civilizației. „Popor turc ! Iți urez din toa­tă inima. In toate decadele ce vor decurge spre eternitate, să sărbătorim această zi națio­nală cu și mai multă cinste, feri­cire, pace și prosperitate. Fe­ri­cit acela care se numește turc!“ Prilej de sugestii bogate, nostal­gice. Triste. Câtă splendoare nu ascunde teatrul clasic ! Comori de poesie, seninătate, mister. Profunzimile tuturor pasiunilor, cruzimea des­tinului, toate deslân-juindu-se, ma­­jestuos, curgând melodios. Cuge­tarea largă, înălțătoare,­­ pro­fundă și vastă gamă de sensibili­tate umană. Și pentru înfățișarea lor sceni­că, ce bogajie de mijloace ! Mu­zica înfrățită cu verbul întrari­pat, plasticiza­rea Cea mai desă­vârșită a jocului actoricesc, linia liberă, elegantă, evocatoare a cos­tumului, decorul larg, suflu de in­finit. Iar subiectele trezite din adâncu­rile îmbielșugate ale istoriei, mi­tologiei, legendei, realizează pe lângă sănătosul și alesul simț ar­tistic, o temeinică educație mora­lă, filosofică, o instructivă și via­bilă operă. Numai așa se poate închipui de ce în epoca de disgrație a culturii, teatrul clasic se găsește, așa cum îl vedem și de ce Ti­ta­nie­ Vals și­­ Ianase atrag exclusiv atenția gro­sului public spectator bucureștean. Și tot de aceia se explică de ce Teatrul Național care caută suc­cesul, nu joacă decât așa de rar, teatru clasic După șapte ani a re­luat o lucrare autohtonă, remarca­bilă în aceste condiții, a mai ju­cat între timp „Prometheu“ al a­­celuiaș autor și vre-un spectacol cu d-na Ventura. Atât pentru instrucția și educa­ția generațiilor cât și pentru cul­tivarea alesului gust teatral ! De aceia reluarea unei tragedii clasice ca „Thebaida“ d-lui Victor Eftimiu dă prilej de reflecții a­­mare și bune învățăminte. Intr’un cadru sugestiv admira­bil ales, se desfășoară întâmplă­rile thebane, însuflețite de cunos­cutele patinii și priceputele mij­loace tehnice teatrale a d-lui Fie­­lor Eftimiu. Cunoscuta poveste a lui Oe­­dip (), care își trăește ultimele zile cu fiica sa Antigona2), este ----------+— 1) D. G. Calboreanu a interpretat cu mijloace tari, actoricești, lipsite de armonie, rolul de poetică și se­nină evocare. 2) D-na Agepsina Macry, singura interpretă a genului, a înfățișat plastic și melodios, frumusețile sbu­­ciumatei eroine. O pildă pentru în­treg ansamblul, reînviată minunat cu tumultuoa­sele peripeții, proorocul Thyre­­sias 8) îi vestește sfârșitul. Cei doi fii, Polynikes *) și Etheokles( 4 5), învrăjbiți de la tron se vor ucide, unul pe altul. » Creon 6), unchiul viclean pune mâna din nou pe tron, iar trupul lui Polynikes este îngropat în tai­nă de Antigona, căreia nu-i dă a­­jutor nici sora cea mai mică7 8) ; în schimb are brațele și iubirea lui Haemon 8), care înfruntă voia­ 3) D. H. Polizu, chinuit, încătușat, artificial. 4) D. I. Ulmeni, exemplificare crudă de felul în care NU trebue să se joace acest teatru. Realist mes­chin, miorlăit sau țâfnos. Gesturi rupte, picioare reschirate. 5) D. N. Brancomir, bun element al genului. Avânt, temperament. 6) D. R. Athanasescu, corect, fără amploare. Teatralism minor. 1­7) D-na Lilly Popovici, căldură, muzicalitate de harfă. Admirabil, prețios element. 8) D. R. Pop Marțian, atitudini și frazare isteață , rămas in labora­tor, la tatălui său Creon. Treptat se îndeplinesc, proorocirile și Theiba se prăbușește în blesteme și ciu­mă. Poporul­­­ ia parte permanent și simbolic la peripețiile desfășu­rate pe scenă. Lucrarea d-lui Victor Eftimiu este prețioasă, când în literatura noastră se numără pe degete ase­menea încercări și fericirea de a le vedea pe scenă devine miracol. Montată cu o îngrijire și price­pere de asemenea prețioasă, a avut nefericirea unei interpretări de­parte de cerințele genului. Și a­­ceasta desigur numai datorită a­­celeiași rarități cu care sunt ne­voiți să întâmpine, bunii noștri actori, piesele clasice. —------XX-----------­ Cronica dramatică Teatrul National: Thebaida Tragedie In 5 acte de Victor EStimin Aniversarea nașterei M. S. Reginei Maria Cu prilejul aniversării naș­terei M. S. Reginei Maria, un serviciu divin s’a oficiat ori la ora 11 a. m., la biserica Dom­nița Bălașa din Capitală. SERVICIUL RELIGIOS Serviciul religios a fost ofi­ciat de Patriarhul Miron asis­tat de clerul patriarhal. Răspunsurile au fost date de corul bisericei. REVISTA MILITARĂ După săvârșirea slujbei, în­nalții demnitari au eșit î­­ curtea bisericei, unnde se afla un escadron din regimentul 4 roșiori a cărui cap e Regiina Maria. D. general Paul Anghelescu a trecut trupa în revistă , fos­tul ministru al armatei a ținut apoi o cuvântare în care a ară­tat însemnătatea zilei. Escadronul de onoare a de­filat în fața asistentei. TE-DEUMUL DE LA SINAIA SINAIA, 29. — Cu prilejul zilei de naștere a M. S. Reginei Maria, a avut astăzi loc la­ mă­năstire un Te-Deum oficiat de arhimandritul Serafim Geor­gescu, asistat de întregul cler. Au asistat reprezentanții au­torităților civile și militare. O companie de onoare din regimentul de gardă și una din batalionul de vânători de munte, au dat onorurile și au defilat. Titus Nicolau () D. Grigoriu intr’un om din po­por s’a deosebit prin chibzuință și puternică dozare a efectelor, iar d-na Sorana Țopa a înfățișat un material generos și bogat, al genu­lui. .Dar eUte îl cultivă" -----------OOO 000----------­im Iii li Iiii aduși Ia Valencia Madrid, 29 (Rador).­­ Oraș­.­ Valencia a primit astăzi cenușa ma­relui romancier Blasco Ibanez, care a murit în Franța. La ora 9:15, cruicișetorul Jaime I, escortat de două contratorpiloare spaniole și de contratorpilorul fran­cez Cassiard cum și de nenumărate bărci, a intrat în portul Grao, pe al cărui cheiu aștepta o mulțime de aproape 100.000 persoane.

Next