Neamul Românesc, noiembrie 1936 (Anul 31, nr. 237-260)

1936-11-01 / nr. 237

Anul XXXI Nr. 237 taxa poștală plătită In numerar conform aprobării Dir. G-le F. T. T. Wo. 155ttt/931 ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST*DEMOCRAT DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI (I) Telefon 5.7Q.88 2 I Duminică 1 Noembrie 1936 C­I **e an, an 600 tei; t»e șase .un» auu uai DIRECTOR H. GEORGESCU ÎN MOMENTUL CÎND SE VORBEȘTE DE MULTE FRONTURI, TREBUIE ÎNSĂ UN FRONT: FRONTUL DE MORALA, DE SANATATE AL ACESTUI POPOR. • *;§ N. IORGA ABONAMENTE | ‘ B *arG . Pentru a«turttăti* și instituțiuni 1000 le» Cenzura filmelor. Unul dintre cele mai simple mijloace de distracție și culti­vare artistică a marelui public, îl constituie fără îndoială cine­matograful. Mai la îndemână decât teatrul, prin faptul că ce­tățeanul poate să se ducă ori­când și îmbrăcat cum se în­tâmplă, are asupra spectacolu­lui teatral în primul rând, a­­vantajul prețului, pare în orice caz e mult mai scăzut. Dar în cea mai mare parte, în acelaș timp, pe deasupra, ci­nematograful poate oferi con­dițiile superioare de realizare artistică, în legătură cu pro­gresul tehnic și artiști variați, de calibru neasemănat cu cei câțiva ai teatrelor noastre și mai ales cu ceia ce poate ve­dea un spectator din provincie. Nu tot așa stăm în ceia ce privește subiectele filmelor. Da­că o piesă proastă, cade la noi, de la sine, sau o reprezentație imorală nu poate avea loc da­torită unui mai sever control ce se exercită de autorități, nu a­­celaș lucru se întâmplă cu su­medenia dte filme ce ne sosesc din străinătate. Există de­sigur și în acest do­meniu o cenzură. De curând s’a alcătuit un nou comitet în­sărcinat cu aceasta. Insă valul de ușurătate, mentalitatea su­perficială și tendințele vătămă­toare direct educației masselor n’au putut fi împiedicate. Controlul cenzurii filmelor se exercită în­deosebi asupra acelor părți din film care ar­ primejdui interesele superioare ale statului, de natură politică și numai în chip cu totul se­cundar, atunci când nu sunt neglijate, asupra episoadelor de stridentă imoralitate. Se impune și în această di­recție o atenție tot atât de­ mare din partea celor cari ho­tărăsc reprezentarea unui film la noi, și mai ales din partea publicului o reacțiune statorni­că de respingere a unor astfel de tendințe. Căci o importanță tot atât de mare ca și acela a interese­lor superioare de stat, o consti­tuie formarea sufletului unui popor. Muzeul Emin­escu de la Iaotești Un tovarăș de drum al părin­telui econom D. Furtună dela Dorohoi, care va da la lumină materialul strâns de sfinția sa asupra lui Creangă și Emines­­cu, trimite unei gazete vești de starea de plâns în care a găsit acum de curând Ipoteștii. Să auzim veștile de la fața locului de naștere a li Eminescu: „Casa părintească“ nu mai există. A fost distrusă de un proprietar hain. In­ locul ei s’a ridicat o clădire destinată să adăpostea­scă Muzeul Eminescu. Clădirea stă, de multă vreme, netermi­nată, iar intemperiile îi macină zidurile“. Sacrilegiul dărîmării casei Eminovicilor s’a săvârșit nu în timpul răsboiului, nici în vre-o revoluție, ca autoritățile jude­țului Botoșani să nu fi putut lua seama, ci acum câțiva ani, în plină Românie pe care ni­meni mai mult ca poetul n’a pregätit o mare, liberă și așa de puternică."Iar ofranda care i s’a adus după unire aceasta, da, a­­ceasta a­ fost. Prin ziare au fi­gurat târnăcoapele și cașma­­lele care au ras de pe fața pă­mântului, căminul lui Emine­scu. Intr’alte țări, ca în Germa­nia lui Goethe, locuințele ma­rilor creatori sunt păstrate cu sfințenie, și nu numai­, că ele polarizează mulțimile națiunii respective, și atrag pelerinii de peste hotare, dar mai sunt și adevărate mijloace de învăță­tură. Profesori vin cu elevii și cetesc împreună versurile poe­tului în chiar locul pe care a trăit el. O altă emoție resimte copilul, și chiar omul matur, într’o asemenea atmosferă prin care duhul celui dispărut ți se pare că adie și e de față a cvea. Inchipuiți-i vă ce transfuziune de elevație și evlavie s’ar fi produs în copiii noștri auzind în casa dela Ipotești șoptin­­du-se într’un amurg de toam­nă moldovenească stihurile lui Eminescu pentru m­ama sa iu­bită. Dar dacă am lăsat pe niște nesimțitori să distrugă casa, să nu mărim nepăsarea mai depar­te față de m­uzeul plănuit. El trebue să se ridice cât mai repede. Francofilie maghiară, sau sfârșitul unei legende L’EUROPE CENTRALE, revista de documentare politică, econo­mică, literară și artistică, care apare la Fraga publică următo­rul edificator articol : Nu este surd mai rău ca cel care nu vrea să audă. Sunt Fran­cezi naivi mari, admirabili pri­miți în Ungaria, s’au lăsat de bu­nă voe să cadă în brațele sire­nelor maghiare sau țigănești. Propaganda lucrează dealtfel fără răgaz. Veșnic neobosită, re­petând aceleași fraze, aceleași rătăciri, aceleași minciuni. Am primit, de curând, o carte poșta­lă, purtând imprimată nelipsita mențiune : „Tratatul de la Tria­non a desprins de Ungaria 71% din teritoriile sale și 63% din populația sa ; el a forțat 3 mi­lioane și jumătate de unguri să se supuie fără plebiscit unei do­minații străine“. Se nădăjduiește, de sigur, că cetitorul va înghite, fără velei­tăți de critic, această cifră ne­săbuită : 63% din populație. Dar iata­ ne obligați să repetăm, în ceea ce ne privește, că vechea Ungarie — care își exercita do­minația asupra a 21 milioane de locuitori — ținea în frâu 11 mi­lioane de alogeni. In această ma­terie cetitorul binevoitor poate avea încredere în geografii ger­mani. Sieghart, în lucrarea sa „Die letzen Jahrzehnte einer Grossmacht“, apărută la Berlin în 1932, atribuie Ungariei dina­inte de război: cinci milioane și un sfert de Slavi, mai puțin, de un milion Români, mai mu­lt de două milioane Germani, și a­­proape o jumătate milion de alți nemaghiari, în total aproape 11 milioane alogeni, față de 10 mi­lioane Maghiarii. Poftesc pe Un­guri, cari sunt astăzi așa de mândri de metodele germane să creadă aceste statistice. Pe de altă parte marele lin­guist francez Antoine Meillet, care a murit de curând și a că­rui știință ca și imparțialitate sunt necontestate, evolua la două milioane jumătate numărul Maghiarilor reuniți în noile sta­­te, cifră micșorată, de altfel, prin ultimele recensăminte. Admițând că acești țărani ma­ghiari cari au primit pământ a­­tunci când frații lor din Unga­ria sunt încă despoiați în chip mizerabil, sufăr de această se­parație, ce e de preferat : să chi­­nuiești două milioane de oa­meni sau să lovești interesele a 11 milioane ? Dacă soluția per­fect echitabilă a problemei mi­norităților este imposibilă tre­buie să preferi o justiție slabă unei mari nedreptăți ? Propaganda ungară spre a a­­țâța mila Francezilor, totdeau­na’ impresionabili față de o ne­dreptate, n’a încetat să afirme că Ungaria din 1914 se opunea războiului și că, fără­ voia ei, Au­stria susținută de Germania a deslănțuit marea luptă. Aceste afirmații fac să surâdă de mult timp pe acei cari știa marele loc pe care politica ungară îl deți­nea în monarhia dualistă de după 1871, mai ales de la 1878, data ocupației Bosniei, această Alsacie sârbească confiscată de Austro-Ungaria după tratatul de la Berlin. Dar iată că marea colecție a Ministerului Afacerilor Străine al Franței „Documente diplomatice franceze“ (a III-a serie, vol. XI) desvăluie câteva s­urse senzaționale prin care se descoperă politica ungară din a­­junul războiului (24 Iulie—4 Au­gust 1914). Contele Tisza apare din acestea cu tot cinismul poli­ticei sale , noul rol pe care pri­mul ministru maghiar l-a avut In redactarea ultimatum­ului dat Serbiei si afirmațiile sale in Die­ta de la Budapesta la 24 Iulie : „Monarhia a primit cu sânge rece ,toate consecințele posibile ale demersului său și­ este gata la toate eventualitățile“. In timp ce pe străzile Budapestei mulțimea striga­­ Hoch, în onoarea lui Wil­helm II-lea (depeșa consulului general al Franței la 27 iulie). Tista făce­a confidențe ; el Îm­părțea, deja, cu gândul Serbia , un dbli Bulgariei, un capăt Al­baniei etc. Serbia trebuia să ver­se Austro-Ungariei un tribut de câteva miliarde și gentilomul ungur adăuga cu umor delicat : „Știm bine că ea nu are nici­un ban dar când o femeiușcă are datorii sunt prietenii care i le plătesc. Voiam să facem un îm­prumut și piața Franței ne re­fuza : aurul său ne va veni, to­tuși, pe această cale“. In ochii săi Franța nu putea să facă nimic. „Știm o sursă si­gură — afirma el — care atârnă cu toată greutatea asupra Ru­siei ca să o împiedice de a se an­gaja. Este ceasul nostru (tele­grama din 30 iulie). Aș vrea ca aceste simple docu­mente diplomatice cu frazele di­recte ale lui Tisza, să fie tipărite și răspândite larg ca aceea carte poștală despre care am vorbit, aș vrea să le văd adresate tuturor Francezilor ca­re pleacă în Un­garia siau care se întorc de aco­lo. Ei ar vedea atunci in ce con­sistă „francof­ia tradițională“ a marilor latifundiari unguri. Mai e nevoe să adaug că nu confund pe aceștia cu poporul ? Spoiala lor, manierele lor strălucitoare, cunoștințele lor de limba france­ză, nu pot să modifice sufletul lor adânc, sufletul de pradă In prezent ei ar pune foc Eu­ropei pentru a relua marile pro­prietăți : Slovacia, Transilvania, Voivodina. Și unica lo­r speranță de a ajunge aici este un războiu pe care l-ar deslănțui Germa­nia, Jacques Ancei Ceva se clatină la hotare Știrile care vin din Rusia sovietică sunt rele și ele ne îngrijorează și din causa unei le­gături politice pe care s'o presupunem sinceră, și din causa avantagiului pe care-l avem din faptul că la hotarul nostru de la Răsărit nu se instalează cine știe ce nouă ediție a unui țarism mai exclusiv în ce privește situația teritorială rusească de odinioară decît și sovieti­cul cel mai naționalist de fapt supt steagul roșu al internaționalismului său aparent. Răscoalele țărănești din Ucraina sînt un adevăr, de­și nu avem, de la o vreme, știri asupra situației în satele din acest Apus al Rusiei. Tot atîta adevăr represintă informațiile, nu numai de izvor german, deci suspect, cu privire la lupta învierșunată dintre aceia cari, odată,într'o înțelegere entusiastă, au adus prăbușirea regimului vechiu. Și, pe de altă parte, domnește de un timp la Moscova o nervositate, o pripire, rodnică în greșeli, care a produs, acuma în urmă, acea protestare contra ajutării „rebeli­lor" din Spania, ca și cum n'ar vedea toată lumea ce fac agenții ruși trimeși la Barcelona și la Madrid, proveniența materialului de războiu care vine din străinătate și direcția pe care o ieau avioanele ce duc aurul Spaniei la un adăpost sigur. Acestea sunt realități, și politica oricării țeri, și a uneia mai puternică decît a noas­tră, nu se poate să nu ție samă de dînsele. *-VVîi itîil» <iritlu'wTwriftif‘rf~»i iiTTflh ifmnT grfh Itmi^nmTirih Hálálni ■ ■> «■. a.« ^ - ----- -*• —aft iftarfn« mm j in străinătate : Pe an an, 1200 tei ■ pe sase ani. 600 t*’ A. IORGA M. S. Regele Carol I I și d. Beneș, președintele republicii cehoslovace, ieșind de la Primăria din Praga Numai ceea ce se sprijină pe structura permanentă a sufle­tului nostru, poate să dureze, în pofida unor eclipse efemere ; restul poate avea scânt­eri vremelnice, pentru a se scufunda curând în întuneric. I. PETROVIC! Suveranul R­omân,wwwwws wwwwl­f manevrele armatei motorizate cehoslovace PRAG A, 31 (Rador). — M. S. Regele Carol, însoțit de d. Beneș, președintele Republicei, de Mare­le Voevod Mihai și de d. Victor Antonescu, ministrul Afacerilor Străine, precum și de membrii suitei române și cehoslovace a Majestății Sale, a asistat, ori di­mineață, la o manevră redusă a trupelor motorizate cehoslovace pe câmpul de exerciții de la Milo­vice, localitate situată la 50 ki­lometri de Praga. La sosirea pe câmpul de exer­ciții, M. S. Regele a fost întâm­pinat de d. Machnik, ministrul de războiu, și de numeroși ofițeri superiori. Tema manevrelor a constat într-o luptă dată între două par­tide — roșii și albii — formată fiecare din câte două divizii de infanterie întărite cu artilerie, auto­ mitraliere blindate, care de asalt, cavalerie și aviație. Deși făcute pe o scară redusă manevrele au produs o mare im­presie asupra tuturor celor ce au asistat la desfășurarea lor, atât prin ținuta trupelor, cât și prin participarea elementelor motorizate cu care este înzestra­tă armata Cehoslovaciei, aliata noastră. Astfel, s-a remarcat interven­ția in luptă a auto-mitralierelor blindate, a carelor de asalt, care au precedat trupele la atac, a a­­viației de bombardament de vâ­nătoare și a avioanelor care au lansat nouri groși de fum pentru a acoperi înaintarea armatelor în luptă. De asemenea, trebue subliniată intervenția decisivă a tunurilor împotriva carelor de asalt, ca și aceea a artileriei antiaeriene. Măria Sa Marele Voevod Mi­hai a urmărit de­­ aproape și pe terei­ — nu de la postul de obser­vație — tirul tunurilor împotri­va carelor de asalt precum și toată acțiunea trupelor care au luat parte la manevre. CEREMONIA VANATOREASCA DIN REGIUNEA MILOVICE După terminarea exercițiilor, M. S. Regele Carol, însoțit de Marele Voevod Mihai și de mai multe personalități române și cehoslovace a făcut o vânătoare într’o frumoasă pădure din re­giunea Milovice. Vânătoarea s'a terminat printr’o impresionantă ceremonie vănătorească, care s’a desfășurat după vechile tradiții cehe. A urmat o masă vănătorească, după care M. S. Regele Carol cu Marele Voevod Mihai și cu suita s’au înapoiat la castelul Hrad­Praga, 30 (Rador).­­ Inapoin­­du-se la Praga In automobilul președintelui Republicei de la exercițiile militare de la­­ Milovice, d. Victor Antonescu, ministru al A­­facerilor Străine al României, a continuat, cu acest prilej, cu d. Beneș, șeful Statului cehoslovac, conversațiile începute ori în tim­pul dejunului de la castelul Hrad­­ciani. Azi la amiază, d-nii Krofta și Victor Antonescu au luat dejunul Împreună și a­u aprofundat pro­blemele care făcuseră eri obiectul crnni. D. Beneș, președintele Republi­cei s’a inapoiat la Praga cu auto­mobilul împreună cu d.­ ministru Victor Antonescu, imediat după terminarea manevrelor. MANIFESTAȚIA PRIN SATELE CEHOSLOVACE Praga, 31 (Rador).­­ Toate localitățile prin care au trecut M. S. Regele Carol II, Marele Voe­vod Mihai, președintele Beneș și suita regală, în drumul Lor spre Milovice, au fost împodobite săr­bătorește. In multe din aceste localități au fost ridicate arcuri de triumf. Pretutindeni fâlfâiau drapelele naționale ale țărilor din Mica înțelegere și se vedeau inscripții in care se ura bun sosit oaspeților. Populația venită de la mari de­părtări s’a aliniat dealungul șo­selelor, salutând cu ovații nesfâr­șite cortegiul regal, discuțiilor intre președintele Be­neș și ministrul Afacerilor Străi­ne al României Un acord deplin și o comunita­te de vederi desăvârșită au putut fi constatate în cursul tuturor a­­cestor discuții, care au îmbrăți­șat toate problemele speciale ale Micei înțelegeri, cât și toate ches­tiunile de ordin internațional. LA ABATELE ZAVORAL PRAGA, 30 (Rador). — Astăzi la ora 18, d. Victor Antonescu, ministrul Afacerilor Străine al României, însoțit de d. Moscuna Sion, șeful său de cabinet, a fă­cut o vizită abatelui Zavoral, la mănăstirea Strahov. D. Victor Antonescu a ținut să aducă un omagiu acestui mare și credincios amic al României, de care 11 leagă o prietenie de mulți ani. PRAGA, 30 (Rador).— D. Krof­­ta, ministrul afacerilor străine, a invitat azi pe d. Victor Antones­cu, ministrul de externe al Ro­mâniei, la un dejun intim la ca­re au luat parte d. Emandi, mi­nistrul României la Praga, Dr. Protici, ministrul Iugoslaviei la Praga, o parte din membrii suitei regale care au însoțit pe M. S. Regele Carol II la Milovice și personalul legației române. O DONAȚIE A M. S. REGELUI CAROL PRAGA, 30 (Rador).­­ Can­­celariatul prezidenției republi­cei a remis primarului general al orașului Praga, d. dr. Baxa, suma de 50.000 coroane cehe, pe care M. S. Regele Carol II al României a donat-o pentru operile sociale ale orașului, cu prilejul vizitei sale în Cehoslo­vacia, întrevederile d-lui ministru Victor Antonescu $ . Porcofonie împroașcă mai departe Suntem în plină oroare argheziană. Genialul pervers și amorul râde — și cu ce haz ! — de biseri­ca ortodoxă, aiasma e dată în tarbacă.’ Botezul și înmormânta­­­­rea, de asemenea. Ortodoxia e slujită numai de preoți hoți, bețivi, stricați. Arhiereii geniului „problematicei“ noastre’ sunt făpturi bestiale: „E una din probele materiale că Biserica de Răsărit conține­­ tot adevărul, pe când Biserica Romei toată minciuna. Proba e atât de categorică și Dumnezeu merge atât de departe cu dovezile sale, î încât aghiasma ca și botezul și înmormântarea, pot la rigoare, și , în lipsa unui preot adăpat, să fie prezidate chiar de un popă cu 1 chef, de ajuns ca el să fie ortodox. Singure rugăciunile lui prind­e și numai molitvele lui sunt eficace. Fericită poziție sufletească a­­ unui cler, confirmat pe căile cele mai rapide“. 4 Dreapta credință în canoane și sfinți, ceea ce ne-a lăsat ca moștenire învățătura creștină din veacurile de luptă cu lumea păgână se află laolaltă sub acelaș baraj infecțios și „estetic“. Binecuvântarea și blagoslovirea mesei creștinului capătă și ele aprecierile lui Porcofonie spurcatul: „Dacă în capul mesei un preot binecuvântează ospățul, numai­decât bucatele se fac mai gustoase, indiferent de știința și talen­tul bucătăresei, fenomenul reproducând calitativ miracolul din Cana Galileii, unde, la o nuntă, au fost apele strămutate în vinuri și tot preotul ortodox având în degetele lui, o fracțiune din puteri­le Mântuitorului. Dacă ar vroi, preotul ar putea să se suie și mai sus pe scara miracolului și să facă la rândul lui aproape ca Dum­nezeu, ÎNSĂRCINÂND FECIOARELE EXCLUSIV CU GÂNDUL. Respectuos însă față de familiile din parohie, care au și câte un baston după ușe, el preferă calea țapului și a malacilor și fetele cu practica făcută, dacă preoteasa, la al optulea fiu sau la al optsprezecelea avort. ȘI-A PIERDUT FRĂGEZIMILE PIPĂITE, elasticitatea mijlocului SAU GUSTUL MASCULULUI SFINȚIT“. (Icoane de Lemn, pa­g. 98—99). Dumnezeu revine în ieftina drămuire argheziană și e repede luat în periplizon: „Clopote la 5 ore în ceață, tuse metalică sonoră, plângere peste zăpezi. La confundarea utreniei cu liturghia, sosește Mitro­politul sprijinit în toiagul încrustat în măciuca de argint, cu dia­mante. Liturghie a Marelui Vasilie, a doua după a lui Iacov, ameste­cată cu vecernia zilei de Luni. Unchiașul blagoslovește din jeț cu mânile îmbrăcate în mânuși calde. Acum trei ani, în noviciat, la mănăstire, străbătând poteca înghețată dintre două cimitire, cu mânuși de lână, un schivnic îmi destăinui atunci că Dumnezeu permite ciorapi numai la picioare și asta ca o concesiune făcută climatului nordic și mersului pe jos“. (ICOANE DE LEMN, pag. 115). Arghezul își revarsă glumele-i penibile pe blânda figură a Marelui și sfântului Mitropolit Iosif Gheorghian. După liturghie, s’a înveșmântat în garderoba sumară: mantie, epitrahil, omofor mare, mitră și cârjă și a sfințit apa într’un vas de argint cizelat. Rucavițele brodate i-le strânsesem pe încheie­tura manei smerenia mea, și la întoarcere, a trebuit să rup șiretu­rile, Mitropolitul plângându-se ca de un atentat. — Mi le-ai legat ca să nu se mai deslege, afta străbunicul. Totul se isprăvi cu frângerea inimilor, la opt și jumătate. La 11, se apostrofau din pragurile respective, doi ARHIMANDRIȚI iritati: — SA-TI F... PE NEPOATĂ TA ÎN P.... — AI SICTIR ! — Blagoslovește, Cinstite Părinte, zise trecând, un canonarh, cu simplicitate. — DUTE’N P... MA­ TI, țipară amândoi. Seara, între 6 și 9, sfântă priveghere“. (ICOANE DE LEMN, I pag. 115—116). „Văzându-1 evoluând tărăgănat printre mitre­­ și cârji, cu acea nuanță de nepăsare și scepticism, care nu-i venea nici de la naș­­­­tere nici de la creer, membrii Sinodului, prezenți la te-deum, I așteptau cu un surâs prostesc, sentința lui verbală. Mitropolitul I Partenie căuta într’adevăr ceva, dar fantezia lui greoaie nu știa­­ să îl ajute: I — A cui e mitra asta, mă? sfârși el, acoperind cu palma eres­ I tetul unuia din dovlecii diamantini din altar. Un episcop, grăbiți să vadă mai repede urmarea, zise: I — A prea Sfiritului Conon... I __MA­C... ÎN EA ! răspunse Mitropolitul Partenie. Vorba de­­ spirit fusese găsită. I Ce folos ! Nimeni nu a putut râde, nici paracliserii — și I.P.S. I Partenie s’a supărat“. (ICOANE DE LEMN, pag. 118—119). I Să se grupeze repede, cât mai repede, cei șoapte seniori ai­­ Criticei Literare. Și să treacă iute la nobila lor misiune: să alunge­m „confuziile“ noastre, cari amestecăm preocupări străine în „lite­­­ratură“. Să restabilească repede „valorile adevărate“, începând­­ cu geniul național, ex-răspopitul Arghezi. ! Și într’o ședință festivă la S. S. R. Cei Șoapte super-critici , să declame pe rând, cu modulații erotico-perverse — acestei pasagii de feerie poetică, de avânt, de genialitate. I N. Geoge­scu I „Am căutat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu f­râie , le-am excitat aroma, le-am avîvat rănile cu sticlă pisată­­ și pe unele LE-AM INFECTAT COMPLECT". I TUDOR ARGHEZI ! Controlul căluțul In timpurile de robie ale Ardealului, cu greu, badea Cârlan, I ducea în desagi cărți inofensive din vechiul Regat, să aibă țăranii­­ „slovă românească“. Când era prins, înfunda pușcăria pe câ­­­­teva luni.­­ La noi, librarii de diferite nații, se întrec în a oferi cărți I oprite, cu conținut iredentist sau comunist, cu insulte pentru­­ neamul românesc și pentru țară. I Și, ceea ce e mai grav, „literați“ ridicați la rangul de „genii“ I de către anumite cercuri, se întrec în insulte și denigrări cu acești­a străini, fiind răsplătiți cu premii literare și toate binefacerile unei­­ vieți fără griji, în mijlocul neamului pe care-l terfelesc. I De rezultatele literaturii pornografice nu mai vorbim: ea t vatămă mintea și corpul tineretului tot atât de mult ca și sis­­­­temele de „­educație“ comuniste. Iar dacă la examenele de baca­­l laureat înregistrăm dezastre, faptul se datorește, nu programelor,­­ încărcate, ci incapacității de a memoriza și judeca a unor creere­­ tinere, ostenite de filme și cărți vătămătoare, de un sport haotic­­ și de o totală lipsă de sistemă în educație. I Astfel zi cu zi minăm temeliile Statului și ale Națiunei, prin­­­­tr’o toleranță care jicnește bunul simț. I Scoaterea cărții rele din mâna tineretului, înăbușirea unei­­ false literaturi ce disprețuește spiritul și limba românească și­­ distrugerea cărții subversive răspândite de dușmanii de peste­­ hotare. — sunt datorii de la care nu trebue să ne mai abatem ! („Viitorul“) I

Next