Neamul Românesc, februarie 1937 (Anul 32, nr. 24-46)

1937-02-02 / nr. 24

prsWla J,W,U m numen»! DIRECTOR POLITIC N. IORGA ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIfT-DEMOCRAT redacția și administrația Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI (I) Telefon 3.70.88 2 Lei Magțl % Februarie 1937 C I fe an, an 600 tei; Pe sage inni 300 Let VBONAMENTE ‘" *"* ..'Q02J£ In străinătate : i*e an an, 1200 te1!; pe *ase <unt, 600 ta» DIRECTOR H. GEOBGiiCU Munca românească i,fs intreprinderi e ~ BESaOB gtori— In urma anchetei întreprin­se de ministerul muncii, pen­­­­tru stabilirea procentului ro­mânesc în întreprinderi, s’a constatat o zdrobitoare infe­­­­rioritate față de elementul mi­­­­noritar.­­ Legea pentru protecția mun­­­cii naționale nu a schimbat, așa­dar, nimic din situația tris­ta de altădată. însuși președintele comisiei de verificare, d. C. Moteanu,1 recunoaște că în timpul apli­cării legii s’a constatat o lipsă­­ de coordonare în lucrări, func­­­­ționarii neglijând lucrările co­­misiunii fiind prea ocupați cu­­ atribuțiunile curente. Astfel se face că, tot d. C. Moteanu, în raportul său aduce date deosebit de întristătoare. Din anul 1934, iulie 16, data aplicării legii, din numărul de 28 de mii întreprinderi, Comi­­siunea de verificare înființată prin lege, nu a controlat decât 9 la sută adică un număr de 2787 întreprinderi, rămânând, așa­dar 81 la sută din între­­­prinderi neverificate. Din aceste 9 la sută între­prinderi verificate, 156 au fost amendate, 2333 avertizate și 1 298 aflate în regulă. Dar ceea ce e și mai surprin­­­zător este faptul pe care d. Mo­teanu îl face cunoscut, că anu­­­mite ministere au contracarat, în mod conștient sau indirect,­ acțiunea de protecție a ele­mentului românesc. Fie indolență sau lașitate,­ cauzele acestei lipse de rezul­tate într’o problemă de funda­mental interes național, nu pot decât să indigneze și să alar­meze opinia publică. Legea creată, spre a nu ră­mâne moartă, ca atâtea altele, trebuie aplicată cu severitate. Mai ales când e vorba de im­portanța covârșitoare a protec­ției muncii românești, nici o greșală nu poate fi scuzată, nici o șovăire nu poate rămâne fără grele urmări pentru facto- GÂNDUL MILU A FOST SA ÎMPĂRTĂȘESC ȘI A CELOR MULȚI FII AI NEAMULUI PE CARI NU I-A INGADUIT SOARTA SA TREA­CĂ PRIN ȘCOLI MAI ÎNALTE ADEVĂRURILE DE TEMFLU PE CARE IL DIJE SA LE SPRIJINE VIAȚA NOASTRA A TUTURORA : MUN­CA, IUBIRE, ÎNCREDERE, STATORNICIE, LEGĂTURĂ NEDESPĂRȚI­TĂ CU ȚARA, CU CINE O CONDUCE, CU CINE O APARA. N. IORGA („Neamul românesc pentru popor“ la al 25-lea an de apariție). Pentru Casa și Biserica lui Eminescu Ziarul „Neamul Românesc" deschide o listă de subscripție pentru Muzeul și Biserica lui Mihail Eminescu și a familiei sale. D."profesor N. Iorga a dat aprobarea d-sale și urmărește cu pioasă grije împlinirea așa de frumosului gând al comitetului inițiator de la Botoșani pentru păstrarea casei părintești a ge­nialului cântăreț, îndemnul nostru călduros se îndreaptă acum către toți cei cari au aflat și află mereu reculegere și limanuri sufletești în opera uriașului poeziei noastre. Casa părintească a strălucitorului Mihail Eminescu trebue păstrată. Dați obolul vostru la lista ziarului „NEAMUL RO­MANESC". Publicăm azi lista subscriitorilor : N. IORGA 500 Lei Un intrigant de vocație D. Tzigara Samurcaș uită că are un trecut public compromis și că i-a prelungit pe socoteala țării, făcând-o de râs peste ho­tare, după ce o trădase la București. Uită toate omul Nemților și se pomenește într'o bună zi cenzor al profesorului Iorga ! Dacă vrea îi stăm la dispoziție, în privința profesorului, cu orice fel de lămuriri. Dar noi nu putem uita, pentru că nu uită opinia publică a ță­rii, că d. Samurcaș, care se improvizează în cenzor moral, a fost prefect nemțesc, in această degradantă calitate, a luat plăpu­­mile populației bucureștene cu forță, pentru că să învelească pe năvălitorii teutonici. Tot el, care în timpul sinistrei ocupații se mândrea cu acul de cravată dăruit de Kaizer, a prăpădit tablourile lui Grigores­­cu și nu a achitat banchete în străinătate, lăsând impresia că Ro­mânia trimite ca propagandiști culturali niște aventurieri. Dosarul fostului polițai baizăresc este mult mai mare, și îl vom deschide. Continuăm cu spicuirea din activitatea organelor admini­strative pe teren cultural. Iată ce spune profesorul Ioan Partenie, prefectul județului Năsău­d, că a înfăptuit acolo: La intervenția prefecturii județului, medicii de circumscripție au dus o intensă acțiune și propagandă pentru combaterea boalelor, ajutați fiind de Ministerul Sănătății cu suma de 250.000 lei, care a fost întrebuințată pentru procurarea de medicamente cari au fost date gratuit bolnavilor, s-au înființat 4 dispensare medicale în co­munele: Telciu, Prundul Bârgăului, Ilva Mare și Șieu, toate apro­vizionate cu sculele necesare. Restul cheltuielilor se suportă de comunele unde se instalează și clădește dispensarul. ■ ■ •­­Prefectura județului a contribuit cu fonduri mari la edificarea de biserici noui (cca 1 milion 200.000 lei); a acoperit cheltuielile pentru repararea a 13 Biserici, în sumă de lei 406.170. Pentru bise­­rica ortodoxă din orașul Bistrița a dat 152 mii lei, iar pentru bise­rica greco catolică din orașul Năsăud S6.000 lei. ^ Unanimitate națională Ajunsesem că în orice chestiune nu mai era decît interesul de partid represintat în Parlament de grupările de partid și în presă de gaze­arii partidului, orbi pentru tot ce nu atinge pe cei serviți de dînșii. Ce s'a petrecut la Senat cu prilejul discuției acțiunii de desnaționalisare și de intrigi a Rutenilor, cari, prin lipsa de înțelegere și de simțire românească a dîrzului episcop de Maramureș, care a declarat că, potrivit cu canoanele Bisericii catolice, nu îngăduie nici Mi­tropolitului său o critică și o îndrumare, arată că începem a avea și noi, cînd e vorba de marele interes al neamului, aceiași atitudine, peste bisericuțile politice. Ministrul Cultelor a răspuns cum se impunea: guvernul, spunea prin el, președintele Consiliului, care fusese interpelat, nu înțelege a tolera supt haina clericală a vicariului de la Cernăuți agitații în dauna Statului român. Din toate părțile Adunării, prin dd. Manoilescu, Or­­leanu, Miclescu s'au adus înaintea apărătorului îndărătnic, de o rară siguranță de sine și pu­tere de a înfrunta orice furtuni, argumente care din nenorocire n'au găsit niciun răsunet în acest suflet sterp care a cutezat să invoce o memorie ca a lui Augustin Bunea. Liniștit, Mi­tropolitul ortodox al Ardealului a pus întrebări care n'au avut alt răspuns decât că Doamna Elena a lui Petru Rareș era catolică și a făcut biserica din Suceava pentru catolici! Prea­­sfințitul de la Oradea era de față și se vedea că e de cealaltă părere, care e și cea, româ­nească, a Mitropolitului de la Blaj. De­sigur că episcopul Rusu — nemen, omen! — a deservit Biserica sa, prin aceia că a provocat unanimitatea la Senat a servit însă causa națională. N. IORGA Mustră­narea țării auwunarea d-lui­ ­ M­aniu­za a reieșit dureros de lim­pede din desbaterile parlamen­tare de la Senat în jurul vica­riatului ucrainian de la Cer­năuți. Cu oricâtă abilitate a săvâr­șit d- Iuliu Maniu, ca preșe­dinte al consiliului de miniștri în 1930, tentativa de a catoli­ciza și, implicit, de a rusifica Bucovina prin înființarea ace­lei instituții superflue, faptul trebuia să iasă odată la lumi­na zilei, precum s’a vădit și a­­facerea Skoda de pe urma gu­vernării nefaste a aceluiaș pre­ședinte. Dar, spre deosebire de pana­maua­ armamentului, care a fost repede descoperită, acțiu­nea de desnaționalizare din țara fagilor a rămas tăinuită până la interpelarea profesoru­lui Iorga, care a produs o ade­vărată uimire în țară. Nu s’a știut la Senat nici măcar cine a dat ființă agen­turii ucrainiene sub forma ipo­crită de vicariat, și deabia cu­ acest prilej s’a aflat că autorul este d. Ghiță Pop. Acest interpus al d-lui Iuliu Maniu la ministerul școlilor și bisericilor în calitate de subse­cretar, el din mâna lui a tradus în lege gândul ascuns al preșe­dintelui de consiliu de a insta­la în capitala Bucovinei un vicariat greco-catolic. Căci d. Maniu, se știe prea bine, scoate castanele din foc cu mâna altuia, pen­tru a ră­mânea veșnic acoperit,­­ mai ales când e vorba să dea o lo­vitură de moarte ortodoxiei și să înlesnească întinderea cato­licismului în România. Dar spre a-și asigura isbân­da operei întreprinse, tot în a­­celaș an d. Iuliu Maniu a creat episcopatul greco-catolic din Maramureș în persoana actua­lului titular Al. Russu, care, precum s’a văzut din discuțiile senatoriale, nu numai că nu regretă a avea sub păstoritul său vicariatul lui Ghiță Pop, ci, dimpotrivă, face cauză comună cu soarta lui, și dă judecății statul român pentru a întoar­ce catolicilor din Bucovina bi­sericile noastre strămoșești pe care le-au luat Românilor stă­pânirea iesuită a Austriei. Iată opera guvernului condus de d. Maniu. iată instituțiile și oamenii pe care d-sa i-a lăsat pe capul țării, spre pieirea ei națională, dacă n’ar fi reacțiu­­ne’a românească ce s’a deslăn­­țuit la Senat. Țara are încă un prilej să verifice anume ce se ascunde sub legenda Maniu. WWW Comunicarea și apoi replica d-lui prof. N. Iorga la răspunsul d-lui ministru al Cultelor, a dat ședinței Senatului de la 27 Ian. un caracter de înaltă și virilă a­­firmațiune națională a Statului Român. In Maturul Corp, prin graiul cald animat și documentat al marelui dascăl, a vibrat tot su­fletul românesc. Nu se poate rosti cu mai multă tărie dreptul nostru și ridicân­­du-se vălul care ascunde tendin­țe­ antiromânești, s’a văzut că ținta urmărită în taină de unii, nu este decât știrbirea integri­­tății teritoriale a României. Nădăjduim că lecția a folosit și că guvernul oricare va fi, nu va pregeta să puie pe toți la lo­cul lor, făcându-i să înțeleagă­­ cum că ospitalitatea de care s’au bucurat în toate timpurile la noi, nu clădesc drepturi de egemonie nici unuia. In vara anului 1935, tot în a­­ceste coloane am avut prilejul să­­ ating chestiunea Concordatului și din impresiile culese dela înalte fețe bisericești, am rămas cu convingerea că acest Concor­dat conține în esența lui și părți slabe, încă din desbaterile lungi, in­teresante și documentate, ale proiectului de lege prezentat, în Senat la 1927, și pe care le-am urmărit cu multă atențiune, în­țelesesem că prin forma și re­dacția lui, el ar putea să devie primejdios. Timpul și faptele nu mi-au slăbit această părere. Este una din chestiunile care stau pe o treaptă așa de înaltă, în scara marelor interese ale neamului românesc, încât ar trebui ca toți fruntașii vieței noastre politice, să se unească într’un singur cuget și să uite din ce plan politic fac parte. Nu trebuie să uităm, că toți românii nu au avut și nu au de­cât una și aceiași credință; că motivele care au împins guver­nul Habsburgilor, să înfigă în mijlocul lor o formă exterioară împărțind aceiași biserică națio­nală în două Altare din care cel nou să se uite la un Astru ce pri­mește cereasca lumină din alt focar, sunt de natură politică. Este un mijloc de dezbinare a blocului unitar român și astăzi după întregire, noi ne dăm sea­ma cât de isteață în perfidia ei, a fost politica urmărită în Ar­deal de conducătorii Ballplatzu­­lui. £ încă o chestiune care devine de actualitate urgentă și asupra căreia nu ar trebui să încetăm de a trage atențiunea tuturor partidelor politice, este aceea de care s’a vorbit totdeauna în preajma alegerilor, comunale, județene și legislative, însă în zadar,­­și pe care astăzi o atinge și o deapănă cu îndemânare d. >amfil Șeicaru în ziarul său „Curentul“. Oare în ceasul al unsprezece­lea, fruntașii politicei interne nu pot găsi în sentimentele lor de buni români, puterea de ab­­negațiune care să-i unească pe toți într’un avânt patriotic, ne­întinat de nici un interes de partid ? Oare nu este cu putință să se sacrifice odată pe Altarul etern și divin al Patriei, foloasele ma­teriale și vremelnice ale cluburi­lor politice care nu au nimic ce­resc în ele ? Șefii de partide nu cred ei oare că popularitatea de care se bucură și unii și alții, ar crește și le-ar înălța prestigiul în țară și în afară dacă ar dovedi că în marile interese ale neamului, el știe deosebi cele care duc la pro­pășirea și întărirea țărei, de cele cu totul particulare ale unui gru­puleț de partizani? Țara întreagă îi așteaptă în ziua de 25 Martie, la marea pro­bă a patriotismului curat, pe care are dreptul să-l ceară fiilor ei și să dovedească că sunt în adevăr români. Răul ce patimi­le politice au făcut țărei de la războiu încoace îl pot vindeca in ceasul din urmă, privind numai interesele superioare ale ei. De ei depinde ca toți dușmanii dinăuntru să tacă, văzând că suntem cu toții uniți și stăpâni în țara noastră. Fiecare să-și cântărească bine graiul și fapta, fiindcă ne gă­sim în clipa în care trebuie da­tă vasului o lovitură de cârmă, pentru a nu fi înghițit de vâr­tejul pe care îl pregătește în ca­­le-i, ciclonul ce suflă în văzduh și se apropie. Să o facă ei înainte să se arate Pilotul care i-ar da pe toți deo­parte și atunci spre rușinea lor, vasul țărei ce nu trebuie să piară va continua mersul pe calea marilor sale destine, fă­ră ei. Imperativul Național nu cu­noaște obstacole, el răstoarnă totul. General Schina Imperativul național Defa Asociația educație și cultură^^vănțul^ Aseară s’au întrunit la sediul Asociației de educație și cultură națională „Avântul“, din strada Bărăției No.­31, avântenii din Ca­pitală, în ’’obișnuita ședință săptămânală, sub președinția d-lui a­­vocat T. GH. DIMITRIU-ȘOIMU. D. av. Tr. Gh. Dimitriu-Șoimu a vorbit despre rolul hotărîtor pe care îl are mișcarea­ de educație și cultură națională pentru întă­rirea spiritului românesc în cadrul Statului nostru de astăzi. D. Th. Avan a vorbit despre latura cea mai importantă a pro­blemei apărării noastre în fața numeroșilor, dușmani ce ne pândesc cu atâta încordare. D. N. R. Constantinescu arată în linii mari care este misiunea „Avântului“, accentuând asupra faptului că Asociația să rămână in afară de orice organizație politică de partid, ca asociație, dar fiecare avântean, acolo unde se află să-și facă datoria cu cre­dință și devotament față de Neam și Patrie. In ce privește programul de lucru pentru sesiunea actuală, d-sa propune metoda care să fie adoptată de toate regionalele acestei Asociații, apoi propune pentru studii și discuții un ciclu de probleme de actualitate, cu următoarele subiecte: 1) Funcționalismul ca bază a existenței; 2) Genetica în slujba națiunii; 3) Factorii desvoltării noastre culturale; 4) Educația prin Biserică și Școală; 5) Mutualismul în teorie și în practică; 6) Dis­ciplinarea forțelor de ordine și factorilor de progres. Ședința viitoare, Vineri 5 Februarie a. c., orele 21. A apărut No. 3, an. XXV al revistei „NEAMUL ROMÂNESC PENTRU POPOR“ cu următorul bogat cuprins: N. IORGA: Jertfa țerii pentru sate; G. G. Longinescu: Știință pentru neamul românesc; I. Agârbiceanu: Pentru ce străinii din România nu se împacă cu noi?; Sever Al. S­latin­escu: Doamna Ele­na Cuza; A. Sacerdoțeanu: Transilvania noastră; Aurel George Stino: Floarea Soarelui; I. C. Antonovici: Bunuri dumnezeești; Culegeri din popor: Miul Haiducul; însemnări culturale și națio­nale; Buletinul Ligii-Pentru tot ce privește redacția acestei reviste, corespondența urmează a se adresa d-lui I. Constantinescu-Delabaia, Vălenii--de­ Munte, județul Prahova, --------------------­------. „In anii din urmă, poezia ar vrea parcă să renunțe la privi­legiul cuvintelor inteligibile, a multiplelor puteri de evocare, pentru a face muzică de silabe fără preocupare de sens. I. Petrovici ( Diana, rom­an rsnlit­st... Romancierul Lovinescu e slab, foarte slab, în DIANA. S’ar părea că o fatalitate oarbă domină opera în proză a literatului Eugen. Cred că scriitorul Crevedia i-a și spus’o la o discuție când cu „Bizu“ altă operă a pontifului: „un critic literar nu poate să scrie de­cât un roman prost“. (Sceneta e povestită în „Bucureștii“ d-lui Mircea Damian, și cu alte amănunte despre Salonul din Câmpineanu, și despre magistrul bălăueist). D. Lovinescu nu mai avea ce să facă; „Bizu“ era sub tipar. A perseverat cu „Mite“ cu „Bălăuca“ și DIANA. Presimțirea, sumbră s’a realizat, afară de cazul când d. Crevedia trăgea con­cluzii din simțul său de intuiție, din cunoașterea amănunțită a personagiului. Și a generalizat din gentilețe o concluzie care fără să privească o confrerie, viza un individ..’. (Și d. Biberi e critic literar, în Tanatos, se vădește un prozator remarcabil). Stilul „DIANEI“ este după convingerea d-lui Biberi, — și nu mă îndoesc de onestitatea ei — fad, găunos, penibil... Pa­ginile sunt prinse într’un strat impermeabil și sufocant de ba­nalitate organică. Cum văd eu, d. Lovinescu ca romancier­e în serie, în serie neagră. MITE și BALANCA au dovedit cât de nefericite au fost subterfugiile la care a alergat autorul ca să facă și mai ...luminoasă, aureola lui Eminescu. „DIANA“ a pus vârf, — și capăt — exercițiilor romancierului așa de puțin ro­mantic și pentru că lansează operele saxofoniste și baltazariene. într’o cronică privind romanul, d. I. Biberi în­chee iarăși cu câteva constatări care privesc pe mai toți cei cari s’au specia­lizat în acest gen literar, în ce privește mai ales cantitatea: „Ca să scrie cineva o carte bună, nu e nevoe să alerge după anecdote, să trișeze cu adevărurile, să utilizeze pentru citi­tori, subterfugiile. Ajunge să fie sincer cu el însuși, și să vadă lumea cu alți ochi“. Rețeta e simplă, dar e foarte grea. Dacă nu „anecdotizează“, dacă nu aleargă la proză explozivă și indecentă, dacă nu își plim­bă eroii, și pe Eminescu­ prin lupanare, — cu ce să umple pagi­nile, romancierul de duzină? Cu ceea ce-i dă talentul, dar gușatul lui Carageale, n’avea așa ceva... înțelegea minunea nopților senine. Nenorocitul bol­borosea cuvinte neînțelese, dacă nu își plângea cu lacrimi amare neputința sfâșietoare să spună ce simte, emoția lui întreagă, și altora... Nici... gușații romanului românesc n’au darul sfânt al talen­tului. Pe când însă eroul lui Carageale își îneca amarul în su­flet ceilalți se consolează... umplând pagini cu duiumul. . Se consolează, și vai vouă ! cititorilor ! — se răzbună ! Și un alt critic, d. Eugen Ionescu, se ocupă în FACLA de proza căreia d. Lovinescu i-a spus roman și a botezat-o cu nu­mele zveltei și teribilei zeițe a vânătoarei...” Altă dată, când cu regretabilul accident suferit pe treptele Academiei de d. Lovinescu, d. Eugen Ionescu, critic și scriitor și-a manifestat profunda sa indignare... (îndată după d. Felix Aderca, remarcabilul reprezentant al întregei sensibilități va­lahe!) Ceea ce n’a oprit nici măcar cu o treaptă, vertiginosul a­­lunecuș „estetic“ al părintelui monstruoasei Bălăuca. D. Eugen Ionescu, critic proeminent (nu știu dacă și „auto­rizat“) scrie tot în Facla : „D. E. Lovinescu trebuia să fie de mult în Academie. E răsplata deși tardivă, a unei pasiuni literare bogate în roade. Probabil însă că academicianii cari nu știu să răsplătească va­lorile adevărate, l’au ales din greșeală. Are să le pară rău“. „Pontiful“ a căzut, cum se știe. Academicianilor nu cred să le fi părut rău; au reparat fără să știe, greșeala pe care le-o atribuia d. Eugen Ionescu (june de 22 ani care binevoește să dea directive... Academiei Române!!) Acelaș minor literar , (a scris și un volum „Nu“ ; a luat și un premiu literar, nu ?) a răsfoit romanul maestrului Lovinescu — cel cu „pasiunea literară bogată în roade“! Și culege câteva „e drept, cam pădurețe, „...o serie întreagă de elemente care se țin ascunse ceea ce este foarte simplu și pe care cititorul nu are cum să le știe, și care, ca în romanele polițiste, nu se desvăluesc de­cât la urmă“. „Autorul a făcut totul ca să nu putem ghici asasinul“ „Dar Bizu e un om așa de ușor de păcălit — și cititorul cu el“... „DIANA“ — conchide cel­ălalt Eugen, critic și el, — este un roman polițist! Un alt pasagiu tot cellălalt Eugen, atrage atenția Maestrului că și din punct de ve­dere critic, Diana, — romanul nu fata lui Ju­piter, — e în desnodământ „CAM TEATRALA“­. „Cam... ca Tre­nul Fantomă“. Acestea sunt „roadele“ semnalate de alt critic, romancie­rului Lovinescu... Bogate, vor fi ele... Dar criticii — destui dintre ei — se iau la întrecere prin neseriozitatea și superficialitatea lor, în vederea campionatului național al ridiculului... Arghezul Porcofonie e furios... Auzi dumneata. Natura să-și mărginească imaginația la două sexe! Și genialul d-lui Șer­­ban Cioculescu binevoește să facă reflecții: „Natura și-a mărginit imaginația la cele două sexe, cumpă­­nindu-le într’o egalitate a instinctului supra-sensibil. Ce soco­teală și-o fi putut face ea, în vederea procreației, e un lucru de cercetat. * „Două singure sexe sunt, evident, prea puține, pentru o sa­tisfacție a timpului vieții. Natura era schivnică înainte de a se fi ivit creștinătatea, lăsând durerea și mâhnirea să se permanenti­zeze în doi mici indivizi, organizați într’o celulă biologică și so­cială. Porcofonie trimete mustrări Creatorului auzi dumneata, numai bărbați și femei! Dacă ar fi fost încă vre­o trei patru sexe! Să fi văzut Cimitire, și Definitive și Premii de Literatură ! Vom vedea cum își dă cu ideia pentru cele șeapte sexe, Por­cofonie Arghezi, N. Georchescu „ Revista cursurilor­ și conferințelor" A apărut No. 11 din revista „Cursurilor și conferințelor“ de sub direcția d-lui prof. Gh. Preduț, cu următorul sumar: N. IORGA: Figuri reprezentative din Istoria universala; Suve­­ranul „filosof“ Iosif al II-lea; George Sofronie: Denunțările unila­terale de tratate in lumina dreptului internațional positiv; d-na Anita Belciugățeanu: Caracterele permanente ale literaturii italiene. C. Kirițescu: Qta-Vadis universitas ?; I. Marcul­escu: Ce este econo­­mia dirijată? Revista a apărut în condițiuni foarte bune și se bucură de un subiect foarte variat și cu colaboratori aleși. Redacția și administ

Next