Neamul Românesc, septembrie 1937 (Anul 32, nr. 190-213)
1937-09-01 / nr. 190
M Anul XXXII Nr. 190 Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării Dir. G-rale P. T. T. No. 155038/931 1 NEAMUL ROMANESC ZIARUL PARTIDULUI NATIONALIST-DEMOCRAT DIRECTOR POLITIC N. IORGA redacția și administrația Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI ® Telefon 3.70.83 2 Lei Miercuri 1 Septembrie 1937 C I Pe un an co O ten Pe șase luni 300 Lei I fn tard . —..................... — * "* — Pentru autorități ș» instituțiuni 1000 ie* OmiCTJ« N. GEORGESCU Un vechi prieten al României și al " Transevarției ^Vm^^echiulTn prieten al țării noastre, d. Louis Marin, a trezit amintiri prețioase prin care se arată cât de strâns legat a fost acest distins savant, nu numai de românii din Vechiul Regat, ci și de cei din Transilvania. Intr’un articol documentat și sugestiv, d. prof. Gh. Moroianu, membru al societății de etnografie din Paris și vicepreședintele pentru Transilvania al Ligii antirevizioniste române, aduce în „Universul“ de azi, prețioase mărturii în această privință. „Nu încape nici o îndoială,— spune d-sa, — că dacă d- Louis Marin s’a simțit îndemnat să vie în Transilvania în 1894 aceasta s’a întâmplat desigur nu numai pentru dragostea d-sale pentru știința etnografică, pe care o cultivă cu pasiune din tinerețe, dar și pentru dragostea ce ne-o poartă“. Astfel, d-sa arată cum, în 1890, când s’a înființat Liga Culturală s’a pornit de către studenții români dela facultățile din Paris, o acțiune inimoasă, menită să întărească tot mai mult legăturile de prietenie cu Franța. Această acțiune, apreciată de curând în termeni călduroși de d. prof. N. Iorga într’una ’ din numeroasele d-sale opere istorice a găsit printre oamenii politici, ziariștii și personalitățile ilustre ale Franței o adâncă înțelegere și printre aceștia a fost în frunte și s’a dovedit până astăzi un statornic iubitor al Românilor, d. Louis Marin. . Dar în special, a fost atunci îmbrățișată cauza românilor ardeleni, de care d. Louis Marin s'a simțit atât de strâns legat și pe care a înfățișat-o nu numai din punctul de vedere al nostru, al durerilor noastre, al dreptății noastre, ci și dintr’un punct de vedere mai înnalt european, cum s’a verificat aceasta în timpul marelui războiu. De aceia, acest vechi și statorl ni e prieten al nostru e cu atâta mai prețuit și ne simțim strâns , legați de el cu sentimente de adâncă recunoștință și nestrămutată dragoste. DAtoRia nOAsTRă NOI LA NE ORGANISAM PENTRU RĂZBOIUL CONȘTIINȚII ȘI AL MUNCII. ȘI SA PORNIM LA RECIȘTIGAREA PRIN TRUDA DE FIECARE ZI ȘI PRIN PERFECTA BUNA ÎNȚELEGERE, PRIN RUPEREA DE RAPORTURI CU ACEIA CARI VREAU SA NE ÎNLOCUIASCĂ ȘI SA NE RECUCERIM CELE CE LE-AM PIERDUT. SI INTRE EI, CUM AU VRUT NOI INTRE NOI PENTRU NOI, AȘA LA VREM ! N. IORGA „Iudaica“ ** ^ ‘ *" *■ ^Unity-^iifmiv-ifLMi Dionisiaca Sinaia 1937 Ultimele spectacole Sâmbătă searn și Duminică seara a urmat la Sinaia a patra și ultima serie de spectacole de Muzică și Balet, organizate sub auspiciile Oficiului de Turism și cu larga înțelegere a președintelui central dl. Sergiu Dumitriu. La amândouă spectacolele au fost invitați delegații presei Micei înțelegeri, confrații noștri iugoslavi și cehoslovaci. Programul bogat și vastt a cucerit aplauze multe și la scenă deschisă. S’au reprezentat admirabilele scenete coreografice de mare ansamblu și de costumație aleasă : „ESPANIA“, de Em. Chabrier, Floria Capsali, Clark Nichols, Marie-Jeane Livezeanu, Nora Lina, Milica Marinescu, Magdalena Rădulescu, Banu Baltag, Mitiță Dumitrescu, Elisabeta Henția, Titi Nurdeanu. BACH (după Vivaldi) Alegro maestoso, la 2 piane: C. Silvestri, Hilda Jer ia. VASE ETRUSQUE pe Guossiennes de Erik Soție: Floria Capsali. VALSURI de BRAHMS, din op. 39: Marie-Jeane Livezeanu, Maria Marinescu, Magdalena Rădulescu, Elisabeta Henția. TANGO DES FRATELLINI de Darius Mihaud: Floria Capsali, Clark Nichols. ■ JOCURI ROMANEȘTI, de Paul Constantinescu (manuscris : Marie-Jeane Livezeanu, Magdalena Rădulescu, Milieu Marinescu, deosebit de spectaculoase și de mare succes scenic. EN BLANC ET NOIR de Debussy, la piane: C. Silvestri, Hildateria. O CLIPA DE DANS pe muzică din vals impromptu de Liszt. IMPROVIZATA (op. 125) Carl Reinecke, la 2 piane: C. Silvestri, Hilda Jerna. Și, la urmă, deliciosul Carnaval, de Schumann, cu scenariu coreografic, executate de: Floria Capsali, Clark Nichols, Nora-Line, Marie-Jeane Livezeanu, Mitiță Dumitrescu, Banu Baltag, Magdalena Rădulescu, Milica Marinescu, Elisabeta Henția și Titu Nurdeanu. Succesul a fost desăvârșit. Ziariștii Micei înțelegeri și mulți alți confrați străini veniți la Sinaia cu prilejul conferinței au rămas încântați de spectacolul acesta de mare artă, și au mulțumit inițiatorilor pentru că le-a oferit prilejul unui divertisment ales. Jocul românesc a fost călduros aclamat, în special, iar d-rele Rădulescu și Livezeanu au reușit să se ridice la distincția ori jocul celor mai de seamă artiste europene. Astă seară, cu un program schimbat, urmează spectacolul de artă oferit de d. Victor Antonescu, ministrul externelor, d-lor Stoiadinovici, Krofta, misiunilor Micei înțelegeri și reprezentanților celor trei state. Inițiatorii ciclului Dionisia ca Sinaia, inițiativă frumoasă și necesară, nudăjduesc să facă permanente aceste spectacole de artă aleasă, cu sprijinul celor cari văd nevoia ca reședința regală să poată oferi atracții înalte. Zeul poeziei românești Mihail Eminescu își va avea statuia de 0MMIM marmură în Capitala României Mari. 1r Continuăm a publica numele subscriitorilor: V -------------SUMA DIN URMA Lei 629.677 Ion Zidăroiu, învățător Benești-Vâlcean 200 Contribuția Baroului Caliacra (A treia listă de subscripție) : Gh. Bărbulescu, magistrat 100 Lei B. Frumușanu, magistrat 100 „ E. Bujoreanu, magistrat 100 „ G. Dumitrescu, magistrat 100 „ V. Popescu, magistrat 100 „ M. Batali, comerciant 50 „ „ 550 Florea Sprinceană, avocat, Loco „ LOO Aurel D. Procopiu, Loco 500 Total lei 631.227 Dați obolul vostru la lista ziarului „NEAMUL ROMÂNESC*. In străinătate : Pe un an. 1200 Leii pe sase «um, est o ta* Alunecăm Capitala unei țeri nu arată numai cît de sus s'au putut ridica organele de conducere, ci și care e spiritul care domnește în cuprinsul ei, spirit care se distilează, se sublimează acolo. De aceia orice popor socotit se îngrijește de ceia ce respresintă creierul însuși al unui corp național dispunînd de toate energiile sale celulare. Noi am lăsat Bucureștii în voia întîmplării și la îndemîna emigranților. Orașul cel mare al României unite e compus astăzi din trei părți, în care luxul cel mai babilonic se unește cu miseria Bărăganurilor părăsite. in mijlocul rămas cu biserici total uitate, cu așezăminte de cultură care produc funcționari, cu cinematografe mute pentru orice fel de spectatori, cu săli de conferințe în general goale finanța internațională ridică uriașe clădiri de speculă pentru străinii bogați și pentru cei cîțiva Români pe cari-i îmbogățește politica. Aici o presă adesea fără răspundere și o literatură fără sens și fără rușine, făcută de străini dușmani și de Români perverși, ajută opera de prăbușire. In cartierele laterale, pătrunderea continuă a tuturor elementelor pribege care se așează, pledesc și huzuresc pe ruina noastră națională. Cronica accidentelor vieții sociale arată cine stă în părțile cu cele cincizeci de biserici văduve: unul din Borșa Maramurășului, altul din Rădăuții Dorohoiului, atîția vin din Basarabia ca să facă educația noastră comunistă. Iar, în margene, acea odioasă mahala, unde abia pătrunde acuma un început de grijă edilitară, dar greșeala e într'aceia că nu interesează frumuseța șoselei, ci vitalitatea însăși a oamenilor ce se înșiră pe margenile ei. N. IORGA Democrația în contra Patriarhului Pentru că patriarhul s’a rostit precum se știe asupra primejdiei iudaice, un deputat și radical și țărănist, d. Petrescu dela Gorj, a cerut să fie pedepsit. După luminata minte a acestui deputat al d-lui Grigore Iunian, sanctitatea la capul bisericei românești, n’avea voe să-și arate grija de viitorul nației, de înlocuirea acesteia cu Evrei. Dar dacă ar fi aprobat pe Fildermann și radicalii democrației? O, atunci patriarhul Miron Cristea nu se făcea vinovat cu nimic. Căci ă. Petrescu junianistul nu condamnă orice fel de amestec al patriarhului, în afacerile publice, nu, ci numai pe acesta, care, nu e pe placul democrației țărăniste. Slujitorii iudaicei sunt de multe feluri: unii sunt în literatură, în frunte cu criticii puși sub comanda d-lui E. Lovinescu. . Iată-i și pe cei politici întrupați în persoana deputatului acestuia, care în sine nu prezintă nici un interes pentru nimeni, d. Petrescu nevalorificându-se în nici un domeniu public până în ziua de față. Figura d-sale simbolizează o anumită teamă de oameni de partid pe care dânsul i-a dat în vileag de rândul acesta. Ce-și vor fi închipuind acești radicali stil Petrescu că e patriarhul ortodoxiei românești? O ștearsă icoană de călugăr vetust, nesimțitor la durerile neamului pironit cu ochii numai la cer, și pe care s’o miște ei cum vor ca pe o marionetă de pae? Nu, biete imitații gorjene ale radicalismului francez, patriarhul român se găsește după rangul social în capul conducerii neamului, și ca atare nu poate închide ochii înaintea năvalei iudaice. Cuvântul său sacrosanct trebuia să-l rostească, pentru a demasca și pe politicianii în subsistența iudaicei. Mite aspecte gnactice ale problemei evreești Tot problema ^~~w~wwwwwx AAAAAAAAA celor 500,000 Problema celor 500.000 de vânturi lume, constituind apăsătoarea invazie a României, — își are sorgintea desigur și in tendințele de colonizare, mărturisită net de industriașul Fildermann, dar și în lipsa noastră evidentă de prevedere națională în apărarea pământului strămoșesc. Intrigat de alarmantul articol al camaradului de front Pamfil Șeicaru, „Anti-cosmopolis“, am încercat să studiez legislația, care se ocupa la noi, în România, de huzurul acestor străini invadatori. Sunt două legi: legea pentru controlul străinilor și legea migrațiunilor. Prima datează, cu ultimele modificări, din anul 1927, pornind de la o lege mai veche, pe care o desvoltă, din anul 1881, relativă la procedura expulzării. Ambele legi sunt un monument de inconștiență națională, un reflex frapant al maladiei umanitariste, două potente asociate, menite să deschidă larg granițele abia înfiripate ale țărei, a tuturor străinilor pribegi, aventurieri și disolvanți ai caracterului nostru strămoșesc. Ca și când n’am fi avut destui minoritari încorporați, prin lărirea hotarelor, am adus o legislație de libertinaj național, pe care ne-ar putea-o revendica doar cosmopolita Elveție care trăiește din industria... huzurului internațional. Din economia legei, pentru controlul străinilor, rezultă că pe ministerul de interne român, nu-1 pasionează conservarea națională împotriva invaziei, cu care de altfel se împacă, ba chiar o favorizează, — și îl interesează procedura... biletului de „liberă petrecere“. Cu adevărat se și potrivește: „petrecere“ și încă „liberă“. Deci simplă țară de amuzament. Astfel că, în loc să urmărim intențiile străinului pribeag, care nu totdeauna pătrunde în casă cu gânduri oneste, nu-i pretindem decât să ne indice, după opt zile de la trecerea frontierei — localitatea unde va binevoi să „petreacă liber“, în Arcadia ferice. In eventualitatea că nu ne-a vestit, după cele opt zile de rigoare, nefixăndu-și plasarea amuzamentului, ne luăm teribila îndrăzneală ca să-l amendăm cu formidabila sumă de.... una sută lei. Amenda transformată în valută forte nu egalează nici plata trăsuri de la hotel la poliție. Desigur zâmbiți, vă rog nu râdeți, căci nu vom ști cum să deplângem atâta aiureală umanitaristă. Dar să revenim la faimosul „bilet de liberă petrecere“, pentru a urmări pe emitenți: dela prefect în jos eliberează toți polițiștii urbani, iar pentru sate numai pretorul satelor. Cu alte cuvinte: „o excelentă arendășie politică. Admitem totuși extrema opusă și convenim că în extremis prefectul este un roman perfect conștient: în concluzie refuză galițianului mult așteptata „liberă petrecere“; cazul este inoperant, căci aventurierul trece în alt județ, urmând alternativa, ori o nouă încercare pentru „libera petrecere“, or pierderea fără urmă în masa coreligionarilor, a căror solidaritate e notorie. Dar să-l considerăm pe galițian ghinionist, a fost capturat de poliției. Legea îi înlesnește facultatea să declare, că i s’a furat pașaportul, sau și mai miraculos, va renunța la supușenia căreia a aparținut. Concludent plătește amenda — faimoasa amendă de una sub lei — și stârnește în obținerea talismanului românesc, biletul de „liberă petrecere“. Cu o atare mentalitate bolnăvicioasă nu pare deloc stupid pentru „legislatorul“ român, că în vecinătatea Rusiei comuniste, am admis, cu o rară dezinvoltură, un regim de extremă favoare pentru.... refugiații politici (faimoșii contrarevoluționari) și dezertorii altor armate, cărora le acordăm cu preferință cea mai excelentă „liberă petrecere în Arcadia danubiană. In definitiv regimul biletului de „liberă petrecere“ apare ca o măsură automată, în concepția „legislatorului“ român, fiindcă operația opusă acestui regim n’ar fi alta decât expulzarea, pe care n’o administrează decât consiliul de miniștri și „țara avis“ : pentru fiecare caz în parte, soluționându-se nominal. Dar cine să plictisească pe semizeii unui consiliu de miniștri pentru fiecare Șloimitc galițian ori Naftuliei siberian? Legea migrațiunilor este și mai incoherentă pentru salvgardarea caracterului nostru național: la adăpostul ei fermentează posibilitatea caravanei invadatoare, fără nici o bătaie de cap. Vine cine vrea să ne colonizeze. Este suficient să-ți declari o meserie, alta decât pe ceia pe care a prohibit-o ministerul muncei și agentul consular român (de multe ori consulul e „onorific“ și ca atare neromân) are toată facilitatea sa de a viza pentru o ceată de aventurieri, costumată în talentul jidovului rătăcitor. Apoi frontiera și raiul biletului de liberă petrecere. Adesea nici n’ai nevoie să simulezi o meserie salvatoare, fiindcă fenomenalul art. 3, din legea migrațiunilor, iți acordă excepționala favoare de a te primi cu toate ploconelile dacă te declari: profesor, chiar de dans, artist (iată misterul, invazia cocotelor magharo-evreice), sau și mai simplu, represintant de comerț. Desigur într’o țară, în care sunt atâtea de vândut (unii au oferit desfacerea generală) represintantul de comerț nu poate avea decât regim de omnipotență și durată nelimitată.... până la îndeplinirea providențialului mandat acordat de fabrică. Comerț-comerț! Prin cine oare te-ar putea represinta mai desăvârșit eternul Ahasverus, decât prin discipolul său galițian ? Mai poate fi nedumerire în atari împrejurări, că acum ne sufocăm de huzurul celor 500.000 de evrei străini, pe care-i suportăm grație unei criminale indolențe, legiferate atât de stupid ? * Dar scriind cele două articole de lămurire, n’am intenționat să recomand sinuciderea națională, ca să binemerităm de la falsa umanitate, ba din potrivă: în acest caz aspectele practice ale problemei evreești vor prezintă soluția în cel de al treilea și ultimul articol. SEVER AL. SLATINESCU Dincolo de vorbe, faptele. Faptele noastre hotărâsc eliberarea românilor din rețeaua de exploatare ebraică. Ajutați pe negustorii, pe industriașii, pe meseriașii români. Nu răspundem evreilor cu ura pe care ne-o poartă, cu lipsa de înțelegere cu care ne provoacă. Nici o ură pentru evrei. Numai sprijin și numai iubire, pentru negustorimea creștină. Pietre venim soclul ă-lui Bug. Rovinescu VI . „ Cea dintâi caracteristică a ironistului E. L. este platitudinea. Parcă-l aud — în cancelaria liceului — povestind discret fel de fel de nostimatie — culese de prin almanahuri, ciupite de ici și colo — toate în măsură să-l arate instruit, bine pus, copios informat și mai ales spiritual. Din nenorocire toate glumele d-sale sunt complet nesărate, fade — adevărate deziluzii pentru bieții ascultători — care s’ar fi așteptat la mai mult din partea unui scriitor atât de reputat. Din acest punct de vedere l-aș putea socoti deținătorul celui mai comic record: acela al glumelor neizbutite, al gafelor — pe care caută să le salveze învăluindu-le în pojghița unei vorbiri scâncite și a unui chihotit îngățat. E tot ce pot auzi curioșii de la acest măiestru al încurcăturii la școală, pe stradă, la cafenea, la teatru (unde d. E. S. nu Plătește nici timbrele) — dar mai ales în Cenaclul din Câmpineanu, unde butadele sale, aceleași și aceleași totdeauna, sunt sorbite cu nesațiu — odată cu ceaiul aromat oferit cu dărnicie de patron — aplaudate cu entuziasm de toți aceia cari se simt fericiți în preajma d-sale. Nu trebue să se uite însă — un singur moment — cu toate aceste năzbâtii, prezentate ca autentice — tocmai spre a le mări creditul — sunt, în cele mai multe cazuri lipsite cu totul de originalitate și prezentate fără acel dar al povestirii, fără acel farmec înnăscut care e în stare să salveze chiar cea mai crasă platitudine. De-aici urmează două lucruri: cazurile ieftine care au făcut înconjurul lumii și și-au pierdut tot hazul inițial, local și profesional, — au poposit, în cele din urmă și și-au făcut cuibar în creierul obosit al d-lui E. L. — care — răui — complet lipsit de calitățile unui povestitor distins n’a fost în stare să le împrospăteze, să le încălzească și să le facă interesante. E de mirat oare că aceeași platitudine, aceeași povestire seacă, aceeași prezentare sordidă ne întâmpină în toate nuvelele și romanele, în memorile acestui duelgiu din timpuri patriarhale, în repezelile în vânt ale acestui spadasin cu chivără de carton. E cea mai bună dovadă că autorul lor nu poate fi decât acela care etalează, la moment, tot ce e mai agasant și mai tocit, mai uscat și mai răsuflat. Dar lucrurile nu se opresc nici aici. D. E. S. — urmărind cu orice preț — succesul ieftin, stima cafenelei și cenaclului calcă, de cele mai multe ori, în străchinile neîngăduinței. Când simte că pericolul se apropie, când își dă seama că nu va fi la înălțime — d-sa se refugiază — în brațele unor snoave atât de murdare, atât de scabroase, încât stârnesc desgustul și indignarea ascultătorilor normali. D. E. S. nu se dă înapoi de la nimic. Când „glumele“ sale încep să exale mirosuri pestilențiale — atunci se simte d-sa mai în larg, se lățește deasupra biroului, râde cu toată gura, radiază, triumfă, se socotește deținătorul celui mai ales premiu mondial, se felicită singur, meditează pregătirea unei noui lovituri tot atât de strașnice. Și tot așa procedează d-sa în literatură — când vrea să cucerească „aplauzele grele ale canaliei de uliți“. Gândiți-vă la bietul Eminescu purtat — singur sau cu Veronica Micle prin toate sălașurile de necurățenie și admirați — ca și mine — consecvența acestui scriitor — care pune pe hârtie toate cancanurile și mahalagismele, care nu-și dă seamă că literatura nu trebue, nu are voie să reproducă decât ceea ce ne poate împărtăși emoțiunea estetică, ceea ce ne poate deștepta în suflet fiorul sfânt al artei. « D. E. S. nu vede lucrurile așa; pe d-sa îl interesează documentul — oricât de rigid și de dessquistător —; d-sa se lasă furat de valurile sensualului și sensaționalului, scabrosului și grotescului — pentru că, lipsit cu totul de ceea ce se numește talent literar — nu poate, nu e în măsură să atragă altfel. Și același procedeu întrebuințează d-sa față de adversari: Condamnat din natură să nu poată argumenta sau paralizat de soliditatea gândirii persoanei cu care polemizează — d-sa, ca orice mahalagioaică, recurge la procedeele clasice în suburbie, își ridică poalele sau răstoarnă un anumit obiect de uz comun și cotidian, în care a avut grijă să-și adune toate necurățeniile — în capul adversarului, după ce a avut grija să-l aranjeze cu cele mai răsunătoare epitete ornante și determinante. Cetiți povestea cu pelerina — împrumutată (a câtă vară?) din Th. Gauthier și spuneți-mi dacă am sau nu dreptate. Dar honistul Lovinescu nu e numai fad, lipsit de noutate și imoral — el este complet antisocial și lipsit de gust — atunci când, din dorința de a epata, lovește în chiar temelia societății. Iată — în acest sens — un pasaj suculent — definiția pe care o dă ironistul din cisa Omului de bine: „Un om care-și împlinește datoriile către sine și către alții, așa cum ne învață cărțile de morală (cum și le-o fi împlinind d. E. L.?), un om ce-și plătește cu exactitate dările către stat și către comună cu adiționale cu tot (cum? și ăsta e un motiv de ironie, d-le L.?); e punctual la serviciu (asupra acestui punct are d-sa ceva pe conștiință?), nu fură, nu bea, nu bârfește, poate nici nu fumează, nu râvnește la femeia altuia (te văd, te văd? Ai dat drumul la robinetul cu murdărie?), nu minte (ca d. E. L., în literatură), vine regulațt la masă și se culcă de vreme, un om corect in relațiile lui publice și private (se putea altfel?), bun soț, bun contribuabil, bun cetățean....“ Ei bine d. E. L. ironistul fin și mălăieț, stilistul încâlcit și nătăfleț — care prestează servicii statului după legi și regulamente precise, găsește că a fi om de bine, adică bun soț, bun contribuabil și bun cetățean e un puternic temeiu de ridiculizare, crede că toți cari corespund acestor cerințe sociale sânt niște dobitoace vrednice de plâns și că numai d-sa și cei de teapa d-sale cari, prin a contraria, or fi fiind răi soți, răi contribuabili și mai ales răi cetățeni (toată activitatea d-sale literară e o dovadă definitivă de aceasta) sunt oamenii de gust, în fața cărora trebue să se închine și să se umilească toți ceilalți. Nu rău, dar spiritual mai ești, d-le E. L. mai ales când, glumind, spui atâtea crude adevăruri, întrucât mă privește, ajuns la capătul acestei încâlcite caracterizări — am mulțumirea de a fi pus încă o piatră la soclul unui scriitor pe care lumea trebue să-l cunoască așa cum e, iar nu așa cum vrea să pară. Și acum, după toate acestea, dacă țineți totuși să vedeți în d. E. S. un om de spirit, sunteți liberi s’o faceți. Nu uitați însă că spiritul d-sale este trezit, flasc, grosolan, indecent, antisocial și — chiar în volumele cu care se mândrește — cu totul în afară de literatură, un adevărat spirit de țață libidinoasă cum așa de bine L a zis poetul Radu Gyr. Paul 1. Papadopol •KV«*« Epigrame . O definire a d-lui Lovinescu El s'a născut un Român prost. Dar visul lui mai scump a fost: Ca 'n „Adevărul înțelept S'ajungă un Jidan deștept. n. D-lui Lovinescu, căruia la „Adevărul” i-au amputat un foileton Că mai mult nu ți-au permis Tu de cele superioare? Foiletonul circumcise toaleta de rigoare. I. jt