Neamul Românesc, iunie 1938 (Anul 33, nr. 118-139)

1938-06-01 / nr. 118

Anul XXXIII Nr. na. Taxa postavi plătită îb­ nb«w conform aprobărei Dir. f? mir P. T. ?. No. 155033­ 933. Miercuri 1 iunie 1938 C NEAMUL ROMÂNESC D4^CîOR POLITIC I N. IORGA I REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU 1 No. 25, (etaj) BUCUREȘTI (I) Telelőn 5.70.88 2 Lei Abonamente In țară: In străinătate: Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 3000 Lei Pentru autorități și instituțiuni: 1000 Lei Prețul dublu. DIRECTOR N. GEORGESCU Pmi toți­ și invâțâtori, tu o utopie încep să fie chemate tot mai poruncitor, cu glasul conștiinței naționale trezite in toate colțuri­le țării, elementele care alcătu­iesc temeiul consolidării morale a neamului, la marea mobilizare prin care fiecare trebuie să-și dea măsura capacității, a muncii și a împlinirii datoriei în misiunea ce li s’a încredințat. Printre aceștia, în principalul loc stau preoții și învățătorii, fac­torii de împrăștiere a lumii în rândurile celor mulți, aceia cari ajută la modelarea caracterelor, care săvârșesc educația spiritua­lă părăsită timp îndelungat în mâinile politicianilor de tot soiul, cufundați astăzi în sumbră amin­tire. Un asemenea glas, de chemare la datorie a preoților și învățăto­rilor se ridică, sugestiv, într’unul din ultimele numere ale bătrânei foi ardelene „Gazeta Transilvani­ei“ care, înregistrând cu satisfac­ție interzicerea lor prin noul pact fundamental, de a se mai ames­teca în politică, arată cum din cauza neglijenței condamnabile de până acum temelia Bisericii autocefale române era subminată de diferite secte religioase care-și făcuseră ușor acum, datorită fap­­­­tului că păstorul sufletesc era­ cele de mai multe ori lipsă la da­­­torie. I Vorbind în special de Biserica­ ardeleană, care a jucat un rol a­­­tât de covârșitor în lupta de sal­vare a limbii­ și eticului românesc­ d. N. Simionescu, autorul artico­lului exclamă hotărît, către păs­­­torii sufletești, înapoi la amvon, căci de acolo din înălțimea lui veți face adevărata faptă patrio­tică prin întărirea credinței în Biserică, Rege și neam — iar că­tre luminătorii satelor, învățăto­rii, înapoi la catedră, luminați tinerele vlăstare, făuriți caracte­re, pregătiți pentru lupta acerbă de mâine, sădiți-le în suflete iubi­rea de rege și neam. Preoții și învățătorii, chemați la datorie, în primul rând, prin noua așezare constituțională, sunt astfel de pretutindeni în­demnați și așteptați la îndeplini­rea marei opere începute pentru consolidarea țării inițiată cu stră­lucită autoritate de însuși Suve­ranul, în ale cărui hotăriri se concretizează cele mai înalte as­pirații ale neamului. E o chemare supremă de a că­rei ascultare se leagă astăzi, ho­­tărîtor, sorții biruinței desăvâr­șite, îndelung așteptată și pregă­tită de factorii culturali și spiri­tuali, ctitori ai istoriei. POLITICA POATE FI O ARTA — ȘI ESTE! —. DAR ORICE ARTA SE BAZIMĂ PE DEPLINA CUNOAȘTERE A UNEI ȘTIINȚ1. ȘI­ ȘTIINȚA ATIT DE COMPLICATA A MECANISMULUI SOCIETĂȚII IN TOATE RAMURILE, CÎND ȘI CUM ȘI-O POATE CÎȘTIGA STĂRUITORUL TU­TUROR AFACERILOR ȘI TREPĂDUȘUL TUTUROR BIROURILOR? N. IORGA Fti Și CU SILA! Am urmărit în toată viața mea liniștirea și îndemnarea ace­stui popor al nostru pe căile sfatului bun, ale îndemnului prie­tenos, ale vorbei blânde care câștigă și împacă. Și am și astăzi încredințarea că, așa cum e Românul, minuni se pot face cu dân­sul de cine știe să-i cucerească gândul și să-i atingă, — mai ales, — inima. Dar sânt vremi cumplite, „vremi iuți și jigodioase“, spunea, in a sa „istorie a Moldovei“, străunchiul mieu, Postelnicul Ma­­nolachi Drăghici, când Statul trebuie să-și arate, cu neîndurare, față de oamenii cari trag sabia împotriva lui, toată puterea. E nevrednic și supus pedepsei vremurilor următoare, în ju­decata trecutului, orice guvern care, în fața unor astfel de ame­nințări, nu are curajul de a-și face datoria până la capăt. Așa au căzut aiurea stăpâniri folositoare, ca să vie în loc mari și lungi tulburări care au oprit multă vreme orice spor in munca nației. Și aceia chiar de la care a plecat revoluția au avut mu­strări de cuget pentru ce făcuseră. Cea d’intâiu datorie e apărarea Statului. Legea dă, din fe­ricire, mijloacele. Și ele trebuie întreb’ v+âte, cu toatele. N. Iorga CONFERINȚA D-LUI PAUL MONTEL Marți 31 Mai 1938 orele 11 a. m., va avea loc, în București la Fundația Carol I, ceremonia în care se va înmâna d-lui profesor PAUL MONTEL, membru al Academiei de Științe din Paris, spada de onoare de academician, oferită de un grup internațional de elevi și prieteni, din inițiativa unui comitet român. Vor lua cuvântul reprezentanți ai Universităților Române, ai A­­sociațiilor științifice românești, ai elevilor francezi și străini ai d-lui Paul Montel precum și Directorul Institutului Francez din București. REAUZARILE FUNDAȚIEI CULTURALE REGALE „RAIMOPICI CAROL“ Duminică 29 Mai a. c., în prezența d-lui profesor D. Gusti a avut loc solemnitatea închiderii întâiei universități populare mun­citorești organizată de Fundație pe lângă căminul cultural „înălța­rea din comuna Poiana-Câmpina, jud. Prahova. Această Univer­sitate ,a funcționat zilnic între orele 7 și 9 seara timp de cinci luni, cu concursul profesorilor liceului din Câmpina. D. director Gh. Du­­mitrescu a făcut o dare de seamă de actvitate, la care a răspuns elogios d. profesor Gusti subliniind menirea culturei naționale, so­ciale și profesionale a muncitorimei in cadrul asp.rațiunei poporului românesc călăuzit azi spre mari destine istorice de M. S. Regele Cu acelaș prilej d­. profesor D. Gusti a înmânat personal dipto­­mele celor opt flăcăi absolvenți ai școalei superioare țărănești din localitate. A vorbit inimos lucrătorul Alexandru Vasile in numele muncito­rilor și Ion Mateescu în numele Căminului Cultural local. A urmat un program artistic: corul muncitorilor, acompaniat de instrumente muzicale , declamații și o piesă de teatru foarte bine jucată de muncitori. D. profesor D. Guști a dăruit în numele Fundaț­ei o subvenție pentru fanfara muncitorească, biblioteca muncitorească și pentru cortina scenei căminului cultural. D. profesor D. Guști a fost plăcut impresionat de grădina Școalei superioare țărănești lucrată cu elevii școalei sub conducerea Inginerului agronom Cornel Stănescu. Pen­trifi­stor­ia lui Em­inescu TOTAL GENERAL 773.554 lei Donat. Comperiului pentru Casa­ Crângul și Biserica lui Emin­­scu din comuna Ipo­tești, județul Bo­toșani 400.000 „ Suma iubs.­,zisa până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 371.651 „ Publicăm numele noilor subscriitori : Congeta suibcontreier 5, 7, 22, 27, 29 și 32 universitar școlar din Subinspectoratul premii­­tar universitar școlar București,' de sub g«nducerea d-lui col. Vlad 17­ i’în­tri, în *■»“"* dn lei 1,308 „ F ’ •­­ 7-50 „ , r și Pavel, 345 " „ 373,554 lei u­ras, u­aem evreilor cu ura pe care ne-o poartă, cu lipsa de înțelegere cu care ne provoacă. O mărturisire uimitoare Poate în vederea realizării unei activități în care a dovedit spirit de inițiativă, d. Do­­brescu, fostul primar, face în Curentul niște mărturisiri care uimesc. , El declară că la Primărie, timp de ani întregi de zile, supt regimul țărănist pe care , l-a servit — și de­sigur nu supt acela din 1931—2, în care a fost lăsat acolo să lucreze și nu i-am impus o­­ singură numire, o singură schimbare, o singură înaintare — se petreceau­­ călcări de drept, abuzuri, hoții calificate, înaintea cărora nu se poate spune altceva decît că stă mintea în loc. Vechii funcționari porecliți „ploșnițe" și îndepărtați pe cît se puteau biruitorii acestei politice, de „democrație" înoitoare, de cinste net­ănuită arun­cîndu-se la asalt, cu declara­­­­ția fățișă, cinică, de „a-și face într'un an milioane", despoiarea de venituri care mergea până la ideia de a-și împărți frățește, — atîta ție, atîta mie—prada. Copleșitoarea povară a­­ douăzeci de mii de diurniști, produs miserabil al întrecerilor electorale, cari, bătînd din pi­cior, își reclamau dreptul D. Dobrescu se presintă ca o victimă. Imi pare rău, dar în astfel de împrejurări un șef nu poate să rămîie la locul său nici douăzeci și patru de ceasuri. ( Că a rămas cu anii, e un păcat, că azi, rupe perdeaua înaintea nespusei turpitudini, e oarecum o ispășire. N.­îtm&A à Săptămâna străjerilor Mâine, începe în toată țara, săptămâna consacrată străjeriei, care prin manifestările hotărâte prin ordinul de zi al comandan­tului Străjîi Țării, d. Teofil, G. Sidorovici, trebuie să însemne în ultima zi punctul culminant al ac­tivității străjerești, examen al virtuților și înfăptuirilor, preludiu marelui praznic al tineretului, sărbătoarea regalității, 8 Iunie. [ Prima zi din săptămâna străje­­­­riei e închinată satului și ora­șului, activitate extrem de impor­tantă, evocată atât de sugestiv prin ordinul de zi, cu toate ne­­­­voile ce se cer împlinite, cu aspi­­­­rațiile a căror împlinire consti­­tue unul din cele mai concrete deziderate ale tineretului străje­­resc: „Satul mai cu seamă, a fost lă­sat în voia soartei. Noi Străjerii trebuie să-l ridicăm, transfor­­mându-l într’un adevărat altar de virtuți și comoară de frumuseți. Căutați, în această zi, ca brațele voastre tinere să-i dăruiască o haină de sărbătoare, de care să fie mândru. Satul este un străbu­nic care de veacuri mângâie și ocrotește copilăria generațiilor ce se ridică, dar pe care acestea îl uită prea ușor. Străjeria se în­toarce spre el, cu toată iubirea și cu toată recunoștința. Un drum nivelat, un șanț curățit,­ un gard văruit și îndreptat, niște pomi să­diți pe margine, brazde cu flori în lungul șoselei principale, gu­­noae arse, podețe reparate și câte altele, iată ce trebue săvârșit prin truda străjerească“. Dar, odată cu aceste preocupări de îndreptare și ridicare materi­ală, a țării, sunt consacrate atât de variat și semnificativ, fie­care zi a săptămânii, altor înalte aspirații, morale, naționale, de ordin cultural, religios și sani­tar care într’o armonie desăvâr­șită trebuie să alcătuiască sufle­tul cetățeanului conștient și des­toinic, cum se impune să fie în­tregul suflet al țării. Ziua cinstirii eroilor neam­ului, aceia a solidarității naționale și sociale, ziua sănătății și a voioși­ei, a grijii de suflet, a disciplinii și ordinei, ziua răsplătirii muncii și în sfârșit sărbătoarea închina­tă marelui Străjer, M. S. Regelui, marele ocrotitor și conducător al destinelor naționale, toate aces­tea înfățișează în atâtea minu­nate fețe misiunea­­ multiplă și convârșitoare a străjeriei, dând una dintre cele mai impresio­­nante și simbolice săptămâni pentru înălțarea țării. Se cuvine să fim pătrunși cu toții, de la mic până la mare, de nobilele imbolduri atât de plastic ilustrate, participând din suflet la marile manifestații străjerești ce încep mâine. SA ȘTIE FIECARE CA NU POATE FI BUN ROMAN, DACA NU FACE ACOLO UNDE ESTE CE TREBUIE SA FACA CÂND ȘI CUM TREBUIE SA FACA, CU CONȘTIINCIOZITATE ȘI CU DORUL CA TOT CE FACE SA SE RESFRANGA IN CHIPUL CEL MAI FERICIT ASUPRA TUTUROR PENTRU PROPĂȘIREA NEAMULUI ȘI A ȚARII. M. S. REGELE CAROL II Orice spirit critic onest va trebui astăzi să lase ipocrizia la o parte,­­ în vremurile acestea de năvală a literaturii pornografice.­­ Va trebui să semnaleze tot ce este dubios în unele „probleme" pe care o anumită literatură erotică încearcă să le exploateze în detrimentul publicului naiv. Esențialul, pentru un spirit critic lucid, — este de a surprinde echivocurile unei asemenea literaturi și de a evidenția scopurile ei reale. Căci există o falsă literatură erotică mo­­­dernă, care — sub pretextul studierii unor cazuri ciudate, patologice, — nu urmărește un fond decât senzaționalul și specularea cunosi­­tății publicului. Trebuie să fim prudenți, să nu ne lăsăm înșelați de aspectul oa­­­­recum „științific“ al cazurilor prezentate in asemenea romane. Toate acele romane de „mărturisire a trupului“ (cum ii place unui scrii­tor român să le numească) — nu sunt decât o falsă literatură. Problemele prezentate sunt pseudo-științifice; psihologia eroilor este­­ superficială, stridentă; analiza și argumentația, debile, neconvin­gătoare. Arta acestor romane fiind mediocră, — nu mai rămâne atunci decât îndrăzneala autorului, a cărui intenție avem dreptul s-o sus­pectăm, nu se urmărește decât zgândărirea și momirea publicului cur­­os, — contându-se pe sensualitatea sa. Și o literatură care face­­ apel la sensualitatea cititorului, — nu este decât pornografie, cu atât mai stupidă (dar și mai periculoasă) cu cât îmbracă aspectul , prezumțios și fals, al unei problematice pseudo-științifice...­­ Vom mai reveni însă asupra acestei literaturi dubioase, atunci când vom căuta să analizăm cauzele acestei sexualizări a literaturii , din ultimii ani. Căci am putea spune că ne aflăm in fața unui pan­­­­sexualism literar, provenit desigur dintr'o superficială și greșită in­­­­terpretare a psihanalizei lui Freud. ...„Patetizarea faptelor sexuale, proprie unei internaționale camlete literare de wagon-lit și de li­­­­brărie vilegiaturistă, ajunge primejdioasă și pentru unii scriitori sti­­­­mabili, sau poate mai mult decât stimabili, și, di­n fire, acest fel de i­potetic nu e cât de puțin în „genul“ românesc“. Sunt rânduri scrise cândva de regretatul Paul Zarifopol care a­­ denunțat deseori „intențiile greoiii afrodiziace ale debitanților de î ’retorică sexualistă“. Și a protestat cu verva sa biciuitoare „contra­r acelei erotice patetice, în a cărei naștere nădușesc fumișorii de pa­­r­ginii turburătoare pentru adolescenții vicioși sau terorizați de fami­­­­lie, și septuagenarii înțercați pe veci“.­­ I. Argint­escu­­ (Revista „Orizonturi“) ..tf M. S. Regelm ia. Academia — Suveranul a prezidat ședința solemnă de ieri a Academiei și cu acest prilej a subliniat însemnătatea simbolică a piosului pelerinaj pe care membrii acestei înalte instituții l-au făcut la Curtea de Argeș — M. S. Regele a prezidat ori, la Academia Română, ședința so­lemnă pentru primirea d-lui pro­fesor Traian Săvulescu ca mem­bru al acestei înalte instituții. Cu acest prilej membrii Academiei Române au făcut Suveranului o călduroasă manifestație, mulțu­­mindu-i, prin glasul președintelui Eri, membrii Academiei Române au făcut un pios pelerin­agi­u la ne­cropola domnească de la Curtea de Argeș, spre a depune florile recu­noștinței și administrațiunii lor ne­­peritoare pe mormintele marilor și glorioșilor făuritori ai Regatului ro­mân și Unității naționale. Regele Carol I și Regele Ferdinand I, pen­tru tot ceiace au reprezentat și au realizat pe seama instituțiunei noa­stre, ca foști Protectori și Președinți de onoare a ei. Astăzi le este dat fericitul prilej de a putea exprima Majestății Voa­stre întreaga lor gratitudine și pro­fundul lor devotament, pentru con­tinua grije­le purtați și puternicul sprijini­t pe acordați Academiei Ro­­mâne. Căci niciodată această grije și acest sprijin nu s’a manifestat lor pentru însem­natul dar de 200 milioane lei — cel mai important pe care l-a primit Academia Ro­mână de la înființarea ei și până azi — pe care guvernul Țării l-a făcut Academiei Române la în­demnul Majestății Sale Regelui Carol al V-lea, mai înțelegător și mai generos din partea înalților Patroni și angliști­lor Prezid­enți de onoare ai noștri, ca până în anul trecut, când ni s’a făcut — prin bunăvoința și încrede­rea de care ne bucurăm din partea Majestății Voastre — cel mai în­semnat dar pe care Academia Ro­mână l-a primit de la Guvernul ță­rii în cei 72 de ani ai existenței sale. Este darul de două sute milioane lei, în rentă perpetuă, dar pentru care V’am transmis, de îndată, cele mai călduroase și respectuoase mul­țumiri. Ne bucurăm însă, nespus, că Vă putem reînoi aceste mulțu­miri, de față, în însăși incinta Aca­demiei, îm­părtășindu-Vă, în acelaș timp, dieciziunea luată, încă de a­­tunci, ca venitul acestui însemnat dar să-l întrebuințăm, integral, pentru construcția unui nou local al Academiei Române, în raport cu trebuințele sale de viitor și care să fie, cum se cuvine, și o podoabă a Capitalei noastre. Ați pus, astfel, Sire, și V’ați făcut ctitorul celui mai de seamă așeză­mânt cultural al țării. Căci un des­tin providențial a făcut ca începu­turile modeste pe cari le-a așezat, în toate domeniile vieții unui Stat, modern și național, abia înfiripat, Regele Carol I, să le desăvârșiți Ma­iestatea Voastră. Așa și cu Acade­mia noastră. Va fi dat Majestății Voastre, ca al treilea înalt Patron și august Prezident de onoare, să o vadă desăvârșită în înfățișarea ei exterioară și materială, ca una din cele mai frumoase opere din domnia Majestății Voastre. Iată de ce, Sire, implorăm prea grațios sfatul înțelept și luminat, ca și ajutorul prețios și trebuincios al Majestăți Voastre, pentru reali­zarea acestei monumentale opere, ca să putem lăsa și noi celor vii.­tari, precum au făcut-o vrednicii și neuitații înaintași, contribuția cu care suntem datori să creștem și să sporim patrimoniul iiisi­ituțiimii noastre, întru progresul spiritual, moral și național al neamului ro­­­­mân­esc. __ i In adevăr, nimic nu cimentează mai mult viața neamurilor, ca atari, decât puterea tradițiilor legate de instituțiile lor. Noi suntem trecă­tori. Instituțiile, temeinic așezate și desvoltate, rămân însă să înfrunte veacurile. S­e aoi râvna și jertfa noastră pentru menținerea, propă­șirea și­­ înflorirea lor. Ori, nu este instituțiune în țara aceasta care să se fi desvoltat, în chip mai firesc și mai armonic, paralel și progresiv cu însăși evoluția Statului și a Di­nastiei sale — cum observam cu altă ocazie — ca Academia Româ­nă. Iar aceasta datorită, pe deo­parte, activității celor mai iluștri reprezentanți ai vieții intelectuale românești, iar pe de altă parte, pro­tecției de care s’a bucurat din par­tea Suveranilor țării. Legătura aceasta este și va rămâ­nea — precum în trecut așa și în viitor — cea m­ai puternică pârghie de înaintare a instituțiunei noa­stre. De aceia, Mulțumindu-Vă, prea respectuos, pentru marea cinste ce ne-ați făcut și anul acesta, de a prezida ședința solemnă de intrare în Academie a distinsului nostru co­leg Traian Săvulescu, ținem să Vă asigurăm Sire, că ne vom face și mai departe datoria, așa cum știm că o doriți, din tot suflatul, Maies­tatea Voastră. Să trăiți, SIRE. (Aplauze prelungite). (Continuare in pag­in­a) Cuvântarea domnului profesor AL Lapedatu, președintele Academiei Române M. S. Regele, ieș­ind dela Academie Filme documentare franceze Institutul francez de înalte studii în România va prezenta mâine,­­Miercuri, la ora 6 d. a., la cinematograful Savoy, următoa­rele filme documentare franceze: Primejdiile drumului; Tehnica skyului; Străbătând Jura france­ză; Vioare și lăutari; Colțul copi­ilor. (Claude Debussy). In grădi­na Franței, castelele de pe Loire. Intrarea cu invitații. _i FEMEEA CA UN GEAMANTAN MUZICAL Cu d. Gellu Naum ne-am mai întâlnit cândva, pentru că poe­zia d-sale ermetico-raționalistă-integrală — a nu se confunda cu titlul revistei literare defuncte ! — e practicată și de alții. O găsim mai ales acolo unde nu te aștepți sa dai peste o poezie. Este atunci sau nu este ? Adică, ar spune poetul :,To be or no to be“ ? Ei, dar d. Gellu Naum scrie : PALAR1A PE IASCA Femee plecată cu sângele ca un geamantan muzical în locurile unde fiecare plop e un flaut am­arat cu unghiile trenului brazda fierată am lins cu privirea peisajul am salutat fruntea de șindrilă a caselor în care dormi în care te speli nedumerit spre zidurile magnetice mi-am întins buzele ca pe niște imense elastice ca să pot săruta palma întinsă a zilelor. Mai precis, exaltat de fiorii creației care ține neapărat sa rămână in familie, poetul cu pălăria de iască pe­ un cap cu cărți urmărește femeea ca „un geamantan muzical“ pe aleele unde „fiecare plop e un flaut­“, care firește îi plânge dezolarea. De ce e femeea tocmai un „geamantan muzical“ și nu un fligorin sau un sandich cu șuncă, n’o să înțelegeți niciodată pentru că alt­mintrelea, vorba dumnealui, care ar mai fi secretul poeziei er­­metico-cioculesciană ? In fine, privirea d-sale e o limbă lungă care linge peisagiul ca pe un imens bolovan de sare iar buzele, imense, elastice, sărută palma întinsă a zilelor. Dar practica acestui fel de poezie, în afară de satisfacțiile pur estetice pe­ care le oferă creatorului și criticului care abia așteaptă la ușă manuscrisul pentru a așterne două coloane de ditirambe la gazetă, aduce câte­odată un rând de țapi la bodega unde neapărat trebuie să se întâlnească poeții și unde, după lungi discuții, creatorul consimte „să se explice“. „Femeea ca un geamantan muzical“ e așa... e astfel.. în­­sfârșit, ce să mai discutăm. Și poetul își trage pe ceafă pălăria de iască, își așează în rafturile inteligenții cărții și pleacă neînțeles dar magistral „in locurile unde fiecare plop e un flaut“ să-și cânte desnădejdea. Lumea este atât de puțin înțelegătoare cu creațiile ermetico­raționaliste! CÂND VEZI PRAVALIA CELUI CARE NU E DE NEAMUL TAU, CATA­ ȚI DE DRUM ȘI TRECI MAI DEPARTE. AM AUZIT POVESTEA UNUI EVREU CARE S'A AȘEZAT IN­­TR'UN SAT ȘVABESC. PRIMARUL L-A PRIMIT CU MUZICA. DAR MUSAFIRUL SATULUI A RAMAS SINGUR LA TEJGHEAUA LUI. O ZI, DOUA, O S­APT­A MAMA, O LUNA... A ÎNTREBAT PE PRIMAR, CA ARE CINEVA CEVA CONTRA LUI. NIMICA, DAR NOI AVEM PE AI NOȘTRI. ȘI, CÂND A PLECAT EVREUL CU MARFA IN TREA­CĂ, TOT CU MUZICA L-A DUS PANA LA MARGINEA SATULUI, PRIMARUL. ÎNVĂȚĂTURĂ — lA I­O­­N. IORGA VIZITA AMBASADORULUI POLONIEI LA MINISTERUL NOSTRU PE EXTERNE Potrivit noului protocol, excelența sa ambasadorul Poloniei și contesa Racinska au făcut astăzi o vizită oficială ministrului afa­cerilor străine și d-nei Comnen, la domiciliul lor particular. Domniile lor erau însoțiți de însărcinatul cu afaceri al Poloniei și contesa Poninska, lt.-col Kzewski, atașatul militar cu d-na, Al. Buzec, atașat de legație cu d-na și de d. Lobanski, atașat de legație. D. ministru Comnen a profitat de acest prilej pentru a prezenta, la rândul său, ambasadorului Poloniei pe colaboratorii săi imediați, și anume: pe d. secretar general ministru plenipotențiar Pa­pachi­­vescu, d. ministru plenipotențiar Al. Cretzianu, director al afacerilor politice, și d-nii miniștri Vlădoianu, Barcianu, Papiniu și Anastasia. Naționalitatea e puterea creatoare a culturei umane — cul­tura, putere creatoare a naționaltatei,­­ A. C. CUZA /

Next