Neamul Românesc, iunie 1938 (Anul 33, nr. 118-139)
1938-06-01 / nr. 118
Anul XXXIII Nr. na. Taxa postavi plătită îb nb«w conform aprobărei Dir. f? mir P. T. ?. No. 155033 933. Miercuri 1 iunie 1938 C NEAMUL ROMÂNESC D4^CîOR POLITIC I N. IORGA I REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU 1 No. 25, (etaj) BUCUREȘTI (I) Telelőn 5.70.88 2 Lei Abonamente In țară: In străinătate: Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 3000 Lei Pentru autorități și instituțiuni: 1000 Lei Prețul dublu. DIRECTOR N. GEORGESCU Pmi toți și invâțâtori, tu o utopie încep să fie chemate tot mai poruncitor, cu glasul conștiinței naționale trezite in toate colțurile țării, elementele care alcătuiesc temeiul consolidării morale a neamului, la marea mobilizare prin care fiecare trebuie să-și dea măsura capacității, a muncii și a împlinirii datoriei în misiunea ce li s’a încredințat. Printre aceștia, în principalul loc stau preoții și învățătorii, factorii de împrăștiere a lumii în rândurile celor mulți, aceia cari ajută la modelarea caracterelor, care săvârșesc educația spirituală părăsită timp îndelungat în mâinile politicianilor de tot soiul, cufundați astăzi în sumbră amintire. Un asemenea glas, de chemare la datorie a preoților și învățătorilor se ridică, sugestiv, într’unul din ultimele numere ale bătrânei foi ardelene „Gazeta Transilvaniei“ care, înregistrând cu satisfacție interzicerea lor prin noul pact fundamental, de a se mai amesteca în politică, arată cum din cauza neglijenței condamnabile de până acum temelia Bisericii autocefale române era subminată de diferite secte religioase care-și făcuseră ușor acum, datorită faptului că păstorul sufletesc era cele de mai multe ori lipsă la datorie. I Vorbind în special de Biserica ardeleană, care a jucat un rol atât de covârșitor în lupta de salvare a limbii și eticului românesc d. N. Simionescu, autorul articolului exclamă hotărît, către păstorii sufletești, înapoi la amvon, căci de acolo din înălțimea lui veți face adevărata faptă patriotică prin întărirea credinței în Biserică, Rege și neam — iar către luminătorii satelor, învățătorii, înapoi la catedră, luminați tinerele vlăstare, făuriți caractere, pregătiți pentru lupta acerbă de mâine, sădiți-le în suflete iubirea de rege și neam. Preoții și învățătorii, chemați la datorie, în primul rând, prin noua așezare constituțională, sunt astfel de pretutindeni îndemnați și așteptați la îndeplinirea marei opere începute pentru consolidarea țării inițiată cu strălucită autoritate de însuși Suveranul, în ale cărui hotăriri se concretizează cele mai înalte aspirații ale neamului. E o chemare supremă de a cărei ascultare se leagă astăzi, hotărîtor, sorții biruinței desăvârșite, îndelung așteptată și pregătită de factorii culturali și spirituali, ctitori ai istoriei. POLITICA POATE FI O ARTA — ȘI ESTE! —. DAR ORICE ARTA SE BAZIMĂ PE DEPLINA CUNOAȘTERE A UNEI ȘTIINȚ1. ȘI ȘTIINȚA ATIT DE COMPLICATA A MECANISMULUI SOCIETĂȚII IN TOATE RAMURILE, CÎND ȘI CUM ȘI-O POATE CÎȘTIGA STĂRUITORUL TUTUROR AFACERILOR ȘI TREPĂDUȘUL TUTUROR BIROURILOR? N. IORGA Fti Și CU SILA! Am urmărit în toată viața mea liniștirea și îndemnarea acestui popor al nostru pe căile sfatului bun, ale îndemnului prietenos, ale vorbei blânde care câștigă și împacă. Și am și astăzi încredințarea că, așa cum e Românul, minuni se pot face cu dânsul de cine știe să-i cucerească gândul și să-i atingă, — mai ales, — inima. Dar sânt vremi cumplite, „vremi iuți și jigodioase“, spunea, in a sa „istorie a Moldovei“, străunchiul mieu, Postelnicul Manolachi Drăghici, când Statul trebuie să-și arate, cu neîndurare, față de oamenii cari trag sabia împotriva lui, toată puterea. E nevrednic și supus pedepsei vremurilor următoare, în judecata trecutului, orice guvern care, în fața unor astfel de amenințări, nu are curajul de a-și face datoria până la capăt. Așa au căzut aiurea stăpâniri folositoare, ca să vie în loc mari și lungi tulburări care au oprit multă vreme orice spor in munca nației. Și aceia chiar de la care a plecat revoluția au avut mustrări de cuget pentru ce făcuseră. Cea d’intâiu datorie e apărarea Statului. Legea dă, din fericire, mijloacele. Și ele trebuie întreb’ v+âte, cu toatele. N. Iorga CONFERINȚA D-LUI PAUL MONTEL Marți 31 Mai 1938 orele 11 a. m., va avea loc, în București la Fundația Carol I, ceremonia în care se va înmâna d-lui profesor PAUL MONTEL, membru al Academiei de Științe din Paris, spada de onoare de academician, oferită de un grup internațional de elevi și prieteni, din inițiativa unui comitet român. Vor lua cuvântul reprezentanți ai Universităților Române, ai Asociațiilor științifice românești, ai elevilor francezi și străini ai d-lui Paul Montel precum și Directorul Institutului Francez din București. REAUZARILE FUNDAȚIEI CULTURALE REGALE „RAIMOPICI CAROL“ Duminică 29 Mai a. c., în prezența d-lui profesor D. Gusti a avut loc solemnitatea închiderii întâiei universități populare muncitorești organizată de Fundație pe lângă căminul cultural „înălțarea din comuna Poiana-Câmpina, jud. Prahova. Această Universitate ,a funcționat zilnic între orele 7 și 9 seara timp de cinci luni, cu concursul profesorilor liceului din Câmpina. D. director Gh. Dumitrescu a făcut o dare de seamă de actvitate, la care a răspuns elogios d. profesor Gusti subliniind menirea culturei naționale, sociale și profesionale a muncitorimei in cadrul asp.rațiunei poporului românesc călăuzit azi spre mari destine istorice de M. S. Regele Cu acelaș prilej d. profesor D. Gusti a înmânat personal diptomele celor opt flăcăi absolvenți ai școalei superioare țărănești din localitate. A vorbit inimos lucrătorul Alexandru Vasile in numele muncitorilor și Ion Mateescu în numele Căminului Cultural local. A urmat un program artistic: corul muncitorilor, acompaniat de instrumente muzicale , declamații și o piesă de teatru foarte bine jucată de muncitori. D. profesor D. Guști a dăruit în numele Fundaței o subvenție pentru fanfara muncitorească, biblioteca muncitorească și pentru cortina scenei căminului cultural. D. profesor D. Guști a fost plăcut impresionat de grădina Școalei superioare țărănești lucrată cu elevii școalei sub conducerea Inginerului agronom Cornel Stănescu. Pentrifistoria lui Eminescu TOTAL GENERAL 773.554 lei Donat. Comperiului pentru Casa Crângul și Biserica lui Eminscu din comuna Ipotești, județul Botoșani 400.000 „ Suma iubs.,zisa până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 371.651 „ Publicăm numele noilor subscriitori : Congeta suibcontreier 5, 7, 22, 27, 29 și 32 universitar școlar din Subinspectoratul premiitar universitar școlar București,' de sub g«nducerea d-lui col. Vlad 17 i’întri, în *■»“"* dn lei 1,308 „ F ’ • 7-50 „ , r și Pavel, 345 " „ 373,554 lei uras, uaem evreilor cu ura pe care ne-o poartă, cu lipsa de înțelegere cu care ne provoacă. O mărturisire uimitoare Poate în vederea realizării unei activități în care a dovedit spirit de inițiativă, d. Dobrescu, fostul primar, face în Curentul niște mărturisiri care uimesc. , El declară că la Primărie, timp de ani întregi de zile, supt regimul țărănist pe care , l-a servit — și desigur nu supt acela din 1931—2, în care a fost lăsat acolo să lucreze și nu i-am impus o singură numire, o singură schimbare, o singură înaintare — se petreceau călcări de drept, abuzuri, hoții calificate, înaintea cărora nu se poate spune altceva decît că stă mintea în loc. Vechii funcționari porecliți „ploșnițe" și îndepărtați pe cît se puteau biruitorii acestei politice, de „democrație" înoitoare, de cinste netănuită aruncîndu-se la asalt, cu declarația fățișă, cinică, de „a-și face într'un an milioane", despoiarea de venituri care mergea până la ideia de a-și împărți frățește, — atîta ție, atîta mie—prada. Copleșitoarea povară a douăzeci de mii de diurniști, produs miserabil al întrecerilor electorale, cari, bătînd din picior, își reclamau dreptul D. Dobrescu se presintă ca o victimă. Imi pare rău, dar în astfel de împrejurări un șef nu poate să rămîie la locul său nici douăzeci și patru de ceasuri. ( Că a rămas cu anii, e un păcat, că azi, rupe perdeaua înaintea nespusei turpitudini, e oarecum o ispășire. N.îtm&A à Săptămâna străjerilor Mâine, începe în toată țara, săptămâna consacrată străjeriei, care prin manifestările hotărâte prin ordinul de zi al comandantului Străjîi Țării, d. Teofil, G. Sidorovici, trebuie să însemne în ultima zi punctul culminant al activității străjerești, examen al virtuților și înfăptuirilor, preludiu marelui praznic al tineretului, sărbătoarea regalității, 8 Iunie. [ Prima zi din săptămâna străjeriei e închinată satului și orașului, activitate extrem de importantă, evocată atât de sugestiv prin ordinul de zi, cu toate nevoile ce se cer împlinite, cu aspirațiile a căror împlinire constitue unul din cele mai concrete deziderate ale tineretului străjeresc: „Satul mai cu seamă, a fost lăsat în voia soartei. Noi Străjerii trebuie să-l ridicăm, transformându-l într’un adevărat altar de virtuți și comoară de frumuseți. Căutați, în această zi, ca brațele voastre tinere să-i dăruiască o haină de sărbătoare, de care să fie mândru. Satul este un străbunic care de veacuri mângâie și ocrotește copilăria generațiilor ce se ridică, dar pe care acestea îl uită prea ușor. Străjeria se întoarce spre el, cu toată iubirea și cu toată recunoștința. Un drum nivelat, un șanț curățit, un gard văruit și îndreptat, niște pomi sădiți pe margine, brazde cu flori în lungul șoselei principale, gunoae arse, podețe reparate și câte altele, iată ce trebue săvârșit prin truda străjerească“. Dar, odată cu aceste preocupări de îndreptare și ridicare materială, a țării, sunt consacrate atât de variat și semnificativ, fiecare zi a săptămânii, altor înalte aspirații, morale, naționale, de ordin cultural, religios și sanitar care într’o armonie desăvârșită trebuie să alcătuiască sufletul cetățeanului conștient și destoinic, cum se impune să fie întregul suflet al țării. Ziua cinstirii eroilor neamului, aceia a solidarității naționale și sociale, ziua sănătății și a voioșiei, a grijii de suflet, a disciplinii și ordinei, ziua răsplătirii muncii și în sfârșit sărbătoarea închinată marelui Străjer, M. S. Regelui, marele ocrotitor și conducător al destinelor naționale, toate acestea înfățișează în atâtea minunate fețe misiunea multiplă și convârșitoare a străjeriei, dând una dintre cele mai impresionante și simbolice săptămâni pentru înălțarea țării. Se cuvine să fim pătrunși cu toții, de la mic până la mare, de nobilele imbolduri atât de plastic ilustrate, participând din suflet la marile manifestații străjerești ce încep mâine. SA ȘTIE FIECARE CA NU POATE FI BUN ROMAN, DACA NU FACE ACOLO UNDE ESTE CE TREBUIE SA FACA CÂND ȘI CUM TREBUIE SA FACA, CU CONȘTIINCIOZITATE ȘI CU DORUL CA TOT CE FACE SA SE RESFRANGA IN CHIPUL CEL MAI FERICIT ASUPRA TUTUROR PENTRU PROPĂȘIREA NEAMULUI ȘI A ȚARII. M. S. REGELE CAROL II Orice spirit critic onest va trebui astăzi să lase ipocrizia la o parte, în vremurile acestea de năvală a literaturii pornografice. Va trebui să semnaleze tot ce este dubios în unele „probleme" pe care o anumită literatură erotică încearcă să le exploateze în detrimentul publicului naiv. Esențialul, pentru un spirit critic lucid, — este de a surprinde echivocurile unei asemenea literaturi și de a evidenția scopurile ei reale. Căci există o falsă literatură erotică modernă, care — sub pretextul studierii unor cazuri ciudate, patologice, — nu urmărește un fond decât senzaționalul și specularea cunosității publicului. Trebuie să fim prudenți, să nu ne lăsăm înșelați de aspectul oarecum „științific“ al cazurilor prezentate in asemenea romane. Toate acele romane de „mărturisire a trupului“ (cum ii place unui scriitor român să le numească) — nu sunt decât o falsă literatură. Problemele prezentate sunt pseudo-științifice; psihologia eroilor este superficială, stridentă; analiza și argumentația, debile, neconvingătoare. Arta acestor romane fiind mediocră, — nu mai rămâne atunci decât îndrăzneala autorului, a cărui intenție avem dreptul s-o suspectăm, nu se urmărește decât zgândărirea și momirea publicului curos, — contându-se pe sensualitatea sa. Și o literatură care face apel la sensualitatea cititorului, — nu este decât pornografie, cu atât mai stupidă (dar și mai periculoasă) cu cât îmbracă aspectul , prezumțios și fals, al unei problematice pseudo-științifice... Vom mai reveni însă asupra acestei literaturi dubioase, atunci când vom căuta să analizăm cauzele acestei sexualizări a literaturii , din ultimii ani. Căci am putea spune că ne aflăm in fața unui pansexualism literar, provenit desigur dintr'o superficială și greșită interpretare a psihanalizei lui Freud. ...„Patetizarea faptelor sexuale, proprie unei internaționale camlete literare de wagon-lit și de librărie vilegiaturistă, ajunge primejdioasă și pentru unii scriitori stimabili, sau poate mai mult decât stimabili, și, din fire, acest fel de ipotetic nu e cât de puțin în „genul“ românesc“. Sunt rânduri scrise cândva de regretatul Paul Zarifopol care a denunțat deseori „intențiile greoiii afrodiziace ale debitanților de î ’retorică sexualistă“. Și a protestat cu verva sa biciuitoare „contrar acelei erotice patetice, în a cărei naștere nădușesc fumișorii de parginii turburătoare pentru adolescenții vicioși sau terorizați de familie, și septuagenarii înțercați pe veci“. I. Argintescu (Revista „Orizonturi“) ..tf M. S. Regelm ia. Academia — Suveranul a prezidat ședința solemnă de ieri a Academiei și cu acest prilej a subliniat însemnătatea simbolică a piosului pelerinaj pe care membrii acestei înalte instituții l-au făcut la Curtea de Argeș — M. S. Regele a prezidat ori, la Academia Română, ședința solemnă pentru primirea d-lui profesor Traian Săvulescu ca membru al acestei înalte instituții. Cu acest prilej membrii Academiei Române au făcut Suveranului o călduroasă manifestație, mulțumindu-i, prin glasul președintelui Eri, membrii Academiei Române au făcut un pios pelerinagiu la necropola domnească de la Curtea de Argeș, spre a depune florile recunoștinței și administrațiunii lor neperitoare pe mormintele marilor și glorioșilor făuritori ai Regatului român și Unității naționale. Regele Carol I și Regele Ferdinand I, pentru tot ceiace au reprezentat și au realizat pe seama instituțiunei noastre, ca foști Protectori și Președinți de onoare a ei. Astăzi le este dat fericitul prilej de a putea exprima Majestății Voastre întreaga lor gratitudine și profundul lor devotament, pentru continua grijele purtați și puternicul sprijinit pe acordați Academiei Române. Căci niciodată această grije și acest sprijin nu s’a manifestat lor pentru însemnatul dar de 200 milioane lei — cel mai important pe care l-a primit Academia Română de la înființarea ei și până azi — pe care guvernul Țării l-a făcut Academiei Române la îndemnul Majestății Sale Regelui Carol al V-lea, mai înțelegător și mai generos din partea înalților Patroni și angliștilor Prezidenți de onoare ai noștri, ca până în anul trecut, când ni s’a făcut — prin bunăvoința și încrederea de care ne bucurăm din partea Majestății Voastre — cel mai însemnat dar pe care Academia Română l-a primit de la Guvernul țării în cei 72 de ani ai existenței sale. Este darul de două sute milioane lei, în rentă perpetuă, dar pentru care V’am transmis, de îndată, cele mai călduroase și respectuoase mulțumiri. Ne bucurăm însă, nespus, că Vă putem reînoi aceste mulțumiri, de față, în însăși incinta Academiei, împărtășindu-Vă, în acelaș timp, dieciziunea luată, încă de atunci, ca venitul acestui însemnat dar să-l întrebuințăm, integral, pentru construcția unui nou local al Academiei Române, în raport cu trebuințele sale de viitor și care să fie, cum se cuvine, și o podoabă a Capitalei noastre. Ați pus, astfel, Sire, și V’ați făcut ctitorul celui mai de seamă așezământ cultural al țării. Căci un destin providențial a făcut ca începuturile modeste pe cari le-a așezat, în toate domeniile vieții unui Stat, modern și național, abia înfiripat, Regele Carol I, să le desăvârșiți Maiestatea Voastră. Așa și cu Academia noastră. Va fi dat Majestății Voastre, ca al treilea înalt Patron și august Prezident de onoare, să o vadă desăvârșită în înfățișarea ei exterioară și materială, ca una din cele mai frumoase opere din domnia Majestății Voastre. Iată de ce, Sire, implorăm prea grațios sfatul înțelept și luminat, ca și ajutorul prețios și trebuincios al Majestăți Voastre, pentru realizarea acestei monumentale opere, ca să putem lăsa și noi celor vii.tari, precum au făcut-o vrednicii și neuitații înaintași, contribuția cu care suntem datori să creștem și să sporim patrimoniul iiisiituțiimii noastre, întru progresul spiritual, moral și național al neamului românesc. __ i In adevăr, nimic nu cimentează mai mult viața neamurilor, ca atari, decât puterea tradițiilor legate de instituțiile lor. Noi suntem trecători. Instituțiile, temeinic așezate și desvoltate, rămân însă să înfrunte veacurile. Se aoi râvna și jertfa noastră pentru menținerea, propășirea și înflorirea lor. Ori, nu este instituțiune în țara aceasta care să se fi desvoltat, în chip mai firesc și mai armonic, paralel și progresiv cu însăși evoluția Statului și a Dinastiei sale — cum observam cu altă ocazie — ca Academia Română. Iar aceasta datorită, pe deoparte, activității celor mai iluștri reprezentanți ai vieții intelectuale românești, iar pe de altă parte, protecției de care s’a bucurat din partea Suveranilor țării. Legătura aceasta este și va rămânea — precum în trecut așa și în viitor — cea mai puternică pârghie de înaintare a instituțiunei noastre. De aceia, Mulțumindu-Vă, prea respectuos, pentru marea cinste ce ne-ați făcut și anul acesta, de a prezida ședința solemnă de intrare în Academie a distinsului nostru coleg Traian Săvulescu, ținem să Vă asigurăm Sire, că ne vom face și mai departe datoria, așa cum știm că o doriți, din tot suflatul, Maiestatea Voastră. Să trăiți, SIRE. (Aplauze prelungite). (Continuare in pagina) Cuvântarea domnului profesor AL Lapedatu, președintele Academiei Române M. S. Regele, ieșind dela Academie Filme documentare franceze Institutul francez de înalte studii în România va prezenta mâine,Miercuri, la ora 6 d. a., la cinematograful Savoy, următoarele filme documentare franceze: Primejdiile drumului; Tehnica skyului; Străbătând Jura franceză; Vioare și lăutari; Colțul copiilor. (Claude Debussy). In grădina Franței, castelele de pe Loire. Intrarea cu invitații. _i FEMEEA CA UN GEAMANTAN MUZICAL Cu d. Gellu Naum ne-am mai întâlnit cândva, pentru că poezia d-sale ermetico-raționalistă-integrală — a nu se confunda cu titlul revistei literare defuncte ! — e practicată și de alții. O găsim mai ales acolo unde nu te aștepți sa dai peste o poezie. Este atunci sau nu este ? Adică, ar spune poetul :,To be or no to be“ ? Ei, dar d. Gellu Naum scrie : PALAR1A PE IASCA Femee plecată cu sângele ca un geamantan muzical în locurile unde fiecare plop e un flaut amarat cu unghiile trenului brazda fierată am lins cu privirea peisajul am salutat fruntea de șindrilă a caselor în care dormi în care te speli nedumerit spre zidurile magnetice mi-am întins buzele ca pe niște imense elastice ca să pot săruta palma întinsă a zilelor. Mai precis, exaltat de fiorii creației care ține neapărat sa rămână in familie, poetul cu pălăria de iască pe un cap cu cărți urmărește femeea ca „un geamantan muzical“ pe aleele unde „fiecare plop e un flaut“, care firește îi plânge dezolarea. De ce e femeea tocmai un „geamantan muzical“ și nu un fligorin sau un sandich cu șuncă, n’o să înțelegeți niciodată pentru că altmintrelea, vorba dumnealui, care ar mai fi secretul poeziei ermetico-cioculesciană ? In fine, privirea d-sale e o limbă lungă care linge peisagiul ca pe un imens bolovan de sare iar buzele, imense, elastice, sărută palma întinsă a zilelor. Dar practica acestui fel de poezie, în afară de satisfacțiile pur estetice pe care le oferă creatorului și criticului care abia așteaptă la ușă manuscrisul pentru a așterne două coloane de ditirambe la gazetă, aduce câteodată un rând de țapi la bodega unde neapărat trebuie să se întâlnească poeții și unde, după lungi discuții, creatorul consimte „să se explice“. „Femeea ca un geamantan muzical“ e așa... e astfel.. însfârșit, ce să mai discutăm. Și poetul își trage pe ceafă pălăria de iască, își așează în rafturile inteligenții cărții și pleacă neînțeles dar magistral „in locurile unde fiecare plop e un flaut“ să-și cânte desnădejdea. Lumea este atât de puțin înțelegătoare cu creațiile ermeticoraționaliste! CÂND VEZI PRAVALIA CELUI CARE NU E DE NEAMUL TAU, CATA ȚI DE DRUM ȘI TRECI MAI DEPARTE. AM AUZIT POVESTEA UNUI EVREU CARE S'A AȘEZAT INTR'UN SAT ȘVABESC. PRIMARUL L-A PRIMIT CU MUZICA. DAR MUSAFIRUL SATULUI A RAMAS SINGUR LA TEJGHEAUA LUI. O ZI, DOUA, O SAPTA MAMA, O LUNA... A ÎNTREBAT PE PRIMAR, CA ARE CINEVA CEVA CONTRA LUI. NIMICA, DAR NOI AVEM PE AI NOȘTRI. ȘI, CÂND A PLECAT EVREUL CU MARFA IN TREACĂ, TOT CU MUZICA L-A DUS PANA LA MARGINEA SATULUI, PRIMARUL. ÎNVĂȚĂTURĂ — lA ION. IORGA VIZITA AMBASADORULUI POLONIEI LA MINISTERUL NOSTRU PE EXTERNE Potrivit noului protocol, excelența sa ambasadorul Poloniei și contesa Racinska au făcut astăzi o vizită oficială ministrului afacerilor străine și d-nei Comnen, la domiciliul lor particular. Domniile lor erau însoțiți de însărcinatul cu afaceri al Poloniei și contesa Poninska, lt.-col Kzewski, atașatul militar cu d-na, Al. Buzec, atașat de legație cu d-na și de d. Lobanski, atașat de legație. D. ministru Comnen a profitat de acest prilej pentru a prezenta, la rândul său, ambasadorului Poloniei pe colaboratorii săi imediați, și anume: pe d. secretar general ministru plenipotențiar Papachivescu, d. ministru plenipotențiar Al. Cretzianu, director al afacerilor politice, și d-nii miniștri Vlădoianu, Barcianu, Papiniu și Anastasia. Naționalitatea e puterea creatoare a culturei umane — cultura, putere creatoare a naționaltatei, A. C. CUZA /