Neamul Românesc, decembrie 1938 (Anul 33, nr. 265-286)
1938-12-01 / nr. 265
Anul XXXm Nr. 265 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobărei Dir Grate V. T. T. No 155030/933 Joi 1 Decembrie 1938 C DAMECTOR POLITIC IN REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA III Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei I msa I Strada BREZOIANU No. 25. (etaj) I «s g I Abonamente ! In țara: Pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei I ö,Au in N. IORGA I BUCUREȘTI (!) I Â 8 ei I prețul^ —“ I N GEtmGESCU __________ I Telefon 5.7Q.88 ( I ) In strainatate: PgU“ dublu~ f m WmmmsmfâBSl \ jnmmwmr*. ma ......... ■ ■. ■ .............— — ..... ........................................ ....... ■ ■■■■ ■ ........... B ■■■■> 11 «uni.« «mii .mm. nmu unu ■ ■ li.li w Reorganizarea cooperației sătești D. Mitiță Constantinescu, ministrul Economiei Naționale, de acord cu conducerea Institutului național al cooperației, a hotărît să cerceteze la fața locului nevoile și dezideratele cooperatorilor. Această măsură luată din inițiativa d-lui ministru al Economiei Naționale, e așteptată să determine o mai bună punere în valoare a bogățiilor țării, o redresare economică a țărănimii și o renaștere a vieții cooperatiste de la noi. Primele inspecții și lucrări pe regiuni au și început. D. René Râmniceanu, directorul general al Institutului național al cooperației a vizitat Basarabia de Sud, Bucovina și județele: Neamț, Bacău, etc.’ Din constatările făcute de d-sa reiese că aproape pretutindeni mișcarea cooperatistă o duce foarte greu, din cauza neputinței de a se aproviziona. Siliți să apeleze la negustori, cooperatorii sunt speculați — fapt care a determinat hotărîrea de a se înființa depozite de mărfuri de primă necesitate. La reuniunea organelor de control ale Institutului și a reprezentanților cooperativelor din Bucovina și județele Dorohoi și Hotin s-a accentuat nevoia de a se veni grabnic în ajutorul cooperativelor din această regiune, mai ales că populația de aici stă foarte prost sub raportul alimentației. Prefectul județului C.Lung-Bucovina, lt. col. Slătinescu, a arătat că pentru înviorarea cooperației din județul său, a luat inițiativa înființării unei federale. D. René Râmniceanu a expus liniile programului de înfăptuiri, ale Institutului, arătând că la opera de asanare a cooperativelor, d. Mitiță Constantinescu, ministrul Economiei naționale a promis tot sprijinul său. Astfel d-sa a pus la dispoziție suma de un miliard pentru ridicarea vieții țărănești. Aquarele pariziene Cypano Bergerac Era pe la sfârșitul lui Februarie 1898, într’o Duminică seara, când am văzut, la a opta reprezentație, celebra piesă a lui Edmond Rostand. Un copilandru, cum eram pe vremea aceea, elev intern la liceul St. Louis, m’am înțeles împreună cu doi camarazi, Messager și un rus Koșkin, să mergem la teatrul „Porte St. Martin“, ca să vedem minunea zilei. Cassa teatrului era închisă, biletele fiind vândute cu câte o săptămână înainte. Messager, care cunoștea bine Parisul, ne-a dus la un birou de locațiune teatrală aproape de Operă, unde am găsit trei bilete de statul al III-lea, cu 60 franci unul. Am plătit oftând cu toții. Spre seară s’a pornit o burniță deasă și rece ce te pătrunde la oase. In fața teatrului stătea o mulțime imensă. Până ne-a venit rândul, am așteptat vre-o două ceasuri in gloată, făcând coadă la intrare. In sfârșit, am intrat. Coquelin Ainé juca rolul lui Cyrano. Marele artist era in cea mai desvoltată formă a talentului său. Vocea lui Coquelin Aine! Cine l’a auzit nu poate să uite acel timbru cald, cu o varietate bogată de tonuri rotunde, largi, pline, siguranța gestului sobru, prestigiul unei mari inteligențe care știa să fixeze prin finețea inflexiunilor graiului și puterea hipnotică ce răspândea personalitatea sa artistica, inspirația, scânteierea, strălucirea ilustrului poet. Toată sala, grădina cu mii de flori sufletești, primea lumina astrului Edmond Rostand, luceafărul cel nou apărut pe orizontul artei franceze. Verva nesecată, a lui Coquelin ce se interesa pe măsură ce pătrundea mai în adâncul operii, rostogolea torente de versuri armonioase, brodate cu imagini sclipitoare. Vrăjiți, orbiți, de atâta nobilă eloquență, nu ne-am regăsit pe noi înșine decât târziu. Sfârșitul piesei a dat naștere unui entusiasm de nedescris. Poetul, înconjurat de interpreți, a stat timp îndelungat pe scenă, în flori și aclamații. Revăd și astăzi, atât de vie, distincțiunea frumuseții și expresiunea ademenitoare’ a lui Edmond Rostand, salutând mulțimea delirantă. Nu voi povesti subiectul atât de cunoscut al lui Cyrano. De altfel, un rezumat nu ar fi măcar o palidă icoană a operii. Chiar cetit Cyrano pierde enorm “‘l*11**1 **1*r-M-^(rnrnrr»_int) din valoarea ce i-o dădea scena și jocul vehement sau mișcător, duios, al lui Coquelin după cum se schimba expresia scenelor perfect articulate. Minunea constă în faptul că deși se vorbea în versuri pe un subiect lipsit de realitatea curentă totuși Cyrano era un tip perfect uman, de o naturalețe uimitoare, din cauza accentului pasional atât de adevărat al sentimentelor. Piesa in sine, lipsită de formulele clasice ale teatrului realist, era un anacronism romantic, prin extravaganța lirismului și a facturii scenice, apărută în plin triumf al școalei naturaliste a lui Emile Zola, fraților Rosny, în apogeul scepticismului renanist, continuat de Anatole France, al romanului psihologic Paul Bourget, — al pieselor dramatice sociale, nordice, — Ibsen, Strindberg, Sudermann — al teatrului lui Becque, Brieux, de Cusel. Mulți îi preziceau o cădere catastrofală nefiind în tonul modei literare de atunci. Totuși, succesul a fost fantastic. Au amuțit toate glasurile criticei acerbe față de aureola plină de glorie a noului mare poet francez. Se lămurește totul prin taina versului. Poezia este un mister adânc. Muzica ritmului lăuntric al artistului creator te cuprinde, te sugestionează, subjugă, voința rebelă, spiritul critic și te amețește cu vraja imaginilor Încadrate în simfonia verbală. Ieșind de la Porte St. Martin, eram tustrei prietenii atât de zguduiți, profund emoționați, încât nu ne mai puteam despărți unii de alții. Au mers, strânși în brațe, încet, prin ploaia rece, până’n Quartierul Latin. Acolo, într’un colț de berărie, am stat ore întregi, povestindu-ne impresiile și reamintindu-ne câte un crâmpeiu de vers, reținut din sborul recitării marelui Coquelin. A doua zi, la internat, au suferit, destul, problemele de algebră și temele latine: gândul nostru era fermecat de Cyrano.. Așa era pe atuncea. Astăzi, în plină frenesie a epocii sinistre a Tonului și Banului, au amuțit poezia, muzica și arta. Nu avem, pe lumea întreagă, un mare poet, un mare muzician, un dramaturg de geniu. Avem, în schimb, fortărețe zburătoare, tancuri, cupole și artilerie grea. Dar elino-latinismul e nemuritor. Să mai așteptăm. N. N. Sanguceanu GAZETA CĂRȚILOR . A apărut „Gazeta Cărților”, anul VIII, nr. 7—8, cu următorul sumar: Cade Serbia — Ne vine rândul de D. Munteanu-Râmnic; o vechie istorie a literaturii românești de prof. Aurel George Stino; Sport și cultură de prof. I. Theodoriu; Bibliografie franco-română de Anton Oprescu. . , EXPOZIȚIA D-NEI JUVARA D-na Florica Juvara, deschide la 1 Decembrie art., în sala Dalles a VIII-a expoziție anuală de artă plastică cu nenumărate lucrări în piele, pictură pe piele, obiecte felurite, legături de cărți, peisagii, în tonuri moarte sau în tonuri vii, în stil modern sau clasic, atât de apreciate de publicul bucureștean. Vernisajul expoziției are loc la orele 11 dimineața. Pentru statuia lui Emmeseu WWA^WAAZVWVWVWWWvWN'WVVWWW TOTAL GENERAL 795.406 Ief Donat. Comitetului pentru Casa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipotești, județul Botoșani 400,000 „ Suma subcrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 395,236 „ Publicăm numele noilor sule scriitori: Centurii IV-a, Stolul Liceului „N. Cane“ Fălticeni 170 „ Total 395.406 lei I Nn „studenții“! De cîte ori se săvîrșește un act de desordine, o manifestare a unei exaltații bolnăvicioase, o lovire sau o crimă și se întîmplă ca vinovatul sau vinovații să fie înscriși la o Universitate, îndată se trece fapta în sama studenților și cercetări întinse se încep în mediul studențesc, iar nu în acela de unde a ieșit, cu scrîptelile și stigmatele lui, vinovatul. E o mare greșeală și mii de tineri sufăr pe nedrept, în libertatea sau numai în reputația lor, de pe urma ei. Pot spune ca studenții îmi sunt cunoscuți mai bine decit oricui, ca unul care sunt unul dintre cei mai vechi profesori, intrînd în rîndurile lor încă din 1890, iar la înalta școală de la 1894, și, pe lingă aceasta, în ceasuri foarte grele, am fost mai mult de doi ani rector la București, restabilind fără nicio măsură de „ordine" violentă pacea în suflete, acelea cărora cu iubire și înțelegere trebuie să li se îndrepte orice învățător. Pot face astfel deosebirea, necesară, între înscris și între student, deosebire pe care până acum n’a reușit a o face nicio lege și niciun regulament înscris poate fi orice bacalaureat, și, orice înscris poate trece, cu îngăduință și în grămadă, unul sau mai multe examene. Student e cel ce studet, ce „se sîrguiește" și e prins de iubirea științii. E adaptatul la mediul universitar. E acela care este așa de cucerit încît nu se poate gîlvciti la altceva. A scădea numărul înscrișilor, a considera pe cei cari totuși au trecut, ca pe niște simpli „catehumeni", — „cei chemați ieșiți !" —, aceasta e sarcina organelor de conducere. Adevărații studenți li vor fi recunoscători. N. IORGA Protecția muncii naționale Problema proteguirii muncii naționale nu și-a găsit încă soluția cea mai potrivită. Chiar dacă nn întreprinderi elementul românesc este majoritar, această majoritate este departe de a fi cea dorită. Actuala lege a protecției muncii naționale prevede pentru stăini un procent de 20 la sută. Din cauză, însă, că dispozițiunile ei nu sunt destul de categorice, patronii găsesc numeroase mijloace de a camufla personalul străin întrebuințat. Ministerul muncii cunoaște această situație și pentru a-i pune capăt, a însărcinat o comisiune specială să lucreze la elaborarea unei noui legi, în care, pe deo parte, procentul străinilor va fi redus la 10 la sută, iar pe de alta, sancțiunile pentru contravenienți vor fi înăsprite. Dar problema muncii naționale nu trebue limitată numai la plasarea muncitorului salariat căci dacă aceasta este de bine, de rău, majoritar față de cel străin, nu tot acelaș lucru se întaâmplă cu patronul român. Este indiscutabil că cea mai mare parte din posturile de patroni sunt deținute azi de streini, fie minoritari (adică numai cetățeni români), fie pașaportari. O astfel de situație nu mai poate fi socotită normală. Oricât de inepuizabilă sursă de venituri ar fi pentru statul nostru agricultura, nu trebue să se uite că siguranța lui economică nu i-o dă decăt comerțul și industriet și logic este ca statul să facă toate eforturile posibile ca rentabilitatea acestor două izvoare de câștig pentru cetățenii lui, să fie îndreptată exclusiv către elementul etnic românesc. Și odată rezolvată problema aceasta, se va putea ușor soluționa și plasarea muncitorului român în întreprinderi. Patronul român nu are nici un interes ca să prefere mâna de lucru streină, celei românești; nu tot așa se întâmplă însă cu patronul strein, care dintr’o explicabilă solidarizare etnică, preferă să suporte adesea rigorile legii, decât să i se conformeze pe deplin. De aceea Statul are față de problema proteguirii muncii naționale datoria de a folosi toate mijloacele pentru a crea întreprinderilor curat românești cât mai multe posibilități de desvoltare. /io- i lumi Din trenul care mă lasă din timp in timp în fața gărei orașului meu de naștere, cobor și — acuma ca și odinioară, cu aceiași emoție adâncă — parcă mai adâncă cu cât anii apasă pe umerii mei. Este, fără îndoială, emoția pricinuită de amintirile anilor copilăriei mele ;• sunt, astăzi, mormintele părinților mei, este înțelegerea limpede — cu alți ochi și altă experiență — a ceia ce ar fi trebuit să ajungă de-a lungul anilor, acest oraș și județ, cu numeroase posibilități naturale. Dar aceasta numai dacă gospodarii, ce s’au perindat în fruntea lor, ar fi avut bunăvoință, dragoste și o cât de mică mustrare pentru risipa banului adunat cu trudă și căruia ei i-au dat o altă folosință decât acela pentru care a fost destinat , dacă, în sfârșit, concetățenii mei nu s’ar fi complăcut cu asemeni procedele, cari i-au adus până la o desăvârșită pasivitate și o lipsă de acțiune, înviorată altădată doar de schimbările politice, cari în ultimul timp ajunseseră o calamitate. Așa s’a așternut cu vremea, peste orașul cu vechi urme, — orașul lui Vintilă-Vodă, — acea tihnă și indiferentism în toate manifestările cari trebuiesc să pulseze într’un oraș și județ, dornic de o propășire și la care contribuția tuturora este categoric trebuitoare. Altfel, asistăm la prăbușiri în loc de propășiri. Este cazul tipic al orașului Slatina și județului Olt, care doarme, nemarcând decât ici și cele sporadice dar netrainicei încercări de a scutura somnolența; orașul, în deosebi, care de la 1904 și până astăzi nici în populație n’a izbutit a marca decât un urcuș de aproximativ 4000 locuitori, în timp ce, orașe mici odinioară, așezate pe linii secundare — de pildă Alexandria și Roșiorii de Vede — și-au triplat populația, iar sub raportul înfăptuirilor gospodărești și spirituale, au întrecut cu mult orașul de pe malul Oltului. De departe, prin scrisul mieu — aici și aiurea — am încercat un îndemn: îmi cunosc concetățenii, pentru ca să-mi fac iluzii că slova mea scrisă de departe, va tulbura reuniunile din cine știe ce local de aperitive, partidele de joc de cărți din familiile burgheze cu atitudini de boieri născuți, cancanurile, intrigăriile și abuzurile de fiece zi. In toamna aceasta, străbătând orașul într’o trăsură cu acoperișul sfârtecat, trasă de doi cai slăbănogi — primă impresie deplorabilă, — emoția m’a înfășurat și mai temeinică, fiindcă întreaga vară am colindat prin multe locuri ale țării înfrigurată, activă, dornică de a scutura îndeletniciri vechi și păgubitoare, de a alunga din munca cotidiană, pe care trebuie să o depunem fiecare, — acea dihonie așezată de vieața politică de altădată și care oprise pretutindeni cazul propăștrei. Pretutindeni, și în toate acțiunile, cuvântul regesc, a adus ’înviorare și încredere în puterile noastre, credința că se poate face mult în această țară bogată, cinste și corectitudine în mânuirea banului dat de cetățean, realizări de ordin gospodăresc și spiritual. Un avânt tineresc, străbate peste tot locul, de la un capăt la celălalt al țării, un adevărat șantier, unde fiecare își aduce contribuția sa la chemarea aceluia care este cel dintâiu cetățean al țării. Fără îndoială, și în Slatina- Oltului această înviorare am simțit-o. Ea cată să câștige sufletele și ale celor mai neîncrezători. Aceia cari, odinioară, vedeau în politică o slujbă în paguba țarei și în profitul său, stau la o parte jinduitori. Nu se pot împăca, fiindcă nepregătiți la muncă, neînsuflețiți de altruism și dragostea pentru interesul obștesc, nu pot aduce contribuția lor caldă. Cele zece luni de... inactivitate politică, rodnică pentru ei, a început la unii să se observe. Lipsurile se rânjesc. In vestmintele care s’au uzat, în tocurile de la încălțăminte cari s’au scâlciat, in paltonul cu coatele prin care a apărut țesătura, în cheltuielile largi de altădată cari s’au restrâns. In toate aceste, poți vedea deabia pe sclivisitul de acuma zece luni, care trăia pe spinarea alegătorului. Aceștia, hienele de odinioară, cu case, cu acareturi, ferme, moșii, făcute într’o noapte— firește necinstit — stau deoparte și aciastă. Până când ? Tot nu se pot obișnui cu credința în această prăbușire, care le’a răpit posibilitatea de a huzuri — ei și cu acoliții lor — în viața aceasta care cere tocmai ceia ce ei nu au cunoscut cândva: cinste, muncă și devotament. La Slatina-Oltului, lucrurile J dacă merg bine, totuși nu este mai puțin adevărat că mai sunt multe de făcut și mai cu seamă de întărit! Trebuiește cineva care să fie identificată cu trecutul, prezentul și drepturile la viitor ale acestui ținut, pentru ca din ele să soarbă acea licoare a pasiunei pentru creațiuni trainice și care să așeze curând orașul și județul acesta, din toate punctele de vedere, alături de celelalte ale țării chemată la muncă obștească prin graiul M. Sale Regelui Carol II-lea. Așezarea ofițerilor în gospodăriile județene — fericită ideie a cărei paternitate d. prof. N. Iorga o are ca pe atâtea altele în această țară — a adus într’un timp uimitor de scurt rânduială în banul public, muncă și creațiune în serviciul de fiecare zi, care fără îndoială, nu le-ar fi realizat nici în 50 ani de aci înainte așa zisa gospodărie de subt regimul politic, înmormântat. Regim care, la Slatina este mărturisit prin străzi pline de noroi, fără canalizare, cu mlaștini în împrejurimi, praf, șosele desfundate, poduri stricate, stare sanitară dureroasă, populație în lipsuri de tot soiul, nicio mișcare spirituală vrednică de semnalat, școli insalubre, locale de închinăciune ce se dărâmă în loc de a fi reparate... Din mijlocul acestei reprezentative nepăsări și moșteniri se ridică totuși... mândre numirile de străzi ai tenor oameni politici ce nu au creiat nimic în acest oraș și județ, cu trei recente busturi de politiciani, pe cari odihnesc păsările cerului, cu amintirea hâdă a celui mai trist și deficitar regim, din care vii rămășițe omenești mai stau acolo dosite, mai sperând să li se refacă bugetele personale și ale rudelor, bugete crunt sdruncinate. D. prof. N. Iorga, consilier regal, atât de plecat către nevoile țării, care a citit și rândurile mele de totdeauna, dar care cunoaște și trecutul acestei țări ca nimeni altul, va găsi soluția pentru ca locul rămas liber, prin plecarea prefectului de până aci, să fie cât mai curând ocupat, pentru ca și acest colț de țară, de care mă leagă totul, pe mine care nu am încetat o clipă a fi credincios în opera d-sale, — să răspundă cu același entuziasm rodnic, creiator la marea operă de redresare a nației. Recunoștința slătinenilor îi este de pe acuma asigurată, findcă va ști sa aleagă și să propună omul vrednic de acest post. Const. George-Munteanul ASAA sub noul regim in Slatina - COSTUMUL PE CARE-L POARTA MAI TOATA LUMEA NU ESTE COSTUMUL ROMANESC, CI UN AMESTEC DIN TOATE REGIUNILE, REPREZINTAND O ȚESĂTURĂ DE PANZA SUBȚIRE, CARE NU ȚINE, CU O MATALICA ALBASTRA, LEȘINATĂ, SAU ROSA, TOT AȘA DE LEȘINATĂ. N. IORGA VA TREBUI SA GĂSIM UN SISTEM — POATE FISCAL — PRIN CARE SA SE ÎNCURAJEZE PANA LA EXTREM, PRIN CARE SA PUTEM — ÎNTREBUINȚÂND O EXPRESIUNE CARE PLACE IN TIMPUL NOSTRU — DEGREVA CARTEA BUNA, IAR PE DE ALTA PARTE SA PUTEM PUNI BARIERE, INCARCAND-O CU IMPOZITE, CĂRȚII PROASTE. M. S. REGELE CAROL II SALTĂ COMERȚUL INFECȚIEI TIPĂRITE! D. N. P. Cojan, pseudonim sub care scrie un d. colonel cititor al nostru — ne comunică întâmplări dureroase, care vădesc câte primejdii ascunde libertatea nețărmurită a așa ziselor cărți „literare“... „Pe bulevarde, în centrul Capitalei și chiar pe soclurile Universităței, haimanale de import, pun în comerț volume de literatură scabroasă. Cărți de mult ieșite de sub tipar, cu foile netăiete se vând pe un preț cu totul redus, se vând mereu și totuși nu se mai isprăvesc de loc ! Vin ediții peste ediții. E în ele otrava sufletelor tinerimii. Autorii, editurile și traducătorii iudei, sau iudaizați, caută să ne nimicească neamul! In treacăt citez câteva din aceste edituri și cărți: Edituri: Eminescu, Alcalay, Ideia, Criterion, Cartea Noastră, Cultura Poporului. Autori: Stevenson, BESTIA (cu mențiunea „nu-1 citiți noaptea“), Faresona : FEMEIA DE LA MIEZUL NOPȚII, Machamde : FEMEIA PENTRU O NOAPTE, A. Kuprin: BÂLCIUL DE FETE, V. Margueritte: PROSTITUATA, VITELE UMANE, CORPUL TAU IȚI APARȚINE, și multe altele cu același conținut. „Un anticar pe b-dul Tache Ionescu, stăruia pe lângă câteva eleve ale unei școale secundare din Capitală, să cumpere cărțile lui Damian Stănoiu (Eros în mănăstire și Călugări și ispite). Căuta să convingă pe eleve că sunt volume.... foarte frumoase, oferindu-le cu zece și cincisprezece lei, volumul! ! N’a sosit oare vremea să ne deșteptăm din trista noastră somnolență, — domnule director ? E somn de moarte pe care îl strecoară în gândurile tinerimei cetele ucigașilor de suflete“. E legitimă desigur indignarea d-lui colonel. Dar noi „huliganii“ ce putem să facem ? Demascam farsa cioculească, cravașăm turpitudinea tipărită, lovim în proză și poezeaua infecțioasă. Dar nu ajunge. Nu ajunge pentru că S.S.R.-ul se complace într’o echilibristică savantă. Cenzurei nu-i e îngăduit să se ocupe de ignominia imprimată, dacă criticaștrii salariați ori inconștienți o botează „literatură“. Așa se face că producția abjectă a Stăncilor și Pipersbergilor circulă și se oferă tineretului școlar și oricărui trecător pe prețuri „de ocazie“, de penibilă ocazie grafică. N. G. Osttabulg > D. I. Constantinescu Delabaia, autorul meritoaselor „Fabule“ atât de elogios prețuite de d. N. Iorga, poate fi mulțumit din plin pentru darul făcut iubitorilor de citit: o carte minunată. Aprecierile d-lui Iorga evidențiază realele calități ale fabulistului Delabaia: „o morală la îndemâna oricui“, „bună tradiție de folklore românesc“, risipă de fantasie personală cu totul nouă“, carte frumoasă“ și „cuvinte cumpănite la sfârșitul fiecărei bucăți“, apoi totul redat în culorile vii ale unei limbi curgătoare, plină de farmec și admirabilă ca fuziune de element popular și cult. Autorul, cărturar care știe să ascundă multă adâncime intr’un surâs fin, și-a rotit privirea-i de autentic „bonhomme“ peste lume — oameni și lucruri — de unde bogăția și vioiciunea fabulelor sale, adevărate frânturi din buciumul vremurilor. D. Delabaia observă, meditează și biciuește; totul pare atât de firesc, mai ales pornit din glasul jucăuș al unor versuri svelte și sprintene, încât ne dăm bine seama că ni se vorbesc de fapte bătrâne de când lumea, dar și de judecăți strecurate prin cristalul înțelepciunii din urmă. D. Delabaia caută să ne introducă în Universul atât de popular al fabulelor sale, și vine să-și călăuzească musafirii încântați îndată ce au trecut pragul cărții, peste spovedania din „Ce-i Fabula“, un manifest explicând organicește împărăția genului nesocotit de Boireau în catastiful său poetic. Ce-i o fabulă ? Atât de plastic ne-o spune autorul. Un lucru mic, te poți face din mai nimic... Așa cum l-a făcut poetul, însă, în acel „mai nimic“ a turnat cu deosebit talent soliditatea viziunilor și concepțiunilor sale etico-morale. Din nimic poți cizela o bijuterie de fabulă, căci aurul și argintul îl ai la îndemână. Te uiți la broască și la bou, Ori la găină și la ou , Te uiți Tal cerului mister, Ori la nimicul efemer Ce este omul pe pământ.... Cât de cosmică se arată deci a fi disprețuita fabulă! Iat-o că începe cu găina și oul, trece prin grozăvia infinitului pentru a sfârși cu pretențiunea de suveranitate a omului pe care ...Nl îmbraci într’un vestmânt De slugă sau de împărat De pustnic sau de acrobat. N pui în pielea unui nare Și-l faci să fie un discurs ori de catâr urechi îi pui Să tragă plugul ori și cui..... Uriașa scenă unde se agită omenirea cea pestriță, omenire de slugi, împărați, pustnici, acrobați și alte făpturi aidoma cum le-a lăsat Domnul, nu cere decât mâna poetului să desprindă figurinele din grămadă unde nu-i greu să... Vezi lup la stâna fără câini ori vulpea paznic la găini......... Nu lipsește deloc prilejul să tot spui ....de brazi și de scăieți Ori de vânateci și poeți, Apoi iată cumarca lui Noe își umflă pânzele în acordurile lirei lui Esop: Vorbești cu laude de cuc De gaițe și de bursuc, Ori de maimuțele dublu Ce știu să imite tot ce știi, Și fabula încet se ’nșiră, Ca niște acorduri pe o Ură Și poți să li dai drumu’n voie Căci ai corabia lui Noe. Sunt multe de văzut și auzit printe umbri, ae parfumatele poteci ale gospodăroasei livezi a lui I. C. Delabaia , s’ar cuveni să ne oprim la fiecare pom, tufă sau luminiș, locuri unde se îngrămădesc duhurile înțelepciunii și a dorului de mai bine. ■ .... — Aurel George Stino £