Neamul Românesc, martie 1940 (Anul 35, nr. 49-74)
1940-03-01 / nr. 49
Acum câteva decenii liceul Louis le Grand Lui din Paris a fost teatrul unui penibil scandal. Un elev intera, revoltat de o nedreptate imafișată sau reală, a provocat o adevărată rebeliune împotriva pedagogilor institutului. Profesorii veniți să potolească agitația au fost primiți cu salve de perne, papuci și alte obiecte ce le aveau la îndemână rebelii. Ostilitățile erau conduse cu atâta măestrie de un elev din clasa superioară, încât în cele din urmă s'a recurs la intervenția poliției pentru a pune capăt revoluției. Strategul dormitorului bineînțeles a fost eliminat nu numai din institut, dar din toate liceele din Franța. Dacă nu izbucnea pe acele vremuri rebeliunea de la liceul Louis le Grand, poate Franța avea astăzi sola un militar genial mai puțin și breșa mondială mar avea acum prilejul să se ocupe de apropiata, „furtună din Orient" — deoarece elevul mare organiză rebeliunea n'a fost ■altul decât generalul Weygand de Azj. El a fost acela care eliminat Bin toate școlile superioare s'a invertsín școala militară din Saint -Gys, îmbrățișând o carieră în care Rebeliunea și insubordonarea se pndepsește nu cu eliminare și cu moartea. Acila. Saint Gyr, revoluționerul de odinioară, a cunoscut ■disciplina militară, care i-a devenit a doua natură și principala preocupare a vieții sale. I PENTRU PRIMA OARA INI RUSIA ! După terminarea studiilor militare, tânărul ofițer de cavalerie I Weygand iși face stagiul în regimentele de bazari și cuiraseri, este Insult apreciat și în cele din urmă e ■numit profesor al Școlii de ofițeri I de cavalerie de la Saumur. Farmecul deosebit al persoanei sale îl face din scurt timp să devină cel mai iubit profesor al școalei, adorat de llevi și mult apreciat de camarazii superiori. In 1913 intră in grațiile generallului Joffre, care îl duce cu sine în ■misiune9, ce, o avea la Petrograd. Iici cunoaște Weygand pentru prima dată armata rusească, deocama ■dată in calitate de amic aliat, pentru ca în 1920 să o înfrunte ca unfclaric, comandant de oștire. La izbucnirea războiului comandă s cuirasierii din Nancy, ln Septembrie 1914, mareșalul Joffre îi numește șeful Statului Major al Armatei IX-a, comandată de generalul IFoc. Timp de 9 ani cei doi militiari nu s'au mai despărțit, colaborând în cele mai fericite condițiuni. Mareșalul Foch și generalul Weyggand erau două firi cari se completau fericit. Foch reprezenta voința neînfrântă care nu cunoștea piedici,până când generalul Weygand, Icism și chibzuit, exercita un efect binefăcător ori de câte ori expansivitatea șefului depășea limitele. Raportul dintre cei doi comandanți se poate asemăna cu acela dintre Hindenburg și colaboratorul său generalul Ludendorf, cu deosebirea insă că în acest cuplu șeful reprezenta nota moderată, pe când Ludendorf era acela care trăda înclinări dictatoriale și punea maximul de pasiune în toate actele sale. Când după experiențele nefaste, aliații s'au hotărît în Martie 191S să încredințeze conducerea războiului unui comandant unic, în fruntea căruia a fost chemat mareșalul Foch, șef al Statului major a fost numit generalul Weygand. Colaborarea lor amicală a continuat și după război. Șeful comisiunii militare interaliate care activa pe lângă conferința de pace era mareșalul Foch, iar secretar general nu putea fi decât prietenul lui, generalul Weygand. VARȘOVIA... In 1920, generalul Weygand a primit cea mai delicată misiune din câte a avut, de care s'a achitat însă strălucit. Trupele roșii au atacat din trei părți Polonia, amenințând să pună capăt unui frumos vis de libertate. Franța era pe cale să trimită o armată în ajutorul Poloniei amenințate, intenția a eșuat însă din cauza complicațiilor diplomatice ivite. Armata nu mai plecat, în schimb a fost trimis generalul Weygand, prezența căruia echivala pentru Polonia cu o întreagă armată. Mareșalul Pilsudsky a oferit generalului Weygand comanda supremă a armatei polone, în marea lui modestie însă, generalul francez a refuzat fiindcă nu dorea să jignească orgoliul ofițerilor polonezi. S-a mulțumit să poarte doar titlul de consilier militar al mareșalului Piłsudsky, ceea ce echivala în realitate cu comanda efectivă a armatei. Sub comanda generalului Weygand, armata poloneză a repurtat celebra victorie de la porțile Varșoviei, în care armatele sovietice au fost zdrobite și aruncate dincolo de frontierele Poloniei. în toamnă când războiul bătea la 1 “Ș ®, era vorba ca generalul Weygand sa ia din nou drumul Varșoviei, nouilor conducători ai Poloniei le-a lipsit însă înțelepciunea bătrânului mareșal Pilsudsky — refuzând această prețioasă colaborare. IN ORIENTUL APROPIAT După război generalul Weygand a fost trimis să pacifice Siria, unde triburile druze se răsculaseră împotriva stăpânirii franceze. E de prisos să amintim că din nou generalul Weygand reuși să se achite cu succes de această delicată misiune. Punând la contribuție talentele sale de diplomat și calitățile militare, reuși în mai puțin de un an să pacifice Siria fără să uzeze de mijloace forte, consolidând astfel stăpânirea franceză pe aceste meleaguri. întors în Franța, generalului Weygand i se încredințează direcția școalelor militare. El introduse un spirit nou în educația militară franceză. Corpul ofițeresc al armatei franceze de azi,a crescut sub ochii vigilenți ai generalului Weygand, marele reformator al științei războiului. In 1930 generalul Weygand este numit șef al Marelui Stat Major, în 1931 este vicepreședinte al Consiliului superior de război. In vârstă de 68 de ani, trece în retragere, pentru ca războiul să-î găsească din nou într'o misiune dintre cele mai importante pentru aliați: organizarea frontului oriental. Ochii lumii sunt ațintiți azi asupra generalului Weygand și întrebarea care se pune este dacă prima întâlnire cu rușii din 1920 va avea urmare în 1940 pe alte meleaguri și in condiții schimbate? Portrete actuale Generalul Weyaană TrBUNAUJL ILFOV SECȚIA NOTARIAT Publicațiune de Vânzare Nr. 8682 din 21 Februarie 1940 ier ziua de 27 Martie 1940, ora 13, as vinde prin licitație publică în pretoriul Trib. Ilfov Secția Notariat, imobilul situat în București, Strada Baicutina Nr. 40, averea debitorului Ion Androne, pentru despăgubirea creditoarei Societatea în Comandită „Dealul Oltului“, I. Fuchs, F. Schlesinger , Comp. prin reprezentanții săi legali, de sumele de bani ce are de prirât dela sus numitul debitor în baza actelor afllate în Dosarul acestui Tribunal cu Nr. 16.806/936. Imobilul urmărit și scos în vânzare se compune din teren în suprafață de 1.200 m. p. îngrădit, cu gard de lemn ,și se învecinește la răsărit cu Gheorghe Stan, la Apus cu Ioan Mihalache,la Nord cu um maidan, la Sud cu proprietatea unor țigani. Pe loc se află o construcție de zid, învelită cu tablă, compusă din prăvălie mare cu pivniță, o t> odae pentru prăvălie, una bucătărie, •5 camere și 3 antreuri, parte zugrăvite, parte spoite cu var, toate pardosite cu scânduri, având o singură sobă de teracotă, iar în bucătărie sobă de zid pentru gătit, în curte se mai află un garaj de cărămidă, ruinat și un closet de zid primitiv. Are instalație de apă, rapină electrică numai în față. Imobilul are sarcini. Valoarea imobilului urmărit arătată de Societatea creditoare prin petiția înreg. la Nr. 13.133/939 și comunicată debitorului este de lei. 494.000 iar licitația V3 începe dela suma de lei 333.450 ,adică mai puțin cu 10% din prețul 4« lei 370.500 preț dela care a început licitația la termenul de 30 Octombrie 1939, și 5 Februarie 1940, și In sonformitate cu noua lege a executărilor silite din 5 August 1938, adjudecarea se va putea face și sub acest preț, întrucât la celelalte termene deși sau făcut scăderile legale de 25% și 10% din valoarea comunicată debitorului totuși vânzarea s’a amânat din cauza lipsei de concurenți. Sunt somați toți acei cari ar.. pretinde vreun drept de chirie sau arendă ipotecă său privilegiu ca înaintea adjudecațiunea să arate Tribunalul»; prștpațiunile lor sub pedeapsă de rău li se mai ține în seamă. Dosar Nr. 18.803/986 Președinte: Ioan N. David Portărel, M. MerinsssM* ass Line da Armatei stea și dâ O buni socoteală își face acel care se gândește că din dosul fruntariilor «etnie să lupte ia«I cu soldații din foc, dând «NTRIf ÎNZESTRAREA ARMATEI O armată puternică asigură somnul tihnit, asigură «oiștea necesară pentru a se continua munca spornică » celor trecuți de anii concentrărilor. ’ ' ~****~*—'**' * «I ................. Note de drum WW /WV Bimărei tipi V.« «m v *1 I Chiriat* fețe de oameni pe cheiurile Vâlcovuilui. Oameni sdraveni cu privirea limpede, cu bărbi admirabil Încâlcite. Prin ochii lor trece veșnicul vis rusesc. Sunt vreo opt — zece mii de aceștia in Delta Dunărei. Fanatici de cuibul lor pe care țarii vroiau să-l schimbe. Au venit să ceară găzduire liberului pământ românesc și dreptul de a-și păstra credința. Vorbesc rusește și românește, își păstrează obiceiurile, și Dumineca beau votcă ascultând cântecul balalabcelor. Colonelul Dumitrescu i»ă, întâmpină. E omul cel mai popular din Deltă, cunoscut de toți și cunoscând aproape pe toți pescarii lipoveni. Surâsul său înseamnă o caldă primire, pe cât îi sunt de albi dinții și de copilărească gura: însărcinat cu pescuitul și cu vânătoarea In acest colț de țară, s’a dedicat mamei sale cu un zel care i-a îngăduit importante realizări. O vedetă îngustă cu mare pentru a coborâ cei câțiva m, care ne separă încă de mare. Maluri acoperite de trestie și de sălcii plângătoare dintre care răsare câteodată cabana unui pescar. Păsările nu mișună. Sunt încă pe lângă nouile lor cuiburi. Stoor greoi al unui cormoran baltăn, pescăruș alb, păsări ce și-au pierdut penele și nu le vor recăpăta decât în epoca, dragostelor. Pescuit monoton, năvoade de doi metri adâncime, reținute la suprafață de șipci de lemn, se aliniază pe câte douăzeci-treizeci de metri lungime. Cârligele mari din Suedia și Norvegia nu au nici o momeală. Nisetrii jucăuși fac haz de aceste obiecte strălucitoare în apa adumbrită, într’o lovitură de coadă se agață.Din abaterea pentru a se desface se înțeapă in alte undițe. Peste patru zile ridicând undițele, pescarii își vor fi câștigat săptămâna lor dacă aduc vreo câteva păstrugi de 7 kilograme, își vor câștiga aproape anul întreg, dacă norocul a împins către cursele lor unul din morunii care cântăresc câte 600 de kgr. Urcăm laborios cursul fluviului. Bărcile de pescuit care se întorc în fiecare Duminecă la Vâlcovie trebuie aproape zece ore de grea navigație. Bărcile n’au cârmi. Patronul dela pupă conduce ea dintr’o gondolă... unul sau doi oameni cari trag sa lopeți... când malul e abordabil, un om coboară și trage barca; îndată ce suflă o adiere favorabilă, se întinde o pânză hexagonala ce seamănă cu cele ale bărcilor de pe mările Chinei. Câteodată chiar două pânze, una depășind tribardul cealaltă stânga vasului, dau iluzia unor imenși fluturi albi, întâlnim astfel sute de bărci. Pescuitul săptămânei a fost stricat de ploi. Mulți n’au prins decât câțiva crapi ce nu se pot vinde. Vorbesc cu jind de un singur pescar care aduce un morun impozant. Fără vrere, mă gândesc intens la „Sărmanul pescar” de Puvis de Chavannes, tot pe atâta goliciune, tot pe atâta resemnare religioasă; cotitura fluviului chiar, malurile sale joase fac din peisaj motivul exact al pânzei de la Suru. Puvis, nu cumva și-a dus pașii pe aceste meleaguri ? — Da, da, băieți pescari, îmi spune colonelul Dumitrescu. Nu știu: sunt veseli sau triști, filosofi sau proști? Viața lor e grea. O preferă însă oricărei alteia. Departe de Daltă, tânjesc după ea. Spaniolii au descoperit la fluviile lor existența nișetrilor. Au tocmit pe preț de aur lipoveni pentru a învăța indigenii cu pescuitul lor. Isemna avere ! După câteva săptămâni, s’au întors către coliba lor de trestie, icoanele aurite, către jocurile lor, dar mai ales către Dunărea lor. Casele de pescari, mai numeroase pe malul stâng, se înșiră fără întreruperi, identice: canal scurt între trestii pentru a adăposti barca; o mică bătătură cu cuptorul său de pământ la mijloc. Cu sărăcăcioasa locuință cu paturi de scânduri de sădunătură.. Moșnegii bărboși ca patriarhii repară cu răbdare macaralele, ascutundițele, le trec prin minium, ferb în cuptor catranul in care își înmoaie odgoanele. Viața primitivă, cred că așa trăiau pe malurile Tiberiadai pescarii pe care Isus Christios i-a ales săraci între săraci. René Chopin de Janny Muzica româneasca Concertul societății compozitorilor români Luni 11 Martie a. c. la orele 9 seara va avea loc în sala „Dalles“ esf. doilea concert de muzică de cameră din acest an al Societății Corny " 'Foi Români. Programul cuprinde: Au Soir (primă audiție) de maestrul George Enescu, bucată pentru ansamblu de trompete, sub conducerea d-lui prof. George Adamachi în artetul de coarde op. 9 de d. prof. Mihail Jani, executat de quartette Alexandru Theodorescu; câteva melodii inedite de Robert Cremer nu vor bucura de interpretarea d-lui prof. Constantin Stroescu, acompaniat de d. prof. Mihail Jora; tânărul și unanim apreciatul virtuos al violei Wallfisch, acompaniat de d. prof Mihail Andricu, va cărata în primă audiție Arioso și Alegro de concert de Stan Golestan; Trei Nocturne pentru pian (dintre care nr. 3 primă audiție) de d. Dinu 14 parti vor prilejui autorului un sfert de ora de mare artă pianistică, iar pentru încliserea bogatului program, d. Matei Socor va dirija spirituala suită din Baletul Maragueur de la Marcel Mihalovici, pentru orchestră de cameră alcătuită din cei mai valoroși soliști ai Filarmonicei în frunte cu d-nii prof. V. S. Jianu și prof. D. Ungureanu. Șezătoarea Societății Culturale TINEREȚEA*’ Sâmbătă 2 Hârtie 1940 ora 9 seara, Soc. Culturală „Tinerețea“, va ține a 390-a șezătoarea artistico-culturală, în Sala școalei primare de băeți, Nr. 17, Marele Voevod Mihai“ din Calea Griviței 56, când va vorbi, d-l N. BATZARIA, președinte, despre „Limba noastră“. Vor urma apoi versuri, canto, muzică instrumentală, comunicări iar la urmă se va juca: „Liniștea Casei". Comedie intiun act de Courtesine. NEAMUL RO Originile imperialismului contemporan (Continuare din pagina s-a) putea să manifeste un imperialism, și, în același timp, nici nu există elemente din care s’ar putea alcătui și pe care s’ar putea sprijini acest imperialism. O epocă foarte modestă din istoria poporului francez, Napoleon cuceritorul se transformă in Napoleon liberalul, în Napoleon popularul, omul ridicat din straturile mai puțin importante ale populației, care trăiește în mijlocul soldaților săi, fiind el însuși un fel de soldat și de aici icoana lui păzind în locul sentinelii în lagărul adormit, cu vechea lui redingotă cenușie și, pe lângă aceasta, toată aureola, pe care, în jurul tricornului celebru, o răspândiau poeții timpului, înălțând figura aceasta, de sigur extraordinară, care putea să se schimbe după nevoile vremii și după felul de a-l înțelege al generațiilor dar nu a lui Napoleon personal, ci mai curînd a unei epoci care măgulise poporul frances. Când Francezii au intervenit în Spania la 1823, s’a făcut, in adevăr, o încercare neizbutită de a se reface un Imperiu care nu mai putea fi refăcut, nefiind nici atmosfera, nici oamenii, in lipsa zeului care era legat ca un Prometeu de stânca din insula africană. Când au trecut trupele franceze împotriva constituționalilor de la Cadiz, deodată au răsărit steagurile tricolore cu vulturul imperial, a fost foarte ușor să se înlăture grupul de emigrați cari credeau că se poate face un lucru, care era cu totul imposibil. Numai mai târziu, când s’au produs anumite împrejurări în Orient prin anii 1840, când s’a pus problema Strâmtorilor și a existenței libere sau a existenței tutelare a Imperiului Otoman, numai atunci, de pe urma acestei fierberi, din ce în ce mai sensibile în clasele populare, a apărut în literatură câte un semn, care arată că imperialismul nu este încă mort. Un poet german a scris atunci, ofensiv, Becker și, pe de altă parte, s-a aplaudat răspunsul venit de la Alfred de Musset: „Știm ce este Rinul vostru, german: Y a tenu dans notre verre!“. Pe urmă, cum vom vedea, lucrurile s’au potolit și războiul european care se credea că se va produce, s’a amânat fără temeiu. In ce privește Anglia, am aratat că este vorba de o expansiune râzleață, cu câștigarea unor anumite puncte, care n’au fost ocupate de pe urma unui program și nu formează un ansamblu, ci pot să servească pentru viitor. Colecția lui Temperley și a d-șoarei Benson, de mărturisiri engleze, arată că Anglia de la o generație la alta a urmărit aceiași direcție. Dar acolo se află ceva foarte interesant, pentru anul 1805, o hotărîre a Guvernului englez care-i face intr’adevăr onoare, pentru că este de o ideologie în Î naltă și de o prevedere bună a împrejurărilor, de o grijă serioasă pentru viitorul însuși al Europei. La un moment ministrul Afacerilor Străine din Anglia a primit o înștiințare din partea agentului din Germania — e vremea când Prusia, învinsă la Jena și Auerstedt, a pierdut Berlinul, ocupat de Frances și, Frederic-Wilhelm al III-a stătea la Königsberg, supt tutela Țarului, care s-a exercitat asupra Statului prusian o bucată de vreme, — că ar fi vorba de o nouă alcătuire a Germanei supt hegemonia Prusiei, toate Statele germane s’ar strânge în jurul Statului prusian. Anglia nu putea suferi o astfel de ideie, în deosebire de Napoleon, dare oferise Prusiei Hanovra și voise să-i creeze un Imperiu al Germaniei de Nord, cu centrul în Berlin. Si a răspuns că niciodată ministrul engles nu poate să îngădue acest lucru. Hanovra e legată de dinastia engleză, care a pornit de acolo. Sunt înăuntru și observații severe, cu privire la un Stat învins, care a dovedit că nu se poate apăra și care, a doua zi după înfrângere, vrea să-și refacă situația prin aceia că ar interveni în viața altor State, pe care le-ar lega de dânsul, fără să fie cel puțin explicația că ele s’ar uni cu un Stat glorios, în plină desvoltare. Dar, atâta vreme cât a fost Frederick-Wilhelm al II-lea, planurile acestea nu puteau să formeze un program serios pentru viitor. Omul fusese așa de greu lovit în zilele de umilință; era o țară întreagă de refăcut, cu introducerea unor elemente noi de viață, căci e epoca marilor reforme pornite de la spiritul larg și îndrăzneț al lui von Stein, prefaceri care se fac și în domeniul militar, nu prin oameni ca Blücher, care nu avea nicio cultură și căruia ideia abstractă i-a fost străină, dar prin alți oameni caii s’au format pe urmă în noua generație militară din Germania, ca Gneissenau. ■ I era și o revizuire a legăturilor externe pe vremea lui Hardenberg. In general, ceia ce asigura pacea Europei era faptul că fiecare Stat european, în această epocă, avea probleme interne foarte grele, pe lângă țblema cea mai mare pentru toți: lupta împotriva revoluției. Statul acesta polițienesc și pur administrativ era în Austria. Stat de funcționari, oarecum și peste împărat, peste Curte. Dar Austria presidează la ordinea europeană; ea face poliția și înăuntru și în afară. Poliția din năuntru, care se pune greșit în sama lui Metternich, căci ea pleacă de la împăratul însuși. Metternich a venit dintr’un colț de Germanie apuseană și el este, ca și Talleyrand, ca și cea mai mare parte dintre oamenii de atunci,— cu excepția câtorva Prusieni și a Englezilor, — cari sânt, de altfel, repressimtanții unui internaționalism de gândire și de formă francesa, fiindcă desigur că Metternich, gândita franțuzește și felul lui de a se exprima era în legătură cu stilul filosofic al secolului al XVIII-lea. In ce privește pe împăratul Francisc, ocupat de numeroasa sa familie — un tablou îi înfățișează pe toți, de la cei mai bătrâni până la copiii cari, peste orice etichetă, treceau printre scaune și se amestecau între aceia pe cari trebuiau să-i respecte un fel de patriarhalism provincial —, el nu este un Austriac, ci un Vienez. Potrivit cu firea oamenilor de acolo, el era foarte bucuros că s-a stabilit pacea în Europa și din când în când sânt Congresele care dădeau o misiune polițienească la Torino, la Neapole, in Spania, o glorie foarte ușor câștigată. De câte ori este vorba de păstrarea vechiului imperialism, trebue să se gândească însă cineva la Rusia. Urmașul lui Alexandru, Nicolae Iiiu, poate fi considerat ca părintele unui nou imperialism care răsare de-o dată in mijlocul ordinii acesteia stabilite, nu pe drept, ci pe oportunitate: fiecăruia atât cât să tacă din gură, nu atât cât este dreptul lui. De sigur că între Alexandru și Nicolae este o foarte mare deosebire; alte influențe ancestralei se observă la unul și la altul, dar amândoi erau oameni voinici, frumoși, cu foarte mult talent, ii cari câștigau ușor pe străini. Ca să vadă cineva cum se presinta pe la 1840 Nicolae Țiti, în lipsa unei cărți cum este, pentru Alexandru, curtea Marelui Duce Nicolae Mihailovici, se poate adresa și la curtea lui de Custine, care a stat mai multă vreme în Rusia și a cules multe observații drepte, anecdote semnificative, fiind cucerit de personalitatea țaristă. Nicolae nu a fost făptură, simpatică pentru tineretul mai multor generații care s’au ridicat supt dânsul. Hotărîrile lui erau rapezi; pentru nimica toată trimetea pe cineva în Siberia; un suflet dur, în afară de grija familiei sale, unde era un părinte foarte bun și un soț care își îngrijea de aproape nevasta, pe care insă o muncia cu ocupațiile lui variate și violente. Foarte curioasă figură de om foarte viteaz, care-și câștigase tronul prin aceia că, atunci când trupele voiau pe fratele lui, Constantin, el s’a înfățișat înaintea lor și le-a făcut să se dea de partea sa. Ce credea el în ce privește rosturile Rusiei, aceasta ne interesează pe noi aici. Alexandru a avut totdeauna sufletul împărțit între o tendință firească și între o datorie, de care era prea onest, și se sfia prea mult de judecata lumii, ca să se lipsească. Ortodox mistic, el era creatorul acelei Sfinte Alianțe care pornise de la gândirea lui și de la aceia a oamenilor cari îl incunjurau pe dânsul. In Constantinopol Grecii fuseseră întemnițați, omorâți, siliți să fugă. Patriarhul spânzurat, lupta pentru libertatea Grecilor se făcea în împrejurări dramatice, și toți liberalii, toate sufletele generoase din toată lumea alergaseră în Grecia. Alexandru era mai potrivit cu tradițiile Ecaterinei decât cu ale lui Petru cel Mare, a cărui religiositate era de cazarmă, dar, în ce privește spiritul de la nri—90, glasuri veniau de pretutindeni către dânsul, o opinie publică întreagă îl îndemna să se amestece acolo, făcând să intre iarăși trupele in Principate, iar flota rusească să interze contra flotei egiptene, s’a și întâmplat, însă alaturi de flota franceză și engleză, la Navarino, când flota egipteană a fost scufundată. Ca să apară adevăratele sentimente ale poporului rusesc ar trebui să se cerceteze literatura» Sânt și manifestări populare foarte interesante. Am resumat în „Revista Istorică“ a mea o lucrare grecească în 2 volume, in care sunt multe lucruri necunoscute cu privire la revoluția de la 1821, și acolo se vorbește, de cineva care era rudă cu Patriarhul Grigorie, de atmosfera formată în jurul martirului, întâiu destituit pentru trădare, supt bănuiala că a știut de revoluție, și aproape sigur că a știut, apoi ud ® și aruncat În Mare, unde probabil că a și rămas. Dar de-o dată s’a vorbit de o luntre care a văzut plutind pe valuri, un bătrân, la luat, și multă vreme a rătăcit luntrea bătută de furtună, până ce a fost adusă de vântul minunat la Odesa. Acolo a ieșit toata lumea înainte, l-au ridicat din apă pe Patriarh, pe care mila Domnului îl ținuse intact, l-au așezat în biserica principală și s’au făcut rugăciuni solemne de îngropare; și astăzi Patriarhul Grigorie se găsește în mormântul de la Odesa. Dacă în Odesa, oraș de comerț, unde sunt oameni mai reali, s’a avut misiunea aceasta a unei mari minuni a lui Dumnezeu, ce a putut fi în mintea oamenilor de la țară din toată Rusia! Alexandru a resistat până la sfârșit la îndemnul acesta, care i-a fost cerut și de onoarea însăși a Rusiei. Când a venit Nicolae, care nu avea o Curte asemenea cu a fratelui său, cu oameni de speța d-nei de Krüdener și a lui Czartaryski, a lui Speranschi, el a considerat chestiunea din punct de vedere practic, realist. Să nu vadă nimeni nici în Alexandru I-iu un naționalist rus; aceasta nu se poate închipui. Alexandru fusese imitatorul lui Napoleon și era o datorie pentru Nicolae să nu se depărteze prea mult de ce fusese fratele său. Napoleonismul acesta, care intrase în dinastia rusească, trebuia conservat. Statul Învingătorului lui Napoleon trebuia să deie o nouă întrupare a lui Napoleon. Se căuta conducătorul, „capelmaistru!“ Europei, și atunci Nicolae a avut într’un rând aceasta bizară ideie. Cine este adversarul? Anglia. Cine nu lasă să se atingă cineva de împărăția turcească? Regele Angliei și ambasadorul lui la Constantinopol, care era pe vremea aceia Strangford. Cum s’a făcut acum In legătura dintre Germania și Rusia, deși adversarul firesc al Germaniei naziste este bolșevismul, aceiași situație s’a presintafe atunci. Se cunoaște conversația celebră pe care ambasadorul engles a comunicat-o la Londra: ce se face cu împărăția turcească, cu Statul care se desface? Ce iau Unii și ce iau alții? Se vede că ambasadorul engles s’a speriat, și n’a vrut să mai audă nimic. De aici insă o colaborare silită, din care a resultat și cu oarecare ciosă de ipocrizie, bătălia de la Navarino. Insă, când corăbiile lui Mehemed Ali șî Ibrahim erau în fundul Mării, in Anglia s’a rostit în Parlament formula de uimire și condamnare : an un tonard event, și. Anglia s’a oprit acolo. După aceasta nu mai putea fi alta decât trecerea Prutului de armatele rusești, ceia ce s’a și făcut, după câteva luni, la 1828, ca să se ajungă pe urmă la pacea de la Adrianopol. Armata lui Nicolae Iiu de sigur că numera destul de pregătită, și s’a bătut prost, oprindu-se înaintea unor cetăți turcești de nimica toată Brăila, Varna, Șumla, pe când se sperase o campanie repede spre a ajunge la Constantinopol. Și, atunci, în toată Europa Sfintei Alianțe și a tratatelor din Viena, a fost o mare spaimă: se strica opera făcută cu atâta greutate de diplomații cari discutaseră doi ani de zile. A alergat un trimes al Regelui Prusiei, generalul Mürling, i-a găsit pe Ruși în mersul către Adrianopol și aproape It-a Smrms pacea, în dorința de a se menținea un echilibru așa de labil cum era acela de la 1815. Acum va trebui să căutăm întâi ce se formează în sufletul popoarelor pentru a influența apoi asupra acțiunii Statelor. Prisonierii români in Italia Nu ziariștii« », șaptea mână, nici podaștri de meserie, ci serioși bărbați de Stat spuneau înainte de anul 1914 și mai ales după, ca naționalitățile subjugate, servesc cultura morala omenească, dacă se complac in starea lor de servitute și luptă până la ultima suflare contra fraților de un sânge, cari vor să le ia jugul de la gât și să-i elibereze. Teancuri mari de reviste politice și culturale de pe vremuri ne stau la dispoziție ca mărturii despre aceasta mentalitate monstruoasă. Nici un bărbat de Stat de pe atunci, nu admitea că prin forță poți să faci din vrabie cuc, dar în chestii naționale încercau să facă totuși din imposibil, posibil. Pe frontul de la Isonzo, Doberdo, ele stăteau înșirate regimente românești, dar mai ales bănățene, peste cari plouau decorațiile. Nu găseai feciori români fără tinichea la piept. Tragedia noastră de popor siluit în fel și chip și strâns în chingi, in vreme de război, la frontul italian și-a ajuns culmea. Dincolo și dincoace curgea din belșug sânge latin, iar hazna sângelui o așteptau cu lăcomie sălbatecă oprimatorii. Nu mai putea mui să întârzie mântuirea după durerea cea mare. După 15 August 1^í6 din tranșeele italiene se ridică în fața feciorilor români placate mari cu inscripția „Vivat la Rumenia ”. Efectul lor este de nedescris, o bucurie necunoscută și o nădejde de veacuri cuprinde inimile feciorilor români cu tinichele străine aninate deasupra lor. Frontul românesc tare ca oțelul până acum, devine moale ca ceafa, batalioanele române făcându-se tot mai multe dincolo de liniile italiene. Oprimatorii înțeleg că visul urât pentru ei, „România Mare’’, începe să ia forme pipăibile. Nu vom putea îndestul mulțumi fraților italieni ce ne-au sprijinit cu toată dragostea la făurirea României Mari, pe pământul lor. O considerabilă parte din obezile cari încercuiau sufletele românești în Italia s’au topit definitiv. Românii prizonieri 1« Italia se întorc acasă ca cetățeni ai Românei Mari. Voluntarii români, din Italia debarcă în Constanța cu suflete noi, cari jură moartea sclaviei pentru totdeauna. Pe frontul austro-ungar cătanele române cunosc toate mizeriile posibile, ca apoi deodată să-l bată din plin optimismul și elanul latin. Aproape că nu mai rămâne oraș italian începând de la Piave până în Sicilia de jos, pe care să nu-l străbată românașii, fiind pretutindenia întâmpinați cu cuvintele cald de „fratei» rumenii”. Intelectualii italieni împreună cu sătenii, cari nu se mai săturau să ciulească cu urechile la limba românească atât de asemănătoare cu al lor, turnau încredere în sufletele românești robite de streini. E o plăcere să asculți pe țăranii noștrii, cum în ceasurile lor de muncă și de odihnă, povestesc de scenele duioase și hazlii petrecute cu ei în divina Italie. Un fost prizonier îmi povestește cum era să mănânce o sfântă de bătae de la un grup de italieni, cari în uniforma ungurească îl credeau UU „urigheroso” și când ei au aflat că e un „fratteli” deghizat fără voie, l’au acoperit cu dragostea lor frățească. Altul îmi povestește cum la un atac sângeros s’a trezit că și el și italianul din față au aruncat puștile și s'au îmbrățișat Dar serbările italo-române cari s'au desfășurat pe marile tabere de concentrare a voluntarilor, ce impresii puternice au lăsat în sufletele și de o parte și de alta. Pe plaiurile românești de azi se vorbește cu entuziasm de Roma, Palermo de Fagia, Mantua, Padua, Bologna, Mesina de pare că ar fi vorba de Timișoara, Arad, Caransebeș, Oravița, etc. Nu credem că există vreo putere pe pământ care să smulgă din sufletele românilor cari au călătorit în toate Italia ca prizonieri și apoi ca voluntari, impresiile frumoase păstrate până in ziua de azi cu sfințenie. Iată pe ce temelii tari se bazează frățietatea italo-română, făurită în clipele mari, când ambele popoare, cu vitejie de eroi, ridicau te sus steagul latinității biruitoare (Dacia) Dr. Ștefan Cioroianș SPITALUL „■ G. DUCA“ R.-VALCEA PUBLICAȚIE Nr. 3398 dițas februar» 1940 Se aduce la cunoștința generală că in ziua de 4 Martie a. e., se va ține licitație publică cu termen scurt pentru aprovizionarea cu coloniale și lapte pe exercițiul 1940/1941. Această licitație se ține a 3 oară-Licitații se va ține 1a administratii Sptolui Licitat: [ se ține »1 conformitate cu art. 83 KO L. C. P. și art. 31-53 lt. C. C. L. Cseiere de sarcini și orice intomație se poate lua del* administrația Spitalului în zile!« și orele de serviciu. Doreori vor prezente ofertele scrise și sifiete însoțite de garanția de 5%. P- Medic Primar Director, Sf. Hoiboea L Administrator, D. »ieșea JUDECĂTORIA MIXTA BAIA MARE SECȚIA cf. Publicațiune No. 1501/1938 cf. Judecătoria Mixtă Baia Mare secția cf. aduce la cunoștință, că în cauza execuțională contra văd. C Debreceni Iosif nasc. Petca Domnică Vor vinde prin licitație publică imobilele cuprinse în cf. No. 597 a comunei Baia Mare No top. 113/2 In anul 1940 iun» Aprilie, ziua 8, ora 9 de către Judecătoria Mixtă Baia Mare secția Cfte localul său ofițeah în modul prescrie de rege. Condițiunile se vor putea vedea la Judecătorie in timpul orelor oficioase. Baia Mare 23 Iulie 1939. Judecător, Indescifra al Director of„ Indescifrabil pentru conformitate Director cf.. Indescifrabil